Ai grijă întâi de tine!

Înainte de orice, e important să accepți și să-ți promiți că cele ce urmează vor deveni stilul tău de viață, nu vor fi momente izolate, soluții de criză atunci când nu mai poți. Vor funcționa (sau nu) doar pe termen scurt. Ce ai tu nevoie este SĂ ÎNVEȚI SĂ AI GRIJĂ DE TINE, așa cum ai învățat să ai grijă de soț, de casă, de pisică de copii: De ce are nevoie ființa asta? De apă, mâncare, distracție, somn, companie etc. Bun, acum vezi de ce ai TU nevoie, apoi oferă-ți. Va fi greu, normal, nu suntem obișnuite să ne dăm lucruri, mai degrabă să cerem de la noi totul și încă ceva în plus. Dar știți ce-am observat? Că nu ne face nimeni statuia aia, mă. Dimpotrivă.

shutterstock_1005502752

Cu puțin exercițiu, îți vor intra în rutină chestiile legate de auto-îngrijire, ca să-i zic pe scurt. Dacă am putut eu (să le fac pe majoritatea, încă lucrez la unele), sigur poate oricine. Nu am nici cea mai mare voință din lume, nici cea mai stoică răbdare, nici nu mă iubesc cine știe ce. Dar trebuie să am grijă de mine. TREBUIE. Copiii mei depind de mine, de sănătatea mea fizică și mentală. Așa că am decis să am grijă de mine, deși nu-mi place, nu știu să o fac, nu am exercițiu. Dar încet încet, cu insistență, rutină, disciplină, merge. Vă încurajez și pe voi, că să vă oblig nu pot. Iată ce cred eu că e de făcut ca să scăpăm cu mintea limpede și trupul întreg din chestiunea asta dificilă numită viață de om adult în secolul viteză, la care se adaugă bonus, pentru mulți dintre noi, părințeala de copii mici. La cei mai mari nu mă bag, nu știu cum e, dar vă țin la curent, tot aici voi fi și când copiii mei vor avea 8, 10, 14 și 18 ani (sper, că de-aia încerc să am grijă de mine). Iată așadar, în ordine oarecare:

Iubește-te, acceptă-te, iartă-te, luptă-te pentru tine. Cea mai mare presiune pe care o pun anii aceștia, primii anii cu copii, pe noi, mamele, nu vine din nesomn, nu-s nici hormonii, gătitul sau tantrumurile copiilor. De la noi însene vine. Așa că spun: mai dă-ți o pauză, lasă-te să greșești.

Fii atentă la cum vorbești cu tine. Nu-ți mai spune:
– Tii, ce proastă-s, iar am uitat cheile în casă.
sau
– Așa-mi trebuie dacă-s moale ca o cârpă.

Nimeni nu e prost sau rău sau moale sau laș sau curajos. Toți avem momentele noastre de prostie sau sclipire de geniu, momente de răutate, de curaj sau de lașitate, asta nu ne face în alt fel decât oameni.

Toată lumea cere de toate de la tine, măcar tu fii mai blândă cu tine. Acceptă-te, iartă-te, ajută-te. Am mai scris despre asta de curând, aici. Fii mai nesimțită, soro. Serios. Mă întreba cineva de curând: cum faci, fată, să reziști la toate? Păi de multe mă doare fix în cot. Adică uite vasele alea. Să aștepte, sincer. Rufele nestrânse. Mno, că doar n-or face implozie dacă mai stau o zi pe balcon. Lego peste tot? Să fie, bine că nu-s gândaci. Pat nefăcut? La fix, mai puțină muncă diseară, când mă bag iar în el, ruptă de oboseală.

Cere ajutor

În primul rând de la tatăl copilului, dacă e cu tine. De la părinți, vecini, oameni plătiți, prietene, orice ajutor e bun. Dacă nu-l ceri de la început, apoi va fi tot mai greu să-l accepți și tot mai greu să găsești oameni dispuși să te ajute. Mama eroină nu folosește nimănui dacă e bolnavă sau epuizată. Pune copilul în brațele cuiva de încredere și fugi. 30 de minute sau o zi.

Dormi

La fiecare somn al copilului, dormi cât prinzi, și 10 minute ajută. Culcă-te devreme seara, lasă facebookul și serialele de comedie. Ai vase nespălate? Vezi punctul 1.

Găsește un lucru simplu care-ți place. Fă-l

Mereu mă simt vinovată că n-am și eu hobbyuri, ca alte femei. Nu mă duc la salon, nu-mi fac manichiura, nu mă dau cu placa, nu merg la sală, nu pictez, nu dansez. Nimic. Frate, nici să mă relaxez nu-s în stare. Eeei, mama ei de treabă, nimic să-mi placă? Păi mie îmi place să scriu și să stau cu copiii și asta fac. Dar nu. Uneori, am nevoie de o pauză de la lucrurile astea și vreau să fac altceva care-mi place, un lucru pe care nu-l fac tot timpul. Și n-am cum pleca de acasă cu zilele să-l fac, așa că îmi aleg mărunțișuri: să-mi pun părul pe moațe. Să mănânc o înghețată pe balcon. Să pufăi o țigară. Orice bucurie doar a mea, chiar și de numai 5 minute, ajută să fiu bine cu mine tot restul zilei.

Bucură-te de victoriile mici

Yeeey, ai reușit să supraviețuiești încă un weekend! Nu toți ar fi reușit! Ai reușit să tai unghiile copilului? Să-l speli pe cap? Să faci sex? Yeeey, o să beau în cinstea ta diseară un pahar de vin!

Evită lucrurile care te fac să te simți prost

Grupurile de facebook care judecă și impun standarde prea mari. Blogurile care te enervează. Filmele despre dive și familii perfecte. Prietenele care mereu arată perfect și fac numai lucruri perfecte. Facebookul cu totul.

Găsește o altă femeie care simte și gândește ca tine. Vorbește des cu ea

E esențial să ai pe cineva care să-ți spună: băi, nu ești nebună, serios, o să fie bine, așa suntem noi, femeile etc.

Ia vitamine, mânâncă, bea apă

Găsește o muzică fun. Dă-i play des

Muzica ajută enooorm să te simți mai bine, să capeți puteri. Când eram tineri ascultam mereu muzică. Acum parcă nici de asta nu mai suntem în stare.

Înconjoară-te de o comunitate care ți se potrivește

Să simți mereu sprijin, înțelegere, să nu te simți singură, certată, judecată, asta e foarte important pentru noi, femeile.

Spune NU

O, aici încă am de lucru eu. Mi-e teamă că dacă spun NU o să creadă lumea că sunt rea și egoistă, iar eu vreau să mă iubească toată lumea. Doar că dacă mai spun mereu DA multă vreme, o să mor subnutrită și epuizată. Și desigur, extrem de iubită de toată lumea. Așa că spun NU tot mai des. Și, culmea, supraviețuiesc!

Fă o listă, chiar și doar mentală, cu ce e important. De restul, uită

Nu e important să ții scor cu bărbatul. Sau cu soacra. Nu e important să aibă copilul curat la jucării sau haine călcate. Important e timpul mișto cu familia. Și să nu-ți pierzi mințile. Și să faci sex. Restul poate să mai aștepte.

Când e mai greu, caută în jur acel lucru fain care te trece furtuna

Poate fi copilul tău. Soțul. Pisica. O carte, un film, o porție de paste cu creveți livrată acasă, o savarină. O partidă de plâns. Un scris pe hârtie.

Spune că ți-e greu. Asta îți va aduce ușurare

Știam asta de mulți ani, pentru că eu asta fac, așa mă vindec. Scriu aici și voi mă luați în brațe. De curând mi s-a confirmat teoria pe grupul de terapie de grup, acolo simpla expunere a poveștii aduce alinare. Încurajările celorlalți și intervențiile terapeuților sunt bonus.

Gata, ați pierdut destul timp prețios cu textul ăsta. Acum mergeți și începeți să vă îngrijiți și să vă iubiți. Aștept povești de succes!

Sursa foto: femeie epuizată via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4194

58 comentarii

  1. Mama lor de vase…Cand imi faceam planurile pt amenajarea bucatariei am pus in lista electrocasnicelor MASINA DE SPALAT VASE !!!Daaa…!!Ghici ce?Soacra,socru ,cumnatele si tot neamu(daca spui unei persoane afla tot satu) a inceput sa rada de mine zicand ” VAi DRAGA DAR NU VREI SA-TI RUPI UNGHIILE?ASTA E TREABA FEMEII,SA SPELE VASE” What?
    Replica mea VA INVIT CU DRAG SA SPALATI VASE DUPA FIECARE PRANZ PETRECUT IMPREUNA…!
    Mi-a placut mesajul tau ,Ioana!!
    EU n-am grija de mine…..Muzica mai ascult si dansez impreuna cu fetita ,dar in rest nimic…

    • Maria, nu e prea tarziu sa iti iei masina de vase. Eu am una de 2 ani…. Si jur, este super bine! Ba chiar ma gandesc sa gasesc pe cineva sa le bage si sa le scoata din masina… Deja ocupa prea mult timp si asta! ? Si eu am tot dat sfatul asta multor persoane, care mi-au spus ca nu au nevoie, se descurca, etc…. Si ghici ce, acum ca nu au, le pare rau!
      Deci nu e prea tarziu sa ii faci loc in bucatarie… langa chiuveta… ?

    • Maria, eu am masina de vase de fix un an de zile. Regret ca nu am luat-o mai devreme, este geniala. Pentru mine este ca si masina de rufe, indispensabila. Mai spal si cu mana destule, dar am salvat mult timp facand aceasta investitie. Si cei din jurul meu au mai comentat, dar nu m-a interesat si nici acum nu ma interseaza… unii si-au luat si ei ulterior, altii si-o doresc 😀
      Asa ca, ia-o cat de repede poti 🙂

    • Masina de spalat vase ne-a salvat casnicia :)))) eu gatesc mult, sotul spala MULTE vase…avem o masina de spalat vase mica, de 45 cm si tot incap oale cratiti pahare farfurii tacamuri….vai si vai si VAI cat imi este de utila o iubesc de lesin! orice gadget, cat de mic, daca te ajuta sa economisesti timp in bucatarie este un must! un mini chopper ca sa tai multa ceapa deodata, o razatoare electrica, un mixer de mana, un steamer Avent pt bebelus, sterilizator, storcator mic mare…nu va faceti griji ca va ingropati in electrocasnice, unele vor ramane, altele vor disparea(cum a disparut la mine masina de facut paine) si steamerul si sterilizatorul, le-am dat cadou cand nu mi-au mai folosit 🙂 NU FACETI SARMALE, DUREAZA SASE ORE sa imparti foile de varza, sa toci carnea, sa fierbi sa coci…am cronometrat-o pe mama cu stupoare…

    • Nu dureaza 6 ore :)))
      Eu pregatesc umplutura cam in jumate de ora si le „invart” intr.o ora (o oala mare). De fiert, fierb singure nu tre sa stai lipita de oala :)), deci nu se pune.
      Minunat articol, Ioana! O sa tin cont de sfaturi 😉

    • Va recomand crock pot daca nu vreti sa stati sa paziti cratita de sarmale.
      Doar le impaturiti cu carnea, dati programul pe 6 sau 7 ore si va vedeti de treaba. Fara miros, fara fum, fara dracii :))

    • Consider ca masina d spalat vase it’s a must al vremurilor noastre 🙂 🙂 o am d cativa ani si nu mi pot imagina viata fara ea :)))

  2. Eu am o problema. Probabil pentru ca asa am vazut la ai mei,asa am crescut,cand totul nu e pus la punct in jurul meu nu ma simt linistita.Culmea, sunt constienta ca gresesc.
    Si da, am momente in care iau pauza, fac ceva sa ma relaxez, dar cumva gandul meu tot acolo ajunge: trebuia sa faci aia si ailalta, maine o sa ai mai multa treaba , si tot asa……..
    Vorbesc cu mine cu voce tare sau nu, imi spun sa ma relaxez ca e ok, maine e tot o zi, o sa facem si astea ca nu se opreste pamantul in loc pentru putina dezordine.
    E o lupta tot timpul la mine aici, din pacate:-(

    • Haha. Si eu la fel. Am o stare tampita de „nu ma simt bine la mine acasa” daca nu e curatenie si e vraiste. Dar am invatat sa plec de acasa. Asadar, acum vara, ies cu copilul mic dupa pranz si ma intorc cu amandoi (dupa ce il iau si pe ala mare de la cresa) spre seara. Astfel nu mai am timp sa vad ce vraiste e casa mea.
      Si apoi, daca nu prea stam pe acasa nici nu apucam sa o murdarim :)).

  3. Treaba cu spalatul vaselor spala si creierul! Mi-a facut cadou al meu sot masina de spalat vase la inceputul anului. Eram extrem de fericita … Dar … Dupa ce spal cu mana chiuveta plina cu vase imi amintesc de masina! Deci … Cred ca toate mai avem de lucru la cate un capitol. In rest si eu am inceput sa imi amintesc CA EXIST. Uitasem. Incet, cu pasi mici am inceput cu mersul la mani si pedi. Este minunat ca macar o ora ma ocup numai de mine. Merita! Succes si tie Printesa mea draga!

  4. Mi-am dat seama de toate lucrurile astea acum 3 ani.Cand m-am imbolnavit.Si mi-am dat seama ca am pus toate mai presus de mine.Pentru ca eram singura cu copilul obisnuiam sa il culc si apoi sa fac treaba.La pranz spalam rufe si stergeam praf iar noaptea spalam podelele si faceam mancare.Asta pana am cazut.Si mi s-a recomandat odihna.Atunci am inteles ce faceam gresit.Am inteles ca si eu sunt importanta.Si ca daca eu ma duc,copilul o sa isi aminteasca ca mama nu era noaptea niciodata in pat langa el.Si am schimbat lucrurile.Ma stresez mai putin de curatenie.Ies la o cafea din cand in cand.La pranz cand doarme copilul,in loc sa sterg praful citesc o carte.Si e mai bine.Mult.

  5. Eu las si vasele nespalate si rufele nestranse si lego pe jos…si tot nu ma ocup de mine. Am inteles ca e inutil sa fie casa perfecta cand ai copii mici, dar ce spui tu aici este ca trebuie sa ma ocup DE MINE. Adica sa nu imi pese ca sotul o sa explodeze de nervi incercand sa hraneasca doi copii odata si sa merg la sala de exemplu. Sau cand nu am bani…dar le cumpar copiiilor lucruri, sa mai cumpar si pt mine.

    Se vede ca tu infloresti lately, ca ti-e bine cu tine si e super ca ne mai deschizi si noua ochii!

    • ??? am zambit cand am citit ca o sa explodeze sotul incercand sa hraneasca doi copii ???? sa il vedeti pe al meu dupa o ora de stat cu ambii copii ??? doua ore i-ar pune capac ar ajunge la balamuc direct si irecuperabil???
      Multumesc de comentariu chiar am ras ?

  6. „Iubește-te, accepta-te, iartă-te, lupta-te pentru tine”. Sa-mi scriu asta undeva, la vedere. Pe un perete poate.

  7. Mai, la mine in familie, mama facea de toate (la chestiuni gospodaresti, ma refer), chiar daca si lucra, asa era modelul familiei atunci. Insa la mine, lucrurile stau diferit: sotul stie, poate si face exact ce fac si eu, mai putin gatitul (aici oua si cartofi:)), dar si pentru ca eu ador sa gatesc. In rest, pune la spalat si intinde rufe, sterge praful, da cu aspiratorul etc.etc. A, si patul nu il facem decat in week-end sau cand avem musafiri, de obicei, tot in week-end; in rest, nu vad sensul, de vreme ce seara ajungem acasa, stam la bucatarie, dupa care mergem in dormitor direct la culcare; si da, in familia mea, toata lumea se mira de chestia asta (surori, cumnate etc.), cea mai relaxata si mandra de gandirea mea, ghiciti?!? e mama mea:)

    • ?? Bravo.Asa este si la noi.Doar ca sotul cand intinde rufe ii ia fix 2 minute? Cum le ia din masina asa le intinde zici ca sunt carpe de stee pe jos ?? Prefer sa le intind eu ca sa fie aprope calcate pentru ca urasc sa calc.Salutari!

    • Salut, pe langa multe electrocasnice ce ma ajuta mult in bucătărie am si un următor de rufe, e ca si o masina de spălat, dar e fantastica eu spăl cam 8 masini pe saptamana si îmi era îngrozitor sa usuc rufele stand si la parter fara balcon, il am din toamnă si e oau oau va recomand.

    • Si apropo le scoti de zici ca-s calcate doar daca le sifoneaza foarte tare masina atunci poți sa ii dai rotații mai putine la stoarcere. Solutii se gasesc hai sa ne gandim unde pierdem cel mai mult timp si acolo sa lucram.

  8. Articolul asta a venit exact la fix, de cateva zile simt ca am ajuns la capatul puterilor.. ma las mereu pe ultimul loc, prioritari pentru mine sunt sotul si bebelusul de 9 luni. Sunt ca un robotel, de dimineata pana seara fac acelasi lucru si ghici ce.. a 2 a zi dimineata o iau de la capat, si nu se vede nimic. That’s funny!!:)) cred ca ar trebui regandita lista prioritatilor. Revin cu feedback( pozitiv sper, dupa ce vad si niste rezultate:)) )

  9. Eu ma bucur cand reusesc sa dorm la pranz cu fetita in weekend si cand reusesc sa-mi fac manichiura o data pe sapt. De vreo 2 -3 luni visez sa-mi fac bucle, tot singura, dar nu am gasit timp inca. Dar o s-o fac in curand. In rest, ma bucur de o inghetata dupa ce ce adoarme ea, seara, chiar daca nu e ora potrivita pt inghetata. Si ma mai bucura si imi face placere sa ma imbrac frumos si sa ma aranjez (machiez) cand plec la birou. Imi e drag de mine cand ma privesc in oglinda, ca nu arat mai rau decat inainte sa am copil. Fetita are 2 ani, deci am depasit perioada dificila. Si imi doresc tare mult sa ajung la piscina/plaja, sa ma bronzez. Sa stau linistita la soare, macar o zi. Nu am mai reusit asta de 3 ani. Si era o placere nelipsita vara pentru mine.

    • Oh, daaaa! La o zi de plaja in care sa vegetez pe șezlong cu mintea hai-hui fara sa depindă nimeni de mine visez si eu! Dar cu sugaciul agățat de mine pot sa zic pas! vara asta. Mai vedem la anu’.

  10. Masina de vase rulz:) Am „convertit” o prietenă, care și-a mutat cuptorul ca să îi facă loc, si mi-a zis că nu pricepe cum a supraviețuit fără atâta timp:)

    • Uite ca eu, desi aveam posibilitatea cand mi-am facut bucataria, nu mi-am luat masina de spalat vase.Mi se parea ca nu am nevoie doar pentru noi doi,acum e si un bebe in peisaj,dar el deocamata nu foloseste prea multe vase.Merita sa investesti intr-o masina de spalat vase daca ai o familie mai micuță,asa ca a noastra?Poate ma „convertesc” si eu.☺

    • Si noi suntem doar 3, dar cu siguranță merită. Cat era Ștefan mic-mic veșnic blenduiam legume, fructe, plus mâncare pt doi adulți. Si acum pun în mașină vasele de peste zi si seara ii dau drumul…așa obții si o bucătărie ordonată, fără vase veșnic prin chiuveta. Mie îmi pare rău că mi-am luat de 9 seturi si nu de 12…prietenă mea a luat direct mare si ii încap bine tăvile, oalele etc. Eu am rămas detergent pt masina si am spălat de mana vreo 2 zile…am realizat că pierd cam 1 ora-1ora jumate pe zi cu vasele.

    • Noi suntem 2 si tot e super sa nu mai trebuiasca sa pierzi timp cu spalatul vaselor.

    • Da, da, da…se merita si meritati 🙂 ! Orice buton care iti da mai mult timp pentru tine (si familie) … Este fix aceeasi decizie pe care ai lua-o in cazul unei masini de spalat rufe.

    • Si noi tot 2, cand am renovat am zis sa o pun ca sa fie, dar sigur nu o folosesc, ca spal eu…dar de cand o am, o iubesc, e indispensabila parca…salvez mult timp, piele iritata (am mari probleme in general cu pielea uscata, iritata, etc), lehamitea ca iar trebuie sa spal vase desi sunt obosita…acum le spala ea, pacat ca nu le pune si la loc in dulap ☺

    • eu pe a mea o iubesc! suntem 2 si noi si ne-a salvat de la muuulte certuri pe tema „cine spala vasele?”. in plus avum gatesc mai
      mult deci mananc implicit mai sanatos. inainte nunai cand ma gandeam sa spal oli, cratite etc renuntam sa mai gatesc

    • Merita și pt o familie cu 1 membru! ? eu nu as mai renunță la ea…și suntem tot 3, eu, soțul și bebelina de 5 luni.

    • Clar, trecem maşina de spălat vase in fruntea listei de cumpărături:))

    • DA MERITA FIECARE BANUT era de mult îmi place zgomotul care il face când spală m-am îndrăgostit :))

  11. Printi draga , eu asta fac de ani buni. Bine , am si eu momentele mele cand pun la suflet si fac cu inimile din cauza sotului sau adolescentei din casa …dar anul asta o dadui intr-un burn out serios . De aceea am decis sa fac cursul de cofetar din februarie venind la Bucuresti. 10 saptamani fara ei , si tare bine o fost !
    Fara talentele junioarei , fara gura cam proasta cateodata a consoartei , fara ca de ce aia e asa si nu altfel. Doar me , myself and I , ziua cateodata prea plina pentru cele 24 h dar linistita!
    Si as pleca oricand , fara regrete sa fac inca nu stiu cate cursuri . Doar pentru linistea mea , pentru ca in spatele a tot ce se intampla am si eu o viata de trait.
    Viata mea <3

  12. Mie mi se parea fita masina de spalat vase pana cand mi-a plecat ajutorul din casa (luat doar pentru ca mi-am rupt mana cand fi-miu avea 7 luni, altfel noooo, eram eroina :))) si a trebuit sa le iau la spalat, 3 chiuvete (mici)/zi. Asa ca acum ca ne-am mutat la casa, am gandit bucataria cu chiuveta mare, in care strang vasele murdare (la inmuiat) si masina de spalat vase langa. E la fix, cum se umple chiuveta, e numai bine de-un ciclu de spalat (e de 45 cm, n-am avut loc de mai mare, dar ne ajunge for now). Cam la 1 zi jumatate spal, cam la 2 bag si cea de rufe. Cum tot ploua nu prea merge sa usuc afara, spal mai rar.
    Nu fac fata la cate-s de facut, dar asta dintotdeauna. Am 5 lucruri pe lista zilnica, inainte faceam 3, acum 1. M-am invatat.

    Rasfatul meu va fi o vacanta. Cu copilul, cu o prietena. La altceva deocamdata nu pot visa, ca fi-miu-i cu o mare anxietate de separare, nici cu ta-su nu sta mai mult de-o ora fara sa urle. Mai ies in weekend, de obicei pana la supermarket, dar tot prinde bine.

    Dorm si eu ziua, deseori. Am si o femeie la curatenie, juma de zi pe saptamana. Nu ordine nu e de noi mai niciodata, am plasat cutii/cosuri cu jucarii in toata casa, cand strang unul, se joaca cu altul.

    Problema la casa (mica, vs apt mic :)) e ca muti chestii din casa-afara si invers ca la nebuni. Tot ce lasi afara e compromis (ploaie, furnici, praf). Dar am zis ca asta e, am dat jos husa de scaun de masa si am lasat plasticul usor de sters, am pliat tarcul si l-am rezemat de tencuiala nefinisata a casei, sub streasina (tot la plouat), invat si eu cum e cu durutul asta in cot, desi ma cert tot timpul ca si-asa nu fac suficient. Facebookul e de vina :))

    • Vai si eu am facut misto de colegele cu masina de spalat vase. Apoi m-am mutat intr-un ap inchiriat (ales pt zona si parcare subterana, nici nu stiam ca avea masina de vase). Insa daca tot era s-o folosesc! Si e super! Si inca eu nici nu prea gatesc, dar si cu mancare comandata tot se murdaresc farfurii si tacamuri. Plus biberoanele la care fetita mai mica inca n-a renuntat.

  13. Eu cred ca starea ta de bine se reflecta si in starea copiilor. am inceput sa-mi dau seama de asta dupa cateva week-enduri petrecute departe de casa cand am observat ca toata lumea era fericita si asta pt ca nu faceam mancare, nu spalam vase, pur si simplu ne bucuram de locul in care eram si de noi. Asa ca pt mine pe timp de vara, de ex, prioritar e sa stam cat mai mult afara, sa ne jucam. Pregatitul mancarii imi ia maxim o ora si uneori ii rog si pe copii sa ma ajute, ca au crescut si ei si le place sa faca chestia asta. Eu nu imi trimit sotul sa stea cu copii afara si stau si trebaluiesc, noi iesim cu totii. Cand se nascuse bebe 2 si eram extrem de obosita pt ca nu dormea noaptea, dupa ce duceam copilul mare la gradi(pe cea mica o lasam cu bona) stateam jum de ora afara si imi beam cafeaua, singura sau cu prietenele.Si chiar m-a ajutat sa nu fac depresie. Dupa ce 4 ani jumatate am facut dus cu copii dupa mine, acum le spun – mami are nevoie de 2 min sa faca dus singura, vin imediat. Sau cand imi cer amandoi 10 lucruri deodata, le explic ca trebuie pe rand, ca uite acum e randul meu sa beau o gura de apa fara sa urle amandoi.Nu e nimic injositor sa ceri ajutorul, am crezut cu ideea tampita ca o femeie trebuie sa fie perfecta in toate. Ba nu, nu sunt superwoman. oricum noi ne consumam de 10 ori cat o fac sotii nosti, asa ca eu am invatat sa fiu egoista. Inca nu reusesc sa ma duc la sala, nu ma indur de copii, dar odata pe saptamana ies la o cafea, din cand in cand imi iau sotul si cinam singuri, sau mergem sa vedem un spectacol.Si da, cand le cumpar copiilor 10 haine, imi iau si mie una, cand le iau lor carti de colorat, iau ceva si pt mine de citit. Sa nu uitam ca de la noi invata, in primul rand

    • BRAVOO Super cum spunea cineva „egoism iluminat” daca tu nu ai pt tine de unde sa dai celor din jur? Si eu lucrez la asta.

  14. Daaaa…si mie-mi place sa fac chestii ptr mine!! Mi-e drag sa ma machez cand ies din casa, sa ma uit la un serial, sa citesc. Si gasesc timp, chiar si cu doi copii :). Mai am de lucru, dar sunt pe drumul cel bun.
    Din pacate sotul e opusul meu aici. E obsedat de curatenie saracul. Cand vine de la servici si nu e Luna, in loc sa stea si el un pic cu noi, se apuca de curatenie. Nu comenteaza mereu desi simt ca ar vrea!! Cateodata ma enervez. De cele mai multi original trece pe langa mine 🙂

  15. Buna, eu am inceput de vreo 3 luni jumate sa fac sport, sa dau jos, si ma simt wow!! In sfarsit fac ceva pentru mine, ca treaba in casa tot a mea e. Sotul lucreaza mult prea mult, zic vecinii ca sunt mama singura, dar nu ma mai agit de multa vreme…treaba nu mi-o face nimeni. Fac cat pot, cat e necesar atunci, vasele nu patesc nimic pana maine, nici hainele, nici nimic…sa fim noi sanatosi, restul se fac. Nu prea ma rasfat, insa, decat ca fac 30 minute de sport intens zilnic, evident cu copilul, in rest…cred ca trebuie sa ma mai rasfat, nu de alta, dar tocmai ce mi-am dat seama ca viata trece pe langa mine daca nu o apuc, si chiar e pacat…deci…mai mult timp pentru mine si starea mea de bine…lucrez la asta

  16. Draga mea, vreau sa-ti multumesc pentru toate articolele tale, esti o inspiratie pentru mine si sunt mai buna cu mine datorita tie si a articolelor tale ( ne-am „ciocnit” la conferienta lui Esther Perel dar n-am avut curaj sa-ti multumesc live, de la tine am aflat de ea, a venit la fix!).
    Mare dreptate ai in acest articol, ar trebui toata sa renuntam la statutul de gospodine care ne guverneaza viata si sa facem ceva pentru noi. Mi-a luat si mie mult sa cer timp pentru mine, inca nu e atat de des cum ar trebui dar sunt pe drumul cel bun.
    Si apropo de masina de spalat vase…nu stati pe ganduri cei care nu aveti, e la fel de necesara cum e cea de rufe!!!

  17. Cel mai frumos indemn, mulțumesc 🙂 Da si eu sunt OM, cu toate ale mele, înainte de a fi mama și dacă sunt bine cu mine sunt bine și cu copiii!

  18. Eu plâng după mașină de spălat vase . Efectiv nu am loc unde să pun una. Și vasele in chiuvetă parcă prind rădăcini. Mă apucă plânsul când intru în bucătărie câteodată. Chiar mai devreme m-am apucat de un maldăr de vase.
    Ce mai recomand eu ? ROBOT ASPIRATOR pentru întreținerea solului zilnic . E minunat . Avem si aunt super happy cu el de 6 ani . Pe lângă masina de spălat vase am pus si un robot care spală pe jos pe listă pe viitor . Sunt pro oricărui gadget care ne poate salva timp pentru noi .

  19. Esti minunata, Ioana! Imi doresc sa mai fii aici si peste 4, 10, 18 ani. Ma bucur ca am devenit mama si te citesc.

    De cateva zile m-am apucat de sport. Ma simt extrem de bine, desi nu se vad inca rezultate, dar simt ca dupa aproape jumatate de an fac si eu ceva pentru mine. Mai mult am convins-o pe mama sa vina o saptamana la mine, ceea ce echivaleaza cu o saptamana in Maldive. Invat sa ma iubesc din nou, pentru ca trebuie sa ii dau un exemplu frumos fiicei mele. Si pentru ca vreau sa fiu fericita.

  20. si acum ma doare cand ma gandesc cat de ´gospodina´ era mama…si cat de mult tinea sa fie totul perfect, cat de mult timp robotea…toata ziua practic… niciodata nu avea timp de mine…
    si acum sufera ca nu avem o relatie aproapiata…iar eu ma simt cumva vinovata dar de multe ori simt ca nu am ce vorbi cu ea. Si nu e ….intelectually chalanged, are facultate, etc dar tampenia asta de roboteala a scos ce-i mai bun din ea.
    Eu mi-am jurat ca nu o sa ajung asa dar in acelasi timp ma surprind avand tot felul de ganduri dintr-astea obsesive in legatura cu curatenia, parca o aud in spatele meu….greu…
    Am gasit pana la urma un echilibru si sunt mandra de asta, ca am iesit din ciclul asta al sacrificiului pt TREABA.
    Imi mai raman doar ceilalti 999999 de pitici 😛

  21. Lucruri care mi au salvat si imi salveaza in continuare viata: babycook-ul, termosul de alimente solide(ma plimbam cu supa prin parc2ore pana sa o manance bebe) , masina de spalat vase, doamna care ne face curat si ne calca de2ori pe sapt, bunicii care vin la urgente sau in weekend si cea mai importanta: psiholoaga mea. La fel consider ca legea cu indemnizatia85%din net imi va usura f mult viata la copilul nr2.

  22. Dragi mamici,
    Niciodata nu e prea tarziu. 🙂
    Eu la bebe 1 dadusem in disperare si acum cu 2 ( cu o distanta de 1,5 ani intre ei) dupa 3 ani de bebelusenie si full time mom sunt multumita. De casa, de cum manage-uiesc casa, de copii, de timpul ramas mie, de timpul liber in care mai facem un chec, de cele 2 ore de somn de dupa-amiaza si multe altele. Lucruri simple dar care cantaresc asa de mult. Totul vine din nevoie.
    Am si masina de spalat vase, am si mini aspirator de ala mic cu care aspiri firimiturile dupa cele 3 mese le zi cu pruncii (!!!) insa cea mai de pret de masina de uscat rufe! ( deja vad ca incep sa fie peomovate si la noi, in afara sunt fita si nicio mama nu concepe sa intinda rufe) si si mai de pret e sa functionezi cu program dupa un program.
    Copii adora sa stie ce se intampla next, tu ai mintea limpede cu ce trebuie sa faci next si toata lumea e linistita, nu se creaza haos. E drept ca suna un pic a OCD sa traiesti cu liste si sa dai zilnic cu aspiratorul sau suna a nebunie sa faci aceleasi lucruri zilnic insa ajuta la nervii mei, la sanatatea familiei si la viitorul roz al copiilor mei. Asa functionez eu. Dupa program, deocamdata. Mi-e groaza cand va veni vremea temelor, cand va trebui sa ma intorc la job sau sa fug sa ii iau de la tenis, inot, pian etc…
    Intrebarea mea e cum faceau mamele noastre?? Cu Albalux, stors rufe cu carligul, gatit pe plita, intins rufe cu carlige, gatit, servici cu 2-3 copii??? Orice e posibil!
    Si DA Printesa are dreptate. Azi o cafea afara, maine mani/pedi, poimaine o pizza cu baietii, apoi o bere cu tati si cu baietii, o raita in magazine la prima ora a diminetii, o carte, orice, cat de putin, pentru sufletul nostru.
    Viitorul e roz, mamicile stiu ce e cel mai bine pentru ele si pentru copii lor.

    • Cum e cu masina de uscat rufe?Si eu mi-am dorit foarte tare la un moment dat,dar m-am lasat influentata de cunostite,care vazusera ele in afara si vaaaiii,dar nu e buna,boteste foarte tare,strica hainele,le face mai mici…si alte cateva bazaconii de genul asta.

    • E de vis masina de uscat rufe, Andreea! Nu numai ca elimini pune in lighean rufele, intinde-le stiu eu unde etc dar le scoate asa moi si pufoase le calci de drag, ca deh calcam totul inca.? Are multe programein functie de tipul tesaturii iar articolele care nu permit dryer nu le pui, le usuci pe umerase sau pe sarma. Go for it!

    • Este ca
      Ea mai bună investigație timp bani si nervi eu am aeg si nu mai calc rufele. Pot spune ca au un miros placut( si nu pun balsam) de rufe curate scoate scame mizerii nisip din haine. Iar copiilor mei le place la nebunie sa curate filtru de scame.Apropo cu toate gadgetu-rile care le am in casa si le folosesc nu plătesc mai mult de 100-120 lei factura la energie. O prietenă nu m-a crezut pana ce nu i-am arătat factura.

  23. Eu as putea foarte bine sa nu fac nimic in casa, doar sa ma ocup de copii. Sotul meu e genul care nu vede un maldar de gunoi in mijlocul salonului, ba chiar l-ar muta mai incolo sa stea mai comod. Insa nu ma simt ok si nici nu pot sa ma relaxez si sa imi fac manichiura in tihna daca stiu ca toata casa e nebunie. Nu zic ca ar fi super curat la mine in casa, dar macar asa, de ochiul soacrei tot e. Nici nu sunt genul pe care sa o relaxeze spalatul vaselor sau calcatul, le fac cu un film aproape altfel e plictisitor.

    In momentul asta caut femeie sa imi calce si sa faca curat, vine cineva maine, vedem cum ne intelegem. Am lucruri mai bune de facut decat curat in casa dar vreau sa fie un minim de ordine.

  24. Printesa draga esti minunata!!! Multumesc pentru felul cum scrii, e atat de adevarat si direct uneori parca mi-ai citi gandurile. Si ma bucur sa ma simt normala printre voi! 🙂 Da e esential sa avem grija si de noi pentru mine e o lectie de viata!!! Imi afisez articolul in birou!!!

  25. Abia acum cand e copilul mare am ajuns si eu la concluzia asta. M-am tot intrebat cum ar fi fost sa imi aloc mai mult timp si mie, casniciei, vietii in general? In Franta exista, platita de stat, o chestie numita mama de o zi. Vine o bona si sta cu copilul o zi pe luna sa ai timp de un epilat, de un tuns, de o plimbare singura… sa nu inebunesti.

  26. Apropo de gadgeturi…cica s-a inventat masina care calca si impatureste haine. Va intra pe piata in 2017. Abia asteeeept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *