Copiii știu cel mai bine: atelier de educație cu respect susținut de Deborah Solomon

Încă de când lucram la versiunea în limba română a cărții scrise de Deborah Carlisle Solomon mi-am dorit s-o avem și aici în România, cred că e mare nevoie de oameni care ghidează părinții de multe decenii în alte țări să ne ofere și nouă puțină încredere, dar și informații serioase despre impactul pe care o educație bazată pe respect îl are asupra copilului nostru și asupra relației dintre noi.

Ei bine, visul meu se împlinește! Deborah vine la București tocmai din SUA, după un turneu prin China, pentru un atelier restrâns (din dorința ei) pentru părinți de copii mici, prilej cu care facem și o mică lansare oficială a cărții ei, Copiii știu cel mai bine, care există deja în librării din luna martie.

Deborah are un stil foarte plăcut de a povesti despre primele luni cu bebelușul, despre ce putem face pentru a ne pregăti emoțional, pentru a ieși din vrie și a ne bucura de timp frumos cu noul om din brațele noastre.

Cartea va fi disponibilă la lansare la un preț special, alături de celelalte cărți din colecția Educație cu blândețe. Cartea este ideală pentru viitorii părinții și pentru părinții de copii mici, oferă multe sfaturi practice pentru un start bun și o relație cu bebelușul bazată pe respect și acceptare încă din primele ore împreună. Un fragment din carte am publicat în acest articol.

Prezentarea lui Deborah, precum și răspunsurile ei la întrebările participanților vor fi în engleză și nu vom avea traducere simultană, așa că vă recomand să fiți acolo doar dacă înțelegeți bine limba engleză.

Deborah va avea o prezentare urmată de o sesiune de Q&A, de autografe pe cartea scrisă de ea, de poze și socializare. Participarea este gratuită, vă rog însă să vă înscrieți aici, e un formular simplu, ca să pot eu gestiona numărul de persoane care vor veni. Evenimentul va dura maximum două ore.

Atelierul va avea loc la Seneca Anticafe, lângă parcul Kiseleff, marți, 15 mai, de la ora 18.00. Copiii pot rămâne în parc cu tati, iar mami vine la o limonadă și un biscuit, la lansare. 🙂

Vă așteptăm cu mare drag și nerăbdare. Mai jos aveți agenda discuțiilor și o scurtă prezentare a lui Deborah.

În cadrul atelierului, Deborah Carlisle Solomon va face o scurtă prezentare a abordării Educaring a Magdei Gerber, abordare care include, printre altele, următoarele elemente:

  • Respectul față de propria persoană și față de ceilalți
  • Încurajarea personalității autentice a copilului
  • Plânsul copilului – cum să îl abordăm și cum să reacționăm
  • Spații sigure pentru joacă
  • Importanța jocului singur și impactul asupra integrării cu succes a copilului la școală
  • Trei pași simpli: instrumente la îndemână și, totodată, eficiente care pot ușura și îmbunătăți viața alături de bebeluș sau de copilul mic

Deborah Carlisle Solomon este autoarea cărții “Copiii știu cel mai bine – Cum să crești un copil încrezător și capabil după metoda RIE®” și un expert recunoscut în îngrijirea și dezvoltarea copiilor mici. A fost Director Executiv al RIE între 2006 și 2014, iar în prezent lucrează cu părințdei, terapeuți, educatori și corporații, oferind cursuri și consultanță. Deborah este unul dintre cei mai apreciați și căutați vorbitori în cadrul conferințelor și atelierelor naționale și internaționale privind creșterea și îngrijirea copiilor. Locuiește în Los Angeles, California.

Vedeți mai jos un interviu oferit de Deborah emisiunii Weekend TV din Australia.

Vă așteptăm, obligatoriu cu înscriere înainte! 🙂

AICI VĂ PUTEȚI ÎNSCRIE (doar treceți adresa de email și numărul de persoane adulte pe care le înscrieți)

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4197

2 comentarii

  1. Daca nu putem lăsa copiii in parc, exista vreo posibilitate sa ii aducem cu noi? Ar avea ce sa facă?

    • Buna, nu prea. Spatiul este o librarie/ceainarie, jucarii nu sunt, doar carti (insclusiv pentru copii, pot fi rasfoite), daca sunt genul care citesc linistiti, atunci sigur, sunt bineveniti. Altfel cred ca va fi incomod si pentru ei, si pentru tine, si pentru ceilalti participanti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *