Mereu m-am întrebat la ce sunt bune festivitățile de premiere în școală. Deși în fiecare an am luat câte-un premiu (cel mai adesea a fost al doilea), mi s-a părut trist și nedrept pentru majoritatea copiilor din clasă să stea o oră să se uite cum ăia cu note mai bune sunt lăudați, aplaudați, primesc diplome, coronițe și daruri în timp ce restul nu au fost destul de buni pentru top 3, deși eforturi au făcut și ei, și eforturile lor ar fi meritat și ele apreciate.
Apoi pozele mândre cu coronițele, laudele, împăunarea celor puțini, în timp ce restul, majoritatea, stau pe margine și se simt proști.
În clasa a șaptea știu că am refuzat coronița și am iscat o mică criză în cancelarie. Mă săturasem de toată parada.
De ce nu putem aprecia toți copiii pentru eforturile lor?
De ce doar primii trei sau cinci să fie aplaudați?
De ce nu putem da feedback în privat fiecărui copil și părinților lui cu ce a făcut grozav, și cu lucrurile pe care le poate face mai bine?
De ce încurajăm acest tip de comparare și de concurență între copii care nu e sănătoasă și creează animozități între ei, iar pe cei care nu iau premii îi demotivează în loc să îi motiveze?
De ce nu facem din finalul de an o săbătoare care să-i apropie pe copii unii de alții în loc să întărească diferențele între ei?
Să creeze împreună un spectacol, un musical, să facă o excursie, o petrecere, un mare prânz la școală la care să aducă toți câte ceva de mâncare, un picnic în parc cu jocuri și râs, ceva care să fie despre ÎMPREUNĂ, nu despre unii mai buni ca alții.
Să știe fiecare copil despre sine ce a făcut bine și ce poate face mai bine, să simtă că e apreciat și susținut pentru tot ceea ce este, acasă și la școală, să se bucure că a dus la sfârșit un nou an școlar într-un grup în care are un loc, nu într-un clasament în care poate nu va fi niciodată în top, să înceapă vacanța râzând, nu uitându-se la colegii lui cu note mai mari și simțindu-se insuficient de bun, de muncitor, de atent, de etc.
Sunt dascăli care fac asta în România și le apreciez inițiativa. Cred că ar trebui să fie cât mai mulți ca ei și să nu mai vedem festivități de premiere unde doar câțiva sunt apreciați.
Mi-ar plăcea să văd în comentarii exemple frumoase de final de an.
Aici, în nordul Olandei, mai sunt trei săptămâni de școală. Copiii primesc azi raportul cu rezultatele la testele naționale și ale școlii la toate materiile. Mâine mergem să discutăm cu profesorii, fiecare părinte cu copilul. Copilul spune primul ce a fost bine pentru el, ce ar fi putut face mai bine el, dar și ce ar fi putut profesorii face mai bine. Ne uităm pe rezultate, copilul e comparat doar cu versiunea lui din trecut. Acolo trebuie să fie progres. Profesorul ne spune cum e copilul în clasă, cum lucrează cu colegii, cât de săritor, motivat, atent și amabil e, toate lucrurile astea sunt și în raport. Apoi e prânz festiv, săptămâna viitoare. Copiii se îmbracă festiv și aduc câteva ceva de mâncare. Asta e în clasa a șasea, la Ivan.
Sofia încheie ciclul primar, din august începe secundarul, ei au avut și alte activități de final de primară, tabără, discotecă, un spectacol mare pentru toată școala.
Iar în ultima săptămână e un mare festival în curtea școlii. Au scenă și fiecare clasă cântă sau dansează ceva. Sunt jocuri, au gonflabile, părinții aduc mâncare și fac grătar. Sunt corturi de pictat pe față, tatuaje temporare, trasee de alergat, muzică și dans.
Copiii fac felicitări sau decorează pliculețe de ceai pentru profesori. Se strâng de la părinți 1-2 euro, pentru buchete de flori pentru profesori. Copiii află ce nou profesor vor avea anul viitor. Și apoi pleacă în vacanțe. Simplu, cu multă bucurie!
Nu e perfect, dar văd cât de mult ajută lipsa comparațiilor, cum copiii învață să se raporteze la sine, să se evalueze corect, să nu disprețuiască nici pe cei cu note mai mari, nici pe cei cu note mai mici, pentru că notele nu contează în grup, ci doar individual. Poate e ceva ce putem învăța de la ei.
Dezbaterea pe Facebook pe această temă e aici.
Eu sunt unul din acei copii premianți ! Uneori locul 1 alteori locul 2. Și nu sunt deloc de acord cu tine!!! Eu am muncit și am învățat pentru ca asta mi-am dorit, fără absolut nici o presiune din partea părinților. Am intrat la cel mai bun liceu din oraș și apoi la cea mai bună facultate și am ajuns să am carieră la care visam.
De ce muncă și succesul meu trebuiesc știrbite sau lăudate în privat ?! Fiecare este diferit și fiecare se situează pe alt nivel. De ce copiii excepționali trebuie să fie reduși ?!
De ce mai există olimpiade educaționale și sportive, de ce mai există competiții în diverse domenii?
Tocmai pt ca nu toți suntem la fel și mediocritatea nu trebuie sărbătorită!!! Și cei ce reușesc cel mai înalt nivel merită apreciați!
Aceste tendințe noi sunt stupide și deja se văd efectele adverse asupra noilor generații, în aceeași categorie se încadrează și gentle parentingul . Hai, incepeti cu hate !
Dar nu e nimic nou, in scolile din vest se practica acest sistem de 200 de ani, iar diferenta de eficienta intre sisteme se vede! Romania are multi adulti cu educatie emotionala precara, disperati sa dovedeasca cat de tari sunt ei inclusiv acolo unde nu sunt, avem procent mare de analfabeti functional si asa mai departe.
Copiii exceptionali nu trebuie redusi, dar nici pusi la propriu pe piedestal. Concursurile si olimpiadele sunt pentru varfuri, iar scoala este pentru toti copiii. Toti copiii trebuie sa fie alfabetizati si incurajati, nu doar cei exceptionali.
Am uitat complet de acest aspect in Romania.
La fel este si la scolile din UK. Acum ca ma gandesc in urma, da, ai dreptate. Am fost mereu premianta si nu am avut de suferit.
Of, mi-e mila de ceilalti. Ce o fi in sufletul lor.