Marea mea şi muntele meu

Momentele mele de timp-stat-în-loc-de-cît-de-mult-te-iubesc cu el sînt aşa: la baie, el stă în cadă, eu în genunchi lîngă el, cu moacele apropiate, el moșmondește rățuștele de plastic, eu îi sorb din priviri slăninuțele bebelușești. Se opreşte brusc din bălăceală şi ridică ochii spre mine. Mă priveşte fix cîteva secunde. Fix. Apoi începe un zîmbet moale şi i se umezesc ochii. Eu îi zîmbesc înapoi în tăcere şi îmi spun în gînd: Doamne, cît de mult îl iubesc şi cît de tare mă bucur că există! Apoi se întoarce la ale lui, eu rămîn lăcrimînd atîrnată de marginea căzii de plastic.

Momentele mele de timp-stat-în-loc-de-cît-de-mult-te-iubesc cu Sofia sînt aşa: ea aleargă de la un capăt al casei spre mine, eu o aştept cu brațele deschise la celălalt capăt. Cînd o ridic sus în brațe, strigă:
– M-am urcat în vîrful lui mamiii!

Apoi o învîrt şi ea chiuie, o las cu capul în jos şi face o tumbă, o luăm de la capăt pînă cînd spatele meu pîrîie. Atunci o întreb:
– Ştii cît de mult de iubesc?
– Ştiu, dar vreau să-mi mai spui.
Îi înşir tot ce-mi trece prin cap şi ea zîmbeşte satisfăcută.
– Şi eu te iubesc pe tine cît un elefant gras, îmi spune.
Doamne, cît o iubesc, îmi spun în gînd.

Sînt atît de diferiți şi totuşi ce bine seamănă! Cît de mult îi iubesc pe fiecare pentru tot ce-l face diferit, şi cît de la fel îi iubesc pentru că sînt amîndoi la fel de copiii mei!

El rîde ca ea. N-o să ştiu niciodată dacă e pentru că felul în care rîd ei stă în genele lor comune sau dacă el o imită deja, aşa cum va face în următorii 20 de ani.

El mă iubeşte ca ea, complet, dar altfel. Se lipeşte de mine, mă pipăie, mă miroase, mă studiază în tăcere. Ea se zbate, strigă, mă împinge, mă trage de haine, aşa era de mică. Ea e ca o mare învolburată, el e ca un munte leneș sub curcubeu.

Mereu mi-a plăcut să călătoresc. O fac şi acum, deşi ies rar din oraş.

V-am mai spus cît e de frumos cu doi copii care mă iubesc? Este de o mie de ori mai frumos decît cel mai frumos lucru la care vă puteți gîndi.

Marea mea şi muntele meu. Alerg între ei tot timpul, şi în somn, o să alerg între ei şi după ce o să mor. E obositor, da, dar nu-mi trebuie odihnă. Cui îi trebuie odihnă la mare şi la munte?

Poza este din Na Pali, Hawaii. via Shutterstock.com

Pin It

25 Comments

  • Cristian spune:

    Ioana,

    Tu esti curcubeul lor etern, ce uneste marea calma si muntele involburat si invers.

  • Vertange spune:

    Suflet de mama pe pâine! Felicitări pentru unul dintre cele mai reușite articole de pana acum!

  • Pata de culoare spune:

    Cu adevărat impresionant felul in care ai descris iubirea lor. Atât de complet ce pare atât de greu de descris în cuvinte. Clar o sa-mi rămână in minte comparatia aceasta.
    Am citit toate posturile tale, mi-au plăcut toate, dar acesta m-a fulgerat într-un mod deosebit. Te pup Ioana

  • olgu spune:

    de data asta te-ai intrecut pe tine in cuvinte…
    am un gust minunat pe dinauntru.

  • Liliana Cristea spune:

    Oh, Doamne, ce bine descrii ceea ce eu nu as putea spune un cuvinte!
    Mulțumesc pt asta, Ioana!

  • Raluca PN spune:

    Superb!

  • Andreea 28 spune:

    O mamica minunata cu 2 minunatii langa ea!!

  • Oana spune:

    Frumos ai dansat cu cuvintele, le-ai valsat , le-ai facut un tango al emotiilor si sentimentelor tale materne. Tu esti curcubeul copiilor tai si ei se intalnesc la mijloc si ai sa vezi ca uneori vor face schimb, el va fi marea involburata si ea muntele linistit. Cand vei ajunge in Nai Pali din Hawai sa numesti o portiune mica din ocean cu numele delfinei si o portiune mica din munte cu numele delfinului.

  • Cristina spune:

    Este articolul care m-a emotionat cel mai mult. In primul rand pentru sensibilitatea pe care o transmite, pentur incarcatura si caldura (desi cam asa sunt toate articolele tale, dar asta in mod expres) si in al doilea rand pentru ca m-am regasit extraordinar de tare in el. Doar ca la mine ea este muntele iar el este marea.

  • Dana spune:

    Multumesc Printesa Urbană pentru tot ceea ce ne transmiti ! Sunt fericita ca si eu am muntele si marea mea , si întâmplător asa cum sunt si ale tale , cu diferenta ca la mine au aparut in ordine inversă !

  • Luscinia spune:

    Oau ce frumos!!! Si ce frumos te iubește Sofia, ” cat un elefant gras”! Printesa, tu scrii așa frumos!!!!

  • Ce metafora frumoasa 🙂 Asa e, ce-ti poti dori mai mult cand ai si marea si muntele aproape? 🙂

  • oana spune:

    Ce frumos ai descris Ioana, exact asa sunt si ai mei copii ea ca marea el linistit ca un munte.

  • Ana Maria Por spune:

    Foarte frumos.

  • Adela spune:

    Deseori ma faci sa lacrimez timid, dar azi… azi as fi vrut sa aiba 3000 de cuvinte articolul tau si sa citesc si sa citesc si sa citesc…

    Ai scris minunat! Te felicit pentru ceea ce poti exprima si transmite.

    • Ioana N. spune:

      Subscriu!..Nu ma mai satur citind cate un articol dintr-asta plin de emotie, culoare si miscare! As vrea sa nu se termine, sa il tot citesc si sa fiu intr-o poveste..
      Inca nu am copii, e planificata nunta in scurt timp si dupa aceea or sa intre si ei in plan..Al meu om vrea multi, fara sa te citeasca pe tine..eu imi doresc sa am mai repede copii citindu-te pe tine zilnic si traind emotiile ca si cum ar fi ale mele, aici, acum..mereu 🙂
      Felicitari inca o data si inca o data si la cat mai multe articole inspirationale si induiosatoare! :*

  • Anne M spune:

    Cat de frumos!

  • raluca spune:

    Uite-ma, Printeso, incercand sa ma ascund dupa monitor, cu lacrimile curgand libere, asa cum sunt si cuvintele tale, libere si calde, si catifelate, si ..si…

  • Fiore spune:

    Ma emotionezi mereu…si azi plang citind! Si eu am marea mea involburata si ma regasesc in descrierea ta…scrii pentru suflet si te joci atat de frumos cu ele. O imbratisare stransa sufletului tau frumos!

  • angelica spune:

    Wow!!! Subscriu la un comentariu anterior: unul dintre cele mai frumoase articole scrise de tine! Emotionant pana in strafundul inimii. 🙂

  • Flory spune:

    Cat de frumos ti ai exprimat sentimentele , m ai facut sa plang caci exact asa sunt si ai mei copii 🙂 Abia astept sa ti citesc cartea , va fi cu siguranta plina de magie :*

  • Luiza spune:

    M-au trecut o mie de fiori gandindu-ma la dragostea de mama. E ceva unic

  • Anca spune:

    Felicitări !!!!te urmăresc de foarte mult timp si sint incantata si uimita de fiecare data de modul in care Reușești sa descrii in cuvinte ceea ce simți si cum noi cei care te citim ne regăsim in fiecare cuvânt , fraza sau poveste.. Însă ceea ce citit acum este din punctul meu de vedere cel mai emoționant si reusit articol al tău !!!!! M-a uns la inima , m-a marcat efectiv !!!!tocmai de aceea este prima oară cand îți scriu …pentru ca simtit nevoia sa te felicit de 100 de ori !!!! Felicitări , felicitări , felicitări !!!!!

  • Fara nume spune:

    Azi am plans. Este un articol frumos. Am un frate si tot asa, timp de 20 de ani am fost in umbra lui, incercand sa-l „imit” in ceea ce face (dar care imi face si mie placere 🙂 ). Suntem diferiti si totusi atat de asemanatori. Ne vedem undeva la aproape 2 ani, fiecare fiind in diferite colturi de lume, dar atunci cand ne vedem parca timpul a stat in loc. Ne intelegem din priviri.
    Nu imi pot imagina durerea de mama/tata cand ambii copii sunt plecati departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *