Eram în oraș să mănânc, la maximum 100 de m de locul unde lucrează bărbatu’ și în juma de oră urma să-mi iau copiii de la școală. Asta ca să pricepeți cam care era gradul meu de disponibilitate amoroasă. 0,1%, așa. Aș fi zis zero curat, dar dacă se nimereau pe pe-acolo Colin Farrell sau Jon Snow, nu garantez că nu le-aș fi făcut o ofertă de cafea. Platonic, desigur.
Așa, și mă așez eu la coadă la ciorbe.
Cum îmi roteam eu ochii prin cuvele cu mâncare călâie, pac, mi se bagă în față un cineva.
Sunt obișnuită, mereu mi se bagă lume în față, pentru că de obicei nu mă înghesui în cel dinainte, las ceva loc să pot să-i admir mătreața și să respir, gen. Probabil oamenii interpretează relaxarea mea drept o șansă acordată lor de a ajunge cu trei minute înainte la fasolea cu ciolan sau la ghișeu la bancă sau la roșu la semafor, whatever. Nici nu mă mai enervez.
Doar zic așa, mai mult pentru mine:
– Ia uite, iar sunt invizibilă, ce chestie…
– Vai, dar nu ești deloc invizibilă, dimpotrivă, aud o voce din spatele meu.
Opaaaa!
Se pare că cineva-ul care mi-a tăiat fața la coadă la ciorbă venise cu prietenul lui. Care-mi zâmbea larg. Dacă-mi permiteți, am apreciat (absolut platonic) că zâmbetul lui era foarte plăcut.
Să ne înțelegem, băieții erau de vârsta mea. Împreună, vreau să zic. Să fi avut fiecare la vreo 20 de trandafiri în buchetul vieții.
– Ce faci, bă, te bagi în fața domnișoarei? îl apostrofează pe tovarășul lui.
– Ah, dar nu, eu voiam doar să văd meniul de prânz… se scuză tăietorul de față și se retrage spre spatele meu.
– E ok, sunt obișnuită, zic.
– Cu ce? întreabă posesorul de zâmbet.
– Să fiu invizibilă la cozi.
– Imposibil, zice el. Cu ochii ăștia??
Băi și mi-a băgat o privire din aia de zici că eram gemul pe care-l întinde el pe pâine prăjită când îi e foame, dar mai ales poftă.
Am râs puțin. Hehe, cum ar veni. Am mai făcut un pas spre ciorbă, ei după mine.
– Serios! Ești chiar foarte vizibilă. Iar când nu ești, ai putea să te faci. Ar fi foarte ușor pentru tine. Ai păr, ochi, zâmbet… și se uita așa peste mine toată, ca să știe ce să mai laude omul.
Nu știu ce am de la o vreme de atrag tot felul de întâmplări din astea. O fi vârsta mea rotundă? Sâni n-am, deci aia e, fund s-ar putea găsi dacă ești atent la detalii, sub 1.60 m cu tot cu părul meu mare, de altfel simpatică.
– Termină, bă, că ai iubită acasă, zice tăietorul de față.
– Taci, mă, că nu vreau s-o cer de nevastă, voiam doar să-i subliniez cât de vizibilă e! E, nu?
A fost rândul tăietorului de față să mă analizeze de sus până jos, de data asta de la spate. Mă simțeam ca sosurile alea puse în galantar la făcut poftă. De ce naiba oi fi plecat de acasă cu blugii ăștia largi?
– Cam e, confirmă amicul.
– Aș putea să-ți cumpăr eu prânzul? îndrăznește tânărul cu iubită acasă.
– Mulțumesc, mai bine nu, fac eu pasul în spate.
– Păcat. Dar în orice caz, scuze de la noi. Așa e prietenul meu, mai țăran.
– Taci dracu, zice prietenul țăran printre dinți.
– Eu însă sunt un domn. Mai ales cu domnișoarele. Dar nu doar cu ele.
Domnișoară, auzi. În vară s-au făcut zece ani de la nuntă… Am decis scurt să păstrez pentru mine această informație.
– Mulțumesc, numai bine, copii, zic, fără să-mi dau seama ce tocmai mi-a ieșit pe gură.
Copii, auzi. Cea mai nesexy chestie ever de spus unora care încearcă să te curteze. Dar la o adică, feciorii chiar ar fi putut să-mi fie fii, dacă nu mă despărțeam la timp de băiatul ăla din primul an de facultate.
Mi-a venit rândul la ciorbă. Am luat de fasole ȘI ceapă, mi s-a părut o declarație puternică de independență.
Photo by Eiliv-Sonas Aceron on Unsplash
Cea mai buna intamplare pentru moral :). De la o varsta, am ajuns sa apreciez fluieraturile muncitorilor pe schele si comentariile betivilor :))
?????
Hahahahahahhahaha
Ei …nici chiar așa??
Mergând pe principiul “omul beat spune adevarul” ????
Esti delicioasa cand povestesti astfel de intamplari! Am ras cu lacrimi!
Uite asa sa iti tot creasca stima de tine, doamna draga.
Ma întreb dacă eu sunt singura care nu a apreciat, de la o vârsta încolo, astfel de întâmplări. Erau ok pana pe la vreo 22-23 ani maxim, apoi mi se păreau un soi de Hărțuire și chiar nu înțelegeam de ce m-am simțit vreodată bine ca și bucata de carne pusă in galantar pentru admirat. Am fost și hărțuită pe bune, de profi și alți superiori, am trecut prin multe și de multe ori ma îmbrăcăm ca naiba și imi puneam o verigheta falsa in speranța ca scap. Stiu ca in liceu, când am ajuns prima data intr-o alta țara din Europa și nu m-a fluierat nimeni pe strada am simțit ca sunt in Rai – niciun comentariu, o mâna pe fund, făcut din ochi, poate cel mult o privire fugara dar atât. Eu tot vârsta aia rotundă o am și pot zice ca am trăit toată tinerețea intr-o perioada in care era normal sa te iei de fete cu orice îți venea la gura, era normal pt profesorii bărbați sa propună diverse și sa aibă pretenția sa scape de asta. După ce m-am măritat mi s-a părut grețos orice astfel de episod, după copii cu atât mai mult, ma activez negativ la orice remarca făcută apropo de aspectul meu fizic, poate fiindcă toată viața am avut de demonstrat ca sunt mai mult decât ce se vede, ca pot lua bacul cu note mari, ca pot trece toată facultatea fără sa trec prin anumite paturi, ca pot sa găsesc job si sa îl fac fără sa afișez piciorul cui trebuie. Mulți încă suspecteaza ca “ceva a făcut asta, se vede pe ea”. La mine, o zi buna e aia in care niciun necunoscut nu imi face vreun așa-zis compliment referitor la aspectul fizic. Ca eu multe încă le văd Hărțuire și depășirea unor limite.
am trait si eu multe nasoale. astea insa nu mi se par deloc gretoase, dimpotriva.
oi fi eu prea batrana deja. 🙂
Biata fată frumoasă.
Delicios articolul…in urmă cu câțiva ani am schimbat locul de muncă și am trecut de la un colectiv cu o medie de vârstă 25 ani maxim (eu având deja 30 la momentul respectiv), la un colectiv cu o medie de vârstă de 45+… într-o zi mi-a spus o colegă : „Doamne de fraieră eram in tinerețe că mă supăram când mă admira un bărbat sau când îmi făcea complimente…acum as da orice sa se mai uite cineva după mine sau să mă complimenteze !” Prin urmare am inceput să învăț să primesc complimente fără să mă mai simt jignită și lucrul ăsta chiar ajută la creșterea stimei de sine ! ??
Empatizez cu Deea.
Nu ma flateaza astfel de comportamente, nici nu ma amuza, le gasesc a fi o forma mai usoara de hartuire. Nu cred ca ar trebui sa le incurajam, daca isi permit asta cu noi eu cred ca isi permit si mai mult cu fiicele noastre.
Esti minunata! M-am amuzat teribil! Si, da, arati ca o domnisoara!
Arata foarte bine ciorba. Dar si tu 🙂 Asteptam si parerea domnului sot despre aceste articole :)) Cred ca v-ati amuzat teribil.
Stai, sunt confuza… Asta s-a intamplat acum in Olanda sau e o intamplare mai veche din Romanica? Tipii vorbeau in romana sau toata conversatia a fost in olandeza si ai tradus-o tu pentru noi? :)))
@Corina, întâmplarea e din anul 2019.
Avantajul de a fi singura in birou…am putut sa ma distrez copios citind articolul tau. Si sa imi imaginez scena cat mai real. Cred ca aceste mici intamplari in limite decente vin la momentul potrivit, mai ne aduc un zambet pe buze si o raza de soare in suflet. Chiar daca suntem iubite si ne simtim implinite acasa. Sfarsit de saptamana minunat Printeso! 🙂
49 ,eu.
Zilele trecute, trec pe stradă. Un tinerel vindea bețe de Moș Nicolae. Mă uit (la bețe),zic…drăguțe ?
El: tu ești drăguță ? Îți dau unul?
Eu: Aaaa,nu…. nu am fost prea cuminte și aștept să primesc unul.
L-am închis.
Morala: pe vremea mea, băieții aveau replică. ?
Savuroasa „fasolea si ceapa”!!! Ce m-am mai hlizit de una singura, in metrou!
Teoretic sunt complimente, practic, baietii stiu foarte bine cu ce au de-a face si ce varsta avem, doar ne place noua sa credem ca nu. Logica este, arata bine, dar e trecuta de vremea cand i se spunea ca e misto in fiecare zi, asa ca hai sa-i fac o bucurie, in timp ce ma distrez un pic. Si daca pica ceva si mai bine. Poate se alege cu o amarata, care ii da bani de cluburi si tinerele, cand ii face el cate o favoare, pretinzand ca o gaseste hot. Daca erau doi barbati de 40 de ani, nu credeai o vorba.