Pentru că avem nevoie unii de alții

Casa luminată, pe care o vedeam cum coboram din autobuz, la drumul mare

Câinele care întâi ne lătra, apoi ne recunoștea și ne chema să-l mângâiem între urechi

Mirosul de zăpadă, afară, și mirosul de sobă încinsă înăuntru

Bunicul și bunica, înghesuiți pe patul din camera mică în așteptarea noastră

Șosetele groase și pijamalele vătuite împachetate de noi pentru ei

Râsul bunicii când i-am dus cutia de un metru de turtă dulce cu glazură

Sucul de portocale la doi litri

Merele moi lăsate la copt pe sobă

Pocnetele de bici de pe drum

Pâine caldă, coaptă de bunica în vatră

Sarmalele

Răcitura de porc cu usturoi

Pepenele murat

Cozonacul

Portocalele lăsate în colțuri, să parfumeze

Vesta de lână a bunicului, în colț după ușă

Vocile de copii care colindă la poartă

Sania veche cu care ne dădeam din deal până la poarta casei, cu obrajii fierți de frig și hainele înghețate

Mâna moale a bunicii, care-mi strecura în buzunar 10 lei (să ai de-o înghețată)

Dorul de ei, de casa lor, de grădina, de sat

De noi mici și tineri și fericiți

Copiii mei, care mănâncă râzând biscutiții cu nucă făcuți de mine,

Mama, care face maioneză în bucătăria noastră,

Scara blocului, pe care nu mai colindă nimeni de mulți ani,

Filmele de Crăciun

Jocurile de Crăciun

Telefoanele de Crăciun

Dorul de ei

Bradul nostru amestecat, făcut de copii

Felicitările lor pentru noi

Bucuria lor când văd și fac daruri

Pozele de Crăciun

Diminețile leneșe

Serile târzii, cu ceai și filme și poate o țigară pe balcon

Poveștile despre ce a fost și ce o să mai fie

Iubirea

Dăruirea

Recunoștința

Dorul

Tristețea

Toate deodată în fiecare dintre noi

Pentru că suntem oameni și pentru că avem nevoie să ne simțim vii și conectați.

Vă doresc Sărbători cât mai line, să aveți timp să stați și să fiți.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

2 comentarii

  1. Revenind un pic la zilele noastre, sărbătorile nu mai au cum să fie „ca înainte” – familiile (extinse) s-au micșorat, bunicii de la țară nu mai sunt iar zăpada în decembrie e un fenomen din ce în ce mai rar la altitudini mai joase prin zona temperată din emisfera nordică a planetei.

    O provocare a zilelor noastre este însă armonizarea așteptărilor. De exemplu, dacă în aceeași familie unul dintre parteneri asociază Crăciunul și restul de sărbători cu amintiri și emoții similare cu cele din acel text, dar celălalt are doar emoții negative, cum se poate ajunge la un numitor comun?

    Prin amintiri și emoții negative mă refer la mama muncită și obosită la bucătărie, tatăl „supărat pe viață” petrecând singur toată ziua cu sticla de vin la televizor iar mesele cu familia și prietenii doar ca ocazii de conflicte voalate și de demonstrat altora că tu ai și ei n-au. Dar bine, nu toți copiii care trec prin asta rămân cu impresii negative pe viață, ceea ce adaugă încă un grad de complexitate problemei pe care o ridic aici, adică „numitorul comun”.

  2. Iti multumim, Printesa, pentru toate emotiile frumoase si calde pe care ni le transmiti. Sper ca aceste emotii si toata caldura sa se intoarca insutit, inmiit inapoi la tine si sa simti bucuria noastra. Craciun fericit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *