O învățătoare lovește un copil și nimeni în afară de părinții lui nu consideră asta o problemă

Am primit spre publicare mesajul unei mame disperate și dezorientate. Fiul ei a fost tras de păr și lovit peste mâini de învățătoare (școală considerată bună, din București). Părinții au depus plângeri la școală, la inspectorat, la DGASPC și la poliție, doamna merge în continuare la ore, nicio sancțiune nu a fost aplicată, o persoană din echipa școlii spune că doamna are ceva probleme de vreo doi ani și că și „este doar o chestiune de timp până se va întâmpla iar ceva rău”.

Mai jos aveți întreaga relatare. Sunt sigură că sunt și alți părinți în situații asemănătoare, care ar vrea să știe ce e e de făcut în astfel de situații. Nici noi nu știm, pare că instituțiile statului favorizează agresorul, pe ideea că există probleme mult mai mari (de parcă lovirea unui copil de un dascăl e ceva minor).

Bună, Ioana,

Voi povesti aici într-o ordine cronologică și sper că nu omit nimic important. Pe 10 octombrie 2022 am depus și plângere la școală.

Cei de la Poliție mi-au zis că fiecare părinte are senzația că numai cazul lui e important, dar că ei au cazuri mult mai grave decât ce i s-a întâmplat lui Victor și că fără probe va fi foarte greu să atragem atenția cuiva în a continua această anchetă.

Mama lui Victor

Acestea sunt faptele:

L-am înscris pe Victor la clasa pregătitoare în primăvara anului 2022, la Școala Gimnazială Nr. 56 din București, Sector 2.

A fost repartizat la învățătoarea E. Anton. La ședința din 6 septembrie, ne-a spus că are experiență de 30 de ani de învățământ, că nu are simțul umorului, că nu va comunica cu părinții în grupul de Whatsapp (cu toate că tocmai ea îl crease înainte de începerea școlii) și că ne roagă să ne facem noi un altul separat, că anul acesta i-a picat clasa cu litera H, înainte având litera A, dar „na, așa mi-a fost norocul” (de parcă avea vreo importantă litera clasei); în cadrul ședinței chiar a și nominalizat câțiva copii care au deranjat cursurile (pe 5 septembrie nu au avut cursuri, dar ea își dăduse deja seama deja în ziua de 6 și a comunicat de față cu toți părinții că sunt „probleme” cu unii copii).

L-am înscris pe Victor la afterschool-ul cu care colabora E. Anton, astfel că după terminarea cursurilor, acesta era preluat de cei de-acolo.

Pe parcursul celor patru săptămâni (până la incident), m-am învoit de la birou și am trecut pe la școală de câteva ori (la terminarea cursurilor, când învățătoarea preda copiii părinților / after-urilor) să aflu despre cum este Victor la ore; aceasta mi-a zâmbit de fiecare dată și s-a arătat bucuroasă că mă întâlnește; a zis că băieții sunt un pic mai năzdrăvani, că e o perioada de acomodare, că se miră de această generație, căci copii așa prost pregătiți ea nu a avut niciodată în cei 30 de ani de experiență, că nu știu să deseneze un fruct și că e cam inadmisibil, că Victor nu știe să coloreze, dar că îi învață ea și că nu sunt probleme; chiar a ținut de fiecare dată să spună despre cât de frumos este Victor și că se „bat” fetele să stea cu el în bancă; i-am spus că știu de la Victor că se mai și bat la propriu băieții și să discute cu ei și a zis că se rezolvă. Acest „30 de ani de experiență” este repetitiv, nu îl scriu în mod ireverențios, ci pentru că îi place învățătoarei să îl menționeze.

Pe parcursul acestei perioade Victor mi-a spus că doamna țipă la ei, că le confisca apele (aproape în fiecare zi ajungea fără sticlă de apă acasă), că nu au voie să iasă în pauză din bancă, însă am încercat să fiu zen și să mă conving că fiecare învățător are metodele sale și că poate Victor confundă ridicatul vocii la ei cu „țipatul” și că probabil nu are o acuratețe în detalierea celor întâmplate la școală. Clasa lui era H, de la „Hărnicuțele albinuțe”, iar învățătoarea de multe ori le spunea că sunt leneși și trântori, astfel că am încercat să îi fac o poveste cu stupul și să îi explic că nu vrea decât să îi ghideze să evolueze și să învețe cât mai bine și că toate astea le vor prinde bine în dezvoltarea lor ca indivizi.

De la zi la zi deja nu mai toleram niciuna dintre aceste acțiuni și abia așteptam o a doua ședința, să văd dacă sunt singură care o consideră prea dură.

