Zilele regelui merg mai departe

Cartea Zilele Regelui de Filip Florian e un roman despre un dentist neamț și motanul lui, Siegfried. Despre iubirea așezată dintre dentist și o sîrboiacă albă cu ochi albaștri. Și despre povestea de amor dintre Siegfried și frumoasa Manastamirflorinda, zisă și Rița, pisica deșteaptă cu pete de jar în blană care i-a dăruit 52 de urmași. Un tablou al Centrului Vechi al Bucuresciului de la 1870. E și despre zilele unui rege, respectiv ale primului rege român, Carol, despre strategii și război, despre prim miniștri și opoziție, despre fiica lui răpusă de scarlatină dar și despre celălalt fiu al lui, necunoscut lumii, dar asta numai așa, printre povestiri pisicești și de organizare a vieții în vremurile în care pe Lipscani treceau căruțe și se vindea alviță la bucată.

Am citit-o în patru seri. E scrisă tare frumos, am înghițit aproape fără să mestec referirile istorice, cu care nu rezonez deloc, niciodată. Le-am iertat rapid, pentru că mi s-au lipit de suflet dentistul cel blond și slab, motanul lui ciudat, care scrie scrisori pe spătarele scaunelor, scriitura moale și subtilă, detaliile de atmosferă strecurate printre poveștile de alcov. Îmi place Centrul Vechi, nu pentru ce e acum, o adunătură de cîrciumi neaerisite și cu bucătării murdare, ci pentru ce îmi face impresia că era atunci, înainte de 1900. Citind Zilele regelui, mi-am imaginat rapid piatra cubică aspră, circul, gălăgia, gangurile mirosind a urină (care și acum, 100 de ani mai tîrziu, miros fix la fel), prăvăliile de pînzeturi și brutăriile, paradele militare, slujbele de sărbători. Am topit cartea, mi-e dragă, dar e musai s-o dau mai departe. Am primit-o ca o leapșă de la Camelia și vreau s-o dau mai departe Marei. Leapșa e pornită de Escu, o idee excelentă, pentru care îi mulțumesc, fără el și fără draga de Camelia n-aș fi avut ocazia să aflu că pisicile pot fi așa poetice.

Pin It

25 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *