De ce sunt oamenii atât de răi?

Oamenii sunt răi pentru că suferă. Când ești rănit, flămând, când ai sute de vise neîmplinite, când ești nemulțumit de cum arăți, de ce faci, de partenerul tău, de casa ta, de serviciul tău, când puține dintre câte ți-ai propus vreodată ies, când mereu iarba pare mai verde pe cealaltă parte a gardului, paharul tău este gol. Inima ta urlă de supărare, de frustrare, ești copleșit de emoții negative, nu ai cum să oferi bine altora, este pur și simplu imposibil. Nu ai ce oferi, pentru că nu ai nimic bun al tău, sau ai foarte puține.

Am mai scris despre asta: bunătatea se învață, empatia se învață, dragul de oameni se învață. Dar ca să înveți toate astea, ai nevoie de prezență (să înțelegi exact ce ți se întâmplă de fapt) disponibilitate emoțională (putere să te schimbi, curaj să suferi ca să te vindeci), de timp (să te uiți în tine) și de o motivație puternică pentru care să vrei să schimbi lucruri în tine, pentru a aduce bine și altora. Pentru că nu e ușor, e, de fapt, groaznic de greu.

Foarte puțini dintre noi se nasc empatici și inteligenți emoționali. Ne naștem egoiști și așa rămânem, dacă nu devenim conștienți la cât de important este să oferim iubire, înțelegere, acceptare.

Trebuie întâi să faci curat cu tine. Iar ca să faci asta, trebuie întâi să-ți dai seama că e nevoie de curățenie. Că ai o problemă și că soluția e la tine. Când viața ta se petrece pe pilot automat, între serviciu, televizor și farfuria de pe masa din bucătărie, cu nici măcar o clipă de atenție la ceea ce simți cu adevărat, când ești ca șoricelul pe rotiță de dimineață până seara, când ești atent doar la alții, la defectele și problemele lor, când te trezești înjurând pe alții de zeci de ori pe zi, iar tu te simți fără cusur, când ești înconjurat de oameni care fac exact ca tine, e greu să vezi adevărul despre tine. Iar când cineva încearcă să ți-l spună, ridici vocea, devii defensiv, agresiv, etichetezi, jignești, ca să ascunzi și mai adânc, inclusiv de tine, adevărul despre golul din tine.

Dacă totuși ai norocul să afli adevărul, ai nevoie de mult timp să umpli golul. Iar dacă muncești 16 ore pe zi ca să nu-ți moară copiii de foame, poate că n-ai de unde să faci rost de timpul ăsta. Trebuie să închizi televizorul și să deschizi cartea. Să mergi la terapie. Pentru asta îți trebuie bani și organizare. Trebuie să te dezbraci de toate foile pe care le-ai folosit atâția ani să te acoperi, să nu ți se vadă goliciunea. Pentru asta ai nevoie de curaj!

O să te doară. Vei trăi din nou traumele care te-au făcut un adult gol. Mama care te-a dat la bunici la 3 luni. Tatăl care te bătea. Mama care te umilea. Educatoarea care te ținea la colț, pe întuneric. Învățătoarea care te dădea cu capul de tablă. Nunta prea devreme. Bărbatul agresiv. Copiii prea devreme. Pierderea de sarcină. Moartea prematură a mamei. Și așa mai departe.

Partea bună e că nu va durea mai rău ca atunci. Și după ce-ți vei aminti cum a durut, n-o să mai doară niciodată la fel. Vindecarea va fi început deja și vei simți nevoia tot mai rar să-i judeci pe alții. Vei simți mai des nevoia să-i iubești și să-i accepți pe care care sunt imperfecți ca și tine.

Vei vrea să renunți apoi, pentru că vindecarea e un proces de lungă durată și dureros. Dar ar fi păcat să renunți acum, nu mai e mult și vei avea acces la o altă înțelegere a vieții, vei fi tot mai empatic, mai blând, mai înțelegător, mai bun și mai iubit. Aici intervine motivația. Trebuie s-o faci pentru cineva. Pentru că pe tine probabil nu te iubești suficient, poate fi copilul tău. Mama ta. Soțul tău, sora ta, care au nevoie de tine bun, nu rău.

Curând vei privi cu uimire graba cu care judecai înainte. Furia cu care scuipai printre dinții strânși sentințe și superioritate. Acum ai înțeles că de fapt viața e despre altceva, nu despre scor și unii mai breji ca alții. Dar asta poți vedea limpede doar când paharul tău este plin. Când știi care sunt nevoile tale adevărate, când faci tot ce poți să le împlinești, nu să le uiți pe fundul unui sertar, pentru că ești prea ocupat sau speriat să te uiți la ele.

Eu cred că de-asta sunt oamenii răi. Și cred că așa pot deveni buni.

sa

Sursa foto: oameni răi via Shutterstock.com

Pin It

34 Comments

  • Copila blonda spune:

    Eu am învățat multă iubire de la mama mea. Sunt conștientă că nu e o treabă naturală. Îmi amintesc și acum ce nervi mă apucau când o vedeam că dă oamenilor medicamente de la noi din casă și nu înțelegeam de ce. E grozavă mama mea. Ea e bună fără exemple, fără terapie, poate cu ceva cărți și timp a început să fie bună și cu ea.

  • Corina spune:

    Ai scris bine Ioana. Si adevarat.

  • O mamica spune:

    Foarte bine scris, si foarte adevarat! Si eu ma gandesc sa fac terapie, desi costa si trebuie sa te organizezi cand ai copii mici acasa. Sper sa gasesc persoana potrivita si sa (imi) fie bine, de la o vreme parca m-am pierdut de mine, aprca nu imi mai stiu scopul in viata si ma simt ca pisica pe sarma.

    Ma bucur ca scri si despre lucrurile astea.O zi frumoasa!

  • Mihaela spune:

    Cel mai greu insa e sa fii bun cu tine.

  • Gabriela spune:

    si credinta….sa nu uitam. o rugaciune spusa din suflet iti poate aduce linistea

  • cristina spune:

    Avem cu totii in jur oameni frumosi,satui,realizati,sanatosi,faracopilarii suferinde si care totusi fac destul rau altora. Nu se vindeca nimeni doar cu terapii,uita-te la Hollywood cate terapii fac oamenii aia, cu cei mai buni psihanalisti, si degeaba. Suna atat de fals,marketing invechit si plictisitor: solutia e la tine, raspunsul e in noi si noi putem rezolva… Cine s-a vindecat,de ce anume, cu metode din astea? Deci te duci la psiholog,psihoterapeut,iti spune ca ai problema cutare din cauza cel mai adesea a copilariei(neaparat cineva din exterior e de vina), apoi pleci linistit si incepe vindecarea. Vindecare grea,cu iz de mister,va fi greu dar veti reusi.

    • Mira 2 spune:

      Corect. E mult mai simplu şi mai comod să dai vina pe altcineva.

      • Simona spune:

        Eu cred ca un psihoterapeut bun in majoritatea cazurilor nu va spune ca ai o „cutare problema” si mai ales de unde vine ea. Acceseaza el doar niste butoane si e nevoie de o introspectie asidua acolo pana ajungi la radacina.
        Si unii oameni da, nu doar cei de la Hollywood, nu se vindeca doar cu terapii, in unele cazuri poate e nevoie de mai mult de atat. Si atunci ma intreb cati dintre noi cand ne facem analize si investigatii organelor corpului facem si un consult psihiatric doar asa, din curiozitate.

        • Simona spune:

          Reply-ul era pentru Cristina, am gresit eu butonul 🙂

        • cristina spune:

          Chiar crezi ca oamenii aia de peste ocean nu isi investigheaza si bolile somatice? Unii au o armata de medici si psihiatrii care ii consiliaza si… tot nu scapa de probleme. E greu sa accepti ca sunt si lucruri care nu tin de nicio ramura a terapiei sau a medicinei.

          • Simona spune:

            Sunt convinsa ca oamenii aia de peste ocean fac asta, dar m-am referit la oameni in general. Eu totusi cred si vreau sa cred ca exista o solutie pentru orice problema.

    • Moldoveanca spune:

      Nu exista oameni frumosi, satui, realizati, sanatosi, fara copilarii suferinde. Daca ti se pare ca un om e asa, e clar ca joaca teatru foarte bine. Fiecare are o cruce de dus.

    • Teodora spune:

      Psihoterapeutul nu face minuni, ci este alaturi de client timp de o ora pe saptamana. In restul timpului, omul este cel ce trebuie sa munceasca impreuna cu el insusi. Oricat de bun este psihologul,rezultatele sunt pe masura eforturilor depuse de acel client, timpul alocat autocunoasterii si vindecarii etc etc. Mai trebuie sa isi si doreasca foarte tare acel lucru…

      • cristina spune:

        Psihoterapeutul nu,dar Dumnezeu face minuni acolo unde omul se smereste putin si recunoaste ca nu poate face nimic de unul singur. Intr-o lume tot mai macinata de necazuri,boli si suferinte unii spun ca te poti vindeca singur… iar daca nu merge, e pt ca nu te straduiesti sa te vindeci singur(cu un pic de vorba cu un psiholog).. Oare realitatea nu e suficienta ca sa demonstreze contrariul? Suntem Dumnezeu sa ne vindecam singuri? La ce a mai venit Hristos daca era asa simplu?vedeai ce nevoi ai si te vindecai singur… pana unde ajunge mandria omului.

        • Ella spune:

          Frumos articol, din propia mea experienta, pot spune ca omul se poate vindeca si singur cand are vointa, fara medici, credinta in Dumnezeu, carti citite, si lupta cu interiorul de a schimba partea raului, care are stapanire pe noi insine, dar din pacate nu prea exista multa vointa in oameni.Doar puterea de a face rau exista,nu vor sa si schimbe gandirea, pentru ca le este frica ca nu mai vor mai aceleasi persoane,le este frica de noua viata care si o pot face cu o alta gandire pozitiva.

  • teodora spune:

    Oamenii pot deveni mai buni. Este impedios necesară această acțiune. Dar cine să le explice? Cine să-i învețe? Cine să aibe răbdare? Când cei care au ”puterea” sunt preocupați de vacanța prelungită a copiilor? Invoc și aici următorul citat. Meryl Streep, Golden Globes 2017 și sper ca aceste cuvinte să ajungă la cât mai multă lume la adevărata lor valoare:

    ”And this instinct to humiliate, when it’s modeled by someone in the public platform, by someone powerful, it filters down into everybody’s life, because it kind of gives permission for other people to do the same thing. Disrespect invites disrespect. Violence incites violence. When the powerful use their position to bully others, we all lose.”

    • Iulia spune:

      Acest raspuns a devenit mai lung decat am intentionat si nu e adresat doar tie Teodora ci fiecaruia care citeste si asta fara a arunca nici o prejudecata. Si eu am am cautat sa fiu mai buna in fortele mele proprii dar am descolerit ca :
      Nu oamenii nu pot deveni mai buni singuri, fara Dumnezeu. De la caderea in pacat a lui Adam si Eva pacatul a corupt totul si nimik nu a mai putut fi salvat din intreaga creatie fara interventia divina. Insisu Dumnezeu a adus sacrificul suprem pentru ca sa faciliteze schimbarea omului in bine. Da vindecarea e posibila incepe cand il intalnesti pe Hristosul inviat si il lasi sa transforme viata ta. Oamenii sunt fara dragoste pentru ca sunt fara Dumnezeu (*nota* a avea o relatie cu Dumnezeu in baza jertfei lui Christos, si a spune ca il ai pe Dumnezeu, ca esti crestin, din nefericire de multe ori nu se intersecteaza pentru multi oameni). Citatul pe care l-ai dat a lui Meryl Streep isi pierde semnificatia si credibilitatea cuvintelor ei este nula cand pun ceea ce spune in lumina faptelor ei (aplaudand ai aproband stilul de viata a unui cunoscut pedofil in public de dragul tolerantei si in numele „dragostei” de oameni e doar un exemplu). Sunt multe de zis dar vroiam doar sa atarg atentia asupra adevaratei probleme pe care multi o ignora si ne invartim injurul cozii ca si pisica fara sa realizam ca solutia vine din afara noastra pentru a schimba launtrul nostru atat de afectat de pacat. In schimb societatea de azi a muscat din minciuna ca putem face lucrurile bune fara Dumnezeu trebuie doar sa invatam sa ne acceptam pe noi sa ne vindecam pe noi si apoi sa fim mai toleranti fata de altii incluzand sa toleram manifestarile hidoase ale paco8kpxi il ok pillatului in djmnG
      Knumele acceptarii celuilalt. Problema e cum am mai spus nu ca dorim binele si dragostea ci pentru ca le cautam sa le obtinem gresit nu de la sursa (DumkkFjlrj.kmnezeu) ci din tot felul de surse care se dovedesc a fi nimik altceva decat nidkj te „fata Morgana” lasandu-ne in acelasi desert in care am fost si la inceputul cautarii. De aceea cei de la Hollywood cu toate terapiile lor raman tot la fel de pierduti siimk distrusi. Daca vrei sa afli All.kozkLdevarul, acesta te va face liber, dar desigur poti sa akdjlegi sa fi ignorant si sa te multumesti si cu iluziile de moment fara sa ajungi sa te odihnesti in oaza mult dorita. Eu va doresc la toti si toate o intalnire reala cu Creatorul si Mantuitorul care este Adevar si Dragoste. ” Fiindca ata de mult AjkkIUBIT Dumnezeu lumea ca A DAT pe singurul Sau FIU pentru ca oricine CREDE in El sa NU PIARA ci sa aiba VIATA VESNICA.” Ioan 3:16o

  • tincuta butiseaca spune:

    Eu cred ca la toate aceste ingrediente mai este nevoie si de credinta ,noroc,inspiratie !!!

  • Alina spune:

    Cred ca ai dreptate. M-am intrebat mereu de ce sa faci un rau cuiva care nu ti-a gresit cu nimic si ce spui tu pare sa faca sens. Si eu fac terapie de niste ani de zile, a fost greu si f greu inainte sa fie mai bine si descopar mereu noi lucruri despre mine si trecutul meu care ma influenteaza ca adult. Iti multumesc pt mesajul asta, as fi renuntat de multe ori fiindca doare, chiar simt nevoia de incurajari fiindca stiu ca per total mi-a facut f bine. Tu cum gestionezi rautatile gratuite ale celor din jur avand in vedere ca stii lucrurile astea despre ei?

    • Printesa Urbana spune:

      Sa nu renunti! Eu incerc sa iau orice e de folos in ce spun cei care sunt rai cu mine (uneori, exista adevar si in opiniile rautacioase, adevara care ma ajuta sa cresc) si privesc cu intelegere si compasiune reactiile lor. Daca se dovedesc prea mult pentru mine, pur si simplu merg mai departe. Dar a fost nevoie de zeci de episoade dureroase, de multe ore de terapie, nopti nedormite si munca cu mine sa pot face asta fara sa mai sufar.

      • Irina spune:

        Eu nu ma pot vindeca.De fiecare data e mai acut si mai acut. Si mereu imi spun sa intru mai adanc in carapace. Si in timp asta se intampla, inevitabil

      • Teodora spune:

        Pe mine m-a ajutat intelegerea faptului ca cei care scuipa venin de fapt spun lucruri despre ei, nu despre mine. Atunci cand arati cu degetul spre cineva si spui ca e in diverse feluri, in realitate, acel deget arata catre tine insati, ce vezi in tine, de ce iti e frica si nu reusesti sa iubesti la tine. De asemenea, in fiecare fiinta se afla tot universul – de la sfant la criminal si este o responsabilitate personala sa stii ce lup hranesti.
        Din aceasta intelegere am ajuns sa am compasiune fata de cei care imi servesc rautati si ma gandesc ca la un moment dat am fost si eu acolo, in locul unde nu aveam pic de iubire fata de mine insami. Asa ca le urez cu toata inima sa ajunga sa se iubeasca pe ei insisi. Si da, zice bine Ioana: drumul pana aici a durut ingrozitor de tare, dar ce am gasit dupa ce am trecut de suferinta ma face sa zic ca a meritat mult mai mult decat am prevazut.

  • Georgi spune:

    Nu poti sa oferi iubire, cu toata terapia din lume, daca nu inveti sa te iubesti pe tine, mai intai. Si sa accepti ceea ce esti si sa multumesti (universului, lui Dumnezeu, Budha, sau in ce crezi tu) pentru tot ce ai. Sa multumesti ca ai un prieten, la nevoie, nu ca ceilalti 100 nu au fost acolo cand ai fost la greu.
    Unii au putin. Si nu stiu sa aprecieze putinul. Se uita la cei care au mai mult si se intreaba de ce ei au atat de putin, in loc sa se uite ca sunt altii care au si mai putin decat ei si sa multumeasca, pentru ca nu sunt in acea situatie.

    Sincer, ma doare fix undeva ca e lumea rea. Cand vad pe cineva ca e idiot si emite rautati gratuite, ma car din preajma acelei persoane. Nu ma merita langa. Sa ramana in prostia si rautatea propie.

    Am facut atat bine unor persoane care efectiv nu au stiut sa aprecieze ajutorul, ba chiar au avut tupeul sa imi zica, ca i-am „ajutat” ca sa arat ca sunt superioara si ca eu am de fapt, ceva cu ei. Sunt oameni care nu aveau de munca si plangeau si nu mai stiau ce sa faca. Si cand am reusit sa gasesc ceva, la un salariu mai mic, dar macar era ceva de pus pe masa, pana gaseau ceva mai bun, au zis ca imi bat joc de ei, ca aveau pretentii de la mine. Ca deh, mai bine nimic decat 1400 de lei…
    Unii oameni sunt rai, pur si simplu. Poti sa le zici si sa faci ce vrei. Asa vor ramane. Nu e de datoria ta sa te apuci sa le deschizi ochii.

    Si nu in ultimul rand, la inceput, cand eram jos de tot si stateam intr-o garsoniera amarata cu chirie, cu bani la limita si blugii cusuti intre picioare (mi se parea enorm 120 de lei o pereche de blugi), anumite cunostinte erau superioare fata de mine, ca ei aveau si eu nu. Nu mi-au intins un deget, ca sa ma ajute sa pornesc in viata, desi puteau (aveam 18 ani). Ani de zile dupa, cand acum am mai mult ca ei (nu sunt vreo bogatana cu BMW, dar am o situatie bunicica), se uita cu ura si dispret ca „m-am ajuns si nu imi vad lungul nasului”, ca „am uitat de unde am plecat si ca nu stiu sa ajut pe cei care au mai putin”. Nu isi dau seama ca acum ii tratez, la fel cum ma tratau ei pe mine. Adica fix cu fundul.

    Eu sunt unsa cu toate alifiile cand vine vorba de astfel de oameni. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat cativa prieteni adevarati. Ii numar pe degetele de la o singura mana. Dar imi sunt de ajuns. Sunt acolo pentru ei si ei sunt acolo pentru mine. Ne-am ajutat reciproc la greu, au stiut sa imi multumeasca si am stiut sa le multumesc. Si asta e tot ce conteaza.

    Restul can go and fuck themselves.

    Te rog, nu te mai gandi la restul, care, poate in clipa asta ar vrea sa te vada jos . Apreciaza pe cei care ti-au fost alaturi, multi sau putini si tine de acei oameni. Nu te departa pentru a face bine altora care nu merita. Viata e scurta si lunga in acelasi timp.
    Nu da vrabia din mana, pe cioara de pe gard.

  • Roxana spune:

    Stii ce mi se pare si mai greu, dupa ce treci prin tot procesul, dupa ce te doare si stii ca trebuie sa fie asa, cand ajungi acolo unde trebuie sa fii, ajungi sa fii batjocorit si dispertuit, de cei care nu au parcurs drumul, ajungi sa fii privit ca un „pocait” sau ceva de genul :). Dar, partea buna este ca, deja le poti lua asa cum vin si totul doare mai putin decat in trecut.

  • Dan spune:

    Pana in ultimii cam 10 ani nu a existat o retea sistematica de suport. Nu in sensul ca n-ar fi existat psihologi, psihiatri, terapeuti sau prieteni carora sa te plangi – existau, dar nu erau pregatiti sa asculte si, de mult prea multe ori, faceau mai mult rau. Nu aveau „conexiunile” facute pentru a lega lucruri impreuna.

    Acum 17 ani am ajuns in fata unei doamne psihiatru medic primar, incarcat cu speranta, poate imi spune ce se intampla cu mine si cum pot sa ies la liman. Aveam 20 si un pic de ani atunci si experimentam un „occupational burnout” (pe un fond pre-existent, nu detaliez); atunci nici macar nu stiam ca exista asa ceva. Singura ei curiozitate a fost daca ma masturbez, intrebare urlata suficient de tare incat sa auda toata clinica, iar dupa 5 minute eram afara pe usa cu reteta de substante psihoactive si calmante. Norocul meu e ca nu le-am luat pe toate, insa costul, pe mai multe planuri, a fost enorm. Tot in perioada respectiva a vietii am incercat sa discut cu una dintre matusile mele, care ducea imediat conversatia spre cum o batea pe ea tataie si cum a facut naveta ani de zile la 5 dimineata la Ciorogarla; si ea avea nevoie sa fie ascultata – si nu avea cine sa faca asta.

    Acum serios, din mediul social si familial in care ne-am format pana spre anii ’90, nu se iesea cu toti neuronii legati cum trebuie. E bine totusi ca putem descoperi acum asta.

  • o mamica spune:

    Foarte frumos articolul ! Felicitari! Ma ajuta intradevar sa fac un pas inainte spre intelegerea rautatilor celorlalti, sa nu ma afecteze si sa fiu mai buna … cu ei si cu mine.
    Nu merg la terapii dar astfel de articole ma ajuta sa evoluez.
    Multumesc!

  • Cristina spune:

    Eu sunt o persoana rece, nu rea ci rece la o prima impresie. Pot parea chiar inganfata si plina de mine dar sunt doar o aparenta pentru a face un filtru printre oamenii cu care ma inconjor. Nu-mi place sa fac rau si evit cat pot de mult conflictul de orice fel cu ceilalti. Si totusi uneori simt ca sunt o persoana nu tocmai buna si atunci ma inchid in casuta noastra si nu las decat pe sot si pe copil sa intre. Restul nu exista, deloc, nici macar parintii nu mai exista. Stiu Care e izvorul tuturor rautatilor mele, stiu ca as putea sa dau vina pe trecut si o si fac uneori dar asta nu ma face mai buna sau mai usor de placut. Sunt o persoana buna de cele mai multe ori si totusi rautatea exista si isi are particica ei in mine. As mai fi eu fara bucati ciobite, fara rautati, fara prejudecati? Nu cred. As fi mai placuta de ceilalti, mai usor de integrat intr-o colectivitate fara sa demonstrez nimic? Sau poate as fi doar o alta marioneta intr-un sistem, una fara prea multe de spus pentru ca oamenii buni nu raspund ci executa, ca sa nu deranjeze pe ceilalti. Imi lipsesc multe raspunsuri si e posibil sa nu gasesc raspuns la multe niciodata 🙁 Abia asta ma face sa fiu mai rece, mai distanta, mai rautacioasa. Ideea ca am prea putin timp ca sa mai stau sa mai fiu extrem de atenta si la cei din perimetrul putin mai indepartat

    • Mira 2 spune:

      Stai liniştită, de multe ori persoanele aşazis „empatice”, prietenoase, care par a avea o grămadă de iubire şi susţinere de oferit se dovedesc a fi aşa în mod „conştient” şi doar la modul declarativ. Iar de multe ori, persoane care par reci şi distante şi care „nu se amestecă” cu toată lumea se dovedesc a fi cele care ajută până „în pânzele albe”.

  • deea spune:

    „Rau” si „bun” sunt adesea niste cuvinte subiective. Foarte multa lume intelege, in mod eronat, ca a nu fi bun = a fi rau. Adica, daca nu marci banu’ la cersetori, nevoiasi, nu ierti pe cei ce iti fac rau, nu empatizezi cu toti prostii, rau-intentionatii, nu suporti copiii razgaiati, inseamna, dupa ei, ca esti un om rau. De fapt, exista oameni indiferenti, sau care nu empatizeaza cu cauze false (e mult de spus aici) care sunt catalogati ca fiind rai. Problema nu e la ei, ci la cei care ii eticheteaza „rai”.
    Oamenii rai sunt cei care indiferent de educatie sau lipsa ei, se simt bine daca fac rau altora in mod gratuit, sau din motive meshine – invidie cel mai adesea.
    Oamenii se nasc rai in marea majoritate a cazurilor. Foarte rar gasesti copii indiferenti sau buni. Daca nu exista educatie, avem ce vedem astazi in Romanelia.

  • Corina spune:

    Bună,
    Problema este că oamenii ăia nenorociti, care musca la fiecare vorbă, care plesnesc de răutate, ranchiună, etc, nu citesc astfel de blocuri. 90% din oamenii pe care ii cunosc sau lângă care merg in tramvai sunt asa. Ei nu incearca sa devina mai buni, in viziunea lor ei sunt perfectiunea si ceilalti sunt prosti, prost îmbrăcati,săraci sau mai stiu eu ceai nu scapa ocazia de a le arata ei tuturor cat de grozavi sunt. Am avut o depresie acum vreun an deoarece toate rautatile pe care le primea mi se duceau direct in inima si ma raneau. Solutia mea a fost sa ignor complet rautatile si sa ma concentrez pe mine si pe familia mea. Cand sufletul copiilor mei este atat de pur, nimic nu mai contează

  • Andreia spune:

    Eu cred ca suntem rai pentru ca ne-am indepartat de noi insine, de Dumnezeu, de Univers de tot. Suntem prea concentrati sa ii aratam pe ceilalti cu degetul si prea putin sau deloc sa ne uitam la noi insine. Ne-am pierdut undeva pe drum curajul de a ne uita in interiorul nostru si de a ne iubi asa cum suntem: perfecti in imperfectiunea noastra. Am uitat cum sa ne iubim si sa ne acceptam, cum sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce suntem si ce facem. Nu potem iubi pe cei din jur fara sa ne iubim mai intai pe noi insine.

  • Talida spune:

    Stii de ce imi place mie sa viu aci la tine pe blog in fiecare zi? Pentru ca ridici la fileu discutii taboo, pentru ca privesti rusinea in fata si vorbesti despre ea distant dar politicos.
    Daca ai fi scris despre toate astea acum 15 ani, nu mi-as fi pierdut atunci speranta in ce este ‘normal’ in Romania.

  • Roxana spune:

    Eu nu cred ca egoismul este ceva innascut, cum nu cred ca bunatatea se invata, egoisti si rai devenim fara sa vrem viciati fiind de tot ceea ce ne inconjoara. Vindecarea de rautate nu e deloc usoara, nici viata nu e, nimic nu e. Importanta e impacarea cu sine si acceptarea solutiilor acelea care ard pe dinauntru. O durere in plus e de fapt cel mai mare castig.

  • Ali spune:

    Empatia, hipersensibilitatea si dorința de a vedea oamenii constant fericiti îmi aduce atâta suferință uneori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *