O cititoare anonimă are nevoie de ajutor. Vrea să-și sprijine soțul să scape de dependența de jocuri de noroc, iar el refuză să meargă la psiholog/psihiatru. Dacă aveți povești de succes pe tema aceasta, i-ar fi de mare ajutor să le afle. Mulțumesc!
Prima oară când am dat de „păcănele”, abia ne cunoscuserăm. Eu aveam 20 de ani, el 19, și păcănelele – pe care el mi le-a arătat – păreau un joc copilăresc. La trei luni de relație a lipsit de la o întâlnire pentru că nu s-a putut dezlipi de un aparat.
Am vrut să mă despart de el, dar și-a cerut iertare, că nu o să se mai întâmple și așa a fost. Câțiva ani au trecut, ne-am căsătorit și după niște probleme medicale ale mele-un mare fibrom care preconiza o histerectomie (un doctor minunat a făcut o minune și mi-a salvat uterul), ne-am grăbit să facem primul copil – o fetiță dolofană și frumoasă!
Ca relaxare, el a început iar cu aparatele… M-a tras și pe mine după el. La scurt timp mi-am dat seama că nu mai e un joc copilăresc, că am ajuns să băgăm bani serioși și i-am cerut să ne oprim.
Și ne-am oprit… sau cel puțin eu. Fetița avea 3 ani când mi-a căzut cerul în cap prima oară: el era dependent de păcănele. Nu știu exact de cât timp juca sau dacă s-a oprit vreodată, dar era destul de rău. Un prieten cu care ieșea la bere îmi dădea raportul. Mințea că se duce în diverse locuri, că ajută un prieten, că face ceva pentru muncă și el era la joc. A jurat pe mormântul mamei că nu mai face, dar el pare a fi mincinos compulsiv, minte cum respiră!
Și s-a lăsat iar…
A apărut al doilea copil, un băiețel care îl iubește pe „tati lui” ca pe ochii din cap! După cei 2 ani de concediu, a venit covidul, cu toată panica, isteria și restricțiile nebune.
Nu m-am putut întoarce la muncă, nu aveam cu cine lăsa copiii. Așa că am luat decizia să ne „împărțim”- eu cu casa și copiii, el cu munca. Mie nu mi s-a părut o idee ok, pentru că el lucra pentru el, avea propria afacere cu clienți care, în condițiile de atunci, poate erau, poate nu. Nu mi-a plăcut ideea de a nu avea un venit fix, dar el era convins că e o idee bună. Și am zis să încercăm în ideea că afacerea mersese bine până atunci. Dar toată isteria cu covidul a schimbat treaba și clienții erau din ce în ce mai puțini. Ne chinuiam cu banii, nu mergea.
Așa că în toamnă s-a angajat, cu chiu cu vai, că lui îi plăcea să fie liber, nu îi plăcea programul, să aibă șef etc, dar a înțeles că asta e ceea ce trebuie, e un venit fix pe care te poți baza. Dar s-a schimbat…
Încet, dar sigur, comportamentul lui s-a schimbat! Știi, el nu a fost un om rău, dimpotrivă. E un om priceput, implicat, prezent! A fost stâncă în casă în multe situații. În 14 ani de când suntem împreună am avut puține dezamăgiri din partea lui. Nu ne certăm, ne potrivim ideile unul cu celălalt și ne ajutăm. Singurele dăți când nu a fost el au fost când s-a apucat de joc.
Transformarea e vizibilă.
Dacă prima oară nu mi-am dat seama imediat, acum am observat după câteva luni, însă el minte bine de tot. Îmi zicea că e stresat cu banii. El muncea la serviciu și după program băga câte un ” ciubuc” , dar banii tot nu ajungeau. Venea cu 1.000 de lei, a doua zi pleca cu 300 de acasă, că motorină, nu știu ce materiale, piese la mașină și tot așa.
Între timp era tot mai „negru”, venea seară acasă, bea bere, butona telefonul și se culca. Spunea că îi pare rău că nu e acasă, că îi e dor de copii. Sâmbăta nu lucra, dar mai avea câte un „ciubuc” (oare?) Duminica era singură zi liberă pe care ne-o petreceam împreună!
Și de luni până sâmbăta eu efectiv nu știam ce face și cum face. Dar ceva mă rodea.
Mă rodea cum m-a ros data trecută când s-a întâmplat. L-am întrebat de câteva ori pe parcursul ultimelor luni, a zis că e stresul banilor, nimic altceva.
I-am spus că a ajuns o fantomă pentru noi. Soț nu, că abia mă mai bagă în seamă, tată nu, doar ce mai scotea copiii pe afară din joi în Paști, în casă nu făcea nimic, bani nu mai făcea… Era nervos și stresat mai mereu și aceeași rutină care mă omora, plecat toată ziua, bere, telefon, somn…
Cum a „pocnit” treaba? Am găsit în poștă o scrisoare de la o bancă în care scria că domnul făcuse un împrumut acum o lună pentru o sumă mare de bani. Mi-a picat cerul în cap! Și în loc să-mi spună adevărul, m-a mințit că a luat teapă de la niște clienți și a intrat la datorii, și a trebuit să se împrumute de la cineva. Și acel cineva îi cere o dobândă mare de jumătate de an deja și a făcut împrumutul să îi dea datoria să scape de dobânda mare. Povestea era cusută cu ață albă, ceva nu se lega.
Am vrut să vorbesc cu respectivul să-mi dea detalii, dar soțul l-a sunat și i-a cerut să nu vorbească cu mine (am aflat ulterior). Faptul că omul nu a răspuns la telefon sau mesaj mi-a dat de bănuit. Acum câteva seri, după zile în care nu știam cum să-l mai iau să încerc să-l conving să-mi spună adevărul, i-am luat telefonul când dormea. Și am văzut că îi ceruse bani șefului, bani pe care eu nu i-am văzut, nu i-a adus acasă. Din nou am avut o discuție în urma căreia a cedat și a recunoscut tot. Că din cauză că afacerea mergea prost și banii de salariu nu ajungeau, s-a reapucat de joc. Poate așa a început dar s-a transformat în viciu în câteva luni. Are datorii imense!!! Imense!! La oameni, la bănci.
Și cu cât sap mai mult, cu atât dau de alte detalii… Îți dai seama că a ieșit urât. Eu am probleme pe sistem nervos, sunt pe tratament, efectiv am vrut să mor! Zice că nu mai face, jură că nu mai face.
Că e bolnav, că e cel mai mare dobitoc și prăpădit, că nu mai calcă într-o sală de joc! Dar nu vrea terapie, că el poate singur cum a mai putut! Dar eu am zero încredere în el pentru că am văzut cât de bine minte și se preface…
Și acum că e sub lupă, nu îi convine deloc. Îmi zice să mă opresc, să închid subiectul. Să îi dau o șansă că va face să fie bine. Atitudinea asta mă deranjeaza maxim… M-am gândit la divorț, dar copiii ar suferi enorm. Îl iubesc mult de tot și el, până acum câteva luni de când cu nebunia, a fost un tată minunat. A fost prezent, iubitor, bun, și ca soț a fost bun, fără ceartă, fără violențe sau jijniri în 14 ani.
Totul de la bani, totul a luat-o razna de la bani și din dorința de a face bani rapid a dat-o în viciu, o boală atât de grea că a luat pâinea de la gura familiei, a distrus soția, viitorul copiilor, totul pentru un viciu… Și eu trăiesc acum un coșmar!
Imi pare rau dar nu exista decat 2 optiuni. Ori se ducea terapie si renunta complet la aceasta oribila dependenta ori divortati. Sa nu crezi ca copiii nu vor vedea ce se intampla sau nu vor intelege, nu ii protejezi asa. Pentru copii trebuie sa pui piciorul in prag.
Printre colegii de liceu am avut un baiat care si-a luat prietena ostatica ore intregi, legata de un scaun, si ulterior s-a aruncat de la balcon pentru ca avea datorii de la pariuri. Ca sa fie clar ca este ceva foarte serios si deznodamantul poate sa fie foarte dramatic
Jucatorianonimi.ro
Draga om,
Îți doresc multă putere sa depășești situația asta dificila din viața ta.
Pe lângă sfaturile pe care le ai deja pe Facebook și in forum, te rog sa te gândești la următoarele aspecte dificile:
– dacă sunteți căsătoriți, datoriile nu sunt ale lui, ci ale voastre. Implicările legale merita discutate cu un om de specialitate
– el este dependent și din textul scris de tine, sunt indicii clare de co- dependentă. Ar fi bine pentru tine si copilași sa ai ajutor de specialitate (psihologie, consiliere), sa nu îți para rău ca nu ai făcut la timp
– dependentă fără consecințe clare si fără voința omului dependent e greu spre imposibil de vindecat. Momentan omul vede ca “merge si așa” iar trecutul nu este întotdeauna un indicator bun de viitor.
Sper ca gândurile astea sa te ajute puțin sa faci ordine in lista ta de priorități.
Multă sănătate, putere si dragoste
Terapia de cuplu pare cea mai vuna soluție. De ce de cuplu? Pentru că amandoi trebuie să își spună ce îi apasă, să fie transparent faptul că increderea ei nu mai exista, in prezența unei persoane care poate media/ajuta/ sublinia unele aspecte. In timp, poate să meargă mai departe cu terapia doar el, însă doar atunci când ea va avea puterea să ofere din nou încredere…
Tot ce povesteti tu se numeste dependenta de jocurile de noroc: minciuni, datorii etc. Da, poate renunta fara ajutor pe perioade scurte, insa pe termen lung revine pe acelasi traseu daca nu constientizeaza ce se intampla. Si dupa o perioada uita si se reintoarce.
Are nevoie de ajutor specializat. Se incepe cu o sedinta de psihiatrie care recomanda tipul de terapie si medicatie daca este cazul.
Clinica iti pot recomanda in Bucuresti Clinica Aliat, psiholog Mihaela Sinn sau Centrul Izvorul Tamaduirii din Bacau (este condusa de un preot, insa personalul este format din psihologi si psihiatri). Insa fara sa isi doreasca el asta e degeaba.
Sotul meu este in terapie pentru acelasi lucru, insa la un nivel mai mic. Variantele au fost divort sau terapie si el a ales terapie. Pe langa asta, nu are acces la finante (nici gestiunea resurselor, nici ale datoriilor) ca sa nu resimta povara banilor care il duc spre jocurile de noroc. Are la el doar 10-20lei pentru apa/ sandvich/ cartela metrou. Aceste metode sunt invatate de la psihiatru si nu va avea acces la bani in urmatorii 5 ani minim. Noi am facut terapie de cuplu + individuala.
Se poate tine sub control acest demon si poate fi facut mai mic in timp, insa in foarte mult timp, cu mult autocontrol si terapie. Terapia il ajuta sa gaseasca ce a declansat asta (de obicei porneste din copilarie) si sa recunoasca patternul atunci cand e pe muchie sa calce stramb.
Iti doresc multa rabdare, forta si ca el sa recunoasca faptul ca are o problema si sa isi doreasca sa fie bine!
Din pacate povestea nu cred ca va avea un final fericit, sa nu o lungesc prea mult .. aceeasi poveste si la noi , el muncea ptr el, afacerea merge bine , 1 copil .. cand prima fetita avea cam 3 ani jumate aflu ca joaca la pacanele si e plin de datorii, datorii la cunoscuti, camatari, mi a picat cerut in cap .. dar m am gandit doar cum sa-mi salvez casnicia si l-am iertat…un an mai tarziu apare a doua minune in viata noastra si la 6 luni de sarcina aflu ca iar are datorii , camatari , cunoscuti… de fiecare data s a jurat ca nu mai joaca si ca el nu are probleme…am vrut sa cred ca el chiar si a invatat lectia , 1 an jumate mai tarziu , doi copii si ghici ce… din nou datorii la aceeasi camatari la care a trebuit sa dam , bani, teren , masina … de data asta pun stop la tot… este un tata minunat si asa va ramane dar divortul este urmatorul pas ! Eu sunt casnica inca .. fetita are 6 ani si baietelul 1,4 luni .. dar simt ca o sa fie si o sa ne descurcam !! E o boala grea si da .. mint exact cum respira si eu m am saturat de atatea minciuni!! Mult succes in decizia pe care o vei lua!
Am citit o carte, poate o vei citi si tu. Se numeste pe taramul fantomelor flamande, si discuta despre conditiile psihologice in care se formeaza mai multe dependente. Toti dependentii mint, fura , isi sacrifica linistea integritatea si unii si sanatatea pentru dependenta lor. Asta nu ii face prapaditi sau nenorociti, dar cu siguranta ii face mai lipsiti de incredere.
Majoritatea celor care reusesc sa iasa din ciclul acela sunt cei care au sustinerea si iubirea unei familii, cei care reusesc sa se conecteze la un scop mai inalt ( unii il numesc increderea in Dumnezeu, altii folosesc alte traditii spirituale). Nu am un sfat pentru tine, doar multe ganduri bune. Iti doresc putere, sanatate, rezistenta. Cred ca vindecarea vine doar de la dependent in sine, familia poate sa-i ofere doar iubire si un tel. Dar nu poate face munca grea in locul lui. Insa pentru tine, ma gandesc ca o miscare buna si preventiva ar fi sa treceti o parte din bunuri in proprietatea ta ( nu stiu in ce masura sunteti casatoriti in regimul bunurilor comune sau nu) astfel incat macar in caz de recidiva sa nu se ajunga sa gireze ceva nesustenabil cu casa / masina. Aici poate un avocat va poate ajuta. Cata vreme e incredere intre voi cred ca va dori si el sa securizeze cumva viitorul copiilor.
Bună seara, sunt X jucător compulsiv și astăzi nu Joc.
Acesta este o boala pe care noi jucători Anonimi o numim Joc compulsiv și care nu trece niciodată, dar ea poate fi ținută sub control prin urmarea celor 12 pași pe care ii urmează un jucător compulsiv. Acest program se aplica și la AA( alcoolici Anonimi), dependenților de sex, droguri și alte dependente.
Eu unul urmez acest program și dau slava lui Dumnezeu, și sunt în abstinenta de 1 an 3 luni, deci funcționează.
Este un site dedicat celor cu adictii, care se numește Jucătorianonimi. ro
Psihologic vorbind, bărbatul funcționează după niște parametrii mult mai clari ca și femeia. Oricum, în mare parte de ea depinde dacă el va fii un om onest . În general alcoolul, pornografia sau păcănelele apar inițial pe fondul curiozității și/sau ca argument pentru a fii acceptat într-un grup. Lucrurile gustate odată, pentru că ajung să secrete o anumită cantitate de dopamină, rămân în memoria creierului ca un lucru poate neînțelept făcut dar care PROVOACĂ PLĂCERE.
Revenind la subiect, problema e soția nu e el. Ea a fost factorul declanșator. Datorită ei și/sau problemelor dintre ei(faptul că ea declară că s-a prins într-un final ca e mințită, arată nivelul de comunicare dintre cei doi), s-a declanșat în el dorința de a se refugia. Mintea l-a trimis automat la o soluție din trecut care îi crease cândva plăcere. Și cum problemele de acasă nu s-au rezolvat, problema s-a acutizat. Nevoia principală a bărbatului într-o căsnicie, e să se simtă apreciat și susținut de partenera de viață(nu, sexul nu e pe primul loc, din contră, dacă nu există apreciere, sexul poate avea un gust tare amar, întrebați-vă soții dacă nu mă credeți)
Soluția, din punctul meu de vedere, poate fi foarte simplă. Dacă soțul se va simții cu adevărat apreciat în propria casă, sunt convins că va renunța la jocurile de noroc. Așa că mingea e mai mult în terenul soției și stă în puterea ei să îndrepte situația.
Da, femeia e vinovata, ca de obicei.
Nu-mi vine sa cred ce citesc ochilor…cu toria aceasta femeia este vina pentru orice rau ar face barbatul.
Dacă nu erau femeile, nu se năștea nimeni, așadar nu exista nimeni care să aibă probleme. Evident că femeia e vinovată și responsabilă. Propun să ardem (din nou) pe rug femeile din imediata apropiere a oamenilor nefericiți, cu siguranță ele provoacă si propagă orice rău.
Really?
Femeia scrie că deja juca dinainte să o cunoască. Du-te, te rog și vezi câți încă copii sunt în sălile de joc și lângă ele. Bănuiesc că soțiile sunt vinovate la toți pustii ăia de liceu?
Iar asta cu aprecierea… Păi atunci ar trebui să fie pline sălile de joc de femei neapreciate, că bănuiesc că merge și invers.
Să fim serioși, dependența e creată de o combinație de factori între care se regăsește mediul social, familial și propria persoană care joacă cel mai important rol. Dacă în momentul zero, adică înainte să se apuce nu a fost capabil să înțeleagă șmecheria cu jocul, cu toată aprecierea din lume nu are motiv să se lase.
Mai apare o alte problemă strict la jocurile unde poți și câștiga: câștigul. Uneori câștigi și ghinionul e că vei câștiga fix când ai nevoie de bani. Și o să cauți iar norocul de data trecuta. Și nici măcar nu trebuie să apară lipsa banilor. Ci o dorință pe care banii bonus ți-o pot îndeplini… Plus dorința unor bărbați de a fi Alpha, să ajungă peste ani să se laude că au întreținut toată familia. Să recunoaștem că climatul socio-economic din RO e dificil pentru familii obișnuite, cu rate și copii și doar un salariu. În situația de față pare și că a vrut să facă mai mult din cauza lipsei banilor și s-a dus spre câștigul ușor…
Pt autoare: puneți-i pe masă cererea de divorț și oferta unui centru de recuperare. Fără povești nemuritoare. E adult, zice că înțelege. Dar trebuie să vadă că sunteți decisă, nu că îl veți ierta până ajungeți sub poduri.
Și acest articol grozav despre cum jocurile pot acapara o comunitate
https://www.dor.ro/pacanele-valea-jiului-jocuri-noroc/
Stiu ca suna f urat ce e scris in acest comentariu, dar din pacate asa stiu si eu , din sedintele de psiho- terapie personala , cand am discutat cu psihologul meu deapre adictia sotului de pariuri sportive. Partenerii care au adictii, se simt de cele mai multe ori neapreciati, straini in propria familie , nevazuti , singuri…
E trist comentariul. Nu e femeia vinovata pentru viciul lui. E posibil co-dependenta, dar atat.
Amândoi sunt cu o parte implicați în asta, bineînțeles în mod diferit (cum a zis cineva mai sus, dependență și co-dependență). Soluții există, dar doar trăgând amândoi la aceeași căruță și echipă multidisciplinară (există centre unde găsești specialiști la un loc: psihologi, psihiatri + terapie de grup). Dacă el încă nu își recunoaște problema și încă crede că o poate gestiona singur (cum cred majoritatea dependenților), ea singură nu poate fi nici acuzată și nici soluția problemei.
ATENTIE mare la un aspect destul de neglijat in lumea dependențelor! In cele mai multe cazuri cei din jurul dependenților devin ei dependenți de dependența lor. Se crează un mecanism extrem de periculos prin care partenerii/ familiile devin dependenți la rândul lor de acea situație morbida creată in nucleul familiar (restrâns sau lărgit). Investiția cu încredere este de fapt o păcăleala inconstienta pentru ca noi cei din jurul dependenților ajungem sa râvnim inconștient la acele situații dramatice in care noi suntem salvatorii, eroii sau victimele. Totul ajunge sa se învârtă in jurul nostru când de fapt trebuie totul sa se concentreze in jurul lor, al dependenților.
Încrederea este cea mai periculoasa arma împotriva dependentilor.
Îmi amintesc cum lăsam special bani in casa, la vedere, când eram plecată, cu gândul ca trebuie sa-și înfrunte pornirile și ca nu e nevoie sa ascundem ca sa se poată opri. In schimb nu luam in considerare ca el era bolnav, ca dependenta este o boala. Așa cum dependentă de alcool NU SE VINDECA NICIODATĂ ci doar se oprește prin abstinenta TOTALA, tot așa cu toate dependențele. Nu exista jumătăți de măsura in dependențe. Nu ii poți flutura cocaina sub nas unui dependent in sevraj. Așa e și cu încrederea…
Totul trebuie sa pornească de la ei. Ca in fiecare dependentă, constientizarea este primul pas si apoi munca lor asidua.
Nu te sacrifica, nu deveni erou pentru el. Asta ii va adânci si mai mult dependentele.
De cele mai multe ori cel mai indicat suport și ajutor trebuie sa vina de la cineva care nu este direct afectat de dependența lor sau foarte tare implicat emoțional.
Familiile/partenerii sunt victime colaterale ale dependenților (inclusiv copiii) si au nevoie la rândul lor de sprijin si “tratament”. Nu pot fi ei salvatorii și vindecătorii.
Atât de mult mi-am dorit sa-l salvez, încât am încercat toate soluțiile posibile, pana si sa îl susțin si sa încerc sa-l transform într-un jucător profesionist, sa-i transform viciul într-un job (juca in cazinouri). Ajunsesem sa îl însoțesc si sa-i creez strategii. Pana când m-am pierdut complet pe mine. Pana când mi-am pus viața in pericol. Eram dependentă de scrie situații in care el cădea iarăși și iarăși, in care eu urlam drame din adâncul sufletului. Dependența de dependența este și mai periculoasa pentru ca este invizibila sau mascata iar daunele sunt duble.
După 10 ani de calvar cu repercursiuni din cele mai teribile, m-am salvat eu.
Nu-ti sacrifica viața si copilul. Separarea e unul dintre cele mai concrete ajutoare pe care i le poți oferi. Apoi, separat ii poți fi alături in procesul de vindecare, dar asta este doar alegerea lui.
Nu putem schimba vieți. Singurele vieți pe care le putem controla si pentru care putem decide sunt ale noastre.
Fiecare trebuie sa-si poarte lupta cu demonii proprii.
Recomand o carte cu un enorm impact despre lumea dependențelor si legăturile de familie in acest context. Nu este o carte de studiu, este dramaturgie. Se numește TREAPTA A NOUA de Tom Ziegler.
După cum a observat si autoarea, totul pleacă de la bani, mai precis de la lipsa lor si dorința de a-i face rapid. Așadar tot banii ar fi soluția. Nu am înțeles din text dacă autoarea lucrează in prezent, dacă nu, ăsta ar fi primul pas. Observ in multe cazuri de dependenta (chiar si într-un comentariu de mai sus) faptul ca nevasta privește cu îngrijorare de pe margine, in timp ce soțul e singurul întreținător al familiei. Asta evident îi cauzează un stres enorm, ceea ce uneori duce la dependență de diverse, alteori la boală, oricum nimic bun nu iese de aici. Știu că si ingrijitul copiilor e greu, poate chiar mai greu decât un serviciu, dar, din păcate, nu se plătește, iar de trăit in lumea asta, pentru o familie de 4 persoane, cu un singur venit îmi imaginez ca e cumplit.
Am o prietena care a trecut printr-o experienta similara. Soțul nu a putut renunta la păcatele niciodată, a refuzat ajutorul unui psihiatru/psiholog, a făcut datorii de peste 3 miliarde și singurul mod în care s-a putut opri a fost ștreangul. Soția a rămas oricum cu datoriile, cu copilul și cu sentimentul de vina ca nu l-a putut ajuta.
Dacă el refuza orice ajutor, cu siguranță sotiei, dar mai ales copiilor, le va fi mai bine departe de el. Intr-un moment oricum va claca, fie singur..fie ajutat de cineva la care va avea datorii mari, iar copiii ar fi mai bine sa nu fie martori direcți la asta. Plus ca ajung sa aibă datorii la cămătari, iar soția și copiii sunt ținte sigure pentru cei care vor sa își recupereze banii.
Eu as divorța și as pleca departe de el.
Bună ziua! Din proprie experiență, este o luptă pierdută aceasta. Dependența de jocurile de noroc este considerată mai gravă decât cea de alcool sau droguri. V-aș sugera să începeți dumneavoastră terapia, înainte de a mai insista la el să meargă. De regulă, se creează o relație de co-dependență (din nou, vorbesc din propria experiență, dumneavoastră știți cel mai bine în ce situație vă aflați) care nu duce la vindecarea niciunuia. Vă recomand și cartea Femei care iubesc prea mult a lui Robin Norwood, poate vă ajută să faceți niște pași. Îmi pare rău dacă sună mai dur decât ar trebui, dar e momentul să vă ajutați pe dumneavoastră mai întâi și după aceea, veți decide dacă aveți resurse să îl susțineți și pe el într-un proces costisitor din punct de vedere emoțional. Vă doresc multă putere și mult bine în suflet!
Doar el se poate schimba. Am trecut si noi prin asta dar sotul nu mai joaca. A invatat din familie ca si tatal lui juca. Sau cel putin asa cred eu ca nu mai joaca. Incredere nu am cum sa am in el, de aceea ma gandesc ca nici tu nu vei avea cum. Trebuie el sa constientizeze si sa vrea sa se ajute singur! Fii puternica in continuare si roaga-te la dzeu. Sigur va fi bine !
Si fostul meu soț avea un viciu și după 10 ani de la nebunie ne-am despărțit și acum după alți 7 ani dupa divorț el încă mai are din puțin timp în puțin timp nevoie de 3-5 zile pt el… Cu amanta lui „viciu”. E greu pt majoritatea sa renunțe la vicii… Și pt noi cele care așteptăm să se îndrepte e greu pt ca trăiești tot timpul în teroare, vezi roșu în fata ochilor de fiecare dată când se întâmplă. Relația se distruge, sentimentele bune se înlocuiesc cu cele rele, se ajunge în orice caz la urat…
Vă scrie un,, dependent de pariuri sportive, Lucian, un om care în momentul actual a pierdut tot din punct de vedere emoțional și sufletește. Da, sunt pe cale să pied familia (soție, băiat, cățel, și pe toți cei care într-un fel sau altul m-au iubit) asta din cauza acestor nenorocire de pariuri sportive care m-au făcut să uit cine sunt. Da, nu este ușor să te oprești deoarece când această spirală pornește sunt puține șanse ca să rezolvi lucrurile fără ajutor. La mine este o alta problemă , am crezut că pot rezolva această problemă singur atunci când mi-am dat seama că o am, însă după cum se pare ego-ul nu ma ajutat și sunt în situația de a locui singur și de a simti cât de tare doare singurătatea și lipsa celor pe care-i iubești. Nu intru în detalii deoarece detaliile sunt întocmai ca în poveștile de mai sus (împrumuturi, credite, ifn,) însă privindu-mă ma judec și ma simt mai mult decât dezamăgit. Minunata mea soție a fost lângă mine o mare perioadă de timp sacrificând timp și suflet pentru a ma ajuta… acum a cedat și sa retras chiar dacă eu sunt pe un drum bun (nu mai joc, am doua locuri de munca, lucrez aproximativ 100 ore saptanal) însă da,aceste lucruri distrug suflete, familii și oameni. Da cei care sunt în această situație au nevoie de ajutor însă de ce am constatat eu acesta trebuie sa fie brutal și foarte intruziv și să fie dat de cei carei iubesc pe cei în situația aceasta. Dacă credeți că merită și mai simțiți ceva pentru ei ajutații cu toată forta pentru că o parte din ei mai pot să aducă lucruri frumoase celor pe care-i iubesc.. Ajutații să nu ajungă în situația ne a nu putea să vadă literele de pe tastatura telefonului din cauza lacrimilor….
Lucian ai incredere in tine ca vei reusi. Si cine stie, poate viitorul iti va reda o parte din ce ai pierdut. Keep fighting!
Ma regasesc 100% in tot ce traiesti. In cazul nostru lucrurile ai degenerat si s-a ajuns din rau in mai rau. Din tot ce am agonisit, nu mai avem nimic… doar datorii. Eu am decis sa pun capat relatiei. Am luat copiii si am plecat, inainte de a fi prea tarziu. Momentan sunt in divort. Iti doresc putere in tot ceea ce vei face. Raspunsul este la tine.
Sunt persoane care vad anumite sume de bani ca prazi ale lor. Nu isi pun problema verticalitatii sau modului sanatos si echitabil de achizitie a lor. Construiesc o fantezie a mintii lor in care, de obicei nu includ alte persoane. Si folosesc minciuni, manipulari, sabotaje si tot ce le-ar fi util. Si fac toate astea si cu ei insasi.
Mai mult, astfel de persoane nu se regasesc doar in cazul jocurilor de noroc
Salvează-ți viața și copiii. Poți trăi și fără o piatră de moară în jurul gâtului.
Sunt un dependent de jocuri de noroc. Nu păcanele, nu cazinouri ci pariuri sportive și loto italia, grecia,etc. Căsătorit, un copil de 12 ani. Muncesc și eu și soția, în 20 de ani nu am ” construit” mai nimic, o viata spre decenta, dar cu lipsuri , vreo 8 concedii, folosesc mașina tatălui meu, era sa pierd și apartamentul la un moment dat. Toate acestea în cond. în care lucram amândoi și câștigăm bine. Sa fac fata datoriilor m am apucat de TIR (sofer) după ce am lucrat 15 ani ca inginer. Este o boala, am început relativ târziu la 30 de ani. La început din curiozitate , câștig ușor și nemunciți, etc. Am devenit dependent f.rapid, am jucat doar singur, nu în anturaj, am folosit bani destinați familei de la început, mai mulți decât îmi permiteam. Odată devenit dependent se întâmplă totul, exact cum s a scris mai sus de către dvs. Jocurile de noroc sunt dacă nu cel mai grav viciu, cu siguranță cel mai COSTISITOR financiar. Cat poți sa bei, sa fumezi, sa te droghezi într o zi de exemplu? Leșini de băutură, de droguri etc. In schimb la jocuri ” inghit” aparatele sau cazinourile sau chiar la operatorul din casa de pariuri oricâți bani ai avea la tine, 1 miliard dacă ai ii înghite, exacerand puțin…Nu este bine nici când pierzi, mori de dorința sa recuperezi ceva și bagi mai mult. Dacă câștigi, în 90% din cazuri bagi tot la loc, C am în aceeași zi, și restul după și chiar mai mult. Este o vorba între pariorii (dependentii): doamne ferește sa ai un câștig mare. Aici te ai pierdut total. Capeți o încredere falsa, uiți toate pierderile, etc, cel mai grav se setează în creierul tău ceva greșit și tot timpul vei spera, vei crede ca vei câștiga din nou și acesta este începutul dezastrului. Am câștigat 180 de milioane de ron în 3 zile, acopereau aproape toate datoriile, dar în a patra noapte am vrut sa mai câștig ceva, dar nu este asta, e treaba cu creierul, nu mai funcționează normal, îți pierzi mințile de la atâta joc…, am pierdut tot și de acolo am ajuns într un an sa am datorii de 400 de milioane RON. Distrugem tot în jurul nostru… Ma lupt în continuare sa ma las, reușesc vreo 2 luni apoi apare o recidiva de vreo 20 de milioane. Noroc ca după multe solicitări am reușit sa ma autoexclud de la toate casele de pariuri online. Sunt hoți și unii dintre ei îți redeschiderea contul după 6 luni, știu ca suntem dependenți, nebuni , i am amenințat cu tribunalul dacă îmi mai redeschid conturile. Am rămas cu problema caselor de pariuri stradale, aici nu poți sa te autoexcluzi, dar poate găsesc o soluție. Muncesc 2 luni afara, nu joc, nici nu am timp și unde, când merg acasă 2 sau 3 săptămâni apare o recidiva. Incredibil, prostie, viciu, lașitate, etc. Bătaie de joc de bani munciți plus o grămadă de alte probleme: stima de sine, familiale, sociale,…. Numai bine
Care e procedura pentru autoexcludere? Se face cerere sa nu te mai primească?
Jocuri de noroc te fac dependent și iti distrug viata. Sunt dependent, am jucat 20 de ani, de 2 ani nu am mai jucat si sunt in recuperare, am reușit cu ajutorul comunității jucatorianonimi.ro din România, care funcționează după modelul Gamblers Anonymous, un program care a salvat milioane de vieti in intreaga lume.Recomand tuturor celor care nu se pot opri singuri să caute pe net comunitatea pentru a înțelege cu ce se confruntă. Exista deasemenea grupuri de codependenti pentru persoanele din familie unde aceștia învață că prin comportamentul lor și prin încercarea de a salva dependentul plătind datoriile acestuia sau făcând rost de bani pentru a juca nu fac decât să le susțină jucatul. Un dependent se poate schimba atunci când ajunge la fundul sacului, când intelege ca jocurile de noroc fac doar rsu lor și celor din jur și ca un câștig mare nu va rezolva lucrurile ci va ajunge înapoi la jocuri în scurt timp.