În seara zilei de 6 Octombrie (Joi), la culcare & poveste, Victor mi-a spus că doamna îi amenință că îi va pocni, dar că el nu este deloc speriat de acest fapt, căci face ju-jitsu și va ști să se apere de ea; Îți dai seama că nu am dormit deloc în acea noapte, m-am gândit serios cu soțul să îi punem un device prin care să ascultăm și să facem niște demersuri de transfer, căci deja copilul semnala prea multe chestii rele.

Bine, așa este, i-am dat peste mâini, dar nu l-am tras de păr. Și să știți că nu i-am dat să îl omor.

Învățătoarea, citată de mama băiatului agresat

Pe 7 Octombrie m-am dus la școală la terminarea orelor, în ideea să trag un semnal de alarmă legat de amenințările cu lovire, eu neștiind de fapt că ea deja îl trăsese de par și îl și pocnise peste mâini; din nou mi-a zâmbit când m-a văzut, nu mi-a semnalat absolut nimic despre ceea ce tocmai se întâmplase, chiar l-a chemat pe Victor lângă noi și l-a pus să recunoască că azi au fost câțiva copii mai „năzdrăvani”, dar uite, ea va trece peste și îi va pune chiar și un sticker albinuță în piept. Copilul era foarte serios, nu a zâmbit niciuneia dintre noi, a acceptat stickerul în piept și a rugat-o să îmi dea toate manualele acasă, ca să le pot eticheta și coperta. După ce Victor s-a îndepărtat, i-am spus că am venit pentru amenințările cu pocnirea și că o rog să nu li se mai adrese așa, căci este o abordare pe care nu o împărtășim și că lor le e teamă când aud așa ceva. S-a arătat foarte amuzată de povestea copilului și a zis că Victor e fantastic și că exagerează și ea nu ar lovi niciodată copiii și că știe ce să le spună, că doar are 30 de ani de experiență în învățământ.

Îți dai seama ce hilar i se părea ei, cu toate că înainte de întâlnirea cu mine îl lovise pe Victor și cred că s-a bucurat fantastic că acesta nu mi-a spus nimic acolo în fața școlii, ba chiar l-a și chemat lângă noi cu un tupeu fantastic.

Câteva ore mai târziu, Victor mi-a spus „azi doamna m-a lovit”, lucru care m-a șocat, chiar l-am pus și să exemplifice; mi-a arătat cum l-a tras de par și cum i-a dat cu palmele peste mâini. (motivația din capul lui era că l-a lovit pentru că a ieșit din bancă să își adune niște ochișori pe care voia să îi lipească pe un iepuraș de hârtie; ora de AVAP – Arte vizuale și abilități practice – este o ora interactivă, în care ei decupează, lipesc, se duc la ea să îi arate ce fac).

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să o sun (era ora 16, ceva de genul, se află la metrou cred) și când i-am cerut confirmarea legat de cele relatate de Victor iar s-a arătat amuzată și a negat; a zis că Victor și generația din ziua de astăzi exagerează foarte rău și că ea nicidecum nu ar face să ceva;
Am întrebat-o de mai multe ori, la un moment i-am spus: „Doamna Anton, este fix plăsmuirea imaginației copilului?! De ce ar inventa așa ceva? Este foarte grav!” (citez din ce îmi amintesc, căci nu am nicio înregistrare și îmi pare extrem de rău că nu am făcut asta; nici nu știu cum se face, dar măcar puneam alt telefon pe recording :().
Atunci a spus: „Bine, așa este, i-am dat peste mâini, dar nu l-am tras de păr. Și să știți că nu i-am dat să îl omor”.

M-am arătat șocată, nu cred că am zis prea multe, căci efectiv nu am mai avut salivă; fizic eram blocată; mi-a mai spus că are 25 de copii și că îi este foarte greu să îi strunească, cu toate că „am avut și 30 și 35 de copii, dar „anul acesta sunt și câțiva cu Adhd” și nu le mai face față.

A zis că Victor este chiar preferatul ei, că este frumos … iar a început cu speech-ul acela deloc autentic legat de Vic. I-am spus că în aceste condiții o să îl mut pe Victor și a zis că mă susține și că mă pot baza pe ea în a face transferul, dar să știu că nu se va mai întâmpla ce s-a întâmplat astăzi și dacă Victor va vrea cu adevărat să se mute, noi să știm că avem susținerea ei. De parcă după abuzul respectiv, noi aveam nevoie de susținerea sau suportul ei în vreun fel.

Imediat după apelul cu ea, am verificat la secretariat și am aflat că mai este încă în școală directorul adjunct; această a spus că va face o anchetă internă și mi-a explicat că transferul pe care îl solicit se face doar dacă în celelalte clase există loc liber (adică mai puțin de 25 elevi), căci legea nu permite mai mult de 25 de elevi într-o clasă pregătitoare. Am sugerat că aș vrea la o învățătoare pe care Victor o știa – căci venea și mai stătea cu ei când întârzia E. Anton și el o vedea și colabora cu ea și la afterschool – însă ni s-a zis din start că aceea are 25 de copii și e imposibil transferul; am completat cererea de transfer, iar plângerea am lăsat-o pentru luni, căci efectiv îmi venea să plâng non stop și nu mă puteam aduna să fac nimic. (eram și cu Victor și trebuia să mascăm toată îngrijorarea noastră; cât am stat în biroul directorului adjunct, Victor a stat pe hol, pe telefon, dar ne-a întrerupt de câteva ori, căci simțea că ceva nu e ok);

Luni dimineață, pe 10 Octombrie, am depus la secretariat plângerea pe care ai văzut-o și tu (este o plângere cu un limbaj destul de anevoios și de lemn aș spune, însă prietenul nostru care a terminat Dreptul ne-a sfătuit să o facem așa, căci nu impresionează pe nimeni lacrimogenul); am solicitat să ne vedem și cu directorul, însă acesta nu venise încă la școală.

Sincer, în mintea mea tâmpită și credulă mă așteptăm că acest director să mă sune – chiar și în weekend – să îmi ceară să ne vedem, să îmi asculte povestea, să ne compătimească, să vădă copilul, să îi ceară iertare în numele învățătoarei.

Nu era ca și cum zilnic copiii de 6 ani sunt amenințați și bătuți de învățătoarea lor, nu trăim în distopii. Cei de la Poliție mi-au zis că fiecare părinte are senzația că numai cazul lui e important, dar că ei au cazuri mult mai grave decât ce i s-a întâmplat lui Victor și că fără probe va fi foarte greu să atragem atenția cuiva în a continua această anchetă.

Să știi că nu am bula mea, nu mă cred într-o țară din Vest, nu am trăit în Finlanda sau în vreuna din țările acelea despre al căror sistem de educație ai povestit și am citit de parcă era science fiction, însă pe bune?! Copil de 6 ani bătut de profesor?! Mi se pare revoltător, jur, nu am auzit să se întâmple nimănui așa ceva. Nici chiar în generația noastră, în care am mai auzit de manuale în cap pentru că fumau în baie sau pentru că spărgeau un geam.

Am considerat că o școală care se află în pe locul 20 în Top Școli București, care e aproape de casa noastră și pentru care oricum plătim în paralel un after de sute de eur pe lună este suficient pentru un start bun.

Luni, la prânz, ne-a primit directorul. Am participat directorul adjunct, directorul, soțul meu și eu. Pe parcursul acestei discuții directorul s-a contrazis de câteva ori; ba știa ce s-a întâmplat, ba nu știa, căci a fost weekend și nu a vrut să intervină în timpul liber în acest caz; chiar m-a și pus să povestesc la un moment dat, dar și-a pierdut răbdarea pe parcurs; ne-a recomandat să ne gândim bine în ceea ce privește transferul, „să nu sărim din lac în puț”. Sincer, comparația mi se pare atât de nefericită și venind și din partea unui profesor, e de-a dreptul scârboasă. Ne-a explicat că în clasa unde erau 24 de copii (singura clasa) era un băiețel „cu probleme” care l-ar putea bate pe Victor. De parcă totul era cu take it, or leave it și de parcă bătaia unui coleg se compara cu bătaia unui profesor. I-am povestit că e extrem de toxică această învățătoare, i-am enumerat tot ce s-a întâmplat de la începutul anului și că eu consider că aceasta nu e ok nici pentru ceilalți copii. Ne-a spus că E. Anton este în Consiliul de Administrație al școlii, că e un profesor foarte bine apreciat și cotat, cu rezultate foarte bune etc. Pe parcursul discuției ne-a mai spus că în afară de această singură clasa cu 24 de copii, ar mai fi o clasa la care nu a venit un elev de la începutul anului (deci o a două clasa cu 24 de copii) și că ea ca director are toate instrumentele la îndemână de a nu îl mai primi pe acel copil. Ne-a invitat să ne gândim 1-2 zile la ce clasa ne dorim să ne transferăm și în funcție de asta noi vom avea toată susținerea lor.

Pe Victor l-am adus luni (10 Oct.) la școală, nu știu dacă e bine că l-am făcut să o întâlnească iar pe acea vrăjitoare, l-am mințit că am vorbit cu ea și că îi transmite scuzele ei și că îi promite că nu se va mai întâmplă. Lucru care nu se întâmplase, însă pe el l-au bucurat tare mult aceste aceste scuze ale ei; chiar m-a întrebat dacă eu am sunat-o sau dacă ea a sunat, părea că era important că apelul să vină de la ea, însă i-am zis că eu am sunat-o ca să aflu de ce l-a lovit.

Luni la școală totul a decurs ok, chiar l-a lăudat  pe Victor că a făcut cel mai frumos arici din frunze și a fost tare happy.

Tot luni, ne-am întâlnit în școală cu Poliția de Proximitate, care ne-a îndrumat să mergem rapid la Secția 8, să nu pierdem timpul pe e-mail-uri. Au intrat și la director și au citit plângerea și teoretic ar fi trebuit că ei să oprească capturile video de cu 3 zile în urmă, informând directorul adjunct să nu se șteargă deloc ziua aceea, căci va începe o anchetă.

Marți, 11 octombrie, m-am dus la director și am transmis că dorim la clasa G (unde era copilul care nu venise niciodată la școală), iar aceasta a zis că va face toate demersurile; sincer, am ales pur și simplu pentru că o văzusem pe învățătoarea de la G în primele 2 săptămâni cum îi aștepta dimineață pe copii, îi îmbrățișa, îi plimba prin curtea școlii, iar când îi preda părinților era la fel de caldă și blândă; în aceeași clasă se află și un băiețel cu care Vic face ju-jitsu în timpul liber și tatăl acestuia îi povestise soțului meu despre ce drăguță este învățătoarea lor; nu a avut nicio legătură cu faptul că în cealaltă clasă era acel copil cu „probleme” care îl putea bate pe Victor.  Am întrebat-o dacă această încadrare a lor, a profesorilor în ceea ce privește copiii „cu probleme” sau „cu Adhd” are la baza și niște fișe de la vreun consilier avizat sau un terapeut al copiilor și mi-a zis că nu, dar că pur și simplu în ultimii ani profesorii au ajuns să îi repereze foarte ușor pe aceștia. 

Nu mi-am imaginat o clipă că transferul va dura 2 săptămâni (până la vacanță de fapt, de altfel că orice alt transfer clasic pe care l-aș fi solicitat). Au fost 2 săptămâni foarte lungi, (practic 7 – 27 Octombrie) am disperat, am sunat la director, le-am dat și e-mail să facă tot posibilul. Într-adevăr, nu ni se promisese 100% că va reuși să facă transferul; dar de unde avea toate pârghiile să nu mai primească acel copil, acum trebuia să așteptăm și nu era chiar sigur că va și reuși. Am primit confirmarea când eram în vacanță, pe 27 Octombrie.

Tot în acea Marți, la întâlnirea dintre mine și director, a participat și consilierul școlii, care mi-a propus o întâlnire cu Victor, întâlnire care din cauza multor „probleme grave” la nivelul școlii (exact cum a zis și Poliția, că nu numai cazul nostru e grav), a avut loc tocmai pe 21 octombrie. Victor i-a confirmat și acesteia că l-a lovit învățătoarea, a desenat un copac cu scorbura și o casă cu grafitti pe ea, ceea ce a determinat-o pe consilieră să ne spună că cu siguranță Victor are o traumă. Am căutat desene mai vechi, nici copacii și nici casele nu aveau niciun semn pe ele.

Ne-am gândit să informăm și televiziunea, să știi, însă ne-am fi expus pe noi și pe școală, nu și pe învățătoare. Chiar dacă cei de-acolo nu au fost deloc empatici și nu s-au mișcat cu rapiditate și așa cum ne doream noi, războiul nostru este cu această învățătoare, nu cu școala. Ne-am gândit serios chiar să schimbăm școala, chiar cred că cei de-acolo și-ar fi dorit asta, însă criteriile de alegere (distanță de-acasă fiind foarte importantă) ne-au determinat să rămânem. Știm să iertăm, nu suntem răzbunători și nici nu cred că e o soluție, mă gândesc că copilului nostru îi poate fi ok la această școală, dar la altă învățătoare. Soțul tot încearcă să îmi explice că oamenii nu sunt altruișți și empatici așa cum sunt eu și cum am așteptări de la alții. 

Sincer, în locul directorului adjunct, în acea Vineri, când eu am intrat la ea în birou și am clacat și am izbucnit în plâns și tremuram toată – m-aș fi ridicat, m-aș fi îmbrățișat, îmi dădeam un pahar cu apă, nu aș fi stat stana să ascult și atât. Aș fi ieșit să îl cunosc pe Victor, care aștepta nerăbdător și impacientat pe holul școlii. Nici măcar nu s-a ridicat cu noi să ne conducă la secretariat, adică efectiv acest abuz a trecut pe lângă ele de parcă mă plângeam că e frig în școală sau că și-a pierdut blocul de desen.

Am trimis e-mail-uri și către alte instituții și am atașat acea plângere. (Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureșți, Inspectoratul Școlar al Sectorului 2 și DGASPC Sector 2)

Ca o ironie, cu 2 zile înainte că Vic să fie lovit, am semnat (părinții, elevii și profesorii) un formular despre toleranță zero față de abuzuri, un parteneriat între Primăria Sectorului 2, Protecția Copilului și școlile din acest sector.  („Școli cu toleranță zero la violență”, by Asociația Părinților Isteți, care au răspuns instant e-mail-ul meu și m-au îndreptat către consilierul școlar și numărul de tel 119; cei de la 119 tot către Poliție și Protecția Copilului m-am îndrumat)

Cei mai prompți au fost cei la DGASPC S2, care ne-au și vizitat acasă și au stat și cu Victor de vorba; aceștia au zis că prea mult nu au ce face, vor înainta către Inspectorat și că e foarte bine că am mers și la Poliție. Am fost de acord să primim consiliere din partea cuiva avizat de la ei.

Inspectoratul Școlar ne-a informat că se va întruni o comisie disciplinară la școală care va analiza situația noastră.

Pe 20 octombrie ne-am întâlnit seara cu această comisie disciplinară (eu și soțul), formată din 5 profesori ai școlii; întâlnirea a avut loc într-un laborator (dezafectat bănuiesc) de informatică, în care am stat toți 7 în cerc oarecum și aproape că ne loveam picioarele; pe profesoara din dreapta mea abia o puteam privi, căci era atât de aproape, că îmi era fizic imposibil să mă uit spre ea când povesteam; lângă această sala în care ne-au primit, era o mare sala de protocol goală, pe care noi o vedeam cât am așteptat să intrăm, în care acești profesori aveau hainele și gențile. Știu că pare aberant că povestesc asta, dar din nou am simțit efectiv că nu eram bineveniți în niciun fel, chiar era un mediu foarte ostil; am povestit ce s-a întâmplat, am fost întreruptă de câteva ori să nu mă pierd în detalii căci nu sunt deloc interesați de așa ceva (confiscarea apei și tot tabloul pe care voiam să îl fac); una dintre profesoare a notat ce am povestit. Am întrebat dacă și învățătoarea a recunoscut ce mi-a zis și nu au vrut să spună, au zis că e o anchetă în derulare; era foarte evident că aceasta și-a schimbat versiunea și nu recunoaște;

Consiliera școlii mi-a spus – la a două întâlnire a noastră acordată de școală – pe 18 Noiembrie – că învățătoarea nu recunoaște nimic și că din contra, consideră că am inventat noi totul; chiar a fost prezența la o ora de-ale acestei învățătoare cât Victor mai era acolo și s-a purtat ok cu copiii).

Au invitat-o la școală și pe mama acelei fetițe care a văzut trasul de par al lui Victor (aceeași comisie) și s-au comportat la fel de ostil și cu aceasta; aproape că ar i-ar fi cerut să ne discrediteze pe noi; „Dvs. chiar credeți povestea asta?”; „Vi se pare că incidentul despre care știți doar din relatări este așa de grav încât să ajungă la o așa amploare?”

Așa cum ți-am spus și mai sus, nu vrem să agităm deloc apele în sensul de social media, tv, influencers etc, însă văzând că nu avem în niciun fel susținerea școlii, nici a poliției, efectiv mă revoltă cumplit.

După ce am primit rezultatul comisiei disciplinare (trimis către noi pe 9.11 și primit la poștă pe 11.11), am mers iar la Poliție (în dată de 14.11) să aflu ce se întâmplă și dosarul (lucrare penală nr. .., în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă / 20.10″) nu ajunsese încă la BIC (adică un etaj mai sus față de locul unde am depus plângerea).

Am scris și Ministerului Educației și Ligiei Deca, nici măcar nu au răspuns că au primit e-mail-ul.

În săptămâna dinaintea vacanței, la terminarea cursurilor, pe 20 Oct., învățătoarea nu a predat-o pe una dintre fetițe direct bunicului ei, astfel că bunicul s-a impacientat, copila s-a rătăcit o perioada de timp și bunicul a căutat împreună cu învățătoarea cam 40 minute în toată școala copilul. (fetiță s-a rătăcit, apoi s-a așezat pe banca lângă niște mămici și copii de la ea din clasa; însă acele mămici nu au binevoit să îi sune părinții și să anunțe că respectivă copila este cu ele; bunicul acela aproape că făcuse infarct) 

Apelând-o pe învățătoare în seară cu pricina, aceasta i-a spus mămicii să o mute și gata, că ea și-așa vine „chiar acum” de la o comisie disciplinară și nu are răbdare de fițele ei. Probabil înainte sau după noi, a fost și învățătoarea la întâlnirea cu acea comisie.

Această situație plus cele întâmplate cu Victor au determinat-o pe mama acesteia să ceară transfer la altă clasa; și cu această s-au purtat ciudat și i-au cerut garanții că o dată mutată, să nu mai vină cu alte solicitări. De parcă noi părinții, dacă cerem ceva o dată acestei direcțiuni, nu mai avem voie să venim cu pretenții vreodată; i-au spus că poate dura și 3 luni acest transfer, au încercat să minimalizeze incidentul cu rătăcirea copilului, au învinuit bunicul.

Au reușit însă să o transfere până la urmă și pe această la cealaltă clasă care mai avea un loc liber. (chiar i-au menționat și mămicii acesteia de copilul acela cu probleme, care o va bate pe fetiță dacă se va transfera)

Cei de la comisia disciplinară ne-au întrebat ce ne dorim de fapt, de ce am făcut această plângere totuși; și același lucru ți-l spun și ție: ne dorim să fie găsită vinovată pentru că a agresat un copil și sancționată legal pentru acest lucru; nu vreau să se plimbe printre copii și părinți și colegii ei și să îi treacă cuiva prin cap că nu ar fi avut loc acest eveniment și că această individă nu a fost capabilă să bată un copil. 

Îmi pare extrem de rău că Victor este mic și că a început atât de cu stângul această etapă importantă a vieții și încerc să îi cresc încrederea în el; sunt extrem de mândră de el că mi-a spus toate astea și denotă foarte mult curaj din partea lui; și știu că nu despre asta este școala și nu așa sunt profesorii de fapt, din contra, ei ajută la dezvoltarea copiilor, nu la abuzarea lor. Este foarte mic să îi pot povești despre toate demersurile pe care le fac împotriva acelei femei, care sunt convinsă că îi terorizează și acum pe copii și mă înspăimântă toți acei părinți care nu au luat atitudine, care sunt complici prin tăcerea lor, care m-au felicitat în șoaptă în față școlii că l-am mutat; niște lași care tolerează astfel de caractere. La fel de lași și de complici sunt și acei colegi ai acestei învățătoare, acei oameni mici care se fac că nu văd ce s-a întâmplat.

Acum Vic e mutat la altă clasă. Fosta învățătoare i-a spus să nu mai treacă pe la vechii lui colegi, acum că s-a mutat.

Nu îndrăznesc să visez să fie mutată din învățământ, îți dai seama, dar sincer cred cu toată ființă că așa ar fi drept; femeia asta cu siguranță are niște tulburări grave, nu mai are ce caută între copii.

Photo by Annie Spratt on Unsplash

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

18 comentarii

  1. imi pare rau ca a trecut prin asa ceva. sper ca acum e bine.
    baietelul meu a avut probleme in clasa pregatitoare cu un coleg, vorbea urat cu el si uneori il lovea, si doamna lor invatatoare ne-a ajutat sa rezolvam problema si mai mult baietii nu doar ca se poarta frumos uni cu alti dar s-au si imprietenit.

    • Exact prin asta trec eu cu copilul meu de 7 ani.
      Culmea, eu sunt cadru didactic și știu că nu există metode prin care să opresc acest abuz asupra copilului, doar prin transfer( practic „fugim”). Este foarte frustrant că există astfel de învățători/profesori. I-as elimina din învățământ dacă aș putea, nu au ce să caute printre copii. Își țin partea, se acoperă și mint cu nerușinare( Învățător-director-politie). Îmi doresc din tot sufletul să se aprobe plasarea camerelor de filmat în sălile de clasă.

  2. E absolut groaznic pe cât de putini oameni nu ii dezgusta o astfel de întâmplare! Am citit povestea și efectiv mi-a fost rău fizic. Îmi pare rău pentru Victor și pentru orice puiuț care este victima oricărui abuz. Deși cel fizic e câteodată mai evident și mai de impact, nici abuzul emoțional nu trebuie neglijat. Trăim înconjurați de roboti (cei mai mulți narcisiști ) care nu au găsit nicăieri loc mai bun pentru vărsarea amarului propriu decât in sufletul (și corpul) unor puiuți de 6 ani! Cred cu tărie ca trebuie sa ne protejam copiii, sa le expunem realitatea, lumea nu e numai buna și decenta, dar sigur pentru asta trebuie sa fim puternici și consecvenți. Un adult cu așa de multă experiența pedagogica care sa fie atât de dezamăgit de pregătirea unui copil care nu are nici 6 ani mi se pare revoltător. E cea mai simpla metoda de când lumea, abuz fizic, teroare și înghețarea copilului ca sa stea smirna 4-8 ore la scoala. Intr o lume ideală dupa ce părinții colegilor lui Victor aflau ce s-a întâmplat nu mai era unul la scoala a doua zi. Și era zburată învățătoarea, dar am învățat pe propria piele ca oamenii nu vor sa se trezească sau sa facă altfel decât cei de dinaintea lor. Multă putere. Victor va ieși de aici cu o lecție imensa, din care va creste și va face lumea un pic mai buna. Îmbrățișări sincere!

  3. E extrem de trist sa citesti povestea voastra. As fi facut la fel tine, imi pare extrem de rau ca nu ai sustinerea directorului, a parintilor, a autoritatilor. Ai gasit o solutie pentru Victor si asta conteaza enorm! E ceea ce ai putut controla ca si parinte. In ceea ce o priveste doamna invatatoare, daca nu vor fi si alte reclamatii in viitor, nu cred ca se vor lua masuri. Oare de ce ceilalti parinti ai copiilor din clasa sunt de acord cu modul asta de educatie? E vorba de Bucuresti, o scoala buna …

  4. Interesant paragraful cu învățătoarea „retrogradată” de la clasa „A” la „H”; eu cred că aici e cheia întregii povești. Urmează un pic de „mansplaining”:

    Prin vremurile în care am făcut eu școala – și nu am motive să cred că s-ar fi schimbat ceva substanțial între timp – exista o împărțire informală a claselor în fiecare cohortă școlară. Adică exista o clasă mai de elită (cea cu indicativul „A”), apoi erau niște clase de mijloc („B”, „C”, …) și niște clase să zicem de la coadă (ex. „G”, „H”, …).

    Clasele ajungeau așa prin mai multe metode, gen „învățătoarea renumită” era pusă de director să predea la clasa de elită, iar distribuirea elevilor la înscriere asigura faptul că acolo ajungeau copiii de directori sau de alte notabilități locale, dar și faptul că aceștia nu vor avea în clasă copii cu situații familiale dificile sau „de etnie”. Ulterior, la gimnaziu, la clasa asta ajungeau să predea cei mai buni profesori din școală, dar divaghez.

    Mica corupție și restul de interese de cancelarie asigurau un mix cât de cât acceptabil și la unele dintre „clasele de mijloc”, dar consecința era că în acest mod „clasele de la coadă” ajungeau să aibă mai mulți copii „nedoriți” decât restul. În general, la „clasele de la coadă” ajungeau să predea suplinitorii sau profesorii care intrau în conflict cu directorul școlii. Prin vremurile în care se lăsau repetenți, repetarea anului se făcea în general în acele clase.

    Învățătoarea din acest text a fost „retrogradată” de la clasa de elită, ceea ce mie îmi spune că a avut unul sau mai multe incidente cu copii din clasa respectivă. Dpdv legal e aproape imposibil să scoți nebuni de la catedră, așa că directorul a preferat să mușamalizeze situația și să trimită „problema” pe alt palier. Ideea e că la o clasă cu indicativul „A” e mult mai probabil să existe copii cu PCR-uri solide sau care să-ți aducă inspecția sau televiziunea pe cap, în timp ce la „H” – prin virtutea distribuției inițiale – e mult mai puțin probabil. Sună cinic, dar eu zic că asta e situația.

    • Asa e, si la mine la scoala exista un ranking al claselor, pe primul loc fiind A.
      Cred ca sunt mari sanse sa fie corecta teoria ta.

    • Și la noi în școală exista o astfel de „clasificare” de la A în „jos”. Și cam în majoritatea școlilor pe care le-au frecventat oamenii din jurul meu. Așadar, înclin și eu foarte tare să cred această teorie. A fost primul semnal de alarmă care mi-a apărut în fața ochilor când am citit textul.

    • Afirmați lucruri fără a vă fi informat în prealabil despre procedura de formare a claselor pregătitoare (o găsiți pe site-ul ISMB, e publică). Se trage la sorți litera clasei, mai întâi, apoi se trag la sorți elevii, în ordine alfabetică, pentru a nu exista nicio discriminare.

  5. La noi intr-un astfel de caz mai multi parinti au facut plangeri individuale, si de la alte clase ca era un prof in cauza si le-a fost schimbat proful, nici nu l-au mai vazut prin scoala. Da, e o mare problema cand semnalezi ceva si apari tu de nebun, ca toti ailalti nu vor sa supere.

  6. In primul rand imi pare rau ca Victor a trecut prin asa ceva, sper ca noua invatatoare sa fie macar om decent.
    In al doilea rand, te felicit ca nu te-ai lasat si nu te-ai descurajat si ai semnalat problema peste tot. Chiar daca vi se pare greoi, demersul merita!
    In al treilea rand, dna. Anton, veniti, va rog, in secolul nostru, cand copiii trebuie invatati, incurajati, sprijiniti, nu loviti peste ochi si degete! Mai puneti mana pe o carte!

  7. Din pacate astfel de cazuri sunt foarte multe in sistemul de invatamant de la noi. Eram la sedinta la baiatul meu clasa V. Se discutau chestiile obisnuite, dar complet irelevante gen cum sa schimbam parchetul, cum sa punem perdele… in clasa erau si copii, afara era noapte, si la un moment dat unul dintre copii a vazut un coleg care era afara prin curtea scolii… mentionez ca era iarna si frig. doamna a parut chiar multumita ca un copil sufera pe afara, credea sincer ca acel copil asta merita, doar din cauza situatie sale speciale (cu parinti plecati la munca). Nu am putut sa mai rezist la sedinta aia, am cautat o scuza si am plecat. Tot la aceeasi scoala am mers si eu acum 30 de ani, parintii mei tot cu acelasi parchet si perdele au schimbat… Am retras copii de la scoala, i-am mutat la alta, dar sunt profund dezamagita de sistem. Nici la noua scoala lucrurile nu sunt mai bune, dar macar asteptarile mele s-au redus drastic. Am ajuns la concluzia ca in lumea de azi, scoala romaneasca este complet irelevanta, singurul motiv ptr care trimit copii la scoala este ca sa socializeze cu ceilalti copii si cu profesorii si sa nu ii cresc intr-o bula.

    • Pleaca, pleaca, de 3 ori pleaca din tara! Sincer, nu cred ca exista invatamant mai incompetent in toata UE fata de cel romanesc, poate doar bulgarii sa fie sub noi. Suntem campioni la analfabetism functional, iar majoritatea profesorilor sunt fie mediocri, fie lipsiti de orice urma de empatie (sau ambele).

      Vedeti ca invatamantul romanesc e un rahat si continuati sa ramaneti. Nu va inteleg. Scoateti-va copiii din acest sistem daca vreti sa aiba parte de normalitate. Da, e un proces greu si scump, ca nu toti avem doctorate si studii in IT sau Finante, dar, daca 5 milioane de romani au reusit, inseamna ca se poate. Copiii nostri merita mai mult, iar Romania e o tara execrabila, din toate punctele de vedere.

  8. nu e ok sa bati un copil. totusi, sa ne uitam la problema mai larga. cat e platit un profesor? e suficient pentru un trai decent? pentru o vacanta relaxanta de cateva ori pe an, necesara sa se refaca? munca cu copiii e grea. ne pasa? votam partide care investesc in invatamant? iesim pe strada sa protestam impreuna cu profesorii cand cer salarii mai mari si un trai decent? si daca nu, de ce nu?
    profesorii de scoala generala sunt intotdeauna bottom of the heap. chiar si aici in olanda unde locuiesc.

    • „nu e ok sa bati un copil. totusi, sa ne uitam la problema mai larga. cat e platit un profesor”. Cum naiba sa gandesti asa ceva? Dar sa mai si scrii… Ce legatura are una cu alta? De parca salariul ar avea vreo scuza? Cu o asemenea gandire nici nu ma mir ca exista parinti care nu au luat atitudine cu privire la cazul lui Victor.

  9. Buna seara,
    Impresionant articolul.
    Va felicit pentru initiativa si o compatimesc pe mama lui Victor.

    Si eu am avut copilul in clasa doamnei Anton in urma cu ceva timp.
    Va pot confirma ca, din relatarile copilului meu, acesta a primit de mai multe ori lovituri cu cartea in cap. La fel, tot din spusele lui, dna Anton, tipa la ei in clasa din diferite motive.
    In ceea ce ma priveste, va pot spune ca personajul in cauza, cere favoruri de la parinti (in particular) si este total indiferenta cand vine vorba despre performanta copiilor sau despre a empatiza cu ei.
    Daca trag linie, isi urmareste propriile interese, mai inainte de a-si exercita profesia. la fel ni s-a spus si noua “daca nu va convine, puteti sa va mutati la alta scoala”.
    Atat s-a putut…

    N-am facut plangere, am asteptat sa treaca anii, sa scapam de ea.

    Parerea mea este ca va luptati cu un sistem, nu cu o invatatoare.

    Nu cred ca se va schimba mare lucru, dar, daca nu exista mai multe voci, totul se reduce la ignoranta.

    Multumesc, o seara frumoasa.

  10. Doamna Mama, ati procedat gresit.

    La prima confirmare ca fiul dvs a fost agresat, trebuia sa va prezentati cu copilul la 1)avocat, 2) spital 3)politie cu plàngere, certificat medico-legal…

    Vă spune avocatul ce sá faceti.
    Cu agresoarea nu aveţi dvs ce să discutaţi…

    Şi sã stiti un lucru:
    Expresia ” 30 ani experienta ” se traduce prin : ” sunt in prag de pensie, fac ce vreau cu odrasla ta, cã nimeni nu mai poate să-mi facă nimic”.
    (Exemple destule in presā…practic, in.afara s-o pensioneze, chiar nu riscă nimic).

  11. Nu stiu de ce nu mi s-a publicat primul raspuns, sa mai incerc…

    Doamna-mama-lui-Victor, ati procedat gresit : când ati avut confirmarea cá copilul e agresat, dvs nu aveti ce discuta cu agresoarea ci cu avocatul, politia, psihologul, pediatrul. ..

    Alta idee….expresia „30 de ani de experienta” se traduce prin : „mai am putin pâná la pensie, deci sunt intangibilă”
    Ceea ce, sa recunoastem, in sistemul ro e càt se poate de adevarat….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *