Femeile își cer dreptul de a se simți în siguranță pe stradă

Săptămâna trecută, o tânără de 17 ani a fost omorâtă la 4 dimineața, în timp ce se întorcea pe bicicletă din Amsterdam spre satul unde locuia, Abcoude. Fata era studentă în Amsterdam, stătuse cu prietenele în oraș până pe la 3 dimineața, apoi a pornit spre casă pe bicicleta electrică, un drum pe care-l parcurgea frecvent, ca milioane de alți oameni în țara asta. E ceva obișnuit în Olanda să mergi o oră cu bicicleta 30 de kilometri la școală sau la serviciu, indiferent de anotimp, vreme sau oră. Oamenii au în general un nivel ridicat de încredere, majoritatea femeilor se simt în siguranță noaptea pe străzi, familiile își cresc copiii să aibă încredere în ceilalți, pentru că de multă vreme, criminalitatea a fost redusă. Nu e neobișnuit ca o fată să meargă singură pe bicicletă noaptea, chiar și între orașe. Dar pentru această fată, Lisa, a fost fatal, din păcate.

Imediat ce Lisa a pornit spre casă, undeva în centru s-a luat după ea un bărbat care a început s-o hărțuiască, el fiind pe scuter sau bicicletă, Poliția nu a specificat. Fata a sunat la Poliție.

La un moment dat, într-o zonă în care era doar canal, stufăriș, stradă și pistă de biciclete, a atacat-o cu un cuțit, a ucis-o și a aruncat-o în canal. Se pare că Lisa era la telefon cu Poliția în momentul atacului. A fost găsită de poliție câteva minute mai târziu.

Nu-mi pot imagina șocul și suferința părinților, prietenilor, colegilor ei. E groaznic de dureros și de nedrept.

Societatea a luat foc. Presa, ecranele din oraș, clădirile din orașele mari afișează același mesaj: Cerem dreptul de a ne simți în siguranță. Femeile au și ele dreptul de a merge noaptea pe stradă.

Sunt proteste împotriva femicidului, împotriva migrației, împotriva lipsei de reacție la timp a poliției.

Autorul crimei pare a fi un tânăr de 22 de ani care aștepta să I se acorde azil în Olanda, și care este investigat pentru alte două episoade de agresiune asupra a două femei în Amsterdam, o tentativă de viol și alta de agresiune.

Sunt mulți care spun: Dar ce căuta noaptea pe acolo? Și eu am gândit asta, ca mama de fată care merge cu bicicleta. Dacă am trăi într-o lume corectă, dreaptă și sigură, n-ar trebui să ne punem problema așa, toată lumea ar trebui să aibă dreptul și siguranța de a merge oriunde, oricând dorește, câtă vreme nu încalcă vreo lege.

Adevărul este însă că indifferent de cât de educate este o societate, vor exista în ea oameni care vor face rău și vor ataca persoanele mai vulnerabile, iar copiii, femeile și bătrânii sunt mai vulnerabili, din păcate.

Da, este multă nevoie de educație pentru băieții noștri. Și e nevoie ca toată societatea să facă tipul acesta de educație. Și presa, și școala, și biserica, arta, muzica.

E nevoie să avem voie să purtăm un spray cu piper măcar (acum e ilegal în Olanda, unele femei cumpără din Germania), ca să putem totuși într-o situație gravă, să ne salvăm viața.

Aș spune și cursuri de autoapărare pentru fete, krav maga, orice găsiți aproape de voi.

Și până lucrurile se reglează, da, să ne încurajăm fetele să nu meargă singure noaptea pe stradă. Să stea în grupuri, să evite zonele pustii.

Sigur că ne dorim un loc sigur oricând pentru toată lumea, dar e destul de evident că nu trăim în acest spațiu încă.

Eram cu Sofia când am trecut pe lângă locul unde a fost găsită Lisa, joi dimineață. M-a întrebat de ce e poliție, de ce sunt flori pe pista de biciclete. I-am povestit. I-am spus și asta: nu singură noaptea pe drum. Dar eu mă simt în siguranță, mami, mi-a spus. Cred, și asta e bine, dar uite că nu toți oamenii sunt bine intenționați. N-ai de unde să știi cine îți iese în cale și dacă vor fi acolo alți oameni să te ajute.

Mi se rupe sufletul că n-o pot încuraja să aibă încredere 100%, oriunde ar fi pe lume.

Aveți grijă de voi.

sursa foto https://www.facebook.com/photo/?fbid=3154889244652169&set=a.396963697111418
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4359

3 comentarii

  1. Nici eu nu stiu cum o voi incuraja pe fetita noastra. Ma gandesc cu teama la viitor. Fetita noastra are 6 ani si incercam sa o crestem frumos, cu atentie si prezenta reala. Nu o lasam in fata ecranelor, nici in masina, nici la restaurant. Vrem sa creasca intr-un mediu sanatos, echilibrat.
    Dar ma intreb: in ce fel de societate va trai? Nu am incredere in felul in care multi parinti isi cresc copiii. Vad peste tot parinti si copii absorbiti de ecrane, care nu mai vorbesc, nu se mai asculta si nu stiu sa-si gestioneze emotiile.

    Apar tot mai des situatii extreme, iar copiii par tot mai tristi, mai furiosi, mai rupti de lume. E dureros.

    Chiar si prietenii apropiati par sa nu acorde timp real copiilor lor. Ii lasa la televizor, ii cearta sau ii momesc ca sa taca.
    Noi incercam altceva. Dar uneori ma intreb daca e suficient, intr-o lume care merge in directia opusa.

    • Nu stiu daca a mai adus cineva subiectul acesta, dar ma preocupa si pe mine lucrul acesta, am in familie un caz si am crezut ca e singular. Copilul e singur la parinti si e foarte nefericit, mama lui ii lasa orice ecran doar ca se poata relaxa. Nu gateste. Nu face curat. E profesoara in aceeasi scoala ca si copilul, iar tatal e doar pe facebook cand e acasa, sau se uita la TV, tatal fiind un om foarte sociabil inainte, desi nu cu copilul. Copilul incepe sa fie obez, vrea doar lucruri scumpe, haine de marca, jucarii cu care se joaca un minut si apoi iar e la ecran. Inainte era un copil activ care fugea si se juca. A implinit 6 ani de curand.

  2. Ce tragedie… sa se odihneasca in pace. Eu problema am cu poliția, in momentul in care fata suna ca e urmărită în miezul nopții( sau în miezul zilei), te deplasezi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *