Educația în lume: Worldschooling, educarea prin călătorii

Andra Geangu are trei copii și a ales pentru ei o formă de unschooling numită worldschooling, care se bazează pe explorare și conversații cu copiii în timpul călătoriilor în multe zone ale lumii. Vedeți mai jos povestea familiei Andrei. Restul seriei #Educatiainlume este aici.

Salut, Ioana!

Am citit cu mare interes fiecare articol din seria ta despre educație. Așa mi-a venit ideea de a-ți povesti despre abordarea noastră, care nu este legată de o anumită țară, ci despre educația în jurul lumii, mai ales la vârste fragede: worldschooling

Noi locuim în București sau, mai bine spus, îl avem ca bază timp de 6-8 luni pe an. Avem trei copii (5 ani și 10 luni, 3 ani și 8 luni și o mogâldeață proaspătă de 3 luni) și curând se împlinesc 6 ani de când călătorim lung și lent și lumea este școala copiilor noștri. 

Probabil că dacă nu am fi ales să călătorim pe termen lung, nu am fi rezistat așa de mult timp în România. E greu și când nu ai termen de comparație, dar e greu mai ales când ai. Ne-am dorit să profităm cât mai mult de perioada copilăriei celor mici, când responsabilitățile sunt mărunte, când înscrierea într-un sistem educațional nu este obligatorie și nevoia de colectivitate se poate satisface ușor. La asta s-a adăugat și faptul că nu ne place iarna și nu mai facem de mult eforturi să ne placă. Poate iubirea de activități în aer liber, poate curiozitatea de explorare, poate dorința de a învăța copiii că lumea e un loc sigur și oamenii sunt buni și calzi au fost scânteia care ne-a făcut să încercăm.

Cum a început totul

De când s-a născut primul nostru copil, am început să citesc foarte mult despre sistemele alternative de educație, despre Waldorf, Reggio Emilia, Montessori, wildschooling, nature education și am rezonat foarte profund mai ales cu abordarea învățării prin joacă, urmând interesele copilului, petrecând cât mai mult timp în aer liber. Pentru că am dorit să profit de concediul de creștere copii din plin, am evitat colectivitatea și am pus la punct un plan de călătorit intensiv. Ce ne doream de la primii ani era să ne educăm și pe noi înșine și pe copii să devenim liberi, deschiși, toleranți și să rămânem mereu curioși și pasionați de lumea frumoasă care ne înconjoară. Să înțelegem cât mai multe lucruri, să ne expunem la diverse culturi, fenomene, obiceiuri, să ajungem la rădăcina subiectului care ne interesează. 

În primul an, am luat-o practic ca pe o mutare temporară în Insulele Canare, am plecat fără bilet de întoarcere, la fel și în a doua iarnă petrecută departe de casă. Pe atunci, părea evident că mai mult decât să ne relocăm, ne dorim să cunoaștem cât mai multe locuri. Cu timpul am început să tânjim mai mult și la relocare, dar și să facem worldschooling în continuare.

Ce este worldschooling

Worldschooling-u este o mișcare educațională care consideră interacțiunea cu lumea înconjurătoare și învățarea prin experiențele proprii modul suprem de a-ți însuși cunoștințe și de a te descurca în viața de zi cu zi. Învățarea este văzută ca un tot, apelând la toate simțurile și încurajează urmărirea intereselor copiilor, dragostea pentru cunoaștere pe termen lung. Ea poate fi făcută oricând și oriunde. Este, de fapt, un mod de gândire, un stil de viață. 

Practic, worldschooling se poate face oriunde, în jurul casei, pe străzile din cartier, în orașul natal sau în împrejurimi. Însă, la un moment dat, mediul înconjurător poate să nu mai fie de ajuns, pentru că educația este despre diversitate, despre experimente. Poate fi o formă de homeschooling sau chiar de unschooling (o formă de educație dirijată exclusiv de copil). Noi am ales să îl aplicăm prin long-term travel, dar le puteți oferi această experiență copiilor și în propria țară, în escapade de weekend sau vacanțe de vară. 

Cum arată anul nostru “școlar”

Nu pot vorbi despre orare și programe, pentru că totul în zilele noastre este fluid. Petrecem mult timp împreună, uneori poate prea mult :)), dar suntem conștienți că aceste zile nu mai vin cu nicio rugă înapoi.

Din martie în mai suntem, de obicei, în România, facem multe drumeții în pădure și în natură, iubim primăvara. Din mai-iunie până în septembrie plecăm cu mașina proprie undeva prin Europa, fie într-un circuit prin mai multe țări, fie într-una singură, pe care o explorăm în detaliu. Toamna ne-o petrecem în București, cu multe plimbări în natură, pentru că iubim deopotrivă toamna în orașe, pe munți sau în cătunuri. Decembrie este luna în care stăm cât mai aproape de casă și facem multe activități de iarnă sau cu tema Crăciunului. Iar când vine ianuarie, încercăm să fugim cât mai repede undeva la căldură, la mare, la aventură. Nu va fi ușor să găsim un sistem care să ne sprijine acest stil de viață, însă apreciem și avantajele care vin odată cu apartenența copiilor la un grup, așa că vom încerca să împletim cele două moduri în felul care se va dovedi potrivit. 

Ce învață copiii noștri

Copiii noștri nu au fost niciodată într-un sistem clasic, dar au învățat să: socotească, citească, scrie. Pe lângă asta, și-au dezvoltat și o grămadă de pasiuni. Partea de citire, scriere și matematică o aprofundăm în special în perioadele în care suntem acasă, în București, însă apar ocazii să le folosim în fiecare călătorie de-a noastră, bineînțeles. În rest, la distanță, abordăm tot felul de subiecte precum istorie, cultură, limbi străine, științe, tehnologie, artă, sporturi și cam tot ce se leagă de tematica excursiei respective. 

Atunci când suntem în călătorii, nu ne lipsesc niciodată cărțile, dar, în rest, învățăm cât mai mult ad-hoc, ascultând cu mare interes întrebările copiilor și profitând de fiecare experiență ce ne iese în cale. Tot în deplasare facem diverse activități creative, de exemplu, am construit o piramidă mayașă din nisip după ce am văzut Chichen Itza, facem spectacole în familie sau magazine în camera de hotel cu lucrurile pe care le descoperim în timpul zilei și, întotdeauna, desenăm sau scriem în jurnalele de călătorie ce ne-a impresionat în zilele care au trecut.

În călătoriile noastre, încercăm să avem cât mai mult contact cu latura umană. Căci, fără partea asta a experienței, locurile rămân doar locuri. Ieri, am fost la un atelier de țesut cu lână cu un localnic foarte priceput, în cadrul unui parc tematic, iar astăzi am copt tortillas cu o familie de mayași, în curtea lor de la marginea junglei mexicane. 

Nu avem însă un program strict și încercăm să ne mulăm pe interesele copiilor. Copiii absorb informația ca niște bureți însetați, sunt maleabili și flexibili. Totodată ei învață să iubească Pământul, să se teamă mai puțin, să comunice cu multe tipuri de oameni și să se adapteze oricărei situații. Căutăm să învățăm din ce ne înconjoară, oriunde ne-am afla. Profităm de fiecare moment și de fiecare întrebare pentru a citi mai multe și pentru a le răspunde copiilor. 

Este ușor, este greu?

Nu este ușor să faci worldschooling, trebuie să ne organizăm cu mult timp înainte de o călătorie, să citim despre obiectivele pe care le vizităm, să modificăm planurile în funcție de interesele copiilor pentru a avea cu toții o vacanță interesantă. 

O altă provocare este faptul că avem copii de vârste diferite și trebuie să abordăm diferit fiecare vârstă. Și în deplasare apar aceleași conflicte între cei mici, doar că avem și multă logistică de rezolvat.

Însă până acum, considerăm că merită din plin. Cele mai intense trăiri, cele mai profunde conștientizări, cele mai frumoase amintiri sunt din aceste luni departe de casă. E un proces de învățare continuă, atât pentru noi, cât și pentru cei mici. 

Cum vom proceda când vor mai crește copiii

Încă nu avem niciun copil de vârsta școlii, nu știm ce vom face în continuare; de curând, când suntem acasă, puiul cel mare a început să meargă și la cursuri bazate pe învățare autodirijată timp de trei zile pe săptămână, pentru a avea experiența unui colectiv și a altor tutori în afară de noi. Pentru cei care au copii de vârstă mare și își doresc să încerce educația prin călătorii, este necesară înscrierea copiilor la o școală umbrelă, întrucât în România înscrierea într-un sistem acreditat de educație este obligatoriu. 

Cum putem susține acest mod de viață?

În primul an nu a lucrat niciunul dintre noi și am călătorit din economii. Soțul a reluat după acest prim an munca, iar eu am început să lucrez part time abia după ce cel mare a făcut 4 ani, uneori proiecte dedicate, alteori zi de zi. Ce a fost foarte important și de ajutor este faptul că avem joburi remote, fără program fix, care pot fi făcute și de la distanță în caz de nevoie. Eu am luat din nou o pauză odată cu nașterea bebelinei numărul 3 :).

În plus, banii economisiți din lipsa plății lunare către un sistem de educație au putut fi investiți în materiale și experiențe.

Care sunt avantajele acestui tip de învățare?

  • Există multe părți bune: petrecem mult timp cu copiii, învață să fie independenți, îi hrănim doar cu ce ne dorim, dar poate cel mai important îi învățăm valorile cu care vrem să navigheze în lume și încurajăm să își urmeze pasiunile.
  • Când călătoriile sunt lungi și lente descoperi lucruri cu totul diferite față de atunci când mergi în vacanțe de o săptămână, deși worldschooling se poate face practic oriunde și oricând ești atent la ce se întâmplă în jurul tău și încerci să faci din toate o experiență valoroasă de învățare.
  • Copiii devin mai rezilienți, pentru că trebuie să se adapteze la medii noi și necunoscute, să iasă din zona de confort.
  • Partea de interacțiune cu alte persoane este foarte importantă în călătoriile noastre. Copiii sunt expuși direct la multe meserii și încep să aibă mentori și profesori inspiraționali. În ultima vreme și-au dorit foarte mult să fie ghizi, după nenumărate tururi în natură, temă care a apărut des în jocurile lor. 

Ne-a afectat cu ceva pandemia modul în care facem worldschooling?

Pandemia nu a reprezentat nicio piedică pentru a continua să ne educăm copiii astfel. Din fericire, nu a trebuit să apelăm la ecrane și în ciuda tuturor restricțiilor, ne-au rămas suficiente locuri libere de explorat. Cred că pandemia a deschis portițe de oportunitate pentru multe familii care își doreau să experimenteze acest tip de viață, pentru că mulți oameni au început să aibă posibilitatea de a lucra remote și multe școli au introdus programe online. 

Huburi și comunități de worldschooling

  • Primim des întrebări despre socializare pe timpul călătoriilor și cum împăcăm dorul de familie și prieteni. Adevărul e că avem parte de atâția oameni frumoși, mergem la cursuri, interacționăm cu localnici dar și cu alți worldschoolers, încât nu simțim deloc lipsa unui grup, a unei comunități. Totodată, ne place că revenim la o bază, la o aceeași bază, cred că este important pentru a întări sentimentul de înrădăcinare al copiilor. 
  • Există în lume multe huburi de worldschooling (Andaluzia – Spania, A cielo Aperto – Italia, Mitananda – Austria, Anahata – Mexic, Altos Eco Village – Uruguay) unde întâlnești călători cu tot felul de povești. De asemenea, există și școli care permit înrolarea temporară, precum Green School Bali, Mexic, Africa de Sud, Noua Zeelandă sau grădinița și școala Montessori din Koh Lanta, Thailanda. Noi trebuia să participăm chiar la o tabără de worldschooling această vară în Portugalia, care din păcate s-a anulat din motive de pandemie.
  • Acum că pandemia s-a anulat :), sperăm că vom reuși să ajungem la festivaluri și meet-ups.

Ce destinații ne-au plăcut

  • Nu există loc care să nu ne fi plăcut și pe care să nu ne dorim să îl revizităm. Marele avantaj de a-i educa pe cei mici prin călătorii, este expunerea la medii foarte diverse, foarte diferite de locurile cunoscute, atât ca geografie, cât și ca impresii culturale, climă sau faună. 
  • În Costa Rica am avut parte de natură și multe animale, vulcani, cascade și aventură, unele din cele mai profunde interese ale copiilor. În Chiang Mai și în împrejurimi, am vizitat sanctuare de elefanți, temple budiste și am făcut cursuri de gătit. În Bali, am luat contact cu cultura hindusă. Pe insulele din Asia am făcut snorkeling, clase de crafting din bambus, am cules nucșoară de la ferme și ne-am împrietenit cu comunitatea locală. În Franța, am făcut tururi de artă, activități urbane și am observat coloniile de flamingo din Delta Ronului. În Grecia, am învățat despre Antichitate, am construit modele din pietre și nisip și am înotat cât cuprinde. În Mexic ne-am deprins cu gătitul de tortillas, am învățat despre cenote și ape subterane, am aflat multe despre mayași, moduri de construcție ale piramidelor, astronomie și recolte. Tot aici, le-am povestit celor mici pentru prima oară despre cimitire și sacrificii umane.

Avem norocul să putem alege educația pe care ne-o dorim pentru micuții noștri. Credem cu tărie că lumea viitorului are nevoie de o altfel de pregătire a copiilor de azi, așa că încurajăm orice părinte să fie alături de copiii lor în procesul magic al învățării, pentru că educația începe alături de cei dragi.
Dacă vreți să citiți mai multe despre aventurile noastre, ne puteți urmări pe
pagina de Facebook, Instagram și pe blogul Momadica.

light.jpg
Familia Andrei

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

13 comentarii

  1. Wow, cred că e cea mai tare experiență și formă de învățare! Vreau să fiu copilul vostru pt un an, să prind curaj să fac asta cu ai mei ?

  2. Este foarte interesant si frumos. In acelasi timp cred ca poate fi si foarte obositor. Imi place rutina pe care o avem acasa si ne place sa calatorim atunci cand timpul si finantele ne permit.

    Dar curiozitatea mea este urmatoare: ce fel de job este acela care iti permite sa muncesti cate doua ore ici-colo, sa fii platit atat de bine incat sa iti permiti sa calatoresti atat de mult cu 3 copii si sa iti dea voie sa lipsesti cate 3 luni, fara sa muncesti? In acelasi timp sa platesti lunar rate la banca pentru casa si alte cheltuieli (cum ar fi asigurare medicala?!). Nu intreb cu rautate, chiar sunt curioasa pentru ca mi-as dori si eu mai multa libertate si cine stie poate un pic de inspiratie ajuta. In mintea mea, cel putin acum, este ideea ca daca nu ai mostenire financiara de la parinti (?) si practic nicio grija pentru ziua de maine, este singurul mod in care sa iti traiesti asa viata. Dar poate imi lipseste ceva.

    De asemenea, va rog, fara atac la persoana de genul: “ daca nu ai invatat sau nu ai muncit suficient de mult”, pentru ca va asigur ca nu este cazul.

    • Sustin si eu intrebarea Ellei : cum se poate calatori atat de mult si ce job ar trebui sa ai. Majoritatea dintre noi avem un job la care fie mergem la birou 8 ore, fie, daca lucram remote, din motive legislative, nu avem voie sa stam m mult de 2 saptamani in alta tara, sa lucram de acolo.Poate ca si free lancer, fara contract de munca, sau persoana fizica, e posibil sa poti lucra remote din alta tara.Multumesc anticipat pentru raspuns!

    • Ai pus punctul pe „i” 🙂 Exact asta mă întreb și eu de câte ori citesc despre persoane care călătoresc atât de mult timp pe parcursul anului. Și mă întreb la modul pragmantic tocmai din perspectiva de freelancer, deci înțeleg chiar mai bine decât un angajat cum funcționează lucratul remote, nu ca să judec. Ci mă întreb: 1. Concret, din ce job? și 2. Există și venituri pasive?

      Zic toate astea pentru că am luat în considerare plecatul pe câteva luni în plină pandemie când a lucrat și sotul de acasă, dar el fiind legat de un program de birou, a picat pentru că ne-ar fi rămas doar weekendurile pt vizitat. Apoi am luat în considerare să plec doar eu (pentru că eu nu sunt legată de un program fix) undeva unde există o conexiune aeriană directă ca să poată veni și el câte-un weekend prelungit sau ceva. Dar, la modul realist, mie nu mi-e posibil cât oi fi eu de freelancer, să trăiesc lucrând doar câteva ore pe zi sau câteva zile pe lună, ca să am timp și de vizitat. Nu doar că nu aș câștiga suficient să mă întrețin chiar și numai pe mine singură într-o altă țară, dar nici nu pot păstra niște relații profesionale dacă nu-s de găsit în veci după ce am predat un proiect, dar nici nu e treabă să plătesc chirie în străinătate ca să stau închisă în casă 8-10-12 pe zi cât ar trebui să lucrez să-mi permit traiul acolo. Deci din perspectivele astea sunt curioasă ce anume lucrează persoanele care își permit să lucreze atât de puțin. Bănuiala mea e că IT + ceva venituri constante extra (chirii, AirBnB, investiții financiare generatoare de venit pastiv sau altele de care n-am habar). Nu-i nicio rusine, dacă aș moșteni un apartament și eu l-aș da în chirie ca să am mai mult bani tocmai pt călătorii :))

      În rest, am toată admirația pentru oamenii care atunci când își permit financiar aleg să călătorească cu copiii, să-i educe astfel și am o ciudă maximă pe cei plini de bani care îi îngroapă în lucruri, da’ nu-i scot în veci din orașul de baștină sau nu mai departe de Marea Neagră, oricum.

    • Și noi facem același lucru, doar cu diferența că băieții noștri sunt mai mari și nu mai călătorim atât de des. Cel mare e clasa a treia și e înscris la o școală clasică, deci timpul de călătorii prin străinătate s-a redus la vacanțe. Dar în perioada școlii mergem în fiecare weekend, uneori mai aproape de casă (Oradea), alteori mai furăm și ziua de vineri de la școală și mergem mai departe puțin. Iar în vacanțele școlare mergem prin străinătate.
      Nu știu ce lucrează Andra, dar eu și soțul suntem amândoi traducători, freelanceri. Avem posibilitatea de a ne alege proiectele și capacitatea de muncă, așa că lucrăm mai mult în timpul școlii și ne lăsăm libere vacanțele. Nu ne îmbogățim din acest job, dar câștigăm suficient cât să ne întreținem acest stil de viață. Cel mai probabil sunt și alte joburi, IT, consultanță… dar noi la asta ne pricepem și ne place 🙂 Avem și o pagină de Facebook, https://www.facebook.com/KidsExploringRo, unde ne puteți urmări 🙂
      Știu că nu e ușor să-ți schimbi jobul și specializarea, dar, din experiența noastră, eu zic că merită. Eu am început să lucrez în traduceri înainte să se nască primul copil. Soțul, abia după. Dar ne-am adaptat ușor jobului de acasă. Vă doresc succes să găsiți un job care să vă permită să vă trăți visul!

    • @Moni
      Multumim de informatie. Sincer.
      Ti-am vizitat pagina de Facebook, si eu ca si altii, m-am oprit la poza cu buchetul de Branduse rupte. Da am vazut reply-ul tau: erau multe, de obicei nu rupi…Insa poza este sugestiva si nu ofera un exemplu bun. Oamenii privind poza vor zice ca …uite ca si altii rup…iar locurile din care le vor culege ei flori protejate e posibil sa nu fie la fel de bogate ca cele pe care le-ai gasit tu.

  3. Buna

    Este clar ca dpdv cultural si social, copiii educati cu o astfel de abordare sunt avantajati ca viitori adulti. Intrebarile mele sunt doua, respectiv:
    – pana la ce nivel educational poti sa iti sustii copilul in maniera worlschooling?
    – accesul catre invatamantul universitar nu este afectat? Pana la urma, orice universitate care se respecta, cere un background educational si nu vad cum poti sa-l ai.

    multumesc.

  4. Sper sa ne ajute doamna cu un raspuns la intrebarea dnei Ella. Macar domeniul de activitate, nu ne trebuie nume de firma sau alte detalii personale. Si desigur mai multe detalii despre cazarile in locurile pe care le viziteaza. Multumesc si felicitari, multe felicitari pentru tot!

  5. Banuiesc ca un simplu articol despre cresterea a trei copii cu expunerea la variate experiente prin calatorii, vacante cum face tot omul, nu ar fi fost demn de noile tendinte cool. Din cat inteleg, invatati prin calatorii. Pare ca nu au varsta scolara copiii si prin prisma serviciilor moderne ce permit sa lucrezi din orice locatie, digital nomad, da, calatoriti mai mult ca omul de rand. Ceea ce e admirabil, dar toti incercam si tindem spre asta, sa ducem copiii prin calatorii, sa invete din experientele frumoase, cine nu ar dori…unii reusim, mai mult sau mai putin. Nu am stiut ca exista ca practica, separat de educatia traditionala.Poate voi citi despre desi mi se pare inca o inventie inutila, ca pana la urma tot e necesara o specializare in cadru formal, asta daca doresc copiii si au inclinare spre ceva specific. Cand a venit al treilea pe lume, de abia aveam vreme sa respir, daramite sa scriu atat de mult si sa mai si pun in aplicare teoria, de calatorit am visat doar. Asa ca, toata admiratia mea pentru ce reusesti sa faci cu trei micuti si spor in continuare. Pare incredibil, dar fiecare are propriile resurse si limite. Eu cred ca pe termen lung ar fi greu de sustinut, dar asa e doar in cazul meu. Doua trei luni pe an am reusit noi cel mai mult sa calatorim si aia cand au crescut toti trei, nu cu nou nascut. Si da, lucram si noi remote, degeaba, cu copii e cam altfel realitatea noastra

  6. Ce frumos vorbeste! ma adoptati si pe mine? 🙂 sunt un copil ce invata tot pe drum.

    Dincolo de gluma, mai era o familie cu copii cu rulota plecati in lume, da rnu le mai gasesc blogul (paraquiparalla sau cam asa ceva). Ea nu lucra, el arhitect/proiectant, au inchiriat locuinta din tara, si luat un Iveco (citit de service-ul american IvaWho ) . Scriau si rapoartele de cheltuieli si nimic excesiv, totul posibil, poveste de visat si citit intre shedinte.

    • Daaa, foarte frumos si bravo lor pana la urma. Vad totusi ca a trezit sentimente de frustrare si invidie aceasta poveste…

  7. Buna @Elena,
    Ce anume din comentarii iti sugereaza tie ca a trezit „sentimente de frustrare si invidie „? Persoanele care au intrebat au pastrat un ton cat se poate de civilizat si au mentionat ca intreaba din dorinta de a afla sincer, deci de unde transpare invidie aici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *