Peditel 1791, sfat medical competent gratuit non stop prin telefon

Citiți și dați mai departe, pentru folosul tuturor. Iar dacă nu aveți timp de citit și dat mai departe, rețineți atât: când copilul se simte rău și vreți să-l duceți la spital, sunați întâi gratuit la 1791, call center medical de pediatrie, sunt șanse de 75% să puteți rezolva problema acasă dacă urmați sfaturile medicului Peditel.

Mi-am întrebat pediatra ce să fac în caz de urgență majoră, unde duc copiii, la ce spital din București?
– Nu-i duci la nici un spital, mi-a zis, mă suni pe mine sau suni salvarea.
– Și dacă tu nu răspunzi și salvarea poate veni abia după o oră?
– Suni la Peditel.

Am sunat la Peditel de câteva ori deja și de fiecare dată m-au salvat. În, rest, rezolv acasă. Pentru mine, urgențe majore sunt febra foarte mare (peste 40), șocul alergic, respirația ciudată și accidentele cu mult sânge. Am ajuns la spital în urgență de câteva ori, cu chestiuni care necesitau intervenție rapidă:
– os de pește în gât la copil de un an jumate (am mers la Grigore Alexandrescu, experiență horror, apoi la Marie Curie, unde totul a mers uns)
– nas spart, pus plasture chirurgical (mers la Regina Maria, rezolvat în 10 minute)
– șoc alergic la sirop antitermic, perfuzii cu hemisuccinat, internare 48 de ore (tot la Regina Maria)
– mononucleoză la Sofia (diagnostic la Regina Maria, internare la Medicover)

Altfel, nu mă duc la spital. Dacă se lovesc, dacă fac febră, tușesc, au amigdalele umflate, afte, viroze sau ce-au mai avut, merg la pediatru sau sun la Peditel. Urmez tratamentul și de fiecare dată a fost bine!

Sigur, uneori trebuie să mergi la spital pentru că doar ei te pot ajuta. Dar pentru chestiuni minore, aleg alte variante, pentru că ideea de a aștepta cu orele pe un hol alături de alți bolnavi, cu un copil mic care oricum se simte rău nu mi se pare grozavă.

De aceea o iubesc atât de mult pe pediatra noastră (Irina, lots of love to you) și de aceea iubesc Peditel. Peditel este un serviciu telefonic non-stop pentru sfaturi medicale oferite doar de medici primari și specialiști. Este un serviciu gratuit înființat la Cluj în 2014 care a ajuns la aproape 52.000 de apeluri preluate pe an. Practic, un medic este de gardă mereu, tu suni, el îți pune multe întrebări, apoi fie te trimite la spital, fie îți sugerează să chemi o salvare, fie îți dă sugestii de tratament acasă.

Eu am sunat într-un caz de febră foarte mare care nu ceda (și pediatra era în vacanță), în altul la o suspiciune de căpușă pe Sofia și la o crampă abdominală cruntă la Ivan. De fiecare dată am așteptat pe fir câteva minute, apoi un medic foarte răbdător m-a ajutat cu blândețe și mi-a dat sfaturi foarte bune!

Vă încurajez să-l folosiți atunci când nu puteți da de medicul vostru și situația pare gravă! Apelați 1791 gratuit din rețelele VODAFONE, ORANGE, TELEKOM și *1791- DIGI FIX SI MOBIL (neapărat cu steluță, altfel nu se va conecta apelul).

Importanța acestui call center pediatric non stop este uriașă nu doar pentru părinții îngrijorați și pentru familiile care nu au spitale în zonă și nici medic cu care să țină legătura (mă gândesc îndeosebi la zonele rurale), dar și pentru sistemul medical și pentru stat. În fiecare an ajung la camerele de gardă ale spitalelor din România peste 550.000 de copii, iar dintre acestea, doar 5% sunt de fapt urgențe, restul ar fi putut fi rezolvate acasă, cu ajutorul unui pediatru. Pentru fiecare copil care este tratat corect acasă de părinte cu ajutorul unui pediatru sau cu ajutorul Peditel, statul economiște 225 de lei (costuri primire urgență și ambulanță).

Și mai e important într-un fel: o grămadă de părinți caută soluții medicale pe internet, apoi le dau după ureche sau după cum le-a spus alt părinte pe un grup de Facebook. Cu un apel la Peditel, ei pot verifica dacă într-adevăr acel tratament e potrivit.

După experiența celor trei ani, medicii care lucrează la Peditel confirmă că peste 73% dintre apeluri au ca soluție măsuri medicale acasă, ceea ce înseamnă că ați fi stat degeaba ore în șir pe holuri la urgențe, stresând copilul bolnav și eventual culegând și alte boli de la fața locului!

La Peditel lucrează acum în ture 13 medici specialiști. Fundația Părinți din România, care a creat acest serviciu și asigură finanțarea lui, are planuri mari, vrea să deschidă o nouă linie de gardă (acum este doar un medic non stop, în trei ture), dacă deschid și a doua linie vor exista mereu doi medici prezenți să preia apeluri, ceea ce înseamnă că timpul de așteptare pe fir va fi mai mic, iar numărul de cazuri preluate va fi mai mare. Vor ca până în 20121 să deschidă centre și în București, Iași, Brașov și Timișoara. Planul lor este să reușească să preia până în 2021 50% din cazurile care acum se prezintă la Urgențe! Ar fi grozav! Tot din toamnă vor să lanseze și o aplicație Peditel asemănătoare Whatsapp, adresată în special românilor din diasporă, care acum nu pot suna la Peditel, neavând numere mobil de România.

Pentru asta au nevoie de ajutor! Mult ajutor! Pentru că și ei ne ajută enorm, nu doar oferind sfaturi calificate într-un mod rapid și civilizat, dar și degrevând camerele de gardă de cazurile ușoare și reducând timpul de așteptare pentru cazurile grave, și reducând presiunea asupra cadrelor medicale și costurile pentru sistemul de sănătate.

Pentru ca Peditel să fie gratuit pentru părinți e nevoie de fonduri. Costurile actuale sunt de 8.000 de euro/lună.

Cristina Grigore, fondatoarea Peditel, spune așa (o cunosc personal, e o femeie de toată isprava): 88% din suma aceasta sunt cheltuieli cu personalul medical, medici specialisti și primari. Pentru mine ei sunt eroi de poveste, pentru că non stop, minut de minut, oră de oră și zi de zi ajută mii și zeci de mii de copii. Dacă un consult medical în Cluj costă în medie 150 lei și dureaza în medie 30 minute, medicul specialist Peditel 1791 primeste pentru o consultație 34 lei (cu toate taxele și impozitele incluse). Și, la peste 70,500 de apeluri de până acum, nu am avut nicio reclamație, ceea ce înseamnă enorm, înseamnă că oamenii aceștia chiar fac o treabă foarte bună! Și e greu, foarte greu să strângem lună de lună acești bani…

Iată cum putem ajuta noi:
– dând vestea mai departe despre acest serviciu
– donând direct aici: http://www.parintiromania.ro/implica-te
– invitând compania la care lucrăm sau pe care o conducem să doneze (suma integrală se scade din impozitul pe profit, practic în loc să dăm banii la stat, îi dăm la Peditel)
– donând cei 2% din impozitul anual pe venit către fundația Părinți din România
– scriind pe blogul tău sau/și pe profilul tău de Facebook despre Peditel și felurile în care pot fi sprijiniți

Pun mai jos și câteva testimoniale depre Peditel de la mai mulți părinți. Vă invit și pe voi să lăsați în comentarii părerea voastră despre ei, dacă ați interacționat deja cu acest serviciu. Dacă nu, vi-l recomand din suflet. Și vă rog să mă ajutați să-i susținem cu donații cât de mici, dar și cu lobby la companii, care au putere financiară mare și pot ajuta cu sume mai mari.

Voci calde si pozitive, explicatii pertinente, sfaturi avizate, pe intelesul tuturor, urari de bine, exact ce ai nevoie atunci cand iti este mai putin bine… Va multumesc ca faceti diferenta intr-o tara ca Romania! #decisepoate #facembine –  Corina B.

Mulțumesc mult! În miez de noapte, doamna doctor (îmi pare rău, nu am reținut numele) m-a liniștit și m-a îndrumat cu calm, blândețe și profesionalism. Fetița mea a fost bine urmând sfaturile doamnei doctor. Sunteți niște îngeri, mulțumesc din suflet că existați și că putem, cu ajutorul dumneavoastră, să evităm incomodele vizite la spitale. Numai bine! – Veronica

Am sunat de doua ori pana acum si sfaturile unor doamne doctor calde, rabdatoare si empatice mi-au indrumat pasii spre insanatosirea copilasilor mei. Ma bucur enorm ca existati! –  EveLine

Recomand cu incredere acest serviciu minunat, felicit initiativa si medicii profesionisti de la capatul firului. Multumesc dnei. doctor cu care am vorbit sambata pentru recomandarile pe care le-am primit si pentru ca mi-a spulberat o grija care m-ar fi trimis inapoi in cabinetul unui doctor. Felicitari Peditel, faceti o treaba minunata! – Daniela

Am sunat chiar in seara aceasta!Eram tare speriata, ca fetita mea vomitase in urma administrarii unui antibiotic. Vomitase si vazusem un pic de sange. Am asteptat circa 6-8 minute(ce-i drept mi s-au parut ore din cauza ca eram panicata) si am fost preluata de o d-na doctor, sincer nu i-am retinut numele. A fost tare amabila, mi-a explicat cauza declansarii vomei si ca nu trebuie sa merg cu ea la urgenta, cum ma gandisem eu. Chiar a reusit d-na dr sa ma scoata din starea mea de panicare, ajungand chiar sa rad in telefon! Recomand cu incredere tuturor parintilor aflati in prag de panica, stres, etc. Multumesc frumos PediTel. – Andreea

Multumesc pt toate noptile in care m-ati linistit. Fiind mamica pt prima data, au fost cateva ocazii in care m-am intrebat daca e de mers la spital imediat sau nu. Un serviciu extrem de bun si folositor. – Ana

Puteți contacta FUNDATIA PARINTI DIN ROMANIA aici: Cluj Napoca, str. Franz Liszt nr.30, et 3-4 M: +40-726 33 52 73 E: cristina.grigore@parinticlujeni.ro  W: www.peditel.ro

IBAN:RO07INGB0000999902391059 ING BANK

Pin It

12 Comments

  • Daniela spune:

    Nu merge linkul de doneaza direct

  • ela spune:

    Foarte utila informatia. Multumesc!

  • Anca spune:

    Am folosit de 5 ori Peditel. Mai mult decat util de fiecare data. Chiar o sa donez si eu. Multumesc de info

  • Diana L. spune:

    Am folosit de câteva ori, am spus tuturor despre serviciu și mi s-a parut extraordinar ca exista. Am donat și sper ca mulți părinți vor vedea beneficiile și vor sprijini la rândul lor. Mă bucur ca și tu vorbești despre Peditel.

  • Adina spune:

    Foarte utila informatia! 🙂

  • Roxana spune:

    e prima oara cand aud de Peditel, mi se pare o initiativa nemaipomenita! Am notat nr in agenda telefonului 😉 si-ti multumesc pentru informatie. Pot sa intreb de ce atunci cand Sofia a avut mononucleoza v-ati internat la Medicover si nu la Regina Maria (unde inteleg ca ati mers mai intai)?

  • Trixie spune:

    Exista si Toxapel, destinat informării populaţiei asupra modului în care trebuie acordat primul ajutor unui copil intoxicat până la sosirea salvării sau până la prezentarea la spital.
    Ce trebuie să ştiţi când apelaţi serviciul TOXAPEL?

    Numele cât mai exact al toxicului
    Numele şi adresa copilului
    Vârsta
    Telefonul de la care sunaţi
    Numele celui care sună
    Ora probabilă la care s-a intoxicat copilul
    Cantitatea de substanţă ingerată

    Numerele:

    – (021) 210.61.83

    – (021) 210.62.82

  • Daniela Schell spune:

    Un numar de telefon unde sa trimiti SMS pentru a dona (2,4,6 euro/luna) ar fi foarte eficient. Sunt sigura ca multe mamici ar dona 2 euro/luna pentr un serviciu atat de util.

  • Ina spune:

    E minunat ca exista asa un serviciu ! Cum se poate dona din strainatate?

  • Gabriela spune:

    Pe 1 ianuarie anul acesta, fetita mea de 4 ani a facut rotavirus (confirmat in urma analizelor ulterioare).
    Speriata peste masura de cele 15 varsaturi intr-o singura zi si disperata ca nimic din ce ii administrasem nu i le oprea, am sunat, la recomandarea unei prietene, la Peditel. Eu nu auzisem pana atunci de acest serviciu.
    In prima zi a anului, o doamna doctor foarte calda si rabdatoare mi-a explicat toti pasii pe care ii aveam de facut si ordinea lor.
    M-a salvat de la spitalizare si imediat tot ce m-a invatat si-a facut efectul si copilul a inceput sa fie mai bine de la o zi la alta.
    O sa ii fiu mereu recunoscatoare si voi recomanda Peditel oricui nu are posibilitatea sa ajunga imediat la pediatru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *