Cu casa cea roz din Mogosoaia sintem la pasul patru in negociere. Adica ea ne-a aratat casa si-a zis 220.000, noi am zis 135, ea a zis 200, noi am zis 145, acum asteptam sa spuna ea.

Si ca sa nu ne simtim cu fundul gol in bataia furtunii, continuam sa cautam case. Miine dam un ochi si prin Otopeni, unde terenurile-s mai mari si casele mai ieftine. Problematice acolo sint trei lucruri: avioanele dese si zgomotoase, nevoia de a intoarce pe sub podul de la iesire, fie cind vii acasa, fie cind pleci, si incapatinarea agentilor si a proprietarilor de a pricepe ca putz cu hidrofor nu inseamna bransare la sistemul de apa al comunei. Il intreb daca e bransat, imi zice ca are apa de pe strada. Abia dupa ce il intreb direct de put, imi spune cu voce moale si rusinata ca da, e put. Da’ sa stau linistita, ca pina in toamna vine si apa. Eu stau foarte linistita, atit de linistita ca nici nu-mi trece prin cap sa cumpar o casa cu put, mai ales in Otopeni. N-as bea apa din pamintul ala nici obligata de lege…

Pina una alta, sunam, cautam, calculam. Am asa un chef sa intind masa mare, sa sfiriie la cuptor o ditamai lasagna si pe gratar un peste cu ierburi, sa ni se incurce copii si ciini printre picioare, sa ma pling ca iar mi-au intrat frunze in dormitor si ca nu pot dormi din cauza ciocanitorii din brad. Acum n-am loc. Sintem atit de inghesuiti in apartamentul asta ca nu trece zi sa nu ne pice o valiza-n cap, sa nu dam cu degetele de la picioare in cutiile si rafturile inghesuite, sa nu ne asezam pe pisica, biata, care nici ea nu mai are loc de-atitea perne si carti si luminari si tablouri rezultate din suma a doua case de oameni maturi inghesuite in 50 mp. Si m-am saturat sa bat la usa lui Paraschiv pe 9 ale lunii si sa-i dau 300 de euro care dispar ca intr-o gaura neagra. Si m-am saturat sa ma lupt cu gindacii de sub chiuveta si sa adun bucatile de perete care cad de fiecare data cind inchid usa la dormitor. M-am saturat de peretii galbeni si de tapetul scorojit din hol, de mirosul de tevi imbalsamate in resturile alimentare ale vecinilor. Bleah.

Si intre timp mergem la film, la Next, la Kopel’s si la Fedelini sa incercam mincaruri, ne dam cu rolele, ne facem ca nu ne vine sa ne gindim la vacanta, pe care probabil o vom sacrifica anul asta, si sintem bine, multumim, speram ca si voi.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4248

11 comentarii

  1. Bafta in continuare. Mi se pare superb sa stai la casa, sa ai gradina, sa-ti sadesti flori si pomi fructiferi, nu 100, si trei pomi daca ai, tot nu se compara, si un petic de gazon si un locsor in care sa poti sa te bucuri de natura, de curte…de asta iubesc o casa cu o curte, si urasc apartamentele din Bucuresti…si eu caut si ma jur ca am gasit apartamente cu 2 camere de 38 m2 si mi se pare horror, absolut horror sa dai cel putin 60.000 pe un nenorocit de apartament vechi, neingrijit si de 38m2 :(.

  2. Bine ca esti bine, te-am sunat ieri sa te intreb de sanatate, ca am avut impresia ca s-a intamplat ceva cu tine, iar pentru ca nu mi-ai raspuns, m-am ingrijorat si mai tare.
    Eu cred ca negocierea o sa pice foarte aproape de ce va doriti, piata chiar e in avantajul cumparatorului acum. Otopeniul nu suna foarte bine, din ce povestesti.
    Sa ne spui cum e la Kopel's, stiu ca tipul e foarte activ pe Facebook, si un bucatar priceput!

  3. Simona, da, oribil, mai ales ca atunci cind termini de platit o astfel de cutie de chibrituri, ea va avea vreo 8 decenii de viata… Urite, demoralizante, nici gratis n-ar trebui sa stam in asa ceva…

    Victor, multumesc pentru grija, long time no see, sigur ca totul e bine.
    Viorel este intr-adevar un magician in ale bucatariei, si la restaurantul asta al lui, el face marga, doar 2 supe, 2 feluri 2 si-un desert pe zi, oferta mica, dar serioasa. Ma lupt sa ajung de vreo 2 saptamini, duminica asta sigur nu mai scapa! Sigur va tin la curent, cu poze, promit!

  4. Sper din suflet sa bateti palma, pentru ca stiu ce inseamna sa traiesti in 50 mp si sa-ti doresti cu disperare un petic de curte numai al tau cu un pic de verdeata si flori din belsug. Pana una-alta eu am plantat capsuni pe balcon, in ghiveci. Culmea e ca au si inflorit. Astept sa vad ce se mai intampla. Succes!

  5. Fimolici, ca sa vezi, fix acum cautam pe net o reteta dietetica pentru diplomat de capsune si ma plingeam unei amice cum fructele astea din piete nu mai au niciun gust. Sint sigura ca ale tale or sa fie bune de tot!

  6. asa credeam si eu despre Otopeni pana am fost in vizita la un prieten care s-a mutat acolo. si e asaaaaa o liniste la el.. chiar nu ma asteptam.
    si cu drumul se descurca, face intre 20 si 30 de min pana-n centru dar pleaca in jur de 7:30 de acasa si se intoarce in jur de 17:00.
    eu tin pumnii in continuare pentru mogosoaia.

  7. Raluca, ce spui tu ma umple brusc de speranta. Sa vedem ce-om vedea miine. Si noi tot spre Mogo ne indreptam gindurile cele mai calde… 🙂 multumesc pentru pumni!

  8. Haha, las' ca nici la casa nu scapi de gandaci! Eu ma gandesc oripilata ca o sa uit vreo usa deschisa seara si vreo radasca d-aia 2/2 o sa-mi rasaie-n cale cand va fi linistea mai dulce. La casa ai mai mult de munca si-s si p-acolo ceva neplaceri, sa maturi terasa, curtea, sa tunzi pomii, sa strangi cadavre de vrejuri toamna si nelipsitele insecte, sau brrrr! broaste si melci, yucsss!

  9. Irina, Buftea e mult prea departe pentru noi…
    Nuschu, eu nu-s scirboasa la gindaci. Daca is ai casei mele, sint bineveniti. De urechelnite mi-e cam sila, recunosc. Broscutele si carabusii sint prietenii omului, zic! Lasa, asta sa fie problema mea cea mai mare… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *