Cinci ani de Soare

Ca să vezi cum duc lucrurile unele către altele, cum curg consecințele una din cealaltă, iar destine se schimbă într-o clipă.

Acum cinci ani fără o zi, bona noastră de atunci m-a anunțat de dimineață că nu mai poate veni, că e bolnavă. Sofia avea doi ani și-un pic, îi promisesem parc. Eu eram teribil de însărcinată, 37 de săptămâni și două zile. Mi-am luat laptopul, pentru că deh, aveam și ceva urgent de predat, am luat fetița în căruț și am pornit în parc. Am ridicat-o de vreo două ori, nu mai știu de ce. Simplul drum spre și dinspre parc mi-a fost cumplit de greu. Am simțit că mi-am forțat burta și spinarea.

A doua zi aveam controlul de rutină, la ginecolog. Mă durea ușurel burta. Ai dilatație doi, mi-a zis. Azi naști. Te mai duci acasă sau te internez?

M-am dus acasă, nu-mi luasem rămas bun de la Sofi, nu știa că nu avea să mă mai vadă niște ore bune. L-am sunat pe soț. Era prea devreme. Băiețelul trebuia să mai fi stat la dospit, dar circumstanțele l-au invitat în lume mai devreme.

S-a născut frumos, după câteva ore de travaliu, mai mic de 3 kilograme, vinețiu și slab ca un pui. Nici nu i se auzea vocea când plângea, rar deschidea ochii.

Au trecut cinci ani. Azi se împlinesc cinci ani din ziua în care eu, noi, fără să vrem, l-am grăbit să se nască.

Drept e că nici nu prea mai aveam răbdare. Voiam să-l văd, să-l iubesc și pe dinafară, că pe dinăuntru îl iubeam deja de trei anotimpuri. Când i-am văzut chipul mic și dulce, degetele cât bețele de chibrit, nasul subțirel, părul fin, gata, am fost cucerită pentru totdeauna.

S-a lipit de mine imediat și acolo a rămas și acum, după cinci ani. Mereu mă ține de mână. Mereu mă caută. Mereu mă cheamă. Dacă se duce la baie, iar eu îl aștept pe hol, din zece în zece secunde mă strigă, să se asigure că sunt acolo.

E în continuare ca un soare, râde, glumește, te sperie, aleargă.

E așa o bucurie să fiu cu el! mi-a spus învățătoarea lui la final de an. Mi-au dat lacrimile, pentru că eu știu, noi știm ce bucurie e el, dar cu alții e foarte rezervat. Stă mult să analizeze contextul, să citească oamenii. Vorbește puțin și doar când e sigur că ce are el de spus va face diferența. Îi place să lucreze la școală, înțelege imediat cerințele și termină repede ce are de făcut. Îi plac matematica, experimentele, să scrie și să citească, îl fascinează roboții și tot ce implică mecanisme și butoane.

Îi place joaca fizică, să împingă, să tragă, să sară, dar numai cu noi. Pe ceilalți nu vrea să îi atingă și nici să fie atins de alții nu suportă.

E în continuare nervos uneori, se aprinde repede, dar se controlează mult mai bine ca acum un an.

E curajos și tenace.

E frumos.

E drept.

E sclipitor de isteț.

Ține minte chestii incredibile. Sunt fascinată de el.

Mereu întreabă ceva sau explică ceva.

O clipă nu mă lasă să mă plictisesc.

La mulți ani, Soare! Mă bucur că ai răsărit mai devreme, că ești perfect, că ești cu noi, că ne-ai învățat atâtea și mai ales să ne uităm la noi, că ne dai curaj imediat după ce ne faci să ne fie cel mai frică din lume!

Ești minunat! Lumea e un loc mai bun datorită ție.

Te iubim!

22 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *