Grand Hotel Europa: Un roman despre iubire, turism de masă, migrație și Europa, și alte patru recomandări de cărți

Azi vreau să vă recomand un roman scris de un autor olandez stabilit în Veneția, a cărui parteneră este o italiancă istoric de artă. Ambii sunt personaje în romanul Grand Hotel Europa, o poveste contemporană despre… Hm… Despre multe lucruri. E despre migrație, despre impactul uriaș al turismului de masă asupra Europei, despre un tablou pierdut al lui Caravaggio, avem mister, umor, amor, istorie, politică și economie la un loc. L-am citit cu plăcere destul de repede, deși nu e o carte scurtă. M-a îmbogățit, m-a plimbat prin Bologna și Veneția, mi-a adus informații noi despre Amsterdam și Italia, despre artă și despre industria turismului într-un mod lejer, nici nu mi-am dat seama cât de multe aflu în timp ce citesc de plăcere și de dragul personajului principal, un scriitor olandez grăsuț și îndrăgostit, Ilja Leonard Pffeijfer (autorul cărții).

Am primit cartea de la Irina Anton, traducătoarea din neerlandeză a cărții. A zis așa despre procesul de traducere, care a durat doi ani: „În majoritatea timpului nu am simțit că traduc, ci că escaladez un munte. Nu doar din cauza frazelor lungi, întinse de-a lungul a peste 500 de pagini, ci și din cauza detaliilor (jocuri de cuvinte, cuvinte inventate, poezie în proză).”

Iată câteva pasaje din carte, să vă faceți o idee:


O descriere din carte a Italei, care se potrivește de minune și României, am citit-o de mai multe ori: În esență, Italia este încă feudală. Sistemul se bazează pe coerența internă și pe solidaritatea clanurilor. Poziția ta în societate este determinată de grupul căruia îi aparții, care este ținut laolaltă de legături de sânge, prietenii și favoruri reci­proce. Când vrei să faci carieră, depinzi de afecțiunea și protecția familiei și prietenilor, cărora, în schimbul ajuto­rului, le datorezi servicii reciproce. Dacă ești în stare de ceva și dacă ești bun în profesia ta, asta nu contează în cadrul acestui sistem. E complet irelevant. Dacă îți dau o slujbă la banca mea, nu mă interesează să ai habar de probleme și produse financiare. Singurul lucru important pentru mine este să fiu sigur că realizezi că îmi rămâi da­tor și că pot conta pe tine dacă îți cer să închizi un ochi la niște tranzacții dubioase pe care vreau să le văd procesate fără piedici, ca, la rândul meu, să fac o favoare relațiilor sus-puse care mă pot ajuta să-mi îmbunătățesc situația. Și, de pe urma acestui lucru, te alegi și tu cu ceva. Așa, amândoi avem de câștigat. Dacă o mână o spală pe alta, amândouă ies curate. Poate voi ați numi-o corupție în Nord, dar asta sugerează o situație în care câteva mere putrede strică un coș plin cu fructe proaspete și sănătoase. Dar nu se întâmplă așa. Noi nu facem must, ci vin. Putrezirea și fermentația sunt cheia procesului. Ceea ce voi numiți corupție reprezintă baza sistemului nostru. 

Vacanța nu mai e timp liber, ci concurs între prieteni: În timpul vacanțelor, suntem în competiție cu prietenii și colegii noștri pentru cine își poate trece în pal­mares cele mai unice și autentice experiențe. Apariția rețe­lelor sociale a crescut urgența. Selfie-urile pe care le distribui determină cine ești și selfie-urile în locuri exotice îți pun în lumină personalitatea și popularitatea. 

Turismul de masă ucide istoria, spiritul bătrânei Europe, care se transformă dintr-un muzeu în aer liber într-o grămadă de gunoi păzit de sodalți cu mitraliere. Ce are Europa de oferit lumii este trecutul său. În vreme ce bătrânul continent își pierde din influență pe toate fronturile pe scena mondială, poate că nici nu prea avem de ales decât să ne vindem trecutul. Țările care erau odinioară leagănul civilizației europene, Grecia și Italia, între timp trăiesc aproape în întregime din exploatarea importanței lor de demult. Fără turism, ar decădea până la statutul de țări de lumea a treia. Se pune întrebarea dacă acolo va ajunge întreaga Europă. 

Am rugat-o pe Irina Anton să scrie despre Grand Hotel Europa, roman pe care îl cunoaște intim, aș zice. Las mai jos gândurile ei despre carte, sper să vă convingă s-o citiți.

Este o carte înșelătoare, care abordează atâtea teme importante încât poți cu ușurință să pierzi din vedere personajul principal. Are aerul unui roman autobiografic despre un scriitor care regretă marea iubire, pierdută, a vieții sale. Pare să fie o poveste despre turism și efectul său distrugător (turiștii care calcă în picioare bătrânul continent), dar și despre imigranți (văzuți ca țapi ispășitori pentru toate problemele noastre). Este o carte despre populism și nostalgia după vremuri mai bune. Explorează sensul călătoriilor- îți lărgesc oare orizontul sau sunt doar o cale de a fugi de tine însuți și de a te refugia în spatele unor experiențe incredibile? Nu în ultimul rând, pare să fie o carte despre tabloul misterios al lui Caravaggio și despre căutarea lui, punctată de detalii parodice. Dar adevăratul personaj principal este chiar bătrânul nostru continent, pentru care trecutul reprezintă atât piatra de moară care îl trage în jos cât și unicul său colac de salvare. Cine suntem, încotro ne îndreptăm? Și putem oare să ne croim un viitor fără a renunța la identitatea noastră, fără a ne pierde?

Am mai citit în ultimele luni Din cauze naturale de Nina Lykke (despre o doctoriță de familie din Norvegia, relația cu pacienții ei, dar și aventura pe care o are cu un fost iubit și impactul asupra familiei), e o carte cu mult umor, termin noirul islandez Moștenirea, de Yrsa Sigurdardottir (am mai citit-o de două ori, o avem la clubul de carte din aprilie), Trei într-o barcă, de Jerome K Jerome (nu mi s-a părut atât de amuzantă pe cât mi-o aminteam, deși am mustăcit la multe faze), Cei care cumpără stele, de Anca Mizumschi (un roman superb despre Constantinopolul secolului 16), Cutia, de Camilla Lackberg (polițist, mi-a plăcut mult, e primul dintr-o serie). Urmează Teoria fricii, de Iulian Tănase, și Învățare, de Tara Westover, ambele pentru clubul de carte din mai, respectiv iunie. În paralel mai citesc și altele, revin cu recomandări când le termin.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4195

4 comentarii

    • Wow, ce roman extraordinar. Mi a placut asa mult ca mi l-am cumparat in romana, l-am citit, si l-am luat si pe kindle in engleza. Eram curioasa anumite pasaje cum au fost interpretate diferit. O sa l recitesc in engleza sigur. Ma regasesc in descrierile lui de turisti, eu sunt italianofilul isteric 😂

  1. Foarte interesanta suna cartea, o sa o caut si eu! Despre sensul călătoriilor- îți lărgesc oare orizontul sau sunt doar o cale de a fugi de tine însuți și de a te refugia în spatele unor experiențe incredibile? Ma gandeam recent la asta si cred ca pentru mine sunt valabile ambele 🫣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *