Copilaria mea în comunism, episodul 8: FRICA

M-am gândit că ne va face bine un exercițiu de memorie. Nu va fi unul plăcut, sau poate va fi, căci ne vom da seama cât de bine ne e acum prin comparație, cât de frumos ne cresc copiii, cât de privilegiați suntem că ne-am născut atunci și nu cu 30 de ani mai devreme.
Vă invit să povestim despre cum ne-am trăit noi copilăriile în comunism, pentru că sunt mulți care nu știu cum era pe atunci, pentru că ce se petrecea atunci în casele noastre, pe stradă, în magazine, sunt lucruri greu de crezut, pentru că nu avem voie să uităm de ce am scăpat, ca să nu cumva să ni se mai întâmple vreodată.

Dacă nu vă regăsiți în aceste povești, vă invit să fiți recunoscători pentru asta și să nu contestați experiențele altora. Nu a fost pentru toți la fel. Aveți, vă rog, respect, pentru suferința altora, chiar dacă (sau tocmai pentru că) vă este străină. Mulțumesc.

Episodul 8 , autoare anonimă

Am crescut într-un oraș de provincincie, la malul Dunării. În 89 aveam 8 ani, îmi amintesc destul de mult și de clar ce însemna comunismul. În primul rând, însemna frică. Frica de a vorbi, frica de a ieși pe stradă, frica de a ieși din rând. Nu aveai voie să ieși din masa gri de oameni. Bunicii mei au fost disidenți politici, au murit în pușcării comuniste. O parte din familie a emigrat în Statele Unite în anii ’50. Ce a însemnat acest lucru pentru noi, cei rămăși în țară? O familie urmărită permanent de securitate, o familie care a trăit în teroare pînă în ’89, pentru că ieșea din tipar.

Îmi amintesc cum veneau niște domni la ușa noastră și le puneau întrebări alor mei. Pe mine mă trimiteau în camera alăturată. După ce plecau, mama cauta peste tot, sub fiecare scaun, sub masă, sub pat , oriunde ar fi putut fi ascuns un microfon. Eram învățată de mică să nu vorbesc cu nimeni, cu niciun vecin, să nu am încredere în nimeni pentru că nu  se știe cine vorbește la securitate și mama și tata puteau ajunge la pușcarie.

 Am crescut cu poveștile despre bunicii moșieri, cărora comuniștii le-au luat averile și pe care i-au trimis în pușcărie sau la muncă silnică. Fratele meu, în liceu fiind, a întors tabloul lui Ceaușescu cu spatele și a scris pe spate Trăiască regele! Un act de curaj și nebunie într-un regim totalitar. A fost exmatriculat și bătut de securitate până a fost desfigurat. Apoi, când a ajuns la facultate, după primul semestru și-au amintit ce a făcut în liceu și a fost exmatriculat din nou, pentru aceeași faptă.

Îmi amintesc și eu cozile la pâine, la lapte, unde mergeam de noaptea cu scăunelul și așteptam poate poate prindem ceva. Îmi amintesc că avea tata o verișoară care lucra la abator. Eram norocoși, pentru că din când în când aveam parte și de carne, deși carne e mult spus. Erau resturi, mai mult oase furate de la abator. Îmi amintesc serile geroase de iarnă, în care nu aveam căldură și nici lumina și stăteam cu lumânarea sau lampă cu gaz. Îmi amintesc că mama ne împletea la lumina lumănării  de toate, de la ciorapi de lână la pantaloni, pulovere, ilice, mănuși, căciuli, iar mie îmi împletea și rochițe. De sărăcie, nu fiindcă erau la modă.

Și acum, când scriu rândurile astea, după 30 de ani, mă gândesc dacă e ok să împărtășesc lucrurile astea, dacă nu cumva se vor întoarce împotriva mea. Cam așa se manifestă frica întipărită în creier și în suflet din copilărie.

Imagine de Free-Photos de la Pixabay

3 Comments

  • o femeie spune:

    uite ca din astea nu am avut parte. Si poate ca aceste povesti e nevoie sa iasa in evidenta – pt ca par uitate si ingropate bine.
    Poate ne povestesti ce a facut fratele tau pe mai departe…

  • Salomia spune:

    De acord cu ultimul paragraf (si nu numai)! Sia stazi cand se pune problema sa fac un comentariu public, incers sa fac o analiza serioasa, sa ma autocenzurez. Daca afla…cine nu trebuie? Daca se interpreteaza nustiucum? Daca o sa o patesc candva pt ca am afirmat o chestie (o opinie legata de gay, avorturi, vaccinuri sau oameni politici etc)? Imi amintesc de asemenea ca respectul fata de autoritate era mult mai acut pe vremea aia. Nu trebuia sa crancnesti in fata superiorului, fie el parinte, educator, sef, politist, medic sau orice altceva de genul asta. Pentru ca, daca ripostai, puteai fi pedepsit.

    • Cezar spune:

      Ce intrebari le puneau alor tai oamenii care veneau la tine in casa asa pe nepusa masa ? De ce va urmărea permanent securitatea ? Nu este nevoie sa exageram pentru a da culoare povestii. Ramai la adevar, e mai bine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *