Mereu m-am întrebat la ce sunt bune festivitățile de premiere în școala primară. Deși în fiecare an am luat câte-un premiu (cel mai adesea a fost al doilea), mi s-a părut trist și nedrept pentru majoritatea copiilor din clasă să stea o oră să se uite cum ăia cu note mai bune sunt lăudați, aplaudați, primesc diplome, coronițe și daruri în timp ce restul nu au fost destul de buni pentru top 3, deși eforturi au făcut și ei, și eforturile lor ar fi meritat și ele apreciate.
Apoi pozele mândre cu coronițele, laudele, împăunarea celor puțini, în timp ce restul, majoritatea, stau pe margine și se simt proști.
În clasa a șaptea știu că am refuzat coronița și am iscat o mică criză în cancelarie. Mă săturasem de toată parada.
De ce nu putem aprecia toți copiii pentru eforturile lor?
De ce doar primii trei sau cinci să fie aplaudați?
De ce nu putem da feedback în privat fiecărui copil și părinților lui cu ce a făcut grozav, și cu lucrurile pe care le poate face mai bine?
De ce încurajăm acest tip de comparare și de concurență între copii care nu e sănătoasă și creează animozități între ei, iar pe cei care nu iau premii îi demotivează în loc să îi motiveze?
De ce nu facem din finalul de an o săbătoare care să-i apropie pe copii unii de alții în loc să întărească diferențele între ei?
Să creeze împreună un spectacol, un musical, să facă o excursie, o petrecere, un mare prânz la școală la care să aducă toți câte ceva de mâncare, un picnic în parc cu jocuri și râs, ceva care să fie despre ÎMPREUNĂ, nu despre unii mai buni ca alții.
Să știe fiecare copil despre sine ce a făcut bine și ce poate face mai bine, să simtă că e apreciat și susținut pentru tot ceea ce este, acasă și la școală, să se bucure că a dus la sfârșit un nou an școlar într-un grup în care are un loc, nu într-un clasament în care poate nu va fi niciodată în top, să înceapă vacanța râzând, nu uitându-se la colegii lui cu note mai mari și simțindu-se insuficient de bun, de muncitor, de atent, de etc.
Sunt dascăli care fac asta în România și le apreciez inițiativa. Cred că ar trebui să fie cât mai mulți ca ei și să nu mai vedem festivități de premiere unde doar câțiva sunt apreciați.
Mi-ar plăcea să văd în comentarii exemple frumoase de final de an.
Aici, în nordul Olandei, mai sunt trei săptămâni de școală. Copiii primesc azi raportul cu rezultatele la testele naționale și ale școlii la toate materiile. Mâine mergem să discutăm cu profesorii, fiecare părinte cu copilul. Copilul spune primul ce a fost bine pentru el, ce ar fi putut face mai bine el, dar și ce ar fi putut profesorii face mai bine. Ne uităm pe rezultate, copilul e comparat doar cu versiunea lui din trecut. Acolo trebuie să fie progres. Profesorul ne spune cum e copilul în clasă, cum lucrează cu colegii, cât de săritor, motivat, atent și amabil e, toate lucrurile astea sunt și în raport. Apoi e prânz festiv, săptămâna viitoare. Copiii se îmbracă festiv și aduc câteva ceva de mâncare. Asta e în clasa a șasea, la Ivan.
Sofia încheie ciclul primar, din august începe secundarul, ei au avut și alte activități de final de primară, tabără, discotecă, un spectacol mare pentru toată școala.
Iar în ultima săptămână e un mare festival în curtea școlii. Au scenă și fiecare clasă cântă sau dansează ceva. Sunt jocuri, au gonflabile, părinții aduc mâncare și fac grătar. Sunt corturi de pictat pe față, tatuaje temporare, trasee de alergat, muzică și dans.
Copiii fac felicitări sau decorează pliculețe de ceai pentru profesori. Se strâng de la părinți 1-2 euro, pentru buchete de flori pentru profesori. Copiii află ce nou profesor vor avea anul viitor. Și apoi pleacă în vacanțe. Simplu, cu multă bucurie!
Nu e perfect, dar văd cât de mult ajută lipsa comparațiilor, cum copiii învață să se raporteze la sine, să se evalueze corect, să nu disprețuiască nici pe cei cu note mai mari, nici pe cei cu note mai mici, pentru că notele nu contează în grup, ci doar individual. Poate e ceva ce putem învăța de la ei.
Dezbaterea pe Facebook pe această temă e aici.
Eu sunt unul din acei copii premianți ! Uneori locul 1 alteori locul 2. Și nu sunt deloc de acord cu tine!!! Eu am muncit și am învățat pentru ca asta mi-am dorit, fără absolut nici o presiune din partea părinților. Am intrat la cel mai bun liceu din oraș și apoi la cea mai bună facultate și am ajuns să am carieră la care visam.
De ce muncă și succesul meu trebuiesc știrbite sau lăudate în privat ?! Fiecare este diferit și fiecare se situează pe alt nivel. De ce copiii excepționali trebuie să fie reduși ?!
De ce mai există olimpiade educaționale și sportive, de ce mai există competiții în diverse domenii?
Tocmai pt ca nu toți suntem la fel și mediocritatea nu trebuie sărbătorită!!! Și cei ce reușesc cel mai înalt nivel merită apreciați!
Aceste tendințe noi sunt stupide și deja se văd efectele adverse asupra noilor generații, în aceeași categorie se încadrează și gentle parentingul . Hai, incepeti cu hate !
Dar nu e nimic nou, in scolile din vest se practica acest sistem de 200 de ani, iar diferenta de eficienta intre sisteme se vede! Romania are multi adulti cu educatie emotionala precara, disperati sa dovedeasca cat de tari sunt ei inclusiv acolo unde nu sunt, avem procent mare de analfabeti functional si asa mai departe.
Copiii exceptionali nu trebuie redusi, dar nici pusi la propriu pe piedestal. Concursurile si olimpiadele sunt pentru varfuri, iar scoala este pentru toti copiii. Toti copiii trebuie sa fie alfabetizati si incurajati, nu doar cei exceptionali.
Am uitat complet de acest aspect in Romania.
La fel este si la scolile din UK. Acum ca ma gandesc in urma, da, ai dreptate. Am fost mereu premianta si nu am avut de suferit.
Of, mi-e mila de ceilalti. Ce o fi in sufletul lor.
Ca premianta in fiecare an crescând intr-un oraș mare din Transilvania nu pot decât sa fiu 100% de acord cu tine Ioana. Trăind de atâția ani departe am uitat și eu de sistemul asta defect și absolut inutil din țara.
Eu am fost un copil din aia premianti, cum se zice la americani valedictorian , prima in an . Medii mari, burse. Olimpiade : Am luat 10 la matematica la examenul de admitere . Dar tot am considerat toata festivitatea un circ. Nu ma simteam sarbatorita, pentru ca eram mereu centrul comparatiilor. Si mie imi place in continuare sa invat. Imi place meseria mea si invat si la a doua facultate.
Ceea ce pot sa zic e ca nimeni nu invata pe un fond de rusinare si intimidare. Invatam cand suntem incurajati cand facem legaturi mentale emotionale cu subiectul cu oamenii care ne invata. Am noroc acum sa experimentez si puterea grupului , si felul cum ea e o locomotiva pentru perfromanta. Cand ma simt incurajata si apreciata, altfel prind puteri.
M-am tot gandit de ieri la acest articol …
In scoala primara nu exista premii distincte nici in Romania, pentru ca se acorda calificative si nu se poate face o departajare corecta si clara a copiilor. Toti copiii primesc cate o diploma la finalul anului.
Copilul meu tocmai a trecut in clasa a 5-a. A avut o invatatoare foarte buna, care s-a straduit mult sa-i invete pe copii, care si-a facut orele constiincios, care a incercat sa fie corecta, care a fost mereu abordabila, intelegatoare, cu intentia sa ajute. Un singur lucru nu-mi placea deloc, insa: dupa fiecare evaluare/test, ii ridica in picioare pe cei care obtinusera punctajele cele mai mari, iar restul copiilor erau pusi sa-i aplaude. Copiii foarte buni au devenit tot mai plini de ei si tot mai doritori sa obtina rezultate foarte bune (ca sa fie in continuare adorati de profesor), iar cei care aveau rezultate bune (dar nu excelente) sau mai putin bune au devenit tot mai tristi, cu senzatia ca nu sunt capabili, ca nu sunt in stare de mare lucru. Copilul meu a fost uneori in grupul de copii laudati, alteori in cealalta, asadar a experimentat ambele tipuri de sentimente.
Nu stiu care e metoda cea mai buna de incurajare a tuturor copiilor. E nevoie de moderatie, de discernamant, de empatie, de intelepciune.
Sigur ca trebuie sa apreciem rezultatele foarte bune ale copiilor care au muncit, inclusiv prin acordarea de premii la finalul anului.
Dar, in acelasi, timp, e ABSOLUT NECESAR ca profesorii sa aiba grija si de ceilalti, sufleteste vorbind.
Dupa premiere invatatorul/dirigintele TREBUIE NEAPARAT sa aiba un discurs dedicat si celor care n-au obtinut premii. Sa le spuna ca le apreciaza mult efortul, sa le transmita sentimentul ca fiecare copil este special si unic (pentru ca este! nu sunt vorbe goale), sa-i sfatuiasca ca mereu sa trateze lucrurile cu seriozitate si sa le spuna ca uneori nu vor obtine rezultate excelente, dar sa nu puna asta la suflet, sa stie ca are importanta daca ei au facut tot ce au putut ei la acel moment.
Nu putem fi toti foarte buni la matematica, dar suntem cu totii importanti ca oameni si fiecare s-a nascut cu cel putin un talent catre un domeniu anume.
Am observat ca cel putin o parte din copiii care au rezultate excelente la invatatura si care apoi sunt ridicati in slavi de profesori si de parinti cultiva in ei o mandrie nesanatoasa si senzatia ca sunt cei mai grozavi, devin plin de ei. Pentru ei o nota de 9.5 in loc de 10 poate fi un MARE esec, de exemplu.
Cresc asa si devin niste adulti competenti si competitivi, dar cu risc mare sa fie disfunctionali din punct de vedere emotional.
Nu-i mai bine oare sa renuntam la premiere in scoli?
Olimpiadele, concursurile, etc. sunt OPTIONALE, e pentru a da o ocazie de a incerca si mai mult cand deja poti destul.
Scoala trebuie sa fie un mediu in care copiii de orice nivel sa se simta acceptati si nejudecati pentru ceea ce pot (sau nu) ACUM. Pentru ca sunt in devenire. Si atunci evaluarea ar trebui sa fie confidentiala, intre partile direct implicate, cu singurul element de comparatie discutat fiind nivelul din trecut al copilului. Nu se ignora progresul (sau lipsa lui), dar nici nu se pune prea mult pret pe succes, mai ales cand succesul e celebrat prin nerecunoasterea eforturilor celorlati colegi.
Modul de evaluare sau de selectare a elevilor are și o componentă social-culturală. Probabil că în culturi individualiste, cu mai multe oportunități, nu contează așa de mult parada cu diplome de pe scenă, însă într-o cultură colectivistă realitatea s-ar putea să fie destul de diferită. Oricum, inclusiv în „vest” se ajunge spre sfârșitul ciclului școlar obligatoriu la examene cu note care să clasifice cumva elevii și studenții, chiar dacă până atunci profesorii au pus doar steluțe și aprecieri, evident confidențiale pentru fiecare copil.
Ai refuzat coronița, sau premiul? dtaca premiul, ..wow, felicitări. tu și Sartre :))) E surprinzător ca un copil atât de mic să aibă o viziune așa profundă despre nedreptate, mai ales când nu i se face lui una.
Nu m-am gândit niciodată la asta, recunosc. Nu am fost dintre cei premiați, decât în clasele mici, dar nici nu îmi amintesc să mă fi simțit nedreptățită sau de parcă nu aș fi suficientă. Complexe aveam, dar pe alte teme, iar serbarea școlară în sine era mereu umbrită de bucuria că vine vacanța, că e vară. Privind retrospectiv, nici nu îmi amintesc cine lua premii la noi în clasa, ne strângeam in curte sau mai târziu la liceu în amfiteatru și ne distram, ne bucuram că se încheie anul.
La serbarea fiicei mele (unde serbarea in sine este umbrită de nervii mei că e lungă, că nu e umbră :))) că discursurile directoarei sunt jalnice și ipocrite :))) am observat că elevii nepremiati nu vin la festivitate și mi s-a părut într-adevăr cam trist. Oricum, in Romania există o raportare foarte ciudată la învățat și la note, din cauza burselor, cred eu. am citit discuțiile de pe grupurile copiilor și mi s-a părut incredibil sa se preocupe atât de burse la 13 ani. mă rog, note, burse, premii – este clar că școala românească face elevii să se raporteze la lucrurile nepotrivite
Pentru ca nu toti copii invata, sunt foarte multi dezinteresati de scoala si tot asa si de premii. Eu am avut si premiul 1 cu coronita si ultima mentiune. Cand esti la ultima mentiune pentru ca te-ai culcat pe-o ureche, te motiveaza foarte mult sclipirea din ochii celor cu coronita. Viata nu este lapte si miere, egalitate si fraternitate. De ce sa tinem copii in globul de cristal si sa nu stie realitatea cunostintelor lor fata de ale colegilor si pe urma, brusc, la 15 ani unii merg la colegiu si altii se trezesc la profesional. Vi se pare mai usor emotional pentru un adolescent de 14-15 ani sa realizeze brusc faptul ca e ultimul din clasa, desi a fost premiat anual cu diploma de absolvire? Asa se intampla acum la 0-4, copii habar nu au de nivelul colegilor sau de nivelul lor raportat la colegi si sa vedeti la clasa a 5-a soc…cred ca era mai bine pe vremea noastra cand exista si o competitie constructiva, sa nu ne aducem aminte doar de partile negative. Acum trebuie toti sa fie mangaiati pe ceafa, sa fuga de emotiile negative si ca adulti, unde mai fug…
Din păcate nu sunt întrutotul de acord cu acest lucru.
Da, nu doar premianți ar trebui încurajați dar pe de alta parte o sa ajungem sa fie o cultură a mediocritatii.
Pentru ca trăiești în Olanda sunt convins ca cunoști problema lor cu „zesjescultuur” pe care din păcate o și observi pe ici pe colo și în calitate muncii de zi cu zi.
Mie mi se pare mind blowing ca in Romania ne facem griji ca „o sa ajungem o cultura a mediocritatii”.
Ti se pare ca astazi suntem o cultura a performantei?
Serios, eu cred ca daca am ajunge sa fim o „cultura a mediocritatii” ar fi un progres urias fata de cum suntem acum, adica o cultura a contra-performantei, cu 40% analfabeti functionali, cu o contraselectie incredibila in aparatul de stat, si cu coruptie endemica.
Cat despre cultura olandeza a „zesjescultuur”, adica sa faci „minimum required” vreau sa spun 2-3 lucruri:
– nu stiu cat este de raspandita, eu observ ca olandezii sunt foarte muncitori
– in anumite situatii (interactiune cu client support de exemplu) am observat ca intr-adevar trebuie sa tragi tu de ei altfel nu se intampla lucruri – dar daca tragi, se intampla
– sa faci „minimum required” este o strategie buna pentru viata profesionala, ca nu te ajuta cu nimic daca pe mormantul tau va scrie „a fost angajatul lunii de 37 de ori”
– viata e si despre altceva decat bani si succes profesional – de aia Olanda este o tara in care „work life balance” este luat foarte in serios
– chiar si cu cultura asta a mediocritatii de care zici tu, eu vad ca olandezii, ca natiune, se descurca mult mai bine decat romanii, deci poate ca ceva ceva totusi fac bine, nu crezi?
@robo cred ca trebuie sa renunțăm la fatalismul asta inutil.
Lumea nu este neagra sau alba, nu am zis ca sistemul roman este ok, nici pe departe (de aceea și alte motive am și plecat) dar asta nu înseamnă că nu se poate găsi o metoda mai buna.
Din punctul meu de vedere este bine ca un copil sa vadă ca după munca și răsplată.
Mi se pare mai nedrept în sistemul romanesc faptul ca munca, de multe ori, nu este răsplătită și, dacă nu ești un bun ‘tovarăș’ care respecta întru totul programa, nu ești văzut cu ochi buni de nici un profesor.
Analfabeti functional, Robo, nu functionali. E bine ca olandezii sunt muncitori, educati si performanti, spre deosebire de putorile de romani. Acum ce vei face ca sa scapi cu adevarat de blestemul de a fi roman? Eu zic sa renunti la cetatenie, desi numele te va trada intotdeauna. Lapte si miere prin Olanda voastra. Semnat: unul din analfabetii „functionali” (sau disfunctionali) caruia inca nu ii pute Romania.
eu nu am zis nicaieri de „putorile de romani”, dar daca tot ai adus vorba, intr-adevar romanii sunt printre cei mai putin productivi din EU, desi petrec cel mai mult timp muncind. Ma rog, nu stiu cum e in alte sectoare, dar in lumea corporate pe care o cunosc bine, se pretrece mult timp la birou ca sa dea bine in fata sefului, nu neaparat muncind.
sursa
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/romanii-muncesc-cele-mai-multe-ore-dar-productivitatea-e-cu-30-sub-cea-din-ue-cand-dai-cu-sapa-nu-te-compari-cu-tarile-nordice-2809109
Nu e de mirare cum suntem printre ultimii la productivitate, desi avem o cultura a „performantei” si a competitiei atat de prezenta inca de pe bancile scolii?
Ce fac olimpicii nostri cu care ne mandrim in tara si peste hotare, oare de ce nu ridica productivitatea la cer, ca in America, pe care atat de mult dorim sa o copiem cand vine vorba de competitie, individualism si lipsa de minima empatie pentru cel de langa noi?
Interesant acest articol in contextul discutiilor despre bursele copiilor. Pe de o parte parintii sustin ca toti elevii ar trebui sa ia burse, caci este „dreptul” lor si toti merita rasplatiti pentru eforturile lor (eventual sa dam burse si repetentilor, daca se poate), pe de alta parte, cand vine vorba de premii, doar primii din clasa merita rasplatiti/ridicati in slavi/scosi in fata clasei (pot doar sa sper ca nu sunt aceleasi persoane care sustin ambele idei). Pai ori ii tratam pe toti in mod egal, ori rasplatim doar performanta?!
Lasand asta la o parte, nu este un sistem nou si este usor de verificat cat de eficient este (comparativ cu sistemul din Romania), cand sunt atat de multe tari care il practica de zeci de ani.
cu bursele chiar s-a ajuns prea departe. pe unde citești, că e vreun grup de serviciu sau sunt comentarii la articole, dai peste vreun părinte care îți zice sa ii transmiti TU copilului înlăcrimat că anul asta nu va primi bursă deși a învățat și are media 9.60/9.75/9.94.
Mie personal mi se pare într-adevăr nedrept că s-au schimbat regulile in timpul jocului, dar cred că e o problema in familiile în care copiii învață pentru burse și nu pentru ei. Eu nu am avut niciodată medii grozave, să am 9.60 ar fi fost o bucurie în sine, să afli că zeci de elevi în loc să se bucure și să fie mândri, sunt supărați că nu sunt recompensați, mi se pare aiurea. Fiica mea a primit bursă în ultimii aproape 2 ani, și la fiecare discuție despre școală și burse am avut grijă să îi spun că pentru ea învață, nu pentru bursă. Mergea la concursuri la cor și profesoara și colegele discutau despre concursurile „importante” la care se ia bursă și eu ii explicam de fiecare dată că merge la concursurile astea dacă are plăcerea de a cânta, dacă își dorește să facă parte din grupul de fete de la cor etc, nu pentru bursă.
Nu am văzut absolut nicio părere argumentată despre de ce e bine să se dea burse la mii de elevi. Toate părerile pro sunt ale părinților care nu și-au luat niciodată din timp sa le spună copiilor că pentru ei învață, nu pentru bani.
A, și spre finalul anului școlar, pentru că fiica mea nu știa ce medie ii iese (pentru că nouă nu ne pasa de note decât pentru a face o evaluare copilului, dar nu am stat niciodată să îi fac media) colegele ei s-au apucat să îi facă ele media :))) Pentru că media ei era importantă, nu puteau să calculeze colegele ce fel de bursă vor lua dacă nu aveau media ei. Mă rog, deci cum spuneam, mi se pare că s-a mers prea departe.
De altfel, fiica mea ar trebui sa primească și anul viitor bursă, pentru că este a doua din clasa ca medie, dacă nu se schimbă regulile in vreun fel. Însă ea nu știe că va primi, sau nu am auzit -o spunând ceva pe tema asta. Are 13 ani, e preocupată de cărți, de joacă, de muzică, de pisică. Ce copil de vârsta asta, care abia a intrat în vacanță, stă să verifice pe internet ce reguli pentru bursă mai sunt și dacă se încadrează, ca sa sufere retrospectiv că a învățat în anul școlar precedent? Nu pot sa îmi imaginez cine sunt acei părinți și acei copii cărora li s-au înecat corăbiile. Am două cazuri la serviciu și nici unul nu este social, să zici că depindeau de bursa aceea. Poate unii părinți cred că așa fac educație financiară cu copiii, punându-i să învețe pentru burse.