M-am trezit la 9 azi în cîntecelele fetiței, după ce înainte m-am trezit la 7 că-mi făcea Băiețel șpagatul pe cei doi rinichi și apoi la 8 că același Băiețel mă verifica la ficat cu dinții (cred). Cert e că m-am ridicat din pat odihnită și-am făcut ce face tot omul la prima oră, și anume am deschis Facebookul. Primul status citit: a murit Garcia Marquez. Și s-a stricat toată ziua. Ba n-a murit, uite, cărțile lui sînt vii aici sub ochii mei! Ia uite cîte inimi de-ale lui bat pe rafturile mele!
Nu e doar pentru că dacă nu era Dragoste în vremea holerei, care mi-a căzut în cap din mîna doamnei care o citea în metrou nu mi-aș fi cunoscut omul și n-aș fi avut-o pe Sofia și nici pe Băiețel. E și pentru c-am petrecut multe, multe zile și nopți din studenție și pînă acum citindu-i poveștile încîlcite, cu jdemii de personaje înrudite, ciudate, murdare sau dimpotrivă, toate mereu îndrăgostite, frazele kilometrice, peisajele prăfoase, drumurile lungi, promisiunile deșarte. Cred c-am citit tot ce s-a tradus în română, e drept că ultimele romane nu mi-au plăcut la fel de mult ca primele, dar cu siguranță Marquez mi-a influențat dorința de citit și stilul de scris. Să-i fie țărîna ușoară. Raftul nostru din bibliotecă plin cu cărțile lui e viu și colorat și-așa o să rămînă.
Noi ne retragem la noi acasă de Sărbători, văd și-un curcubeu aici la capătul cartierului, deci poate că tot răul e spre bine. Vă doresc liniște și dragoste împărtășită, să ne auzim cu bine după Înviere.
Asta am zis si eu cand am vazut FB news: ba nu, nu e mort. E fix la fel de viu as he ever was to me 🙂
Citindu-i o parte din opera in timpul adolescentei, am ramas cu impresia pregnanta ca el va fi nemuritor. Sa-i fie tarana usoara!si nu,nu vreau sa stiu daca pustii de liceu de azi au habar de el sau de ce a lasat in urma lui.
Paste fericit,Ioana!
Eu l-am studiat mult in facultate…am dat atatea examene din opera lui…e de baza… Eu am aflat azi noapte ca a murit…m-am intristat din cauza asta; mi-a trecut de dimineata cand i-am vazut mutra lu fii-miu
Sarbatori fericite si frumoase!
f frumos! postul tau ar trebui tradus poate si trimis familiei sau editorului (sau )…
Eu nu știu de ce nu pot gândi așa încă. Am aflat aseară. Mi-am amintit clar de cele câteva zile de “Un veac de singurătate”. Am citit-o acum mai bine de 10 ani. Eram la bunica și când am terminat-o, am stat pe marginea patului în pijamaua lălâie, pe la vreo 3 dimineața și-am plâns cu sughițuri, cu ea în mână. M-a bucurat și m-a durut într-un mod inexplicabil. Acum îi citesc “A trăi pentru a-ți povesti viața”, am început-o de câteva săptămâni și o parcurg lent. Să știu că nu mai e, că nu va mai scrie… nu știu, deocamdată, în mod egoist mă simt extrem de tristă. Mă bucur că-i am cărțile pe raft, câteva le am și în versiunea spaniolă. Dar mi se pare că plecarea lui a mai crescut un dor în mine. În fine, mă opresc. Te îmbrățișez!