Ce și cum le spunem copiilor despre război în funcție de vârstă?

Ce dar să vă dau eu vouă, femei și mame, de un 8 martie atât de complicat? M-am gândit că un articol care să ne calmeze și să ne încurajeze, cu sfaturi simple și practice despre cum să ne însoțim copiii și pe noi în această perioadă, ar fi cel mai bun cadou.

De multe zile deja, planeta întreagă e cu ochii și inima la conflictul din Ucraina. Când Sofia a aflat de la colega ei de bancă, Angelica, că e este din Ucraina, Mi-a venit s-o iau în brațe, mami, dar n-am vrut s-o sperii, mi-a spus după ore.

Sofia nu vorbește limba Angelinei, Angelina nu vorbește engleză, iar olandeză vorbesc amândouă trei fraze. Cu toate astea, după școală în parc râd amândouă din tot sufletul. Am povestit un pic cu mama ei, greu, pentru că ea nu vorbește engleză deloc, olandeză nici ea, nici eu, am dat din mâini, am întrebat-o mai mult din ochi cum e familia ei de acasă, și a zis doar no good, no good și a schimbat subiectul.

Suntem îngrijorați, încercăm să ajutăm, atât de mulți prieteni au refugiați la ei acasă, toată lumea ajută cum poate, iar copiii ne văd când speriați, când ambalați, când furioși, când absenți.

Cred că indiferent de vârstă, simt și ei că ceva serios se întâmplă.

Cum facem ca războiul acesta iscat atât de curând după doi ani complicați de pandemie să nu-i sperie, să nu le marcheze copilăria, să aibă speranță și încredere, compasiune și dorință de a fi alături celor cărora le e greu, fără a-i încărca?

Am invitat-o pe Luiza Vasilescu, psiholog pentru copii, cu multă experiență de lucru în terapia prin joacă cu copii mici și mijlocii, dar și în terapia cu adolescenții, despre cum să le fim aproape copiilor noștri în perioada aceasta în funcțue de vârsta lor. Iată întrebările mele:

  • Până  la ce vârstă putem speră să ne ferim copiii de veștile proaste din lumea oamenilor mari?
  •  Care este riscul unei strategii de tip struț, mă prefac că totul e bine că să feresc copilul, la o vârstă la care el deja intuiește că atitudinea părintelui nu e una autentică?
  • Așteptăm să ne întrebe ei sau deschidem noi conversația? Cât de multe detalii oferim?
  • Ne putem juca de-a războiul cu copiii?
  • E ok să radem în joc despre așa o temă grea?
  • Cum explicăm războiul unui copil de 3-4 ani? Dar unuia de 5-6 ani?
  • Cum ne putem gestiona noi anxietatea înainte de a le răspunde lor pe această temă?
  • Cum ne descurcăm cu posibilele lor emoții puternice? Cum gestionăm teama lor, furia, tristețea, ticurile, nevoia de a dormi cu părintele, refuzul de a ieși la joacă?
  • Cum putem susține un copil mare 10-15 ani care este extrem de anxios în această privință?

Copii cu vârsta sub șase ani

Pentru copiii mici, până la 3-4 ani, putem spera că îi putem proteja de astfel de informații, dacă am fost atenți ca aceste lucruri să nu ajungă la ei, respectiv imagini și comentarii TV, comentarii ale părinților cu alți adulți. E foarte importantă atitudinea părinților, și anume cum își gestionează ei frica, îngrijorarea, anxietatea astfel încât să își păstreze calmul în fața copiilor, să poată desfășura cu aceștia aceleași activități, să se poată conecta și juca  cu ei . Practic să facă ceea ce făceau și înainte. Păstrarea rutinei e foarte importantă.

Strategia de tip struț nu este indicată pentru nicio categorie de vârstă.

A nu vorbi cu ei înseamnă să îi lăsăm singuri să se descurce cu emoțiile generate de aceste vești. Părinții pot alege să nu le spună, dar copiii din  grupa  3-6 ani care merg la grădiniță sau la școală pot afla despre război și din alte surse decât de acasă: de la colegi, de la educatori.

Dacă copiii vin cu întrebări și părinții neagă, aceștia vor fi confuzi, vor gândi că adultul minte. Copilul se va afla la o răscruce  generatoare de conflict intern. El trebuie să decidă dacă să creadă în adult (și să se îndoiească de sine) sau dacă să creadă în sine (dar intră în conflict cu adultul) .

De asemenea,  părinții pierd ocazia de a-i alina pe copii, de a-i asigura că sunt în siguranță. Părinții sunt spațiul de siguranță al copiilor.

Dacă refuză să vorbească cu copiii pentru că sunt mici, pentru că nu vor înțelege, sperând că astfel evita să îi sperie, să îi  îngrijoreze, de fapt pierd ocazia de a le fi alături, de a le domoli spaimele  generate de însăși gândirea acestora.

A nu le vorbi înseamnă că îi lași pe ei să umple golul narativ.

Iar copilul va simți așa: “Dacă îmi ascund, trebuie să fie ceva serios.” Ceea ce duce la creșterea anxietății.

“Dacă nu îmi spun, înseamnă că nu au încredere în mine” , ceea  ce duce la scăderea stimei de sine.

Trebuie să ținem cont că până la vârsta de 6 ani copiii au o gândire magică și egocentrică, stabilind între fenomene legături care nu există în realitate și raportând lucrurile care se întâmplă în jurul lui la propria persoană, considerând că tot ceea ce există are legătură cu el.

Cu această logică , aceea de a se pune pe ei în centrul evenimentelor, a imaginilor văzute, pot percepe intens pericolul războiului ca fiind aici, la ușa casei lor.

Nevorbind cu copiii, aceștia pot somatiza, pot avea coșmaruri, pot refuza să mai iasă din casă, să devină apatici sau dimpotrivă, mai furioși.

Pentru cei mici, părinții pot aștepta să fie întrebați, dar dacă asta nu se întâmplă și copiii arată prin diverse comportamente că știu , atunci e bine ca aceșția să deschidă discuția.

E recomandat să se pornească  de la ceea ce știu copiii, apoi să fie încurajați să pună întrebări. De asemenea, trebuie ajutăți să spună ce simt: îngrijorare, frică, furie, tristețe, compasiune.

Ce pot face părinții? Să explice, în funcție de vârstă, ce este războiul. Există cărți de istorie pentru cei mici și părinții se pot inspira pentru a le da explicații simple, clare.

Un posibil răspuns pentru cei mici (3-6 ani)  ar fi că războiul se întâmplă atunci când oamenii mari, ca și copiii, vor ceva de la alți oameni, care sunt dintr-o altă țară. Și se duc să ia acel ceva cu forța. Pentru asta folosesc arme. Iar ceilalți se apară și ei folosesc arme. Începe o lupta și își fac rău unii altora.

Pentru unii copii poate fi suficient, alții ar putea întreba dacă oamenii care se luptă mor. Și va trebui să le spuneți adevărul și să răspundeți altor întrebări legate de moarte.

Pentru că teamă de război se reduce în final la teama de moarte. Îi puteți asigura că nu vor muri și nici voi, părinții, nu sunteți în pericolul de a muri.

Ce altceva mai pot face părinții:

–        Să le  valideze emoțiile

–        Să îi asigure  că sunt în siguranță, că ei  îi vor proteja

–        Că adulți din toate țările lucrează ca să rezolve situația

–        Îi asiguri că asta nu este responsabilitatea lor, că nu trebuie să se simtă vinovați (din cauza gândirii magice)

–        Că se pot juca cu prietenii, pot să facă tot ce îi bucură în continuare

–        Le pot  împărtăși că și ei, ca adulți, simt aceleași emoții, îngrijorare, tristețe, compasiune, furie dar știu că războiul nu se va extinde, că în țară noastră nu va fi război

–        Că e important să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut în fiecare zi

–        Că putem să îi ajutăm pe cei din Ucraina și că pot și ei să ajute dacă vor

–        Că e important să fim solidari, că împreună putem rezista mai bine

Copilul va simți siguranță din faptul că părinții, că cei mari , au noțiunea termenilor, explică, deci înțeleg ce se întâmplă. Nu se lasă copleșiți, nu plâng, nu sunt înspăimântați.

Vorbiți exact strictul necesar, oferiți informații, dar nu în exces. Doar informațiile de bază și progresiv. Copiii au nevoie de timp pentru a procesa.

Dacă copilul pune o întrebare despre un anumit aspect specific al unui eveniment, e important să îi răspundeți doar la acesta și să evitați să extindeți prea mult cantitatea de informații. Dar arătați disponibilitate, o deschidere sinceră,  astfel încât ori de câte ori copilul are întrebări să știe că veți fi acolo pentru a-i răspunde.

Copii peste 6 ani

Pentru cei din școala primară,  din gimnaziu și adolescenți, a nu vorbi cu ei înseamnă să îi lăsăm să își găsească singuri informația, din surse neverificate care pot genera multă confuzie și spaimă.

Părinții, mai ales până la 11-12 ani pot filtra și traduce informațiile pentru a le face accesibile acestora, îi pot liniști, îi pot încuraja să se descarce emoțional și le pot fi alături. Le pot explica în termini simpli ce este războiul, de ce se luptă cei din Ucraina, cum și de ce a pornit acest război și mai ales ce se întâmplă dacă acest război ajunge la noi. Puteți oferi argumente că acest război nu va ajunge la noi sau puteți oferi informații despre cum  vă puteți proteja, sau unde vă puteți refugia. Le puteți citi poveșți despre lupte în care binele învinge, va puteți uita cu ei la filme de animație sau filme cum sunt cele ecranizate după “Cronicile din Narnia”.

Cei mari au o reprezentare a ceea ce  este războiul,  a ceea ce presupune el. Ce consecințe sunt. Dar cunosc acest lucru din cărți, filme, orele de istorie. Niciodată războiul nu a fost atât de aproape. Cu ei trebuie să verificați sursa informațiilor. Să aduceți argumente clare, logice care să îi ajute să se liniștească. Trebuie să le validați emoțiile, să acceptați când vă spun că nu le este frică, deși comportamentele lor spun altceva. Sau să îi liniștiți dacă e prea multă emoție. Să îi ajutați să conștientizeze ce relație este între gândurile lor și emoții. Să lucrați cu gândurile, să găsiți unele mai calme, mai raționale.

Le puteți împărtăși despre opiniile voastre despre război, îi puteți încuraja să vorbească despre ale lor.

Puteți vorbi cu ei despre cum anume îi putem ajuta pe cei care se refugiază în țară noastră sau cum îi putem susține pe cei din Ucraina.

Le  puteți oferi un exemplu despre cum să-și gestioneze emoțiile, de cât de multă informație e nevoie pentru a ști fără a te lasă copleșit de ea, ce posturi să urmăriți sau cât timp. Chiar dacă vorbim de copii mai mari, e bine să limitați accesul la imagini. Alegeți informațiile scrise pentru a vă informa.

Alegeți un moment în zi când să vorbiți de ce schimbări au apărut în cursul evenimentelor, dacă sunt mai nelinișțiți decât în ziua precedentă. Fiți deschiși la discuții, dar nu le prelungiți excesiv.

Să le vorbiți despre ce este inteligența relațională, despre comunicare, folosirea cuvintelor pentru a rezolva conflictele.

Puteți vorbi despre dreptul la vot și de ce e important să îl exercite, ce este umanitatea și binele comun.

A vorbi cu copii despre acest subiect, indiferent de vârstă,  este o oportunitate de a purta conversații dificile, de a cauta răspunsuri în noi înșine, de a pune în practică solidaritatea umană și compasiunea, de a ne cultiva curajul și conectarea.

E foarte bine să va jucați cu copiii de-a războiul, dacă acest joc este inițiat de copil. Are darul de a descarca teamă și de a proiecta în joc fantasmele legate de război. Lăsați copiii să conducă.

Cel mai probabil acest joc va fi cerut de copiii mai mici și va merge până spre 9,10 ani.

Poate cu aceșția mai mari să folosiți jocuri de strategie sau jocuri video.

Și umorul este o resursă importantă pentru că detensionează, relativizează și produce bucurie, iar râsul are darul de a diminua frica și furia.

Când răspundeți întrebărilor copiilor, sunteți conștienți că nu va puteți lasă pradă unei anxietăți copleșitoare. Voi sunteți adultul și trebuie să fiți acolo pentru copil sau copii.

E ok să va arătați anxietatea, dar în fața altor adulți. Partener, părinți, prieteni.

Da, puteți arăta emoție pentru cele întâmplate, dar cu limite.

Liniștindu-i pe ei, căutând argumente cât mai raționale, îi vorbiți și copilului vostru interior, care este speriat. Asigurându-l că nu are de ce să se îngrijoreze, că îi sunteți alături, că sunteți adult și vă descurcați cu asta, veți simți mai mult calm, calm pe cere îl veți transmite și  copiilor voștri. Fiind alături de copiii voștri, ascultându-i, răspunzandu-le cu sinceritate vă conectați mai bine cu voi, cu emoțiile voastre, dar și cu resursele voastre.

Este dificil și în același timp poate fi o oportunitate de conectare și de învățare.

Nu va speriați. Pentru ei este important să îi ascultați, să le validați emoțiile, să nu le bagatelizati, să fiți acolo. Să îi luați în brațe dacă așa se alină, să stați lângă ei, să îi încurajați, să îi distrageți dacă sunt mici. Nu uitați, copiii pot manifesta emoții puternice, dar nu stau mult timp în ele. Cu cât reușiți să le contineti mai bine, cu atât mai repede trec.

Puteți dormi o noapte sau două cu ei.  Sau puteți  dormi în aceeași camera cu ei, dar nu în pat cu ei. Depinde de vârsta copilului, de ce are el nevoie.

Dacă anxietatea se prelungește, e posibil că aceasta să mascheze alte temeri care sunt proiectate în teamă de război și atunci e bine să consultați un specialist.

În cazul în care copilul refuză să meargă la joacă, e bine să identificați frica care-l face să refuze.

Puneți această frică în cuvinte, dacă copilul nu poate : “Mi-e frică că dacă ies sau ieșim din casă… (ne împușcă cineva, cade o bombă, murim)”. Astfel de gânduri fac parte din gândirea magică a copilului, care nu știe că soldații, bombele sunt la multe sute de km de noi.

Verbalizand frica, o scoateți la lumina și îl ajutați pe copil să se liniștească. Luptele sunt departe și îi dați repere pe care să și le poată închipui. (Mai departe decât locul unde am fost la mare, sau mergem două zile până acolo, sau….)

Îi spuneți că ați fost la serviciu, la cumpărături și nimic rău nu s-a întâmplat.

Propuneți o ieșire cu un prieten al copilului.

Adolescenți

La copilul mai mare folosiți tehnicile din terapia cognitiv- comportamentală:

Îl ajutați pe copil să stabilească relația dintre gânduri și emoții.

Îl rugați să noteze toate gândurile care fac să crească anxietatea. Apoi, să se transforme într-un detectiv și să le pună sub lupă și să observe cât de realiste sunt, dacă nu sunt cam exagerate, ce șanse sunt să se întâmple lucrurile așa.

Oferiți-i propria perspectiva, fără a-i ironiza, bagateliza ideile.

Apoi invitați-l să noteze gânduri mai calme.

Ce resurse are el pentru a face față? Ce resurse aveți voi, ca familie, să vă descurcați cu acestă situație?

Îl ajutați să le formuleze.

Când anxietatea pare să îl copleșească, recitiți gândurile calme.

6 Comments

  1. Mihaela

    „Îi puteți asigura că nu vor muri și nici voi, părinții, nu sunteți în pericolul de a muri.” – cum ii putem asigura asta? Stiu ca trebuie sa fim optimisti, dar niciunul nu vom sti in ce directie merg lucrurile. Daca nenea Putin se supara tare pe Romania?

    • Printesa Urbana

      Iti inteleg ingrijorarea, o simtim cu totii. Sunt, totusi, rational vorbind, sanse mici sa fie razboi in Romania sau sa dea cu nucleara. Cel putin in viitorul apropiat.

    • Melinte

      Sfaturi pentru parintii militari? Cum îl pot asigura ca totul va fi bine?Asta nu putem niciunul dintre noi garanta…

  2. Me

    Totul se poate schimba într-o secunda. Trebuie doar sa încercăm sa ne bucuram de ceea ce avem, ca ne avem unii pe alții.

  3. Flavia

    Un articol foarte util si de actualitate. Felicitari! Cat despre un altfel de cadou pentru cititoarele tale, cred ca era interesant un concurs cu premii – cărțile tale. Urmaresc blogul tau de un an de zile, de cand sunt si mamica si nu am observat sa oferi vreodata un premiu. Numai bine!

    • Printesa Urbana

      🙂 Organizez foarte des concursuri si aici si pe pagina de Facebook, cred ca au fost sute pana acum!

      Carti nu prea ofer, pentru ca nu am de unde sa iau carti gratis, le cumpar si eu ca toata lumea, dar ce fac mereu este sa ofer reduceri punctuale, atunci cand pot editurile sa le gestioneze.

      In plus, din cauza reducerilor uriase oferite de anumite librarii, cartea e devalorizata mult la noi, incerc ca actiunile mele sa nu contribuie la devalorizarea cartilor, care sunt obiecte extrem de muncite si merita sa fie cumparate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.