Pe Irina Nichifiriuc o știu de mulți ani, a publicat aici pe blog de mult, e instructor Hand in hand parenting, ne-am văzut la Iași la evenimentele mele, ne urmărim și ne susținem de mulți ani. Mereu mi s-a părut o femeie caldă, bună, care are foarte mult de oferit. De curând, și-a schimbat viața complet și are nevoie de ajutorul nostru pentru a-și îndeplini un vis pentru ea și copiii ei: să parcurgă împreună Camino. Iată mesajul ei pentru noi:
Dragă Ioana,
Am scris de trei ori acest mesaj. Mai întâi o variantă emoționantă în care povestesc toate greutățile prin care am trecut în ultimii aproape trei ani de când am luat decizia să divorțez de tatăl celor trei copii ai mei.
Apoi o variantă pragmatică în care expun cu fapte și cifre cum organizez evenimente pentru mame în fiecare lună în Iași și astfel îmi aduc contribuția la binele lumii și îmi întrețin familia.
Încă una în care povestesc despre prima oară când am fost pe Camino și cum scrisul m-a ajutat să-mi găsesc calea. Ba chiar cum am publicat și aici pe blog a long time ago. Cu fiecare literă, mi se tăia cheful când mă gândeam că trebuie să te conving să mă sprijini în ceea ce mulți consideră o nebunie fără să o fac de râs pe Ioana care a acceptat cu atâta bunătate să-mi găzduiască articolul.
Cum? Deja ai văzut nevoia de a face pe plac? Te-ai prins că trebuie să performez? Ai reținut că încerc să par ceea ce nu sunt?
Păi, da, dar orice campanie de strângere de fonduri trebuie să aibă o strategie, nu?. Așa am învățat la facultatea la care m-au ”încurajat” părinții să dau, care era chiar peste drum de cea care îmi plăcea mie. Iar oamenii au nevoie de date concrete, de liste și de cifre și de timp de gândire muuuult. Așa mi-a zis în cei 15 ani de căsnicie soțul meu, când eu veneam cu idei de petrecere a timpului împreună, de reparații prin casă sau prin relație.
Știi care-i faza? Strategia mea e să îmi adun toate Irinucile din interior și să fiu eu însămi fiindcă sunt singura pe care o pot controla cât de cât. Să-ți povestesc autentic ce am de gând să fac și să-ți las liberatea să acționezi cum crezi potrivit.
Așadar, sunt Irina, am 42 de ani, mamă de Matei de 15 ani, Areta de 12 ani și Eva de 10 ani, instructor Hand in Hand Parenting. Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, îmi onorez toți copiii interiori și exteriori și plec #SpreCamino. Merg pe jos 800 și ceva de kilometri timp de 42 zile de la Saint Jean Pied du Port, din Franța, până la Santiago de Compostela, în Spania. Până la Catedrala Sfântului Iacob îmi propun să ofer mie și copiilor mei ocazii de conectare și înțelegere a sinelui, oportunități de depășire a limitelor fizice și psihice, ispirație pentru viață și mai multă încrederea în sine.
Pentru mine ar fi a doua oară când parcurg acest drum. Prima oară am fost în toamna lui 2021 și experiența de atunci mi-a dat puterea să ies dintr-o relație toxică, să-mi schimb perspectiva asupra vieții (să-mi doresc să trăiesc, nu să mor), să-mi contruiesc o afacere aliniată cu misiunea mea personală și care să aibă și un impact în comunitate, să mă înconjor de oameni minunați și să îmi meargă bine fiind eu însămi, nu ceea ce societatea aștepta de la mine. Pentru că valoarea mea principală este FAMILIA, dedic foarte mult timp și energie aici. Mai mult timp pentru ei, mai puțin timp pentru business, deci mai puțini bani. Am optat pentru antreprenoriat fiindcă îl consider singurul mod de a avea program flexibil pentru a mă ocupa de copii.
Pentru copii e prima data când ies din țară, merg cu avionul și călătoresc într-o țară străină, dar știu că și ei își vor lua ce au nevoie din asta. Și cum ar arăta lumea dacă oamenii ar începe de mici și ar avea libertatea să se întrebe despre rostul vieții, despre calitățile lor pe care le pot pune în slujba binelui, dacă ar fi mai autonomi și mai independenți și ar ridica vocea împotriva nedreptății, inegalității și uniformizării? Eu aș vrea să aflu. Și aș mai vrea să aflu cum ar arăta societatea dacă femeile și-ar recăpăta încrederea în sine, dacă și-ar manifesta fără frică puterea ancestrală, dacă ar învăța să pună limite sănătoase și să se iubească mai întâi pe ele însele. Cum ar fi să dea din preaplin și nu din paharul gol?
Prin această călătorie îmi doresc să mă conectez și eu la sinele meu autentic, să mă conectez autentic cu copiii și să sper că asta te inspiră să faci și tu ceea ce e potrivit pentru tine.
Dacă da, iată cum o poți face posibilă întreprinderea mea:
1) Poți să decizi chiar azi să ai grijă de tine mai întâi și să faci în fiecare zi cel puțin un lucru în acest sens.
2) Poți să mă susții cu oricât îți este confortabil aici revolut.me/irinagm9
3) Poți să mă pui în legătură cu oameni sau companii care ar fi interesați să ne susțină demersul
- Poți să dai follow paginii Sfatul Mamei sau Irina Nichfiriuc și poți distribui mesajele mele dinainte și din timpul Camino astfel încât să ajungă la cine e potrivit
- Sau poți să mă surprinzi cu moduri creative de a împlini acest demers
Eu cred tare în puterea comunității și a binelui care răspândește bine. Iar binele se răspândește din om în om. Dacă tu îmi faci bine mie și eu ție, se închide cercul. Dar dacă tu îmi faci bine mie, eu altcuiva, acela altcuiva, lărgim cercul binelui și dăm mai departe cu ușurință și primim cu bucurie. Deci cred și în tine și în puterea ta.
Eu plec oricum, dar mi-ar fi mult mai ușor cu sprijinul tău, iar pentru asta îți mulțumesc de pe acum.
Irina&copiii
Recomand Via Transilvania, e mult mai ieftin pentru că e la noi in țară si îndeplinește același rol de conectare, timp in natură, testarea limitelor, etc.
Iar acum e rândul copiilor sa ii faca pe plac mamei care vrea sa ii poarte 800 km pe jos, desi ei nu au iesit niciodată din țară…
Hm, dar de ce presupui ca ei nu vor sa faca asta? Irina nu e genul de mama care sa-si ia copiii pe sus…
Să înțeleg că dacă n-au ieșit până acum din țară nici n-ar trebui să o facă? Sau ar fi fost mai acceptabilă pentru tine o excursie de relaxare decât una de învățare?
Ar fi oare chiar atât de rău ca și copiii să facă pe plac părinților din când în când?
Oricum, nu știu câți copii cunoști tu, dar eu nu știu niciunul care să poată obligat să meargă pe jos atâta distanță 😅 Cel puțin nu de un singur adult de 1,5 m 😂
Am facut El Camino in 2019, cu bicicleta, impreuna cu sotul meu. E cel mai sigur drum pe care poate merge un om, foarte prietenos, nici macar un caine nu ne-a iesit in cale.
Am intalnit oameni din toate colturile lumii, de toate varstele, inclusiv familii cu copii de aprox 4 ani. Mergeau, cantau, ascultau muzica, se distrau, admirau natura, povesteau cu ceilalti oameni, se odihneau la terase sau in natura, la umbra copacilor.
Asta nu poate sa faca oricine si ai nevoie de curaj, ceea ce va doresc si voua sa aveti, sa faceti ceea ce va doriti.
Daca visul tau nu te sperie, atunci nu e ceea ce trebuie!
Si eu imi doresc sa merg cu copilasii si cu sotul pe Camino si probabil o sa vina timpul potrivit pt asta!
Irina, daca aveti nevoie de ajutor cu info despre traseu, va ajut cu tot ce pot.
ok si eu as vrea sa ajung in Bali pt binele meu psihic si ca sa ma relaxez, sa ma conectez cu sinele meu… dar nu cer bani nimanui. nu ii am acum, mai muncesc cativa ani si poate ii voi avea. sincer acesta mi se pare un nou tip de cersetorie, cu o masca frumoasa de marketing. am si eu copii si nu ii scot la inaintare pentru a strange bani. fetelor, treziti-va la realitate! cum bine a zis cineva mai sus, via transilvanica sau orice destinatie din tara e mai aproape si mai ieftina. o alternativa pertinenta daca nu te dau banii afara din casa. toata viata am muncit si nu m-am intins mai mult decat mi-a fost plapuma. nu sunt nici nationalista, extremista, am studii univeraitare, un job relativ bine platit si capul pe umeri. consider eu. dar nu pricep genul asta de abordari. si latura spirituala nu e despre un loc, locul pe care il cauti il gasesti in tine.
Ioana, cred ca atunci cand copiii tai nu au ieșit niciodată din țară si ii întrebi daca vor sa meargă…oriunde, vor spune da. Cred ca e ușor pt un părinte sa „vanda” o astfel de aventura. Si nu cred ca un copil de 10 sau 12 ani are capacitatea de a înțelege ce insemană să parcurga 800 km pe jos, prin arsita verii. Pare ca nici mama.
Copiii mei nu au ieșit din țară, e drept, dar nu sunt genul de copii cărora poți să le vinzi gogoși. Știu și înțeleg mult peste nivelul lor de vârstă (din păcate). În plus, ne-am lăsat libertatea de ajusta datele călătoriei în funcție de nevoi. Ar fi minunat să ajungem până la final, dar și dacă va trebui să ne oprim, o vom face cu aceeași bucurie.
Capacitatea de a înțelege ceva la nivel intelectual și capacitatea fizica de a face ceva sunt 2 lucruri total diferite. Nu zic ca nu se poate, zic doar ca e o idee nerealista dacă nu ai antrenamentul necesar.
Sigur ca nu e rău să facă și copiii pe plac părinților, ca doar și noi le-am făcut pe plac alor nostri și am ajuns în situații în care nu ne-a fost deloc bine și nu ni s-au potrivit. Să se țină beleaua cu rândul, să ajungă la toată lumea.
Dar nu ma înțelege greșit, de dragul lor sper din suflet să fiu eu aia care n-are dreptate.
Buna ziua tuturor,
Scriu acest comentariu dupa ce am citit cele precedente si care imi par toate foarte pertinente.
Personal am parcurs O mica parte din Camino, 100 de km. pe jos, in doua randuri.
Este O aventura dificila, nu sfatuiesc ça Irina sa plece cu copiii.
e adevarat ca apelulul spirituel al drumului catre Compostelle sa rezoneze puternic in suflet, insa visul este doar O parte à realitatii.
Ar fi de preferat de inceput cu drumuri mai usoare, cu un antrenament de 10 km pe zi, si pe urma mai vedeti.
Va doresc toate cele bune tuturor contributorilor.
CS
Mie mi se pare cel putin nepotrivit sa ceri bani de la oameni pentru o placere personala.
Campanii se fac pentru situatii grave, boli, accidente, catastrofe, nu pentru conectarea cu sinele autentic.
Mulțumesc că ai împărtășit părerea ta și că contribui la campaniile pe care le consideri aliniate cu autenticitatea ta!
Pentru nimic, Irina.
Nu e vorba de „autenticitate” aici. Nici de conectare cu sinele interior, conectare cu copiii si alte asemenea, care se pot face – cum spune Lia ma sus – si in locuri mai putin costisitoare.
E vorba doar de a reflecta putin, inainte de a le cere oamenilor sa ajute cu bani.
Si încă ceva, publicând povestea aici, cu nume reale si tot, copiii vor fi expuși glumelor colegilor de clasă. Mie la vârsta aia mi-ar fi fost teribil de jenă să merg la școală știind ca mama cerșește pe bloguri pentru concediul nostru, as fi preferat să stau acasă.
In colțul ăsta ne-am adunat să susținem proiecte interesante și oameni care îndrăznesc să facă lucruri mișto pentru ei înșiși pe care să le dea mai departe și altora, în speranța că, pas cu pas, creăm o lume mai bună.
Cine o cunoaște pe Irina, știe ce om minunat e, ce copii frumoși și deștepți are și câte lucruri faine a dat înapoi comunității după primul ei Camino. Irina e o sursă de inspirație pentru mulți oameni și sunt convinsă că și această călătorie va aduce un plus de valoare în comunitate.
Aș zice că e mai nepotrivit (mai ales pentru un sine autentic sănătos) să aștepți să vezi cum se târăște cineva pe jos de durere ca să îți pară justificat să ajuți și să consideri că o campanie trebuie să fie plină de dramă și tragedie ca să merite atenția cuiva. Nepotrivit și extrem de tragic, pentru că realitatea fiecăruia este in funcție de culoarea lentilelor pe care le poartă. Dacă vrei cazuri sociale, găsești peste tot. Poți doar să te uiți mai atent la oamenii din jurul tău și să întinzi o mână unde observi că ar fi nevoie, în loc să-ți pierzi vremea comentând la campanii care nu se aliniază cu valorile tale.
E pe listă. am vrut totuși ca prima experiență a copiilor cu așa un drum sa fie într-un loc cunoscut de mine anterior și să bifeze și alte câteva dorințe ale copiilor (zborul cu avionul, vizitat altă țară).
Felicitări, Irina pentru tot parcursul tău și mult succes !!!
Îți mulțumesc! Îți doresc succes cu ușurință și bucurie și ție!
Nu pot decat sa ma bucur cand vad mame care inteleg cat de mult conteaza sa stii cine esti si ce te misca inca din copilarie, si sa faci lucruri in sensul acesta pentru copii. De cat curaj e nevoie pentru a cere ajutorul, stiind ca vei fi judecata (din pacate) pentru ca nu ai cerut ajutorul in caz de boala si alte nenorociri? Dar cat de trist ca noi, femei care ar trebui sa ne sustinem, nu facem decat sa judecam… Eu o voi sustinte pe Irina si apreciez enorm oamenii care inteleg ca sanatatea nu e doar fizica. Sper sa gasiti tot ceea ce cautati in calatoria voastra 🙂
Exact!
Mulțumesc, Cristina! Ce fain ai zis că sănătatea nu e doar fizică. Și nu, nu am știut întotdeuna cine sunt sau ce vreau. Am aflat târziu în viață, iar Camino a avut o mare contribuție în acest sens. Îmi doresc tare ca copiii mei și ai celor din generația asta și următoarele să aibă ocazia să afle mai repede. Iar dacă pot contribui măcar la ghidarea acestor trei pe care i-am primit în grijă, eu zic că m-am descurcat onorabil. Îți multumesc pentru susținere și sper să ți se întoarcă înmiit!
Cand am vazut cate comentarii s-au adunat deja la articol m-a asteptam ca multe sa fie scurte si de incurajare, gen ‘felicitari / ce idee buna / drum bun’ doamne dar ce dezamagire sa citesc primele comentarii! inca o dovada ca orice ai face, ca femeie si/sau mama, tot nu e bine! ceri ajutorul, nu e bine, cauza ta nu e suficient de tragica! nu ceri ajutorul, pai de ce nu ai facut-o, stai si taci? doresti sa calatoresti in europa, dar ce transilvania nu e buna? copiii nu au mers cu avionu, pai si ii pui sa mearga acum pana hat in franta?! adolescenti sa mearga pe jos, prin natura? vai ce chin! pe bune, copiiii Irinei sunt mari, despre ce vb?!!!! ieri vorbea Ioana despre console si gaming si nu s-a ingramadit nimeni sa-si spuna parerile, desi toti copiii nostri au acces la diverse deviceuri, dar v-ati trezit toate aici…
Irina, scuza-ma, m-am enervat si am inceput cu fix ce nu era esential, de facpt eu intrasem aici sa iti spun ca te sustin si te admir si va doresc o excursie minunata, plina de conectare, intelegere si distractie.
Irina, sper din toată inima să fie un demers așa cum ți-l dorești și cum ai nevoie. Cred că îți trebui curaj să pui în cuvinte o inițiativă de acest fel, știind că poți fi judecată în diferite feluri. Îți apreciez dârzenia și felul în care ai mers înainte oricum. Cred că dacă nu vrei să ajuți sau să susții un om atunci când el îți cere, atunci nu trebuie nici să îi tai aripile sau să-i faci rău prin cuvintele tale.
Îți doresc din suflet succes!
Ce mai freamăt 🙂 Calmați-vă, doamnelor, e vorba doar de o diferență de simț al penibilului, care la unii e mai pronunțat, la alții dimpotrivă. Lucru de care sigur va dati si voi seama, judecând la rece. Dar na, e suficient să vedeți un text cu niște anumite cuvinte-cheie gen reconectare, sinele interior, încredere, ca să va răzvrătiți că nu toată lumea are aceeași părere.
Însă nu v-agitați, că din ce se vede are cine să-i dea bani Irinei să-și caute sinele interior. Că dacă vă enervați, o să cereți si voi donații pentru un retreat vindecător în Seychelles sau ceva 🙂
Serios acum: nu trebuie sa aștepți sa te târăști de durere si ce mai ziceți voi acolo. Ci, dacă ai un vis, trebuie să muncești pentru a-l atinge. Unde a munci nu presupune a cere donații.
Claudia, stii vorba „daca n-ai nimic bun de zis, atunci mai bine taci’? Este foarte potrivita pentru tine. Eu iti impartasesc parerea, insa nu sunt de acord sa ridiculizezi o femeie pentru o initiativa. Hai sa invatam sa ne cenzuram un pic. Cand nu suntem de acord cu ceva si acel ceva nu face rau nimanui, hai sa ne mai si abtinem.
Pentru ca acest articol nu s-a vrut a fi o dezbatare de idei, sa vina fiecare cu parerea lui si sa construim ceva, sa aflam ceva. Este pur si simplu o cerere, pe care o poti onora sau o poti ignora, fara sa arunci cu rosii stricate.
Mona, ba initiativa asta este fix asa: ridicola. Nu ceri bani pentru mofturi, ceri cand ajutorul semenilor este ultimul resort.
Pentru mofturi, regasiri, sine interior, conectare si alte alea se munceste. Si cerinta asta din articol nu are nimic de-a face cu sanatatea mentala (ca tot se zburlea cineva ca sanatatea nu e doar fizica), fiindca nu s-a cerut ajutor pentru tratarea unei afectiuni psihice reale, a unei patologii.
Pana la cap si la coada eu nu inteleg de ce ma critici, n-ai citit mai jos ca lumea doneaza inclusiv ca urmare a comentariilor negative? :))) Si cred ca vazusem ceva de genul asta si pe Facebook. Iata, mi-am adus aportul 😀
Pedepseste-ma si tu cu asprime donandu-i Irinei si ai sa te simti mai bine ca ai construit 😀
Eu am zis ca am donat si „datorita comentariilor negative”. Dar vezi, nu e despre a te pedepsi pe tine, Claudia, sau pe alti oameni care au comentat negativ.
Pentru mine gestul a fost despre a o sustine pe o femeie, cand altii incearca sa o descurajeze/rusineze chiar.
Dar sigur, tu poti sa o faci sa fie despre tine. 🙂 Ca asa este „mai simplu”.
Mi se incredibil să o regăsești pe Irina mică și să poți să o aduni și o duci unde își dorește. Felicitări pentru curaj. Un drum minunat să aveți dragilor! Trimit în Revolut puțin vânt în aripi!
Felicitări Irina pentru curajul de a cauta soluții ca să-ți îndeplinești o dorința importanta pentru tine și pentru copiii tai.
Citind mesajul tău, mi-ai venit ideea sa fac și eu aceasta călătorie de conectare cu copiii mei, când vor creste mai mari.
Succes și sa fie călătoria asa cum aveți voi nevoie.
Felicitari! Frumoase planuri, sper sa fie minunat pentru voi!
Te felicit pentru inițiativă, Irina, și pentru puterea de a-ți îndeplini visul!
Mi se pare super tare planul tău și îmi vine să zic doar: mă înclin ❤️.
Voi contribui și eu pe Revolut și o fac și datorită comentariilor negative care m-au enervat :)).
Dar nu doar din acest motiv.
Principalul motiv este că mi se pare super tare să pot să contribui cât de puțin la visul unei mame.
Și la visul unei femei independente. ❤️
Am și eu El Camino pe lista; dacă nu reușesc să îl fac curând, îl planific pentru bătrânețe, poate chiar cu copiii adulți cu mine.
Succes și să vă meargă fix cum aveți nevoie!
Nu am nimic cu visele nimanui, am vazut ca deja au inceput donatiile, dar pentru mine postarea asta este asa, ca o palma peste ochi, gen trezeste-te la realitate…
Felicitări Irina pentru planul tău curajos!
Mi se pare o idea genială, o am in minte şi eu de câțiva ani, dar acum citind articolul tău mi-ai dat un impuls. Ignoră mesajele negative şi urmează-ți visul! Vei reuși, sunt sigur. Succes!
Felicitări Irina pentru planul tău curajos!
Mi se pare o idea genială, o am in minte şi eu de câțiva ani, dar acum citind articolul tău mi-ai dat un impuls. Ignoră mesajele negative şi urmează-ți visul! Vei reuși, sunt sigura. Succes!
Am fost si eu pe Camino inainte de copii. Foarte buna experienta de viata, o recomand!!
Imi doresc sa merg cu copiii. Mi se pare o experienta incredibila, cu siguranta se vor deschide niste orizonturi pentru ei. Dar.. nu imi permit sa fac acest lucru. Camino nu e ieftin. Mai ales cand ai inca niste suflete care depind de tine.
Voi strange bani – inca poate multi ani de acum incolo si vom merge.
Si daca eu nu reusesc sa ii duc, sper sa ajunga ei acolo, ca adulti.
Nu pot sa cer bani pentru asta, cumva mi se pare gresit. Asa ca nici nu pot contribui la visul tau, Irina.
Iti doresc succes si buen camino.
Ati auzit de pasionati de sport care primesc sponsorizari / bani pentru a participa la diverse manifestari sportive? Nu ma refer la cei care participa la marile competitii sportive / olimpiade reprezentand Romania. Ma refer la cei care participa pe cont propriu si din pasiune la maratoane, zboruri cu parapanta, dansuri de societate, skatebording si altele de genul asta. Primesc suport sub formade bani, produse sau plata unor cheltuieli gen deplasare, cazare – unde este cazul – etc. Este practic sponsorizata o pasiune personala, deci nu o situatie gen urgenta medicala/ alte situatii de viata si de moarte. Din pacate noi, cei care formam societatea din aceasta tara nu am intalnit des in jurul nostru astfel de gesturi, nu le intelegem si nu le facem nici noi la randul nostru… Ideea e macar sa ajungem sa acceptam astfel de solicitari , fara sa le dam curs, atat. Ar fi suficient pentru niste neinitiati. Iar pe masura ce intelegem si acceptam lucrurile astea sa facem mai mult, daca dorim, bineinteles. Este alegerea fiecaruia cat de mult adopta din acest gen de comportment social, dar poate fi mai tolerant vis a vis de acest tip de solicitari. Ah, dar toleranta e un deziderat social greu de indeplinit in procent mare chiar si de cei din zonele foarte dezvoltate economic, deci … Irina, daca se prezenta ca un caz social si solicita ajutor banesc dupa divort pentru a se descurca cu cheltuielile pentru cei 3 copii, era o chestie mai “serioasa” , si probabil primea un feedback mai “generos” bazat pe rationamentul: biata mama ramasa cu 3 copii cu atatea greutati…hai sa donam niste bani pentru rechizite macar. Insa demersul Irinei a fost 100% sinceritate si o% marketing. Sinceritatea in multe cazuri nu e benefica, nu ? :(( In plus nu este despre relaxare sau desfatare acest traseu Camino…nu l-am facut dar am urmarit un documentar lung despre asta, deci nu trebuie perceput ca un concediu all inclusive pentru care Irina solicita vreo contributie… Doamne, presupune atat de mult curaj, incredere dar si atat de mult efort fizic acest Camino, daca e sa vorbesc strict despre latura sa “materiala” incat trebuie sa ai antrenament serios la mers pe jos distante mari, nu e suficienta doar determinarea de a-l parcurge. Te poti trezi la putin timp de la start ca nu mai poti, chiar daca vrei 🙂 si uite asa arunci niste bani pe fereastra ajungand acolo….pentru a avea de unde te intoarce. Poti relua, bineinteles dar ajungi sa te lovesti din nou de limitarile fizice care nu trebuie ignorate atunci cand nu ai antrenamentul necesar. Din acest motiv am clar retineri privind initiativa Irinei de a parcurge impreuna cu copiii acest traseu. Dar pana la urma pot sa spun doar ¡Vayan con Dios!
Care e diferenta intre a cere bani pentru a merge la diverse competitii sportive si a cere bani la coltul strazii? O vezi?
Back off ! Nu sta nimeni aici la coltul strazii.