Cum învață copiii într-o școală fără materii?

Înainte să vă povestesc despre acest sistem educațional de a prezenta copiilor lumea fără să împarți informațiile pe materii (și să le predai separat, geografie, istorie, biologie, cu pauze între ele), ci să le oferi elevilor integrat, ca pe o poveste adevărată, în care copiii sunt exploratori, nu spectatori, aș vrea să scriu asta: nu pledez pentru școli private, ci pentru școli decente, unde copilul e tratat omenește, unde sunt valorizate curiozitatea și inteligența, unde procesul de învățare se bazează și pe deducție și descoperire, nu doar pe înghițit lucruri pe nemestecate, unde copiii sunt încurajați să lucreze în echipă, să se susțină, unde competiția e naturală, nu umflată cu pompa de părinți și de cadre avide după palmares. În mintea mea, școala trebuie să fie despre și pentru copil. Da, sistemul de stat în România e șubred, dar din ce citesc, tot mai mulți dascăli înțeleg de ce și cum pot adapta procesul de învățare la nevoile și puterile copiilor. Sunt tot mai multe clase în învățământul de stat în care copiii colaborează, descoperă, analizează și sintetizează, învață în joacă, explorează și, în consecință, merg la școală cu plăcere.

Noi nu am găsit o astfel de școală de stat în zona noastră, așa că am ales una privată, nu pentru că suntem snobi sau bogați, nu pentru că vrem să ne dăm mari sau să ne creștem copiii într-o bulă, ci pentru că am decis că pentru noi, acesta e cel mai important lucru acum și în anii ce urmează: copiii să afle cine sunt și ce pot face, să învețe lucruri despre ei, despre lume și despre oameni în general într-un mod prietenos, relaxat, care să-i facă să-și dorească să meargă la școală, să lucreze acasă proiectele individuale, să vrea să afle mai mult despre un subiect sau altul. Să fie mai buni la ce sunt ei buni și să fie ok, în medie, la toate celelalte, să capete inteligență emoțională și socială, să fie adaptabili și să aibă încredere în ei. Facem eforturi mari să plătim taxele și sper să fie o decizie bună pe termen lung.

Deocamdată, pe termen scurt, lucrurile arată bine. Copiii sunt amândoi foarte implicați în proiecte, îi las veseli și îi iau entuziasmați, fac și învață multe lucruri, dar fără să le simtă împovărătoare.

Vă invit să citiți cu mintea deschisă despre cum se petrec lucrurile în această școală (se numește Verita și se află în zona Bd. Barbu Văcărescu, în București, este o școală privată). Sistemul, care se numește International Primary Curriculum, poate fi imitat și implementat oriunde împreună cu copii de 5 până la 11 ani, în grădinițe, școli, afterschool-uri, acasă. Pe scurt, pe baza acestui sistem, învățarea se face pe bază de proiect, nu pe bază de materii. El este folosit deja în peste 700 de școli din 90 de țări. Aici găsiți multe informații despre acest sistem.

Ca să înțelegeți cum se întâmplă (și de ce cred eu că metoda aceasta ar putea fi adoptată oriunde, inclusiv în sistemul de stat, fără cheltuieli suplimentare), vă descriu mai jos ce va face Sofia (șapte ani) la școală în următoarele șase săptămâni. Tot anul lor școlar e împărțit în module de șase săptămâni. Cel anterior a fost despre meserii. Acesta care a început săptămâna trecută e despre Sărbători. Profesorii și elevii discută acest subiect în detaliu o lună și jumătate, trecând prin multe materii.

În prima săptămână, copiii adună informații despre subiectul modulului. De exemplu, când tema principală e Migrația oamenilor, copiii trebuie să aducă de acasă un rucsac cu tot ce ar avea nevoie în caz că ar trebui să plece pe jos în altă țară, fac o tabără de refugiați în clasă și pun resursele la comun, pentru a afla cum e să trăiești în aceste condiții. Când au avut de discutat despre meserii, copiii au intervievat părinții și bucătarii școlii, dar și portarul și pe alți cunoscuți pentru a afla ce înseamnă să îți alegi o meserie, să fii bun la ea, avantaje și dezavantaje la fiecare meserie. Au făcut vocabular despre meserii, au calculat bani și salarii la matematică, au făcut geografie, istorie, biologie, economie, cultură, emoții, toate pe tema meseriilor.

După ce discută cu toții despre ce au aflat că știu deja despre subiect, discută despre alte aspecte care ar trebui lămurite. Pun întrebări. Apoi urmează faza de proiecte de grup sau pe echipe, în care copiii experimentează, pictează, văd documentare, primesc vizite, ies pe teren la muzee, adună informațiile care le lipsesc. La final, fac un proiect comun în care arată părinților sau colegilor din alte clase ce au învățat despre tema mare.

Profesorii îi evaluează pe copii pe baza întregii lor activități din modul, iar copiii nu știu că sunt evaluați, nu sunt stresați sau presați să performeze.

Ivan, de exemplu, a făcut șase săptămâni despre dinozauri (el e în grupa zero, are 4 ani și jumătate) și la final, el și colegii au creat un muzeu al dinozaurilor, în care părinții au fost vizitatori, au pus întrebări la care copiii au răspuns: despre ce mâncau dinozaurii, despre cum se reproduceau, despre fosile și meseria de paleontolog, despre tipuri de dinozauri și dimensiunile lor. Copiii erau ghizi în muzeu, după ce tot ei realizaseră exponatele. A fost atât de frumos să-l văd pe Ivan vorbind cu alți părinți despre munca lui din ultimele săptămâni!

Acest tip de învățare e extraordinar, copiii sunt cei care descoperă lucrurile importante, învață în joc, devin mai responsabili, mai atenți la detalii, lucrează mult în echipă înțeleg că oamenii și țările lumii funcționează în dependență și cum pot folosi asta pentru binele umanității.

Tema celebrării, pe care o abordează Sofia în următoarea perioadă, va atinge materiile următoare: Istorie, Tehnologie, Artă, Muzică, Sport, Societate și Relații Internaționale, pe lângă română, engleză și matematică, pe care le fac zilnic, tot legat de temă. Vedeți mai jos cum.

La Istorie vor afla cum se sărbătoreau diferite lucruri de familie în trecut și cum se sărbătoresc azi anumite Sărbători vechi, cu exemple precise.
La Tehnologie vor afla cum organizezi o celebrare, cum creezi un anumit produs pentru o astfel de petrecere.

La Artă vor afla cum se fac decorațiunile pentru anumite petreceri, cum poate fi integrată opera unui artist într-o sărbătoare, cum să faci imagini și alte lucruri care pot fi folosite pentru a celebra ceva sau pe cineva.

La Muzică vor afla rolul acesteia în Sărbători, detalii despre muzica națională a mai multor țări, cum să compui muzică.

La Sport vor crea un dans de celebrare și vor exersa acest dans.

La societate, vor afla cum grupuri diferite de oameni sărbătoresc lucruri anume, ce reguli au fiecare și de ce.

La Relații internaționale, copiii care vin din țări diferite vor povesti care sunt sărbătorile la ei acasă și cum le petrec, apoi vor învăța cum să petreacă împreună.

Copiii pun întrebări, scriu, citesc (în engleză 90% din timp), cercetează diverse materiale, desenează, decupează și construiesc, lucrează singuri, în perechi sau în grupuri, pentru ca la final să aibă o imagine complexă despre ce înseamnă o Sărbătoare.

Habar n-aveam că există așa un sistem, dar îmi place mult cum evoluează copiii în el.

Cum vi se pare ideea?

Sursa foto: școală via Shutterstock.com

58 Comments

  • Florina spune:

    Ce învață ăștia micii la 6 ani eu a trebuit să învăț la facultate și la 2 mastere, e voba de modul ăla interdisciplinar de a vedea lucrurile, așa ei vor putea face legături și se vor adapta noilor provocări. Cred cu tărie că, dacă se vor strânge 5-6 părinți mai implicați, se poate face treabă bună și în sistemul de stat, se poate discuta, sunt destui profesori dedicați, bine pregătiți și neplafonati. Ai dreptate, Ioana, ține mult de noroc, iar învățătoarea va conta mult de tot.

  • Simona spune:

    Mi se pare super fain sistemul, dar nu am inteles cum integreaza matematica? Si mai am o intrebare, dau examenele nationale? Adica sunt pregatiti pentru evaluarea de clasa a 8-a? In cazul in care nu mi-as mai permite la un moment dat taxa si ar trebui mutat copilul la o scoala de stat?

    • Eliza spune:

      Buna Simona! Cred ca matematica se învață tot din context din ce descrie Ioana mai sus „Au făcut vocabular despre meserii, au calculat bani și salarii la matematică, …”. Poate ne da ea mai multe detalii.

      Per total sună foarte bine sistemul, mi se pare ca învață si unelte care le folosesc in a învăța despre viața de adult si pe care mai târziu le vor folosi in propria lor viața. Chiar suna ideal. Mulțumesc ca împărtășești asta cu noi!

    • Printesa Urbana spune:

      Nu dau examene nationale, dau un bac international, care e recunoscut peste tot in lume.

      Despre matematica am scris in articol, fac zilnic, integrat in tema, dar si chestii independente. Au facut adunarea peste unitate si acum au trecut la inmultiri. Coloreaza, decupeaza si lipesc, si la mate dar si la engleza si romana (cand fac de ex cratima sau cuvinte care se unesc etc).

    • deea spune:

      Dar dacă nu mai poți tine copilul acolo din anumite motive, cum se descurca la o școala tradiționala? Și eu am copilul in privat si intenționez sa o țin acolo pana la termina liceul, dar in același timp iau in considerare și alte scoli, ca sa nu mai spun ca uneori ne gândim la alt oraș, alta țara. Pe mine ma stresează ca examenele tradiționale, de exemplu, verifica anumite lucruri stricte, metode – nu poți, de exemplu, rezolva o problema de matematica cum poți tu ci conform metodei predate pas cu pas. Nu stiu dacă m/am exprimat încât sa se înțeleagă dar copilul meu a pierdut la unele teste din punctaj foarte mult, deși rezultatul la care a ajuns era corect. Eu am optat pentru sistem tradițional cu elemente ca cele de mai sus, imi e frica ca ne limitam foarte mult viitorul (presupunând ca as avea putere financiară pentru orice sistem).

    • Andreea spune:

      Buna! Acum am citit si eu articolul acesta despre Verita. Am discutat cu cei de la Fieldwork Education despre Verita si am primit urmatorul raspuns din partea lor: „Verita International Schools uses all 3 of our international curriculums but is not yet Accredited”. Am intrebat daca este in proces de acreditare, insa raspunsul a fost, bineinteles, ca nu pot oferi astfel de informatii. Tu ai idee daca este in curs de a obtine acreditarea?

    • Printesa Urbana spune:

      dap, este in curs de acreditare, dureaza niste ani, din ce stiu.

    • Adriana B spune:

      Simona, copiii care urmeaza un sistem de genul asta sau o scoala cu predare dupa alta curricula decat cea nationala nu prea pot da exemenele si evaluarile romanesti (sau, adca totusi sunt nevoiti s ao faca, e mai dificil… dar nu imposibil). In schimb, asa cum spunea Ioana, dau examene cu certificare internationala.

      Exista si scoli private care au la baza curricula nationala, nelimitand astfel accesul copiilor la un liceu public romanesc. Desi programele nationale sunt destul de prost structurate, in aceste scoli se lucreaza diferit fata de metodele clasice, incercand sa se abordeze cat mai mult din ceea ce studiaza copiii intr-o maniera transdisciplinara, cu multe proiecte (atat individuale, cat si in echipa), incurajand copiii sa aiba o contributie personala si sa se implice in tot felul de activitati non-formale.

      Pana la urma, este o chestiune de alegere personala, sunt mult detalii specifice fiecarei familii de care trebuie tinut cont. Noi am ales a doua varianta, ie. o scoala particulara unde se studiaza curricula nationala.

      Important este ca astfel de alternative s-au dezvoltat foarte mult in ultimii ani. Deloc surprinzator, daca tinem cont de cum evolueaza lucrurile in invatamantul public (mai ales la nivel decizional), cererea pe anumite segmente este mai mare decat oferta ceea ce face ca, din pacate, taxele sa fie inca destul de ridicate.

  • Mihaela spune:

    O intrebare, daca nu dau examene nationale inseamna ca sistemul continua pana in a 12-a? Alta intrebare, daca din diverse motive ar trebui mutat copilul la stat, banuiesc ca s-ar putea fara probleme?

    • Printesa Urbana spune:

      Da, pot ramane in sistem pana in clasa a 12a. Daca e nevoie sa fie mutat la stat, scoala furnizeaza un dosar cu evaluari si toate cele necesare. E posibil ca de la gimnaziu in sus, scoala de stat sa ceara niste teste de evaluare, nu stiu exact cum se intampla, nu cunosc cazuri de parinti care sa se fi mutat de la scoala asta la stat, o sa intreb si revin daca aflu ceva.

  • Mihaela spune:

    M-am uitat si la ei pe site…daca asta e de pret mediu, sa inteleg ca sunt multe scoli in Bucuresti mai scumpe de atat? :))

  • Cristiana spune:

    Si dupa varsta de 11 ani ce se intampla? Ati gasit un sistem in care sa se incadreze ok pentru clasele 5-8? Recomanda ei ceva? Tranzitia sigur nu poate fi prea usoara la un sistem traditional (public sau privat).

    • Printesa Urbana spune:

      Scoala continua si la gimnaziu si liceu pe un sistem asemanator, acesta anume, IPC, despre care am scris azi, e pana la 11 ani, mai departe urmeaza ceva adaptat nevoilor copiilor mai mari, cand o sa ajungem acolo si o sa il inteleg, o sa scriu si despre el.
      Daca va fi nevoie sa renuntam si sa ne mutam la stat, am incredere ca va fi bine, suntem impreuna, sanatosi, copiii vor fi aflat despre ei lucruri care sa ii ajute sa se adapteze. Om trai si om vedea.

    • Ioana spune:

      Nu inteleg cifrele si statisticile de pe site-ul pus de tine. Caut care e exact lista acelor 730 scoli.
      Pe linkul direct dat de tine, zice ca sunt 730.
      Cand vorbesc de acreditare, spun ca sunt doar 17 acreditate.
      Daca merg pe „become an IPC school”, brusc sunt 1800.
      Deci, cum e pana la urma? Si unde pot gasi eu lista celor 17/730/1800?

    • Loredana spune:

      Buna, studiez si eu site-ul respectiv. La About/ Our schools gasesti toate scolile, impartite pe tari, care implementeaza curricula lor (ieyc pt mici, ips pt 5-11 ani, imyc pt 11-14).
      Scoli acreditate pe Ieyc si/sau Ips si/sau Imyc – sunt doar acele scoli dintre cele de mai sus – care au ales sa se testeze, tot dupa regulile lor, pt a afla cum influenteaza/ imbunatateste curricula aplicata sistemul de invatare.

  • Valentina spune:

    Pe mine sincer m-a intristat articolul, in sensul ca taxa pentru a trimite copilul la o scoala ok care sa il pregateasca pentru vremurile in care traim este exagerat de mare. Ajungem cumva iar in vremurile povestite de bunica mea, cand doar copiii boierilor primeau educatie aleasa, si si din familiile lor un singur copil. Si nu fac cumva referire la tine Ioana, nu Doamne fereste, ci pur si simplu la sistemul acesta si la lumea in care traim. Ma bucur mult ca exista astfel de scoli, ca imparti cu noi aceasta informatie. Sunt sigura ca daca te-ar contacta un cadru didactic din sistemul de stat i-ai da toate informatiile cat sa incerce sa faca si el acolo in bucataica lui ceva mai bine. Ma bucur pentru ai tai copii ca au parte de asa ceva si ca voi faceti un mega efort sa ii trimiteti acolo. Da acest sistem de predare ar trebui sa fie integrat peste tot, sau macar ceva asemanator, ce ii poate pregati pe copii pentru viitor.

    • Cri spune:

      E poate o așteptare exagerata ca școală sa facă atât de multe. Sistemul de care este vorba aici e într-adevăr minunat și ar dispărea poate preconcepția copiilor ca ei „nu sunt buni” la cutare materie, când în realitate nu le-a fost predata bine și nu înțeleg legătura ei cu întregul și cu viata în general.

      Dar dacă nu aveți bani (și chiar dacă aveți) atunci măcar faceți-vă timp real pentru copii. Nu mai puneți atâta presiune pe note și concurenta și concursuri. Când ii întrebați cum a fost la școală nu va referiți numai „la ce v-a ascultat” și la „ceilalți ce nota au luat”, întrebați despre ei, despre prietenii lor, ce dinamica au, ce muzica asculta ce cărți citesc, citiți și ascultați și ceea ce le place lor, cunoașteți-i (apoi povestiți-le la fel și voi, sa vadă ca sunteți oameni reali nu doar mama și tata). Scoateți-I din oraș când puteți, în natură la pădure munte mare delta rezervație naturala. Mergeți la film, la expoziții, concerte, explorați orașul, orice. Îndrăzniți sa ieșiți din tiparul școală, afterschool, meditații, concursuri, apoi vegetat cu toții epuizați în weekend (reteta sigura pentru burn-out)
      Nici o scoală oricat de scumpa nu ii va pregăti în totalitate pentru viata, trebuie sa ne asumam mare parte din aceasta responsabilitate.

    • Ioana spune:

      Fix la asta ma gandeam. Cred ca poti sa suplinesti lipsa practicii din sistemul de stat in cazul in care nu iti permiti o scoala.privata.
      Exemplele de mai sus sunt cam ce ar trebui facut.

  • gabitza_sta spune:

    Sistemul Verita este un sistem interesant, am explorat si noi pt M. ideea de a veni la ei. M-a atras predarea in engleza, sistemul integrat de predare despre care spuneai si tu.
    Vad o problema in tranzitionarea de la acest sistem la unul de stat, daca se pune problema. Am avut si eu discutii cu cei de acolo (se poate intampla si ca parintii sa nu mai poata sustine acest efort, mai ales daca vorbim de 2 copii in familie, etc) si atunci copii trebuie sa aiba o tranzitie lina.
    Nu sunt de acord pe ideea ca este o scoala cu cost mediu si nu mi se pare fair ca este prezentata asa. Exista cu siguranta si scoli mai scumpe, dar asta nu inseamna ca este pozitionata mediu. Cred ca aici pur si simplu este vorba de asumare, Da imi duc copii la o scoala privata, da este scumpa dar noi in familie am decis sa facem asta.
    Din scolile pe care le-am vazut si eu anul trecut (Avenor, Scoala mea, Genesis, Scoala Europeana), Verita face parte din segmentul cu pret ridicat (asta daca nu au scazut preturile si eu nu stiu…).
    In rest numai de bine, cred ca exista multe scoli care se pot inspira din acest model, chiar daca sunt „legati” de curicula clasica.
    G.

    • Irina spune:

      Este o școală cu cost mediu dacă o luăm în categoria sa – adică școli internaționale în București, cu curriculum internațional și un mix de profesori români și profesori străini. Dacă veți căuta așa veți vedea că este chiar printre cele mai ieftine școli care adoptă curriculum britanic (în prezent există doar una mai ieftină).
      Dacă este să o poziționăm în segmentul școli particulare atunci Verita devine o școală scumpă pentru că majoritatea școlilor private au un cost de 500-600 EUR/lună iar la Verita acesta este dublu.
      Dar să nu confundăm un Avenor sau Genesis care folosesc curriculum românesc dar niște metode de predare mai „up-to-date” și mai multe ore de limbă străină decât o școală de stat, cu Verita care este școală internațională unde se studiază curriculum britanic. Din punctul meu de vedere Verita, prin statutul ei, trebuie comparată cu Cambridge School of Bucharest, British School of Bucharest, Lycee Francais Anna de Noailles și altele unde nu se urmează programa românească.

  • Adrian spune:

    doar ca sa confirm ca am citit bine pe site: 9500 + 7500 + (1150×2) = 19300 pe an ? pentru 2 copii ? fara excursii si alte activitati extra ? uniforma rechizite etc. ?

    • Printesa Urbana spune:

      buna, cel de al doilea copil al familiei are un discount semnificativ. nu mai platim alte lucruri, gen rechizite, uniforma etc. platim transportul cand se fac excursii, normal (pana acum au fost doua) si bilete la muzee etc.

    • Lia spune:

      Despre ce discount este vorba mai exact (procentual)? Eu l-am inscris deja pe al doilea, incepe din septembrie, am platit pana acum doar taxa de inscriere si la aceasta n-am avut niciun discount.

    • Printesa Urbana spune:

      nu, la taxa de inscriere nu este nici un discount, nici la taxa de masa, doar la taxa anuala de scolarizare.

    • Eu spune:

      1930eur pe luna??? Pai e peste dublu fata de scolile private clasice enumerate de cineva mai sus.

    • Cristina I spune:

      Buna!
      Este precizat ca suma se plateste pentru 2 copii.

  • Cristina C spune:

    Perioada asta am cautat mult scoli private, am tot analizat preturi. Eu zic ca e printre scolile scumpe totusi, de fapt e chiar cea mai scumpa dintre scolile pe care le-am analizat eu…
    Oricum, suna bine modul cum organizeaza studiul copiilor.

  • Dan spune:

    Cand ai scris prima data despre Verita, in 2017, taxele erau mai mici.
    Pentru clasele 1-6, taxa era 7800 euro iar acum este 9500 euro. Pranzul costa 1100 euro, acum costa 1150. Se pare ca nu duc lipsa de clienti, ceea ce este bine, inseamna ca sunt multi oameni „upper middle class” care investesc in educatia copiilor.
    Costurile insa sunt foarte mari, nu este nicidecum o scoala privata cu pret mediu.
    Pentru o familie cu doi copii in ciclul primar insemana din start 2×9500+2×1150 = 21300 euro pentru 1 an, aproape 1800 de euro/luna, in fiecare luna.
    Nu mai calculam activitati afterschool, excursii, petreceri si zile de nastere ale colegilor.
    Practic, fara venituri lunare de minim 5000 de euro, o familie cu 2 copii nu se poate gandi la o astfel de scoala privata.
    In plus, tot sistemul este gandit sa nu iesi din el pana la finalizarea liceului. La final, dai un bacalaureat international si mergi la o universitate in alta tara.

    Imi spunea o cunostinta mai demult, om destept, specialist intr-un domeniu bine platit, care avea copilul la o scoala de stat de fite din Bucuresti, ceva gen Jean Monet, ca nu reusea sa faca fata cheltuielilor „sociale”. Multi dintre colegii copilului sau veneau la scoala in masini foarte scumpe, haine de fite, ultimul iphone, zile de nastere serbate in cluburi scumpe, vacante petrecute in destinatii exotice, cadouri scumpe pentru profestori.
    E tare aiurea pentru un copil mai mare sa simta ca nu este pe acelasi nivel cu ceilalti colegi, ai caror parinti nu au grija banilor, sa nu aiba ce au si ceilalti.

    • Printesa Urbana spune:

      uite, la scoala asta nu sunt deloc genul acesta de fițe, copiii nu au telefoane, poarta haine normale, ca si noi, mașinile parintilor sunt medii (mai sunt și câteva scumpe, dar puține, sau nu mă pricep eu), sunt mulți expați care nu dau doi bani pe chestiile astea, si sunt oameni ca noi, care muncesc o gramada pentru banii pe care ii dau la scoala asta si care nu intra in genul asta de concurenta.

      vad fite mai mari la liceul de pe strada noastra, copiii coboara numai din jeepuri cat casa mea, blocheaza tot traficul, astea…

    • deea spune:

      Cred ca asta cu Fițele se văd mai târziu, depinde de familie, de copil dar eu spun ca trebuie totuși sa ții pasul cu acei copii: vacantele lor, petrecerile lor. Nu e neaparat fiță la modul la care ne gândim noi. Eu cunosc persoane care conduc mașini oarecum banale, stau in apartament normal sau casa modesta dar copiii își fac zilele de naștere la restaurante de patru stele, vacantele sunt de lux, hainele de mii de euro- asta e modul lor de viața și nu văd lucrurile altfel. Nu sunt deloc lipsiți de modestie și investesc in educația copiilor, participa la evenimente caritabile, donează sume mari unor cauze- deci oameni de calitate.
      Când am avut copilul la o grădinița privată Montessori, eram cred cei mai săraci de acolo. Toți erau oameni cu mult bun-simt, fata avea prietene bune, dar diferențele le vedeam și le simteam. Țin minte când la ziua ei a primit un cadou de la prietena ei buna mai scump decât mi se părea firesc pentru o aniversare de cinci ani, dar nu fusese ostentativ, chiar era ceva ce sărbătorita își dorea iar acea familie avea posibilitatea ( și probabil li se părea o suma infima raportat la veniturile lor). Nu mai vorbesc de copii obisnuiti cu croaziere, vacante in locuri exotice, ski in Austria jumătate de iarna…a mea nu avea o săptămâna pe litoralul românesc și eventual o alta mică ieșire tot pe la noi. Aflasem ca spunea mereu ca nu a mers nicăieri in vacanța fiindcă are părinți ff ocupati și mi-a rupt inima. Părerea mea este ca nu putem tăia dintr-o parte și pune in alta fără efecte adverse. Dacă bugetul familiei permite o anumită școala doar cu sacrificii destul de mari, atunci probabil acea școala nu e pentru acea familie. Scoala aceasta e ideală pentru cei pe care nu ii ia cu leșin când se apropie data de plătite a taxei sau când se anunța o mărire de taxa.

    • Robo spune:

      diferenta de venituri este o problema pt copil doar daca in mediul in care este copilul se pune accent pe bogatie… si nu ma mira ca s-a pomenit de jean monet, ca acolo din cate stiu eu e o competitie a potentatilor zilei prin intermediul copiilor, in buna traditie romaneasca.

      in afara de asta, cred ca diferenta de venituri poate fi o problema doar daca nu ii poti asigura copilului un standard rezonabil, decent.

      concret, daca nu ne vom mai permite o vacanta rezonabila, da, posibil copilul sa fie afectat.
      dar daca copilul ma va intreba de ce noi mergem in vacanta la marea neagra/bulgaria/grecia in timp ce colegii lui merg in stiu eu ce destinatie exotica, ii voi spune simplu ca e din cauza ca nu ne permitem si ca valoarea unei vacante nu sta in destinatie ci in felul in care am petrecut noi timpul ala impreuna.

      de fapt, eu sper ca educatia pe care o primeste de la noi si de la aceasta scoala sa il faca sa inteleaga asta si singur si sa nu-mi puna asemenea intrebari… chiar mi se pare aiurea sa-mi fac probleme ca nu pot sa ofer copilului vacante in destinatii de la nu stiu cate mii de euro in sus doar ca sa fiu la acelasi nivel cu altii care si le permit.

      de aceea, cel putin pana la liceu eu nu vad probleme…

    • Eu spune:

      F bine ca ii explici si la un moment dat va aprecia asta dar nu cat va fi copil. cat va fi copil printre copiii cu vacante exotice va suferi ca firescul lor nu poate fi si firescul lui. am vazut cum o prietena a fetitei mele a zis ca ea nu a mers niciodata intr-o excursie in afara tarii ca parintii ei nu au bani si se vedea suferinta ei, suferea pt ca e diferita, nu pt ceva ce nici nu stie!

    • Maria spune:

      Deea, am suferit alaturi de tine citind randurile tale, dupa care mi-am dat seama ca tristetea este a ta si a mea, adulti deja educati si „aclimatizati” in acest tip de cultura care pune accent pe bani, competitie si diferente. Nu tagaduiesc ce scrii, totul este adevarat, ca parinte este clar ca simti aceasta presiune… dar este perceptia ta de adult, nu cea a copilului. Cred ca noi ii impovaram pe cei mici cu bagajul nostru si, uite asa, continua si ei acelasi cerc vicios. Din ce spui tu, parintii colegilor copilului tau sunt/erau oameni decenti, cu un nivel de trai mai inalt, care nu au facut niciodata caz de diferenta dintre voi. Daca tu nu-i bagi idei in cap copilului… el nu are de ce sa creasca timorat de diferente.
      Raspunsul lui Robo de mai jos mi se pare foarte bun. Limitele noastre nu sunt limitele copiilor nostri, dar pt.asta trebuie sa le constientizam si sale indepartam.
      Va urez succes in educatia cu „bun simt” 🙂

    • deea spune:

      Sincer, e și nu e așa. Am o sora mult mai mica decât mine, eram aproape adult când s-a născut, deja trecuse revoluția de ani buni și lucrurile la noi se schimbaseră. Ea a simțit din plin diferențele materiale, deși educația de acasa era cea corecta, doar am trăit și eu in aceeași familie. A suferit enorm ca nu are telefon ( era singura din clasa fără telefon la 11 ani), ca nu are nu-stiu-ce altele, mergea in vizite la colege cu zeci de păpuși Barbie de colecție, cu console video ultima generație, vedea poze din toate colțurile lumii etc. Copiii văd și simt, își doresc, chiar dacă înțeleg ca “asta e situația” tot suferă. Nu mai spun ca probabil nici acei colegi nu se comportau impecabil, probabil unele remarci și răutăți existau, copiii sunt foarte cruzi. Toate aceste complexe au apărut pe la 7-8 ani și au dispărut cu maturizarea, la 15 ani o durea in cot de ce au sau fac alții. Dar anii aia au fost dureroși. Trec prin același lucru cu copilul meu, acum e intr-un mediu oarecum echilibrat, are colegi cu familii chiar modeste financiar( deși școala e tot privată dar nu atât de scumpa cum era grădinița) și asta ajuta. Ea înțelege multe- de exemplu faptul ca noi am putea avea mai mulți bani dacă am lucra mai mult dar am ales sa stam in familie ( are colegi ce își văd părinții doar o zi pe săptămâna), dar reacțiile ei din subconștient nu le poate controla. De exemplu, intrasem cu ea intr-un magazin mai scump sa iau un cadou și imi arată senina bluze sau rochițe cu care vin colegele ei la grădinița, acolo unde murdărești, rupi, pierzi. Erau lucruri pe care eu cu greu mi le permiteam, sa i le dau la gradi ar fi fost un lux de neimaginat. Dar da, erau faine, vroia și ea sa meargă așa la Gradi. S-a întâmplat sa pună senina in coșul de cumparaturi o păpușa pe care “ o au toate fetițele” și noi sa o punem la loc in raft și sa explicam ca poate de Crăciun. Atunci, pe loc, e dureros.
      Iar apropo de vacante, ca am văzut și in articol ceva aluzii acolo: noi am încercat sa ne schimbam conceptul de vacante, am prins curaj și am început sa căutam cazări in pensiuni mici, cabane, apartamente de încheiat, tot felul de variante decente cu costuri mici pentru a putea pleca cât mai des. A fost varianta complet neinspirata, am luat boli pe care greu le tratam și in ziua de azi. Nu apar pe loc ci la mare distanță și uneori nici nu faci legătura cu un anumit loc de cazare. Am primit recomandare ferma de cazări la multe stele, eventual cerut ceva contracte cu firme de dezinsecție, deparazitare etc, sa vedem sigur ca au. Surse sigure ne-au garantat ca prea putini respecta la noi legislația dar măcar sa aibă contracte valabile, unii spală și dezinfecteaza in propria gospodărie. E valabil mai ales pentru țara noastră dar sunt foarte multe cazuri ce vin din afara cu boli ( Grecia e campioana din câte aud). E un off-topic dar e bine de știut, mai ales ca, repet, sunt simptome ce apar uneori la mare distanță de perioada respectiva.

    • Robo spune:

      Deea, si eu am trait exact ce a trait sora ta, nu eram saraci dar cam asta era tot. De aia am zis ca da, copilul poate sa sufere daca parintii nu au un standard rezonabil, middle, cum sa ii spun. In cazul meu de exemplu, ai mei nu isi permiteau sa aiba masina, vacante, video, haine nu stiu de care etc; la facultate nu mi-am permis computer, de exemplu, desi aveam nevoie de el.
      Dar eu cred ca daca acest standard middle este atins, faptul ca, de exemplu, copilul nu-si schimba in fiecare an telefonul cu ultimul model cum fac colegii lui nu ar trebui sa fie motiv de tristete. Si daca totusi e, i se va explica de ce nu ar trebui sa fie.
      Mi se pare chiar de nedorit pt sanatatea mintala a viitorului adult sa fie axat pe diferentele astea materiale inca din adolescenta/ copilarie.

    • deea spune:

      Ai mei erau middle, zic eu, doar ca probabil nu pentru acea clasa. Era o clasa buna, între acelea pentru care se bat părinții. Automat avea in clasa copiii medicilor șefi de secție, ai profesorilor universitari ( e vorba de centru universitar), copii de directori, poate și câțiva “patroni”. 80% dintr familii, dacă nu mai mult, erau de calitate, ajunși corect in poziții importante și cu venituri pe măsura. Părinții mei, ambii cu studii superioare dar din păcate cu venituri medii ( poate ușor peste medie chiar), cu un alt copil de ținut intr-o facultate deloc ieftină și cu muuulti ani de studiu in fata, plus ca nici tineri nu mai erau. Majoritatea colegilor surorii erau singuri la părinți, părinți in jur de 35 de ani, eventual in familii in care și bunicii erau foarte bine material. Pur și simplu era o diferența considerabila. Ai mei poate ar fi avut de unde sa ii facă acele mici/mari mofturi dar preferau sa ma țină pe mine in facultate in condiții cât mai bune( ceea ce a sporit frustrarea copilului mai mic iar consecințe se văd și acum când e adult) și sa mai pună deoparte pentru ce va urma ( un al doilea copil de ținut in facultate din doua pensii). Au fost vacante inclusiv in străinătate, anual, variante cât mai low-cost, dar erau. Mașina aveau dar era singura Dacie din clasa surorii. Avem tv, video, calculator, dar colegii aveau laptopuri. In blocul in care locuiam ai mei erau între cei “avuți”. In același mod, am prieteni ce nu stau deloc bine financiar și totuși copiii, la școala din cartier, sunt cel mai bine îmbrăcați și au cele mai bune rechizite. Când a fost vorba de mutat la o școala mai bunicică situația s-a schimbat dramatic ( deși veniturile familiei crescuseră și cumva ei o duceau mai bine). Când povestesc toate astea nu ma refer la o familie anume, sunt sigura ca voi va permiteți echilibru. E mai mult un îndemn pentru părinții care citesc și poate gândesc ca, dacă mănâncă pâine goala tot restul vieții, poate reușesc sa ofere copiilor educație de top. Dar echilibrul trebuie sa existe, nu stiu dacă m-am făcut înțeleasă.

    • Robo spune:

      @deea
      De acord ca nu ar trebui sa mananci paine goala doar pt a oferi educatie scumpa copilului, nu e bine nici pt tine nici pt el.
      Poate doar la facultate sa iau in considerare asa ceva, dar pana atunci in nici un caz.

    • o femeie spune:

      Deea, cred ca fiecare din noi am trecut cel putin o data prin situatii ca astea, fie pe timpul lui Ceausescu cand realmente am mancat o singura data banane, fie in facultate cand am avut aceeasi pereche de blugi si singura cativa ani, etc.
      Mi-a fost usor?
      nu.
      Dar daca sunt omul de acum, sunt si datorita diferentelor astea, asa am inteles si apreciat oamenii, apropiat pe cei ce au si care nu o arata sau care respecta si mai sus si mai jos.
      Problema mare la mine nu a fost ca nu aveam, ci ca nu aveam incredere si acceptare in suflet. Si asta am vazut-o in comparatie cu prietena mea, 3 fete, situatia financiara mai dificila ca la noi, dar la care mama a reusit sa compenseze prin caldura, activitati de familii, plimbari etc. si asa am inteles ca la mine acasa e ceva in neregula ca ne agatzam fericirea de niste obiecte, obiecte care intr-o zi au venit dar nu au umplut gaura lipsa – cea din suflet.

      Astazi, eu parinte, copila de 11 nu are telefon. Jumatate din colegii ei nu au (si din cei ce au, multi au telefoane cu butoane doar sa sune/sa fie sunati, si nu touchscreen). De ceva ani mergem in vacante cu cortul si am avut contact cu familii cu 3-4-5 copii, fara telefon, dar cu o atmosfera senina si relaxata, plini de veselie, si sanatosi !!!

    • deea spune:

      Sincer, eu am trăit cumva invers: pe vremea comunismului, având jumătate de familie plecată din țara in lumi mult mai bune, aveam lucruri despre care ceilalți copii ( majoritatea , fiindcă mai erau in situația noastră) nici nu știau ca exista. Pentru ai mei era un calvar fiindcă eram urmăriți, ascultați, persecutați de către regim, dar eu toate astea nu le vedeam. In schimb, deși eram și încă sunt o persoana modesta, cu siguranța nonșalanta mea in a folosi lucruri absolut sf pentru majoritate probabil jignea. E posibil chiar sa fi fost răutăcioasă uneori, deși atunci nu vroiam abia acum imi dau seama ca răneam. Nu mai zic ca abia acum am aflat ca anumite lucuri întâmplate la școala erau strict legate de posibilitatea familiei mele de a sponsoriza cu diverse. Eu eram minoritara și tot stiu ca am rănit și complexat, dacă majoritatea sunt cei cu posibilități e infinit mai greu. Repet, cred ca sunt lucruri de luat in seama, nu de decis in funcție de asta dar nu se pot neglija aceste amănunte. E foarte greu sa crești Cenușăreasa. Da, pana la urma printul te alege pe tine dar sigur îți creezi niște mecanisme de coping nu foarte sănătoase in toți acei ani. Eu vreau sa ne învârtim între oameni asemeni noua, e relaxant, plăcut, vorbim aceeași limba, avem aceleași activități și idealuri, ma gândesc ca și la copii e la fel-mult mai plăcut sa vorbeasca aceeași limba cu cei din jur. Brusc mi-am amintit de fetita unor buni prieteni care stau la casa ( nu luxoasa dar noua și decenta) care a fost in vizita la ncolega ei de banca și a exclamat de fata cu familia ei “ Doamne atât e casa ta, doua camere? Cum adică nu ai camera ta? Pai și unde dormi? Ești săracă, ca copiii aia de care imi spune mama și cărora le donam hăinuțe și jucării? Imi pare rău, dacă știam îți aduceam din jucăriile mele vechi, imi place mult de tine și mi-as dori sa nu fii așa săracă”.

    • o femeie spune:

      Deea, aveai blugi? ca eu primii prin 1992, parca, pe cei ca tine te invidiam :)- ca sa iti dai seama ce era in mintea mea de copil :))))

      As adauga o situatie din copilaria mea cand nu aveam blugi , cand, o persoana a atras atentia mamaiei sa nu mai zica de banane (primisem cadou de la matusa din Tulcea un pachet cu un snop de banane). Explicatia a fost ca in partea aia a lumii nu tine minte sa se fi vandut vreodata banane.

      Dar am avut ceva ce nu aveau multi din colegii mei, si mi-am dat seama repede de asta: mancare la discretie. Bunicii munceau mult (job, gospodarie) si aveau permanent vaci cu lapte din belsug (ilegal dar mai taiau cate un vitzel), porci, gaini (peste 100, tin minte ca numarai), oi, gradina, etc. si tin minte ca am zis ceva de genul ca eu la mamaia beau smantana cu cana de 1l :))))) – ce neobrazare la mine :)))) (si am impresia ca nu m-au crezut, realmente cine sa ma creada in vremurile alea re restriste ca aveam la dispozitie lactate fara numar, si tin minte o cana de 1l de tabla, mare, rosu in exterior, interior negru cu gradatzii albe, in care strangea mamaia smantana de pe galeata cu lapte, si din care aveam voie sa iau cat vreau – aia dulce proaspat stransa o beam 😀 )

      Altfel, da, am avut multi ani mecanismele astea nesanatoase: ca sunt saraca. Pana intr-o zi cand mi-am seama ca e ceva rau in mintea mea si ca imi induc eu mesaje proaste asa ca de atunci sunt bogata: bogata in experiente, prieteni, vacante, carti, fericiri.

    • deea spune:

      Haha, am avut blugi, chiar și un set geaca și pantaloni “blugi”, se uita lumea pe strada ca la extraterestru. Am avut palton cu puf de gasca, ghete de zapada din astea adevărate, cea mai vie amintire era cea cu “adidașii cu scai”: nu avea nimeni între cunoscuți și am o amintire cum efectiv toți copiii din cartier stăteau in genunchi la picioarele mele și închideau-deschideau scaiul cu o fascinație demnă de un film. Făceau cu rândul iar eu ma simteam ca o maimuța la circ. Sincer, cred ca cineva mai sus a punctat bine: nu e vorba de bani, e vorba de diferențe. Am scris și eu intr-un comentariu, trebuie sa faci parte din acea lume, indiferent dacă asta presupune bani. Eu nu ma simteam bine, copil fiind, când se uita lumea după mine. Imi amintesc ca am plâns zile întregi după un ghiozdan dintr-o vitrina, o panarama de ghiozdan de altfel, eu având unul de piele cu zeci de compartimente și catarame si chestii cool. Stiu ca plângeam ca ghetele mele de iarna nu aluneca pe gheata și nu ma puteam da niciodată cu prietenii mei, așa ca pe ascuns mi le luam și pe alea dintr-o imitatie oribila de piele, in care îți înghețau picioarele și cu care îți rupeau gatul pe gheata. Eu vroiam sa fiu cu prietenii mei, sa am aceleași experiențe, aceleași trăiri.

  • Mirela spune:

    Stiti cumva daca exista scoli care folosesc acest sistem si in alte orase din Romania?

    • Printesa Urbana spune:

      Hm, poate scoala finlandeza de la Sibiu si cea privata de la Timisoara? Din pacate nu stiu, poate ne spun cititorii.

    • o femeie spune:

      Babel la Timisoara, ceva stil waldorf in brasov, mai e un waldorf in bucuresti de peste 30 ani (sau sper ca mai e, eu cunosc 2 absolventi de acolo, unu cadru universitar si cealalta e o super faina business lady ce o cunsoc)

  • Oana spune:

    Si noi ne pregatim sa dam juniorul la scoala, dar fiind in provincie, nici vorba de scoli private, doar una este si aceea pe sistemul traditional. Pana la urma am decis pentru waldorf, care e singura optiune altfel si se axeaza tot asa, pe predarea fara manuale, pe explorare, pe latura artistica, ar fi loc de mai bine, dar asta e, nu avem de unde alege. Dar cred ca le va fi bine, pentru ca nu se dau note, se face o evaluare care ajunge la parinte, este asa zisa sedinta cu parintii lunar, copiii sunt incurajati sa lucreze in echipa iar ca si volum de cunostinte se echivaleaza cu sistemul traditional la clasele 4, 8 si a 12-a. Ce zici tu de verita suna extraordinar, ma bucur ca le e bine copiilor acolo!

  • Ana spune:

    E o scoala foarte scumpa pentru Romania, noi platim un pic mai putin pentru o scoala foarte buna in UAE unde oricum educatia e foarte scumpa dar este foarte bine ca exista astfel de scoli si ca oamenii au optiuni. Niciodata nu se va imbunatati sistemul de stat daca in jur nu exista astfel de scoli, oamenii vor veni in contact cu astfel de modele si vor cere sa fie extinse si in domeniul public. Ca va dura foarte mult si probabil schimbarile vor fi mici e adevarat dar eu cred ca e un punct in plus ca exista scoli private.

    Nu prea am inteles sistemul pare a fi o combinatie intre IB si British, care sunt sisteme educationale foarte bune (mai ales IB). Metoda e aceeasi si la noi cu teme (unit of inquiry) si la sfarsit copiii fac proiecte. E un sistem care imi place foarte mult si care are numeroase beneficii, mai ales pe partea dezvoltarii sociale si a soft skills-urilor. Mult success copiilor si la cat mai multe scoli din acestea in Romania!

  • Ala spune:

    Doamne, Ioana, sa traiesti o mie de ani si sa ne tot ajuti cu astfel de articole!
    Asta imi doresc si eu pentru copilul nostru. Din pacate, nu ne vom permite niciodata financiar acest sistem benefic de invatamant. Trist este ca stiu ca nu suntem singura familie in aceasta situatie. Imi doresc sa se implementeze si la stat, insa acum, in loc sa stearga tot sistemul asta bolnav si sa il regandeasca de la zero, se incapataneaza sa repare un motor calat!
    Pe mine m-a impresionat puterea ta, ma refer la schimbarea pe care ai adus-o in ceea ce priveste alaptatul in public. De asta avem nevoie pentru a initia schimbarea catre un sistem de invatamant orientat catre copil.
    Hai!

  • Cristina spune:

    Impresia pe care mi-a lasat-o mie Verita este ca nu reusesc sa implementeze destul de bine viziunea lor. Dar felul in care gandesc si vor sa faca lucrurile este intr-adevar de nota 10.
    Te rog spune-ne si de profesori, stiu ca au un minus aici, probabil tot din cauza faptului ca este greu sa gasesti pe cineva care sa se plieze bine pe sistem.
    Si mai stiu cazuri de copii retrasi pentru ca nu erau suficient de stimulati intelectual.
    Cele doua minusuri de mai sus ma fac pe mine sa mai caut si in alta parte. Desi nu stiu daca o sa gasesc ceva mai bun…

    • Adriana B spune:

      Cristina, din experienta mea ca parinte cu copilul in sistemul privat de invatamant, deschiderea si disponibilitatea pe care o are scoala (pt dialog cu parintii, incurajand comunicarea intre parinti si facilitand gasirea unei solutii) este ceea ce conteaza. Nicaieri nu-i perfect, daca nu e una, e alta… e aproape imposibil sa nu aiba ceva care nu e fix pe aceeasi lungime de unda cu ceea ce crezi tu / iti doresti pt copilul tau. Si da, resursa umana (ie. gasirea profesorilor care sa fie competenti si sa puna in practica viziunea scolii) reprezinta o provocare pt toate scolile private din Romania.

  • o femeie spune:

    din ce am discutat cu alti parinti/profesor, scolile step by step, waldorf, montesori predau similar. Fix la fel sunt si scolile finlandeze, dar si scolile care fac invatamant la distanta (conceptul de homeschooling).

    Sper sa citeasca despre asta cat mai multi educatori/cat mia multi invatatori/cat mai multi parinti, pentru ca putem introduce asemenea activitati in viata de zi cu zi a copilului, cu costuri zero.

  • Oana spune:

    Noi locuim in UK si baietelul meu merge la o gradinita privata, considerata una dintre cele mai bune (si scumpe) din UK. Pentru un program standard de aici (07:30 – 13:00), taxa anuala e de £ 6,840 lire sterline. (https://www.busybeeschildcare.co.uk/nursery/dundee-meadows)

  • mihaela spune:

    Ioana, stiu ca aveai copiii – sau cel putin unul dintre ei – la gradinita/ scoala Montessori; de ce nu ai continuat in acelasi sistem?

    • Printesa Urbana spune:

      amandoi au mers la gradinita Montessori, sofia 3 ani, ivan un an, acum sunt amandoi la scoala verita. nu s-a pus problema de scoala Montessori, am decis ca nu e pentru noi.

  • Denisa spune:

    Suntem nevoiți sa ne mutam la București și as dori sa știu dacă aveți experiente sau păreri despre liceul waldorf Ita wegman.

    • nilufera spune:

      Ita Wegman nu este scoala Waldorf, este o combinatie, o strutacamila; Exista insa Liceul Waldorf din sectorul 2, cu clase 0-12, depinde si unde veti locui, poate fi greu de ajuns, in zona Pantelimonului este jale la orice ora.
      Stiu insa ca nu primesc decat copii cu gradinita Waldorf.

  • Luiza spune:

    Multumesc pentru articol, foarte interesant. Fac un pic de research pe tema asta si asa am dat peste el. Eu locuiesc in Olanda si aici am gasit un articol cu mai multe explicatii daca este cineva interesat sa afle mai mult despre IPC. https://amsterdam-mamas.nl/articles/what-international-primary-curriculum

    La noi se incepe de la 4 ani si este bilingv olandeza/engleza. In Romania nu se preda in romana nimic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *