Idei de jocuri și activități artizanale pentru copii între 3 și 8 ani (p)

Mă bucur că articolul anterior, cel cu idei de jucării pentru copii sub 3 ani a avut așa un succes (îl găsiți aici). Revin acum cu partea a doua, cel cu idei de activități pentru copii mai mari, 3-8 ani, aș zice. Multe dintre ele sunt cadourile Sofiei de ziua ei, de unele dintre ele s-a bucurat deja și Ivan, cu câteva ne-am jucat mult împreună. Vi le descriu mai jos, cred că pot fi cadouri foarte bune pentru copii de Iepuraș, dacă practicați această tradiție (noi, recunosc cinstit că nu, știți, venim din Moldova :D, locul în care și băieții primesc mărțișoare, iar de Paști e doar cu ouă, nu și cu iepure). Au prețuri bune, sunt creative, versatile, unele sunt foarte ușor de luat în vacanțe sau deplasări mai scurte ori mai lungi.

Păpușa Dress Me Please

Preferata mea este această păpușă anonimă pe care copilul o poate transforma, picta, îmbrăca și accesoriza. Click Play, să vedeți cum m-am jucat eu cu ea.

După cum ați văzut, păpușa e simplă la început. Dar îi puteți coase păr mai lung sau mai scurt, pe care apoi îl puteți împleti sau tunde, prinde în codițe și pieptăna. Apoi puteți pune în păr diverse accesorii din kit sau din ce mai aveți prin casă. Apoi îi puteți picta chipul, mai vesel, mai melancolic, mai bucălat sau mai caraghios. Apoi îi croiți rochițele, de-adevăratelea, cu tăiat material, cusut, potrivit. Puteți descărca de pe internet și șabloane de pantaloni sau fuste, puteți apoi folosi materiale din haine mai vechi să îi faceți o garderobă mai bogată. Poate deveni ușor cea mai bună prietenă a copilului vostru, mai ales dacă o creează chiar el. Atenție însă, are ac și ață, deci aș zice că la partea cu cusutul se pot implica puști mai mari de 5 ani.

Kitul Dress me Please se găsește pe eMAG aici și costă 33 de lei.

Penar din lemn și tablă de scris de colorat

Penarele ne-au încântat mult, întâi pentru că ne plac penarele de lemn. Au ceva magic, miros nemaipomenit, sunt niște cutiuțe atât de utile și de frumoase! Iar pe acesta, copilul îl poate picta și decora cum dorește. La fel și rama tablei de scris, din lemn. Vedeți mai jos ce conțin aceste kituri și cum pot fi folosite.

Vopseaua este de buna calitate, culorile sunt foarte vii, se aplică ușor, burețelul din kitul cu penare este foarte practic. Se usucă ușor, iar creioanele incluse în kit (care pot fi și ele vopsite) sunt foarte frumoase. Copilul poate lua cu el penarul la școală sau la grădiniță, sigur va fi mândru de ce a realizat!

Kitul cu penare se găsește pe eMAG aici și costă 45 lei, iar cel cu tablă de scris tot pe eMAG îl găsiți, aici, cu 70 de lei.

 

Planșele de răzuit sgraffito și măștile puzzle Momki

Am descoperit aceste planșe de răzuit acum vreun an și le-am folosit în ieșirile la restaurante unde nu era loc de joacă, sau în tren. Ocupă foarte puțin loc, sunt practic niște cartonașe mici pe care copilul le răzuiește cu un creion din lemn sau cu o scobitoare, de exemplu, ca să descopere un desen frumos dedesubt. Dacă sunteți pasionați de lozuri, o să vă placă!

Varianta cu prințese o găsiți aici, costă 20 lei setul, iar pe cea cu dinozauri aici (19 lei).

Măștile sunt foarte simpatice dacă pregătiți o petrecere! Copilul le poate asambla singur după model sau cum dorește, și apoi le poate păstra și împărți cu prietenii! Seturile de măști costă 11 lei, le găsiți aici.

Seturi de joacă versatile cu plastilină

Aici am două sugestii, unul cu joaca de-a bucătăria și altul cu un orășel în miniatură, cu semafoare, mașini și polițiști de plastic.

Orășelul cu trafic îl găsiți aici, costă 70,57 lei.

Joaca de-a bucătăritul se găsește în Carrefour, pe eMAG și pe DOL.ro. Are atât de multe accesorii și poate fi folosit în atât de multe feluri! Ai mei nu se mai satură să-mi gătească supe, pizze, sărățele, salate și brioșe! Ne jucăm de-a restaurantul, eu comand, ei prepară, apoi eu plătesc și uite-așa, sigur știți și voi.

Noi ne-am umplut câteva după-amieze cu aceste activități, și mai sper la încă multe cu aceeași tematică, dacă ne-o ține ploaia de primăvară în casă.

Sper să vă fie de folos  ideile noastre! Spor la joacă și la creat lucruri frumoase!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4174

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *