Vă rog să citiți până la capăt, vă ia cinci minute. Nu e un post plăcut, dar cred că poate face o diferență în viața copiilor voștri.
Dacă observi că de la o vreme nu mai vine la masă cu restul familiei.
Parcă sare peste micul dejun.
Și nici la cină nu mai apare. Spune că are mult de învățat, că e ocupată…
Dacă brusc începe să poarte haine largi.
Dacă se ferește să o vezi dezbrăcată.
Dacă plimbă mâncarea în farfurie.
Dacă ai bănuieli că nu mai mănâncă la școală.
Dacă n-o mai auzi spunând că îi e foame sau poftă de lucrurile pe care le mânca înainte.
Dacă se ridică des de la masă.
Dacă bea multă apă înainte de masă.
Dacă e foarte atentă la mâncare și nu mai socializează la masă.
Dacă petrece mult timp în camera ei.
Prea mult timp pe telefon.
Dacă se ascunde.
Fiți foarte atenți și păstrați mintea deschisă. Anorexia e o tulburare tot mai răspândită, iar vârsta la care fetele încep să arate semne de boală e tot mai mică. Știu fete de 9 ani care fac competiție de slăbit cu colegele de clasă și abia se mai țin pe picioare.
E plină social media de provocări de tip “glow up”, în care după vacanțe trebuie să uimești colegii cu cât de mult ai slăbit. Mi s-a întâmplat să nu recunosc colege ale fiice mele după două săptămâni de vacanță. Plecaseră în vacanță fetițe normale și s-au întors scheletice.
Majoritatea părinților nu văd, pentru că nu pot și nu vor să vadă. Nu vrei să recunoști că fetița ta se înfometează. Și așa ajunge să se întâmple sub ochii noștri.
Semne sunt, le-am pus la începutul postării. Dar înainte să le vedem trebuie să ne dăm la o parte fricile, prejudecățile și nevoia de a fi părinți perfecți, ca să putem fi părinți prezenți.
O fetiță care se înfometează se va ascunde și va minți luni la rând, va fura la cântar și va minți la medic, va face față bine la școală și va părea bine până când corpul ei epuizat de resurse va colapsa și fetița va leșina pe stradă sau la școală.
Recuperarea e grea și durează ani, iar riscul de recidivă persistă toată viața.
Ce putem face să prevenim asta?
Multe, dar uneori chiar și dacă faci tot, se poate întâmpla, pentru că presiunea grupului e mare. În adolescență, încrederea de sine a fetelor e fragilă. E suficient o dată să rostească o fată populară fraza “Te-ai cam îngrășat”, cu o expresie scârbită pe chip, ca ideea de slăbit să se strecoare în mintea fetițelor care vor să fie acceptate în grup.
Ajută un model de relație sănătoasă cu corpul, ajută mesele în familie, un meniu echilibrat, sport în familie, absența de pe rețelele sociale cât mai mult, discuții despre sănătate și echilibru, ajută să monitorizăm mereu anturajul copiilor, și e egal de important să fim atenți la semne.
Când apare pilozitatea corporală, când le cade părul, când le scade temperatura corpului, când pielea se îngălbenește, anemia crește, colesterolul rău crește, pentru că organismul se hrănește cu grăsimea de pe organe, în lipsă de altă sursă de hrană, e deja târziu.
Înțeleg nevoia de a respinge aceste informații, de a spune “Nu e despre mine, nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva”, sunt sigură că și familiile în care se întâmplă asta gândeau la fel înainte să devină evident că trăiesc cu anorexia nervosa.
Ah, da, se poate întâmpla și la băieți, dar fenomenul e în creștere mai ales între fete. Cam 90% dintre persoanele cu anorexia nervosa sunt fete. Prevalența de diagnostic oficială e de 3% la fete, dar majoritatea nu sunt niciodată diagnosticate.
Eu văd în jur, din păcate, foarte multe fete afectate, aș risca să zic că procentul e undeva peste 30% dintre fetele mai mari de 9-10 ani. Fix când au nevoie de hrană să crească, ele se înfometează, ceea ce le afectează sănătatea hormonală și reproductivă și creșterea.
Vă rog, vă rog mult să fiți atenți la semne. Cu cât interveniți mai repede, cu atât recuperarea e mai ușoară și cu șanse mai mari de succes pe termen lung.
