Am dat licența (Jurnalism) în 2002. Acum 23 de ani!
M-am strofocat mult și pentru diplomă (chiar, se mai dă acum și examen de diplomă, cu susținere?), dar și pentru examen. Învățam 5-6 ore pe zi, zi după zi, arătau manualele mele de parcă ar fi fost citite de o oștire întreagă. Aveam trupa de fete (eram cinci) cu care repetam, ne ascultam, ne și prosteam, dar știam, nenică, toate cele șase manuale pe de rost.
Am învățat atât de mult încât după ce am dat examenul, mi-am zis că niciodată n-o să mai învăț așa, pentru nimic în lume. Gata, am închis acest capitol! Acum, viață, nene!
Și m-am ținut de cuvânt o vreme.
Pentru că în 2004 a trebuit să dau examenul de permis, pe care l-am luat din prima. Deh, tocilară. Nu-mi pierdusem încă mojo-ul. Era important să am permis, să fiu independentă, să mă pot deplasa. Mi-am folosit toate economiile să-mi iau un Tico cu 400.000 de km la bord. Ce bine-a fost să am mașina mea, pe care să știu să o conduc!
În 2008 a trebuit să învăț din nou, pentru că am rămas fără permis și ca să-l recuperez, a trebuit să dau celebrul 13 din 15. Ia-o de la capăt cu legislația, număr de puncte la amenzi și indicatoare. L-am luat și pe ăla, greu a mai fost!
Apoi m-am îndrăgostit, m-am măritat și am făcut copii și creierul meu s-a transformat în carne pentru musaca.
Ce bine că nu trebuie să mai învăț nimic, niciodată! îmi ziceam și chiar credeam asta. Acuma gata, am o meserie, am familie, am plantat un pom, să vină pensia!
Apoi am emigrat și mi-am dat seama că dacă vreau să îmi fie bine în noua casă, trebuie să învăț limba. Pentru că deh, nu am emigrat în UK, Franța, Italia sau Spania, unde mă descurcam onorabil cu vorbitul.
Nu, a trebuit să ne alegem țara bicicletelor și a limbii care seamănă cu o boală respiratorie.
Asta e, a fost obligatoriu să-mi încalc jurământul și să mă duc iar la școală.
Ce s-a întâmplat imediat după asta?
Mi-am adus aminte cât de mult îmi place, de fapt, să învăț. Să merg la școală, să am colegi cu care să ies apoi la o cafea, să îmi fac temele, să citesc bibliografia, inclusiv să dau teste.
În doi ani am învățat limba tip bronșită, și nici măcar nu mi s-a părut cine știe ce de grea.
Și mi-a înflorit în cap acest gând, încurajată și de prietena mea, care e profesor universitar: Fato, de ce nu te înscrii tu la a doua facultate?
Și am căutat informații despre universități. O fi ceva și pentru bătrâna de mine?
Creierul meu dădea din coadă de fericire! Mergem iar la școală, mergem iar la școalăă!
Am învățat pentru admiterea la facultatea de Psihologie din Amsterdam, UvA. Reînvățat toată matematica de liceu (cu care nu mai avusesem contact din 1998), engleza să pot lua Cambridge C2, psihologie. Am luat notă suficientă (93.4 din 100) cât să intru la loterie, unde am pierdut (am fost șapte pe un loc). Am vrut să renunț, dar cealaltă prietenă a mea a zis: Exclus. Mergi mai departe, dai la București. Din toamnă vei fi studentă!
M-am apucat să învăț pentru București. Un manual, 350 de teste grilă. Din mai până-n iulie am învățat cu încăpățânarea și rezistența tancului rusesc, adică nu iau eu acest afurisit de examen?
L-am luat, și iacă, sunt din nou studentă.
Am colege de 18 ani, adică cu 27 de ani mai mici ca mine. 
Cum mi se pare? Recunosc, e un pic bizar. Dar. Dar. E și foarte fain! Toată efervescența începutului de an, cine merge la curs, cine ia notițe și le împarte, hai la o bere după, când avem primul examen, care e primul referat, ce echivalăm. Eu, de la distanță, cu ochii pe grupurile de an 1.
Mă bucur că nu m-am ținut de cuvânt. Tot înainte cu avânt, până la prima sesiune, când probabil o să-mi aduc aminte că am 45 de ani, nu 18! )
Va fi interesant, pentru că toată cealaltă viață a mea, cea în care scriu, fac proiecte, evenimente și lansări, dar sunt și bucătar, șofer, șef de achiziții, project manager, vraci și coach personal pentru familia mea, este în continuare aici.
Vă țin la curent. Și vă încurajez să nu vă lăsați, dacă învățatul vă face cu ochiul! Luați o pauză, dar nu vă lăsați! Cu puțin noroc, vom avea meserii noi nouțe la 50 de ani! Și va fi minunat!
(posibil să o fi luat razna, vă rog să mă aduceți înapoi cu picioarele pe pământ dacă e cazul)
