Spațiul ideal în care ne creștem copiii

Vacanța de Sărbători a Sofiei încă nu s-a terminat. Stă acasă dinainte de Crăciun, când s-a îmbolnăvit de mononucleoză (am scris mai multe despre asta aici). Pentru că încă are nevoie de regim și de repaos (vorba vine, sare ca o capră de dimineață până seara), nu am dus-o încă la grădiniță. Nici vremea nu ne-a încurajat în sensul ăsta, eu am reușit să îmi țin întâlnirile și treaba mai mult pe-acasă, așa că am stat tot timpul împreună ea și cu cel mic.

Atât de mult s-a schimbat Sofia în perioada asta… Și Ivan, desigur, dar la ea mi se par mai evidente progresele, mai ales că viteza ei de dezvoltare era ceva mai mică decât cea a juniorului (el vorbește mai bine de la o zi la alta, ea vorbește bine de mult, el se înalță mai repede, lui îi rămân hainele mici mai repede).

Timpul nostru împreună îmi confirmă că cel mai important lucru pentru copii în primii ani de viață este prezența părintelui, afecțiunea, atenția lui, timpul lui dedicat exclusiv copilului, atât cât se poate.

Aș vrea să fac o distincție aici între a sta în preajma copilului și a-l sufoca. Între a-l ajuta atunci când cere ajutorul și a face lucruri în locul lui. Între a-i pune la dispoziție timpul lui și a nu-l lăsa singur nici o clipă, din nevoia ta de părinte de a deține controlul.

Copiii au nevoie de spațiu să exploreze singuri, de timp în care să facă lucruri singuri. Au nevoie să rezolve singuri probleme și dileme.

Sigur că au nevoie să fie îndrumați, să li se creeze un spațiu sigur. Nu-i lăsați singuri acasă de dragul independenței. Fiți acolo, dar ca observator și sprijin și punct de siguranță, nu ca frate siamez care nu se poate desprinde.

Zilele trecute mă uitam pe grupul de părinți al grădiniței noastre, unde se pun poze din timpul programului grădiniței. L-am văzut pe educatorul copiilor pe un scăunel mic de lemn, observând de la distanță cum fiecare copil lucra în liniște ceva la masa lui. Un băiețel picta, altul socotea, o fetiță învăța litere, alta, mai mică, punea cuburi de lemn unele peste altele. Fiecare învăța în ritmul lui, se juca bucuros cu ceva ce îl interesa în acel moment, adultul fiind acolo pentru liniștea și siguranța lor, dar și pentru nevoia lor de validare și de iubire.

Mi-a plăcut mult imaginea asta. Am văzut acolo respectul educatorului pentru individualitatea fiecărui copil, respectul copiilor față de regulile clasei, de ceilalți copii și față de educator, chipuri concentrate, zâmbete victorioase, liniștea descoperirii, soluții, creativitate, siguranță, confort. Exact ce construim și noi acasă pentru copiii noștri.

Așa cred că trebuie să arate mediul în care ne creștem copiii. Și acasă, și la grădiniță, și la școală, și la joacă. Spațiu, încredere, libertate într-un spațiu sigur, opțiuni, încurajări, afecțiune. Timp, atât cât se poate, atenție sută la sută, cât se poate.

Sofia a înflorit acasă pentru că, după multe luni de mers zilnic la grădiniță (pentru care mulțumim din suflet operației de polipi, căci ea nu s-a mai îmbolnăvit deloc patru luni la rând) și după multe weekenduri în care eu am lipsit de acasă, avea nevoie de o pauză mai lungă de reconectare. I-a prins bine, e mai sigură pe ea, mai afectuoasă și mai generoasă cu fratele ei, a înțeles multe lucruri despre copii și despre adulți.

Iar când va merge din nou la grădiniță, spațiul acela sigur îi va oferi noi oportunități de creștere pe care le voi observa în timp, pentru că are nevoie și de microuniversul acela cu reguli diferite, cu copii de vârste diferite, cu prietenii și mici conflicte care fac parte, toate, din adaptarea ei la lumea în care va trăi, care, din păcate, e mult mai largă decât brațele noastre calde, disponibile și sigure.

Sursa foto: copil care explorează via Shutterstock.com

23 Comments

  1. Ela T.

    Timpul este tot ce le putem oferi mai de Pret…Unii aleg sa le „ofere” un alt om cu timp…bona, bunica, cresa, program prelungit, afterschool…La un moment dat eu veneam Acasa la 13, fiica’mea statea la gradi Pana la 16…Ma simteam super-vinovata pentru alea 3 ore in care copilu’ nu era cu mine…Noi, mamele din Romania, suntem atat de binecuvantate ca putem sta Acasa 2 ani cu pruncii nostri…Poti sa-i alaptezi, poti sa ii vezi facand primul pas…Daca statul Acasa cu copiii era(si poate mai este inca) privit ca pe un minus, ca pe un handicap…Eu consider ca e un lux…Stau Acasa si le coordonez activitatea, sunt puse in fata unor alegeri, simt consecinte pe pielea lor, cresc independente si Curajoase, invata sa aibã incredere in ele…Asta e castigul, nu contul din banca…

    • Andreea

      Sunt de acord.și eu am stat și mai stau cu copiii acasa. Ma bucur can sotul eu castiga suficient ca sa ne permitem luxul de a le oferi copiilor un părinte aproape.ma intriga acele comentarii de pe FB scrise de femei care spun ca acest concediu de maternitate este o manipulare prin care politicienii le obliga pe mame sa stea la cratiță,sa se tâmpească,pt a fi dependente de bărbați ?desi pot oricând sa aleagă întoarcerea la job si scurtarea CIC.

    • Andreea

      edit: „Ma bucur can sotul eu castiga suficient”- ma bucur ca sotul castiga suficient

    • paula

      si eu imi doresc asa ceva, sa pot sta acasa cu copiii si el sa aiba un venit, sau cumva sa ne descurcam sa fie suficient..este cu adevarat o binecuvantare. am crescut cu tatal la serviciu si mama langa noi (atata cat a trait tata si mama a fost langa noi, putin, dar suficient sa inteleg diferenta). te felicit, va felicit, copiii au nevoie de voi mai mult decat de orice!

    • Elsa

      Poate ca si tatal ar vrea sa stea acasa si sa se conecteze cu copii…dar nu, el ar fi privit aiurea de societate. El sa muncesaca, iar ea sa’i povesteasca seara ce frumos cresc copii.
      Treaba asta cu mama acasa si tatal la serviciu nu mi se pare prea echilibrata, pt niciun membru al familiei. Ori sunt toti impreuna acasa, ori fiecare pleaca la treaba lui (parinti la munca, copii la gradi/scoala), sa fie deci echitabil pt toata lumea!
      In rest, mi se pare mereu ca tatal ramane pe dinafara…

    • Andreea

      Nu stiu cum e in alte case, la noi tatal nu ramane pe dinafara. Se implica foarte mult dupa programul de la serviciu, in weekend, lucreaza in schimburi, deci uneori e acasa dimineata, alteori e seara. Da, eu stau mai mult cu copiii, dar asta nu inseamna excluderea tatalui. Cunosc familii unde lucreaza mama full time, intretine familia si tatal sta acasa cu copiii. Si nu sunt priviti ciudat de societate. Eu prefer sa fie inechitabil (tatal mai putine ore acasa) decat sa fim plecati amandoi la fel de multe ore si copiii sa fie crescuti de straini. Plus ca sunt multe zile in care sunt bolnavi, scoala/gradi au zile libere (nu locuim in Ro), deci e greu sa acoperi zilele astea cand amandoi lucreaza la fel de mult. Eu stiu femei carora le-a fost refuzata angajarea, pe motiv „cine se va ocupa de copii cand dvs veti lucra la noi? sotul lucreaza, bunici nu aveti in preajma, scoala are 12 sapt pe an vacanta, deci unde lasati copiii?”

  2. Bibi

    De acord ca timpul cu copilul conteaza mult, dar inclin sa cred ca sunt totusi si perioade prin care ei trec si le afecteaza comportamentul indiferent de cat timp petrec in familie. Spun asta strict din perspectiva mea. Copila are aproape 3 ani, timp in care eu am stat (si voi mai sta) acasa. O are pe mami la dispozitie constant, tati isi petrece diminetile si weekendurile cu noi, cand se joaca impreuna. Pana la 2.6-2.8 ani a fost un copil de vis, dar in ultima perioada au inceput si la noi tantrumurile pe toate temele posibile si mai ales imposibile. Face tot posibilul sa nu ma asculte cand o rog sa faca ceva, indiferent cat timp ii las si cum o indemn. Ma striga incontinuu, desi nu plac nicaieri si mereu sunt in casa aproape. Banuiesc ca e o perioada, desi ne cam apropiem si de intarcare completa (am inceput intarcarea blanda aproape acum 10 luni) si sincer sunt la capatul rabdarii. Ma stoarce de ultimul strop de rabdare, plus ca refuza sa doarma. Chiar nu am nicio indoiala asupra timpului petrecut impreuna si felul in care am fost acolo pentru ea, dae banuiesc ca e cazul si de o separare si o nevoie de independenta. Puii mei. E greu. 🙂

  3. Ma intreb oare cat de mult ti s-a schimbat approch-ul dupa ce ea a intrat in ritmul Montessori si a fost mai confortabila sa se joace singura sau sa isi faca treaba ei in care este comfortabila si nu deranjata?

    • Printesa Urbana

      Hm… nu cred ca a influentat-o foarte mult stilul Montessori, cred ca pur si simplu creste…

  4. Sorana

    A picat la fix articolul acesta pt mine. In seara asta am bocit vazand ca fetita de 3 ani si jumatate este deja …mare. Atat de mare incat m-a busit plansul. Eu eram cu piciul mic de 3 luni incercand sa il linistesc cu o jucarie si o tot strigam sa vina sa stea cu noi…ma simteam vinovata ca nu pot fi in doua locuri deodata. Cand am mers in cealalta camera ea se aranjase frumos in pat cu un morman de carti alaturi, isi pusese muzica si statea cuminte.atunci m-a izbit realitatea…copilul meu e asa mare ca si-a gasit ocupatie singura.Mintea mea de mama care inca incearca sa se obisnuiasca cu ideea ca acum are doi pui de multumit, iubit in mod egal deja si-a facut procese de constiinta ca poate am neglijat-o desi numai eu stiu ca orice as face peste zi e musai sa petrec timp doar cu ea. Articolul asta m-a facut sa ma gandesc ca poate avea nevoie doar de spatiul ei..cred ca e momentul in care incepe sa ii fie bine si departe de mine :((

  5. Urmeaza sa il dau pe cel mic la gradinita si constat cu regret ca nu am gasit nicio gradi Montessori in apropiere de casa. Sper doar ca gradinita pe care am pus ochii sa aiba educatoare care sa stie sa se apropie de cei mici si sa faca activitati care sa ii stimuleze.

  6. dia

    Hmmm.. statul acasă al mamei pentru minim 2 ani in România nu se potrivește deloc cu cifrele „urate”: 2 din 3 copii abuzați fizic si mai mult de 50% din preșcolari cu anxietate. What’s missing here?

    • Pai in ro dupa cei 2 ani, mama se intoarce la munca full time. Dupa 2 ani exclusiv cu mama urmeaza o copilarie cu vazut mama cateva ore pe zi. De invidiat, ce sa zic. In alte tari, se intorc femeile la munca dupa 4 luni, dar rar full time, in multe cazuri ambii parinti lucreaza variante de part time, asa ca parintii sunt mult mai prezenti in viata copilului. Asta e doar un aspect, apoi mai e si nivelul de educatie si de civilizatie si legislatia. Ca daca legea spune ca bataia la fund e violenta si iti ia copilul, ghici ce, nu te intreaba nimeni ce crezi, il bati, ti-l ia ?

    • Luminita

      Diana, in Bruxelles cel putin, din ce vad eu in jurul meu, mamele revin dupa 3 luni la servici full time. Nu lucreaza part time nici ele, nici tatii. Copiii merg la cresa, apoi direct la scoala. Ca mai sunt si exceptii, asta e altceva, dar in familiile normale, unde e nevoie de bani, cam asta se intampla. Intr-adevar, eu aici nu am vazut sa se tipe la copii sau sa fie bruscati (in public, cel putin) de vreun parinte, si asta imi place mult.

    • In Olanda f multi lucreaza part time. Din clasa baiatului meu stiu o sg mama care lucreaza full. Cand au salarii aprox egale, lucreaza cate 32h ambii parinti, deci 2 zile le sta cu parintii, nu la after. Si daca nu ai salariu fff mare, nu renteaza sa lucreze ambii full. De ex pe 3 zile pe sapt la after eu dau 500eur pe luna. Daca as avea 3 copii. ..

    • Liz

      Banuiesc ca stii ca in Ro joburile part time sunt platite execrabil, nu?

    • 40%? In Olanda parca e peste 70% .si mai sunt niste natii nordice tot pe la procentajul asta. De mame care lucreaza part time, zic

    • Dada, Olanda si tarile nordice sunt fruntase la asa ceva. Belgia este peste media europeana, in top 10.

  7. dia

    Si cu rata alăptării cea mai scăzută din Europa in ciuda concediului de maternitate generos…

  8. Vad si eu diferenta intre timpul petrecut cu ei, cand exploreaza spatiul in care ii pun si momentele cand stau in tarc si parca se bat unul pe celalalt pentru ca nu au spatiul personal sau loc suficient de explorat. Am gemeni de 8 luni jumate.

  9. Adriana

    Eu imi petrec 90% din timp cu fetele mele si incerc sa nu ma implic in joaca lor decat atunci cand sunt solicitata, ceea ce se intampla in 99% din cazuri. Chiar daca e si tati acasa ele sunt calare pe mine non-stop. Ai mei copii de ce nu vor independenta (1an si 3luni, 2ani si 5 luni).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.