Rucsacul, râul și toboganul: metafore care ajută copiii în procesele majore de schimbare

Azi, Sofi și Ivan merg pentru prima oară la o școală olandeză normală. Au încheiat școala de limbă la care merg din februarie, profesorii lor au considerat că ei sunt la un nivel de neerlandeză suficient de ridicat cât să poată fi integrați în școala primară normală. Ivan este groep 4, Sofia groep 6. La celelalte materii sunt mai avansați (gr. 5 și 7), dar pentru că mai au de exersat limba, deocamdată merg în 4 și 6.

Am vizitat școala cea nouă acum două săptămâni, eu cu copiii. Doamna de la înscrieri ne-a povestit câte ceva despre școală, apoi ne-a dus la director.

Omul, foarte relaxat, a discutat mai mult cu copiii (în olandeză). A prezentat modul de predare al școlii (prin explorare și joc), apoi i-a întrebat pe copii ce li se pare lor important la o școală. Sofia a spus că arta, iar el i-a arătat camera lor de artă, maaare și plină de materiale. Ivan a spus că pentru el e important să poată vorbi când are ceva de spus, iar directorul l-a asigurat că e în locul potrivit, școala aceasta încurajează discuțiile și dezbaterea.

Perfect. Dar ce a urmat m-a impresionat și mai mult!

Împreună cu noi, directorul a mers la o clasă de groep 7 (copiii au în jur de 11 ani) și a întrebat cine dintre ei ar vrea să ne prezinte școala. Au ridicat toți mâinile, directorul a ales, au ieșit pe hol cu noi o fată și un băiat înalți aproape cât mine, foarte relaxați.

Întâi ne-am întrebat în ce limbă preferăm să vorbim, am zis Nederlands, ne-au plimbat peste tot, ne-au răspuns la întrebări, ba la final m-au și complimentat pentru nivelul meu de limbă. Mi s-a părut fantastic cum au știut ei că pentru mine un astfel de compliment e atât de măgulitor! Au întrebat de unde venim, ce limbă se vorbește la noi în țară, cum ni se pare aici.

Azi e prima zi de probă pentru Sofia și Ivan, mai au una joi, apoi revin la școala de limbă pentru finalul de an. După vacanță încep la școala nouă.

În ultimele zile am vorbit mult despre schimbarea asta, copiii sunt destul de stresați.

Se obișnuiseră la școala de limbă, sunt deja printre cei mai vechi copii, cunosc profesorii, toți copiii, le e ușor. Dar se și plictisesc, de câteva luni se văicăresc că nu mai învață nimic nou, că vor altceva.

E timpul să meargă mai departe!

Au mai trecut prin schimbări poate chiar mai mari și le-am amintit de ele. De la grădiniță la școală cu predare exclusiv în engleză! S-au descurcat bine, chiar dacă le-a fost greu.
Apoi alți profesori și alți colegi în fiecare an. A fost mai ușor decât sperau!

Am am emigrat, am schimbat cu totul țara, limba, totul!

-Mai țineți minte prima zi de taal school? Cât ai plâns în seara dinainte, Sofi? Cum nu ai dormit, Ivan? Și când v-am luat ați zic că a fost mai ușor decât credeați? Mereu e mai ușor decât credem.

-Mami, nu ți-am spus atunci, dar eu am plâns la școală în prima zi. Când a trebuit să mă prezint, nu am putut să zic nimic, am plâns.

-Of, iubito. Ți-a fost greu. Dar doar prima zi, prima oră e cea mai grea, apoi e tot mai ușor, pentru că deja ești acolo, faci ce ai de făcut, tot înainte! Sofi, imaginează-ți începutul școlii noi ca pe un râu pe care trebuie să-l traversezi. Nu ai de ales. Râul e în față. Înapoi nu poți merge. E un râul destul de lat, sigur e și adânc, e rece, or fi și ceva pești în el, curge repede la vale. E neplăcut să te gândești la tine în apă, te temi, ai vrea să rămâi pe mal, dar nu se poate, malul va dispărea, înapoi nu te poți duce. Doar înainte. Prin râu.

-Dar eu știu să înot, mami.

-Exact, Sofi! Ai mai fost în râuri, știi să înoți. Va fi neplăcut, dar când ești acolo, în apă, îți vezi de treabă, înoți, nu stai să analizezi cât e de neplăcut. Curând, fără să îți dai seama, vei fi pe malul celălalt, mai puternică, mai deșteaptă, vei ști să înoți și mai bine! Apoi vei merge pe mal și va fi totul lin, după care va veni un alt râu. Vei merge la liceu! Va fi greu la început, dar vei reuși și de data asta. Și tot așa. Tot înainte pe drumul tău, înapoi nu se poate. Nu se poate să fii din nou mică, să uiți râurile, să uiți ce-ai învățat!

-Am înțeles. Mă ajută asta.

-Și mai e ceva, Sofi! Rucsacul!

-Ce rucsac?

Eu și tatăl tău, bunicii, mătușa ta, profesorii tăi dinainte, tu singură, noi toți împreună am construit pentru tine împreună cu tine o trusă de instrumente care te ajută când îți e greu. Toate astea sunt în rucsacul pe care-l porți pe dinăuntru. Nu se vede, dar e mereu cu tine. Când ai de luat o decizie grea, când te temi, când nu ai încredere, când te doare ceva, deschizi rucsacul și iei de acolo o strategie, un gând, un joc care te ajută să mergi mai departe. Uneori nici nu-ți dai seama de unde ți-a venit ideea aia bună, care te-a ajutat cândva. Din rucsac vine! Din rucsacul tău dinăuntru! Și eu am unul, toți avem! Și râurile acestea toate adună strategii noi în rucsac! Cu cât mai multe râuri, cu atât mai bogat rucsacul!

-Mami, tu cu poveștile tale, mi-a zis la culcare. Râul și rucsacul. Bine, mă culc.

I-am povestit și lui Ivan, apoi au adormit. Ne-am trezit mai devreme ca de obicei, școala asta începe la 8.30. Era beznă când am plecat de acasă. Minus 5 grade, totul alb, deși nu a nins.


Erau amândoi emoționați.

Pe drum le-am mai spus și despre tobogan.

-Copii, asta e, acum sunteți sus pe tobogan. Nu aveți de ales decât la vale! Știu că vă e teamă acum, dar imediat ce vă dați drumul în jos, o să devină și plăcut, iar când veți fi jos, ce veți spune?

-Încă o dată!

-Exact. Nu vă gândiți prea mult. Doar luați-o la vale. Nu sunteți singuri! Aveți rucsacul, râul nu e atât de mare, ați mai făcut asta deja!

Au cerut muzică, am râs până la școală.

Am intrat cu ei, o doamnă ne-a arătat clasele. Copiii erau așteptați la ușă și de învățătoare, și de ceilalți copii. La Ivan în clasă era întuneric, pomul aprins, foc de șemineu proiectat pe tablă, atmosferă de magie, copiii colorau și șușoteau. M-au invitat să stau și eu, să văd copiii, clasa, am stat vreo 10 minute și am vorbit cu învățătoarele.

M-au complimentat pentru olandeza mea (care e șchioapă, dar cred că apreciază efortul).

Apoi m-am întors la clasa Sofiei, m-am rătăcit puțin, m-au ajutat copii să nimeresc. Sofia colora, înconjurată de fete blonde și mult mai înalte ca ea. Râdea. Nu va trebui să se prezinte în fața clasei. Doar dacă o să vrea ea.

Am stat puțin și cu învățătoarea ei, mi-a arătat clasa, mi-a povestit despre copii.

Ambele învățătoare mi-au zis că sunt clase vesele, unite, că va fi totul bine, vor avea grijă de ei.

Am plecat liniștită, deși e un râu de traversat și pentru mine.

Mă duc să-i iau la 3, cu inima cât un purice. Sper să-i găsesc zâmbind la baza toboganului, spunând că abia așteaptă să se mai dea odată.

Pe drum spre casă am văzut răsăritul.

18 Comments

  1. Michelle

    Hoi! Bedankt voor een mooi verhaal. Multumim, aceste texte ne ajuta și pe noi in alte încercări.

    • Aurora Crăciun

      Te urmăresc cu mare drag!
      Calde imbratisari ție și întregii familii,un Crăciun plin de veselie și inima buna!

  2. Iulia Gusoiu

    Buna! Aceste emotii cred ca te fac sa simti ca traiesti!
    Mult success copiilor! Sunt sigura ca se vor descurca minunat. Îmi place mult ceea ce povestesti despre scoala si profesori. O lume atât de diferita fata de sistemul romanesc de invatamant…

    • Andreea

      Printesa, te urmăresc… Nu tot timpul citesc cap coada însă sunt aici. De data aceasta cap coada am citit iar zâmbetul a revenit pe buze( colectivitate gradi și one child, tuse pana peste cap… Nu mai poooot), însă vorba ta… E un râu de trecut și avem un ghiozdan pe dinăuntru…😁
      Uite, ca am mai învățat niște lucruri. Tare mult mi-a plăcut aceasta descriere.. Pe care am sa o preiau și eu.. Deși noi suntem mici.
      Îmbrățișări calde de la Baia Mare..

  3. Aura

    Mi-au dat lacrimile citind articolul, pentru efortul lor , dar mai ales al tău. Înțeleg atat de bine ce simți. Noi suntem în Franța de 3.5 ani, copiii având 2 ani când am venit. Ai dreptate, vor depăși/veți depăși fiecare moment greu devenind mai puternici. Mulțumesc pentru povesti, am sa le folosesc și eu.

  4. Laura Filip

    Metafora cu rucsacul o știu de la dumneavoastră de ani buni, am explicat-o tuturor. Am reținut acum și celelalte două metafore.
    Nu știu de unde găsiți atâtea resurse să fiți mereu așa pozitivă. Vă admir nespus!
    PS: cred că vi s-ar potrivi tare mult meseria de psiholog!

  5. Isa

    nu urmăresc blogul des, dar postarea aceasta a fost foarte frumos scrisă, plina de emoție

  6. Georgela Cucuiet

    Mi-au dat lacrimile pentru că mi-am amintit începutul nostru in alta tara, altă limba, alt tot. Și fetita mea a plans in prima zi de școala și era și ziua ei de nastere. Nu mi-a spus decât mai târziu. Nu pot uita cat au suferit dragii de ei la început dar asa cum spui și tu, ” mereu e mai ușor decât credem”. Și acum e una dintre cele mai bune la o școala foarte bună. Multumim pentru povestioarele tale. Mult succes!

  7. Roxana B

    M-ai emoționat profund…Am stat și m-am gândit de ce te citesc mereu cu atâta interes și placere: pentru ca ești atât de sincera, de reala și plina de emoție atunci când scrii. Și mai știu ca aici, în articolele tale, găsesc mereu o soluție, o idee, un gând bun pentru mai departe. Mulțumesc!
    Sunt sigura ca o sa va fie bine, ca o sa găsești mereu soluții pt cei mici de a merge mai departe; și pt voi, ca familie. Te îmbrățișez de la distanta și îți trimit doar gânduri bune, Minunato!🤗

  8. Diana

    Oh, Ioana, cât de frumos ai exprimat emoțiile unui nou început! Vă îmbrățișăm cu drag deși nu ne cunoaștem. 🙂

  9. Monica

    In prima zi de gradinita in Canada, fetita mea nu a stiut cum sa ceara apa si nici invatataoarele nu s au gandit. Cand a venit acasa a bait 2 pahare mari pline. Atunci eu am plans si plang mereu cand imi aduc aminte.
    Am lasat o la gradinita si ne am dus repede si ne am cumparat cartela de mobil. Primul lucru oe care l am facut a fost sa sunam la gradinita sa intrebam cum e copilul. Ni s a spus ca e bine, e relaxata si se joaca. Noi am fost socagi pt ca ea fusese la gradinita si in Romania si acolo n a stat nicio zi i trega. Ma sunau mereu sa vin s o iau ca e vanata de plans, de multe ori asteptam in masina sa ma sune, nici nu mai plecam acasa.
    Inapoi la povestea din Canada – mai stam noi vreo 30 de minute si sunam iar la gradinita. Iar ne au spus ca e bine, fericita, se ocupa cu ceva. Apoi dupa vreo ora am sunat iar – la care ni s a spus sa stam linistiti, copilul e bine si ca o vedem la 3 cand o luam acasa.
    Asa a si fost, la 3 era fericita si relaxata, parca fusese cu bunica in parc si nu prima zi la o gradinita cu necunoscuti intr o limba necunoscuta. Cand avea 4 ani a venit acasa cu o carte si a inceput sa ne citeasca din ea. Am ramas perplecsi, nici nu stiam ca invata literele. Uneori e mult mai greu pentru noi decat pentru ei.
    Acum are 16 ani si e la liceu, un râu mare, dar si rucsacul e burdușit.
    Multa sanatate si noroc!

  10. Cristina

    Mulțumesc! Are dreptate Sofia … tu cu poveștile tale … frumoase si care ma ajuta mereu 😉

  11. Tu cu povestile tale 🙂

    La noi integrarea a fost destul de usoara, in ceea ce priveste scoala, dar copilul a avut socul ei cultural la cateva zile dupa ce am emigrat, la antrenament. O invatasem ceva engleza acasa in Romania, adica stia sa iti spuna ca red e rosu si ca green e verde. Si eu, in prostia mea, credeam ca se descurca.

    Si s-a dus la antrenament. Dupa cateva minute li s-a dat voie sa bea apa. Antrenorul i-a spus „sip of water” si a mea s-a uitat ca si curca-n lemne. I-am facut semn sa bea apa (parintii pot vedea printr-un perete de sticla), dar nu a inteles prea bine si s-a apucat de plans.

    Nu i-a fost prea usor, ca faceau tot felul de jocuri, in loc sa joace efectiv tenis (asa cum facuse deja in Romania), dar nu am acceptat ca ne oprim (mai ales ca se plateste cursul inainte si dadusem 700 de dolari pe 14 sedinte). Ii spuneam pur si simplu sa se uite la antrenor, omul stia ca abia a venit in tara si invata engleza.

    Odata ce a trecut de stresul initial (ca nu intelege instant), s-a acomodat si i-a fost OK. Nu intelegea totul, normal, i-a mai trebuit jumatate de an sa fie fluenta, dar macar nu mai plangea.

    Cel mai bine a invatat in scoala, ca au bagat-o direct la clasa. Exista si varianta sa intre la un program de ajutor pentru limba engleza, dar stia deja destul de OK si am vrut pur si simplu sa intre normal la clasa. A ajutat faptul ca eu nu invatam engleza in momentul in cauza, deci aveam posibilitatea sa suplinesc scoala, la o adica.

    Nu am stiut variantele astea cu raul si rucsacul (mi se par geniale). Eu de obicei i-am spus, la fiecare inceput, sau la fiecare moment mai greu: azi a fost cel mai greu, maine va fi mai bine. Si in general cam asa este. La scoala fiecare zi e mai usoara, pentru ca deja sunt obisnuiti cu noul. Au lasat deja lumea lor in urma si au mers mai departe. E mai greu sa lasi totul la cateva mii de km in urma, decat sa te muti in alt stat. Sau la alta scoala. Plus ca noi mereu am incercat sa ii vorbim despre BINELE care o asteapta, nu despre greutati. Alea sunt pentru noi, adultii. Ei i-am spus despre ce oportunitati i se deschid, despre cat de important este un anumit pas.

    Am trecut la o alta scoala de tenis in toamna asta, unde se lucreaze extrem de intens si copiii sunt mult peste nivelul la care te-ai astepta pentru 9 ani. Dar s-a acomodat extrem de usor, ii place provocarea, pentru ca a avut multa tehnica de recuperat si nu regreta mutarea.

    Sa le fie bine pustilor in noua scoala, se vor descurca senzational, ca de obicei 🙂

  12. Roxana

    Vai, ce minunata lectie despre rezilienta si exersarea puterii interioare! Tine-ne la curent, te rugam!!! Lucrez la un proiect destul de dificil si, Doamne, cum a picat “dar cand esti in apa, iti vezi de treaba, nu stai sa analizezi cat e de neplacut.” – DA! Iti multumesc! Povestea asta a picat la tzanc, ca o revelatie. 🤗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *