Crește-l liber și va deveni un nesimțit! (oare?)

Mă simt cumva obligată (și doamne, ce drag mi-e cînd scriu ceva pentru că TREBUIE) să explic niște lucruri despre cum văd eu libertatea copilului meu. Mi s-a întîmplat de multe ori (și cînd nu aveam copii, dar și acum, că am doi) să fiu deranjată de copiii altora. Să boscorodesc printre dinți la film cînd un bebeluș de nici 3 luni urla ca din gură de șarpe (evident, nu era vina lui că se află acolo) în brațe la maică-sa, care pur și simplu a trebuit să-l aducă la film de acțiune la Imax, unde sonorul este atît de tare că simt că-mi ies dinții din gingie cînd explodează vreo bombă. Să îmi strîng mîncarea de pe jos după ce niște puști de cinci ani s-au alergat prin restaurant pînă ne-au dărîmat masa. Să înghit nisip de pe plajă pentru că ăștia micii voiau neapărat să-mi toarne cu găletușa-n cap dune întregi, să mă feresc de palme și pumni la grădina zoologică, să primesc o minge de fotbal șutată cu mult patos fix în fruntea-mi de un mic Bănel Nicoliță (la locul de joacă). M-am enervat pe moment, recunosc. Da, nu e vina copilului, niciodată nu e. Ei au energie și tind să facă tot ce le trece prin cap să facă. E nevoie de niște reguli impuse de părinți de-a lungul timpului ca ei să se abțină de la a-i deranja pe alții (intenționat sau neintenționat). Și mi-am zis: copiii mei n-or să fie așa! Și prin asta nu vreau să spun c-or să stea îngerește la o masă patru ore, ca un adult, la o conversație inteligentă. Copiii mei vor fi copii (de fapt, deja sînt), energici, veseli, se vor juca peste tot unde vom merge, dar nu, nu vor face haos, nu se vor urca în capul oamenilor, nu vor distruge lucruri, nu vor mînca din farfuriile altora, nu vor urla fără măsură, nu se vor bate între ei doar pentru că nu știu să se joace și altfel. Nu. Se poate să crești copii fericiți și liberi și fără să-i transformi în spaima celor din jur.

Unii dintre voi ați mers cu noi la terasă sau prin oraș sau în parc. Poate ați observat că Sofia e un copil ascultător. Nu e docilă, știe să ceară ce-și dorește, dar nu mi s-a întîmplat vreodată pînă acum să deranjeze pe cineva într-un spațiu public. Nu urlă. Nu e agresivă, chiar dacă alții sînt agresivi cu ea. Nu bagă mîna în farfuriile altora. Cînd se plictisește de stat la masă (cam dupa 30 de minute de activități potrivite ei), îmi spune că ar vrea să alerge, sau să meargă în colțul acela să facă nu știu ce. Merg cu ea. Mereu mă întreabă dacă are voie să facă una sau alta. Dacă poate gusta din asta. Dacă îi atrag atenția că vorbește prea tare, imediat vorbește în șoaptă. Și are doi ani!

Libertatea nu înseamnă că dacă vrea copilul, poate să mănînce micul dejun alergînd prin casă. Nu. Libertatea înseamnă ca poate alege dacă să mănînce măr sau pară și poate să aleagă dacă mănîncă mult sau puțin. Nu că e ok să arunce cu mezel pe pereți sau să deseneze cu brînza pe frigider. Asta nu e ok și dacă-i explici copilului și de ce, va înțelege. Sigur, dacă pînă la 4 ani a făcut numai ce-a vrut, s-ar putea să nu vrea să mai înțeleagă nimic din ce nu-i convine, și atunci nu mai știu care e soluția.

Nu cred că un părinte care-și tratează copilul ca pe un om, nu ca pe un animal care trebuie dresat cu răcnete, recompense și bătaie, va crește copii nesimțiți. Un părinte care-și lasă copiii să facă orice, indiferent dacă asta afectează libertatea și starea de bine a lor și a altora, da, cred că acel părinte n-a știut să impună limite, și asta e greșit. Copiii lui vor crește în adulți dificili, indiferenți la confortul celor din jur, genul de adult care dă muzica tare acasă și în mașină, care aruncă gunoaie pe jos, care vorbește tare în restaurant, care parchează pe trecerea de pietoni și se bagă în fața gravidelor la cozi. Un nesimțit, dacă vreți neapărat.

De ce e musai să alegem o extremă sau alta? De ce dacă eu spun despre copilul meu că e liber înseamnă c-o să fie un iresponsabiil la 18 ani? Nu cumva e posibil să fie liber ca și copil (în limitele potrivite vîrstei lui), pentru ca apoi să devină un adult responsabil, lipsit de frustrări, posesor de amintiri frumoase din copilărie? De ce e musai să fie crescut militărește ca să poată ajunge adult responsabil? Iar vreți să ne întoarcem la copilăriile noastre, pe care încercăm de atîția ani să ni le vindecăm? Chiar n-am învățat nimic din propria viață?

Repet, și încep să obosesc de cîte ori am spus și scris asta, un copil liber nu înseamnă un copil care nu are limite, care nu cunoaște și nu respectă reguli. Un copil liber e un copil care știe să se exprime în cadrul regulilor impuse, reguli pe care le înțelege (nu care-i sînt impuse pentru că AȘA SPUNE PĂRINTELE) și le acceptă. Bunul simț nu se impune, oameni buni, se învață prin puterea exemplului, prin empatie, prin iubire și limite decente (nu impuse de dragul de a ține copilul în frîu cu orice preț, că el e mic și tu ești mare). Nu prin frică și autoritate militărească. Respectul față de alții se învață nu cu palme, ci cu respect simțit pe propria-ți piele, întîi din partea părinților, apoi din a celorlalți copii, care sînt, și ei, crescuți cu respect.

Nu vă mai tratați copiii ca pe niște soldați care trebuie instruiți the hard way, care trebuie băgați la carceră cînd vă întreabă de ce sau când nu încetează să plîngă la comandă. Sunt niște oameni care au nevoie să fie iubiți, și de-acolo pornește totul. Limitele se impun ușor cu drag și empatie, copiii sînt inteligenți, buni, dornici să vă facă pe plac, lor le plac regulile, îi fac să se simtă protejați. Nu cu o palmă la fund îl înveți să te asculte, cu o palmă la fund îl înveți să se teamă de tine, îl înveți că violența e bună și că rezolvă lucruri. Dacă vrei să te asculte, vorbește-i cum trebuie.

Respectă-l. Iubește-l. Și din iubire și respect pentru tine, o să respecte și regulile, o să învețe și bunul simț (dacă are de la cine).

 

Pin It

174 Comments

  • corina spune:

    Mic rezumat „unconditional parenting” de alfie koln. Eu sunt intru totul de acord, dar genul asta de educatie trebuie inceput „din fasa”, tratat cu respect de la cateva luni nu incepand cu 4 ani. Si majoritatea fac primele greseli cand forteaza copilul sa manance la inceputul diversificarii sau nu ii explica lucruri nici la 2 ani pt ca e prea mic si nu intelege. Intelege tot, chiar daca face doar ce vrea uneori.
    Reapectul pentru copiii mici este un lucru pe care cei din generatia de bunici nu il au, pentru ca ei stiu mai bine (daca vrea copilul para sau mar).

    Un exemplu: ieri baietelul meu nu vroia sa se imbrace sa iasa afara. Nu vroia. Daca ii puneam tricoul pe cap si-l scotea singur si incepea sa urle. Pana cand a cerut un tricou albastru. I-am adus un tricou albastru, l-a imbracat cu placere si a iesit afara in 5 min, dupa ce incercasem vreo 20 sa il imbracam cu primul tricou. Bona a zis ca sunt nebuna ca ii cant in struna, iar mama m-a intrebat ce as fi facut daca nu aveam tricou albastru. Ideea este ca daca ii explici, ii oferi alternativa si il reapecti ai mai multe sanse sa obtii ceea ce vrei si sa fie toata lumea fericita.

    • CArmen spune:

      Si eu sunt de acord cu cele spuse… si da..Corina, a cerut tricoul albastru pentru ca stia ca-l are acolo undeva in dulap. Copii sunt cei mai fericiti si isi dezvolta increderea in ei atunci cand le dam posibilitatea sa-si exprime parerea si le respectam alegerile.

  • Violeta spune:

    Nu ai idee cat de mult ma bucur ca ai scris despre acest lucru. Nu pot sa inteleg de ce parintii cu acces la atat de multa informatie privind educarea copilului inca mai adopta practici de „ingradire” a nevoilor copiilor (nevoi de toate felurile: de cunoastere, de iubire etc). Sper din tot sufletul sa citeasca macar jumatate dintre acei oameni care isi educa copii ca acum 20-30 de ani acest post. Poate ar fi bine sa-l publici undeva unde sa-l vada chiar toata lumea.

  • Lorelei spune:

    Un articol excelent. Din pacate destui parinti care adopta modalitatea de crescut „liberi” a copiilor lor, nu inteleg corect aceasta libertate si se ajunge la situatiile mentionate de tine in primul paragraf. Si tot ei sunt cei mai vocali in prezentarea acestui stil de parenting, astfel incat cel mai frecvent se face asocierea copil liber-copil prost crescut.

  • Robo spune:

    da, si eu m-am mirat ieri cand unii cititori au spus ca un copil lasat liber va fi un nesimtit ca adult.

    ce sa zic, multa lume inca nu intelege ca responsabilitatea nu isi are izvorul decat fix in libertate. asta filosofic vorbind, dar si practic.

    eu nu-mi doresc un copil ascultator, eu imi doresc un copil care poate decide singur ce e bine si ce e rau (adica un copil responsabil), iar asta nu poate veni decat din libertate.

    imi amintesc ce am citit in Alfie Cohn, era acolo un exemplu care se potriveste manusa aici:
    era vorba despre copii care la varsta adolescentei o iau razna (droguri, libertinaje, chestii grave adica).
    si parintii, socati: dar el/ea a fost tot timpul un copil ascultator.

    explicatia lui Cohn: pai si acum, cand se drogheaza, tot ascultator este. Numai ca ce s-a schimbat este CA NU TE MAI ASCULTA PE TINE, mai parinte. ci ii asculta pe altii: colegi, prieteni, anturaj.

    iar asta se intampla pentru ca tu nu l-ai invatat sa fie un om responsabil, ci i-ai dictat in permanenta cat a fost mic sa faca cum vrei tu, si el a facut cum ai vrut tu pentru ca tu erai mare iar el era mic (adica de frica, practic).
    insa acum a venit momentul cand nu ii mai este frica de tine (razvratirea era previzibila), insa ii este de frica de altii: frica sa nu fie exclus, sa nu fie conform, sa nu fie acceptat.

    asta decurge din lipsa libertatii: oamenii ajung niste adulti care nu stiu ce sa faca cu ei insisi in viata, pentru ca nu au exercitiul alegerii proprii. ajung deci niste vite care se ataseaza la prima turma care le iese in cale.

    este fix ce nu-mi doresc pentru copilul meu.

    • Anda spune:

      Excelent spus! Libertate => responsabilitate

    • Ioana C. spune:

      Doar ca observatia asta ca exemplul asta cu drogurile, pe langa a fi un mare cliseu, nu este o descriere prea corecta (spun asta ca psiholog care citeste literatura, ca sa fie clar). E o falsa impresia ca iti sta in putere sa controlezi, sa prezici sau si mai mult sa previi TOT ce se va intampla cu copilul, mai ales cand iese din mediul securizat si protejat al casei. Ideea ca adolescentii care ajung sa se isi faca rau (in diverse forme) sunt EXCLUSIV rezultatul modului in care au fost crescuti, well, e o idee foarte confortabila si self-assuring pentru parinte. Pacat ca nu e corecta. Nu incerc sa zic ca nu conteaza ce faci si ca un mediu familial iubitor, empatic & securizant nu e important (si ce chestie ca toate astea vin cu un anumit statut economic, dar na, aia ne place mai putin), dar hai sa nu aruncam asa usor cu pietre in cei care au nenorocul sa aiba copii sau adolesccenti cu probleme.

      • Robo spune:

        pai nu am vrut sa sugerez ca toti adolescentii cu probleme sunt asa din pricina parintilor (oricum asta nu mi se pare ca e o idee reconfortanta pt parinti, ba din contra), imi pare rau daca s-a inteles asa

        insa, ma gandesc la ziua in care copilului meu (sper ca va fi un copil normal, adica fara probleme psihice speciale), i se va oferi primul joint de catre un coleg sau prieten.

        el poate alege sa-l traga sau sa nu-l traga si eu sper ca va fi suficient de responsabil inca sa aleaga sa nu-l traga, si nici sa nu se simta presat de anturaj sa o faca.

        adica sper ca o sa fie suficient de responsabil incat sa amane primul joint macar pana la facultate. :))

    • Daniela spune:

      ” asta decurge din lipsa libertatii: oamenii ajung niste adulti care nu stiu ce sa faca cu ei insisi in viata, pentru ca nu au exercitiul alegerii proprii. ajung deci niste vite care se ataseaza la prima turma care le iese in cale. ”
      La tara aveam o vorba pentru situatiile astea: „A scapat ca vaca in trifoi”.
      Ca un animal tinut in lesa/lat/lant care o data ce s-a simtit liber a ales extremele a tot ce nu a avut voie inainte.
      Rezultatul: un „animal” care se imbolnaveste de la „trifoiul” care l-a incercat pentru prima data si i-a placut prea mult.

  • anaion spune:

    Ooo, ce articol frumos, si plin de adevar. sunt perfect de acord cu tine, pt ca am in familie ambele exemple. 2 frati, unul si-a crescut copii cu palme si certuri( chiar in ordinea asta 🙁 ) iar copii in restaurant sunt talibani nu alta, celalalt l-a crescut cu explicatii de ce nu e bine sa faca anume lucru,iar baiatul este cumintel si ascultator. Mai face boacane, dar intotdeauna mult mai putin invazive ca ale verilor lui. Din pacate sunt sigura ca vor fi persoane care vor reusi sa gaseasca lucruri cu care nu sunt de acord si aici, offf

  • lola spune:

    „Bunul simț nu se impune, oameni buni, se învață prin puterea exemplului” – bine zici . Dar parintii care au fost crescuti prin ordine stricte si batai cam asa vor proceda si ei cu copiii lor.

    In alta ordine de idei, am observat ca aceste sfaturi vin mai ales din partea mamelor de fetite. Si eu cand am fost mica eram extrem de ascultatoare, nu vorbeam neintrebata, nu plecam fara sa spun etc. Dar vei vedea diferentele la baieti. Acestia de mici sunt mai curiosi, mai impulsivi, mai neascultatori. Se catara peste tot, baga mainile peste tot, tind sa se lupte cu alti copiii.

    • Printesa Urbana spune:

      Sint sigura ca e ceva mai complicat cu baietii, dar cunosc o gramada de baieti si barbati foarte faini, deci cumva se poate sa cresti si baieti liberi si cu bun simt, ceea ce sigur o sa facem si noi. 🙂

      • Anda spune:

        Nu cred ca e mai greu cu baietii – de fapt nu stiu cum e cu fetele, dar cu baiatul meu de 2 ani nu e greu deloc. E crescut cu libertate intre niste limite, are de facut alegeri care se inmultesc pe masura ce creste si le poate suporta … nu e perfect, nu e usor, dar e posibil. Si e foarte, foarte fain!

        • AndreeaG spune:

          Cred ca diferenta ar putea fi mai degraba intre primul nascut si al doilea. Din ce cunosc eu, cel mai mic are tendinta de a fi ceva mai … agitat, si poate cu mai multe nazbatii la palmares, indiferent ca e fetita sau baietel, si asta are explicatii f plauzibile 🙂

  • andreea spune:

    Foarte fain explicat. Aduce un plus de informatie articolului 🙂

  • A. spune:

    Mi-am adus aminte de o situatie din clasa a V-a cu profesoara de religie. M-a scos in fata tuturor si m-a intrebat de la lectia de zi daca libertatea este buna sau nu. Eu tot ziceam ca da, colegii radeau, ea se uita urat la mine. Nu stiu in ce context era ca nici nu fusesem atenta dar eu ma gandeam doar la libertatea noastra ca oameni. M-a intrebat inca o data iar eu tot pe a mea o tineam cu da, ca e buna si nu pricepeam de ce toti rad si de ce nu e bine, mi-a pus o nota mica dar tot nu am inteles unde am gresit si ce vroia de la mine :)) Asta asa ca o paranteza.
    Bravo pentru articol, sunt multe de invatat din acest blog, esti minunata!!!

  • catgal spune:

    Eu nu pot să cred că e iarăși nevoie de articol justificare și până și la postul atât de poetic de ieri s-a găsit cineva să te tragă de mânecă despre cum vei crește o mică sălbatică. Oameni buni, suntem în anul 2014, nu mai putem aplica metode care se bazează pe bătaie ca principiu corector și formator. De ce mereu apare falsa împărțire ori bătaia ruptă din rai ori ți se urcă în cap? De unde impresia că un copil tratat cu responsabilitate va deveni agresiv ca un cocoș și mereu va sări în cap? Eu care nu am copii m-am săturat de discuțiile astea. Bătaia nu e bună și e îngrozitor că 99% bănuiesc din comentarii sunt din partea unor femei, a unor mame. Păi se tot vorbește despre violență domestică. DOMESTICĂ. Adică din cadrul casei. Asta implică și copilul. Ori acum se demonizează bărbatul bătător de femeie, pe femeia redusă financiar și lipsită de resurse să plece, sau pe cea codependentă emoțional care decide să stea de dragul unei cruci prost înțelese, etc. Dar despre bătăia asupra unui copil NU, asta e OK, asta e formatoare de caractere, de de toate.

  • Anca spune:

    Eu nu mi-am dat seama pana la articolele tale ce corect m-au crescut parintii mei:)(si am 28 ani si la randu-mi port un copil) Ok stiam ca am avut o copilarie minunata si frumoasa, ca nu am fost batuta(am luat doar 2 palme una de la fiecare parinte pe care le tin minte, si recunosc acum dupa n ani ca nu m-au durut deloc:)). Ideea este ca si sora mea creste la fel fetitza de 3 ani iar eu voi fae la fel(sper sa-mi iasa). Si am momente cand imi vine sa o trantesc ca ma supara……dar niciodata nu ridic vocea si nu-i intorc spatele….si stiti ceva? isi revine imediat….iar prin comparatie cu alti copii de varsta ei….este ascultatoare, nu deranjeaza, nu urla, nu ia din mancarea celorlati, mananca daca ii este foame si fiindca nu a fost obligata mananca mereu orice nu face nazuri:) Iar eu cred ca e un copil perfect:) Foarte frumoase articolele printesa. Te imbratisam

  • Di spune:

    Sugestii si pentru cum sa reactionam atunci cand rudele nu pricep ca vor sa ne crestem copiii altfel si se grabesc sa ii faca obraznici si rai atunci cand gresesc?

    • Printesa Urbana spune:

      Le spui tare si raspicat sa nu-ti mai jigneasca, cu explicatii daca ai cu cine vorbi, fara daca nu. Le spui de o suta de ori. Si daca nu asculta, ii eviti. Nu stiu, noi nu prea avem rude prin preajma. 🙂

  • Stefi spune:

    Libertatea mea e importanta, dar se termina acolo unde ingradeste libertatea celorlalti. O regula probabil valabila atat adultilor cat si copiilor, si din care putem usor deriva reguli de politete si buna-cuviinta in public si acasa si tot ce „trebuie” si ce nu…

    O postare excelenta, multumesc!

    • Anda spune:

      Foarte buna adaugare – e exact metoda pe care o folosesc eu ca sa determin daca ceva ce ii impun eu copilului (o limita) e OK sau e prea mult / prea putin.

      In general, poate sa faca ce vrea cat timp nu deranjeaza pe nimeni, inclusiv pe mine, in limitele acceptabile. Acuma evident ca limitele acceptabile difera de la om la om – de exemplu nu ma derabjeaza taietzeii pe masa, da’ daca-i arunca pe pereti, da! Poate sa aleaga daca maninca mar sau para cand il intreb, dar nu dupa ce n-a zis nimic si i-am copt deja marul la cuptor sa ceara para – iaca acum nu se mai poate copile, pasarea aia a zburat! Dar nici in cazul ala nu e obligat sa manince marul, nu vrei nu mananci, tot ai oaresce libertate …

      Si inca un lucru esential este sa impui limitele cu RESPECT. Adica sa admiti punctul lui de vedere, sa il intelegi, sa empatizezi cu el daca poti … da’ sa-ti impui punctul tau de vedere atunci cand consideri ca trebuie, explicand mereu DE CE trebuie.

      Moama. M-am apucat de comentat si acum nu ma mai opresc. Pai daca scrie Printesa asa de fain … si subiectu ma intereseaza …

  • Nicoleta spune:

    Ii puneam exact tricoul rosu, ii dadeam 2 palme la fund si-l scoteam afara, si daca mai avea fite si alta data nu-l mai scoteam deloc! atatea mofturi pe copiii din ziua de azi, ca te doare capul! daca ii faci toate poftele, cand o fi mare si-o vedea ca viata nu e cum vrea el, o sa intre in depresie!
    Sunt curioasa daca acest comentariu il veti publica?! pentru ca am observat ca numai comentariile care va lauda prestatiile sunt publicate!

    • Printesa Urbana spune:

      Ia uite, ca l-am publicat. 🙂 Va multumesc ca nu mi-ati dat si doua palme, sa nu cumva sa cred ca toata lumea e de acord cu mine.
      Nu mi s-a intimplat pina acum sa nu aprob un comentariu doar pentru ca sustine o opinie contrara mie, nu ma tem de polemici, ba dimpotriva. Nu aprob comentarii nesimtite sau care n-au legatura cu subiectul, dar ale dvs. au. Si ma bucur ca m-ati citit si astazi.

    • catgal spune:

      Eu chiar aș vrea să înțeleg, sunt o persoană care ar fi trebuit să sar în capul alor mei, am primit în toată copilăria mea 1 palmă la fund și o mică bătăiță- mai multe palme -sub 10 – care prin neobișnuitul lor m-au făcut să reacționez prin râs, mirare, dar pentru care biata mea mamă mereu și-a făcut probleme și s-a simțit rău că și-a ieșit din fire pe moment. Dar vă întreb că vreau să pricep:
      1) cele 2 palme la fund ce rol aveau? de pedeapsă că cel mic voia tricou albastru în loc de roșu?
      (deci pentru ce a făcut deja)
      2) cele 2 palme la fund au rol educativ pe viitor? – ca să știe să nu mai ceară și altă dată tricou?
      3) cele 2 palme la fund erau de fapt pentru MOFTURI? Că le-a făcut și ca să nu le mai facă?
      4) cele 2 palme la fund erau pentru ca să țină minte peste 20 de ani când viața va fi nedreaptă și atunci el va zice, uaaa, ce noroc pe fundul meu, noroc cu mama că mi-a dat două palme la fund când am cerut tricoul albastru?
      5) cele 2 palme la fund sunt tratament antidepresiv proactiv la maturitate?
      6) dar de ce 2 palme și nu 1 , de ce 2 și nu 10, dacă tot pretindeți că e PANACEU care e ”doza” corectă?
      PS Străbunicii, bunicii mei au ”mâncat” bătaie ca urmare a prostiilor pe care le făceau, altele erau vremurile, alta era lumea, alta era educația. Așa se făcea. Dar EI au decis să NU facă așa ceva. Și în jurul lor se bătea la greu. Au avut copii în anii 50, apoi când am părut eu pe lume, în anii 80 tot se mai bătea. Bunicul meu spunea: oameni proști, nu au PUTEREA și capacitatea de a-și impune un punct de verede decât prin forță, nu îi duce mintea la mai mult. Cum să ceri unui copil să fie „cuminte” când tu îi arăți un coportament fără minte? Apoi dacă educația asta cu bătaia era așa de bună cum se face că și acum 20 de ani era plin de copii nesimțiți (care nu simt că ceea ce fac ei ar putea să îi deranjeze pe alții)?
      Și nu cred că se publică doar comentariile PRO, cred că sunteți dvs. în minoritate, ceea ce ar trebui să vă dea de gândit. Că poate într-o bună zi vor fi majoritari părinții care vor pune mai mult CAP, mai multă MINTE în educația copiilor și mai puțină PALMĂ.

    • Ioana spune:

      „cand o fi mare si-o vedea ca viata nu e cum vrea el, o sa intre in depresie!”
      Hai sa iti spun eu cum e, ca vad ca nu intelegi deloc- deloc 🙂
      Viata este cam cum ti-o faci. Iar daca esti crescut cinstit, muncitor, bun, responsabil si liber, va fi cum vrei 🙂 Cat despre depresii, este normal sa mai ai din astea 🙂 Nu este nici rusine, nici rau, nici gresit. Este omenesc. Ai o depresie, iti revii. Mofturile acestea de care vorbesti il pot conduce pe fiul tau (presupun) la o zi de maine cand se va intreba de doua ori inainte sa accepte ceva. Bate-l si vei creste un maimutoi care abia ridica privirea din pamant in fata celorlalti, care nu are curaj sa zica sau sa intreprinda nimic, care va urma doar calea altuia cu autoritate. Pe un copil il tii de mana (metaforic vorbind), mergi pe langa el toata viata, il ajuti si il indrumi dar nu il bati. Si sa mai stii ceva- o palma la fund doare la fel de mult ca o caramida in cap sau o vorba de manie.
      Dar ce spun eu, sunt mofturoasa 🙂

      • moni spune:

        oameni buni eu imi aduc aminte ca mama mea se enerva des si ma batea si vreau sa spun ca o ascultam intotdeauna ,in schimb tatal meu nu m-a atins niciodata si nu aveam pic de respect pt el(cand eram copil,ma refer).sincera sa fiu nu stiu unde as fi ajuns daca mama nu m-ar fi batut si daca nu mi-ar fi impus reguli f stricte.Vad ca toti sunteti niste parinti perfecti care nu va atingeti copiii.eu am o prietena care si-a crescut copilul pana la varsta de 14 ani fara sa-i fi dat nici macar o palma ,iar acum baiatul ii tranteste usa in fata pt ca nu stie ce inseamna respectul fata de mama.Eu nu zic sa ii bati si sa urli toata ziua la ei ,dar si cate o palmuta la fundulet nu cred ca face rau

        • Ingrid spune:

          Total fals ! Orice copil batut ajunge un frustrat si un inadaptat in viata. Plus ca poate ajunge sa creada ca doar cu bataie si cu forta poate rezolva lucrurile. De ce (inca) sunt oameni (daca le pot zice asa) care cred ca „bataia este rupta din rai” ?
          Trebuie doar sa ii impui niste limite, acolo unde e cazul, nu sa il bati la fundulet sau sa ii dai doua palme cand vrea si el un tricou albastru.. Wtf ?! Voi nu aveti preferinte ? Cu ce e un copil altfel decat un adult ? Voi, acei adulti care aveti preferinte, nu va frustrati cand altcineva va spune ca nu aveti voie sa va incaltati cu ceva anume, pentru ca… asa avea chef acel cineva ?!

          La mine a fost exact pe dos, si cunosc o mie de alte exemple la fel: unul dintre parinti m-a batut in nenumarate ocazii cam din aceleasi motive: cand ieseam din casa si uitam (din cauza ca ma grabea – tot el) sa ma incalt cu sandalele, si ramaneam cu papucii de casa; sau ieseam cu niste pantaloni noi afara (care erau destinati special pentru iesit afara, nu de mers la vreo nunta), etc etc Acum nu mai vorbesc cu el. Punct. M-a facut sa cred de fiecare data ca nu sunt buna de nimic, ca voi ajunge o maturatoare pe strada, ca sunt proasta, inutila, m-a umilit de nenumarate ori.

          Nu suntem parinti perfecti (eu sigur nu ma consider asa), eu incerc sa fac in asa fel sa nu repet greselile parintilor, care m-au afectat teribil, si nici nu consider ca „m-am vindecat” pana acum, la 31 de ani. Inca sunt o inadaptata si „cer atentia” pe care n-am primit-o de la ei (am primit-o prin bataie, dar aia nu se pune). De ce sa imi fac copilul sa se simta umilit, de ce sa il trag de urechi in public sau in privat ca vrea sa mearga pe jos, insa mie imi este lene sa il las sa mearga, ca implica mai multa atentie din partea mea (cum am vazut prin magazine ca se practica: iei copilul la urecheat daca vrea sa se dea jos din cos sau sa puna mana pe vreun fruct)

    • Andra spune:

      Dar de ce? Adica, poate nu pricep eu, de ce e atat de greu sa ii dai tricoul albastru daca doreste sa se imbrace cu tricoul albastru? Sau, daca din motive obiective nu se poate (de ex. e murdar, sa zicem, n-ai apucat sa-l bagi la spalat) sa-i explici copilului asta? Sau de fapt prin comportamentul asta asa iti exprimi tu frustrarile, pe care n-ai curajul de a le exprima cu cei care ti le produc, iar atunci te razbuni pe cel mic, ca e la indemana si nu are puterea de a reactiona?
      Eu nu inteleg de ce ar fi atat de greu sa-l tratezi ca pe un adult si sa-i explici pe intelesul lui in loc sa faci exact pe dos decat isi exprima el dorinta si sa-l si lovesti? E atat de complicat? Sa presupunem urmatoarea situatie- tu adult, vine sotul tau si iti spune „hai sa iesim la o plimbare”, tu raspunzi „ok, dar sa-mi schimb hainele astea”, in momentul ala ar fi ok sa-ti arda doua palme si sa te tarasca afara asa cum esti imbracata, ca sa nu mai faci atatea mofturi data viitoare? Da, stiu, exemplul este absurd, dar la fel de absurd mi se pare si in cazul copilului.
      Eu nu am copii, am nepoti (de frate), pe cuvant de onoare ca de fiecare data cand am stat cu ei ne-am inteles foarte bine, si in casa, si in parc, si in vizita, pentru ca de fiecare data i-am explicat copilului atunci cand nu era ok ce dorea el, iar copilul a inteles. Si da, parintii asa i-au crescut, tinand cont de parerea lor si explicandu-le, de fiecare data cand voiau ceva absurd/nesigur/rau pt el sau altii de ce e gresit ceea ce vor.

    • Madi spune:

      Sambata am fost in parc si erau 2 baietei…extrem de nepoliticosi. Baietelul meu a incercat sa se joace cu ei dar nu a reusit, a primit o replica de genul: „Nu vrem, fraiere!”. Ta-su statea pe banca si nu zicea nimic. Apoi cei 2 s-au laut la bataie si cel mare l-a dat cu capul de topogan pe cel mic, la care ma-sa se ridica si jap 2 palme celui mare…fara niciun cuvant.
      Ma uitam si imi era mila de ei, erau niste copii nefericiti, iar ceea ce faceau ei erau strigate de ajutor…pacat insa ca nu avea cine sa-i auda.
      Sunt situatii in care baietelul meu de 5 ani reuseste sa ma enerveze (rare, dar sunt) destul de tare, iar atunci reactionez altfel. A nu se intelege ca il lovesc sau tip, pur si simplu nu mai am rabdarea necesara sa discut cu el, sa-l sustin, etc. Si se vede in comportamentul lui. Chiar daca in exterior comportamentul meu fata de el este acelasi (incerc sa ii explic, nu tip, nu lovesc) el cumva simte ca e doar o masca si ca ceea ce simt este altceva si devine mult mai putin cooperant, practic se pierde conexiunea dintre noi pentru moment. Iar atunci ii spun, uite acum eu sunt nervoasa, imi pare rau ca nu te pot sustine, nu te pot ajuta, sunt nervoasa pentru ca sunt obosita si nu mai am atata rabdare, nu este vina ta…si surpriza intelege. Mai tarziu discutam amandoi calm despre ce s-a intamplat.
      Copiii invata din exemplu, atunci cand copilul meu loveste alt copil sau pe mine (se intampla extrem de rar) eu ii zic: „noi nu lovim pe nimeni, eu nu te lovesc pe tine, nu vreau ca sa ma lovesti nici tu. Poti sa fii suparat, poti sa fii nervos, dar nu poti sa lovesti!”. Cum as putea sa-i spun asta daca eu l-as lovi pe el? Ce intelege un copil caruia ii spui „nu ai voie sa-l lovesti pe fratiorul mai mic” cand tu il lovesti pe el?
      Si ce e rau in a-si alege culoarea tricoului? Pana la urma consecinta a fost ca a stat afara doar 5 minute pentru ca nu a mai avut timp. Data viitoare se va gandi de 2 ori daca vrea tricoul albastru sau vrea sa mearga in parc mai repede.
      Copilul nu incearca sa te enerveze pe tine, nu face aceste „prostioare” pentru ca stie ca tie nu iti place, el este imatur, el invata. toate aceste lucruri fac parte din procesul de invatare, de formare a viitorului adult, asa ca mare grija ce ii invatam…

      • elena spune:

        tatal meu imi povestea cum il pedepsea mama lui de fiecare data cand mai facea o boacana ( ca de exemplu spart un bibelou din greseala). Il punea sa stea cu genunchii goi pe coji de nuci in fata oglinzii, ca sa vada ce copil rau e. Asta era pedeapsa cand nu avea chef sa se ridice sa-l altoiasca. Si bunica mi-a povestit acelasi lucru, dar zicea ca merita ca era prea zvapaiat si facea numai prostii. Ce prostii atat de grave putea sa faca un copil singur la parinti, care se plictisea ingrozitor de unul singur si isi cauta de joaca cu obiecte din casa. Sa nu zic ca mi-a povestit cum a fugit de acasa de frica de bataie si a stat o zi intreaga, aproape de noapte in parc pe un leagan pentru ca a calcat cu bicicleta din greseala un pui de closca.

        Si acum o dispretuieste profund pe mama sa si, desi niciodata nu a ridicat mana la mine sau la sora mea (avem un pic peste 20 de ani) si e un parinte exemplar, pot spune ca de multe ori, cu alte persoane, are tendinta sa-si rezolve problemele intr-un mod violent (violenta verbala in cele mai multe cazuri, dar ia foc cand simte ca este nedreptatit cumva – oare de unde aceasta pornire??). Noua, pe masura ce am crescut, ne-a oferit incredere si libertatea de a alege. Cand am mai gresit cu ceva, ne-a ascultat, si-a exprimat dezamagirea, si pot sa spun ca doare foarte tare cand iti spune cineva la care tii ca l-ai dezamagit. dar diferenta fata de o palma e ca nu-ti scade respectul si dragostea fata de parinte. Si dupa discutii kilometrice si despicat firul in patru, realizam unde am gresit si de ce mai ales, si asta m-a impiedicat sa-mi repet greselile si mai mult m-a ajutat sa iau decizii mai bune in viitor

        Repet ce s-a spus si inaintea mea: trebuie sa avem rabdare cu cei mici, sa le explicam ce e bine si ce e rau, sa-i invatam sa-si rezolve conflictele comunicand rational si intr-o maniera calma („Intr-o disputa, cine ridica tonul primul a pierdut.”), si sa le oferim libertate (dozata), pentru a ajunge oameni independenti, cu opinii, si, nu in ultimul rand, inteligenti emotional.

        • elena spune:

          Asta din perspectiva unui mic adult, care mai are mult pana sa aiba copii, dar probabil o sa fie tot un copil si cand o sa mearga in baston.

    • Rox spune:

      Draga Nicoleta…un timp as fi fost de acord cu tine…aplicam aceeasi metoda cu fiul meu… 2 palme la fund FARA SA I EXPLIC NIMIC… ca de asa, am fost crescuta si eu!… intr o zi cand am vrut sa fac ceva cu care fiul meu de 3 ani nu a fost de acord, m a luat de mana , m a intors, si mi a dat 2 palme la fund… ASTA A VAZUT LA MINE , ASTA A FACUT SI EL… ACEST MESAJ I AM TRANSMIS… nu mi a venit sa cred, dar cei mici imita ce facem noi… a fost ultima data cand am facut ceva, chiar lucruri superbanale, fara sa i explic… si din aceea zii avem o relatie super … cu plansete si crize foarte rar…

      m am DESTUPAT parinteste datorita informatiilor din acestui blog si diverselor comentarii postate… si nici eu nu sunt tot timpul de acord cu printesa…vezi articolul cu temele publicat de recent… 😉 …

  • Laura spune:

    Buna! Fetita mea de apr 8 luni a inceput sa aiba crize de plans daca nu ii fac pe plac si simt de fiecare data ca o iau razna cand plange isteric minute in sir.
    De ex, plange daca o pun in patut pt cateva min sa ies putin din camera, plange daca o las sa jos sa mearga de-a busilea, ii place doar in patul mare care deja a devenit periculos de cand a cazut din el.
    La o varsta asa frageda, cum ar trebui sa ma comport cu ea?

    • Printesa Urbana spune:

      Trebuie sa ramii ferma cind vine vorba de lucruri pe care NU le poate face (de ex sa ramina singura in patul mare, din care poate sa cada). Cind plinge de furie, o tii in brate, ii spui ca intelegi ca e suparata, dar ca ce vrea ea nu se poate si ii explici calm de ce nu se poate ce vrea ea, o data, de doua ori, de trei ori, ii oferi alternativa, va intelege in scurt timp. Uite, poti sta aici si sa faci asta sau poti veni cu mine sa etc etc. Fa din statul in patutul ei o joaca, spune-i ca acolo e casuta zinelor si du-i niste papusi acolo cu care se poate juca. Daca totusi e vorba de lucruri pe care i le poti oferi, ofera-i-le, chiar daca in start par absurde.

    • ioana spune:

      eu zic sa incerci sa cauti si alte cauze, poate o deranjeaza ceva in patut, poate ii e foame, poate e murdara la fund. poate vrea sa o pui pe spate, nu pe burta, poate vrea o jucarie, ceva sa ii distraga atentia. etc

    • feedback spune:

      „De ex, plange daca o pun in patut pt cateva min sa ies putin din camera, plange daca o las sa jos sa mearga de-a busilea, ii place doar in patul mare care deja a devenit periculos de cand a cazut din el.”

      ii place acolo unde a stat mai mult 🙂

      daca plange cand o pui in patut pt a iesi cateva minute din camera, n-o mai pune (nu plange din cauza patului , ca e ala mic si nu cel mare, plange ca o lasi singura, plange ca ea vrea joaca iar tu probabil in acel moment nu i-o poti oferi). pune-o intr-un carut si ia-o cu tine in oricare camera ai merge. eu asa faceam cu primul copil cand era mic. unde eram eu, era si el. si obiceiul se pastreaza si azi :)) si-s doi acum :)) (bineinteles ca a disparut carutul intre timp)

      plange cand o pui sa mearga pe jos… daca te asezi si tu jos langa ea, mai plange?

      • ade spune:

        Feedback, ai zis perfect totul Fetita mea are 8 luni si e cum zici tu. Zburdam cu caruciorul prin casa si e perfect, ne dam de-a busilea impreuna si e perfect, in patul mare (unde doarme peste zi) am creat o cazemata de perne si paturi sa nu mai cada.

  • mura spune:

    Experientele mele cu alti copii care nu au fost educati cu batul,dar de altfel un exemplu de buna crestere si bun simt:
    -am fost 1 an dadaca pentru 2 fete de 5,respectiv 10 ani.Stiu sigur ca nu erau educate cu batul.Erau finlandeze,dhaa :).Mama lor punea casete cu povesti pana si cainilor cand erau singuri acasa-de m-am speriat cand am intrat in casa crezand ca mai e cineva.Revenind la fetite, va spun ca eu nu am vazut copii mai educati ca aia (si am un pic de experienta cu copiii).Sa nu credeti ca asta inseamna ca stateau ca doua lalele lesinate,dimpotriva zornaia casa cand forfoteau ele pe-acolo,daaaaar,ce-am remarcat eu:
    -aveau preocupari,gaseau tot timpul ceva de facut:fie jucam jocuri,fie mesteream noi diferite chestii-tip lucru manual,fie pictau,desenau,aia mare cand se plictisea se apuca de citit,mda,boring ;)…
    -cea mare mi-a dat lectii despre diferenta dintre pietrele pretioase,despre tarile lumii(stia sa le deseneze),cealalta caprita m-a lasat paf cu pozele facute de ea intr-o zi:a surprins niste cadre foarte originale pentru un copil.Am vrut si eu sa le pun ceva muzica intr-o zi ploioasa(o melodie de-a Shakirei)…Aham,nici o reactie.M-am uitat mai bine si am vazut ca aveau o multime de CDuri cu Mozart si altii…ma scuzati:)
    -cand ieseam afara:cea mica statea cuminte la rand la leagan,se urcau in copaci,se jucau,dar totul cu grija de a nu deranja pe altii.Tin minte si acum ca eram in magazin cu junioara si mi-a atras atentia ca vorbesc cam tare(ioi!)
    O alta idee, un alt model de parenting, o profesoara in UK, mama a 5 baieti:spunea ca i-a educat sa fie liberi, creativi,ma rog,stilul Waldorf, dar si disciplinati pentru ca spunea ea nu voia ca atunci cand merg intr-un muzeu,de ex, sa inceapa sa traga de una, de alta, sa darame tot pe acolo.
    O alta intrunire, tot in UK, cu doua mamici, cu copiii lor(3) cam de 6-7 ani, asa, si ma gandeam eu ca va iesi harmalaie:dar nu prea;s-au jucat ceva timp in camera lor si apoi au iesit costumati in ce au gasit prin casa si au improvizat o sceneta pe loc.
    Pe mine m-au impresionat experientele astea pentru ca am vazut si o alta fata a lui „Ei,lasa mah,sunt copii, ce vrei”.Copiii trebuie sa-si consume energia, e perfect normal, dar uite ca se poate si la modul constructiv,ca sa zic asa.

  • anca spune:

    :))) suntem salvatiiiiii! noi astia care traim in Romanica!!!!!!!!1 eeeeee!!!1 sper ca toti care ati fost entuziasmati de acest articol sa cresteti copii „buni” pentru societate…nu stiu de ce am insa o strangere de inima….chiar nu cred ca suntem capabili de tot atatea lucruri pe cat scriem, vorbim, aprobam, comentam….

    • doina spune:

      Anca, daca ai copii, fa cum stii tu ca e mai bine – daca nu ai, macar lasa pe altii sa incerce cu ai lor 🙂
      Daca ai de gind sa imbatrinesti in Romanica, sa nu-ti faci planuri pe termen lung – te vor termina aia care sint mici acum si inevitabil vor fi mari cind tu vei fi batrina si vei pretinde de la societate chestii, atitudini,rezolvari care sa te ajute sa traiesti. Educatia e o investitie de lunga durata – daca o faci cum trebuie, sigur nu te va dezamagi. Incepe cu tine, n-o sa-ti para rau.

  • Raluca spune:

    Buna! Eu ma gandesc cu groaza la prioada urmatoare! Am o fetita de 6 luni, si stam in casa cu socrii! Nepotul sotului meu este tipul cu copil pe care-l descriai mai sus! Mezel pe pereti, branza pe frigider + scuipatul apei peste fața copilului meu, lucru care ma scoate din minti! Mama lui, cumnata mea, incearca sa-l faca sa inteleaga ca nu este frumos ceea ce face, dar intotdeauna vine partea aparatoare, bunicii! „Lasa-l draga, ca e copil!” Si uite asa, incepe si rade, si o ia de la cap! Baiatul avand 2 ani, ii vorbeste si….stiti voi vorba aia ce! Stie pana si povesti! Dar nu stiu cum o sa-mi fac fata sa inteleaga anumite lucruri, daca intotdeauna se vor baga bunicii, socrii mei! Si parca prevad viitorul…

    • Daniela spune:

      Pai mama baiatului(cumnata ta) ar trebui sa ii spuna soacrei tale sa nu se bage ea in educatia copilului ei.Nici un „Lasa-l draga, ca e copil!”. Si seful meu imi zicea intr-una din zile ca dupa ce isi lasa copiii la bunici nu mai poate vorbi cu ei, ca bunicii ii rasfata foarte mult si ii lasa sa faca orice. Nici asta nu cred ca e bine.

      • Stefi spune:

        E cam greu sa ii rogi pe bunici sa nu se amestece cand locuiesti in casa lor. De aceea sfatul meu e ca tinerii parinti sa-si caute un locsor al lor (cat de mic, chiar o garsoniera la nevoie, dar al lor, in care sa-si faca viata dupa propriile reguli, fara arbitrii permanenti la orice suflare). Stiu ca e usor de zis si uneori mai greu de facut, dar poate exista solutii si linistea viitoare merita, zic eu, anumite sacrificii (plus ca relatia cu bunicii/socrii/parintii de multe ori se amelioreaza o data ce nu mai traiesc toti sub acelasi acoperis).

        • Simona B. spune:

          Si eu locuiesc tot cu socrii, dar sotul meu e singur la parinti, deci nu sunt alti nepoti prin preajma. Asta nu inseamna ca situatia e roz. Fetita mea are 9 luni si vreau sa plecam cat mai repede de aici pana nu incep sfaturile contradictorii! Eu cu soacra ma cert foarte rau si foarte des. Zau ca nu vreau, dar ne calcam pe bataturi: aceeasi bucatarie, trecem prin camera ei sa iesim din casa. Ea e mereu cu fundul in sus, ne face observatie si daca radem, eu cu sotul, zice ca ne tinem doar de hlizit si ca avem un copil de crescut! Ei, poftim! Si cate altele! De-abia astept sa fiu zen la casa mea si sa-mi cresc copila frumos, chiar daca mananc 2 coji de paine toata ziua (singura solutie e sa ne mutam cu chirie)!

  • Miruna spune:

    Lucrurile se complica mult dupa 2 ani, chiar foarte mult. Multi copii se schimba la 180 de grade. Si mai multi parinti au mult mai putin timp pentru a fi acolo clipa de clipa si a modela comportamente. Deci provocarile sunt altele si mult mai greu de gestionat. Apoi, este posibil sa fii un parinte norocos, si asta in doua sensuri: un copil cu un temperament pozitiv si un parinte cu psihologia la el. Eu am fost un parinte nrocos de doua ori. Dar sunt parinti care trebuie sa faca fata unor altfel de copii, mult mai greu de „ëducat” si atunci, poate, ca din gradina mea sa nu se vada asa de frumos in gradina lor. Asta face sa fie ok ca eu sa apreciez situatia lor drept una gresita?Tu ai un articol mai diplomat, intr-un alt loc acum cateva zile era un articol mai putin diplomat si ceva imi spune ca au aceeasi origine. Cred ca se arata putin cam usor cu degetul.

    • Printesa Urbana spune:

      Postul meu e un raspuns la niste comentarii de-aici la un post tot de-al meu de acum doua zile (cel in care scriam ca cei mici ar trebui sa aiba voie sa incerce lucruri etc), nu stiu despre ce origine spui. Nu cred ca sint un parinte norocos ca nu mi se urca copilul in cap, nici ca aleg sa nu-l palmuiesc, cred ca faptul ca am (si o sa am si mai departe) un copil liber si responsabil e rezultatul unui cumul de factori dintre care multi au legatura cu alegeri pe care le-am facut (si, desigur, cu firea copilului, dar ma indoiesc ca majoritatea copiilor se nasc imposibil de stapinit).

    • feedback spune:

      ” Lucrurile se complica mult dupa 2 ani, chiar foarte mult. Multi copii se schimba la 180 de grade. Si mai multi parinti au mult mai putin timp pentru a fi acolo clipa de clipa si a modela comportamente. Deci provocarile sunt altele si mult mai greu de gestionat. Apoi, este posibil sa fii un parinte norocos, si asta in doua sensuri: un copil cu un temperament pozitiv si un parinte cu psihologia la el.”

      da, lucrurile se complica si copiii se schimba, insa adultul are caracterul format, si baza este cam aceeasi. adica, daca pana la 2 ani i-ai tipat si l-ai pocnit, dupa 2 ani nu inseamna ca devii brusc mai bun si intelegator; daca pana la 2 ani l-ai iubit si respectat, dupa 2 ani nu inseamna ca brusc devii agresiv si tiran.

      cat despre psihologie… eu personal n-am citit nicio carte de parenting, insa traiesc si imi cresc copiii dupa un principiu simplu si clar: „ce tie nu-ti place, altuia nu face” sau, altfel spus, trateaza-l pe el asa cum ti-ar place tie sa fii tratat.

      e un principiu simplu, simplu de tot, e o chestie de minim respect si de minim bun simt, si la noi e ok asa.
      desigur ca sint si situatii/ momente tensionate (mai ales ca, in cazul meu, vine si mezinul vertiginos din „urma”) in care trebuie sa reactionezi repede, ferm, corect, sa gasesti instant solutii la chestii aparent imposibil de rezolvat, dar daca ai in minte/ suflet aceste cateva cuvinte, curge totul lin 🙂

  • Raluca spune:

    Da, Daniela, le zice, cum sa nu, dar pe degeaba!!!

  • roxana spune:

    Buna,

    Cum se pot remedia problemele de la 4 ani daca pana acum familia,bona,bunicii(!!!) au facut exact pe dos?…. iar razvratirea exista, deranjul cateodata al persoanelor din public exista, accese de iubire extrema urmate de accese de furie pt nu-stiu-ce lucru minor, exista…. si pe deasupra sotul nu intelege acest tip sanatos de educatie si imi denigreaza autoritatea in fata copilului….

    • roxana spune:

      denigreaza pozitia am vrut sa scriu *

      • Stefi spune:

        Primul pas e ca parintii (mama si tata) sa se puna de acord. In rest, cand o regula se schimba, trebuie explicat copilului de ce si care e comportamentul adecvat. Anumite reguli se pot schimba cu varsta si poate in cazul de fata merge astfel explicat de ce anumite reguli se schimba – ceva ce e acceptabil pentru 3 ani, nu mai e pentru 4 (nu stiu daca sfatul meu e util pentru ca nu am inteles exact daca problema e ca copilul nu are deloc limite si reguli, sau ca are prea multe limite/reguli inutile eventual impuse cu forta – tipat, pedepse, bataie).

  • luiza spune:

    asa m-a intristat articolul, desi e plin de adevar. sora mea are un baitele de 3 ani, crescut cu bataitza, tipete, „obraznicule”, nana -uri peste mana cand facea ceva interzis. In schimb, eu citresc mult si incerc sa imi cresc copilul asa, liber, cu alternaqtive si explicatii. Ce nu intelege ea si cei din jur (tot pe sistemul copilul trebuie sa stie de bataie si cine este seful in casa) ma dezaproba total. Si uite asa parca am un deja vu in copilariile noastre.

  • delia spune:

    da, asa de mandra eram si eu de baiatul meu pana la 2.5 ani… apoi am avut cateva tantrumuri si mi-am revenit… asa ca nu e bine sa spui al meu nu tipa, nu plange, nu e obraznic etc daca nu are cel putin 4 ani si poate vreun frate mai mic

    • Anda spune:

      Pai nu stiu daca a zis cineva „al meu nu tipa, nu plinge, nu e obraznic” …

      Al meu face cel putin 2 din 3 (obraznic nu stiu ce ar insemna la 2 ani si-o luna) si avem si tantrumuri, si „nu” si „NU!” si „NU NU NU!” dar toate sunt tratate cu respect, rabdare si calm de noi, parintii (in cantitati mai mari sau mai mici, in functie de stoc) si intr-un final tot ne imbratisam, ne stergem lacrimile (daca sunt) si facem cum trebuie (sau cum crede adultul ca trebuie).

      Intr-adevar nu are inca 4 ani, nici frate mai mic, si sunt constienta ca personalitatile si comportamentele lor sunt foarte fluide la varsta asta, dar tot cred ca e o baza buna si tot asa voi continua.

      Si pina la urma nici la 4 ani, nici la 14 ani, nici macar la 44 de ani, nu poti spune ca misiunea ta de parinte s-a incheiat cu succes, nu se incheie niciodata, nu-i asa?

      • Oana spune:

        Foarte frumoasa ultima fraza! Si mai mult, adevarata :).

      • delia spune:

        Poate ați observat că Sofia e un copil ascultător. Nu e docilă,știe să ceară ce-și dorește, dar nu mi s-a întîmplat vreodată pînă acum să deranjeze pe cineva într-un spațiu public. Nu urlă. Nu e agresivă, chiar dacă alții sînt agresivi cu ea. Nu bagă mîna în farfuriile altora. Cînd se plictisește de stat la masă (cam dupa 30 de minute de activități potrivite ei), îmi spune că ar vrea să alerge, sau să meargă în colțul acela să facă nu știu ce. Merg cu ea. Mereu mă întreabă dacă are voie să facă una sau alta. Dacă poate gusta din asta. Dacă îi atrag atenția că vorbește prea tare, imediat vorbește în șoaptă. Și are doi ani! ”
        pai tocmai de aia, ca are numai doi ani (semn de exclamare)
        asta nu mi-a placut. suna a uitecegrozavamamasuntsicecopilamcrescut. agresivitatea se invata nu numai din familie, dar, mai ales, de la ceilalti copii. si, cum am „rasfoit” prin comentarii, am vazut ca s-a detaliat suficient ceea ce vreau eu sa spun.

        • Printesa Urbana spune:

          voiam sa spun ca desi e destul de mica, intelege foarte multe lucruri (si reguli). asta apropo de ideea ca un copil de 4-5 nu intelege reguli si trebuie sa-i fie impuse.

  • monica spune:

    Eu nu stiu de ce va asteptati la copii bine educati cand parintii lor sunt cum sunt. Daca parintele e necioplit, incult (si nu ma refer la o cultura generala variata, ci macar la bunul simt de a scrie cat de cat corect in limba roana), cum poti avea pretentii de la bietii copii? Si vorbesc in cunostinta de cauza, sunt profesor deaproximativ 10 ani. Am lucrat atat in gradinite cat si in scoli. E de ajuns sa vezi copilul si obtii o buna descriere a parintelui.

  • oana spune:

    Cine nu are o Printesa urbana sa si-o cumpere! 🙂 O zi senina tuturor!

  • lia spune:

    Uhhhhhhhhh, am avut emotii, recunosc, citind titlul….nu stiu de ce, am crezut ca vei milita exact pentru genul de copil ce are voie sa faca haos in jurul lui pe oriunde trece, precum uraganul Catrina. Scuze !
    Sunt intru totul de acord cu ce ai scris azi, aici, in acelasi mod gandesc si eu si am scris asta in repetate randuri, insa nu am dobandit prea mare acceptare din partea celorlalte mamici, care au zambit cam stramb, multe dintre ele, altele au tacut pur si simplu, si in acest caz si tacerea mie-mi pare un raspuns, unul care indica mai exact ca ele nu sunt prea de acord cu cele „predicate” de mine. Si desi imi admira fatis opiii, comportamentul si atitudinile lor, eu STIU, ca pe la spate, (probabil, nu bag mana in foc) ele se gandesc ca eu ii militaresc de le merg fulgii si cu vorba si cu cureaua. Ele, aceste mame nu pricep insa ca am inceput cu ei educatia inca de cand am venit cu ei acasa din maternitate. Si nu am luat pauza de atunci nici macar o jumatate de zi, o ora sau o jumatate de ora. Fiindu-le alaturi asa cum le-am fost si le sunt, prin puterea exemplului, prin comunicare verbala si nonverbala inca de cand ei nu stiau deca sa gangureasca si sa faca baloane de saliva la gurita. Eu le-am vorbit mereu, incat uneori se intreba sotul meu de ce le vb atata cand ei nici nu pot raspunde macar? Si pe masura ce au crescut mi-am ajustat nivelul comunicarii, am adaugat noi nuante. Acum ne intelegem din priviri deja. O simpla ridicare a mea din sprancene le arata ca e cazul sa se opreasca din ce fac si sa o faca alfel. De ex. daca se angajeaza intr-o lupta in joaca „corp la corp” care mie mi pare ca a devenit prea periculoasa pentru corpusoarele lor, merg langa ei, le intru in raza vizuala, ei fiind constienti mereu ca sunt prin zona, ma privesc, si au ocazia sa mi vada sprancenele ridicandu-se. Pt ei e un semnal ca au sarit putin limita si revin la o lupta mai blanda cu articulatiile lor. Niciodata nu i-am lovit insa am fost ferma cand a fost necesar. Un ton ferm, atitudine si consecventa, insa toate astea intr-un cadru plin de iubire, de daruire, de grija, de respect, de deschidere continua si constanta spre nevoile lor, de la cea mai frageda varsta i-au ajutat sa si formeze un set clar despre ce e bine si ce nu e bine pt ei. Si ei ma iubesc si ma respecta. Stiu sa negocieze, stiu sa isi exprime nemultumirea, dezacordul fata de ceva ce nu le convine, insa nu prin urlete, tipete, aruncat pe jos, distrus, lovit, ci prin cuvinte, uneori insotite de ochi inlacrimati. De mici stiu asta si acum nu-s f mari, sunt scolari mici, insa acum au un limbaj foarte nuantat si un mod de exprimare mult mai diversificat. Noi discutam cu ei absolut tot, le cerem parerea, ii ascultam, analizam impreuna ceea ce urmeaza sa facem. Au alegerile lor ce si le fac, unde noi nu ne mai bagam decat ca sfatuitori si ca suporteri (ce freze sa si faca, ce haine sa poarte, ce incaltari, ce coperte la caiete, ce sporturi sa practice, ce jocuri sa joace, cu ce jucarii sa se joace, ce prieteni sa aiba) suntem acolo, alaturi de ei, insa le lasam acel spatiu de care deja au nevoie, in care ei sa experimenteze in siguranta totusi. Multe mame nu inteleg de ex. de ce-i permit eu fetitei mele de 7 ani jumate sa decida cu care fetite sa se joace si cu care nu. Daca ea de ex ieri s-a jucat cu fetita A si B si azi vrea sa se joace numai cu fetita C, ignorandu-le pe A si B, mamele primelor doua se uita crucis. De ce? Nu le ignora din rautate, pur si simplu ea are pt azi un alt scenariu in cap si parerea mea e ca atunci cand iese la joaca nu trebuie sa faca fericiti alti copii si in primul rand trebuie sa se ingrijeasca de multumirea ei personala cata vreme nu deranjeaza pe altii. A ignora nu inseamna a deranja, ci a avea dreptul de a alege. Ea exprima frumos si respectuos „astazi vreau sa ma joc cu B pentru ca….maine o sa ma joc si cu voi, ok?” Deci….copilul meu nu trebuie sa fie responsabil cu multumirea tuturor celorlalti copii cu care are relatii intr-o anumita perioada de timp. Aud mamici „Dar joaca te si cu A si B ca ele se supara”. Ei si? De ce s-ar supara? Pentru ca asa le induce adultul ca TREBUIE sa se supere, altfel nu s-ar supara ci ar gasi o cale sa se joace altceva, nefrustrate. Daca adultul le limiteaza optiunile cu indicarea unei anume stari emotionale, ele ce pot face decat sa reactioneze ca atare. Pare poate egoist din afara comportamentul copilului meu insa asa consider ca e ok pentru ea. Sa stie ca are dreptul sa aleaga ce e bine pentru ea in primul rand, cata vreme nu cauzeaza altora un rau evident.
    Stiu ca pt multi e greu de crezut insa … asta e metoda mea. Si functioneaza!

  • AndreeaG spune:

    Yap, posed doua bucati copii liberi, cu care s-a putut vorbi, intotdeauna. Si ma amuza uneori socrul, tot cu dinastea ca sunt mici (4, respectiv 6 ani) si ce le tot explicam atatea. Acum a mai rarit-o ca a inteles, dar cand erau mai mici ne-o zicea tot timpul 🙂

    0 tantrum-uri (asta pt cei ce te „linistesc” ca o sa vezi tu cand mai creste 🙂 ), si sunt frumosi si ascultatori, evident energici, dar mereu empatici si super-inteligenti, si asta nu o spun eu, ca o cioara ce sunt, ci o spun absolut toti cei cu care au contact.

  • Alexandra spune:

    Dar oare cum o sa ajunga un copil pe care mama il invata pe de-o parte de bine si tatal, pe de alta parte, il invata numai de rau, sa vorbeasca urat, sa loveasca lumea, etc.? Oare in situatia asta cum isi va forma caracterul, ce va alege?

    • mura spune:

      @Alexandra:pana la 7 ani copiii invata prin imitatie,deci probabil copilasul in cauza va incerca sa copieze ambele tipare.Mai departe va depinde mult de stimulii exteriori,de mediul cu care intra in contact si care ii vor provoca o reactie pozitiva sau negativa.De aceea mama ar putea sa-i ofere experiente pozitive mai multe care sa-l modeleze in sensul dorit de ea(locuri de joaca cu prieteni,ateliere,teatru etc).Iar pentru agresivitatea care ii este sadita ar putea opta pentru niste cursuri de judo,karate…pentru a fi reorientata si disciplinata.

  • roxana spune:

    fetita mea de 4 ani inca are pampers noaptea…. asta este,am incercat sa o dezvat cateva luni,pt ca mi-o traumatiza educatoarea la gradinita si la un moment dat am spus ca gata,fetita mea nu merita asa trauma(urla la ea ca de ce face pe ea la somn la gradi ,acasa se purta ciudat,etc…)si am decis ca o las in ritmul ei. Baietelul in schimb a renuntat singur la pampers de pe o zi pe alta la 1 an si 7 luni(fara nici un stres aplicat din partea mea).
    Cand mergem la munte sau in zone cu noroi balti,sau oricand cand ploua ii echipez cu cizme de cauciuc cel putin si ii lasa sa se joace prin balti,nu vad care e problema.
    Daca baietelul are o atitudine cateodata mai agresiva si se ia la lupta cu alti copii,il atentionez sa schimbe jocul sau sa isi limiteze miscarile etc…nu imi iese intotdeauna si cateodata mai ridic tonul,dar trebuie perseverat cu calm si iubire,dupa cum spui si tu 🙂

  • Lavinia spune:

    Locuiesc la Londra de un an. Doar parintii romani si africani urla la copii, ii ameninta si ii bat. Am momente cand imi vine sa merg la vreun copil tratat astfel, sa il iau in brate si sa ii spun ca totul e ok, ca el e bun si destept si frumos. Frecvent aud romanii spunand chestii de genul: esti imbecil? sau daca nu vii imediat te las aici sau nu vreau sa te bat dar nu intelegi sau nu te duce acolo ca sunt caini (nu sunt caini si ei stiu dar li se pare ok sa dezvolte o fobie copiilor, in loc sa isi ridice fundul de pe banca si sa mearga unde are copilul chef sa se joace). Sunt nanny la o familie britanica, cu 3 copiii: 9, 7 și 2 ani. Cei trei copii sunt educati si politicosi, cer voie sa faca diverse chestii sau sa manance anumite lucruri. Cand sunt refuzati, li se explica de ce sunt refuzati si ei inteleg. Poate insista, ca deh sunt copii dar nu o fac plangand sau urland sau dand din picioare. De exemplu, vinerea e treat day cand au voie sa manance ciocolata si pizza si sa priveasca un film. Ciocolata se cumpara cu baxul pentru mai multe saptamani si sta in dulap si copiii nu se ating de ea pentru ca stiu ca nu au voie. La fel si cu bauturile acidulate. Exista in frigider dar pentru ca stiu ca nu sunt pentru copii, nu cer si nici beau pe ascuns. Au voie sa se joace Minecraft 30 de minute pe zi si trebuie sa anunte cand incep, ca adultul sa le spuna cand au expirat cele 30 de minute. Poate mai cersesc un minut, doua in plus dar atat. (Se subintelege, sper, ca bebelusa nu joaca minecraft!) Cand fac cate o boacana sau nu se poarta corespunzator, pedeapsa suprema este sa paraseasca incaperea timp de 5 minute, timp in care un adult ii si explica ce a gresit, apoi trebuie sa isi ceara scuze. Nu se tipa la copii si evident ca bataia iese din discutie. Sunt felicitati pentru tot ceea ce fac bine si cand nu fac ceva bine li se spune ca e ok, vor incerca mai mult data viitoare si vor reusi pana la urma. Intr-o zi, cel de 9 ani a venit trist de la scoala ca nu a facut perfect la un test. Mama lui i-a spus ca nu este o tragedie, ca in viata nu putem face totul perfect, ca fiecare avem puncte forte si slabiciuni. Ca cel mai important este sa incercam si ca nu trebuie sa fim the best dar ca trebuie sa fim the best we can. Sunt invatati sa fie afectuosi si buni. Toata lumea se pupa la culcare, la trezire, inainte de scoala si dupa scoala. Cei mari au grija de bebelusa, se joaca cu ea, o includ chiar si cand au prieteni mai mari in vizita. Este chiar dragut sa vezi cativa baieti de 9 ani jucandu-se cu pistoale si pe cea mica, toata numai carlionti alergand dupa ei si strigand bang bang. Si ei prefacându-se ca au fost nimeriti si ea razand in hohote si ei la fel. Apropo de bebelusa, daca nu vrea sa se imbrace in ce ii dau eu, o las sa isi aleaga. Am iesit de multe ori in parc in cizme cand era cald sau in sandale cand nu era chiar asa de cald. O las pe ea sa se imbrace si sa se incalte cum vrea si eu iau la mine lucruri corespunzatoare vremii de afara. La un moment dat ii va fi prea cald sau prea frig si imi va spune si atunci o schimb in ceva potrivit. Mi se pare mai ok asa decat sa ma lupt cu ea. In plus, asa intelege conceptul de cald si frig si stie sa ceara chestii conform cu temperatura. A purtat scutec pana acum 2 saptamani. Noi ne apucasem de potty training de vreo luna dar ea nu ne lua in seama. Acum 2 saptamani ea singura a refuzat sa mai poarte scutec si sa ceara potty la nevoie. Au fost foarte multe accidente in primele zile dar acum poate sa tina si pipi si caca pana ajunge la olita si dupa somn are scutecul uscat, chiar si noaptea. Si eu ma mir toata ca vai, ce inteligenta e, si mama ei imi spune ca e normal, ca se invata foarte repede daca astepti momentul in care copilul este gata pentru asta si nu il fortezi. Fiecare copil in parte e unic si are propriul sau ritm. Nu inseamna ca un copil daca incepe sa vorbeasca la 2 ani sau sta in scutece pana la 3 ani e idiot. Concluzia la care am ajuns este ca toti copiii au creierul suficient de dezvoltat sa inteleaga ce vrem de la ei si sa se conformeze. Important este ca adultii sa gaseasca cea mai potrivita cale de comunicare care sa nu frustreze copilul. Adica, nu ii spui copilului doar ca nu are voie, ii si motivezi de ce nu are voie. Nu trebuie sa fie neaparat o motivatie exacta stiintific, nici macar reala nu trebuie sa fie. De exemplu eu i-am spus sa nu o mai bage pe mummy pig in gura pentru ca daca o mananca, nu mai are cine sa ii citeasca povesti lui peppa pig (personaje de desene animante, nu stiu daca exista si in romania). Nu ii puteam explica bebelusei despre sufocare etc. Acesti trei copii au fost crescuti cu reguli care au fost impuse in functie de varsta. La unele s-a renuntat pe masura ce au crescut sau au fost inlocuite cu altele noi. Dar regulile au fost explicate si compensate cu posibilitatea de a alege intr-o multime de situatii. Se pot imbraca in ce doresc, uneori pot alege parcul in care vor sa se joace, pot sa umble desculti in parc, sa se catere, sa se murdareasca. Nimeni nu se supara pentru o gaura intr-un tricou sau pentru un cucui in frunte. Stiu sa stranga dupa ei, daca varsa ceva trebuie sa curete, dupa ce termina de mancat fiecare isi pune farfuria in chiuveta, chiar si bebelusa, nu se ridica nimeni de la masa pana nu termina toata lumea si au voie desert (care e iaurt sau un fruct) doar dupa ce toata lumea a terminat felul principal. Si la ora 7 seara toata lumea e in pat, fara comentarii. Cei mari au voie sa citeasca pana la 8, dar de obicei adorm cu cartea in brate. Nu au gadgeturi personale, le folosesc pe ale parintilor si nu au bani de buzunar. Daca le dai 50 pence sunt fericiti 3 zile, desi parintii au casa de 1 milion de lire. Nu primesc tot ce cer desi posibilitati financiare exista. Nu sunt recompensati cu bani, sunt recompensati cu activitati educative, gen vizite la un muzeu preferat (muzeele oricum sunt gratuite in cea mai mare parte). Cam asa isi cresc englezii copiii.

    • DM spune:

      foarte fain, ce-i drept. de vis!
      insa ei isi permit bona, uite. eu de aproape 4 ani stau acasa cu copiii, au venit unul dupa altul. am ramas in concediu de ingrijire cu amandoi. e greu singura cu 2 copii (mici) sa-ti pastrezi cumpatul tot timpul. si avand in spate o copilarie „tipic” romaneasca, e si mai greu sa te controlezi. cea mare vine de la gradi cu gesturi, cuvinte nepotrivite, invata si de acolo cate ceva „bun”. il mai capaceste pe cel mic, el invata de la ea. eu trebuie sa fiu cu ochii pe ei non-stop. ce sa-i faci? nu-mi permit gradinita privata si nici bona-ca sa-mi relaxez si eu putin creierul, sa pot fi calma si senina 24/24. bunicii sunt departe.
      Aletha Solter spunea apropo de cazuri ca ale mele ca nu e normal ca 2 copii mici sa aiba doar 1 adult in preajma, ei au nevoie fiecare de luat in brate, timp de plans, de descarcat nervi. nu poti cu 2! mi se pare o prostie. ce fac cei cu gemeni?! daca nu au bunici nici bona.
      poate ca am deviat de la subiect. eu incerc sa-i cresc liberi si fara pedepse, dar e al naibii de greu si mai „calc in strachini”.

      • Oana spune:

        Eu te inteleg oarecum, prin prisma mamei mele, care toata viata a incercat sa ne creasca liberi si fara pedepse si in mare parte a reusit. Ea isi aminteste acum, noi nu, cum cateodata, presata de oboseala extrema ( nu avea nici un ajutor, ea facea de toate si ne crestea si pe noi) mai ceda nervos si mai scapa cate un: „du-te de aici, lasa-ma sa spal/calc/gatesc/fac curat si altele, dar uite ca per total binele a invins raul, iar acum la 61 de ani, e una dintre cele mai rabdatoare si empatice persoane pe care le cunosc. Si o spune si ea, ca s-a autoeducat in timp, si-a impus sa nu isi verse amaraciunile ( care existau din plin) asupra noastra … si a functionat. Deci nu pot spune decat ca poate in timp vei reusi, cu tot stresul si oboseala si greul, sa nu „mai calci in strachini” decat rareori. Suntem si noi, parintii, tot oameni si mai gresim uneori. Atata timp cat e doar uneori, e acceptabil, cred eu. Si da, este greu, foarte greu, dar sentimentul pe care il ai cand vezi ca efortul tau da roade … e minunat! Numai bine iti doresc!

      • roxana spune:

        eu am gemeni de 4 ani(o fetita si un baietel) si credeti-ma nu e usor deloc.si am avut si bunica si bona de la 3 luni(cu schimbul), dar tot nu e usor…. au personalitati diferite….vor lucruri diferite,au nevoi diferite…si sa incerci in acelasi timp sa ii impaci pe amandoi si sa nu gresesti sau sa nu faci diferente…. eu cred ca aici se poate vorbi despre o alta abordare pe acelasi stil dar dedicat gemenilor ,pt ca eu sunt total de acord cu ce spune printesa urbana ,insa e atat de greu de aplicat de multe ori…. Inchipuiti-va urmatoarea scena: suntem in parc, fetita vrea pipie,baietelul e pe tobogan ,el fuge ca vrea sa se dea pe un alt tobogan ce se afla la 50m departare,sau se ia cu alti copii la fuga ce se indreapta spre zona carosabila, eu o tin pe cea mica sa faca pipi si in timpul ala strig dupa baietel. Sau ar trebui sa o las din brate in plata Domnului in iarba si s ama duc sa ii explic calm baietelului sa nu fuga cu copiii spre carosabil?? zau ca ma depasesc unele situatii…. si eu chiar citesc Alfie Kohn&co…..

        • Stefi spune:

          Cred ca atunci cand vocea ridicata este rezervata strict pentru situatii de genul asta (antentie, pericol, stop) isi are rolul ei. Si mai ales sigur e efectiva – sunt convinsa ca in cazul respectiv baietelul tau s-a oprit sa asculte ce ai de zis (daca era obisnuit sa se tipe la el tot timpul, nu cred ca avea nici o reactie).

          In general, poate se impune o regula care trebuie explicata: de exemplu are voie sa se joace intr-o anumita zona liber si fara sa vina sa ceara voie; daca vrea sa paraseasca zona respectiva, trebuie sa ceara voie.

      • Stefi spune:

        Ei poate au bona pentru ca amandoi lucreaza si deci e necesara – nu e clar din text, dar e posibil ca peste zi, toti trei copiii stau tot cu o singura persoana (bona), in afara orelor cand cei mari sunt la scoala – stiu foarte multe astfel de cazuri si cumva bona se descurca foarte bine cu toti copiii peste zi (nici in cazul tau, cei doi nu sunt permanent acasa). Nu zic ca e usor un singur adult cu 2 copii, zic doar ca si in cazul familiior care au bona situatia nu e neaparat alta, sau automat de invidiat.

        Iar gradinitele de stat nu sunt toate la fel – daca cea la care merge fetita nu e corespounzatoare, poate sunt altele unde personalul e mai atent. Daca fetita are tendinta de bataie, trebuie intrebat exact ce se intampla la gradi – nu e un comporament in regula si e posibil sa fie pentru ca fetita e batuta la gradi? (poate educatoarele nu sunt mereu prezente? poate educatoarele ii mai bate pe copii?)

      • Lavinia spune:

        Eu sunt prima lor bona. Lucrez la ei din septembrie anul trecut si oricum lucrez doar trei zile pe saptamana, de luni pana miercuri. Au avut nevoie de bona pentru ca mama a suferit o interventie chirurgicala pe coloana si avea nevoie de ajutor cu bebelusa si pentru ca a inceput un curs de doua zile pe saptamana. Pana atunci s-a ocupat singura de copii, cu ajutor de la sot doar in weekend, pentru ca lucreaza pana dupa ora 7, in general. Ce-i drept, in weekend sotul face de toate: spalat, gatit, curatenie, cumparaturi, nu se da in laturi de la nimic, englezii isi impart frateste treburile in gospodarie. Eu o admir pe aceasta femeie pentru ca singura a crescut trei copii minunati, fara sa tipe la ei, desi ea sufera de tulburare bipolara. Chiar si in momentele in care schimba tratamente (efectele adverse sunt oribile), vocea ei pastreaza aceeasi tonalitate cand vorbeste cu copiii. Imi spune ca atunci cand erau primii doi copii mici, uneori plangea la sfarsitul zilei, dar niciodata in fata copiilor. Eu nu am copii si nu cred ca o sa fac curand pentru ca nu ma simt pregatita psihic. Eu nu gasesc nicio scuza mamelor care isi pierd rabdarea si motiveaza asta cu argumentul ca e greu sa cresti copii. Da, e greu. Dar se presupune ca stii de la inceput in ce te bagi. De la bun inceput stii daca te poate ajuta cineva sau daca iti permiti sa angajezi ajutor etc. Copiii nu au nicio o vina ca mama se simte coplesita. Mama alege sa faca un copil, copilul nu are de ales. Nu este ok ca o mama sa isi verse frustrarile asupra unui copil inocent. L-ai facut, trebuie sa te inhami cu rabdare si sa il cresti frumos pentru ca tot restul vietii lui depinde de ceea ce faci tu acum, ca parinte. Si vorbesc in general, nu ma refer strict la tine. Eu sunt o victima a unor parinti frustrati si nefericiti si de ani de zile incerc sa trec peste copilaria mea nefericita.

        • DM spune:

          Da, se cunoaste ca nu ai copii. Mamici, ati stiut cu exactitate de la bun inceput in ce v-ati „bagat”? Ma indoiesc. Si in plus, depinde f mult de temperamentul copiilor. Ai mei sunt diferiti ca si fire. In al 3lea rand, nu-ti poti planifica la inceput viata, ea iti aduce tot felul de surprize, se pot intampla multe..daca la inceput iti permiteai bona, ajungi sa nu-ti mai permiti. In n al 4lea rand, nici la 30 de ani nu te cunosti pe tine atat de mult incatsa stii exact cum vei reactiona in anumite cazuri de stres. Eu nu mi-am trait viatadupa un plan bine pus la punct. SUCCES pe cand vei avea copii si jos palaria mamelor care isi cresc singure copiii fara pedepse si recompense. Inca ceva: numarul lor conteaza-al copiilor.

  • Veronica spune:

    Intamplator am citit blogul tau de acum 2 zile, trimis de prietena mea care imi impartaseste filozofia de parenting si in general de viata. Mi-a (ne-a) placut deosebit de mult gandirea ta si stilul tau de parenting, foarte asemanaroare cu ale noastre, cu telul nostru comun de a creste copii echilibrati, fericiti, independenti, care sa se iubeasca si sa se respecte pe ei si pe cei din jur.
    Binenteles ca avem reguli, limite si un program ordonat de viata, caci un copil crescut fara acestea se va simti pierdut si neiubit de parinti, dar tratam copii cu dragoste, respect si generositate, caci ei invata prin exemplu dat de noi, nu prin reguli rigide care trebuie sa le urmeze pentru ca asa am zis noi, care suntem mai inalti si impunatori. Le ascultam opiniile, le dam posibilitatea sa faca alegeri si sa ia decizii, cladind fundatia unor skill-uri atat de necesare in viata. Draga Printesa continue a scrie despre acest subiect si poate si cei care nu sunt de acord cu tine (ba te mai si eticheteaza ca „mamica inconstienta”) vor invata ceva.

  • Geezer spune:

    Io-s mai Gica Contra, asa. Si nu ca nu as fi de acord ca nu vad beneficiile unui mediu familial cald, e o diferenta colosala intre cum cresteau oamenii copii acum 100 de ani si cum o fac acum! Dar ceea ce mi se pare mie agasant e ca la final ajungem sa citim carti ca sa ne crestem copiii. Ca in loc sa cauti singur solutii pentru a face om din copilul tau, trebuie sa aplici teorii fade ale unor pseudopsihologi. Ce s-a intamplat cu instinctul de mama? Eu nu cred ca sunt mame care isi bat sau isi cresc copiii in teroarea lui „NU” din instinct. De la nastere o mama simte daca copilul ei e sanatos sau nu (si totusi alege sa creada doctorii in majoritatea cazurilor), ea traieste cel mai mult langa copil ca sa il cunoasca mai bine decat oricine si astfel incat sa stie cum sa-l ia cand e obosit, cand e suparat sau cand e vesel.
    Cand ma gandesc ca au fost carti de genul Ferber care au facut furori, precum si altele (Spock) acum blamate! Oare cand ne vom opri? 🙂

    • Oana spune:

      Dar bineinteles ca functioneaza instinctul! Eu de exemplu stiam inainte sa-l citesc pe Cohn, sau sa inceapa Ioana sa scrie despre modul in care o educa ea pe Sofia, ca asa imi doresc sa-l cresc si eu pe al meu. Am exemple in jur, stiu ca functioneaza. Fiecare mama vrea ce e mai bun pentru copilul ei, numai ca uite, luand de bun tot ce auzi de la alte mame, familie, cunoscuti si poate neavand „curajul” ( care sa nu mai spunem ca ne lipseste tocmai din modul in care am fost educati) sa ne ascultam instinctul, putem ajunge la „sancta simplicitas”. Si dupa ani si ani sa ne para rau. Spun ca e de preferat sa ne informam, sa ne „ascultam” vocea interioara nebruiata de alte voci, sa facem the best we can, pentru ca asta e marea miza a vietii noastre de parinti. Si e un drum fara intoarcere. Ar fi pacat, ca din comoditate sa ratam calea cea buna. Cred.

    • Stefi spune:

      A citi carti face parte din a cauta solutii – si de ce nu am lua solutii pe care specialistii (care au avut de-a face cu mii de copii) le-au gasit sa functioneze? De ce trebuie sa inventam mereu roata? Oamenii au luat mereu alte sfaturi de la altii, inclusiv in cresterea copiilor – diferenta acum e ca poate suntem mai atenti de la cine primim sfaturile si pe ce anume se bazeaza sfaturile respecive.

      Multi parinti poate au ajuns la carti de specialitate pentru ca instinctul le spunea sa isi trateze copiii cu respect si afectiune, si fara bataie, in timp ce unii „experti” prin jurul lor sustineau sus si tare ca afectiunea aratata pe fata si lipsa unei carpeli din cand in cand duce la copii rasfatati (si cartile respective le-au intarit probabil convingerea ca instinctul lor era corect).

  • Irina spune:

    ei, stai sa mai creasca Sofia, stai sa vezi cum o fi si celalalt copil, e cam devreme sa spui ca teoriile aplicate de tine au succes :)).Urmeaza ,,mica adolescenta” la 4 ani, urmeaza rivalitatea dintre frati, urmeaza gradinita, scoala, si tu jongland cu gospodaria, serviciul si educatia copiilor…ehe, traiesti momente de aur acum, mai ales daca ai un copil cu temperament linistit. Pana cresc mari o sa dai de pamant cu teoria de un milion de ori. Si prin asta nu inteleg ca n-o sa le mai impui limite, ci ca zenul tau se va epora de foarte multe ori, si creativitatea iti va fi pusa la maaare incercare. Dar probabil asta e farmecul, la urma sa iesim sifonati, dar multumiti cu ce am realizar. Succes!Si nastere usoara!

    • Printesa Urbana spune:

      Of, sabia asta deasupra capului… Cind avea Sofia 2 luni auzeam numa las c-o sa vezi tu la 1 an ce greu o sa fie. A facut 1 an, a fost foarte fain, am inceput sa aud numa las ca face ea 2 ani sa vezi tantrumuri si fite si samd, a facut 2 ani, nooo, stai sa faca 4, aia e viata grea. Si tot asa. Da, stiu, niciodata n-o sa am suficienta experienta ca un parinte cu mai multi copii, care sint mai mari si eventual mai baieti (ca na, cu baietii e mai greu). Deocamdata spun ce stiu acum si in ceea ce priveste textul de azi cel putin, nu cred c-are ce sa se mai schimbe, e vorba de cine sint ca om si de cum imi iubesc copiii, nu de cite ore dorm pe noapte.
      Si da, sa ne tina dumnezeu sanatosi, sa vedem impreuna ce-am realizat.

      • Alina spune:

        Andrei are 4 ani si nu e deloc mai greu ca la 2, de exemplu. Ba chiar dimpotriva, as putea spune. Si e baiat, na. Fireste ca are si zile mai proaste (de fapt bucati de zile), dar adultii nu au? Daca ne uitam mereu la drobul de sare, o sa ne gandim cat o sa fie de greu cand vor intra la scoala, apoi vai, vine liceul si ce dezastru va fi si tot asa.

  • Gabriela spune:

    Geezer nu stiu cum e in jurul tau dar in jurul meu sunt 90% mame cu un tip de „instinct” alterat caci instinctul lor le zice sa urle 45 de minute in continuu la copil la locul de joaca: „daca nu incetezi plecam acasa, daca mai alergi plecam acasa, daca daca daca” tipa la el la fiecare 15 secunde timp de 45 minute si copilul parca era surd adica era atat de obisnuit ca o ignora total. Asta e doar UN exemplu din sute la care am fost martora. Asa ca mai usor cu instinctul caci nu e valabil. Si cel mai rau e cu instinctul de turma. Instinctele se educa altfel am fi animale. Cand va aud reticenta la cuvantul educatie inclusiv educatia prin informare adica citire de carti nu ma mai mira badaranismul poporului roman si de bune ce-s toate in tara asta. Daca citesc citesc ca sa invat caci nu m-am nascut invatata. Educatia isi spune cuvantul in cazul meu prin faptul ca multe articole si carti pe care le citesc imi confirma de fapt ca instinctul meu e nealterat. Desigur invat si chestii noi. Ca de ex sa nu-mi stresez copilul la olita mai devreme de 1,5 ani si muulte altele dar in ceea ce priveste bunul simt ori il ai ori il educi. Daca nu-l ai si nici nu vrei sa-l educi atunci sedere placuta pe pamant, incercam sa ne evitam. Geezer, am inceput prin a ti ma adresa dar apoi am vb la modul general, sper sa nu crezi ca vb de tine caci nici nu te cunosc;)

  • alina spune:

    Buna..va cer un sfat..copilul meu are 17 luni si nu reusesc sa ii explic ca nu trebuie sa bata si sa muste…o sugestie va rog!! Va multumesc

    • Stefi spune:

      La comportamente violente (pe care la 17 luni multi copii nu le percep ca atare neaparat), explicatia trebuie insotita de oprirea actiunii. Cand vrea sa loveasca trebuie prins usor de manuta si in acelasi timp zis „nu te las sa ma lovesti, ma doare”/”nu ai voie sa ma lovesti, ma doare” (la fel daca vrea sa loveasca pe altcineva). Si eu am avut un „muscacios” pe la vreo 12-14 luni, si-mi faceam probleme sa nu muste alti copii, dar de fapt nu ne musaca decat pe noi din prea multa dragoste si incantare pe care nu stia cum sa le exprime (reuseam sa-l opresc aproape mereu la timp si-i ziceam „nu te las sa ma musti, ma doare, dar poti sa ma pupi” si il pupam eu – a functionat). Poate au si altii alte idei.

  • Izabela spune:

    Eu consider ca un copil care se joaca cu galetusa pe plaja sau alearga, chiar si prin restaurant, are mult mai multe sanse de a creste si a deveni un adult normal si responsabil decat un copil care bifeaza de la 3 ani toate normele sociale si isi petrece 90% din timp jucandu-se pe tableta, ca asta sigur nu deranjeaza niciun adult, nu? Cred ca ar trebui sa le lasam copiilor si dreptul la copilarie, cu tot ce presupune ea. E firesc sa existe si reguli, nici eu nu tolerez violenta la copii sau un limbaj inadecvat, si atunci consider ca intervii ca adult, dar in ceea ce priveste joaca, eu nu imi aduc aminte sa ma fi deranjat vreodata copiii care se joaca, chiar daca sunt galagiosi sau neatenti.

    • Stefi spune:

      Totul la locul si timpul sau – sunt anumite restaurante unde dupa parerea mea nu are ce cauta alergatul printre mese, etc (un copil care se invarte printre picoarele chelnerilor poate fi chiar periculos). Dar vina nu o are copilul, ci (ca in cazul sugarului in sala de cinema), parintele – nu, nu pentru ca a uitat tableta sau smart-phone-ul acasa, ci pentru ca l-a dus intr-un loc pentru care copilul nu era pregatit. Un restaurant nu e loc de joaca, si copiii sunt capabili sa faca diferenta daca li se explica.

      • Izabela spune:

        Tu cand mergi in concediu cu copiii nu mancati la restaurant? Ii lasi in camera? Sau poate nu ai copii? Imi explic genul asta de atitudine la persoanele singure, am vazut oameni deranjati in parc de joaca copiilor pentru ca erau prea galagiosi. Deasemenea am vazut in transportul in comun anumite persoane care se stramba cand plange un sugar. Probabil ca sugarul respectiv nu era pregatit sa circule cu transportul in comun, nu? Ar fi trebuit sa il duca cu bicicleta sau cum?

        • Stefi spune:

          Citeste exact ce am zis (legat de „anumite” restaurante). Alergatul printre mese nu are ce cauta la nici un restaurant (pe langa faptul ca deranjeaza, e si periculos – chelnerii se pot impiedica, pot varsa mancare fierbinte pe ei). Cand copilul nu mai are stare, un parinte sau alt adult insotitor poate merge cu el la plimbare. Si cu un copil mic nu as merge la restaurant simandicos, cu pian, imbracaminte la 4 ace etc (exact cum nu as merge cu el la concerte sau la teatru daca nu e matineu). Dar aleg cu placere restaurantele nepretentioase (gen berarii) sau gradinile (pentru ca am copil inca mic, mai incolo mai vedem daca primeste ca tratatie mers la restaurante simandicoase). Dar nici la o berarie nu as lasa copilul sa alerge liber – mersul la restaurant e o oportunitate de a invata copilul cu faptul ca diferite reguli se aplica in diferite situatii.

          Un sugar care plange in transportul in comun? Problema cui nu suporta sa-si ia transport individual. Un copil mai mare care alearga in autobuz? – deja o problema de siguranta, si iar o oportunitate pentru parinte de a-l invata pe copil ceva legat de sfera publica vs. sfera privata.

  • alexandra spune:

    Eu consider ca mi-am crescut fetita mai mare sa fie responsabila, respectuoasa, sa nu fie rea, etc.Doar ca e inconjurata (din pacate) de copii care poate nu au fost crescuti la fel,iar acum vine plangand acasa (si m-i se rupe inima) ca fetele au necajito, ca isi bat joc de ea….,si ma intreb daca am crescuto bine? daca va face fata acestor fete care o necajesc si cum? sunt comvisa ca atunci cand va fi adult va fi ok, dar pana atunci….

  • Gabriela spune:

    Alexandra, depinde de ce explicatii ii dai tu cand vine plangand. Trebuie sa fii foarte atenta incat sa nu o faci sa se simta victima, tre sa ii ridici moralul dar nu prin accentuarea defectelor celorlalti copii, tre sa o inveti detasarea cand e respinsa fara motiv, sunt multe aspecte la mijloc. un copil cu stima de sine sanatoasa nu este afectat f usor de comportamentul negativ al altora. E fix la fel ca la adulti;) poti sa cauti pe net metode de crestere a stimei de sine la copii. de preferabil in enfleza

  • Pif spune:

    Buna!

    spunea cineva mai sus ca nu intelege cum e posibil ca mamele sa urle atata la copii in parcurile de la noi, ca au instinctul alterat.
    DA, il au.

    De ce? Pai ia vedeti cum au nascut aceste mame? Majoritatea cezariana la rece cumva sau nastere normala dar indusa? Aha! Ambele sunt ffffff la moda in Romania.

    Citind Cezariana de Michel Odent am avut multe revelatii privitoare la alterarea instinctului matern.

    Da, am nascut usor, cu cezariana, a fost un vis, fara dureri, exact cum si-a dorit de fapt maica-mea care 30 de aji mi-a povestit an de an cat de greu m-a nascut ea.
    Dar, alaptare cu probleme mari mari, ma pompez si acum la peste un an, stare de angoasa si depresie cat casa, probleme de atasament la inceput. Chiar daca minore, au existat. Cu cat ne bagam picioarele in natural, cu atat ne este mai greu sa facem lucrurile instinctiv cum trebuie. De multe ori noi trecem instinctele prin ratiune. Ca de aceea ne intoarcem la natural, gandind. A fost nevoie de o Jean Liedhof ca sa vedem ca primitivii, africanii, asiaticii nu au nevoie de manuale sa creasca un copil. Go figure.

    Cand am citit si Conceptul continuum, de autoarea de mai sus, am avut iar mega revelatii…mi-a schimbat viata aceasta carte.
    Practic dupa ce am avut bebelusul (un copil pentru care m-am rugat mult) mi-am dat seama cu adevarat de propria mea copilarie. Pe care am pictat-o mereu in cele mai frumoase culori, iar pe ai mei i-am prezentat, chiar si mie:), ca pe niste oameni fff faini, pe care trebuie sa ii intelegi, ca asa si pe dincolo. Si nu e asa. Sunt un om traumatizat din cauza copilariei mele. batut, umilit, terorizat, u name it. Si numai dupa ce am nascut mi-au picat toate astea in cap, de aici si depresia prelungita.
    Si am citit cartea de mai sus si am inteles, asa fusesera si ei crescuti, mai ales mama. Oameni fardati in oameni buni, atat. Cartea mi-a dat raspunsul, si mi-a evidentiat tratamentul.
    Care e sansa de a creste frumos un pui de om care m-a ales pe mine sa-i fiu mama. Pe mine, fardata emotional, cu sufletul greu, pe mine m-a ales! Si el e un minunat, cum as putea sa nu fac un efort sa nu tip, sa nu urlu, sa nu dau, sa nu jignesc?
    Sa imi las inima libera. si ce imi spune ea, inima? Sa il iubesc sincer, sa ii explic, sa il indrum, sa ii arat tot ce stiu.

    Revenind la ce am scris la inceput, mamele care au nascut asa…daca au mai avut si o copilarie horror, daca mai permit si bunicilor sa isi bage nasul mai mult decat e cazul in conformitate cu propriile lor blocaje si sa decreteze solemn si nonstop ca il pupi prea mult/ trebuie sa il pupi doar in somn/ copile, esti rau, obraznic etc …nu au nicio sansa sa creasca un adult liber. Si frumos. Si asa cum viseaza ele de fapt.

    • Printesa Urbana spune:

      Da, si eu cred ca nasterea conteaza mult…

      • Stefi spune:

        Precis generatiilor alea vechi de la care primim sfaturi gen „pupa-l cand doarme ca altfel il alinti” si „bataia e rupta din rai” sigur de la cezariana si inducere li se trage instinctul lor matern alterat.

        Cine vrea sa se intoarca la natural, banuiesc ca e dispus sa accepte si ratele de mortalitate si morbiditate pe care naturalul cu orice pret le presupune? Alternativa unei cezariene de cele mai multe ori nu e o nastere vaginala fara complicatii, ci un bebe (sau mama) compormisi – dar medicina moderna are asa succes ca e usor sa uitam acest lucru (la fel si o sarcina care continua dupa 40-41 de saptamani – statistic, numarul de bebelusi sanatosi dar care mor in utero incepe sa creasca dupa 39 de saptamani, pentru ca placenta nu e facuta sa functioneze vesnic). Si cred ca Odent si toti promotorii mitului „salbaticului nobil” ar fi fost bine sa-i intrebe si pe „primitivi” ce parere au ei (de-aia merg femei „primitive” zile intregi pe jos sa nasca intr-un spital, ca naturalul e cel mai bun).

        Depresia post-natala e cunoscuta din vechime, si nu e asociata cu tipul de nastere (vaginal, cezarian), dar poate fi asociata cu o nastere cu complicatii (si de multe ori cezariana se intampla tocmai pentru ca au fost complicatii si bebelui nu ii era bine in perioada travaliului). Si e o problema serioasa care trebuie tratata ca atare – dar a o asocia simplistic cu indepartarea de „natural” nu face bine nimanui.

        • Stefi spune:

          Sau ca sa pun problema un pic altfel, bunicile si strabunicile noastre nu au citit carti de parenting, nu au nascut cu cezariana sau dupa inductie, daca erau taranci si suficient de sarace, au nascut acasa in casa de chirpici cu apa la kilometri distanta (multi copii din care nu toti au aujuns la maturitate sau au supravietuit nasterii). Si totusi, din generatia lor s-au nascut celebrele „nu-l pupa decat in somn”, „nu-l tine in brate ca se invata”, „o bataie buna nu a stricat nimanui” (nici copiilor, nici nevestei). Unde au gresit generatiile respective din Romania fata de „primitivii” dati ca exemplu asa nonsalant in Odent et co (ca in privinta stilului de viata nu erau departe de exemplul „primitivilor”)? De ce le-a fost lor alterat instinctul matern/patern? Inteleg ca unii americani il inghit pe Odent pe nemestecate (pentru ca ei au fost „stricati” de civilizatie de mai mult timp si poate nu mai au exemple de bunici/strabunici/vecini ai respectivilor in case de chirpici traind super natural dar unde bataia copiilor/nevestei era la ordinea zilei), dar ca romanii cad in capcana „nobilului salbatic” cand nu au decat sa mearga la vreo 50-100 de km de Bucuresti si sa gaseasca sate la fel de „primitive” ca in Africa, asta ma mira. (e drept ca mai nou au Digi TV, chiar daca inca le lipsteste apa curenta).

        • mura spune:

          Eu am ales cezariana pentru ca nu am vrut sa risc viata bebelusului;la cei aproape 40 de ani ai mei mi s-a parut pur si simplu foarte riscanta o nastere naturala si nici forta mentala nu am avut-o sa fi facut fata la nush cate ore de travaliu cu singurul copil care mi-a fost harazit in viata asta.
          Mi se pare o prostie,scuza-ma,sa pui in legatura instinctul matern cu locul pe unde scoti copilul.instinctul matern este echivalent sau se contopeste ca idee cu iubirea fata de copil si de acolo pornesc toate gesturile naturale fata de el.Iubirea deci nu se altereaza sau creste proportional cu numarul orelor de travaliu.
          Jean Liedhof vorbeste in studiul ei despre tribul Yequana unde bebelusii sunt tinuti in brate non stop de mame,rude pana la varsta cand incep sa mearga,despre alaptatul la discretie pana tarziu,despre cosleeping si bebelusi care nu sunt ignorati cand plang nici o secunda,ca reteta a celor mai fericiti oameni pe care i-a vazut ea vreodata.In asta cred si practic din prima clipa cu bebelusul meu,chiar daca nu am nascut natural.Deci cred ca instinctul meu nu numai k n-a mucegait,ci e mai treaz ca niciodata!
          In plus,mie chiar mi se pare o alegere foarte personala,asta cu nasterea,deci sa-si dea cineva cu parerea despre cum vrea cutarica sa nasca,mi se pare deplasat chiar.

      • iris spune:

        imi pare rau insa am senzatia ca aici se discuta ceva atat de absur incat nu ma pot abtine sa nu zic ceva…ce treaba are nasterea cu educatia??? ganditi-va oameni buni,traim alte timpuri.copii sunt mult agitati ,au acces la informatie ,vad multa violenta,pe strada ,la TV,in gradinita in scoli..oricat i-am feri nu reusim sa ii tinem intr-un glob sa vada viata roz…sunt mai nervosi ca noi si noi parintii,cu joburi stresante,cu rautate in jurul nostru uneori ne pierdem rabdarea…sa nu ridic tonul,sa nu aia sa nu aia..cum naiba sa-mi cresc altfel copilul??? eu ii spun de 100 de ori ceva cu vorba buna si daca vezi ca nu pricepe si face tot ca el ??? Nu inteleg ce treaba are cezariana cu nasterea naturala….poate sunt cazuri unde a trebuit cezariana,asta nu da la o parte instinctul matern..ce sa gandim acum..ca toate mamele care ridica tonul la copilul lor au facut cezariana…pai scuza-ma dar sunt cam toate…numai aberatii,.,,terminati odata cu interpretarile astea…

        • Izabela spune:

          Felicitari, ma bucur sa gasesc o persoana care gandeste normal. M-am lovit si eu de mentalitatea asta conform careia daca ai nascut prin cezariana si nu ai alaptat 3 ani nu esti mama adevarata :)) Stiu un caz care a pierdut sarcina pentru ca se ambitionase sa nasca normal desi indicatiile medicale nu erau favorabile, pentru ca citise ca e „mai bine pentru copil”. Btw, eu am nascut normal, dar nu imi fac titlu de glorie din asta. Din cate stiu eu, recuperarea dupa nasterea prin cezariana e mult mai grea si mamicile care au optat sa nasca astfel au avut desigur motive intemeiate.

    • dojo spune:

      Mda, deci daca am nascut prin cezariana programata si nu am putut alapta deloc, inseamna ca nu am instinct matern. Nasol moment. S-o anunt si pe fie-mea, asta mica chiar crede ca ma-sa o iubeste si are grija de ea 😀

    • corina spune:

      Nu vad de ce nasterea ar conta atat de mult. nar nah… cineva trebuie sa scrie si despre asta…

      Uite ca eu am nascut prin cezarian si nu am alptat nii macr o zi. Din caua unor problme, insa nu am facut nimic cum mi-am dorit in astea doua. Dar nu conteaza, ideea e ca nu am nascut natural si nu am alaptat.

      Asta ma face automt o mm denaturat cu instincte alterate sau inexistente? Pe bune?!

  • Pif spune:

    Hmmm, nope.
    Odent nu cred ca e cu „nobilul salbatic”, aceea poate sa fie Jean Liedlhof. Si nu le zice nobili in cartea ei, le zice oameni … normali.

    Mamele sunt fortate de educatie si de conjunctura medicala actuala sa nu nasca natural. Pe cuvant daca nu e asa, eu pana sa nasc ma uitam la oricine cu un halat alb ca la Dumnezeu. Daca zicea unul ceva nu puteam sa nu ii dau atentie si sa nu ma uit mai mult la el si mai putin la mine. Exista conditionari sociale o gramada. Ce zice mama, de ex, iata una extrem de puternica, cu rol de puternic obstacol in calea unei nasteri naturale in cazul meu.
    La tara nasteau natural, deci prima etapa resoecta copilul, apoi din cauza saraciei si-au creat acest conformism de a se raci fata de copil. Ii intareau cica asa. Deci rupeau mult din legatura afectiva pt ca era nepractic. Trebuiau ingrijite animale, etc.
    Ceea ce e f grav dpdv al copilului…
    Deci etapa 2 era varza:(. Deja se constata o rupere din continuum. „Primitivii” lasau copilul cu alti copii mai mari sau il carau cu ei… si isi vedeau si de animale si plante. Copilul nu zacea undeva „bine”… cum facem multi, nu era fortat sa accepte ce nu vroia, nu era gasit apoi plin de furnici pe camp…cum am auzit eu de bebei crescuti la firul ierbii…

    omul modern nu naste ok, e conditionat de familie sa nu raspunda la apelurile copilului, sa nu doarma cu copilul, sa il culce in alta camera, sa il lase in patut, tarc, carucior…

    „primitivii” nu rupeau continuumul, il nasteau cum e dat si il cresteau cum e dat, cum asteptam cu totii de fapt sa fim crescuti.
    ca niciunii dintre noi, cei crescuti „nepupati”, nu credem ca e varianta ok.

    Noi trebuie sa ne intoarcem lanatural, la explozia de oxitocina din creier pe care nasterea naturala o favorizeaza. Explozie care duce la o buna relatie cu copilul ( skin to skin si prima privire copil mama/ parinti – iar doua concepte fitza care nu sunt deloc asa! Si sunt urmarea unei nasteri ok.). La cezarienele programate vine copilul pe lume cand vrea dr, apoi copilul e luat si il mai vezi la program sau in camera, daca e maternitatea mai ok. Nu e bine! Apoi asistentele decreta ca nu ai lapte, iti vajaie capul, ajungi acasa cu bebe si nu stii ce are pentru ca nestand langa tine si el e vai de el, lactatia e buna dar bebe deja a prins gustul tetinei din maternitate, se duce si lactatia, mama are baby blues apoi depresie, doamne fereste psihoza…

    Eu am avut parte de skin to skin 10 minute – f putin – si de asistente ok. Dar povestea majoritatii celor care nasc prin cezariana se invarte in jurul acestor coordonate. La fel si nasterea indusa…

    De acord ca pe vremuri mortalitatea era mare. Sunt convinsa ca si in tribul yekuana era probabil mare. Da daca avem acces la atatea chestii care ne ajuta, indiscutabil, de ce sanu le aplicam intr-un stil de viata (care sa cuprinda si nasterea) natural?
    Ma indoiesc ca citind Cezariana de Michel Odent nu ajungeti la o concluzie similara. Iar in vest multe multe femei nasc acasa cu doula, atat. Adica nu tipa nimeni la ele, luminile sunt difuze, travaliul tine at trebuie el sa tina. Adica natural. Dar si modern, salvarea e la poarta in caz de nevoie.

    • Stefi spune:

      Pif, am scris mult si nu cred ca s-a inteles intrebarea mea foarte simpla – daca instinctul matern e denaturat de modul de nastere, de ce in vechime la noi dar nu in alta tari „mitice” instictul era denaturat desi ai nostri nasteau tot natural si in acelasi fel ca „salbaticii” de aiurea? Vrei sa zici ca taranii nostri erau mai saraci ca ai lor? Sau de fapt e totul o treaba de culturi diferite care nu au nici o legatua cu modul de nastere (sau poate o diferenta de perceptie – e usor sa nu intelegi totul chiar bine cand esti in afara culturii).

      Si inca o data, cred ca traiesti cu impresia ca majoritatea cezarienelor sunt fara indicatie medicala, cand de fapt astea-s o minoritate. Chiar daca modul de nastere ar afecta atasamentul cu copilul/instinctul matern (ceea ce nu e dovedit stiintific, e doar un mit vehiculat in unele cercuri care accepta totul asa pe nemestecate), crezi ca atasamentul/instinctul matern ar fi mai bun cu un copil nascut mort sau cu creierul total compromis decat cu unul nascut cu cezariana?

      Iar adeptii nasterii naturale indiferent de pretul platit de copil au un discurs contradictoriu in privinta dificultatii: pe de o parte mamele care au nascut cu cezariana au ales calea usoara si de fapt nici nu au nascut, pe de alta parte nasterea vaginala e promovata ca fiind mai usoara, mai fara complicatii etc. Deci care e care?

      • Stefi spune:

        PS „nobilul salbatic” nu e un termen folosit de autorii respectivi, e un concept antropologic: se refera la iluzia pe care o au unii ca „salbaticii” fac totul mai bine, de cele mai multe ori fara sa inteleaga culturile respecive, fara sa intrebe persoanele din culturile respective de ce au adoptat anumite practici, dand intre timp si dovada de rasism…

        • Nautilus spune:

          Erau nişte băetzaşi de prin State, care se antrenau furioşi la judo, karate şi kendo şi se lăudau unul pe altul ce tari sunt ei, ca nişte ninjalăi moderni, urmaşii ninjalăilor de pe vremuri, „ninja fac totul mai bine şi mai natural, erau ţărani cu arme de lemn care băteau tot ce mişcă”.

          Şi atunci apare un alt băetzaş care spune aşa: “dacă ninja ăştia erau atât de tari, de ce au fost cuceriţi şi supuşi? Din câte se vede treaba, au luptat cu arme ţărăneşti, au pierdut şi au rămas ţărani.”

          Dacă sălbaticii fac lucrurile mai bine, de ce au rămas şi după milenii întregi tot sălbatici? 😛

    • Liz spune:

      Am atatea exemple vii in jurul meu cu „explozia de oxictocina care te face o super mama” ca imi vine sa plang. Mama unui prieten l-a nascut natural, fara nimic indus, a stat si a indurat ca un animal saraca, ca asa era acum 27 de ani, a avut un travaliu foarte greu. Cui credeti ca i-a reprosat toata viata? Evident, baiaitului ei care desi are 27 de ani, si acum se simte vinovat ca s-a chinuit maica sa asa de mult cu el, de parca a fost vina lui. Nu zic cate drame decurg din chestia asta: mereu i-a reprosat ca s-a sacrificat pt el, ca s-a chinuit mult si il trateaza ca pe ultimul om pe cand pe celalalt fiu il rasfata peste masura. Deci scutiti-ma cu hormonii astia care te fac super femeie. Am vazut multe femei care dupa ce au nascut natural au intrat in depresii, si la care oxitocina nu si-a spus cuvantul. Totul tine de structura ta interioara: daca esti inclinat sa oferi iubire, o vei face, indiferent pe unde ti-ai scos copilul. Si aici e un cumul de factori: educatia, propria ta experienta ca si copil, ce ai mai invatat de a lungul vietii asteia.

      Imi pare rau pt Pif ca traiesti intr-o iluzie, si nu inteleg cum nu-ti dai seama in cazul tau, ca problema nu e ca ai nascut prin cezariana, si experienta ta de pana acum: poate copilaria, relatia cu mama ta, modelul de familie avut, nu stiu exact dar chiar tu zici ca ai „sufletul greu”. E foarte usor sa zici uite, de asta mi-e greu ca am nascut prin cezariana, dar nu cauta sa externalizezi problema. Problema intotdeauna se afla in tine, restul sunt scuze. Si pana nu contientizezi chestia asta nu ai nicio sansa sa scapi de probleme. Sa fii convinsa ca depresia si angoasa ta nu tin de hormoni ci de probleme interioare, care, mai devreme sau mai tarziu oricum ar fi aparut, cu oxitocina sau nu.

  • mura spune:

    Raspunsul este pentru Pif, dar acum imi dau seama ca de fapt poate fi pentru multe mamici care le condamna pe cele care aleg cezariana foarte vehement.Am fost surprinsa si chiar afectata la un moment dat de aceasta paruiala in legatura cu subiectul.Cred ca ce se intampla dupa nastere conteaza cu adevarat si aici ar merita pusa mai mult pasiune.

  • iris spune:

    Pana la urma avem copii nu sclavi! Un copil fara personalitate e un sclav.La doi ani cum zice „scriitoarea”” sa fie asa un copil deja cred ca avem o problema.Copilul trebuie sa se exprime,sa exploreze,sa isi cunoasca personalitatea,se descopera….vai!!ce ne laudam ca la doi ani e frica si de umbra ei…ca cere voie e ok,dar cum descrie fata asta e deja un copil timorat!.
    Vorbim vorbim si cand iesim din casa se intampla opusul..daca atatia sunt de acord cu cele scrise de ce exista atatea rautati intre copii?de ce sunt atatia isterici??hai sa fim seriosi,vorbim sa nu adormim.Un copil are nevoie de dragoste,dar la doi ani sa fie timorat si sa fuga intr-un colt cersind un pic de liberate de exprimare….am copil si ma confrunt zilnic cu „prost crescutii altora”…sunt satula de vorbe duioase…de ganduri asternute pe hartie dar se procedeaza altfel de fapt….eu am avut copilarie frumoasa,probabil ca „scriitoarea”a avut parte de parinti violenti,eu am avut parte de tot ce e mai frumos,regret ca nu mai pot retari acea perioada…si da!am luat si o palma la fund…rad si acum ce fatza am facut …nu imi bat copilul asta ca sa nu sariti cu gura..dar nici nu il timorez…e respectos,e politicos insa din pacate rar are cu cine sa se poarte asa…copiii rad de el ca vorbeste frumos,parintii se uita ca ..sa nu zic cum..desi undeva se citeste invidia…asa ca daca nu aplicati ce scrieti..lasati-o balta…am vazut cred ca vreo 2-3 copii crescuti cu bun simt,in rest numai scursuri ale societatii….dar pe internet ne dam rotunzi…

  • Pif spune:

    Mura, eu nu stiu de nicio paruiala.
    Am scris din suflet ceea ce cred cu adevarat.
    Nu va condamna nimeni ca ati ales cezariana, si eu am ales-o, motivele le cititi pe fata si printre randuri mai sus.
    Am gasit o legatura trainica intre detasarea multor mame, intre felul in care inteleg multe dintre noi maternitatea si aceasta practica. Si da, este o legatura. Si nu, nu inseamna ca toate cele care fac cezariana la rece vor avea aceasta problema. Dar in cazul multora eu cred sincer ca este o explicatie. Nu se „ia” nimeni de nimeni aici, e pur si simplu ceva ce trebuia sa zic, prea se legasera lucrurile.
    Va felicit pentu bebe, este minunat!

    • Stefi spune:

      Oare cauza nu poate fi mai degraba problema cu o nastere cu complicatii fata de o nastere fara? Nasteri cu complicatii se termina fie vaginal fie cu cezariana, dar mai des cu cezariana, si de acolo poate parea ca de fapt cezariana e de vina. Chiar si cezarienele programate nu sunt fara indicatii – pozitia fatului, a placentei, probleme medicale ale mamei sau fatului duc la o cezariana „la rece”, dar in toate cazurile o nastere vaginala n-ar fi fost posibila (nu daca rezultatul asteptat erau un bebe si mama sanatosi la sfarsit). Sa nu uitam ca rata mortalitaii perinatale in zone unde cezariana nu e asa la indemana e de 4-5 ori mai mare decat unde e (62 la mie pentru Africa, 50 la mie pentru Asia fata de 13 la mie in Europa).

  • mura spune:

    @Pif:paruiala e pe subiect, pe net, nu aici.
    Fereste-te de generalizari daca vrei ca oamenii sa nu se simta vizati.
    Si daca mai sustii teria ta, citeste cu rabdare toate comentariile de la postul Ioanei, „Parinteala….” si-ai sa gasesti multe mame, cu nasteri naturale, dar cu instinctul matern lipsa.

  • Pif spune:

    Mura, daca este cu inductie nici nu ma mir, sau cu tratamentul pe care il primesc in salile de nastere de la noi.
    Atunci instinctul este amputat in muuulte cazuri, da. Si pana sa isi revina, bietele femei ajung acasa, unde vin peste ele spusele populare, maretele sfaturi …ce spune vecina, mama, soacra…
    Fiind vorba de un fenomen cam generalizezi, clar. Dar exista si exceptii. Tu spui ca nu a fost vb de asa ceva la tine. Este foarte fain, si ma bucur.
    Da…Ma gandesc ca sunt discutii pro si contra o gramada…
    Dar… eu, trecuta printr-o experienta frumoasa la nastere, am putut sa constat si efectele adverse ale nasterii usoare.
    Poate si altii deschid ochii, oricum literatura care sa dea o explicatie starilor acestora exista.
    Tocmai vorbeam cu o hebamma cu experienta care imi spunea ca femeilor le este tot mai frica sa nasca, si astfel aleg tot mai multe cezariana. Spitalele sunt fericite, fac mai multi bani;). ca sa fie totusi ok, la sfatul hebammelor care in vest inca au putere (desi sistemul incearca pe toate caile sa le-o ia, iar medicul sa devina seful suprem la nastere) spitalele s-au pus la punct si ofera cezariana cu blandete. insa conceptul este extrem de lax aplicat, fiecare dupa cum poate si stie si …vrea.

    Este o gluma sa ne inchipuim insa ca nasterea nu are efect asupra copilului si a mamei.

    • ioana spune:

      Zici ca ai ales cezariana. Eu nu am ales-o, a fost facuta de urgenta. NU mi s-a parut cezariana a fi „nasterea usoara”. Eu am iesit din spital dupa 5 zile, abia in a 3 a zi am mers drept, in a 3 a zi iesea din spital vecina mea de camera care alesese „nasterea grea”, adica vaginala.

      Inteleg ca te-a luat depresia dupa nastere, iti recomand sa nu iti mai fie asa frica de oricine e intr-un halat alb si sa vorbesti cu un specialist. Poate iti vei regasi instinctele.

      • Pif spune:

        Doamnelor, raspund aici tuturor.
        Va multumesc pentru reactii, bine ca v-a pus pe ganduri constatarea mea.
        Poate un sociolog in cautare de subiect de doctorat va fi si el pus pe ganduri. Mame sunt si bune si urlatoare prin parcuri si batause si de toate felurile, experiente la nastere sunt, experiente post nastere sunt. Go play!

        Eu nu simt nevoia de validare, ma mir insa ca vi se pare asa ciudata legatura. Adica traditiile, societatea, toatea astea au un efect si il agream si e ok…

        (am citit comentariile voastre f interesante legate de asta si m-a pus pe ganduri chestia cu alterarea instinctului inca inainte de nastere … e ok, dar eu cred ca instinctul matern e o parte a lui si isi are radacinile in raportarea fata de puiul abia facut…si de ce nu abia primit in cazul parintilor adoptivi…la cata munca e sa ai un copil adoptat cred si eu ca e o reusita ca dupa un travaliu luuung lung),

        …dar nasterea nu? E o gluma, cred. Nasterea are cel mai mare rol in nasterea unei relatii pe viata. Si in felul in care se simte mama la inceput. Cel putin la inceput.

        Da, o mama care naste greu, natural, dar greu, cu idioti care o mutileaza pe viata, urla la ea ca la vite samd…normal ca poate ajunge sa reproseze copilului. E urat, dar iata…si asta poate fi o alterare a instinctului matern.
        Ce e natural, adica firesc, normal nu poate duce la reprosuri de gen. E ceva asumat, gata.

        Dar mamele din Romania, care numai povesti minunate despre nasteri nu au, care platesc mii de lei ca sa nu fie nevoie sa suporte tratamentul inuman de la stat, care nu primesc copiii pe piept dupa nastere, care stau fara bebe in salon, cu program de alaptare, care sunt tratate incorect si inuman, care trebuie sa dea spaga ca sa fie cat de cat ajutate, care reusesc sa alapteze majoritatea la noroc ca altfel de unde ajutor competent, care ajung apoi acasa cu un bebe pe care l-au avut langa ele cu program, care apoi se lovesc de prejudecati, de celebrul „n-ai lapte”, de mame bunici vecine soacre nase verisoare si toate cunostintele lor care cu toatele stiu tot si nimic despre bebei si parenting si alaptare samd…. Ce stare au mamele dupa nasterea in asemnea conditii violente? Da, euforia exista si la nastere naturala naturala, si la nasterea cu apa rupta de personalul medcal, si la cezariana la rece si la cezariana de urgenta… zambetul cat casa, starea de dragoste pentru pui….dar besides that exista si stari pe care putine au curaj sa le admita, o anumita stangacie… Eu de exemplu in loc sa il pun la piept asa cum imi propusesem, invatasem si citisem atat inainte… am ascultat orbeste de moasa si dupa ce l-am pus seara la san am stat cu el toata noaptea pe piept, l-am pupat si i-am facut poze. Copilul a mai mancat la san dimineata cand a venit moasa. Bebele ar fi supt, mi-am dat seama dupa, dar atunci asa am facut. As vrea sa stiu ce face o mama care naste cu cezariana cat de cat cu blandete, care are copilul pus pe piept imediat dupa si asta pana suge (nu ca mine 10 minute, si acelea binecuvantate!), care sta apoi cu el in salon…cum e relatia ei cu bebe imediat dupa?

        Cezariana este foarte ceruta la noi in tara. De frica, de spaima, de tot ce am scris mai sus, „de ce am auzit de la mama”, „de ce am vazut la stiri”, „de ce am vazut cand am fost cu o problema medicala internata la ginecologie”, „de ce am vazut cand am fost in vizita la o prietena care tocmai nascuse”, mai ales „sa nu chinui copilul”…poate femeile se gandesc ca asta este, culmea, o modalitatea mai putin violenta de a da nastere copilului in Romania… Iata motive. Asta pe langa cele medicale reale. Si poti sa judeci pe cineva? NU. Dar poti sa ajuti ca femeia (si bebe) sa aiba cel mai bun start posibil.
        Cu lumini nu ca la discoteca in sala, sot sau doula langa, anestezie baby friendly, personal care nu vorbeste in plus, ffffff important : bebe care imediat dupa ce iese sta pe pieptul mamei pana incepe sa suga. Sunt convinsa ca daca analizam doua nasteri cu cezariana:

        – una „normala” (adica medicul o stabileste undeva in saptamana 39, o cheama la ora 6 la spital in ziua x ca apoi pleaca in concediu, intra in sala ca sa cum merge sa isi scoata o masea, aia vorbesc pe acolo de meciul de aseara, nu va speriati apasam pe burta, ia uitati-l, gata il infasam/cantarim/masuram, pupati-l si gata l-am luat ca il ducem la neonatologie! Wtfffffff!
        – una cu blandete cum am descris mai sus

        Va reiesi clar ca starea mamei este alta in cazul variantei a doua, legatura cu copilul este altfel, totul este altfel, in sens pozitiv desigur. Pretty sure about it. Si daca totul incepe asa, mai frumos:), si daca mama are in jur oameni ok apoi si daca ea reuseste sa se centreze pe nevoile copilului intr-un mod cum este descris de exemplu pe acest blog, atunci nu cred ca avem cum sa avem o mama care isi bate copilul, il maltrateaza sau urla la el in parc 40 de minute din 60.

        Deci hai sa nu mai sarim in sus si sa ne articulam ca vai cum isi permite nu stiu cine sa zica asta si vai eu sa ma simt atacata ca nu stiu ce.
        Nu atac pe nimeni, asta e cea mai mare tampenie.

        Dar hai sa gandim, si asa numai asta facem, gandim. Neocortex mult, hai sa-l folosim.

        Daca tot e la moda nasterea cezariana din toate motivele de inteles (am facut un calcul, si, din multele prietene/ colege, 90 la suta au nascut cu cezariana la rece, doua natural, una cezariana de urgenta) hai s-o facem cum trebuie. Pana la urma e spre binele mamei, al copilului, al tuturor.

        Sper din suflet ca orice viitoare mamica care citeste acest post sa faca tot ce poate sa nasca natural (cursuri hipnobirthing, sa citeasca „conceptul continuum”, sa mearga la cursuri de pregatire unde sa invete sa asculte si sa inteleaga fiziologia nasterii dar mai ales propriul corp, sa inteleaga ca toate cele pe care le aude nu sunt decat povesti…ea e singura capabila sa nasca frumos un copil minunat). Si daca nu ii este posibila varianta naturala atunci sa ceara cu orice pret cezariana cu blandete. Se face la Bucuresti, se face la Brasov. Asta in doua clinici private, am inteles si eu de la alte mamici. Dar sa ceara!

        • corina spune:

          aha…si daca nu is permite cezariana cu blandete cum zici u la dracu in praznic pe bani multi, ca deh, e la privat, va deveni o mama mai putin buna decat una ce naste natural sau e cezarina blanda, bla, bla bla….

          Sincer, felul in care nasti e fix ultima problema cauzatoare de un tip sau altul de relatie cu copilul.

  • iris spune:

    Doamne,citesc si ma uimesc!!!!!Ce treaba are modul in care ai nascut cu educatia???? Hai sa fim seriosi…aici vorbeam de educatia data copilului….as fii vrut sa o intreb pe „scriitoare”” daca avea doi trei copii tot asa gandea??Are abia un copil de 2 ani .deja timorat si stresat de educatia de a sta drepti si la loc comanda .Daca o mama are doi copii nascuti prin cezariana si unul nascut natural??A!Am si raspunsul,pentru cel nascut natural s-a dezvoltat instinctul de mama,nu tipa la el,numai lapte si miere si pentru ceilalti doi D-zeu cu mila ce se alege de ei nu??Hai sa fim seriosi!!!Parintii nostri cum ne-au crescut??De unde aveti atata filozofie de a va creste copiii??Astea este o mare prosteala,sa citim in carti si sa aplicam….Va complicati prea mult!!!Se pare ca aveti timp liber ,in loc sa va ocupati de copii stati si cititi tampenii.Mai bine va concetrati pe modul cum evolueaza copilul in societate asta,mai bine cautati sa intelegeti copilul din ziua de azi,nu comparati cu cu ce a fost,incercati sa-i dati o educatie decenta fara sa-l timorati,iar cea care a re copil de doi ani o sa vada mai tarziu cum acel copil va evolua intr-o fiinta ascunsa cu frica de parinti si cand va scapa o sa se simta libera….si de aici..etc….nu mai fiti frustate de propria copilarie,nu mai timorati copiii,dati-le o educatie decenta dar nu le ingraditi personalitatea.Sunt generatii noi care trebuie sa le tinem piept…asa ca mai bine va concentrati pe treaba asta..

  • Dana spune:

    Ai descris foarte bine parerea mea despre libertatea copiilor. Chiar ieri, mi-a fost dar pentru prima oara in viata asta si in tarisoara in care traim, sa vad o familie cu un copilas de vreo 2 anisori, care a luat atitudinea potrivita, zic eu, in momentul in care copilul a inceput sa alerge printre mesele din restaurant si sa urle cat il tinea gurita. Tatal s-a ridicat, a luar copilul si a iesit cu el afara, in timp ce mama a putut sa-si continue masa. Si noi ceilalti. In liniste. Eu mereu m-am intrebat in aceasta situatie in care am fost des, des rau( semn ca am intalnit mii din cei care isi lasa copiii sa face absolut ce vor intr-un loc public si doar 2 (DOI) oameni care au facut exact ce as face si eu daca al meu copil ar deranja) CE VINA AM EU? POATE CA AM SI EU ACASA DOI COPII SI AM IESIT IN ORAS PENTRU O ORA, 2, 3, CATE AM EU CHEF, DE LINISTE… Dar e greu sa cresti un copil civilizat si cu bun simt atata timp cat romanii in sine sunt…nesimtiti. sau ignoranti. Nu stiu exact care este cea mai buna descriere…

  • catalin spune:

    Singura problema la toata teoria asta, este ca ai nostri copii petrec mai mult timp cu bonele sau bunicii decat cu noi, cel putin pana la 3 ani.

  • Gabriela spune:

    Pif draga mmea, eu am scris despre instinctul de mama alterat si de aceea as vrea sa mai adaug ceva. Instinctul asta are de-a face doar cu educatia, cu mediul in care am trait, cu experienta de viata etc, dar nu poate sa aiba legatura cu ceva biologic ca nasterea, pe unde iese, si eu da, am ales natural si fara epidurala, alegere bazata pe instinct plus educatie.
    Nu pot sa cred ca o mama chitita pe oferirea de dragoste si educatie potrivita copilului, ajunge sa se schimbe la 180 de grade doar pt ca i-a fost frica sa nasca natural (din varii motive, durere, complicatii etc)

    Stefi pune o intrebare pertinenta dar nu se intelege f clar si am sa incerc s-o retraduc:

    GENERATIA parintilor nostri(poate si bunicilor) care ne-au crescut cu cheia de gat, care ne-au batut cand luam note mici, sau din multe alte motive, care ne-au facut prosti si tampiti, si care au crezut ca putem creste de unii singuri cum o fi A NASCUT NATURAL (caci nu prea erau cezarinele cum sunt azi). Ce putem spune despre ei? Ca au avut instinctul NEalterat??? NICIDECUM!

    Parerea mea personala e ca e tocmmai invers, tocmai din cauza ca instinctul este alternat (din muuuulte multe motive, dar n-are rost sa le amintesc acum) cezariana atinge cote foarte foarte mari. Eu nu contest cazurile medicale cand e vorba de cezariana, dar crede-ma ca in jurul meu mmajoritatea mamicilor care au nascut cezariana mi-au spus f sincer (macar mai exista sinceritate) ca fie le-a fost frica de durere, fie asa le-a sfatuit medicul, mentionand POSIBILE complicatii la nastere.

    Cum ziceam fetelor, nu acuz pe nimeni, nu minimizez necesitatea medicala atunci cand e cazul, dar din numarul total de nasterzi cezariene, apreciere mea e ca sunt 10% sunt cazuri medicale. Altfel ma intreb, chiar asa proaste nascatoare sunt romancele? Toate s-au rablagit asa de rau ca nu mai pot naste asa cum a lasat Dumnezeu?

    Unde se greseste mai departe e mmentionarea aproape militanta a ratei mortii infantile din vremea nasterilor naturale. La fel, nu pe unde iesea copilul era problemma ci locului, ca se nastea acasa, in grajduri, departe de apa, mediu nesteril etc.

    Nasterea naturala este inscrisa in adn, evident, cu cat omenirea inainteaza si adn-ul se degradeaza (asta o afirma geneticienii nu eu) atunci normal ca si nasterea ajunge sa fie tratata mai mult ca o boala decat ca o stare fiziologica, dar om trai si om vedea ce ne mai rezerva viitorul.

    Stiti cand o sa culegem ponoasele acestui model de a creste copiii, adica lasati in plata lor sa se isterizeze ca descreieratii in orice maniera posibila ca doar sunt LIBERI??? Cand or face 20-25 de ani si vor suferi de despresii si neadaptare la locurile de munca, de fapt nici scoala nu o vor termina pentru ca vor face crize acasa si parintii astia care acum ii vor liberi cu orice pret or sa gaseasca scuze si pt lipsa educatiei, gen „lasa nene, ce atata scoala?, nu vezi Guta si cu Minune ce plini de bani sunt si uite ca n-au nici 4 clase!!!!” si-o vor zice si cu mandrie!!! :))

    • Stefi spune:

      Poate rata mortalitatii perinatale (nastere + 28 de zile dupa) poate fi datorata si lipsei de igiena. Diferenta in rata mortalitatii intrapartum (de 25 de ori mai mare in tarile nedezvoltate decat in cele dezvoltate, cf. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19815202) insa e clar data de lipsa accesului la interventiile medicinei moderne. Si asta e relevanta in contextul discursului promovat de Pif (luat de la autorii citati de ea), discurs conform caruia „primitivii” nasc fara probleme fara cezariene si alte interventii. Si „fara probleme” e corect daca nu consideram o problema ca bebelusii altfel sanatosi mor in timpul travaliului.

      Si nasterea e inscrisa in ADN, problema e ca pentru ca omenirea sa supravietuiasca, nu toti bebelusii sau mamele e nevoie sa supravietuiasca nasterii (cam 50% e suficient). Asa ca natura e destul de cruda, nu-i pasa daca neaparat bebelusul meu sau al tau supravietuieste. Eu una ma bucur ca traim intr-o perioada in care creierele noastre mari (datorita carora nasterea e mai complicata decat la alte specii) au gasit modalitatea prin care sa garanteze un bebe sanatos si in cazurile in care natura lasata de capul ei n-ar fi fost asa benevolenta.

    • dojo spune:

      http://en.wikipedia.org/wiki/Caesarean_section#History – cezariana nu e chiar atat de moderna pe cat ne dorim sa credem. In rest .. raman la ideea ca nu conteaza cum nasti copilul sau daca alaptezi, conteaza sa-l iubesti si sa ii oferi o educatie corecta.

  • catalin spune:

    doamnelor care considera ca un copil se creste si educa bine doar din instinct matern, le recomand sa citeasca intai definitia instinctului http://en.wikipedia.org/wiki/Instinct
    inainte de a emite judecati, v-as sugera sa faceti un exercitiu de gandire si sa ne explicati si noua ce considerati voi ca inseamna instinct matern, caci daca e sa o luam dupa teoria voastră, atunci o mama redusa mintal, dar cu un puternic instinct matern, va creste un copil excepțional.

  • Madi spune:

    Consider ca atata timp cat traim evoluam. Si nu cred ca exista un instict matern care sa iti spuna cum sa te porti cu copilul. Totul se invata, daca nu citesti carti atunci vei aplica ceea ce ai invatat de la parintii tai, inconstient. Cartile iti ofera insa sansa sa iti creezi tu propriul model de parenting, sa filtrezi ceea ce este cel mai potrivit pentru tine. Copiii sunt imaturi, ei invata, ei nu pot/stiu sa isi controleze emotiile. Daca pe tine ca parinte te enerveaza un anumit comportament, trebuie sa oferi un model pe care copilul sa-l urmeze, trebuie sa-l inveti, este problema ta ca te enervezi, nu a copilului. El face ceea ce a fost invatat sa faca si ceea ce stie/poate la varsta respectiva. Tu, ca adult, ar trebui sa stii sa iti controlezi emotiile…

    Iar discutia despre nasterea naturala… Daca pentru tine nasterea prin cezariana este o trauma atunci ar trebui sa vindeci aceasta trauma. Nu cred ca tipul de nastere te califica mai mult sau mai putin in meseria de parinte. Da, de acord, probabil ca natural este mai bine, organismul a fost proiectat sa functioneze astfel. Insa suntem diferiti, iar pentru o femeie nasterea naturala poate sa fie o trauma fie ea cea mai „de vis”. Suntem diferiti, nu este totul alb si negru…
    Daca nastere naturala = instinct matern mai dezvoltat atunci eu, ca mama adoptiva, ar trebui probabil sa am instinct matern negativ :D.

    • Stefi spune:

      Da, in toata discutia asta despre efectele nasterii asupra comportamentului mamelor, parintii adoptivi si tatii au fost total ignorati. Oare lor cum li se trezeste instinctul parintesc si atasamentul? Sau nu li se trezeste, si sunt pe veci damnati sa tipe la copiii lor si sa-i bata. Madi, sunt convinsa ca te putem repera la locul de joaca ca fiind mama care tipa cel mai mult la copilul ei, il bate s.a.m.d, urmata de mamele care n-au nascut ci le-a fost extras copilul chirurgical (de tati sa nici nu mai vorbim). Poate daca citesti o carte doua, mai ai o sansa sa ajungi macar la zero cu instinctul ala 😀 (comentariu scris in ton sarcastic, sa nu las loc de confuzie).

    • corina spune:

      sau mama mea, care, la randul ei imi e mama adoptiva….

  • Gabriela spune:

    Corect! Daca stau si ma gandesc mai bine eu nici n-as mai folosi instrinctul matern decat in a descrie probabil acele mmomente groaznice cand o mama si-ar da viata pentru copilul ei, din pacate eu cred ca am vazut cazuri (desi recunosc ca ma hazardez) care poate nici acest minim nu l-ar avea.

    Fac alergie cand aud: „da ce domne, am ajuns sa ne crestem copiii dupa carti?!?!” Da nene, eu in cresc copiii dupa carti caci e normal si de bun simt sa ma educ, invatata nu m-am nascut si daca e sa aplic doar dupa exemplele din jur, bine nu-l vad pe copil.

    Dragoste si responsabilitate, si din nou iubire cat cuprinde, educatie, intelegere si rabdare, in rest pe unde l-ai nascut sau daca il alaptezi sau nu, nu au legatura cu dezvoltarea unui om capabil, educat si frumos dpdv moral. sigur pe sine samd.

    Eu inca alaptez, dar asta doar pt ca vreau eu si doar pt ca consider ca ii ofer o protectie mai buna dpdv al sanatatii, in rest nu are nimic de a face cu faptul ca va deveni sau nu un om sigur pe sine sau fericit cum am citit la inceputurile alaptarii, asta nu are absolut nicio legatura, si pe site-urile de alaptare sunt multe baliverne. Copilul mai tarziul adultul va fi sigur pe sine, fericit, responsabil si educat direct proportional cu implicarea mea educativa si emotionala in viata lui, nu cu alaptatul sau cum l-am nascut!!!!

    • iris spune:

      scuze dar nu inteleg ideea,citesti carti de educatie la varsta asta?unde ai fost cand parintii tai te educau?Faci alergie cand auzi ca educatie se aplica din carti…sa vad mai tarziu cand o sa creasca copilul si vine cu intrebari ,o sa ii spui sa astepte raspunsul ca ai de citit o carte si pe urma ii poti da un raspuns?Pomenesti de exemplele din jur,pai cred ca tu ar trebui sa fii un exemplu pentru copil!Exemplele din carti ce sunt?
      Daca ar fii as ne crestem toti copiii din carti ar aparea o generatie de roboti,cu o educatia indusa prin intermediul cartiilor.Eu consider ca fiecare individ are personalitatea lui,nu ii poti incula (sper ca stii ce inseamna) o educatie citita in carti…scuze!dar o sa ai un copil care atunci cand va fii mare o sa iti spuna :Draga mama,acum ca ma marit/insor ce trebuie sa fac?Ce scrie in cartiile tale?…

      • Printesa Urbana spune:

        Iris, nu cred c-ai inteles despre ce e vorba de fapt in cartile astea, ce-si propun, care sint beneficiile lor reale. Sa fie oare pentru ca n-ai deschis inca nici una?

        • iris spune:

          Printesa Urbana -am inteles foarte bine,cunosc astfel de carti stupide si lipsite de noima dupa care imi dau seama ca daca iti vei creste copilul ce o sa iasa din ele,se vede deja la varsta de doi ani cum se afiseaza.Ironia ca nu am deschis nici o carte pana acum iarasi am inteles-o foarte bine ,urat ,asta citesti in carti?Sa fii ironica si sa ai impresia ca esti desteapta punanad astfel de intrebari? Nu am jignit pe nimeni aici asa ca te rog sa iti retragi cuvintele.Imi dau seama ce educatie primeste copilul tau daca tu esti atat de ironica.
          Citesc foarte mult,am citit foarte mult si cand eram mica,spre deosebire de tine ,imi voi invata copilul sa faca la fel,insa prefer ca in loc de carti de educatie sa ii citesc copilului povesti,poezii,sa fac altceva in loc sa invat din carti cum sa-l educ.
          Intrebarile copiiilor nu pot sa nu aiba un raspuns din partea parintiilor.Ca parinte trebuie sa fii pregatit mereu sa poti oferi un raspuns,e adevarat asta in cazul in care parintele a invatat,citit la viata lui si alte carti decat cele cum sa-si creasca copilul,sau in cazuri exceptionale cand ai un copil supradotat si iti vine cu intrebari colosale la care nu ai raspuns ,mergeti frumusel impreuna la biblioteca personala si luati cartea aferenta intrebarii copilului si cititi impreuna,avem tehnologie,internet etc…asta daca nu cumva in bibilioteca exista doar carti de educatie ,ceea ce inclin sa cred ca din pacate doar atat exista sau stai!! si cele despre nastere naturala,cezariana etc….ma gandesc cu groaza de generatii de copii vor aparea toti crescuti dupa aceiasi carte..si deja imi perd timpul cu specimene de genul vostru…duceti-va…ca o sa aveti niste plozi ….ca voi…
          AAA pardon si despre instinctul matern…acum eu vin cu o intrebare…retardatele care nasc pe la ghenele de gunoi si abandoneaza copilul ,nasterea naturala, nu le-a dezvoltat instinctul matern??
          Asa ca intitulata Printesa Urbana….mai deschide o carte cu povesti,poezii,etc…si nu fii ironica, ca sunt sigura ca te pot desfiinta cu proprile vorbe.Data viitoare daca am sa mai citesc porcariile de aici am sa-ti dovedesc ca te contrazici singura in cele spuse.
          Din punct de vedere gramatical ,la o prima vedere analitica ai foarte multe greseli gramaticale,de punere in pagina si semne de punctoatie.Se vede ca ai lipsit mult de la scoala ca parintii erau preocupati sa stea cu cartea de educatie in fata si sa-ti dirijeze miscarile si vorbele…

          • Printesa Urbana spune:

            :))) Multumesc!

            • Kate spune:

              Ironia este dovada de inteligenta, de regula cei care se simt ofensati de ironii nu au capacitatea de a raspunde cu un contraargument 🙂

          • andreea spune:

            Eu cred ca Iris e putin frustrata 🙂

            • Madi spune:

              Mie mi se pare amuzanta…
              Eu nu am vazut ironia in ceea ce a spus Printesa, nu inteleg de ce se ataca. Nu i-a spus nimeni ca nu a citit nicio carte ci nicio carte de parenting…ceea ce e adevart nu?
              Iris, eu zic sa mutumesti cui vrei tu pentru ceea ce ai si nu mai judeca pe altii: pentru educatia primita, pentru parintii care te-au crescut (ceva au gresit ei de te simti atacata doar pentru ca altii au alta parere si incepi sa improsti cu jigniri). Si „retardatele” alea…nu ai dreptul tu sa le judeci pentru ceea ce au facut. Daca tot esti atat de atotstiutoare si ai citit atat de mult ( a se citi ironia) ar trebui sa stii ca educatia si iubirea sunt extrem de importante in primii ani de viata. Nefericitele alea despre care vorbesti poate nu au avut nicio sansa in aceasta viata, poate au fost abandonate, batute, violate, au trait pe strazi, in canale, ele nu stiu sa faca altceva. Nu pot sa faca altceva, viata a fost extrem de cruda cu ele asa ca hai sa nu ne grabim cu etichetarea.

              E foarte ok sa ai discutii in contradictoriu, in general sunt constructive insa tu ai sarit calul.

              „Nu am jignit pe nimeni aici asa ca te rog sa iti retragi cuvintele.” – hmmmm tocmai ai facut-o, ne-ai jignit pe toti cei care citim carti de parenting.

              Si inca ceva ortografia nu are nicio legatura cu modelul de parenting. Da, cineva poate sa nu stie sa scrie corect dar sa creasca un copil minunat. Nu este vorba despre educatie in sensul de achizitii intelectuale ci si de alte lucruri, de sentimente, de psihologia copilului, dar oricum nu te intereseaza subiectul. Iar faptul ca te legi de astfel de lucruri nu denota decat ca esti frustrata si ai ramas fara argumente de bun simt.

            • corina spune:

              putin?!

          • frunza galbenă spune:

            Stai liniștită că și tu ai greșeli gramaticale cu carul…

      • Stefi spune:

        La ce pot folosi cartile am scris in alt comentariu. Dar vreau sa raspund la o intrebare de-a ta cu o alta intrebare – ce te faci cand copilul te intreaba ceva ce nu stii? (eu nu-s specialista in toate si sunt multe domenii unde nu ma pricep chiar deloc, de ex. cum functioneaza un motor sau un computer; cum se numesc diversi dinozauri si care erau carnivori, care ierbivori; etc etc multe subiecte de interes pentru copii). Am vazut in alt comentariu al tau ca nu il minti niciodata pe copil. Deci ce faci? incropesti ceva sau ii zici ca e un subiect pe care trebuie sa te informezi, sau si mai bine puteti sa va informati impreuna? Daca in cazul asta mergi la o carte pentru informatie, ce e rau in a merge la o carte si in alte cazuri unde nu ai experienta si nu ai toate raspunsurile?

        Si ca sa destind atmosfera un pic, ce a facut mama mea cand am intreabat-o ce trebuie sa fac acum ca ma marit? (nu, nu chiar asta, ci intrebarile pe care le-am avut despre sex pe la 10-11 ani) M-a trimis fix la o carte, mi-a zis sa citesc din ea si apoi o sa discutam 🙂

  • Nicoleta spune:

    Buna ziua, e pentru prima data cand citesc acest blog si-mi place, felicitari..:) Referitor la subiectul de mai sus cred ca cel mai important e cum simti tu ca trebuie sa-ti educi copilul. Am aproape 31 ani si doi copii. Pe Ioana am facut-o la o varsta frageda, la 18 ani, deci anul acesta va implini 13 ani si mezinul familiei, David ce peste doua zile va implini 2 luni..:) Cand Ioana era mica auzeam din partea rudelor, a prietenilor doar cuvinte de genul: lasa ca vezi tu, o sa ti se urce in cap, etc, doar mama m-a inteles si m-a sustinut in totalitate. N-am fost niciodata adepta bataii, eu nelund bataie in copilarie..Pe Ioana am crescut-o in asa zisa libertate, adica: i-am cerut parerea, am ascultat-o, mi-am facut timp sa ma joc cu ea, sa vorbim, atunci cand i-am spus NU i-am explicat de ce e nu si multe alte chestii..Zic eu ca am facut bine si mi-a reusit, niciodata nu mi-a batut din picioare ca vrea ceva, stie sa zica multumesc, te rog frumos, ma scuzi cand e cazul..etc si astea de cand era inca micuta..Si acum mare continuua sa fie la fel, sa-mi povesteasca, sa nu ma minta, cand greseste imi spune, cere voie..Avem o relatie de prietenie, dar nu uita ca eu sunt mama si ea copilul..Nu zic ca a fost sau este un copil perfect, dar niciodata nu a creeat probleme mari..Avem de explicat mai mult acum nu-urile ca deh suntem la pubertate, dar ne descurcam..:))) Am educat-o asa cum am simtit eu sperand ca va ajunge un adolescent si mai apoi un om sigur pe sine, responsabil, cu bun simt..Sper sa-mi iasa acelasi lucru si cu David..:) Un lucru esential: ascultati-i si raspundeti-le la intrebari, e foarte important oricat de mici ar fi si oricat de neinsemnate va vor parea intrebarile lor..Cred ca a fost cea mai mare frustrare a mea in copilarie cand auzeam doar raspunsul: esti prea mic sau vei intelege cand vei fi mare..Sper ca nu v-am plictisit , o zi faina tuturor..

  • iris spune:

    NICOLETA …in sfarsit un comentariu cu o gandire inteligenta.Ma bucur ca nu s-au pierdut astfel de oameni.Asa este!!nu trebuie sa citim in carti cum sa ne comportam cu copilul nostru,trebuie sa ne dam seama ca niste adulti ce suntem de nevoile lor,sa comunicam cu ei,eu una vorbesc foarte mult cu copilul meu,despre orice,ii raspund la orice intrebare ,ii explic pe intelesul lui dar sa fie contextul real , fara sa-l mint si sa vin cu povesti.Are o varsta inca frageda,dar stie deja ca eu nu-l mint,ca atunci cand promitem ceva trebuie sa ne tinem e promisiune,bunele maniere sunt la ordinea zilei,este educat,respectos si adorat.Nu mi-au trebuit carti sa stiu sa-mi educ copilul ca trebuie sa spuna te rog frumos,multumesc!,scuza-ma, etc etc..eu m-am inspirat din educatia care am primit-o la randul meu si de care sunt mandra .Am crescut frumos,cu un suflet bun (desi pentru lumea din ziua de azi nu merita dar…),educata,cu bun simt….asa creste si copilul meu….deci cred ca depinde mult de ce fel de parinti ai avut…cat timp au avut pentru tine..eu una ma mandresc ca nu mi-am lasat copilul pe mana buniciilor care l-ar fii rasfatat crezand ca astfel vor recupera ce au pierdut cu sotul meu,ne-am descurcat singuri,cu joburi cu gradinita etc…si ma mandresc ca am un copil care ne spune tot,e sincer,delicat,manierat si care ne spunem zilnic ca ne iubeste…apropo..oare sentimentele exprimate se gasesc tot in carti??Acolo invatati sa ii spuneti copilului cat il iubiti??Eu consider ca in loc sa pierdem timp cu astfel de carti mai bine ii citim copilului povesti educative,din care poate sa invete ceva…Oare e atat de greu sa fim parinti fara sa ne inspiram din carti??De unde stiti ca acele carti scrise sunt exact ce va trebuie?Daca mai tarziu va dati seama ca nu se imbina fictiunea cu realitatea??Patetic…sa iti cresti copilul citind in carti…cat suflet mai pui in educatia lui daca nu faci decat sa reproduci ceea ce au scris altii…copilul nu este un robot care il manevrezi dupa niste indicatii scrise…trebuie totul sa vina din suflet…oare veti sta toata viata sa cititi in carti orice pas al copilului?? la fiecare pas in loc sa ii raspundeti promt sa ii spuneti..stai dragul meu ca citesc si iti spun ce ai de facut?? terminati cu prostiile,daca eram pe vremea parintiilor nostri cum va cresteati copiii??

    • Stefi spune:

      Iris, cartile la care se refera lumea nu sunt carti de bucate 🙂 Nu au retete de crescut copiii – dar uneori au raspunsuri/posibile solutii la intrebarile pe care si le pun parintii in diverse situatii. Dintotdeauna parintii tineri au cautat sfaturi la cei mai experimentati. Nu cred ca e musai de stat cu nasul in carti de parinteala, dar nu vad ce e rau daca unii parinti decid sa si citeasca din cand in cand cate o carte/articol scris de specialisti.

      Eu personal am o singura carte in casa, Babyjahre de Remo Largo, o carte care prezinta etapele de dezvoltare ale copilului de la nou nascut la 4 ani, o carte buna ca referinta, dar nu ceva de citit din scoarta in scoarta (am luat-o din intamplare de la un stand de carti second hand, si s-a dovedit a fi pe gustul meu: la obiect, echilibrata si fara retete fixe). In rest, de la biblioteca am imprumutat diverse carti cand eram gravida (le citeam seara cu sotul meu in loc de fictiune – am zis sa avem oarecare habar de una alta, dat fiind ca aveam absolut zero experienta cu copiii mici, si mai ales cu nou nascutii). Nici una din cele imprumutate nu am considerat ca merita s-o am in casa: in cele mai multe am gasit idei utile si de bun simt, dar care puteau fi sumarizate intr-o propozitie/cel mult un capitol. Dar sincer m-au ajutat, pentru ca din ce am citit mi-am dat seama ca bebelusii si apoi copiii nu sunt asa fragili, am gasit sfaturi practice legate de diverse probleme, si in general inca de cand am nascut m-am simtit un parinte mult mai relaxat.

    • corina spune:

      Nu toate am avut norocul sacrestem ca tine. Unele am mai crescut si cu batai, tras de urechi, pedepse si interdictii fara noima.
      Poate noi astea cu copilarie f%^&a vrem sa ne crestem altfel copiii si, esi instincual stim oarecum cum am vrea sa o facem, pt ca nu suntem sigure pe noi (dupa ani de batai si jigniri dela printi ai mai fii un adult sigur p tine?) citim exact carti de parenting si educatie. Pt ca vrem sa evoluam, sa ne crestem copiii altfel.
      De asta citim, dar pt asta nu ne dam mai destepte.

  • Madi spune:

    Pif, eu nu neg ca ai dreptate. Experienta nasterii ajuta in stabilirea conexiunii intre mama si copil. O mama fericita este o mama mai buna. De asemenea cunosc ce se intampla in maternitatile din Romania unde viitoarea mamica este umilita si se iau decizii nicidecum bazate pe o necesitate medicala ci mai degraba pe spaga, concedii, etc… Si poate si de aici frica de nastere naturala in Romania deoarece viitoarele mamici asociaza ceea ce se intampla in maternitati cu nasterea naturala. Si din punctul asta de vedere cezariana este mai sigura pentru mama si pentru bebe deoarece stiu destule situatii cand nu s-a intervenit la timp si s-au intamplat tragedii, care in parte au fost provocate si de ei prin agresarea psihica a viitoarei mame. Dar nu, nu acesta este normalul, si da, lucrurile ar trebui sa se schimbe.
    Dar asta nu inseamna ca pentru o mama informata cezariana nu poate fi cea mai buna solutie. Eu cred ca as merge pe varianta cezarianei daca m-as convinge ca exista si 5% probabilitate ca ceva sa mearga prost la nasterea naturala (si nu ii cred orbeste pe medici…dimpotriva as putea spune…cred ca sunt pacientul imposibil care pune prea multe intrebari si are prea multe idei). De ce? Pentru ca nu as putea face fata din punct de vedere psihic ideii (nu cred ca si-ar dori nimeni sa fac atacuri de panica in timpul travaliului) ca s-ar putea intampla ceva cu bebelusul, l-am asteptat prea mult… Dar asta sunt eu….
    Deci, din punctul meu de vedere:
    nastere netraumatica => o mamica mai fericita, probabilitate mai mica de depresie postpartum, dar atat. Poate si o astfel de mamica sa tipe in parc pentru ca nasterea e una, educatia copilului e alta. Daca toate nasterile in Romania ar fi de vis nu cred ca nu s-ar mai tipa in parc. Tot educatia (mamei) joaca un rol foarte important.
    nastere traumatica =? probabilitate mare de depresie postpartum, si da, daca mamica nu isi rezolva depresia/trauma pot aparea probleme serioase in relatia sa cu copilul.

  • Madi spune:

    iris, esti o fericita ca ai avut o astfel de copilarie. Insa nu este valabil pentru toti parintii, iar ei ce fac, aplica acelasi tratament pe care l-au primit de la parintii lor sau se informeaza?
    Si da, in carti scrie sa-i spui copilului ca il iubesti, scrie ca trebuie sa-l respecti. Daca citesti carti nu inseamna ca devii un robotel, ca aplici mecanic ce scrie acolo. Cartile te ajuta sa te rupi de ceea ce ai fost invatat si sa te autodescoperi.
    „De unde stiti ca acele carti scrise sunt exact ce va trebuie?Daca mai tarziu va dati seama ca nu se imbina fictiunea cu realitatea??Patetic…sa iti cresti copilul citind in carti…cat suflet mai pui in educatia lui daca nu faci decat sa reproduci ceea ce au scris altii…copilul nu este un robot care il manevrezi dupa niste indicatii scrise…trebuie totul sa vina din suflet…oare veti sta toata viata sa cititi in carti orice pas al copilului?”
    Aceeasi intrebare o pot pune si eu: De unde stii ca ceea ce vine din suflet este exact ce ii trebuie copilului? De unde stii ca sufletul nu este incarcat de o trauma din copilarie de care iti dai seama mult mai tarziu si realizezi ca ceea ce ai crezut pana acum nu este adevarat? Chiar daca citesti carti iubirea tot din suflet vine…nu inseamna ca il iubesti mai putin…doar ca esti mai informat :D.

  • iris spune:

    daca nu citesti in carti ca trebuie sa-i spui ca-l iubesti ,nu ii spui ca pentru ca nu cunosti aceste cuvinte…Doamne!!!Nu poti sa-ti exprimi sentimentele decat daca te indruma cartea???
    Pentru cine mi-a spus ca sunt frustata…m-ai facut sa zambesc…cunosti oare acest cuvant de il folosesti?Probabil ca nu,dar e la moda si il folosim.
    Eu prima data mi-am expus parerea fara sa jignesc pe nimeni si dovada de caracter ca am primit deja jigniri si aici este dovada de educatia celor care fac treaba asta insa se dau culte si cititoare de carti. Iubirea nu se invata ,ea vine din inima !!Daca nu simti ,poti sa citesti pana nu mai poti….Traumele din copilarie ar trebui lasate in urme si atunci cand ai un copil sa incerci sa nu treaca prin ce ai trecut tu…daca sunt probleme psihice recomandarea este sa nu faca copil acea persoana..
    Da am avut o copilarie frumoasa insa am prietene care au avut probleme insa isi cresc copilasii atata de frumos si fara sa citeasca in carti .
    Sunt cluburi unde se intalnesc parintii si stau de vorba,se invata unii pe altii ,sunt discutii interesante,de ce nu participati??Aflati mult mai multe de acolo decat sa cititi,e totul verbal,schimb de pareri,ceva LIVE nu fictiune.Sunt cazuri diferite,experiente de viata..
    Nu ma refeream la cartiile despre bebelusi,imi scria cineva mai sus ,acele carti sunt foarte bune,chiar invata parintii tineri ,eu ma referam la cartiile despre exprimarea sentimentelor fata de copii si cum sa fie educati etc etc…
    Aici nu inteleg,de ce trebuie sa citim ca sa ne exprimam sentimentele…
    Acum ceva timp la o scoala de langa mine o mama isi lasa fiica la poarta scolii,cand s-au despartit mama ii spune Te iubesc! …mi-am spus ..oo,mai practica si altii asa ceva nu numai eu ,uite ce frumos!!insa era ceva…fetita s-a uitat lung si a zis sec! Pa ,Mami…femeia s-a intors si ii spune :Ce ti-am zis eu atunci cand ne despartim ca trebuie sa-mi spui ca ma iubesti??? Am intors capul sa ma uit la reactia copilului…a trantit poarta si prin poarta i-a strigat mamei…cum vrei asa dintr-o data sa-ti spun ca Te iubesc!!!i si a plecat…de ce??Pentru ca era totul fortat…nu venea nimic din suflet doar ca un anumit autor de cine stie ce carte o invatase sa-i spuna copilului ca il iubeste…Asa ceva….
    Asta trebuie spus din prima zi de viata….si pe parcursul celor 9 luni de sarcina..
    Copilul meu zilnic isi exprima sentimentele,o imbratisare spune cate 1 milion de ” Te iubesc „”din lume,venita fara sa o cer…dar si cand vine la mine ma ia in brate si imi spune si „” Mami,te iubesc!! e totul..si nu am citit in carti credeti-ma..asta vroiam sa va spun ca sentimentele si educatia nu trebuie aplicate din carti…
    si altceva, cred ca este foarte greu de stabilit aeciasi reteta pentru toti copiii. Pentru că nici unui copil nu i se potriveşte în în­tregime reţeta care e bună pentru altul. Ceea ce unui copil îi poate fi de folos, la un moment dat, pentru altul poate fi dăunător. Mai exact, atunci când pen­ tru unul e de folos o mustrare, pentru altul este mai de folos îngăduinţa. si atunci?? daca va dati seama mai tarziu ca nu a fost bine ceea ce ati aplicat din carti?? si din pacate va fii prea tarziu…
    asa cum sunt eu „frustata”si ïnculta”” ma simt al naibii de bine ca am un copil incredibil ,crescut cu dragoste,fara sa-i aplic tratamente luate de prin carti ,ca ne exprimam sentimentele zilnic,ca discutam foarte mult,ca ii citesc o groaza de carti,am carti de cand eram eu mica cu povesti frumoase din care are ce invata,ca mergem impreuna peste tot ,nu-l las pe mana buniciilor,nu il las la cluburi sa imi fac eu tabieturiile,Nu! merge cu noi peste tot si suntem niste parinti mandri,ca nu e isteric,ca nu e timorat,ca vorbeste frumos,”manierat”” cum zice el,asa ca eu consider ca un copil il cresti fara ajutorul cartiilor,daca ai dragoste ,educatie primita la randul tau,veti avea un copil pe cinste..o sa aeti surpriza ca anumiti autori care au scris acele carti nu au copii,insa ei va invata pe voi cum sa-i cresteti…in cer scuze daca am deranjat insa e clar ca sunt un om cu coloana vetrebrala care nu are spiritul de turma si isi urmeaza principiile fara sa ma ajute cartiile de „specialitate”…si daca nu esti pregatit sa ai copil mai bine mai asteapta sa devi mai matur,sa stii ca ai ce oferi copilului nu sa citesti in carti cum sa-l cresti…si cu toate astea cand ma duc in parcuri ce vad in jurul meu e dezastru…copilul meu l-am invatat sa fie selectiv sa nu se joace cu toti istericii, a caror parinti stau pe banci ,fumeaza,sparg seminte etc…unde sunteti voi oare cele care va cresteti copiii dupa carti ,pentru ca ar trebui sa vad numai copii cu educatie,care vorbesc frumos…etc…
    si cred ca atat am avut de spus,oricum nu sunteti de acord,probabil ca de aici sunt singura multumita de copilaria ei,de educatia data de parinti,de faptul ca imi iubesc copilul enorm si ii arat zi de zi si primesc aceiasi dragoste,de faptul ca am un sot care gandeste ca mine si de faptul ca suntem multumiti ca ce am invatat din propria copilarie putem aplica si culmea! e totul ok si avem un copil minunat insa prea educat pentru societatea asta!

    • Stefi spune:

      Cun am mai scris, cartile bune nu ofera retete care se aplica in acelasi mod in care aplici pasii cand faci o prajitura (si in general nu contin sfaturi precum sa-i zici sau nu si de cate ori ca-l iubesti; cum te-a sfatuit si Printesa, poate ar trebui sa frunzaresti macar cateva carti pe subiect si apoi sa le critici dupa ce stii exact ce contin, nu sa critici ce iti inchipui tu ca ar contine). Nimeni nu a considerat ca procedezi grestit daca iti cresti copilul bine fara a fi citit carti de specialitate – dar care e problema daca alti parinti isi cresc copiii la fel de bine si vor si sa citeasca cartile respective? Sa le interzicem pentru ca Iris nu e de acord?

      Iar pentru cineva care vrea sa nu fie jignita, esti foarte „darnica” cu jignirile, si mai ales cu jignirile la adresa copiilor. De ce sunt ceilalti copii isterici? Doar pentru ca se joaca liber intr-un loc special unde ei se pot juca, fara sa fie nevoie ca parintii sa le fie „umbre” (deci pot sta linistiti pe banca)? Nu ai dat detalii despre ce fac rau copiii mancatorilor de seminte (in afara de a-i categorisi ca isterici), dar poate problema parintilor respectivi nu e ca au citit prea multe carti de educatie, ci poate ca n-au citit nici una.

      (Ca o paranteza, si tu si Printesa aveti un lucru in comun – nu va plac parintii care fumeaza si lasa mizerie la locul de joaca; poate daca ai citi mai cu atentie ai vedea ca de fapt ai mai multe in comun cu parintii „cititori de carti” care comenteaza aici decat cu alti parinti. Poate tu ai fost mai norocoasa sa gasesti calea buna de parinteala asa „din instinct”, altii au ales sa citeasca si carti, dar asta nu e motiv de discutie in contradictoriu, merge si asa si asa).

  • Madi spune:

    Bine Iris, am inteles, la voi totul este perfect, sunteti prea buni pentru societatea curenta.

    Si sa iti zic ceva, tu esti cea agresiva in limbaj, nu ceilalti, nu cred ca a intentionat nimeni sa te jigneasca. Doar ca parerea ta era mult prea categorica, agresiva as zice, iar unii oameni chiar s-au simtit jigniti. Este foarte ok discutia in contradictoriu, constructiva, dar atunci cand ai argumente logice, nu expresii de genul: „Doamne!!!Nu poti sa-ti exprimi sentimentele decat daca te indruma cartea???”

    Te-ai gandit vreodata ca sunt oameni in situatii dificile? Te-ai gandit ca sunt oameni cu traume care au o problema in a-si exprima sentimentele? Omeni care isi iubesc copiii, dar nu pot sa spuna te iubesc? A, pardon, astia nu ar trebui sa faca copii.

    Te-ai gandit vreodata ca sunt copii cu probleme? Copii pentru care iubirea nu este de ajuns? Nu crezi ca ii jignesti pe astfel de oameni?

    In plus nu suntem roboti, cum mai zicea cineva, cartile alea nu sunt o carte de bucate… Citesti ca sa te informezi nu sa aplici niste retete. Ai putea sa fii uimita cate lucruri ai putea invata. Te-ai gandit ca ai putea avea o trauma si acum esti in negare? Si ca ti se pare totul perfect, dar de fapt nu iti dai seama, nu s-a produs inca declicul sa iti dai seama ca ai o problema?

    • catalin spune:

      Madi, te-ai gandit vreodata ca sunt altii mai destepti ca tine si care au scris experientele lor in carti?

      • catalin spune:

        rectific, raspunsul era pt Iris

        • iris spune:

          Ok,cum ziceti voi.
          Nu sunt prea buna pentru societatea asta,sunt un om normal,cu un stil de viata normal, insa probabil ca am nimerit pe blogul care nu trebuia,unde oamenii au traume.Imi pare rau pentru voi,astea se trateaza la pshiatrie sau psiholog inainte sa faceti copii si sa nu stiti ce nevoi pot avea decat daca le cititi in carti.
          fiecare individ este unic in felul lui,v-ati gandit ca poate ceea ce cititi in carti se poate sa dea gres ,desi voi aveti impresia ca e alegerea corecta?
          Si da ,am exemple multe din parcuri:cand copilul meu a fost batut ,tras de tricou pana i-a fost rupt,scuipat etc..iar parintii? stateau pe banca ,fumau ,spargand seminte care evident cojiile ajungeau pe jos si spuneau sec: ce sa le faceam?asa sunt ei…Se pare ca unii de aici se integreaza in acest decor daca au fost deranjati ca am zis ca unii copii sunt isterici,prost crescuti etc.
          Nu am sa-mi mai pierd timpul aici ca este evident ca sunteti oameni cu probleme si cred ca va trebuie un dirijor de la psihiatrie care sa va coordoneze gandirea si sa va aline ranile copilariei inca deschise.Aveti coloana vetrebrala si nu mai faceti copii ca este evident ca nu stiti sa-i cresteti daca va plac semnitele.

          • AlinaD spune:

            Pa, pa! Asa zic copiii cand pleaca de la locul de joaca ! 🙂

          • Stefi spune:

            In continuare sunt deranjata ca ai decis sa jignesti copiii cand problema e cel mai sigur a parintilor. Cum am mai zis, pot sa pariez pe orice ca parintii mancatori de seminte cu care te confrunti in parcuri nu sunt cei care au citit prea multe carti, ci cei carora poate nu le-ar strica sa citeasca cate ceva despre cresterea copiilor in loc sa zica „asa sunt copiii (batausi, violenti)”. Cu toata prietenia, iti recomand sa recitesti cu atentie ce ti-au raspuns multi alti parinti aici si sa vezi ca tu esti singura care jignesti (parintii au traume, copiii sunt isterici).

            Cred ca merit un premiu pentru rabdare pentru ca am continuat sa discut cu tine dupa ce multa lume (mai inteleapta decat mine) s-a dat batuta. Dar sincer, daca tot ce ai inteles tu din discutie e ca suntem parinti carora le plac semintele, cred ca e momentul sa renunt si eu. Si, nu, desi nu am nici o admiratie pentru persoanele care mananca seminte in locuri publice si scuipa cojile pe jos (la fel cum nu suport fumatorii in jurul copiilor, sau persoanele care merg la picnic si nu strang tot gunoiul dupa ele, etc etc), tot nu cred ca respectivii ar trebui sa se abtina de la a face copii (sper doar ca copiii lor au o sansa mai buna la educatie decat au avut ei).

          • corina spune:

            Si te astepti sanu fi jignita?!
            Oare cum ai pretentia asta, cand scri niste enormitati relativ jignitoare?

            ps: sigur ai si tu niste probleme undeva prin subconstient; ele doar asteapta sa iasa la suprafata. Poate nu trebuia sa faci nici tu copii, (asa cum nici eu, care nu stiam sa imi exprim sentimentele de iubire pana sa fac o facultate de psihologie si sa citesc o tona de carti- pt ca printii mei nu au facut-o), nu trebuia sa am copii?!

        • iris spune:

          Catalin…ai imrepsia ca esti un mare filozof.Ai dat lovitura cu comentariul tau!!Te-ai evidentiat intre femei..Iti cauti cumva aici jumatatea?

  • Madi spune:

    Asta e ultimul meu comentariu la acest capitol.

    Iris, nu ai inteles nimic. Daca tu ai inteles ca noi suntem aia care mananca seminte, atunci, na, nu mai are rost sa imi pierd timpul. Habar nu ai cat de bine crescuti sunt copiii nostri, habar nu ai cum se comporta ei in parc, in schimb ti-ai permis sa ii jignesti in mod gratuit. Noi nu am spus nimic despre copilul tau si nici ca metoda aleasa de tine este gresita asa ca te rog frumos sa iti masori cuvintele. Nu iti permit sa imi jignesti copilul pentru ca asa ai tu chef doar pentru ca tu crezi ca metoda mea de parenting este gresita.
    Si astea fiind zise succes in procesul de educatie care vine din inima si nu din carti. Cred ca va fi mai greu cu empatia si toleranta ca vad ca tie iti cam lipsesc.

  • Izabela spune:

    Eu sunt pentru prima data pe blogul asta. Deobicei nu am timp sa stau sa scriu pentru ca in timpul liber sunt cu copiii in parc, la strand, la film sau culmea ororii pentru unii, la restaurant. Nu m-am putut abtine sa nu comentez pentru ca am regasit si aici acelasi fenomen pe care il vad peste tot, si anume competitia asta idioata intre parinti de a creste CEL MAI EDUCAT COPIL. Concurenta intre mamici incepe de la nastere, cu cele care se lauda ca au nascut normal, dupa aia sa vedem care copil vorbeste primul, care stie sa dea Buna ziua la doi ani, etc, etc. Toate citesc carti si bloguri de parenting si experimenteaza pe bietul copil o suta una de metode educative. Dar ce te faci cand copilul e obraznic, marait sau urla, desi tu ai aplicat metoda x din cartea cutare? Nu mai incercati sa va transformati copiii in papusi ca sa fie pe placul vecinilor sau cunostintelor, un copil are nevoie inclusiv sa faca greseli, sa planga sau sa fie neascultator ca sa isi poata dezvolta personalitatea. Nu ne putem astepta de la un copil sa aiba comportamentul unui adult, el trebuie mai intai sa treaca prin copilarie ca sa ajunga acolo. Daca ati obtinut un copil care se comporta deja ca un adult, ceva nu e in regula, pentru ca deobicei acest gen de copiii tind sa recupereze in adolescenta copilaria pierduta. Un copil care alearga prin restaurant nu e un copil obraznic, e un copil care exploreaza lumea din jur. Un copil care se tranteste pe jos si urla, iar nu e un copil obraznic, e un copil care incearca sa isi controleze niste stari sufletesti. Exista copiii pentru care un simplu nu este suficient, altii sunt mai greu de convins, dar trebuie sa existe o anumita limita in restrictiile pe care i le impui copilului pentru a nu ii altera evolutia.

    • Izabela spune:

      Si…asta uitasem… mi se pare foarte important ca macar noi, care avem deja copiii mai mari sau mai mici sa nu incercam sa ii criticam pe cei din jurul nostru pentru modul in care au ales sa isi educe copiii. O mamica nervoasa care urla la copilul ei este deobicei o femeie la capatul puterilor care a ramas fara metode educative. Atat.
      Eram odata in parc cu bebe care vroia neaparat sa intre in baltoaca si chiar ramasesem fara idei si argumente, pana s-a apropiat de noi o batranica si i-a explicat ca daca isi uda pantofiorii, s-ar putea sa ii creasca in sosetele niste broscute. Se pare ca pentru un copil de doi ani, pericolul de a avea broscute in sosetele e muuult mai naspa decat posibilitatea de a te uda si a raci. problema rezolvata!

    • Printesa Urbana spune:

      Of, ce-am mai obosit… Cu 2 zile inainte sa scriu postul asta, am scris un altul, care se numeste Da, copile, ai voie! Si ziceam eu acolo frumos ca ce bine e sa ne lasam copiii liberi si desculti sa alerge sa rida si sa plinga si zbang mi-au sarit in cap citiva ca vaaai lasi copilul asa de capul lui fara limite, ntz o sa ti se urce in cap. Mbon, scriu postul asta ca sa ma explic, ca a lasa copilul sa se dezvolte nu inseamna sa nu ii impui limite samd, si zbang, ma trezesc cu observatii cum ca ii alterez evolutia, ca ii fur copilaria ca etc etc
      Na, eu acuma ce-ar trebui sa mai fac, sincer, Izabela?

      • Izabela spune:

        Fiecare fireste, impune anumite limite si lasa anumite libertati in functie de copil, de necesitati, de moment, etc. Nu inteleg insa ideea asta de competitie intre parinti, ca nu se da niciun premiu de parintele anului, doar? De ce trebuie musai o metoda sa fie mai buna ca alta? De unde graba asta de a eticheta copiii mai activi ca prost crescuti, in raport cu ai nostri care sunt niste ingerasi? Copiii au temperamente diferite si comportamente diferite in functie de moment. Eu n-as fi asa sigura ca un copil care se poarta neadecvat intr-un loc public e neaparat prost crescut sau ca i se da neaparat cine stie ce liberate, poate oamenii aia au obosit sa ii tot explice? Poate n-au cum sa plece cu el fix in momentul ala? Si eu am avut momente cand, singura fiind, am fost deranjata de copiii altora, dar nu m-am suparat nici pe ei nici pe parintii lor. Pentru ca am si eu copii si stiu cum e.

        • Printesa Urbana spune:

          Pai sigur, asta spun si eu. Competitia intre parinti n-o apreciez nici eu, dar m-am obisnuit cu ea, e clar ca pentru majoritatea e parte din fire. O iau ca pe un dat si merg mai departe fara s-o bag prea tare in seama.

  • Nicoleta spune:

    Nu vreau sa deviez de la subiect, dar tin sa precizez un lucru referitor la una din postarile lui Madi cu maternitatile din tara si frica de nastere naturala si credeti-ma pe cuvant ca nu vreau sa contrazic sau sa fac polemica, vreau doar sa specific ca se poate si altfel. O sa ma refer la cea mai recenta nastere si anume cea a lui David..Am nascut pe 2 mai anul acesta…Timp de 7 luni am mers la un cabinet privat pentru controale, ecografii, etc in ideea ca o sa nasc cu aceiasi doctorita..La 7 luni mi-a zis ca ea de fapt asista doar la o anumita clinica unde costa 3800-4000 lei..Suparata ca mi-a zis tocmai atunci, intreband-o de mai multe ori in ce spitale, clinici asista, am plecat..cu la revedere, normal..:)) Suma mi s-a parut mult prea mare, avand salarii normale, plus ca il faceam eu, nu-l luam de-a gata..)) Cand mi-a venit clipa, am sunat frumos la salvare, am ajuns la maternitate la 6.45 la 8.30 am nascut cu medicul de garda..Tin sa precizez ca nu am dat niciun leu, comportamentul a fost exemplar incepand de la asistenta de pe salvare si terminand cu doamna ce ne chema la masa..Nu vreau sa ridic in slavi pe nimeni, poate am fost eu norocoasa, dar vreau sa cred ca astfel de doctori , moase mai exista..:) Noapte frumoasa..

  • Pif spune:

    Povestea adevarata este cu adevarat frumoasa! Felicitari pentru bebe si tare ma bucur ca a mers totul perfect si ca ati gasit oameni buni. Asa da!
    Daca nu va deranjeaza ca va intreb, in ce oras ati nascut? Poate citesc si alte mamici si astfel le creste sufletul.

    Sa creasca bebe mare, frumos, liber si sa va iubiti mult!

    • Nicoleta spune:

      Iti multumesc frumos pentru gandurile si urarile tale..:) Nu ma deranjeaza, am nascut la Maternitate in Brasov.. De curand am fost la control tot acolo, cel de dupa nastere, a fost ok ca si timp si am dat doar 60 lei pe cand l-a privat dadeam 150 lei..Noapte linistita..:*

  • Corina spune:

    Intamplator am dat peste acest articol http://www.huffingtonpost.com/emma-jenner/modern-day-parenting-in-c_b_5552527.html?ncid=fcbklnkushpmg00000037 care mi-a adus in minte postarea ta si toata seria de comentarii mai mult sau mai putin inspirate. Din cate vad, parerile voastre sunt oarecum similare, sunt curioasa insa in ce cheie citesti tu lista ei de motive.

  • Kate spune:

    Draga Ioana si dragi mamici, de ceva vreme tot dau peste parinti care se poarta cu copiii intr-un mod care ma sperie efectiv… Cu cat sunt mai atenta in jurul meu cu atat imi par mai multi. Zilele trecute am auzit o mamica in parc spunandu-i fetitei (de nici trei ani) care vroia sa se joace cu leaganul ca nu are minte „nici cat o ceapa degerata”… O bunica isi jigneste nepotelul de doi ani cu o serie de apelative (idot, tampit, prost, etc) atunci cand greseste iar atunci cand il alinta ii spune „tampitel”… O mama altoieste o fetita sub doi ani pentru ca s-a murdarit cu iaurtul iar ea a imbracat-o frumos (a se citi „haine scumpe de firma”)… Un tata isi ia pe sus fetita (tot sub 2 ani, acelasi grup) pebtru ca el i-a spus sa nu se indeparteze de banca unde se asezase la barfa, bere si seminte cu cateva mamici la fel de ineresate de copii lor… Ma joc cu baiatelul meu in nisip (tot sub 2 ani) si mamicile/bunicile se uita ciudat la mine, de parca as comite un pacat. Baiatelul a a avut o saptamana in care se aseza in fund pe asfalt atunci cand se supara si eu am preferat sa stau langa el pana se linisteste in loc se il iau cu forta de acolo. Nici nu va imaginati cate comentarii si priviri dezaprobatore am intalnit… Sau atunci cand ploua si baga mainile in noroi – eu il spal, el baga mainile in balta pe care o face apa – si vad parintii cum dau din cap „ntz ntz ntz” ca nu urlu la el si nu ma enervez (evident nu stiu sa-l educ). Ce se intampla cu lumea asta? Chiar este atat de anormal sa nu ma enervez atunci cand copilul meu de sub doi ani face o boacana (aceleasi priviri dezaprobatoare pentru scapat chestii din mana, aruncat biberonul, pus nisip in cap, etc). Bine ca nu-l vad ce face acasa, cum urca pe tot ce se poate si trage de tot ce-i iese (sau nu) in cale. Mi-e teama ca m-ar linsa…

  • Andreea spune:

    Am citit comentariile si m-am oprit la cel in care „ii punea tricoul rosu si ii dadea si doua palme la fund” 🙁 Nu-mi vine sa cred! Pai daca mai sunt multe mamici cu o astfel de gandire, si din pacate sunt, copiii acestora vor forma societatea de „maine”… Societate din care va face parte si copilul meu si sper, din suflet, sa il cunoasca pe copilul acestei doamne si sa fie prieteni. Si stiti de ce doamna (daca veti citi)? Pentru a intelege si copilul dumneavoastra ca exista oameni frumosi, de incredere, responsabili, crescuti fara palme, jigniri etc. As vrea copilul meu sa aiba prieteni care au fost crescuti de mame care au uitat ca i-au purtat si ocrotit 9 luni, pentru a-i lovi si „dresa” ca sa invete sa nu le deranjeze cand isi beau cafeaua…pentru ca doar asa acei copii vor avea sansa sa fie respectati si ascultati (avand in preajma oameni liberi). Sunt asa revoltata ca nici nu stiu daca se intelege ce scriu… 🙁

  • Stanila Naty Mihaela spune:

    Eu nu stiu daca l-am crescut pentru societatea moderna in care traim ,unde copii celor cu bani cresc cu bone si stiu doua limbi straine de la varste mici dar stiu ca l-am crescut cum am crezut eu ca e bine ;sa spuna ,,te rog ,, ,,multumesc,, si sa ofere locul bunicilor in autobuze .Mai este problema cu spiritul de turma ,cand prietenii lui vorbesc ceea ce nu ar trebui sa vorbeasca un copil de 8,9,10 ani iar el nu vrea sa fie mai prejos invatand ,,cuvintele minunate,, . Cred ca daca voi ajunge sa il dezvat sa vorbeasca asa ;doar pentru ca e ,,la moda,, .atunci pot sa fiu mandra de mine .

  • Ioana spune:

    Ma tot intreb cum ati reusit voi,mamicile de copii de doi ani,sa va asculte?!Cum resusesc alti parinti sa impuna limite.Ca noi nu reusim nicicum.Nu i lipseste libertatea de a alege,nu i lipseste iubirea, nu i lipseste intelegerea,nu i lipsesc si regulile pe care le respecta cat de cat pana cum 3-4 luni.Acum e haos in relatia noastra,nu vreau si inca un pic,tine jumatate de zi pentru absolut orice lucru care i se cere.
    Aceste lucruri se intampla inclusiv in locuri publice.Incasam priviri de tot felul,nu avem incotro.
    Ideea este ca toti sunt diferiti,si chiar daca suntem in perioada de invatare si de impunere…si nu tuturor le iese!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *