Copiii împlinesc nevoia cea mai mare a tuturor oamenilor

De ce-mi place să stau mult cu copiii mei? De ce sunt ei persoanele mele preferate? Cum de nu mă plictisesc să stau atât de mult cu ei și nu-mi vine să iau pauză de la ei decât foarte rar, și atunci pentru că o rană veche din mine nu mai poate suporta binele sau, mai bine spus, diferitul? Pentru că da, ce trăiesc cu ei este atât de diferit de toate relațiile mele de iubire trăite până acum cu părinții mei, cu întreaga mea familie, cu prietenii și iubiții mei. Cu ei, totul e diferit. Mai plin, instinctiv, întotdeauna autentic și instantaneu, constant și uimitor.

Copiii mei mă iartă mereu. De multe ori nici nu e nevoie să le cer iertare. Ei știu, înțeleg din purtarea mea cât regret c-am făcut ceva ce nu trebuia făcut. Și-mi oferă iertare pe loc, fără negocieri și condiții. Te iert pentru că te iubesc. Te iubesc pentru că ești.

Copiii mei mă iubesc oricum aș fi. Obosită, nervoasă, epuizată, supărată, tristă, absentă, sufocantă, concentrată, distrasă, bolnavă, activă, dormind sau plângând.

Știu să mă facă să mă simt apreciată. Îmi spun că sunt o mamă bună. Că le place mâncarea pe care o fac. Râd la jocurile mele. Vor să fie mereu cu mine. Plâng când plec. Se bucură sincer când mă văd.

Au încredere în mine. M-ar urma oriunde, oricând, dacă le cer asta.

Sunt sinceri. Nu-i pot bănui niciodată că mâinile lor care mă caută neîncetat au un plan ascuns de a obține altceva decât prezența mea.

Știu să se bucure de ce au. Pentru ei nu există ieri sau peste două săptămâni.

Sunt veseli.

Nu renunță ușor.

Mă învață mereu câte ceva. Să trăiesc acum și aici. Să nu port ranchiună. Să accept doar ce este corect. Să am răbdare, chiar și atunci când nu am.

Pun iubire, zâmbet, iertare, acceptare peste toate craterele inimii mele, peste toate amintirile mele, repară fără să știe relații vechi și noi, mă motivează să mă uit acolo unde înainte nu îndrăzneam să calc cu privirea minții.

Mă eliberează de frică, de vină, pentru că și-atunci când greșesc, în ochii lor sunt un om valoros. Sunt un om pe care ei îl iubesc, în care au încredere, pe care l-ar urma cu ochii închiși oriunde.

Și cred că aceasta este nevoia cea mai mare a tuturor oamenilor. Să fie iubiți doar pentru că există. Iar copiii împlinesc această nevoie a părinților lor fără ca nici unii, nici alții, să-și dea seama, de cele mai multe ori. De-aici se nasc vindecarea, fericirea, împlinirea.

Cred că asta e magia în avea copii. Lucrurile pe care le descoperi despre tine, despre iubirea aceasta care nu se termină niciodată, despre puterea ei, despre puterea ta și a copilului tău de a repara orice.

Încerc să nu uit asta nici măcar o singură clipă. Când e greu, când sunt teribil de obosită, când cred că nu mai pot, mă gândesc la asta. Ei îmi oferă totul, necondiționat. Ei vor mereu ce-i mai bun pentru mine, pentru ei sunt valoroasă oricum aș fi. Cel mai important lucru pentru ei e relația noastră. Și pentru mine e la fel, pentru că nu vreau să pierd niciodată plinul pe care mi-l oferă ei. Încerc să nu uit asta nici măcar o singură clipă. Nu-mi iese mereu, din păcate, dar sunt conștientă de asta și mă lupt să fac tot mai bine pentru ei, pentru noi.

Sursa foto: copil via Shutterstock.com

Pin It

13 Comments

  • Corina spune:

    E dimineață devreme, astept la rand sa imi ridic cafeaua. Acum nu pot sa îmi ridic nici privirea, ochii imi sunt plini de lacrimi.So true, so healing.

  • Adriana P. spune:

    Atât de frumos şi de adevărat! Eşti minunată!

  • Elena Nicolaescu spune:

    Frumos…dar nu pot sa nu mă întreb…este vorba doar despre noi, despre cum ne fac ei să ne simțim? De asta îi iubim și vrem sa fim cu ei? Unde mai e atunci iubirea noastră necondiționată? Daca mă gândesc bine, cam aceleași lucruri le face pentru noi și un animăluț de companie… iertată să-mi fie comparația.

    • Printesa Urbana spune:

      Sigut ca nu de asta ii iubim, pentru ca este fix la fel si din partea cealalta. Si noi ii iubim doar pentru ca sunt, indiferent de ce fac!

  • Adina spune:

    Chiar m-a facut mult sa ma gandesc articolul asta.

    Cateodata cand esti obosit si nu mai poti, face bine sa te uiti asa la „the big picture” si sa iti dai seama cat de mult primesti de fapt pentru ce dai.

    Frumos spus!

  • Bi spune:

    Exact asta simt și eu cu fetița mea… Îmi vine să plâng când mă pupa fara sa ii cer asta, simt cum mă umple de fericire!!!

  • Mihaela spune:

    Eu vred ca aceasta este cea mai frumoasa si mai implinitoare iubire de care noi oamenii putem sa ne bucuram pe Pamant. Ar fi minunat sa nu uitam acest lucru nici o clipa. Multumim ca ne-ai adus din nou aminte.☺

  • Simona spune:

    Asa este, ma regasesc total! Ma simt extrem de umila in preajma copiilor mei fiindca au atat de multa iubire si iertare incat ma simt coplesita! Am 6 copilasi mici si, uneori, sunt si eu suparata, dar copiii mei ma fac sa ma adun si, in scurt timp, sa-mi pun motoarele din nou in miscare. Deocamdata, conduc acest blog de lifestyle feminin, dar vreau sa lansez un blog despre viata noastra de familie, este destul de diferita fata de ce cunoaste majoritatea oamenilor ca stil de viata in familie (fiindca au putini copii si se organizeaza cu totul altfel, este o dinamica diferita etc.). O sa te invit cand o sa fie gata! 🙂

  • Liliana spune:

    Buna, as vrea sa citesc cartile scrise te tine, exista posibilitatea sa le imprumut de o biblioteca publica? Locuiesc in Galati, sau organizezi in viitor un concurs la care cadoul de tombola sa fie una dintre cartile tale, sunt foarte curioasa sa le citesc…Succes in ceea ce faci!

    • Mona spune:

      Ce carte iti doresti sa citesti? Ti-o fac eu cadou sa ti-o pui sub brad de Craciun.
      Ioana imi poti spune de pe ce site ii pot comanda cartea? Si daca imi permiti sa-i las adresa de e-mail sa ma contacteze si sa-mi dea adresa de corespondenta. Multumesc

    • Printesa Urbana spune:

      Salut, nu stiu daca sunt cartile mele la biblioteca din Galati, depinde, daca le-o fi donat cineva, atunci sunt…
      Le poti rasfoi in librariile carturesti, diverta, humanitas…

  • Irina spune:

    Imi place nespus ce ai scris… si pare logic…insă eu nu simt asta 🙁 si eu vreau sa simt asta… poate pentru ca fata mea are un an si zece luni… si e prea mica… veeeeesnic ma tem ca nu o sa ma iubeasca … vesnic imi fac scenarii ca nu fac bine ce fac si ca nu stiu sa o cresc frumos … ca nu fac treaba destul de buna…si vesnic ma.compar cu mama mea… cu toate ca o iubesc enorm si tot timpul am considerat-o o mama buna…. acum ma simt vinovata pentru fiecare gand gresit fata de mama mea …si ma tem ca si fata mea va gandi la fel despre mine… nu ne certam nu e scandal…doar ma scoate din minti cateodata…. si nu stiu cum sa fac sa stiu ca voi fi si eu iubita de copilul meu… mereu am visat sa am mai multi copii…2 …sau 3 de ce nu… acum… imi pare rau ca ma are copilul asta pe.mine ca mama…merita ceva mai bun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *