Diminețile noastre îngrămădite

N-o aud, dar o simt lângă mine. Deschid un ochi. E acolo, înaltă și subțire, mă privește pe întuneric. Ridic un colț de plapumă și mă trag într-o parte. Se strecoară lângă mine în pat, rece și molcuță. Își lipește spatele de burta mea. O iau în brațe și-mi ascund nasul în ceafa ei. Miroase a pernă și a migdale dulci, exact ca atunci când era bebeluș. O să ziceți că-s nebună, dar i-am simțit mirosul înainte s-o nasc. 

I-a plăcut de la început să doarmă singură. Când abia venisem cu ea de la maternitate, o culcam între noi, că ne plăcea de ea. 🙂 Se zbătea ca un pește pe mal. Adormea și dormea doar la ea în pat sau în landou.

Au trecut aproape șapte ani și tot singură vrea să doarmă. Doar când e bolnavă rău cere companie. Altfel, somnul e somn, așa îmi spune. Ne iubim înainte și după. 🙂 Îmi place asta, și eu sunt la fel. Nu-mi place să mă țin în brațe, să-mi încolăcesc picioarele, să astea, când dorm. Avem saltele separate, pături separate, dorm cu dopuri de urechi, la mine în cocon. Ca în uter. Liniște. Nemișcare. Somnul e somn.

Al doilea născut e alt model. N-a dormit singur nici măcar un sfert de noapte. Nu. Musai pe sau lângă om. De preferat mama. Dar pentru că mama e modelul sălbatic la somn și se încuie în dormitor, rămâne tata. Care, deși n-a făcut armata, e pregătit să doarmă în condiții vitrege, cu picioare în cap, omuleț călare, discuții despre când se face dimineață la 1 noaptea și tot așa. Apoi, cum face ochi dimineața, rupe ușa să vină la mine. 

Ne mai giugiulim sub plapumă, pentru că-mi place să-l înghesui în mine, e încă pufos și molcuț. Și pentru că mi-e somn și lene. Am uitat când a fost ultima oară când m-am trezit singură, pentru că mi s-a terminat somnul, nu pentru că cineva mic are nevoie de mine trează.

Ne înghesuim toți trei, Sofia rece, e trează de mult și s-a jucat pe gresie în pielea goală, Ivan cald, eu transpirată sub straturile de pături, vine și omul, somnoros și mormăind, ne încovrigăm unii în alții, grămada cere vârf, așa că hop, apare și pisicuța, care frământă cozonaci la picioarele noastre, în timp ce noi ne pupăm și ne înghiontim și copiii dispar sub plapumă, de unde cer de mâncare, iar eu îi grăbesc, hai, că iar întârziați la școală.

Acestea sunt cele mai frumoase zile. N-aș schimba nimic. N-aș adăuga nimic. 

Sursa foto: familie în pat via Shutterstock.com

3 Comments

  • Blaga Madalina spune:

    O, da! Chiar ca cele mai frumoase momente si semn ca ziua incepe bine 😊.

  • o femeie spune:

    M-am dus asta noapte, tarziu, in pat. Am calcat pe par si speriat copilul si speriat eu – nu ma asteptam sa o gasesc in pat la mine. Imi zic mereu ca probabil e ultima noapte cand mai vrea in pat cu mine. Inca nu sunt convinsa daca sa mut pernele la picioare sau sa o las sa doarma in ce sens vrea ea si eu in ce sens iim iese 😀

  • Ximena spune:

    Suntem 5 in total. Oameni mai mici sau mai mari, fara animalute de casa. Extrem de des ajungem toti 5 peste noapte in acelasi pat. Inca incapem. Delicioase senzatiile, nu am ce comenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *