Ce categorii de încălțări are această bloggăriță scriitoare? (p)

Știu că multe, foarte multe femei au încălțările organizate așa: pantofi eleganți, pantofi de birou cu toc mare, pantofi de birou cu toc mic, cizme, botine, ghete, balerini, adidași damă, sandale, teniși, șlapi, platforme etc.

Eu am alt tip de organizare: adidași, adidași și teniși.

Vă explic.

Am alergie fizică și psihică la tocuri. Pur și simplu nu sunt anatomic construită pentru așa ceva, lucru care nu e neapărat bun, având în vedere că atunci când s-a împărțit înălțimea pe lume, eu eram, probabil, la toaletă (am 1,58 m).

Dar e OK, consider că am alte calități, nu e nevoie să mă remarc și prin înălțime. Cred că atitudinea e importantă și sunt puține acele ocazii în care chiar trebuie să port toc (caz în care port, desigur).

Uneori, forțată de împrejurări, port și tocuri, dar suferința mea este semnificativă. Mă ard tăpile, mă ia durere de șale, gambele cedează, mi se umflă labele ca niște franzele, degetele se mișcă necontrolat, încercând să scape din strânsoare, călcâiul se înroșește și strigă.

Încerc să mă torturez astfel cât mai puțin posibil, alegând aproape întotdeauna să port încălțări sport. Adidași damă, cum ar veni.

Îmi cumpăr unii noi la 2-3 ani, îi port până-i zăpăcesc, îi arunc și mai iau unii aproape la fel. E un sistem care funcționează. Nu mă aprind când văd reclame la pantofi, nici nu le observ. Când apare însă un model nou de tenis comod.. ei, atunci da, devin interesată (dar doar dacă e sub 70 de euro, mai mult mi se pare prea mult).

La evenimente, pe scenă, cel mai adesea port teniși sau adidași. La naiba, chiar și logoul acestui blog e cu teniși. Pentru că ilustratoarea mă cunoaște, nu-s o prințesă pe toc.

La nuntă, am purtat converși.

La botezurile copiilor, adidași.

La noi în hol, la cuier și pe raftul de jos al dulapului nostru cu haine, veți găsi următoarele categorii:

Adidașii de alergare

O singură pereche în care alerg de patru ani, poate ar fi cazul să iau alții noi, deja la vârf mi se văd ciorapii prin pânză, cred că nici perna de aer nu mai e ce trebuie, dar nu știu să aleg unii noi, așa că mă prefac că încă sunt foarte buni cei pe care îi am.

Adidașii de toate zilele

Două perechi aproape la fel, discrete, care rezistă bine la praf și în care pot face 20.000 de pași fără să mă doară tălpile. Merg foarte bine și în vacanțe, dar și pe bicicletă, în pădure sau pe plajă.

Adidașii „eleganți”

Două perechi pe care le țin curate, pentru evenimente sau sesiuni foto.

Adidașii de iarnă

Au talpa mai înaltă, sunt ceva mai groși și mi se par impermeabili (nu știu sigur dacă sunt, mi-a fost frică să îi port pe ploaie).

Altele, pentru ocazii ultra speciale: o pereche de balerini, două de pantofi cu toc, trei de sandale, șlapii de piscină și oițele cu blană pentru iarna.

Adidașii copiilor

Copiii au o câte o pereche pe care o poartă zilnic, alta pentru sala de sport și alta (dintre cele care le-au rămas mici) pentru înot.

Whatever încălțări are bărbatul (nici el nu se laudă cu prea multe, pentru că e pretențios și zgârcit, dacă mai țineți minte).

Dar nu vă faceți griji, ce nu dăm pe încălțări, dăm pe plante, boscheți, copăcei și răsaduri, am înnebunit complet cu verdeața…

Voi? Pe tocuri sau ca mine, pe jos?

Photo by Apostolos Vamvouras : https://www.pexels.com/photo/woman-wearing-black-dress-3267226/
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4198

11 comentarii

  1. As umbla pe tocuri, ba chiar as dormi în pantofi cu toc dar sa n-aud de adidasi,de tenisi sau mocasini nici pe atât.In toată viata mea am avut o singura pereche de teniși,care s-au găurit la vârf după 3 purtări 😃 și s-au ris la călcâie și o singura pereche de adidași,cu talpa înaltă și suprafață. de pânză portocalie care cumva făceau casa bună cu singurii mei blugi,maro.Nu pot suferi adidașii,am senzația ca sunt legata de picioare ca un cal prigonit de gard.😀😀😀Iar de alergat,cel mult după vre-un autobuz,ca eu și joggingul nu facem casa bună.😀😀😃😘

  2. La rubrica “adidasi eleganti pe care ii tin curati” am ras cu lacrimi 😂😂😂😂. Eu am trei perechi de alergat pe asfalt, doua de alergat trail si vreo 6 de purtat casual. Mai am doi bocanci de strada si unii de munte si doua perechi de cizme. Par multe, dar nu sunt, pentru ca “port frumos” incaltarile, intre perechile de strada am modele cumparate in 2019, care arata impecabil. Nu stiam ca asta este un lucru pana cand nu m a ajuns fiul meu la numarul de la pantofi si mi a luat niste nike uri de panza la scoala… dupa 2 saptamani erau vai de capul lor, eu ii aveam atunci de vreo 3 ani deja fara cea mai mica urma de purtare. La capitolul tocuri, dupa o accidentare, multa chiropractica si reposturare, nu o sa mai pun niciodata piciorul in pantofi cu varf ascutit, cu tocuri inalte sau fara suport pentru glezna. Ce am vazut in cabinetele prin care am umblat, m a vindecat complet de orice “sufera baba la frumusete”. Mi am luat o pereche de pantofi cu toc de 5cm, cu jumatate de numar mai mare pe care sa i am de conferinte si sarmale, nu mi propun sa i port prea des, doar sa stiu ca i am.
    Dupa reposturare, degetele nu mai stau adunate, nu ma simt confortabil nici cand probez pantofi cu varf ascutit, dar sa i mai si port 🙈.

  3. Iti recomand cartea „Nascuti pentru a alerga” de Christopher McDougall daca nu ai citit-o inca. 🙂 Vorbeste si depre adidasi in ea.

  4. Recomand din toata inima incaltarile sport de la http://www.4t2.run.
    Mi-am cumparat modelul weekdays vintage alb si apoi mi-am comandat si modelul weekdays pe negru. Nu sunt impermeabili, dar sunt exagerat de comozi in picioare. 🙂
    Pentru ploaie am o pereche de la Hoka si una de la Nike Shield Miller sau cam asa ceva.
    Dupa ani de sciatica si physiotherapy si operatie pe coloana, sa nu vad incaltaminte care sa nu fie comfortabila.
    4t2.run este un brand relativ nou pe piata, cred ca de doar doi ani, din Danemarca, dar au magazine si prin alte tari, ai aici detaliile pentru Olanda:
    netherlands.
    all4running.
    lijnmarkt 17, 3511KE, utrecht.
    all4running.nl

    all4running.
    amstelveenseweg 130, 1075XL amsterdam.
    all4running.nl

    all4running.
    langestraat 83, 1811JD, alkmaar.
    all4running.nl

    drifter.
    gierstraat 2, 2011GD, haarlem
    drifterstore.nl

    lafoot.
    zon en maanstraat 2a, 1211HZ, hilversum.
    lafootwebshop.nl

  5. Intr-adevar, nu sunt cei mai ieftini. Daaar, la cat costa sedintele de physiotherapie (65€/45 minute) la care se adauga discomfortul / durerea…aleg sa dau mai mult pe incaltari comode care nu imi inrautatesc sanatatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *