Ce-i acolo?

Asta e laitmotivul zilelor noastre acum, la aproape nouă luni. Nu stă locului o clipă. Se împinge, se trage, se cocoață, sare, bagă degetele peste tot, linge tot ce prinde, cară la gură milioane de chestii, totul cu o onomatopee care sună ca un semn de întrebare. Aplaudă cînd pleacă musafirii și face Pa cînd reușește ceva dificil. Și pentru că nu știe a se deplasa singură deloc, nici prin tîrîre, nici de-a bușilea, e mereu semi-frustrată. Ridică o sprînceană, emite semnul de întrebare și mă privește imperativ. Hai, du-mă acolo, arată-mi aia, dă-mi cealaltă, mai repede, hai, ține-mă să mă ridic, vezi să nu dau iar cu capul, mmm? lansează iar un semn de întrebare vocal, de data asta mai ascuțit, mai nerăbdător, zici că n-are toată viața înainte să afle…

Nu-i timp de stat, oameni buni, deloc nu e! Beberița cea bossy mă biciuiește nonstop, și mie tare-mi place!

Pin It

19 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *