Cât de schimbat am găsit Parisul și cât de greu e să facem față lumii noi

Paris. Of, Paris…

Am revăzut Parisul după 15 ani (a patra oară pentru mine).

L-am regăsit pestriț, frumos, magic, așa cum îl știam.

Dar l-am descoperit și aglomerat, segregat și extrem de anxios.

Imediat ce am anunțat că vin la Paris, am primit zeci de mesaje în privat despre cum să nu am cash la mine, să țin cardurile într-un buzunar cât mai ascuns, să nu scot telefonul pe stradă sau în metrou, că se fură.

Am călătorit mult singură cu trenul, cu metroul și pe jos. Am văzut multe persoane care își verificau aproape obsesiv buzunarele, să fie bine închise. Am văzut persoane care se mutau în alt vagon când în tren sau metrou urcau grupuri de tineri (bărbați) de anumite etnii.

Am fost abordată de două ori de bărbați de vârstă mijlocie care îmi vorbeau insistent în engleză, franceză și germană și se țineau după mine, deși i-am ignorat complet, pentru că nu am simțit că au intenții bune.

Am vorbit cu oameni care mi-au spus că deși stau aproape de Paris, nu vin să-l viziteze aproape niciodată. Profesorii se simt amenințați în școli, se tem pentru viața lor. Există cartiere în care poliția nu intervine, iar criminalitatea e mare.

Cu toate astea, sunt enorm de mulți turiști, pentru că e Paris, care e frumos, magic, special.

Am văzut și mulți tineri relaxați și faini, care dansau pe stradă, cupluri care-și făceau poze pe poduri, seniori care savurau o cafea la soare.

Fragmente de viață complet diferite. Dar cel mai mult m-a copleșit senzația de nesiguranță.

Cred că cele două atentate, de la Charlie Hebdo și Bataclan, au schimbat pentru totdeauna lucrurile pentru Paris și locuitorii lui. Iar asta e fix ce-și doresc aceste grupări care consideră că au dreptul să omoare pe alții. Mi se pare atât de trist să nu te poți bucura de o plimbare fără să te uiți în spate, să trebuiască să-ți păzești ca un uliu lucrurile personale, să te gândești în orice clipă că în metrou lângă tine sau copilul tău ar putea urca un om care poartă explozibil pe sub haina neagră de iarnă. Să te ferești de muzee, concerte, teatru, meciuri de fotbal, de teamă că s-ar putea să fii tu acolo la următorul atentat.

Sunt, desigur, mulți oameni care-și văd de viețile lor. Și mai sunt și cei care pleacă, în căutarea unui loc mai sigur. Din fericire, azi putem să decidem pentru noi și suntem liberi să încercăm să ne găsim locul unde credem că ne va fi mai bine.

M-am întors de la Paris încărcată. Am avut un eveniment atât de cald cu copii și părinții lor, ne-am jucat, am citit o poveste, le-am răspuns la întrebări, am primit desene în dar și un Te iubesc maaare la microfon de la un năpârstoc de patru ani, am fost strânsă în brațe și prinsă în sute de poze, mereu e tămăduitor să fiu printre oameni care știu, pentru că au trăit ce trăim și noi, într-un fel sau altul. M-am bucurat de vin, de baghetă, de Tour Effel la oră fixă, m-am plimbat aiurea pe străzi, am fost la Notre-Dame s-o văd cum se repară încet, am adormit cu geamul deschis în zumzetul cartierului viu chiar și după miezul nopții, m-am învârtit cu metroul parizian, care miroase exact așa cum îmi aduceam aminte, și toate astea mi-au adus multă bucurie, dar am văzut și multă teamă în multe priviri, și asta mi-a frânt inima.

O să revin cu siguranță la Paris, o să venim cu toții, vreau să cunoască și copiii magia acestui loc, istoria lui, muzeele și Sena. Lumea în care trăim acum e atât de diferită de cea de acum câteva decenii… Atât de multe lucruri se schimbă, dispar cu atât de mare viteză, turismul strică lucruri, tehnologia strică lucruri, în același timp turiști suntem și noi, tehnologia ne ajută, e atât de important să nu ne pierdem în tot vârtejul, să ne procesăm teama, să ne protejăm familia și valorile, să încercăm să rămânem realiști și practici. Trăim în cea mai bună lume posibilă de când existăm ca specie, cu toate astea, suntem obosiți, anxioși, deprimați, și cred că un motiv important este că mintea și trupul nostru nu ține pasul cu tot ce se schimbă. Avem inerție prea mare și asta nu cred că se poate remedia ușor.

Nu am altă concluzie, sunt doar copleșită de emoții acum. Weekendul viitor vom fi la Londra și parcă mă și tem de ce-o să descopăr și acolo, n-am mai fost de 18 ani.

Cred că ce încerc să fac e să deschid o conversație despre felul în care se schimbă lucrurile și cum gestionăm asta.

Ah, și un alt lucru interesant: după ce am postat pe story un clip scurt cu turnul Effel sclipind la oră fix, mi-au scris câteva persoane să-mi spună să șterg repede, că o să fiu amendată, că este ilegal să postezi poze sau clipuri cu turnul sclipind, pentru că luminile sunt marcă înregistrată și postând, încalc dreptul de autor. Mi s-a părut ciudat să existe așa o interdicție, cum să interzici oamenilor să posteze clipuri cu un monument turistic, public, cum faci să monitorizezi așa ceva, te apuci să amendezi zeci de mii de turiști care fac ce doresc cu telefoanele lor etc. Am intrat pe site-ul oficial al turnului și acolo scria limpede că nu e ilegal să postezi ce vrei tu pe conturile tale, doar cei care doresc să folosească aceste imagini în scop comercial, profesioniștii din industria fimului, muzicii, publicității, care folosesc turnul aprins în campaniile și pentru produsele lor, ei trebuie să plătească o taxă de drept de autor (ceea ce da, are sens și poate fi reglementat). Și acesta e un simptom al lumii noi și al felului în care se joacă cu mintea noastră. Nu mai știm să separăm informațiile de zvonuri, ne temem de lucruri care nu au sens, încercăm să ne protejăm unii pe alții de pericole care nu există. E un semn că încă ne pasă (și asta e foarte bine), dar e și un semn că trăim în frică (și asta nu e bine, când frica nu e rațională).

9 Comments

  1. Lia

    Am ajuns si eu anul ăsta la Paris, am fost de mai multe ori, și cu copiii si fără, dar anul ăsta a fost diferit pentru că nu mi-a mai fost frică. De obicei in orașele mari îmi este frică, nu de furat, trăiesc in București, n-am cum să ma tem de asta, ci de atentate. Totuși, ceea ce m-a vindecat de frică nu a avut legătură cu asta, însă s-a întâmplat la Paris si mi-a redat, cel puțin parțial, încrederea in umanitate. S-a întâmplat in vara lui 2022, eram cu copiii însă ei rămăseseră cu tatăl lor la hotel, iar eu am ieșit un pic să le cumpăr suc si biscuiți, o plimbare de vreo jumătate de oră. Veneam de la magazin spre hotel, butonam alene pe telefon când aud un tip din spate „mademoiselle, mademoiselle”. Nu am obiceiul să răspund, dar m-am întors totuși, instinctiv, era ditamai omul, cel mai probabil senegalez, semăna oarecum cu actorul din Lupin. Am început să merg mai repede, el după mine, si mai repede. La un moment dat o ia la fugă, ma gândesc s-o iau si eu la fugă, dar nu m-ar fi ajutat asta prea mult, era cam de 3 ori cât mine. Mă ajunge din urmă, imi pune o mână pe umăr (mă abțin greu de tot să nu țip) ma întorc sper el (sperând să n-aibă vreun cuțit sau ceva) si tipul îmi întinde cardul (Platinum, se vedea pe el că era loc serios de o pagubă) pe care se pare că îl scăpasem când mi-am scos telefonul din buzunar. I-am mulțumit, simțindu-mă ca ultima rasista. De acum mă opresc când încearcă lumea să vorbească cu mine și am avut si surprize plăcute, adică unii oameni voiau doar o informație, nu era niciun pericol, dar înainte de întâmplarea asta clar nu m-aș fi oprit. Cu terorismul n-am nicio soluție, nu ma mai tem doar pentru că imi impun să nu ma tem, ma gândesc (fără niciun temei, evident) că n-o s-o pățesc tocmai eu (deși o cunoștință a pățit-o, a fost înjunghiată la Paris, iar atentatul din gara centrală din Amsterdam l-am ratat la mustață, abia trecusem cu copiii de mânuțe pe acolo)

    • Gabriela

      “Nu de furat,traiesc in Bucuresti”.Cand va aud ma infior efectiv!Bucurestiul este printre cele mai sigure capitale europene!Asa va place sa rostogoliti neadevaruri si legende despre tara asta…

    • Lia

      Da, m-am exprimat greșit, mă refeream că noi, bucureștenii, chiar și ăștia mutați din provincie, suntem mai curajoși așa, ne-am adaptat aici și la trafic, și la alte lucruri neprevăzute. Cât despre infracționalitate tare mă tem că e mult mai mare decât in Fălticeni, de exemplu, măcar pentru că mulți dintre infractorii de acolo vin și le comit aici. Cele mai multe arestări pentru furturi și tâlharii, aici in București, sunt cu buletin de Giurgiu, Vaslui și Ialomița, localnicii care terorizau Bucureștiul prin anii 90 s-au orientat spre vestul Europei, nu că le-am simți lipsa. Probabil e normal pentru un oraș mare să atragă și infractori, oricum ideea era că, după ce am mers cu tramvaiul prin Ferentari si n-am pățit nimic, ar fi culmea să mă tem la Paris.

    • Mihaela

      Gabriela, vezi ca circula o stire de cateva zile ca a crescut infractionalitatea in Bucuresti. Da, frate, daca traiesti in cine stie ce complex rezidential, normal ca te infiori cand altora nu li se pare sigur si minunat Bucurestiul. La mine in cartier e plin de oameni ai strazii, de betivi care vin si te strang de mana cand iti cer bani, de oameni cu probleme mintale care umbla pe jumatate dezbracati si urla de mama focului. Si, sincer, cel mai frica nu mi-e ca imi fura unul portofelul, cat imi e sa nu dea o masina peste mine pe trecerea de pietoni sau pe trotuar!

  2. Brîndușa

    “Nu mai știm să separăm informațiile de zvonuri, ne temem de lucruri care nu au sens, încercăm să ne protejăm unii pe alții de pericole care nu există.”

    Atât de bine ai spus cele de mai sus!
    Este chiar așa, ne place frică, senzația de alertă, savuram adrenalina indusă de pericole. Vedem monștri peste tot, conspirații, tot ce nu e ca noi e împotriva noastră… Trăim anxios și nu mai știm ce culoare are fericirea, cum miroase bucuria sau ce gust are râsul!

    Mă bucur ca vrei sa le arăți copiilor Parisul și lumea!
    Eu mă lupt cu fricile , încerc sa le controlez dar nu e ușor!

    Mulțumesc pentru ca mi-ai reamintit să mă bucur!

  3. V.

    Cred ca perspectivele sunt diferite in functie de ochii care privesc si de bula in care traiesti, ca oriunde (inclusiv la Bucuresti). Iar cand esti strain de un loc ai tendinta clara de a fi mai precaut. Cati ani am locuit in Bucuresti si ma amuzam cand vizita vreun coleg strain si ma intreba daca e asa periculos acolo cum citise! Este Bucurestiul periculos? Poate fi, dar cand esti localnic vezi altfel lucrurile. Parisul este doar un Bucuresti mai mare si mai dezvoltat. Am locuit langa Paris pana acum 10 luni si nu am simtit lucrurile de care povestesti. Clar nu este un loc de crescut copii, de aceea am ales sa nu locuim in capitala, ci intr-un alt orasel la 20 min distanta. Insa mergeam acolo des in weekend – atmosfera era placuta si nu am avut niciodata probleme. Insa nici asteptarile mele nu au fost foarte mari legate de acest oras, nu m-a cucerit niciodata ca in filme si visele americane, chiar a fost o dezamagire pentru mine cand l-am cunoscut prima data. Dupa multi ani impreuna mi-a ramas in inima ca o ruda batrana, cu casa murdara si prafuita, dar unde cunosti personaje interesante si gasesti mereu mancare delicioasa (daca stii unde sa cauti, ca si acolo sunt 2 lumi diametral opuse). Sper sa nu supar fani ai Parisului de pe aici 😆! Dar Franta are locuri muult, mult mai superbe decat Parisul (si majoritatea francezilor sunt de acord).

  4. Ioana

    Buna! Experientele mele in Paris, din 2 calatorii in interes de serviciu, mi-au aratat ca imaginea feerica pictata despre acest oras nu e chiar asa. Am vazut un oras supraaglomerat, destul de murdar, un trafic infernal (locuiesc in Bucuresti, dar evit mersul cu masina in 90% din timp). La metrou, am vazut extrem de multi oameni, am stat ca sardinele la un alt nivel (din nou, in Bucuresti merg cu metroul 2 ore pe zi spre zona de nord, toata lumea stie ce e in pasajul Unirii la orele de varf 🙂 ).

    Atmosfera din metrou e cea care mi-a ramas in minte, a avut cel mai mare impact asupra mea. Vedem imagini din Paris cu tineri indragostiti, o EA cu bereta rosie, intr-o rochita, cu un zambet larg pe buze. In schimb, in metroul parizian am vazut oameni , ca multi dintre noi, treziti devreme, coplesiti de ziua de munca ce urma, de ce au lasat acasa, de ce urmau sa gaseasca acasa dupa ziua de munca. Oameni plictisiti, unii iritati de aglomeratie, altii pasivi, ascultand muzica sau citind ceva intre statii si o lupta aproape supraomeneasca de a cobori in statia potrivita (din cauza lipsei spatiului). Pentru mine, asta a fost declicul ca Paris nu e altceva decat o capitala, ca oricare alta, cu lucruri pamantesti si griji obisnuite.

  5. Anca

    Mie Parisul inca mi se pare magic.
    Am fost anul trecut in mai special sa vad gradinile in primavara, monet in lumina blanda de la orangerie, etc. In peluza de la orangerie sunt o gasca de iepurasi care se joaca si sar pe iarba. Parisul pentru mine e mereu chic 😍

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *