Iar a plecat mama…

Sunt la poarta de îmbarcare spre Luxemburg. Mama e în avionul spre SUA, a decolat de cinci minute. Am așteptat să decoleze înainte să public, pentru că știu că o să plângă când o să găsească textul ăsta. Pentru că știe că l-am scris plângând.

Suntem acordate. Nu se poate să plângă una și cealaltă să aibă ochii uscați.

Aseară plângeam citind mesajul unei prietene care trece printr-o situație dificilă. Mama era lângă mine. Nici n-am apucat să îi răspund de ce plâng, că se boțise și fața ei frumoasă.

A plecat mama departe și n-o mai văd jumătate de an.

Sigur că mă bucur că e sănătoasă și mobilă, că-i place să călătorească, că e liberă și curajoasă, dar tot plâng. Îmi e greu să mă despart de mama.

Doar pe ea o mai am din viața mea de dinainte. Tata s-a dus, toți bunicii s-au dus, s-a dus și Ciocolata anul ăsta. Mai e doar mama. Bucata din mine care e mai mult departe decât aproape.

Așa îmi dau seama că n-am crescut. Plâng după mama ca un copil mic când e lăsat la grădiniță și nu știe când o mai vede pe ființa asta cea mai iubită din lume. Am nevoie de vocea ei, de mirosul ei atât de familiar, de mâinile ei moi, care seamănă tot mai mult cu mâinile bunicii.

Decolez și eu curând. O să împărțim cerul pentru o oră, apoi eu mă duc la ale mele, cu gândul la ea, care o să zboare până la noapte. Mă gândesc și la copiii mei, care-or să mă caute astă seară prin casă. Dar eu mă întorc la ei mâine, nu lipsesc niciodată mai mult de două nopți. Îmi place să fac lucruri în alte țări, să vizitez, să mănânc, să cunosc familii, să le citesc, să ne jucăm, să decolez și să aterizez și să vin repede acasă la ei.

În fine, asta e, a plecat mama, iar eu stau la poarta de îmbarcare cu rimelul curs pe gulerul de lână al bluzei. Nu mă feresc, nu-i nicio rușine că plâng după mama. Cred că toți suntem copii până murim.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4200

5 comentarii

  1. Imi suna atat de cunoscut! Chiar daca am trecut de 40 si am copii la randul meu, ma simt micuta de fiecare data cand ne despartim. Am nevoie de mai multe zile sa mi revin de fiecare data… Te imbratisez!

  2. Felicitari mamei ca a decis sa emigreze definitiv in US! O alegere inteleapta, pensionarii au un trai excelent acolo! Va trai ani fantastici in US de acum inainte, si, bineinteles, si voi veti avea oportunitatea sa faceti rost de viza de stabilire permanenta acolo mult mai usor. A ales cea mai buna tara de pe aceasta planeta, felicitari inca o data!

    • :)))) Nu emigreaza deloc, nu te ambala. Se intoarce in cateva luni. Doamne fereste. 🙂

    • Daca sta 6-8 luni pe an acolo, asta se traduce prin semi-emigrare. Oricum, cu toate ca mass shooting-urile s-au cam inmultit (nu prea inteleg cauza, probabil mental health e in declin, desi… Europa sta mult mai rau la capitolul mental health), US ramane in continuare o tara excelenta. Inteleg tristetea despartirii, este firesc, dar totodata ar trebui sa te bucuri ca este in US si nu in oricare alta tara. Mama ta este fericita acolo! Se vede pe chipul ei, radiaza in poza ca pleaca in US!

  3. Cunosc acest sentiment! Mama mea lucreaza in Italia si o vad o data pe an cand vine in tara. Imi este greu cand stiu ca e departe de mine dar ma incalzeste gandul ca este bine si sanatoasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *