autoarea cu ciorapii rupți

Mi-am pus singurii ciorapi mați negri pe care îi am, cei vechi, cred că-s cinci ani de când i-am primit de la mama. Mi-am tras și rochia neagră, înfoiată și scurtă, foarte rar port negru, dar în ziua aceea am avut chef.

Apoi m-am uitat mai bine la vârfurile picioarelor. Ciorapii erau rupți. Și la stângul, și la dreptul. Mi se ițeau din materialul opac unghiile date cu roșu acum două săptămâni. O unghie la stângul, două la dreptul.

Poate ar trebui să îmi cumpăr alți ciorapi negri? Tot rupți erau și data trecută când i-am purtat, în aprilie.

Să-mi pun blugi mai bine?

Nu, n-are sens. Că doar n-o să mă pună să mă descalț acolo. E un club de carte, nu ședință de epilat.

Am rămas cu ei pe mine, așa crăpați la vârfuri. Mi-am pus ghetele de piele verzi, de la Mihaela Glăvan. Sunt butucănoase, dar sexi. Îmi plac. Le-am luat la reduceri și tot am dat vreo 320 de lei pe ele. Și nici nu-s perfecte, se cască o gaură în ele când calc. Dar îmi plac.

Hm, constat că mă atrag lucrurile stricate. Interesant. Să țin minte asta, poate e ceva de descoperit aici.

Ajung la clubul de carte.

Îmi plac discuțiile despre cărți. Sunt mereu surprinzătoare.

De data asta, se discută o carte scrisă de mine. Cea mai nouă. Cea mai recentă. Cea care încă mai doare când mă gândesc la ea.

Nouă femei s-au întâlnit să o dezbată de față cu mine, să-mi pună întrebări despre ea, să mă explic.

Nici nu mă mir că am ales inconștient să port negru.

Ajung, dau să mă așez pe o pernă, ca toată lumea, când observ cu stupoare că… da. Toată lumea e desculță. Ciorăpei întregi, perechi perfecte, curați, stau ordonați la capătul stăpânelor lor, mândri să fie scoși în lume.

Iar mie îmi ies degetele prin dresuri precum cartofii din sac.

Halal autoare de best seller mai sunt.

Aș putea să nu mă descalț? Nu, ar fi de prost gust.
Aș putea să-mi scot ciorapii de tot? Nu, e rochia prea scurtă.
Aș putea să îmi ascund găurile din ciorapi sub altceva? Sub poșetă, poate? Aș atrage atenția și mai mult.

Decid să sar cu capul înainte: Ce chestie, am zis, nu mi-a trecut prin cap că vom sta desculțe, așa că ce sa vezi, am ciorapii crăpați la vârf. 

Am râs toate, apoi am primit niște papucei moi de hotel, să-mi ascund rușinea în ei.

E bine. Râsul ăsta și stânjeneala de la început m-au aruncat curată, primenită în discuțiile despre carte. Fetele sunt bune, înțelepte, atente, pun întrebări brici. Îmi place. Îmi plac ele. Îmi place perna pe care stau, îmi place și că am ciorapii rupți. Mereu am fost puțin ponosită.

De ce nu apare deloc Dumnezeu în carte?
Pentru că pentru mine, relația cu Dumnezeu e prea intimă. Să scriu despre a mea nu vreau, e doar a mea, nu vreau spectatori acolo. Să scriu despre a altora, n-aș ști ce.
De ce nu încearcă personajul mai mult să salveze ceva?
Pentru că personajul e beteag. Nu poate. Nu vrea. Nu poate să vrea.
De ce o viață atât de încercată?
Pentru că asta știe să trăiască, pentru că și când e bine, tot rău se simte. Asta fac trauma și depresia din tine. Până reușești să ieși.
Cât ți-a luat să o scrii?
În cap, un an. Pe hârtie, șase luni.
Ana e Ioana? În ce procent?
Eu sunt toate personajele mele, pentru că din mine se nasc, toate poartă bucăți și emoții din mine, pentru că știu doar despre ce cunosc, așa că personajele mele sunt toate eu, au oasele mele, cu mai multă sau mai puțină ficțiune drept carne.
Ce mai urmează?

Să mă odihnesc. Să mă opresc și să văd ce poveste din mine e pregătită să iasă la lumină. Dar pentru asta trebuie să stau un pic. Și nu știu când o să se întâmple asta.

Am ajuns acasă și mi-am pus la loc în sertar ciorapii negri. O să-i mai port și altă dată. Îmi poartă noroc.

Mulțumesc, Bianca David, pentru invitația la clubul tău de carte. A fost o zi pe care n-o s-o uit niciodată.

Ne vedem sâmbătă la Sibiu și la Alba, pe 19 octombrie la lansarea cărții noi cu Ema și Eric la București, pe 9 și 10 noiembrie la Bruxelles, pe 23 noiembrie la Râmnicu Vâlcea, pe 7 decembrie la Timișoara.

Nu stau încă, deci. Poate la anul. 🙂

Photo by Abigail Keenan on Unsplash

18 Comments

  • Loredana spune:

    Si pe cand la Cluj?

    • Printesa Urbana spune:

      Inca nu stiu, anul acesta nu cred ca mai ajung, sper in ianuarie, daca ne lasa vremea sa zburam.

  • Laura spune:

    Foarte fain, esti un exemplu de curaj 🙂

  • Andreea spune:

    Mai hai o data la Galati!! Data trecută te-am ratat. Nu prea mai am timp de citit nici măcar pe tron, dar “O sa te țin in brațe cât vrei tu și încă o secunda” m-a uns pe suflet când eram la începutul mamiciei.

  • Ioana spune:

    Ioana, esti delicioasa si cu, si fara gauri in ciorapi!

  • Magda Aldea spune:

    A fost minunat sa te aud vorbind despre carte! 🙂

  • Bianca spune:

    A fost emoție și plăcere, provocare și împlinire și pentru mine. Mulțumesc că ai acceptat!

  • V. spune:

    Mie mi-a placut finalul si faptul ca Ana n-a incercat sa mai salveze ceva (incercase insa mult de tot pana la vremea respectiva). Bogdan mi s-a parut un om normal cu o problema urata pe care nu a reusit sa o rezolve (cel putin nu in relatia cu ea). La exterior nu era vizibila, dar inauntru a creat o gaura urata in relatia lor.

    Coase ciorapii pentru data viitoare :-).

  • Alina_A spune:

    Tin minte ca ai mai spus acum ceva vreme ca nu ai timp sa mai scrii, ca nu mai ai energie sa organizezi evenimente si totusi e clar ca iubesti mult ce faci si continui de fiecare data.
    Eu mai vreau. Tot.
    Dar mai importanta este familia ta, timpul petrecut cu copiii si in toti 4…
    Noi tot aici suntem. Si vom ramane.

    • Printesa Urbana spune:

      multumesc! urmeaza o perioada de cateva luni in care voi sta doar cu ei. doar ca nu stiu exact cand. 🙂

  • Mirela spune:

    Buna Ioana, cum se poate comanda cartea in Toronto? Am incercat sa o comand on-line dar nu pot schimba tara de destinatie. Exista si versiune ebook?

    Merci frumos,
    Mirela

    • Printesa Urbana spune:

      Buna, nu, nu exista ebook. Nu am idee cum poate ajunge cartea in Toronto, editura si librariile nu cred ca livreaza atat de departe. Doar sa ti-o trimita cineva din tara… 🙁

  • Izabella spune:

    Ești cea mai tare! Te iubesc!
    Vreau și eu cartea, o sa rog pe cineva din țara sa mi-o trimită.

    Faza cu ciorapii, ma crezi ca am așa o pereche care s-au rupt in fund in prima zi in care i-am purtat, am pus lac de unghii și de atunci cred ca i-am purtat de zeci/sute de ori, de câțiva ani deja, pur și simplu nu au moarte, trag de ei, ii întind. Nimic!!! Au făcut 1-2 găurici acolo in vârf la unghii, din nou am pus oja dar rezista in continuare. I-as arunca, ma enervează gaura aia tot mai mare in fund, dar in rest arara impecabili.
    Mi-am luat unii noi (sa port in paralel) s-au făcut praf după 2 purtări. Așa ca sunt inapoi la cei vechi, cred ca ii port de 3-4 ani deja!
    #Traiasca ciorapii negri fără vârsta și fără moarte :)))))

  • o femeie spune:

    la 18 ani imi pasa de ciorapii rupti, la 30 am invatat sa nu imi mai pese de detalii si sa vad partile pline ale vietii si nu gaurile.

    P.S. mie imi place sa cos asa ca am ciorapi si haine cusute si peticite, sa fie inca folosite si ani de zile ca imi sunt dragi 😉

  • Ileana spune:

    Tu stii sa remaiezi suflete. Sa peticesti frumos si colorat acolo unde se vede haul. Sau, cel putin sa le pui altora ata in ac. Asa cum ai facut si in exemplul de asumare de mai sus. Ciorapii tai sa ramana pe ultimul loc. Sunt si mai haiosi asa.

  • Andreea spune:

    Buna dimineata, Ioana!
    Cu ce ocazie la Ramnicu Valcea? Spune-mi, te rog, detalii despre locatie si ora.
    O sa fie disponibila si atunci noua carte cu Ema si Eric la reducere?
    Multumesc mult!
    Abia te astept:)

    • Printesa Urbana spune:

      salut, pe 23 noiembrie, de dimineata, facem piesa de teatru cu bunele maniere, vor fi si toate cartile, normal. inca mai cautam locul ideal!

  • Andreea spune:

    Nu am reusit sa ajungem sambata la Bucuresti, asa ca ma bucur mult sa te vedem la Valcea! Astept sa scrii aici cand veti gasi locul ideal sa stim unde te gasim.
    Te asteptam cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *