Cum e viața la 43 de ani?

Pe la 20 de ani, nici măcar nu știam dacă oamenii de 43 de ani există cu adevărat. Era mama, desigur, care avea 44 când am terminat eu facultatea, și erau prietenii ei, care mereu au făcut parte și din viața mea, mai erau ceva profesori la facultate, pe care-i vedeam cumva fără vârstă, și cam atât.

Nu aveam colegi la muncă mai în vârstă de 40 de ani, nu mă intersectam deloc (mi se părea mie) cu această specie rară, oamenii de 43, 45 de ani.

Habar nu aveam cum arată, ce fac, cum e viața lor, și nici nu mă preocupa.

Ei, uite că acum SUNT un om de 43 de ani. Trăiesc înconjurată de oameni de peste 40 de ani, care da, există, muncesc, iubesc, râd, călătoresc, wow, ce mai descoperire am făcut și eu!
Știu că sună stupid, dar cred că e parte din viață, din creștere, să ignori că timpul trece atunci când mai ai mult (timp), să devii conștient de fiecare zi abia când treci de jumătatea drumului și încep să scârțâie genunchii și să te împungă șalele.

Glumesc, nu sunt încă atât de avariată, dar sunt pregătită să fiu! 🙂 Cred.

Pentru toți tinerii care nu știu cum arată un om de 43 de ani, iată-mă!

Fără filtre, fără modificări.

43

E mai limpede viața. Înțeleg mai bine lucruri, relațiile sunt mai simple, pentru că și eu, și oamenii din viața mea am învățat să ne purtăm unii cu alții și să luăm distanță când ceva ne rănește.

Iau decizii mai ușor, pentru că mi-am cimentat principiile și valorile, raționamentul e mai clar și mai ușor.

Știu să mă îngrijesc mai bine, știu să îmi apăr corpul și limitele de abuzurile proprii și alte altora.

Reușesc să îmi recunosc senzațiile corporale și emoțiile și dacă sunt dintre cele foarte puternice, reușesc să le gestionez înainte să ajung la cota de avarie și să pierd controlul.

Sunt mai detașată, nu iau lucrurile atât de în tragic.

Totuși, simt des bucurie, recunoștință, liniște. Deci încă trăiesc din plin, dar mai mult în spectrul pozitiv decât în cel de frică extremă, furie, tristețe, dramă.

Știu mai bine acum care sunt punctele mele forte și unde mai am de lucrat.

Nu mai am o problemă în a recunoaște că am greșit. Nu mai am lupte de orgoliu. Pur și simplu nu-mi mai pasă dacă am dreptate sau nu. Important e să fiu bine. Și pot să fiu bine și când nu am dreptate.

Știu să cer ce am nevoie.

Nu mai stau supărată cu zilele, spun imediat ce mă supără, lămuresc, trec peste.

Pot să râd de mine, de probleme, capacitatea de autoironie a crescut pe măsură ce nevoia de a fi drama queen a scăzut.

Am mai multă grijă de sănătatea mea, mănânc mult mai sănătos ca la 20 de ani, nu mai fac excese (mahmureala la 40 de ani este tortură, vă zic), fac mai multă mișcare, merg regulat la controale, nu ignor semnalele corpului și dureri oarecare.

Dorm mai bine, am un program mai echilibrat.

Sunt mai prezentă, nu mai aștept ziua de mâine, anul viitor, simt că e bine și aici, acum, acasă, singură sau cu ai mei.

Nu-i rău, promit!

Îmi imaginez că nu va fi tot restul vieții mele atât de ușor, dar nu mă stresez cu asta acum. Poate mai târziu. 🙂

Cu ce e greu?

E greu că s-au stins bunicii. Îmi lipsesc, mi-a fost greu să învăț să trăiesc fără ei.

Și cam atât.

Mă bucur că sunt aici încă un an, cu voi, cu noi.

Anul acesta e primul pe care simt că l-am trăit din plin, de parcă am stat în roller coaster zi de zi. A fost super! Un pic obositor, dar n-aș schimba nimic!

Iar dacă vreți să mă și auziți/vedeți, am pus mai jos. 🙂

Tot înainte!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4250

23 comentarii

  1. Ohhh draga Ioana,subscriu în totalitate, deși împlinesc 34 nu 43…parca anul asta care a trecut a avut asa un heblu de trezire…de conștientizări.
    ce frumos și bine e sa fii sincer,mai ales cu tine însuți, sa te poți da un pas în spate sa faci o analiza și apoi sa mergi mai departe…ce bine e sa fii viu și sa conștientizezi ca sufletul are nevoie de atât de puțin ca să fie fericit.
    Te pup și te îmbrățișez!

  2. Chiar daca procesul de imbatrinire e greu de la un punct incolo, vei fi bine si la 50, 60, 90… atita timp cit ti-ai gasit punctul de echilibru si linistea interioara.
    Iti doresc sa ai un drum lung si sa fii insotita pe el mereu de oamenii dragi tie.
    La multi ani si o zi frumoasa! ?

  3. Ma regăsesc pe alocuri deși am doar 30 ,abia împliniți.Articolele tale “mi-au deschis ochii”in ultimii 4 ani și nu pot decât sa îți Mulțumesc pt asta.Este superb sa ne putem observa cum am evoluat.Ești o persoana minunata și îți spun sincer ca datorită tie ma iubesc mai mult decât o făceam cu 10 ani in urma și îmi iubesc viața… complicata , pe alocuri grea dar frumoasa.Multumesc ca împărtășești cu noi!

    • Mă regăsesc în gândurile tale frumos așternute. Aici sunt și eu anul acesta,exact la 43 și cu suflet încă de copil. Te îmbrățișez suflet frumos, ai așternut în rândurile tale frânturi din trăirile mele.

  4. La Multi Ani, OM frumos!
    Te imbratiseaza ”una” de 47! 🙂
    Sincer, cred ca intre 40-49 te simti cam ca la 35, doar ceva mai inteleapta si cu mai multe dureri de oase 🙂

  5. La multi ani pustoaico. Eu am un 1 in plus 🙂

    Sa stii ca ma gandesc si eu ca partea cea mai buna (biologic macar) a vietii s-a dus. Asta daca voi trai pana la 88 de ani, ceea ce nu se stie. Dar nici nu m-as intoarce inapoi in timp, culmea. Cand am avut tinete, nu am avut linistea si fericirea de acum.

    Am parul incaruntit, pielea incepe sa se lasa in punctele esentiale, dar sunt multumita. Fericita. Am ajuns in locul acela al sinelui, in care ma iubesc. Ma inteleg.

    Sa ai parte de multe zeci de ani plini de bucurie. 🙂

  6. La mulți ani minunați de ascensiune , bucurii, iubire infinita si magie in viața ta! Ești un om extraordinar si un reper de viața frumoasa! Îmbrățișări cu prețuire si admirației!

  7. Un an nou bun iti doresc!
    Multumesc pentru ca iti rupi din timpul tau si depui efort in a incerca sa schimbi ce este mai greu: obiceiuri si mentalitati.

  8. când aveam 20 și puțin am cunoscut la un fel de petrecere office o femeie frumoasă cu părul lung, și nu știu cum a venit vorba de vârste. nici eu nu cunoșteam femei de 40 de ani și nici nu mă pricepeam, ca acum, să recunosc vârstă unei femei. și ea a zis că are 42 de ani. și îmi amintesc aproape cu durere că eu am zis, siderată: 42 de ani?!! cu 4 în față? cred că am și ridicat 4 degete. A făcut niște ochi mari spre mine și a răspuns: da, cu 4 în față.

    Parca erau altfel vremurile atunci. eu acum am cunoștințe/prietene și de 53 de ani, și de 24.

  9. Cum te simti stiind ca preaiubitii tai olandezi au blocat aderarea Romaniei la Schengen, ca ne detesta si sunt rasisti pana in maduva oaselor? Intreb, cum te simti sa traiesti intr-o tara care a calcat Romania in picioare, care a blocat evolutia ei fireasca spre mai bine, spre civilizatie? You must be so proud!

    • Nicoleta,

      Iti dai seama sper, acum ca te-ai mai racorit, ca nu am eu nicio legatura cu vreo decizie a Olandei asupra Romaniei si ca proiectezi pe mine aiurea ura ta fata de neputinta Romaniei de a progresa. Dar:
      1. Olanda a aprobat aderarea Romaniei, Austria a blocat-o. Poti scrie celor din Austria sa vezi daca ei sunt mandri. Sunt sigura că nu sunt. Oamenii simpli, ca noi, nu au nicio implicare în aceste decizii.
      2. Nu cred ca Romania este impiedicata de alta tara sa se dezvolte, Romania isi pune singura bete in roate de multi ani. Dimpotriva, Romania primeste fonduri UE la greu (inclusiv din banii Olandei, apropo).
      3. Olanda nu detesta Romania, olandezii nu detesta romanii, nu am auzit niciodata vreun olandez vorbind de rau vreun roman, cred ca asta cred si spun oamenii care nu au trait pe-aici prin Olanda prea mult sau deloc
      4. Oameni rasisti sunt peste tot, inclusiv in Romania, mai tii minte episodul cu brutaria si angajatii din Asia?
      5. Motivele pentru care tarile decid sa blocheze aderarea altor tari sunt mult mai complicate, au de a face cu motive economice, strategice, politice, nu e ca la gradinita, imi place de ala, il primesc la ziua mea.
      5. Nu sunt mandra decat de lucrurile pe care le fac eu, ce decizii politice se iau intre tari nu ma impacteaza emotional. Cred ca Romania are probleme mari de coruptie (din cauza lor am plecat in strainatate), dar cred ca se fac progrese si sper ca lucrurile se vor rezolva si pentru Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *