Înainte să fiu părintele copiilor mei, aveam o mulțime de idei preconcepute despre cum o să fiu ca mamă, despre cum vor fi copiii mei, despre cum vom fi noi împreună. Unele dintre ele s-au dovedit bune, altele au devenit, desigur, ridicole. De exemplu, aceea cu „eu n-o să întîrzii niciodată, nici după ce o să am copii”. Yeah, right, ne ia 45 de minute doar să ieșim pe ușă. Imediat ce termin să-l îmbrac pe cel mic, cea mare decide că e momentul să facă un puzzle, iar după ce o conving și pe ea să se îmbrace, cel mic și-a scos pantalonii și ciorapii și a ascuns cheia de la mașină în coșul de gunoi (iar), în timp ce soțul a renunțat să mai încerce să ne grăbească și zace resemnat pe canapea. Iar dacă planific întîlnirea cu 45 de minute mai tîrziu, garantat se întîmplă ceva neprevăzut care prelungește ieșitul din casă cu altă jumătate de oră. Gen ăla micul face caca. Sau Sofiei i se face brusc teribil de foame și nu poate ieși pe ușă pînă nu îi fac o porție de brînză cu măsline.
Sau aia cu „copiii mei n-or să urle niciodată ca apucații, fără motiv și întru tocarea măruntă a creierelor tuturor celor care au ghinionul să fie în zonă”. Ei, aș, cînd o apucă pe Sofia „Vreau să îmi găsești ciorapii ăia cu două călcîie”, pf, îmi vine să rîd cînd mă gîndesc ce naivă eram, să cred că pot controla eu total urletele copiilor. Păi sute de cercetători se chinuie de aproape un secol se afle cum funcționează mecanismul istericalelor copilărești, și tot ce-au descoperit e că nu există reguli sau soluții altele decît dopurile performante de urechi. Așa că mi-am cumpărat din ălea.
Totuși, niște reguli am. Și le-am formulat abia acum, după ce, în vederea unui discurs la o conferință despre creșterea copiilor, am luat distanță și m-am gîndit la rece cum ne purtăm unii cu alții. Nu-s teorie, ci practică, rezultată nu din cărți, ci din observarea atentă a nevoilor lor și alor mele, din urmărirea consecințelor diverselor abordări.
Așa că iată, fetița mea, băiatul meu, ce pot să vă promit, acum că știu cum sînteți voi, cum sînt eu cu voi, cum sîntem împreună.
N-o să te mint.
N-o să te lovesc.
N-o să te jignesc.
N-o să-ți spun că nu contează ce simți.
N-o să îți spun că plînsul e rușinos.
N-o să te pedepsesc.
N-o să te laud cînd faci lucruri obișnuite.
N-o să te recompensez cînd reușești ceva, simplul fapt că ai reușit e recompensă suficientă.
N-o să fac lucruri în locul tău din momentul în care știi că le poți face singur.
N-o să-ți spun NU E VOIE decît atunci cînd chiar nu e voie.
Nu o să insist să dețin controlul, pentru că tu ai nevoie să înveți luînd decizii pentru tine.
Nu o să te las să faci orice, cîtă vreme orice-ul ăsta pune în pericol sănătatea tau sau binele altora.
Nu o să te oblig să împarți, dar o să-ți explic de ce e bine s-o faci, uneori.
Nu o să-ți cumpăr tot ce-ți dorești, pentru că tu ai nevoie acum de atenția mea și de brațele mele, nu de cadourile mele.
Ce voi face în schimb pentru tine?
O să-ți spun că te iubesc mereu, orice-ai face.
O să te iau în brațe cînd o să vrei și o să te țin în brațe cît vrei.
O să-ți pun în farfurie mîncare sănătoasă, în speranța că tu o să mănînci cît îți trebuie.
O să-ți spun mereu că ești un om minunat, chiar dacă uneori ai gînduri urîte.
O să te încurajez să faci ce-ți place, atunci cînd asta nu îi încurcă pe cei din jur.
O să te iau cu mine în vacanțe la munte și la mare, ca tu să afli multe despre locuri și oameni, să prinzi drag de călătorii.
O să-ți pun muzică, o să-ți ofer creioane, o să te duc la bazin, ca tu să afli singur ce-ți place să faci. N-o să insist cu nimic, tu o să știi mai bine.
O să te înconjur de oameni calzi și blînzi, care vor ști să te lase să decizi pentru tine, dar și să-ți asigure un mediu sigur și ofertant.
O să te învăț să rîzi, tare, din tot sufletul.
O să te las să plîngi. Nu ești urît cînd plîngi, ești doar un om care are nevoie de o pauză. Ia-ți pauza asta oricînd, ești frumos tot timpul.
O să te învăț și să iubești natura, animalele, florile, frunzele, pămîntul și ploaia. Pentru asta, o să te las să calci în bălți, să guști pietre, să modelezi noroi, să alergi cu și după pisică.
O să păstrez multe amintiri cu și despre tine, în scris și-n poze, ca tu să știi mereu cum a fost cînd erai mic, cît de fericiți am fost și o să mai fim.
O să te țin în brațe. Mereu, de fiecare dată, cît o să vrei tu și încă puțin după aceea. Nici moartea și nici ploaia toamna nu-s mai sigure pe lume decît brațele mele deschise pentru tine, totdeauna.
Sursa foto: promisiune, via Shutterstock.com
Frumos. Acesta a fost punctul 1.
Punctul 2: Toate regulile sunt făcute ca să fie încălcate 🙂
Hahaha, oare asa i-or fi zis si lui Moise? 🙂
Frumos! Încântător ca de fiecare data!
Tinte ambitioase, si f frumoase. In mod sigur rezultatele vor fi pe masura. Imi place vorba aceea: doreste-ti sa ajungi la luna ca sa fii printre stele. Cred totusi ca ai sanse sa ajungi la luna 😉
Hmmmm, ce inceput de dimineata. Multumesc! Foarte frumos! Cred ca voi cresteti si o sa aveti doi copii minunati! ☺
:)) inceputul foarte amuzant si ma regasesc in el. Restul, e un ghid despre cum ar trebui sa faca toti parintii. Pacat ca procentul care il respecta e asa mic…
Foarte frumos scris! Promisiuni de tinut minte si de respectat de catre toti parintii!
Promisiuni de genul: „O, dar copiii mei nu o sa urle ca apucatii din te miri ce, nu o sa dea un adevarat spectacol de zbenguieli & sarituri mai ales cand avem musafiri!” mi-am facut si eu in era BC (before children). Acum, after children, chiar par ridicole unele dintre acele promisiuni. 😉
Stai sa vezi de-acu copy paste pe Fb.. :)). O completare : in schimb, cand am sa am nervi multi multi… lu’ taica-tu nu-i promit nimic. 🙂
Serios acum, am citit, m-am gandit, l-am pupat pe-o ureche.
Cind o sa inceapa Sofia scoala, o s-o modifici si pe aia cu: nu fac lucruri in locul tau, daca stii sa le faci singur.
In timp ce sta pe wc, inca adirmita, eu o dezbeac de pijama si o imbrac cu hainele pt sc. Eu o incalt, eu ii pun pasta de dinti pe periuta, uneori o si spal daca e a treia oara cind ii pun pasta de dinti si ea, fiindca e adormita, intoarce periuta invers si cade pasta in chiuveta… Si sint muuuulte altele. Si tot asa am zis si eu, ca tine. M-am chinuit 4 ani s-o fac sa fie total independenta si acum fac aproape totul, iar, eu… Si o scol cu o ora si un sfert inainte de a iesi din casa…
Da, asa e, doar ca lucrurile astea nu le faci pentru ea, le faci pentru tine, ca te grabesti si tre s-o duci la scoala. Si eu fac asta, o pieptan si ii pun ciorapii in timp ce ea maninca, de exemplu, si o fac ca sa nu mai intirzie tati la serviciu. 🙂 Dar na, ea le face de obicei singura si stie sa le faca, doar ca uneori, spre binele tuturor, le facem noi ca sa nu ne ducem la balamuc. Si da, ma astept sa fie tot mai complicat pe masura ce creste, dar e, si asta, tot o etapa, drumul lor spre independenta e drept si are sens unic, chiar daca pe alocuri mai sint halte. 🙂
Vai printez asta si o duc la gradinita poate pricep ceva si cei de-acolo. Nu mai pot pur si simplu sa aud ca e baiat mare si baietii nu plang si vai ce baiat mare cum sa vrea in brate la mami. Imi scriu in frunte sau imi fac un tricou ceva cu o sa te tin in brate cat vrei tu si inca o secunda in plus. Nu mai pot cate suturi mi-am luat ca-l cresc un rasfatat si alintat ca-l tin in brate!
Prevad ca articolul asta va fi la fel de plagiat ca cel cu „copile, ai voie” : ))
Zilele trecute,când am simțit că sunt în preajma derapajului și n-aveam vreme să fug în baie sau oriunde altundeva să mă calmez,mi-am propus să lipesc o poza de-a ta pe frigider.
vaaai :))))) stai ca iti gasesc eu una buna de tot!
Mi se umple sufletul cu postarea asta. De bucurie, de stare de bine si de senzatii care nu pot fi descrise. Eu nu stiu sa scriu si sa exprim asa frumos dar o sa aplic, cat de mult aceste promisiuni. Sper sa nu fie nesimtiti si impertinenti care sa-si insuseascasi acest articol!
Foarte, foarte frumos articolul. Ca intotdeauna.
Ascultam acum cateva zile Louane aici:
https://www.youtube.com/watch?v=McF-ZsJi9Qo
si am avut un declic- chiar trec repede anii – si trebuie sa ma bucur si de momentele de urlat si de crize, pe care toti parintii le cunosc
Dar eu pot??????
Ca vrea sa dau copy+paste si sa printez, sa il pun la toate intrarile de gradinite, scoli, pe peretii caselor cu copii si sa pun toti parintii sa il citeasca ca pe o mantra de 100 de ori pe zi, poate le-o intra si in cap si in inima si in reflex.
E, vezi, de-asta de iubim noi care te citim si cunoastem. Pentru ca esti si scoti chestii de-astea geniale!
Cea mai frumoasa declaratie de dragoste :p
Foarte frumos spus . Am cumparat cartea si abia astept sa doarma bebe un pic ca sa mai pot citi , imi place cum povestesti , imi aduce o stare de liniste 🙂
Ca de fiecare data cand scrii ma emotionezi si ma gandesc ca e asa bine ca am ajuns sa te citesc.
Esti la suflet!
Foarte dragut ai inceput articolul si m-am regasit perfect. Apoi am coborit si mi-am regasit si principel mele, dar la un moment dat mi-am pus o intrebare: mi se mai intampla sa nu pot sa ii fac toate placerile celei mici. Vrea in brate in perioada asta si vrea mult, in plus in barte eu stand in picioare. Eu nu pot, o pun jos, incerc langa ea, pe canapea pe covor, pe trotuar, incerc orice, ea urla ca vrea in barte in picioare. II explic ca nu pot dar ea continua pana imi reiau puterile si o iau iar in brate. Asa ca marturisesc ca uneori sunt nevoita sa o las sa planga, explicandu-i de ce nu pot sa ii indeplinesc dorintele. Alte ori mi se intampla sa o las noaptea sa urle cateva minute (asta dupa ce timp de 2h am stat langa ea, cu ea in barte intinsa, cu ea in brate in picioare, si ea tot nu doarme). Asa ca ii explic ca nu mai pot sunt obosita si merg in pat. Ea incepe sa urle, nu rezist mult in pat singura, dar m-am descarcat in alta camera de langa in timp ce ea tipa si striga brate. Apoi am mustrari de constiinta, a doua zi dicutam. Asta e doar un exemplu, uneori doza de boseala din noi poate incalca unele din punctele ce ni le-am dormit sa nu le incalcam.
Oare numai eu patesc asa cand sunt obosita, cand ma lasa puterile?
Felicitari! Asta e cel mai genial post pe care l-ai creat. Vreau sa iti multumesc ca ai cristalizat o viziune atat de matura si rationala. De la acest post am inteles ca e gresit sa o invat pe fetita mea ca e o calamitate daca e rea cu cineva. Intr-adevar ca nu e bine, dar dc noi le spunnen copiilor ca sunt de neiubit pt ca au facut o chestie mica rea riscam sa dam nastere la traume psihologice. Si eu sunt rea cateodata, uneori cu dreptate. Cum pot eu sti ce i se intampla ei? Dar dupa ce ti-am citit postul am avut o discutie cu fata mea care se dadea de ceasul mortii ca prietena ei cea mai buna i-a spus ca nu e o prietena de treaba. Are 4 ani si alta data i-as fi tinut predica cum ca tot timpul trebuie sa fim amabili. Dar gandindu-ma la ce ai scris i-am spus: Anna, nu putem tot timpul sa fim buni. Si asa de mult s-a potolit de-odata, ca am inceput sa iti multumesc tie si lui Dumnezeu ca mi-a scos in cale blogul tau. Eu nu stiu exact ce s-a intamplat intre cele doua fetite, ca ele tot timpul se ciondanesc, dar gandul asta ca eu o iubesc si accept chiar dc se intampla sa mai fie si rea il gasesc acum foarte intelept. Eu avand o credinta mai habotnica in Dumnezeu ma gandeam sa o cresc in spiritul ca nu, niciodata nu avem voie sa fim rai cu nimeni niciodata. Si bineinteles ca nu e intelept. Mi se pare mult mai bun gandul tau: te iubesc chiar daca se intampla sa mai ai si ganduri urate. Sper ca ma fac inteleasa ca nu o incurajez pe cea mica sa fie rea dar nu vreau nici sa o tarez pe viata. Am auzit de oameni care au avut crize psihologice ca nu sunt oamenii pe care parintii lor i-au crescut pt ca se intamplase sa faca vreo boacana. Unui s-au sinucis. Toti facem cateva in viata. Eu vreau ca Anna sa stie ca chiar dc a facut ceva rau il rezolvam impreuna si eu o iubesc indiferent de asa ceva. Iti multumesc inca o data!
Ooo, ce bine ca i-ai spus asa, e foarte bine sa se simta inteleasa si acceptata. Fii sigura ca ea stie ca e mai bine sa fii bun, dar uneori pierde lupta cu ea, ca si noi, si atunci are nevoie de si mai multa iubire si intelegere!
Cat de frumos te-ai exprimat!!! Simt exact la fel 🙂
Superb articol si foarte util!!??