Viața noastră cu pui

Pe scurt, am închiriat de la o fermă o clocitoare, ouă fertilizate, cutie, hrană și tot ce mai trebuie pentru bunăstarea puilor. Am făcut asta pentru că Sofia e fascinată de păsări și a dorit să urmărească tot procesul. Ce s-a întâmplat pe parcurs a fost că ne-am atașat teribil de cei trei pui care au ieșit, iar acum, că i-am returnat la fermă, ne e teribil de dor de ei. Habar nu aveam cât de dulce e dragostea de pui! Nu mai fusesem cloșcă până acum! :)) Nu știam ce frumos se atașează puii, câtă iubire oferă, câtă pace și liniște primești când îți dorm trei pui mici, pufoși, cuibăriți în clavicule…

Experiența asta ne-a făcut să înțelegem mai bine și să apreciem miracolul vieții, dar și puterea înfricoșătoare și nedreaptă a omului asupra naturii.

Aș vrea să fac o atenționare de la început: nu recomand experiența asta dacă aveți copii mici, energici sau care își domolesc greu entuziasmul. Puii sunt extrem de fragili, e tare ușor să îi rănești din greșeală, să te așezi peste ei. Vă rog să luați în seama asta.

OK, să trecem la drăgălășenie!

Știu că par o persoană dusă acum, dar asta e. M-am îndrăgostit de pui! Și eu, și copiii.

Am făcut și un mic clip:

Acum, pe larg despre experiența asta, pentru că am primit câteva sute de întrebări, de altfel știu că cel puțin cinci familii au deja clocitoarele în funcțiune la ei acasă, în urma postărilor noastre. Foarte bine, o să le placă maaaxim!

Ei, dar de unde am mai scos și povestea asta cu închiriatul de clocitoare?

Avem aici în Olanda o prietenă bună care iubește găinile. N-are, dar a primit la un moment dat cadou de ziua ei de la soțul olandez acest kit de clocitoare cu ouă. Când prietena mea a venit pe la noi acum vreo trei luni, să sărbătorim mutarea noastră în Olanda, a aruncat așaaa, random în conversație la masă cu copiii bomba despre închiriatul de pui. Sofia, care tocmai își descoperea pasiunea pentru păsări, a ridicat o sprânceană. De atunci și până în mai, zilnic mă zăpăcea cu puii. Să luăm, etc.

95 de euro toată treaba mi se părea cam mult. Așa că am amânat, sperând că uită.

Apoi a reînceput discuția cu câinele, ea și taică-său voiau câine, ce drăguț, eu nu și nu, că strâng după destule suflete, călătorim mult, nu stricăm viața unei ființe cu zăpăceala noastră.

Apoi Sofi a redeschid discuția despre pui, eu am zis că ar trebui să contribuie și ea la plata, ea l-a convins și pe Ivan și uite-așa am pus eu 100 de euro și ei câte 50 și am făcut comanda online. Ei m-au sunat să se asigure că suntem serioși și vom avea grijă de ei, am stabilit data de pornire a aventurii și marți la 12.00 am primit clocitoarea, ouăle, restul echipamentelor și instructajul.

Primele 20 de zile au trecut greu, doar completam apă fiartă și răcită în clocitoare și ne asiguram că temperatura în ea e ideală.

O dată pe săptămână ne băgam sub pătură seara și cu lanterna telefonului ne holbam să vedem care au viață în ele și care nu. A fost super interesant, de exemplu.

Aici e viață.

Pulsează, se mișcă, e super interesant!

Aici nu e viață.

Noi aveam viață în 3 sigur, în alte 3 sigur nu, unul era incert.

În seara zilei cu numărul 20, ne-am dat seama că puii piuiau din ouă! Comunicau între ei, deși ouăle erau intacte. A fost atât de ciudat!

În ziua 21 când ne-am trezit, un pui ieșise din ou și dormea cu capul între celelalte ouă. Se auzeau piuituri din alte două ouă.

Primul pui se mișca în clocitoare de colo colo, piuia, mai trăgea de spărturile din celelalte ouă cu pui. Cu eforturi comune, până spre seară au ieșit și ceilalți doi. S-au ajutat unii pe ceilalți, se repezeau spre noi dacă încercam să băgăm mâna în clocitoare.

Când toți au fost uscați, i-am mutat în cutia specială, în care instalaserăm deja încălzitorul, hrănitoarea și vasul cu apă, plus așternut.

În primele zile au dormit mult, dar au și piuit mult. 🙂

I-am luat în brațe, cum îi luam între palme adormeau. sau se urcau sus la gât, prin păr, și dormeau acolo cu orele.

Deja din ziua a doua nu mai doreau să stea singuri, piuiau până îi lua cineva în palme. Într-o zi, trebuia să finalizez un manuscris și ei țipau atât de tare că-mi zornăia creierul. Le-am spus un speech al meu de la Tedx pe youtube și au adormit lângă telefon, ce liniște a fost! (deși cam bizar să mă aud pe mine vorbind atâta).

Voiau mereu să fie împreună, dacă luam un pui, țipau și ceilalți până îi scoteam pe toți.

I-am lăsat des prin living să alerge, se țineau după noi cu disperare.

Afară nu i-am scos, avem multe coțofene și egrete pe-aici, sunt păsări de pradă care pot hali un puiuț în trei secunde.

Dimineața, copiii urcau cu puii direct la mine-n pat. Ziua lucram cu ei în poală. Seara ne uitam la film cu ei la subraț.

Și uite-așa am fost #doamnacupuii două săptămâni.

Când eram copil la țară, aveam des pui de găină, boboci de rață și de gâscă, bunica punea mereu cloști. Ne jucam mult cu ei, dar parcă acum am fost mai prezentă la întreaga experiență.

S-au perindat pe la noi vecini și prieteni dornici de terapie cu pui.

Iar acum a venit vremea ca ei să se întoarcă la ferma de unde au venit ouăle, de unde fie vor fi preluați de familii care doresc găini pentru ouă la ele-n curte sau doar de drag, ca animale de casă (e ceva destul de comun aici), fie rămân la fermă, tot pentru ouă.

Sofi a plâns jumătate din ziua de ieri, eu m-am ținut tare, dar seara la culcare tare apăsată m-am simțit. Adevărul e că tare bine ne-au făcut micuții. Sperăm că am fost o familie bună pentru ei, i-am îngrijit cu mult drag.

Dar cresc și au nevoie de spațiu mult în aer liber, iar noi acum nu le putem oferi asta.

Dar i-am promis Sofiei că atunci când ne vom muta la casa noastră, vom avea în grădină și căsuță pentru două, trei găinușe.

Până atunci, ne uităm la poze și suspinăm, că tare dor ne mai e.

Pisicuța a fost curioasă la început, se tot învârtea pe lângă ei să-i miroasă, apoi i-a ignorat complet. Nu e deloc animal de pradă, drăguța.

Dimineața era un pic complicat, că se trezeau odată cu răsăritul, la 5, și începeau piuiala. Dar a meritat oboseala!

Ah, da, cu găinațul. Fac solid din fericire, așa că stăteam cu ochii pe ei și strângeam cu hârtie igienică imediat ce era cazul.

Site-ul de pe care am închiriat noi se numește Huureenkip.nl, e pentru Olanda, poate că găsiți ceva similar și în alte țări, chiar nu știu. Iată o idee bună de afacere! 🙂

Dacă nu sunteți interesați în procesul de ieșire din ou, vă recomand să luați pachetul cu trei pui abia ieșiti din ou, pe care să îi țineți câteva săptămâni. Anul viitor așa vom face. Anul acesta am vrut să urmărim întregul proces de clocire și ieșit din ou. Miracolul vieții!

Apoi, întrebați când au ouă disponibile aproape de voi, pentru că se plătește și transportul de la fermă la voi, la noi asta a costat mai mult decât pachetul cu ouă, pentru că fermierul a avut de mers 100 de km dus întors de două ori să ni-i aducă și să-i ia înapoi. În multe orașe livrarea e gratis.

Asta e. Of.

12 Comments

  1. Laura

    Super! La gradinita fetitei noastre din Anglia educatoarele inchiriaza anual clocitoare pentru copii 😍
    Nu mi-a trecut prin cap sa facem si noi 🙈

  2. Lia

    Mai mănâncă cineva carne de pui după această experiență? Eu vreau sa îi duc pe ai mei la o fermă să mângâie iepurași, dar ma tem să nu-i iau vegetarieni de acolo, celui mic oricum nu prea îi place carnea, dacă se mai si joacă cu animalele ma tem sa nu renunțe de tot la un aliment esențial.

    • Mai mananca, da. Noi discutam cu copiii de mult timp aceste lucruri. In urma acestor discutii, pare ca ei sunt impacati cu faptul ca pentru a supravietui, multe animale (inclusiv omul) trebuie sa manance alte animale.

  3. Rox

    Vai, mie mi-e atâta de silă de păsări de mi s-a pus un nod în gât citind. De fapt, mi-e silă de faptul că-și fac găinațul pe oriunde și nu pot fi vreodată învățate să facă civilizat, așa cum fac câinii și pisicile. Cred că mi se trage de fapt de la porumbei care sunt plini de boli, simt că mor când îi văd pe pervaz (nu-i alung, nu-i sperii, nu le fac niciun rău, dar nu-mi sunt dragi deloc) mai ales când își fac nevoile acolo și nu știu cum să curăț fără să ating vreo cârpă murdară de găinaț pe care ar trebui să o bag în casă ca să o arunc și fără să arunc mizerii de la etaj (evident, nu e o opțiune).
    Când era mică și mi-a pus cineva un puiuț în palmă mi s-a părut oribilă senzația cum s-a prins cu gheruțele alea mici de degetele mele, să nu mai zic ce oribil mirosea cutia în care erau toți. Dacă era pui de pisică, iepuraș, cățel muream de drag.
    Așa, de la distanță, mi se par drăguți pui, mai ales boboceii de rață și gâscă, dar să nu ne intersectăm spațiile vitale. Mi se pare interesant și să le văd în mediul lor natural, mai ales dacă sunt mai rare, sălbatice, dar să păstrăm o distanță respectabilă și igienică :)))

    • Lia

      Mie nu mi se pare deloc civilizat cum își fac câinii nevoile pe spațiul public sau pe roțile masinilor, expunându-ne pe toți la boli si mirosuri, mult mai mult as prefera să le facă in casa cui îi are, să fie o alegere asumată până la capăt.

    • Doamna cu papagalii

      Buna, Rox! Eu si sotul meu avem papagali si sunt dresati sa isi faca nevoile doar intr-un anumit loc din colivia lor, deci si pasarile se pot dresa. Sunt absolut minunate fiintele astea! Eu nu credeam vreodata ca o sa ajung sa iubesc niste pasarele asa de mult. Poate ii dau cuiva o idee :)) Si mie imi era frica de ei (si de alte pasari), iar de porumbei sunt scarbita, dar m-am obisnuit si nu mi-as putea imagina viata fara ei acum. Noroc ca traiesc vreo 18 ani si o sa ii avem cu noi mult si bine! Imbratisari si ganduri bune!🤗

    • Alta

      Cum ai reusit sa dresezi papagalii sa isi faca nevoie numai intr-un anumit loc?

  4. Andreea

    Ma bucur ca ati avut aceasta experienta. Puisorii sunt tare dulci.
    Sper din tot sufletul ca timpul petrecut alaturi de ei v-a invatat cat de pretioasa e viata si cum ar trebui respectata.
    Ati fi putut voi adultii sau copiii sa omorati acesti puiuti si sa faceti schnitzele din ei si sa ii mancati?
    Toate fiintele isi doresc sa traiasca libere si fara suferinta. Sper ca cei mici au reusit sa va arate asta.
    Iar noi oamenii putem trai o viata mai lunga si mai sanatoasa mancand o dieta plant based.
    Va imbratisez!

  5. Angela

    Cand eram mica m-am jucat mult cu un pui de gasca, tin minte ca-l luam si cu noi in pat. Eram la bunici, cred ca avea closca (dar iesise cu un rand de pui, nu mai stiu). Toamna sau anul viitor am revenit la bunici si imi aduc aminte ca dintr-un card de gaste, una s-a apropiat de mine si a inceput sa gagaie, m-a recunoscut ! Nu mai stiu ce am facut, am impresia ca nu am facut legatura imediat dintre puiut si gasca respectiva, dar mi-a ramas in minte amintirea.

  6. Esmeralda

    Chiar sunt foarte dulci ❤️ cand eram mica am crescut asa un puisor, mi se parea cel mai destept si mai iubitor animal (de companie) din lume 🙂
    Aici unde suntem acum nu am indraznit sa crestem puisori pentru ca nu stiu daca ne am putea desprinde de ei si (mai ales) nu mi e clar ce ar urma sa se intample exact cu ei la ferme odata ce i am predat acolo 🧐

  7. Claudia

    E unul dintre cele mai mișto articole citite la tine de multă vreme 🙂 Știu că nu sună taman OK chestia asta, dar poate compensează faptul că mi-au plăcut la nebunie și povestea, și pozele și filmulețul.
    Cred că nu-i e deloc ușor să nu mai auziți piu-piu prin casă, dar dacă mergeți să-i vedeți, poate depășiți mai ușor 🙂

  8. ads

    Bun venit in lumea mea! Inca de cand eram copil plangeam cand bunicii sau parintii dadeau iama dimineata sa taie o pasare. De multe ori incercm sa ma trezesc mai de dimineata, ca sa deschid cotetul inainte ca ei sa sa ajunga la iubitele mele si gaini si cocosi. Refuzam sa mananc carne pe cat posibil si se lasa cu plansete si certuri la masa pe acest motiv. Am ajuns dupa zeci de ani sa pun oua la clocitoare si sa am pui pe care sa-i cresc pana cand au devenit adulti. Nu aveti idee cat de atasati raman si mari fiind si cat isi doresc afectiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.