O să te țin în brațe cît vrei tu şi încă o secundă

Ai să rîzi, dar pe vremea cînd încă trăiai cu picioarele printre coastele mele, la mine-n burtă, îmi doream atît de mult să te îmbrățişez, încît chiar am încercat de cîteva ori, atunci cînd nu mă vedea nimeni, să-mi iau burta în brațe.

Desigur, n-am reuşit, deşi sînt destul de flexibilă, am făcut doi ani de balet înainte să intru la şcoală.

Aşa că am aşteptat cu mare nerăbdare să te naşti, să te pot aşeza pe pieptul meu, să-mi trec uşurel mîinile peste trupul tău mic şi cald, să închid ochii, să traaaag în piept mirosul tău de nou, moale, perfect, şi să încremenesc acolo pentru totdeauna.

Burta creştea tot mai mare şi eu pofteam tot mai mult să te țin în brațe. Nici gîndul unui cremşnit proaspăt nu-mi aducea la fel de multă apă-n gură ca gîndul că într-o zi o să te am în brațe. Adormeam cu ochii închişi pironiți pe imaginea asta, mă trezeam cu ea sub pernă. Şi, recunosc, din cînd în cînd, dacă nu mă vedea nimeni, încercam să-mi iau burta în brațe, ca să nu mă usuc de poftă şi de dor să te iubesc şi cu brațele, nu doar cu placenta.

A venit apoi ziua în care n-ai mai putut nici tu de dor. Şi ne-am născut amîndoi şi-a început acolo pe patul de spital cea mai lungă şi mai plină îmbrățişare din lume.

Şi daaa, e mult mai grozavă îmbrăţişarea noastră decît orice-am visat, sperat, poftit, gîndit că o să fie. Le am pe toate cînd te țin în brațe. Te iubesc şi mă iubesc. Mă iert şi-ți promit. Tu rîzi şi eu plîng, amîndoi de bucurie că ne ținem în brațe.

Uneori te mai las jos să-mi pun un pahar cu apă, dar imediat te iau la loc şi te aşez unde ne e bine, unde ni se umplu inimile şi ochii, de unde plecăm să ne trăim viețile şi unde ne întoarcem mereu, de zeci de ori pe zi.

Stai fāră grijă, nu-ți dau drumul înainte să mor. Nimic nu e mai important, mai urgent, mai frumos ca îmbrăţişarea noastră.

O să te țin în brațe cît vrei tu şi încă o secundă. De asta m-am născut, cred eu: ca să te țin pe tine-n brațe.

Sursa foto preview: îmbrățișare cu mama, via Shutterstock.com

Pin It

3 Comments

  • Ioana M. spune:

    Ai să râzi, dar exact așa simt și eu acum dorul, pofta, nevoia de pui mic în brațe mari. Al meu e încă ‘in the making’, dar așa mă topesc de nerăbdare să-l văd, să-l simt, să-l miros și să-l strâng în brațe până-l fac iar una cu sufletul din care s-a născut. Nu știu dacă e un sentiment care apare la primul născut, sau dacă-i la fel și la următorii pui (o să aflu mai târziu), dar parcă-i așa o nevoie arzătoare, ca de apă, de aer, să-l simt, să știu că-i real. Îl simt pe dinăuntru și-l înconjor cu brațele pe dinafară și număr clipele până ne vom vedea. Ca o adolescentă îndrăgostită, aștept și visez și mă topesc de dor.

    Nu-l grăbesc să vină, mai are încă un pic de crescut, dar abia aștept să vrea și el să ne cunoaștem…

  • Andreea Ilie spune:

    Am citit de curand un citat foarte dragut : „Labor is the only blind date where you know you will meet the love of your life” ! Si eu imi imbratisam burtica plina de el iar acum el ma imbratiseaza si ma pupa ( mai exact ma linge) si mor de dragul lui… Ce frumos e sa fii mamica!

  • onutza spune:

    Am recitit chiar ieri un articol scris pe aceeași tema acum vreo doi ani în urma cred-pt Sofia de data asta-il tot cautam în memorie și pana la urma l-am găsit- asa ca s-au luat de mana cele doua articole ale tale și s-au completat de minune! Și eu tot o mama care „strica” prin îmbrățișări copiii sunt! Sa ne tina șalele și sa-i tot îmbrățișam deci- pe dinăuntru și pe dinafara! Sa fii sănătoasă Ioana și sa te bucuri de ei amândoi în bratele tale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *