ne(siguranță) și (ne)încredere, tehnologie (lipsă) și (in)competență: două cazuri în care facebook a găsit în locul poliției o persoană dispărută și o bicicletă furată

Cazul sinistru al fetelor răpite în Caracal, violate, ucise, tranșate și arse de un (cel mai probabil) psihopat despre care comunitatea știa că e violent, că își agresa frecvent în trecut nevasta și copiii, care avea activități dubioase și care mai fusese investigat în legătură cu dispariția


altei fete, a pus față în față realitatea din sistemul polițienesc românesc și așteptările noastre, bazate pe serialele polițiste americane.

Noi repede ne-am gândit că stai așa, există o listă cu persoane răpite, semnalmente comune, există o listă cu posibili suspecți, poliția are informatori în comunitate, într-o oră ar putea pune la un loc toate informațiile astea, plus apelurile victimei și ar rupe ușa, salvând fata întreagă.

Doar că poliția română e foarte departe de a putea face toate acestea. Vă dau două exemple din interacțiunea personală cu departamente de investigație din cadrul poliției române, ca să nu mai aveți vreodată așteptarea că există cineva acolo care investighează cu adevărat, că vreun cap limpede stă și se gândește la toate cele ca să salveze pe cineva, că sunt puse cap la cap informații. Nu e cazul. cele de mai jos mi s-au întâmplat mie personal, nu sunt zvonuri și nici exagerări.

Cazul 1: Persoana dispărută

Acum ceva vreme, o persoană din anturajul nostru a dispărut. La vreo două săptămâni, am fost chemată să depun declarație. Am depus-o la propriu, cu pixul pe hârtie. Când ne-am văzut ultima oară, ce a spus, dacă era tristă persoana, dacă avea gânduri de plecare.

Ce m-a frapat din prima a fost că în biroul de cinci criminaliști, nu exista nici un computer, laptop, nimic. Birouri ciobite de lemn, pline de dosare cu foi și telefoan fixe cu butoane. Asta era acum trei ani, nu acum 20, musai să precizez asta. Exista într-o anticameră un ceva ce semăna bine cu un 486 din acela cu monitor cu tub, ecran albastru și sistem de rulare MsDOS, plus dischetă. Era pornit, pulsa un cursor galben pe el.

Nu prea seamănă cu ce vedem prin filme, m? Monitoare uriașe, căutări în baza de date, echipe multidisciplinare care pun toate informațiile într-un sistem centralizat, care te ajută să ai acces la tot ce poate avea legătură cu cazul. La noi e pe bază de dosare cu șină, mii de foi scrise de mână, în limbaj de lemn. Ia centralizați voi rapid declarații și dovezile dintr-un caz, cât să nu moară o victimă a unui psihopat în timpul ăsta.

Siguranță și încredere, tehnologie și competență.

Apoi a urmat un soi de interogatoriu din care eu mi-am dat seama că doamna comisar nu știa cum funcționează facebookul. Voia să vadă profilul persoanei dispărute, eu îi spuneam că nu poate dacă nu sunt conectați pe FB și profilul e privat, doamna insista că ea dă căutare pe google și sigur găsește.

Apoi, am întrebat într-o doară, discuția era prietenoasă:
– Dar știți sigur că mai e în țară? Ați verificat la liniile aeriene?
– Ăăăă… priviri mirate între comisari.
– NU AȚI VERIFICAT LISTELE DE PASAGERI?
– Nu, e complicat, există chestiuni de viață privată…
– Păi, poliția nu are acces la informațiile acestea?
Priviri încurcate.
– De ce, aveți informații că ar fi vrut să fugă din țară? au întors ei din nou interogatoriul către mine.
– Nu, nu am.
– Sigur?
– Sigur. Mă gândeam doar că ați verificat asta deja (că așa e în filme, mi-am zis, suni la spitale, morgă, gări, companii aeriene, verifici în vămi, să știi dacă omul mai e viu și în țară).
– Stați fără grijă, investigăm toate pistele.

În două săptămâni de când dispăruse persoana, ei investigau pe hârtie toate pistele. Pe hârtie.

Persoana a fost găsită în siguranță peste câteva săptămâni, cu ajutorul unei campanii de share masiv pe Facebook, cineva din alt oraș a văzut-o, ne-a anunțat, s-a făcut contact, a revenit acasă cu bine.

Poliția zero – Facebook 1.

Cazul 2: Bicicleta furată

Acum patru ani cineva mi-a furat bicicleta din scara blocului. Am chemat poliția, au luat amprente, stați liniștiți că n-o mai recuperați, ne-a zis un agent zâmbind.

Siguranță și încredere!

M-am ambiționat, bicicleta era nouă, nu era cine știe, dar la naiba, era bicicleta mea, îmi căram copiii la plimbare cu ea. Am pus anunț pe Facebook cu bicicleta, s-au dat multe share-uri pe grupuri de biciclete furate. A doua zi dis de dimineață, cineva mi-a trimis un link de pe OLX (mulțumesc, tipule). Bicicleta mea era la vânzare, avea câteva semne distinctive foarte clare, am recunoscut-o rapid. Era pozată într-o curte mică, pe ceva dale cărămizii de piatră.

De bună credință, am trimis linkul poliției și am sunat să îi anunțăm. Ne ocupăm, au zis. S-au ocupat de numa, vedeți mai jos. Noroc că a făcut soțul screenshot la anunț. Ca să fim siguri. Siguranță și încredere.

Poliția s-a ocupat în felul următor: o agentă l-a sunat pe vânzător, i-a spus că o interesează bicicleta (doreau să facă un flagrant), că vrea să o ia cadou pentru SOȚUL EI. Bicicleta fiind de damă, vânzătorul a râs și a închis.
La nici două minute, a sunat un agent la vânzător, care s-a prins că ceva e ciudat, prea mult interes brusc pentru o bicicletă second-hand, a șters anunțul și a închis mobilul.
Ne pare rău, am pierdul pista, ne-a comunicat agentul care se ocupa de caz.

Să leșin și alta nu. După ce avusesem atâta noroc să îmi găsească cineva bicicleta, polițiștii o pierd? Păi nu era treaba lor să o găsească? Soțul a luat nr. de telefon din anunț și a scotocit pe internet după el. Pe google. A găsit o firmă cu adresă în București. S-a uitat pe google maps şi a văzut la adresa aceea ceva ce semăna cu dalele din poză. Am lăsat copiii cu bona, m-am urcat în mașină și m-am dus la adresa aceea. Erau niște blocuri cu curte mică în spate. Toate scările aveau interfon. Am sunat la câteva pe rând până cineva mi-a deschis. Pe geamurile de pe casa scării m-am uitat în curtea interioară. Am văzut fix dalele cărămizii. Bicicleta mea fusese pozată acolo de dimineață. Eram aproape. Mă simțeam ca în filmele americane, zău.

O altă căutare pe OLX după numărul vânzătorului ne-a arătat că omul nu vindea doar biciclete furate, ci și telefoane, GPS, casetofoane auto, ceasuri etc, presupun că toate furate.

Ne-am sfătuit puțin și am decis să revenim la poliție cu informația abia aflată. Le-am dat adresă, detalii, tot. Un agent l-a sunat pe vânzător cu pretextul că vrea să cumpere un gps, și-au dat întâlnire în fața blocului vânzătorului, eu îi urmăream de după mașini. Omul a coborât cu gpsul în fața casei, nu simțea nici el că care de ce să se teamă. Cei doi agenți în civil au mers să-l întâlnească, nu știu ce au vorbit, numai văd că arată cu degetul spre mine și mă cheamă spre ei.

WTF, noi nu avem aia cu protecția martorilor? Am ieșit dintre mașini cu inima cât puricele. Mi-am pus eșarfa de la gât peste jumătate din față. Tot ceva ce știu din filme, deși nu pare să fi fost de cine știe ce folos celor care au folosit tehnica asta de camuflaj.

– Doamna zice că ai bicicleta ei, hai să ne-o dai și te lăsăm în pace.
– N-am domle, eu, biciclete, nu știu cine e doamna, eu sunt negustor cinstit.

Omul mi-a tras niște înjurături printre dinți, eu mă gândeam că știe unde stau, că doar de la mine de acasă au furat prietenii lui bicicleta, sigur vine să mă taie. Siguranță multă. Și încredere. Tone.

În boxa omului erau vreo 20 de biciclete, zeci de telefoane și alte aparate, tablete, ceasuri, o comoară. Am indicat care era bicicleta mea, omul a zis că a cumpărat-o de la Alba, polișiștii au cerut să vadă dovada de cumpărare, omul a zis că a pierdut-o, au confiscat bicicleta mea și am ieșit toți la lumină. Omul mi-a mai zis un morții mă-tii și un băga-mi-aș plua în familia ta, poliția a luat bicicleta la sediu pentru investigații, iar eu m-am dus acasă convinsă că o să murim toți curând. Nu era ca și cum aveam vreo speranță că mă apără poliția sau ceva. Peste alte cinci zile mi-am recuperat bicicleta, zgâriată, cu codul de pe cadrul ars cu flexul, dar întreagă, încă o folosesc.

Înainte să mă despart de agenți am întrebat:
– Și restul obiectelor de-acolo?
– Nu e treaba noastră, noi avem treabă doar cu bicicleta matale, pentru ea e dosar deschis.
– Dar e clar că omul e un infractor. Nu-l arestați?
– Nu e clar deloc. Poate a cumpărat-o de la Alba de la hoț. Să ne bucurăm că v-am găsit bicicleta.

Și asta a fost tot. M-am bucurat că ei mi-au găsit bicicleta. Omul probabil vinde în continuare pe OLX ce fură de la noi, are și firmă cu numărul ăla, înregistrată la registrul comerțului, face poze la el acasă, unde are și adresa firmei, poliția știe ce face el, dar n-o interesează. E ocupată să salveze oameni, nu lucruri. Oh, wait…

Ca să știți cum stăm.

Sura foto: Hotnews.ro

Pin It

31 Comments

  • Deea spune:

    Acum foarte mulți ani, am fost agresati de un șofer, agresati verbal și cu tentativa de agresiune fizica, noi cu copii mici in mașina. Nu făcusem nimic greșit ( de parca agresivitatea ar avea scuze, dar sa spunem), el era abia ieșit din adolescenta, ușor băut și cu mult chef de scandal. In toată nebunia prioritar a fost sa imi salvez copilul, dar am reușit sa rețin numărul mașinii ( nu am avut curaj sa pozez, l-am repetat obsesiv in cap pana am reușit sa trimit un sms cuiva cu el). Mers la poliție, plângere, inițial mergeam constant sa vedem dacă au mișcat ceva, anii au trecut când ce sa vezi…după vreo 5 ani ma cheama ca e posibil sa îl fi găsit și trebuia identificare. Am fost, emoții mii, de unde sa îl recunosc pe om după atâția ani? Am văzut câteva poze și l-am recunoscut din prima, figura lui de drogat și psihopat, atunci mi-a fost clar ca omul chiar avea probleme mari. Ne-am despărțit de polițiști cu promisiuni ca îl caută și după ce îl găsesc ne contactează sa vedem ce facem mai departe. Au trecut alți 5 ani de atunci, încă aștept. Am mai avut recent furturi in familie, implicate persoane ce locuiesc de ani buni in alte tari și care au avut probleme pe acolo, ba chiar una lucrează in poliție- nu știau dacă sa rada sau sa plângă de ce se intampla la noi.

  • Anca spune:

    Într-o iarnă, eram cu prietenii și copiii la Springtime de la Universitate. Ne-am agățat gecile într-un cuier de lângă masa la care stăteam, dar fiind absorbiți de conversație, nu am observat când doi indivizi au luat gecile cu totul și au plecat. Am chemat poliția, iar agenții s-au arătat deranjați de apel, pentru că ei oricum nu mai pot face nimic și „sunt doar niște geci“. Copiii au aflat ce înseamnă „hoț“ și nu înțelegeau de ce poliția nu ajută.

    Altădată, gravidă fiind, mi-au furat telefonul în autobuz. Polițistul era mai preocupat să mă corecteze pe mine în timp ce scriam declarația, îmi arăta unde să pun virgulele, în condițiile în care el făcea dezacorduri la fiecare minut.

    Când mi-au furat geanta în supermarket, polițiștii de la secția 9 au zis că mai bine o las baltă, pentru că e foarte complicat să se uite pe camere. După câteva luni și după sute de genți furate, polițiștii de la altă secție au organizat un flagrant și au reușit să îi prindă. Nu e bine să generalizăm, nu toți stau degeaba sau sunt blazați, dar din păcate, majoritatea te umilesc când „îi deranjezi“ cu reclamații considerate de ei nesemnificative.

  • Mihaela spune:

    De vineri ma tot perpelesc cu ce putem face.

    Solutia evidenta e sa plecam din tara. Dar ma gandesc (nu la modul patriot) ca poate sunt alte probleme si acolo. Ca poate o sa ne permitem o locuinta doar in cartiere marginase si periculoase si in felul asta sa picam din lac in put.

    Plus, avem 35 ani, rate, parinti, o viata, mna….zau ca as face efortul incordat de a pleca daca as fi 100% sigura ca o sa-mi gaseasca bicicleta. Stiu ca sunt mai eficienti, dar…va conta? Unde gasim siguranta pe lumea asta?

    • Diana spune:

      Problema cu plecatul din tara este ca nu rezolva cu nimic situatia de aici. Infractorii vor continua sa isi faca de cap, tragediile se vor repeta. Oamenii ramasi aici continua sa se confrunte cu aceleasi probleme. Ce sa facem, sa plecam toti si in urma sa ramana scaieti rostogolindu-se in vant? Eu nu vreau sa plec, aici e casa mea, familia mea, vreau sa ma implic cu tot ce pot si sa fac sa fie mai bine, asa cum pot. Refuz sa las incompetenta sa ma dea afara!

    • Alexandra spune:

      Mihaela, noi am plecat la 36 de ani cu copil de 8. In Anglia. Acum 4 ani. Nu am mers in cartiere proaste, ci din contra. Daca o faci cu cap poti sa ajungi unde vrei tu. Si da, iti vor gasi bicicleta. Si copilul. Si orice. Si mai mult, daca copilul tau va spune unui om „mi-e frica”, inclusiv cuiva de pe strada, omul ala o sa il ajute. Daca copilul tau va suna la 999 sa spuna „am 15 ani, sunt rapita si violata” in maxim 3 minute o sa soseasca. Cu masini, elicoptere, tot ce trebuie. Oriunde. In secunda doi.

  • C spune:

    Cand e vorba de chestii minore gen telefoane, genti si biciclete nici in alte tari nu se ocupa prea serios. Da, au calculatoare performante si sunt draguti cu tine cand depui declaratia dar nu fac absolut nimic. „Petty theft” nu e prioritar. Dar, e drept, ca in caz de ceva mai grav, reactioneaza prompt.

  • Roxana spune:

    In martie, ne-a spart cineva biroul. Era seara, in jur de ora 19.00, hotii au auzit la un moment dat paznicul, s-au speriat si au fugit. Nu au apucat sa fure nimic, doar au aruncat toate lucrurile din dulapuri si de pe mese. A venit politia, a luat amprente si, in timp ce strangeau probe, a aparut un vecin care le-a spus politistilor ca vazuse o masina in curte si trei indivizi care alergau dinspre birouri spre acea masina in jur de ora 19.00. Omul nu a avut curaj sa ii ia la intrebari, dar isi notase numarul masinii. La o luna dupa incident, intreb politistul care se ocupa de ancheta care mai e statusul. Pfff, complicat, imi raspunde el, masina apartine unei firme din Bucuresti, probabil e vanduta, dar administratorul firmei a omis sa o radieze. Probabil??? Intreb si eu cum e posibil ca dupa o luna astea sa fie toate informatiile pe care le-au obtinut. Sistemul, mi se raspunde, e mai greu cu accesul la informatii. Mai trec doua luni si vine un alt agent, de la judet, sa ne ceara sa declaram ca vrem sa se inchida dosarul pe motiv ca nu a existat un prejudiciu. Colegele mele prezente la aceasta discutie il intreaba cum a ramas totusi cu indivizii respectivi, i-au gasit, au aflat macar cine e proprietarul masinii? Raspunsul politistului: ne ameninta ca, daca nu trimitem declaratia in max 30 de zile, ne amendeaza cu 5000 de lei! Nu am trimis nimic nici la ora asta, astept cu interes amenda.

    • Beea spune:

      Si la noi au spart toata cladirea in care functionau mai multe firme, cu politia la poarta. Politia statea parcata in fata portii si discuta cu portarul, in vreme ce hotii patrundeau prin acoperis si “eliberau” cladirea de laptopuri si calculatoare Apple, tablete, seifuri etc. Dimineata, cand s-a constatat lipsa atator bunuri si au fost anuntati, au venit doi politisti care s-au uitat la imaginile surprinse de camerele video fara sa ia nici o proba (copie) cu ei la sectie. Nici in ziua de azi nu au revenit cu un raspuns iar acei hoti au continuat sa dea spargeri ca in filme, legand portarii spate in spate la alta firma si sustragand alte bunuri. E din ce in ce mai tragic ce se intampla in toate institutiile statului.

  • Mara spune:

    Eu cred ca ducem aceste discuții in direcții alterate de percepții care sunt desigur subiective. In exemplul cu bicicleta gândiți-va ca cineva spune ca Dvs ați furat-o. Legea rămână funcționează (din fericire) pe prezumpția de nevinovăție. Adică poliția nu o sa se repeadă la Dvs acasă sa sctocească doar pentru ca a spus Vecinul ca ați furat-o. Și asta e bine, nu? De asemene, dacă o găsește in balcon la Dvs de asemenea va acorda prezumpția de nevinovăție și o sa va întrebe de unde o aveți și cjm puteți face dovada ca ați achiziționat-o. Și când Dvs Spuneti ca ați luat-0 din târg sau de la un prieten etc iar beneficiați de prezumpția bunei credite având in vedere ca nu exista nici o înregistrare sau martor care sa declare ca v-a văzut furând-o prin ruperea lanțului de siguranța etc. Este corect ca atunci când aruncam cu pietre sa înțelegem ca aceste instituții sunt puternic birocratizarea și pline de proceduri și reguli sau legi

    • Robo spune:

      Noi ne-am dus la politie cu factura. Anul asta am vandut o bicicleta si i-am dat omului factura si m-a si rugat sa scriu pe ea ca i-am vandut-o.

  • o femeie spune:

    Acum 24 ani, eu studenta tinerica oras mic de provincie plecam la facultate la fiecare 2-3 sapt. cu geanta cu borcane de ciorba si lenjerie de pat spalata la mama. De vreo 2 ori un idiot vine f. insistent sa discute/invite la suc ca arat bine, ca sunt sexy, ca de ce nu am prieten etc., prins agresiv de bratz. 50 kile si blonda cu ochi albastri dar l-am trimis in pzd masii de cateva ori. Peste cateva sapt. pe acelasi traseu se ia de o colega de liceu, alta delicata de 50 kile cu tot cu ciorba din borcanele de pe umar si in momentul ala imi dau seama ca astea suntem victimile lui: delicate. Am contactat politia (un fost coleg, student la academie). Ii arat individul. Vine si imi zice ca lucreaza in jandarmerie, si ca mai bine ma feresc de el, dar sa ma feresc si el se intereseaza cine e seful si pila cui e.

  • o femeie spune:

    Aceeasi varsta, acelasi oras, din vorba in vorba si umblatului meu pe dealuri, nimeresc peste…plantatie de canabis. Sunt eu blonda cu ochi albastri si delicata ca o floare dar stiu sa deosebesc haldanii de canepa. Aflu si a cui e (blocul din fatza, etajul 4) aflu si cui livreaza si ce bani se lauda ca castiga. Desenez locatie (printre porumbi), nume, adun istoria si o livrez aceluiasi politist de mai sus. Ia notite in agenda, se duce cu agenda sa se intalneasca cu tanarul ofiter din postul de criminalitate locala, imi intoarce raspuns ca politia deja stie si mi se transmite sa nu mai trec cumva pe acolo vreodata!! ca e riscant pt viatza mea.
    Peste un an aflu ca tanarul ofiter din postul de la criminalitate a fost transferat in oras mai mare, si isi construieste casa cu etaj la oras. Peste alt an in presa ajunge articol cu: captura record, 7kg de canabis uscat gasit in oraselul minunat, la un minor – arestat si eliberat. Situatia s-ar fi putut preveni daca, atunci cand am gasit, macar un politist ar fi trecut pe acolo. Eu regret ca nu am calcat in picioare tot lanul de canepa.

    Prietenul meu politist a plecat din tzara. A zis ca nu a mai rezistat la presiuni si coruptie. Tinea la etica mai mult decat multi alti oameni, dar in sistem incepuse sa ia de aici, de colo, si sa inchida ochii la magarii marunte. Nu e usor pt cineva cu pregatire directionata ca un politist sa inceapa de la zero, universitatea de politie din romania nu ajuta pe nimeni in afara politiei, dar a muncit asa cum il stiu ca munceste din totdeauna.

  • veronica spune:

    M-a bufnit rasul. Dupa care mi-am dat seama ca nu e rasul meu, e mai mult o grimasa. Nu e ca si cum nu as fi stiut, dar e dureros sa-ti dai seama zilnic ca esti 100% responsabil sa te tii in viata, in siguranta si mai ales sa faci asta si cu familia ta.

  • Cristiana spune:

    Din pacate sunt atatea povesti de acest tip, numai eu am cred ca cel putin 10.

    Cea in urma careia am si decis sa plec din tara de fapt a fost dupa ce am depus juramantul, mare medic ce eram eu, nu-i asa, ca o floare, toata o raza, cu mama in masina spre casa. Din motive pe care inca nu le inteleg prea bine am deranjat un alt participant la trafic, astfel ca el m-a blocat cu masina si a coborat, insotit de o prezenta de sex feminin, pentru a ma injura, scuipa geamul de la masina, a incerca sa rupa oglinda etc. Pana la urma am scapat din situatia in care efectiv ma temeam pentru viata mea, omul era super agresiv si am mers la politie. Unde mi s-a zis scurt ca mai bine ma mai gandesc, ca ei il cauta dar daca il gasesc el o sa afle cine sunt si tot eu o sa o patesc. Prin urmare am ramas cu trauma si am emigrat in 3 saptamani de la acel moment. Am aflat ulterior ca e un mare smecheras de Rahova domnul cu pricina, ceva prin primarie. Siguranta si incredere.

    Alta: ne-au spart casa de la tara. Am ajuns acolo si in opinia mea erau o gramada de indicii, urme de pasi, amprente peste tot (fiind atata praf adunat), satul nu e mare, cine a furat un covor si a plecat cu el poate fi totusi identificat etc. Sun la politie si ma intreaba: chiar e nevoie sa venim acolo? Nu, nu e, trimiteti o holograma. Pana nu am amenintat ca sun la stiri si nu am facut scandal nu au aparut. Acum, sa nu credeti ca au rezolvat ceva, din contra.

    Aici situatia este complet, dar complet diferita. Nu zic ca sunt perfecti, pentru ca nu exista asa ceva, dar chiar am incredere ca daca sun primesc ajutor, pentru ca mi s-a demonstrat de multe ori ca asa e. Si chiar e o senzatie noua si atat de faina: sa stii ca oamenii care trebuie sa te protejeze in principiu cu asta se ocupa. Nu e cazul acasa si e atat de trist ce se intampla ca uneori ma si intreb cum e totusi posibil si de ce e nevoie sa reactionam cumva…..

  • deea spune:

    Fără legătura cu topicul acesta dar cu mare legătura cu toată dinamica soț-soție sau parteneri de viața. Din câte stiu poliția nu poate interveni in certurile domestice dacă femeia nu depune plângere. Sunt femeie, e clar ca nu agreez sub nicio forma agresiunile asupra femeilor, dar ce facem când ele le accepta și chiar le doresc? Fiindcă indiferenta și mișto-urile polițiștilor au acolo un sâmbure de adevăr și din păcate îl aplica la toată lumea. Am cel puțin doua situații in care cel ce a intervenit intr-o cearta domestică a fost bătut rău, culmea chiar de femeie. Pe motiv ca ei ii place și ce se bagă in iubirea lor. Cum sa mai intervii data viitoare? Cum lucrezi cu femeile astea, cum le aduci in vreo forma de terapie astfel încât sa vadă ca bătaia nu e parte normala din viața. Cum faci sa nu se îndrăgostească de un agresor? Cunosc doua femei, pot spune ca sunt persoane publice, nu dau nume. Femei trecute de o vârsta, una proaspăta bunica. Ambele cu studii universitare, poziții importante. Ambele bătute de toți sotii cu care au fost, la modul de ajuns la intervenții chirurgicale după agresiune. Ambele au dat șanse repetate agresorilor in relație, iar relațiile nu s-au rupt din cauza agresiunilor sinistre. Ambele au hărțuit constant persoanele ce au îndrăznit sa intervină in scandaluri. Sunt in orașe diferite dar povestea pare identica și tare cred ca nu sunt cazuri izolate. Nu vorbesc de femeile amărâte de la țara, care nu au nici unde sa fuga, nici pe cineva sa le ajute și susțină. Așadar, ce facem cu femeile care aplauda bătaia aplicată de bărbat, cu cele care parca o caută și o doresc?

    • deea spune:

      Încă o completare: cum se poate face pentru ca populația sa conștientizeze ca un om ce își bate soția este un abuzator, nu o bate “ca merita” sau “ca și-o cere”, agresiunea lui nu este și nu va fi niciodată doar împotriva partenerei de viața. Orice bărbat care a lovit iubita/soția, orice bărbat care a încercat sa aibă relații sexuale cu forța cu partenera, va abuza și alte femei. Cunoscute sau străine. Când auzi ca un vecin își bate soția, gândește-te ca ca mâine îți violează și bate fiica, eventual o omoară. Când iubitul îți da o palma, reclamând e posibil sa salvezi o viața. Nu pleci și îți vezi de viața ta. Toate femeile care au plecat și și-au refăcut viața fără sa încerce măcar sa ajungă la poliție, e posibil da aibă sange pe mâini. In cazul de la Caracal înțeleg ca bărbatul își bătea soția, și-a violat fiica și a mai avut astfel de tentative. Poliția stia de ele? Femeile alea au făcut ceva? Soția nici măcar nu a divorțat in acte, doar a fugit pentru a lasă omul sa omoare niște fetițe. La fel și cei patru copii ai săi.

      • Ada spune:

        Aici aș comenta doar atât: când ești victimă, din păcate, nu ai cele mai deștepte reacții. Am întâlnit mereu situații în care victima este judecată, în care se merge pe ideea că greșește și ea etc

        • deea spune:

          Așa este, dar cum faci sa schimbi mentalitatea? Ca aici e o problema. Am o colega, femeie matura și respectabila, cu cariera ce cere o anumită prestanța. In momentul in care soțul ei a făcut prima scena cu amenințări și aruncat lucruri prin casa ( nici vorba de bătaie) a plecat in toiul nopții, cu copilul de mâna, la poliție. A suportat miștouri și priviri neîncrezătoare dar a făcut ce a considerat ca este necesar. Nu doar pentru ea, divorțul era oricum in discuție de ceva vreme și s-a concretizat imediat după incident.

      • Jupaneasa spune:

        In cazul unui astfel de abuz, victima nu este abuzata doar fizic, cat si psihic. Inainte de abuz fizic, sunt multi ani de abuz psihic, in care victima ajunge sa creada ca asa este bine, ca asa e normal, ca este vina ei si ca merita ce i se intampla. Si ca nu e treaba nimanui sa se bage.
        Cand vezi astfel de femei, care isi apara cu agresivitate abuzatorii, gandeste-te ca sunt ani grei de manipulare mentala, care le-a dus la starea asta. Asta vrea un abuzator. Control complet asupra victimei, ca victima sa-si doreasca, sa considere ca merita ce primeste.

        Exista si victime care stiu ca nu se afla intr-o situatie ok, dar rusinea si frica le fac sa taca. Nu e usor, sa mergi dupa ajutor. Cred ca avem nenumarate exemple in jur, in care, victimele sunt luate la misto. Sa mergi la politie dupa o palma, in loc sa fugi? Tocmai s-a demonstrat cat interes depune politia si ce mult te ajuta. Si cat te protejeaza. Ce faci, te duci la politie, depui plangere, te pune fata in fata cu agresorul, il lasa liber ca deh, doar te-a atins putin si dupa aia, ala te asteapta la coltul strazii si te bate mar. Sau mai rau, te omoara. In tarile cu apa calda, da, te duci la politie. In romanistan? Nu, mersi, prefer sa fug si sa nu ma mai gaseasca.

        • deea spune:

          Exact, iar atunci de ce sa aruncam priviri ciudate spre alții? Repet, in acest caz concret, bărbatul și-a agresat soția, copiii, concubina, fiica concubinei. Înțeleg ca aceastea din urma ar fi depus plângere in Italia și el are Interdicție de a mai intra in acea țara ( nu stiu dacă e confirmată informația) , dar soția, copiii- toți au preferat sa fuga și sa tacă. Tot din presa am aflat ca inclusiv faptul ca își viola fiica a fost ascuns sub preș de către familie. Oare lucrurile nu ar fi stat altfel daca toți oamenii ăștia făceau ceva, in afara de fuga? Oare fetele astea nu ar fi fost in viața? Un psihopat pedofil a trăit cu tine in casa și tu ai preferat sa îl protejezi – fiindcă asta faci când fugi.

    • o femeie spune:

      Deea, sunt niste mecanisme greu de explicat dar asa au fost crscute si banui ca nu au primit vreodata alta forma de iubire decat cu palme si suturi, si asa le e normalitatea. Au fost nascute iobage si iobage vor muri, pana cand singure vor zice: STOP si e f. greu, unele ajung sa divortzeze de unu si sa dea de altu fix la fel. Asa le e mintea formata.
      Si prin familia mea extinsa sunt cazuri din astea, una care a asteptat toata viata sa ii moara barbatul. Stii cum le recunosti? Sunt nefericite. Sunt cele care, cand aud vreo femeie ca se plange ca e nefericita in casnicie si zic: „Vai, dar singura nu o sa iti fie mai bine! cum o sa te descurci singura? chiar asa de rau te bate? „

  • ariana spune:

    Eu am avut de a face cu politia din Germania o singura data. Mi-am uitat geanta cu mobilul, ipod, actele, cheile de la casa si portofelul intr-un mcdonalds. Am revenit dupa 30 min si nu mai era acolo. Am rugat personalul mcDonalds sa imi arate camerele de supraveghere. Mie imi era mai frica de chei. Ca aveau chei sa intre in casa. Vroiam sa vad cine a luat geanta. 10 persoane au vazut geanta si nu s-au asezat pe scaunul respectiv. Apoi a venit un grup de 4 persoane care pe sub masa au impartit bunurile si apoi au acoperit geanta cu un ziar si au luat-o cu ei. Am fost la politie cu filmarea, cu seriile de la mobil si ipod. Am dat declaratie. Mi-au zis din start ca e putin probabil sa le gaseasca pentru ca nu e ceva prioritar pentru ei. Furtul e prea mic si nesemnificativ si nu au oameni disponibili. Apoi peste 2 saptamani au venit politistii acasa la mine si mi-au adus geanta in care mai erau doar cheile si actele (ceea ce era cel mai important pentru mine). Au zis ca cineva a gasit-o intr-un tufis. In rest nici in ziua de azi nu am recuperat.

  • lorelai spune:

    CA MAMA, MA CHINUIE GANDUL CA ALEXANDRA A AVUT ATATA INCREDERE CA STATUL ROMAN O POATE SALVA INCAT, STIIND CA E IN PRIMEJDIE DE MOARTE SI CA POATE E ULTIMUL TELEFON PE CARE IL POATE DA, A SUNAT LA 112, NU LA MAMA SAU TATAL EI!!! A SUNAT IAR SI IAR, CU SPERANTA CA O VOR SALVA SI APOI ISI VA PUTEA IMBRATISA PARINTII…😭😭😭
    Daca ar fi stiut ca e in zadar, probabil si-ar fi sunat mama ca sa ii spuna pentru ultima oara ”Te iubesc!”…

    • Evelina G. spune:

      A sunat de pe telefonul lui, telefonul ei era la el. Ca sa sune la părinți ar fi trebuit sa sune de pe al ei fiindcă nr părinților ,logic, se găseau in memoria telefonului ei , nu in cel al agresorului. Si ma îndoiesc ca stia nr maica-si pe de rost ca sa îl formeze de pe tel moșului..Așa ca a sunat saraca la 112 fiind singura opțiune pe care o avea in momentul ăla.

      • Robo spune:

        Nu cred ca era telefonul lui, ca telefonul lui era probabil la el, deci era un telefon mai vechi gasit prin casa aia, adica cel mai probabil nici nu avea cartela, adica nu putea sa sune decat la 112.

        • A_A spune:

          Într-un articol din multele pe aceasta tema apare numarul de pe care a sunat ea la 112, era un număr de cartela neînregistrat pe numele cuiva anume.Pe pagina de internet a serviciul de urgență 112 scrie că în România nu se poate suna la acel număr fara cartela in telefon.

          • Robo spune:

            Ok, avram intr o vreme impresia ca se putea suna fara cartela la 112.

            • Evelina G. spune:

              Si eu tot la fel credeam, ca se poate suna fără cartela. Îmi amintesc ca atunci când deschideam un telefon fără cartela sim îmi apărea un mesaj de genul “doar apeluri de urgentă”. Însă nu va contrazic, poate s-au schimbat lucrurile. Da, cred ca a sunat de pe un telefon gasit, probabil vechi si mai puțin performant, din câte am înțeles nu avea nici acces la net. Opinia mea strict personală este ca fata nu e moarta însă nici bine nu-i este acolo unde e:( Repet, e strict părerea mea punând cap la cap toate informațiile din presa ultimelor zile..

              • Robo spune:

                Nu se poate, am incercat eu adineauri. 🙂 Se poate suna insa la 112 daca telefonul e blocat, poate de asta am facut o confuzie.

                • Alexandra spune:

                  Daca e blocat, sau daca nu mai ai credit pe el sau nu ti-ai platit abonamentul sau etc. Daca nu ai cartela nu ai cum sa suni nicaieri ca n-are cine sa te lege la stalp cum ar veni 🙂

  • Mishu spune:

    In urma cu mai mulți ani mi-am găsit mașina avariata în parcare. Întreb vecinii nimeni nu văzuse nimic. Merg la politie sa dau declarație. Ma dirijează un militean spre camera cu pricina unde ma aștepta un nene foarte mândru probabil de meseria lui. Ma întreabă dacă am foaie pe care sa scriu declarația, evident răspund ca nu. Ma trimite undeva pe coridor sa îmi iau singur o foaie de la o imprimanta. Nu ma întorc bine ca ma flancheaza cu a 2a intrebare: pix ai? Evident răspund ca nu.
    Replica militianului:
    – Hârtie nu ai, pix nu ai, femeia nu vrei sa ți-o f*t?
    Orice as fi răspuns ar fi fost de prisos. Trageți voi concluziile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *