Canapeaua Sofiei

Probabil nu vedeți în premieră acest tip de canapea-șifonier-coș de rufe-depozit-gaură neagră. Sau măcar sper. Că doar n-oi fi eu singura mamă jalnică din Univers care permite existența unei asemenea erori în casă și în educația copilului. Dacă ar fi după tatăl Sofiei, canapeaua asta era de mult incendiată. Eu însă mai am răbdare. Cred despre ea că e o etapă necesară, nu un bug al sistemului de operare educativ în familia noastră.

20160229_095903

Când nu găsim crema de mâini, spumiera sau cheia franceză, șanse mari ca ele să fie pe Canapeaua Sofiei. Acolo trăiesc în bună înghesuială ciorapi desperecheați, rochii de petrecere, poșete, cărți, plușuri, prosoape și păturici, tot felul de textile ale lui Ivan, ale mele sau ale tatălui copiilor, elastice vechi și mărgele de-ale mele.

Sofia are nevoie de această Canapea pentru că așa își poate alege singură tot ce are nevoie. Sofia avea, desigur, totul la îndemână în sertare și pe rafturile dulapului, frumos organizate, în cutii și pe umerașe, la înălțimea ei. Dar acest sistem frumos organizat nu i-a plăcut, pentru că ea vrea să le vadă desfășurate pe toate, doar așa poate alege cum trebuie ținuta zilei (pe care o schimbă peste 10 minute cu următoarea ținută a zilei, pe care o schimbă peste 10 minute cu următoarea ținută a zilei, pe care o schimbă peste 10 minute cu următoarea ținută a zilei). Dacă sunt în ordine, una peste alta, nu le vede, nu știe ce sunt, nu poate alege (zice ea). Dacă sunt în schimb toate mototolite, zvârlite pe canapea, știe exact care e ce și cu ce merge asortat.

În fiecare zi îi spun Sofiei să și le pună în oarecare ordine, în fiecare zi începe și renunță după două perechi de ciorapi atât de încâlciți că numai cu foarfeca i-ai putea descurca.

În fiecare zi îmi spune că nu mai are bluze (sau pantaloni sau ciorapi sau hanorace), deși ele sunt acolo, dar cine să le găsească în vortexul de bumbac?

În fiecare săptămână i le așez cât de cât, pe categorii, a doua zi canapeaua revina la forma care-a consacrat-o, pentru că ea este eficace doar în forma de haos primordial în care o organizează Sofia.

Ocazional mai fac câte-o incursiune secretă (cât Sofia e la grădi) pentru a pune la spălat lucrurile din grămadă care ar putea sta singure în picioare după ce-au fost purtate de zeci de ori (dar Sofia nu e de acord că trebuie spălate, pentru că pur și simplu nu se poate despărți de ele preț de o zi, cât ar dura uscatul, pe de altă parte însă uită de ele cu săptămânile, căci cine le mai vede acolo în ghemul de țoale), apoi le strecor înapoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cu toate astea, se întâmplă des s-o trimit să-și pună bluza cu dinozaur verde și ea, cu ochii la mine, să bage mâna în grămadă (în timp ce eu fac rugăciuni să nu cumva s-o muște ceva dinăuntru) și să scoată exact ce i-am cerut. Ceea ce mă face să cred că ea chiar știe ce face.

Sigur, e groaznic să trăiești în așa haos, trebuie să învețe să fie ordonată, dar dacă totuși pentru ea, acum, la aproape patru ani, asta E ordinea? Restul camerei ei e relativ ordonat, patul, comodele și șifonierul cu haine extra sezon sunt folosite așa cum au fost gândite, ordine la jucării face temeinic seara și e chiar foarte tipicară. Doar când vine vorba de textile pare că are nevoie de această tornadă.

Eu cred că e, și asta, o etapă, cum a fost și cea cu linsul palmelor după ce atingea toate gardurile de pe stradă, și cea cu suptul păturicii după ce a renunțat la suzetă, și cea cu trezitul noaptea să se asigure că suntem acasă, și cea cu fustele de tutu peste pantalonii de schi. Cea cu statul în casă complet dezbrăcată indiferent de temperatura interioară sau exterioară e cea mai lungă, ține de vreo doi ani deja. Sigur știți ce zic.

20 Comments

  • Maria spune:

    Daca face ordine la jucarii, e deja wow. Noi avem asa o camera, nu doar canapeaua. Ba chiar canapeaua o elibereaza, ca sa stea comod si totul ajunge in vartejul de pe jos. Eu insa nu am rabdare si intervin frecvent. In felul asta macar invata ca lucrurile au un loc al lor (unde le cauta cand are nevoie, chiar daca nu le si aseaza acolo. Nu le aseaza INCA – sper eu)

  • Andreea Tita spune:

    Mie imi place vacuta din copac 😀

  • Daniela spune:

    Si la mine tot cam asa arata dulapul de haine. Mai facea mama curat ca a doua zi sa arate exact la fel. Era mult mai important pt mine sa ma joc sau sa merg afara cu prietenii decat sa fac ordine la haine. Acum cand sunt adult nu las hainele imprastiate, le pun in dulap. Ordinea cea pe care o stim noi adultii nu e una din prioritatile ei acum.

  • Adina spune:

    Exact asa am fost eu dar sa stii ca a durat faza asta pana la 29 de ani cand am facut eu copil si am simtit ca innebunesc in haosul creat de mine in urma noastra si a copilului (stii ce zic – aruncat biberoane, body-uri vomate, pampersi plini, servetele utilizate, pompa san etc…). Deci exista o speranta dar…. s-ar putea sa dureze ceva 😀

    Amuzant este ca si eu chiar imi gaseam lucrurile imediat cand aveam haos, acum de cand am inceput sa fiu ca mama si sa insist pe ordine exemplara, ba chiar sa am inca pe cineva angajat cu norma intreaga cu copilu la gradi specific sa tina curat in casa, jur ca nu ma mai descurc asa bine ca inainte sa imi gasesc lucrurile…nu stiu care este solutia dar mintea asta a mea de peste 30 de ani nu mai suporta haosul deci trebuie cumva sa ma recalibrez

  • o femeie spune:

    si biscuiti. Musai avem si biscuiti pe canapea. Si hartii de la toate bricolajele tocate si lipite. Si mult scotch.

    In rest, solutia la noi a fost sa avem mai putine lucruri, si sa le tin in cutii de plastic. Cutii cu capac. Si cu poza lipita sa stie la ce foloseste cutia si unde sa caute ( ca la inceput le rasturna pe toate pt 2 foarfece cu lama zimtata sau stampila nu stiu care).
    In plus strang deoparte tot ce e interzis ( bag explicatii de genul: sunt la spalat, sunt la uscat etc). Tin ce e de sezon, tin 3-4 pantaloni si 3- bluze etc. iar dupa ce le spal nu le bag in dulap ci pregatesc tinute pt cateva zile.
    Jucariile le permut periodic si tin in sac de gunoi, si le permut periodic, astfel ca la 1-2 luni apar din nou jucarii dorite si apreciate mai mult decat celelalte.

  • Ileana D. spune:

    Poate că sunt defectă, însă mie îmi place canapeaua Sofiei. Pot vedea ordinea din spatele aparentei dezordini.
    Îmi place foarte tare și copăcelul. Este un autocolant sau e ceva din lemn aplicat pe perete? Cum stau bufnițele agățate acolo?

    Noi avem un scaun din aceeași categorie. Începe să prindă viață cam pe marți seara…până sâmbătă capătă forme rotunjoare când îl dezasamblam ca pe bradul de crăciun. Marțea viitoare se reia ciclul. Însă cred că în fiecare casă locuită există un loc de genul – canapea, scaun, fotoliu după caz.

    • Printesa Urbana spune:

      Copacul este pictat, pe crengi a infipt barbatul holzsuruburi si de ele am prins cu ata animalele.

  • Corina spune:

    Mie tot articolul asta imi da o senzatie de normalitate. Noi avem aceeasi abordare la jucarii, dar nu stiu daca este din vina copiiilor sau a parintilor, care s-au saturat sa stranga de 100 de mii de ori pe zi jucariile, pentru ca ele sa apara miraculous la loc in mijlocul camerei. Acum le strangem cand nu mai avem loc de ele sau cand facem curat. sau…cand convingem copiii sa le stranga, dar apar la loc in 5-10 minute.

    Mi-a facut bine postul asta, zau!

  • larisa spune:

    asa era si la mine cand eram prin liceu, dar la mine era un scaun. Erau carti printre bluze si reviste care aveau ca semn cine stie ce maneca. Dar culmea era ca puteam gasi oricand ceea ce cautam, chiar si pe semi-intuneric (nu stiu cum faceam asta:)). si stiam intotdeauna exact ce e acolo, nu trebuia sa caut un caiet/carte/bluza in alta parte pentru ca stiam unde sunt.
    mama avea o problema cu asta, dar ii spuneam ca e la mine in camera si ca ma ocup eu de ele imediat (bineinteles ca nu le rezolvam niciodata cu adevarat 🙂
    acum, adult fiind, la „casa mea„, cred ca s-au intors gandurile mamei asupra mea, ca am un sot tot cam la fel de dezordonat si eu am devenit cea ordonata, care trebuie sa strang si dupa el, nu numai dupa mine. uneori sunt atat de pornita pe ordine, incat par un pic obsedata…:)
    asa ca sunt sanse mari sa se schimbe, ba chiar sa cada in cealalta extrema.

  • Monica spune:

    Tot trăiesc cu senzația ca m-ai spionat și vorbești de Raluca mea. Toată iarna am lăsat-o(și încă o las) sa poarte costume de baie prin casa,chiar și pe sub palton pe afara, cu riscul de a fi responsabila de infarctul soacră-mii.

  • Anca spune:

    lui Eric (3 ani si 2 luni) ii place f mult cand masina spala rufe. Daca nu spala, ia hainele lui din dulap (alea spalate, calcate si impaturite frumos) le mototoleste cat de cat si le baga in masina impreuna cu alte haine purtate de ale noastre pe care le gaseste pe scaun, cu incaltari, cate un tel, carlige de rufe sau ce mai prinde. Asa ca noi cand nu gasim ceva, cautam in masina de spalat ?

  • Monica spune:

    Canapeaua ta e toată sufrageria mea. Și da, ținutele trebuie schimbate de… Cat mai multe ori pe zi? ca, de, asa fac prințesele cu vechime!

  • Izabella spune:

    Asa eram si eu cand eram mica, si in toata gramada si „dezordinea” pe care o numeau ai mei, eu știam exact unde găsesc si ce găsesc in gramada…
    O numeam dezordinea mea ordonata Haha…:)))))
    E foarte vizuala Sofia si vrea sa le vada acolo… Sunt de acord cu ea 🙂

  • ady spune:

    ca tot restul lumii și eu cred că Sofia știe exact ce și unde e și să găsească în ceea ce pare haos. eu eram așa cu cărți/caietele/hartiile. (hainele cam stăteau în dulapuri). în ceea ce mamei i se părea un mare balamuc, era o logică numai de mine știută. (dacă făcea mama ”ordine” nu mai găseam nimic, mai ales că mai avea obiceiul să arunce ceea ce ei i se părea inutil; vai ce jale)
    încă mai sunt așa. pe biroul meu de la job sunt teancuri și tenculoaie de hârtii, în diverse poziții, uneori unele peste altele dar cruciș și știu precis fiecare teanc ce reprezintă.
    îmi place pomul de mor.

  • Diana spune:

    Noi avem o camera intreaga in pod pe care o numim camera de imprastiat. In ea se afla un pat dublu care seamana cu cqnapeaua Sofiei. Saptamanal strang, ca na, sunt adult, dar daca n-as fi, n-as strange. Eu eram asa cand eram mica, dupa ce-am mai crescut, fortata de societatea cea rea si neintelegatoare, am devenit cumva ordonata. Adica toate lucrurile au locul lor, dar in locul ala e un mic haos, muhaha. Gen in dulapul cu carti numai eu pot baga mana sa scot fix ce vreau, si tot asa. Mai rau e ca si fisierele din calculator la munca urmeaza acelasi pattern. Adica sunt ordonate maxim, dar daca vrei sa gasesti ceva anume, trebuie sa gandesti ca mine ?

  • ariii spune:

    Eu cand eram mica (zice mama ca) eram foarte ordonata si obsedata sa nu imbrac haine rupte sau murdare. Daca pe soseta alba mai ramaneau urme de gri dupa spalare nu vroiam sa o incalt pentru ca „era murdara” oricate explicatii mi-ar fi dat mama ca e abia spalata. Dar nu stiu ce a facut mama cu copilul ala ca nu mai sunt asa. La mine haosul are o ordine doar de mine stiuta. Cand sotul se satura si strange lucrurile si le pune la loc ma enervez pe el ca nu le mai gasesc :). Pe fiu-miu il lasa rece hainele. Daca ar fi dupa el ar sta toata ziua nud. In schimb jucariile…sunt peste tot. Nu exista camera sau hol in casa care nu aibe macar o masinuta/jucarie.

  • Esk spune:

    Am o veste proasta pentru tine: mama nu a reusit nici acum sa ma faca sa fiu mai ordonata ( la 25+). Ba, posibil ca eram mai ordonata cand eram mai mica.

    Si eu stiu unde sa gasec orice in dezordinea mea, iar daca se apuca mama sa le puna pe toate la loc nu mai gasesc nimic. 🙂

  • Nicoleta spune:

    Si eu am fost asa pana cand am plecat de la mama de acasa (la 14 ani). „Dara” de haine pe care o lasam dupa mine cand veneam de la scoala incepea de la usa si se termina in pat. Cand aveam vreo vizita le luam pe toate, bulk, si le indesam in dulap, apoi inchideam usa repede ca sa nu curga inapoi. Intr-o zi a cazut etajera dulapului coplesita de atata maldarul de haine 😀
    Dupa ce m-am mutat in alt oras, m-am sucit la 180 de grade, asa ca atunci cand ma intorceam acasa in vacante, primele cateva zile smotruiam casa de la un cap la altul pana puneam fiecare firicel de praf la locul lui 🙂 Acum sunt la fel, usor obsesiv-compulsiva dpdv curatenie si nu pot sa nu ma bucur cand vad ca intaiul nascut imi calca pe urme. Sotul zice ca e din cauza ca a fost prea multa mizerie in jurul meu cat am stat la mama acasa. M-a traumatizat, de-aia nu mai suport acum sa vad dezordine, haine aruncate aiurea, ambalaje goale altundeva decat la gunoi, etc. Eu zic ca e de fapt mostenire de la tata (care avea pretentia sa stie in orice moment unde ii sunt lucrurile, inclusiv noaptea, trezit din somn, pe intuneric, el trebuia sa poata sa-ti explice unde sa te duci ca sa gasesti cutare lucru).
    Anyway, e buna si ordinea si dezordinea, doar sa fie cu masura ambele 😉

  • Ina spune:

    Cred ca orice parinte de cel putin un copil trece invariabil prin faza asta. Si ai mei fac la fel. Nu mai spun ca intr-o perioada isi puneau intr-un cearsaf cam tot ce puteau de prin casa si plecau cu el la plimbare dintr-o camera in alta, in traducere libera, cu „masina” la mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *