Trei cărți noi de parenting în colecția Educație cu blândețe, la Editura Univers

În sfârșit sunt gata! Muncim la ele de multă vreme, sunt foarte consistente și bune, dar și foarte diferite între ele. Vă povestesc despre fiecare mai jos, iar sâmbătă, 17 martie, vă aștept la lansarea lor oficială. Până atunci, le puteți comanda de pe site-ul editurii Univers, le primiți a doua zi, detalii la finalul textului.

Preferata mea este Ross Greene, Cum să creștem ființe umane, 38,9 lei. Ross Greene este psihoterapeut, are experiență de trei decenii în lucrul cu copii și familii (a lucrat și în centre de corecție, dar și cu familii în situații extrem de dificile), este un autor foarte apreciat în USA și Europa. Cartea aceasta are o utilitate practică uriașă, e plină de exemple foarte grăitoare despre cum să vorbim cu copiii noștri astfel încât să aflăm de la ei ușor ce-i preocupă și ce-și doresc, dar și să le comunicăm dorințele și așteptările noastre de la ei, pentru ca împreună să găsim soluții pentru a rezolva dorințele tuturor celor implicați: frați mici și mari, părinți, colegi. Sunt atinse problema timpului petrecut la ecrane, nevoia fraților de a petrece timp special cu mama, nevoia adolescentei de a avea intimitate, care se ciocnește cu cea a mamei ei, de a o ști în siguranță în fiecare clipă.

Greene are o abordare foarte respectuoasă și practică, pe care o explică foarte accesibil. Ce veți primi după ce veți citi această carte de 350 de pagini este o metodă eficientă de dialog prin care orice conflict între părinte și copil se poate rezolva elegant și avantajos pentru ambii, folosind instrumente ca empatia, enunțarea clară a așteptărilor fiecăruia și găsirea de soluții practice prin discuții calme.

Esența cărții este aceasta: Pentru a crește ființe umane adaptabile, fericite și capabile de compasiune, înainte de orice trebuie ca părintele copilului de azi să afle CINE este copilul său, să accepte trăsăturile native ale copilului, dorințele și așteptările lui, apoi să-l ajute pe acesta să ducă o viaţă care să fie în concordanţă cu ele. Sarcina părintelui este nu de a modela bucata de lut (copilul său) în forma pe care el și-a proiectat-o: copilul nu este o bucată de lut, iar părintele nu are o asemenea putere. Ce poți și trebuie să faci este să ai influență asupra copilului tău, pentru a-l putea ghida corect. Iar asta poți obține doar construind cu copilul o relație bazată pe cooperare, ascultare și onestitate.

Iată și un citat din carte, ca să vă dați seama care sunt tonul și abordarea lui Ross Greene:

Noi, oamenii, am progresat atât de mult în atâtea domenii. Avem curent electric şi telefoane inteligente şi Internet. Putem comunica instantaneu cu oameni de oriunde din lume. Am găsit o cale de a zbura. Am trimis oameni pe Lună şi am explorat alte planete. Putem face transplanturi de inimă, de ficat şi de chip şi putem înlocui membre. Putem preveni şi vindeca boli. Putem să concepem copii fără să mai fie nevoie de raporturi sexuale… şi putem să-i ajutăm să supravieţuiască dacă se nasc cu multe luni înainte de termen. Dar încă ne bazăm excesiv pe putere şi control ca să rezolvăm probleme. În această privinţă foarte importantă, nu am progresat suficient. Şi totul începe de la felul cum ne creştem copiii.

Pare că dintotdeauna a fost astfel. Adulţii le spun copiilor ce să facă şi-i obligă să facă aşa. Dreptatea e a celor puternici. Tata ştie întotdeauna cel mai bine. Bătaia e ruptă din rai. Fă cum spun eu, nu cum fac eu. Pe copii trebuie să-i vezi, nu să-i auzi. Cu toate acestea, alături de alte categorii oprimate de-a lungul istoriei – femeile, persoanele de culoare –, copiii au câştigat mult teren. Nu cu mult timp în urmă, copiii erau aduşi pe lume ca să asigure supravieţuirea speciei, să ajute cu munca la fermă, să atragă un venit sau pur şi simplu pentru că metodele contraceptive nu erau încă la modă sau de încredere. În zilele noastre, cu specia umană înmulțită mai mult ca oricând şi cu majoritatea copiilor eliberați (cel puţin în lumea occidentală) de corvoada îngrijirii animalelor sau a banilor de adus în casă, copiii au posibilitatea de a alege. Sunt oameni adevăraţi. Sunt importanți. Iar ei ştiu asta.

Foarte FOARTE utilă pentru proaspeții părinți, pentru viitoarele mame, dar și pentru bunici, bone și educatoare de bebeluși este această carte: Copiii știu cel mai bine, de Deborah Carlisle Solomon, 36,9 lei. Dacă v-a plăcut Nu există copii răi, de Janet Lansbury o să vă placă mult și această carte, care vorbește mai mult despre bebeluși și felul în care trebuie să ne construim relația respectuoasă cu ei de la primele atingeri. Ca și Janet Lansbury, Deborah Solomon este practician al principiilor RIE, bazate pe filosofia Magdei Gerber. Copiii știu o mulțime de lucruri, trebuie să le dăm timp și spațiu să ne învețe.

Cartea este un ghid foarte util pentru viitorii și actualii părinți de copii mici, pe care îi va ajuta, într-o manieră directă și la obiect, să se simtă competenți și relaxați în primii ani alături de copilul lor. Această carte detaliază simplu și practic principii sănătoase și pline de respect pentru a oferi copilului condițiile ideale de a se dezvolta în confort emoțional în toate aspectele legate de somn, hrană, joacă, îngrijire personală, socializare și limite.

 Deborah Carlisle Solomon a fost director executiv al Resources for Infant Educarers® (RIE®) între anii 2006-2014, iar acum lucrează cu părinți, terapeuți și educatori RIE. Deborah a susținut numeroase conferințe și ateliere naționale și internaționale pe tema primilor ani de viață  ai copiilor. La jumătatea lui mai va sosi la București, ocazie cu care vom organiza un eveniment privat în care ea ne poate povesti mai multe despre ce și cum știu copiii cel mai bine. Locuri vor fi puține, vă anunț din vreme când și unde.

Vă las cu un pasaj din carte:

„Un copil învaţă mereu. Cu cât ne amestecăm mai puţin în procesul natural de învăţare, cu atât putem observa mai bine cât de mult învaţă copiii tot timpul“ (Magda Gerber). Când ai încredere în competenţa copilului tău, te poţi relaxa, poţi să fii sigur că el te va anunţa când are nevoie de tine şi că nu este nevoie să‑l împingi de la spate, să‑l stimulezi sau să‑l înveţi pentru ca el să aibă o dezvoltare bună, deplină şi fericită. Acest gen de încredere se for­mează cu timpul, pe măsură ce‑ţi observi copilul pentru a‑l cunoaşte mai bine, a‑i înţelege indiciile şi a‑i remarca interesele. Toţi copiii sunt de la natură curioşi şi au o motivaţie interioară. Nu au nevoie de noi să‑i instruim sau să‑i învăţăm. Daţi‑i copilului ocazia de a descoperi şi a încerca lucruri de unul singur şi daţi‑i timpul de care are nevoie pentru a se dezvolta în ritmul lui. Pot exista momente în care vă simţiţi nerăbdător şi îngrijorat, dar încrederea în capacitatea naturală de dezvoltare a copi­lului va fi benefică pentru amândoi.

 

Cea de a treia carte din această tranșă de Educație cu blândețe e una atipică pentru o colecție de parenting. Am râs cu lacrimi și când am citit manuscrisul în engleză, apoi, când am redactat-o, am râs în hohote, iar când am citit din nou toată cartea pentru bunul de tipar, iar m-am prăpădit de râs. Unele pasaje sunt atât de haioase încât jur că nici la filme cu încasări de milioane de euro nu m-am distrat la fel. Se numește Parenting de râsu plânsu, și e scrisă de Mama și Tata Pukka, doi jurnaliști și bloggeri din Marea Britanie. Ei fac mișto de toată treaba asta cu părințeala, de propriile griji și eșecuri, iar la final te simți foarte bine cu tine, pentru că îți dai seama că faci o treabă foarte bună!

Pe scurt, dacă asta ar fi o carte de parenting, probabil ar fi cea mai onestă dintre toate. Din fericire, aceasta nu e o carte de parenting (deși include și o mulțime de informații utile despre sarcină, naștere și îngrijirea copilului). E o carte despre doi oameni care sunt, întâmplător, părinți. Despre multele lor momente de panică și îndoială, despre durerea pierderii a cinci sarcini, despre două nașteri împleticite, despre sute de momente caraghioase care probabil s-au întâmplat tuturor celor care au decis să nască și crească ființe umane (dar și despre unele care sper eu că li s-au întâmplat doar lor).

Concluzia autorilor (o mamă și un tată) este că nimeni nu se descurcă grozav la treaba asta cu parentingul, dar că majoritatea dintre noi facem totuși o treabă destul de bună. Și că singurul lucru care ne salvează când cădem în fundul fântânii este să aducem cu noi ceva de mâncare și  să râdem de toată situația. Despre asta este Parenting de râsu’ plânsu’, despre a râde cu lacrimi de tine și de alții ca să nu te sufoci de plans când jobul full time de a crește copii pare să te depășească (și știm cu toții că asta se întâmplă foarte des când ai în grijă ființe mici și adorabile).

Iată și două pasaje din carte, la întâmplare  (preferatele mele sunt cele scrise de jumătatea masculină a cuplului):

Tata Pukka despre prima sarcină la termen a soției sale: Probabil că aspectul cel mai rău în timpul sarcinii este acela că fiinţa umană micuţă care creşte înăuntru reaşază în tăcere organele interne ale gazdei. Plămânii se ridică, intestinele sunt împinse la o parte şi vezica urinară e strivită. Imaginează‑ţi o bancă din metroul londonez ocupată complet de navetişti. Acum, imaginează‑ţi un bărbat foarte gras care se în­ghesuie pe locul din mijloc, în aşa fel încât ceilalţi na­vetişti sunt striviţi spre margini, cu feţele lipite de despărţiturile din sticlă, care au mereu gel de păr pe ele. În această analogie, bărbatul gras este fătul, navetiştii sunt organele interne şi banca este abdomenul. Această experienţă neplăcută este, din nefericire, o certitudine. Trebuie clarificat că nu m‑am bazat aici pe nici o cerce­tare ştiinţifică sau pe vreun referat ştiinţific, dar când a oprit asta pe cineva din a scrie despre parenting? 

Mama Pukka despre pierderea a cinci sarcini: Dar Mae a fost cea care m-a smuls în sfârșit din pâcla întunecată a pierderii, câteva zile mai târziu. Ceea ce a transformat lacrimile în hohote de râs a fost acest interogatoriu în metrou, într-un vagon înțesat de oameni:
– Mama, de ce plângeai mai devreme?
– [În șoaptă] Ei bine, bebelușul care era în burtica lui mami nu mai e acolo.
– A căzut bebelușul?
– Ăăă, da, uneori, fără să fie vina nimănui, un bebeluș nu stă înăuntru.
– Și nu poate doctorul să pună altul acolo?
– Va trebui să discut mai întâi cu tati despre asta.
– Poate următorul să fie negru?
– Încă o dată, va trebui să discut cu tati despre asta, păpușă.
După acea intensă călătorie cu metroul, zece luni mai târziu am dat naștere fiicei noastre, Eve. Râsul combinat cu pierderea speranțelor a părut să fie remediul-miracol.

Tata Pukka despre soții femeilor gravide în general: La Universitatea din Londra, în 2007, dr. Arthur Brennan a derulat un studiu pe 282 de viitori taţi cu vârsta cuprinsă între nouăsprezece şi cincizeci şi cinci de ani. Aceştia au fost monitorizaţi pe durata sarcinilor partenerelor şi s‑a descoperit că sufereau de crampe, dureri de spate, schimbări de dispoziţie, pofte, greţuri matinale, epuizare extremă, depresie şi irascibilitate. Unora chiar li s‑a umflat abdomenul. Şi eu am suferit de toate acestea, dar le‑am pus pe seama faptului că aveam treizeci şi ceva de ani, o dietă dezordonată şi că eram, în general, un afurisit de bărbat morocănos. Dar experimentul lui Brennan a inclus şi un grup de control alcătuit din 281 de bărbaţi ai căror partenere nu erau însărcinate, şi nici unul nu a experimentat vreunul dintre aceste simptome. Unul dintre participanţii din primul grup a declarat: „Mi‑era foame tot timpul şi aveam o poftă de nepotolit de korma cu pui şi papadum2 – chiar şi la orele mici ale dimineţii“, ceea ce mie îmi sună delicios, dar şi a scuză pentru faptul că eşti un gras afurisit. Aceste simptome prin simpatie ale viitorilor taţi alcătuiesc o boală numită sindromul Couvade. Potrivit lui Brennan, „unele persoane pot percepe acest lucru ca fiind manifestări ale implicării bărbaţilor; dar nu e vorba că aceştia ar căuta atenţie, fiindcă simptomele acestea sunt involuntare“. Continuă spunând că „adesea, bărbaţii habar nu au ce se întâmplă cu ei“, ceea ce am putea recunoaşte cu toţii că este perfect adevărat.

Lansarea celor trei cărți, împreună cu lansarea celor patru cărți noi pentru copii (despre care o să fac un articol separat) va avea loc sâmbătă, 17 martie, de la ora 11.00, la Cărturești Carusel, pe Lipscani. Alături de mine va fi Romelia Dragnea, psiholog și psihoterapeut.

Cărțile cele noi pot fi comandate deja, AICI aveți tot pachetul, dacă veți folosi codul EDUCAȚIE 2018, aveți 25% reducere, adică veți plăti 83 de lei pe toate trei, plus 9 lei curierul. Cum să creștem ființe umane este AICI, costă 38,9 lei. Parenting de râsu plânsu este AICI, 34,9 lei, 336 de pagini, iar Copiii știu cel mai bine, 320 de pagini, 36,9 lei, este AICI. Dacă vreți să comandați doar una dintre cele trei sau două, aveți reducere 20 % cu codul COPIL

Am făcut și pachete cu cărțile din tranșa anterioară, la preț redus cu 20%, găsiți toate variantele aici. Iar dacă le vreți pe toate, pachetul de șase cărți este aici, costă 157,43 de lei, reducerea pentru tot pachetul este de 25%, deja aplicată, fără cupon.

Vă aștept sâmbătă la lansare, și cărțile de copii sunt grozave! Patru la număr cele de copii, șapte cu tot cu cele de parenting! Vom povesti despre toate pe îndelete.

Coperțile sunt desenate de Roxana Soare, căreia îi mulțumesc. Mulțumesc și editurii Univers pentru încredere și răbdare!

Pin It

13 Comments

  • Loredana spune:

    Vor fi si pe Amazon?

  • Anca spune:

    Tocmai am terminat „nu exista copii rai”. Am citit-o pe indelete, subliniind si luand notite uneori. Sunt sigura ca anumite capitole o sa le mai recitesc atunci cand voi simti nevoia. Abia astept sa le comand si pe celelalte. Felicitari pentru tot ce faci, Ioana!

    • Printesa Urbana spune:

      Multumesc! Nu exista copii rai e foarte buna pentru ca e scurta si la obiect, foarte multi parinti au gasit-o utila!

  • Am şi eu un fragment preferat din cartea „Parenting de râsu’-plânsu'”, care mi s-a părut că ilustrează perfect stilul ei, adică fix râsu’-plânsu’ – pe de o parte durerea teribilă a pierderii unei sarcini, pe de alta inocenţa adorabilă a unui copil, la întrebările căruia nu te poţi abţine să râzi printre lacrimi:

    „Dar Mae a fost cea care m-a smuls în sfârșit din pâcla întunecată a pierderii, câteva zile mai târziu. Ceea ce a transformat lacrimile în hohote de râs a fost acest interogatoriu în metrou, într-un vagon înțesat de oameni:
    – Mama, de ce plângeai mai devreme?
    – [În șoaptă] Ei bine, bebelușul care era în burtica lui mami nu mai e acolo.
    – A căzut bebelușul?
    – Ăăă, da, uneori, fără să fie vina nimănui, un bebeluș nu stă înăuntru.
    – Și nu poate doctorul să pună altul acolo?
    – Va trebui să discut mai întâi cu tati despre asta.
    – Poate următorul să fie negru?
    – Încă o dată, va trebui să discut cu tati despre asta, păpușă.
    După acea intensă călătorie cu metroul, zece luni mai târziu am dat naștere fiicei noastre, Eve. Râsul combinat cu pierderea speranțelor a părut să fie remediul-miracol.”

    • Printesa Urbana spune:

      daaa, foarte bun fragmentul asta, ia sa il pun in articol, thx for the reminder! ti-a placut sa traduci cartea asta? 🙂

      • Da, asa am zis si eu, ca e perfect pentru teaser. Din pacate, nu am tradus-o, ci doar am redactat-o. Dar da, mi-a placut, si pentru ca a fost o provocare (originalul e dificil ca stil), si pentru ca am ras singura de multe ori citind-o. Iar Tati Pukka e intr-adevar un tip misto 😉

        • Printesa Urbana spune:

          Stiu, cu cat e mai relaxat scris un text, cu atat e mai greu de redactat, am observat pe propria-mi piele! 🙂

  • Roxana spune:

    Foarte interesant, multumesc pentru informatie.

  • Ioana spune:

    Am comandat si eu colectia de 6 carti si am gasit-o astazi la un pret mai mic decat cel din articol, 132 de lei (fara transport) cu codul COPIL 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *