Orice femeie care a decis să nu aibă copii… – despre generalizări și ce ne arată ele

Nu vreau să mai scriu ȘI eu despre tot circul iscat de declarația Deliei cum că nu dorește să aibă copii. E fix treaba ei și mai mult de atât mi se pare irelevant să comentez. Despre altceva vreau să scriu azi.

Despre aroganța generalizării și frica din spatele ei.

Se dă o femeie care a decis că vrea copii și are. Bravo ei, felicitări, să-i trăiască. Această femeie este sigură că acest drum urmat de ea este SINGURUL.

Și emite această convingere în comentarii la o postare proprie în care îi recomandă călduros Deliei să facă copiii, că mai are timp (comentatorii au combătut-o elegant, iar ea a răspuns așa):

Despre asta vreau să scriu azi, pentru că toți dorim să generalizăm, mulți o și facem, și cred că e un prilej bun să ne uităm un pic la asta.

De ce generalizăm?
Pentru că ne place ordinea. Toți sunt așa. Știu eu. E clar. N-are cum altfel. Bărbații sunt porci. Femeile sunt curve.

Pentru că varietatea ne sperie. Și dacă unul nu e porc, cum e? Ce fac cu el?

Pentru că generalizarea ne validează alegerile. Toate femeile vor copii până la urmă. Ca mine, deci sunt OK, am făcut bine., chiar dacă uneori mă cam îndoiesc de asta.

Ce ne mai arată nevoia de a generaliza?

Nesiguranță. Teamă. Posibil regret. Lipsă de informare, de deschidere și de acceptare.

De unde știe doamna de mai sus că orice femeie care nu a avut copii regretă decizia până la final? A vorbit ea cu toate? Și toate i-au spus adevărul? Poate măcar una a mințit…

Nu contează cine e doamna, nu am postat asta aici ca să dăm cu ouă stricate în cineva, ci ca să ne uităm la un comportament pe care cred că mulți îl practicăm și care ne poate arăta ceva important despre noi.

De ce simt nevoia să zic că un om care scrie așa ceva e plin de nesiguranță și frustrare? Sigur nu îi cunosc pe toți și nu am eu competența să judec comportamente.
Mă supără afirmația acestei persoane, deși eu am copii și mă bucur că îi am (deși da, uneori îmi e dor de viața fără griji dinainte să-i am).

De ce mă supără? Nu e despre mine. Îmi arată o rană mai veche a mea, cea a nedreptății. Eu țin cu dreptatea.

Cine și cum îmi poate împlini nevoia de dreptate? E clar că nu o femeie necunoscută de pe internet, ea doar îmi arată fără să vrea unde aș mai putea lucra cu mine.

Eu îmi pot împlini nevoia asta. Poate că și familia mea poate, în instanțe anume, dar trebuie să le cer asta explicit. Vreau ca mâine tu să pui vasele la loc și să duci copiii la școală. Vreau ca voi, copii, să aspirați scara. Așa e corect, să împărțim. Vreau să mă critici prompt doar dacă faci la fel și cu aprecierile.

Vreau să mă pot exprima liber, și asta fac acum, aici.

Am scris și acolo la postare ceva, tot pentru mine am scris. Nu mai țin de mult să am dreptate pe internet.

Îmi doresc să nu ajung vreodată în punctul în care să mă simt atât de plină de mine cât să cred că știu totul despre toate femeile, toți copiii sau toate veverițele.

Dacă doamne ferește se întâmplă, să mă trageți de mânecă! Sper să nu va fac analfabete funcțional! 🙂

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4218

40 comentarii

  1. Sarcina extrauterina acum ceva timp, urmata de un divort la cativa ani distanta. Evenimentele nu sunt legate intre ele, doar le insir ca sa pot adauga faptul ca, da, mi-as fi dorit copii, dar nici sa fac copii doar de dragul ideii de a avea copii sau ca sa fiu in randul lumii, cum mai aud prin jur.
    Nu am avut norocul de a intalni omul cu care sa pot colabora, astfel ca aleg sa nu am copii, decat sa am copii si sa fiu intr-o relatie care nu ar fi benefica copilului.
    Sunt alegeri si circumstante personale, individuale, bazate pe propriile circumstante, si pe nimic altceva.
    Acum ceva timp mai auzeam o colega de serviciu care ma sfatuia sa iifac un copil barbatului cu care eram intr-o relatie la acel moment, ca o sa vad eu cum se rezolva toate problemele. Pentru mine un copil nu este solutia unei relatii care nu functioneaza.

  2. Mi se pare extrem de nedreapta afirmatia doamnei (eu nu stiu cine e, am vazut ca declaratia Deliei a starnit ceva valuri, dar n-am stat sa aprofundez).
    Eu NU am putut sa am un copil, desi am incercat vreo 10 ani si am facut amandoi la analize in anii astia de ne-am plictisit, fara sa rezulte vreun diagnostic care sa justifice esecul. Ceea ce, evident, e si mai frustrant. Nu am voie sa fac FIV, am probleme medicale care imi interzic, nu vreau sa intru in detalii, ca nu conteaza in context. Pe de alta parte, am prietena care a incercat FIV de 2 ori fara succes, dupa care nu a mai avut nici bani, nici energie sa mai incerce, ca nu e nici ieftin, nici ceva usor de facut. Asa ca generalizarea asta cu “nu exista “nu pot avea copii” in zilele noastre” e de-a dreptul sublima…
    Eu m-am impacat cu ideea. Poate ca nu era pentru mine si asta a fost. Din fericire pentru mine, nu pot spune ca fara copii simt ca viata mea nu mai are sens si ca nu mai am de ce sa ma bucur, pentru ca simt ca viata imi ofera multe alte bucurii. Daca o sa regret vreodata, probabil, am regretat evident ca nu reusesc de moment ce am incercat atata vreme. Pe de alta parte, sunt convinsa ca in viata asta o sa fie multe alte experiente pe care n-o sa reusesc sa le traiesc din varii motive si a caror lipsa o sa o regret.
    Cat despre eterna disputa (pe care nu o inteleg, pentru ca, la naiba, suntem atat de diferiti!) intre a avea si a nu avea copii, cred ca e foarte important ca, orice ai alege, sa fii tu impacat cu alegerea ta.

    • Ma bag si eu ca musca in lapte, dar voiam sa va sugerez, in cazul in care nu ati facut-o deja, sa verificati daca nu cumva suferiti de endometrioza. Tare pacatoasa si greu de diagnosticat. dar exista specialisti si la noi in tara. Dupa ce m-am operat s-a intamplat minunea…bucuria ochilor mei.

  3. „Nu exista nu pot avea copii”…as trimite-o pe „doamna” sa faca aceasta afirmatie in fata colegei mele de 26 de ani cu cancer in stadiul 4…sa o intrebe de ce nu poate face copii sau de ce nu adopta…unele femei, dincolo de nivelul de studii sau inteligenta, sunt de-a dreptul…inumane (as fi vrut sa folosesc un cuvant mult mai urat).

  4. Ar mai fi un (potential) motiv, demn de luat in seama, pentru care ne place sa generalizam. Senzatia aia de „noi vs ei”. oricare am fi noi si oricare ar fi ei. Acest „noi vs ei” produce endorfine; de aceea generalizam, pentru a putea imparti lumea in aceste doua categorii, pentru a putea sa ne identificam cu partea care are, invariabil, dreptate. Bine, acum generalizez si eu.

    Cat de cat legat de subiect, mi-a crescut tensiunea cand am citit partea aia cu „nu exista in zilele noastre [femei sau cupluri care] nu pot avea copii”. Ceea ce nu e complet rau, ca am tensiune mica. Am de asemenea 3 ani de IVF in spate, si mi-as dori sa o asigur pe tanara speranta a comentariului social ca se poate 100%. Ahh, ce frumos ar fi daca am putea sa privim cu totii ambele parti ale monezii.

  5. Buna, am 40 de ani si nu am copii.
    Copilaria mea nu are doar genunchii juliti ci si rani adanci in suflet,greu de recunoscut, acceptat, vindecat. Nu simt nevoia sa am un copil al meu, ma ingrozeste tot ce tine de viitor, faptul ca viata vine la pachet si cu bine si cu greu, simt ca ar exista multa neputinta, suferinta, pe care nu sunt pregatita sa mi-o asum. Oamenii se grabesc sa te judece, sa iti dea sfaturi, dar niciunul nu stie ce e cu adevarat in noi, pentru ca suntem diferiti, simtim experientele in felul nostru. Inca nu stiu ce motiveaza majoritatea sa aiba copii… o dragoste ce nu poate fi spusa in cuvinde, teama de a nu fi singuri, sa aiba pentru cine munci, sa aiba pentru cine trai, viata sa aiba un sens, sa nu te paraseasca partenerul… toate aceste lucruri mi-au fost spuse de cunostinte in ideea de a-mi da un imbold sa fac si eu un copil. Nu simt nimic din toate astea, unde gresesc, ce vina am, cu ce ii afecteaza pe altii decizia mea? De unde atata dispret pentru cele ce nu isi doresc un copil? Nu sunt un monstru, sunt doar un om caruia ii e frica!

    • Felicitari pentru atitudine si nu e nicio greseala nicaieri. Fiecare om are dreptul de a face propriile alegeri in viata, fara a fi judecat. Nimeni nu poate sti ce vom gandi mai tarziu, la cate provocari avem. Nu e usor nici cu un copil (sau mai multi), nici fara. ? Asa ca orice varianta este confortabila pentru tine ca om, aceea este alegerea cea mai buna.?‍♀️

  6. Felicitări pt articol! Nu înțeleg nevoia unora de a critica ce face altul, este fix problema Deliei ca nu vrea copii și bravo ei decât un copil crescut cu bona și de care nu s ar ocupa mama mai bine nu!

  7. Interesant cum societatea românească încerca să pună la punct fiecare individ ce iese din tipare. Există o ardoare deosebită de-ai standardiza pe toți, mai ales pe femei, de către femei. Eu nu aș observa-o ca pe un fenomen individual, ci mai degrabă de masă, mai prezent și mai puternic în țările în curs de dezvoltare, decât în cele dezvoltate.

  8. Dintre prietenele mele o parte au copii, o parte nu au. Cele care nu au sunt multumite cu viata lor, nu au regrete si niciodata nu le-am intrebat daca nu au putut avea copii sau nu au vrut. Cele care au copii (printre care ma numar si eu) sunt la fel, multumite cu viata lor si preocupate de viata copiilor lor. Ma feresc sa spun ca se simt „implinite”, pentru ca este un termen mult prea complex.
    Ideea este CA NU POTI FACE COMPARATIE cum este sa ai copii si cum este fara ei. Nu poti trai ambele ipostaze si apoi sa decizi care ti se potriveste mai bine!
    Asa ca fiecare decide ce va face in viata ei si nu e treaba nimanui sa o judece.
    Pe mine ma surprinde in continuare si ma revolta, desi ar fi trebuit sa ma „obisnuiesc” deja, rautatea asta gratuita (si uneori ura) a oamenilor care isi varsa veninul in comentarii pe oriunde apuca. Unii nu au nici o treaba cu subiectul, altii banuiesc ca nu au nici o „treaba” de facut, si cred ca nici nu citesc reactille celorlalti la postarile lor, ci vor doar sa isi vada numele si „scrisul” facute public. Pentru ca pot …

  9. Știu atatia oameni care nu ar fi trebuit sa aibă copii pentru ca sunt incapabili sa le ofere ce au nevoie, incat nu înțeleg de ce trebuie judecat un om care recunoaște sincer ca nu are chef!
    Un copil e o responsabilitate imensa si nu toti sunt capabili sa isi asume in mod real asta.
    Mai degrabă înțeleg daca vine cineva sa spuna „fa copil ca sa aiba cine ne plati pensiile”, decat sa iti spuna cat de amarnic vei regreta daca nu te înmulțești.

  10. Afirmațiile Deliei au ajuns subiect de predică în biserică, predică a unui preot tânăr care se dorește a fi deschis la minte dar care a dovedit clar acum că nu e cazul. Iar modul în care au fost răstălmăcite cuvintele Deliei este halucinant – ”urăște copiii” / ”o să scadă natalitatea”!!!! (ar fi interesant de văzut dacă peste 9 luni o să fie o scădere a natalității din cauza Deliei :)))))

    Pe cei care au copii i-aș întreba de ce nu fac ei mai mulți să acopere ”deficitul” creat de cei care aleg să nu facă. Fiecare are dreptul să decidă acest aspect și nu este treaba nimănui să întrebe sau să dea sfaturi nesolicitate legate de ”făcutul copiilor”.
    Fiecare decide în dreptul său și cum spunea cineva mai sus, nu poți testa cum e să ai copii și apoi să alegi să nu ai copii – să îi dai la retur pentru că nu ți se potrivesc :)))

  11. Buna. Articolul asta vine aproape ca un semn , de saptamana trecuta tot am parte de bullying in continuu pe acest subiect. Culmea e ca persoanele care s-au gasit sa ma judece ca nu am copii la 34 de ani sunt persoane care nu ma cunosc bine, cunostinte de conjunctura ( ori la serviciu, ori in familia extinsa prin alianta). Subiectul este ca nu am facut copii pana la 34 ani si ca nu mai am mult timp la dispozitie plus ca o sa imi para rau ca nu am facut, ca nu va avea cine sa aiba grija de mine la batranete si o sa mor singura si uitata. Sincer, desi nu e prima data cand am astfel de discutii, de data asta chiar m-au intristat ( au fost vreo 3 interactiuni cu persoane diferite in mai putin de o saptamana, toate pe acelasi subiect) . M-au intristat pentru ca nu imi vine sa cred ca exista atata neintelegere si dorinta de a controla viata cuiva sau de a arata ca ele au facut ce e bine si eu nu am facut. Imi este greu uneori sa interactionez cu mamele care se comporta ca si cum ar avea mai mult dreptul la orice doar pt ca au copii, iar eu nu. Si, realitatea mea este ca nu m-am hotarat inca daca sa fac sau nu copii pt ca: am o varsta, stiu ce riscuri sunt si nu vreau sa am un copil cu probleme pt ca nu ma simt in stare sa supravietuiesc cu asta, nu ma simt stabila financiar + contextul actual nu ma incurajeaza ( criza economica, razboi etc). Si…. spun cu detasare ca uneori nu am chef sa imi bat capul cu inca o persoana, sunt zile cand serviciul imi consuma atat de multa energie incat vreau doar sa ajung acasa si sa stau cu sotul meu si atat, sa ne bucuram de noi. Eu asta simt si nu prea vad partea aia plina a paharului ca un copil iti aduce atata bucurie ca uiti de toate. Nu cred asta si cum viata mea de pana acum nu a fost prea usoara, ma simt prea obosita acum ca sa fac un copil care are atata nevoie de mama , cel putin in primii ani. Asta e realitatea mea, a unei femei care nu are si nu stie daca va face copii.

    • gura lumii oricum nu o poti astupa.Daca nu ai copii iti spun sa faci, daca ai unul te intreaba ” pe cand al doi lea”? daca ai doi pe cand al trei lea si tot asa.Important e sa fi tu impacat cu decizia ta.Restul….e can can..

    • Alta Ioana, te inteleg perfect.
      Am 37 de ani si de vreo 7 ani primesc aceasta intrebare in mod repetat cand merg in Romania de la foarte apropiati pana la cunoscuti. Norocul meu e ca traiesc in alta tara unde nu am primit nici macar o data intrebarea de ce nu am copii sau daca am de gand sa fac. Cel mult am fost intrebata daca am si cand am raspuns nu s-a trecut la alt subiect.
      Am ajuns sa evit si sa reduc vizitele in Romania din acest motiv….
      Unde mai pui ca sunt si necasatorita cu partenerul meu cu care traiesc de multi ani. Cand nu e despre copil e despre casatorie, cam aici se limiteaza interesul celor de acasa in ce ma priveste…o „bucurie” 🙁

  12. Interesant punct de vedere. Comentariul este halucinant si e cu atat mai socant cu cat vine de la un medic. Dar altceva mi-a trecut prin minte; de ce avem probleme numai cu unele generalizari si cu altele nu. Nu e tot o generalizare sa zici ca e naspa sa ai copii ca te deranjeaza si incomodeaza? Mie asa mi se pare. Tradus, e general valabil ca astia micii vin pe lume sa iti faca viata grea, sa iti creeze disconfort, etc. Da, o vai, e greu sa cresti copii dar e cel mai frumos greu din lume – dupa parerea mea, nu generalizez. Am prieteni apropiati care au ales sa nu aiba copii si am tot respectul pentru alegerea lor, nu mi-as permite niciodata sa ma bag cu bocancii in viata lor sa ii iau la intrebari de ce au ales asa. But on the other hand; eu iubesc copiii si lucrez intr-un colectiv de ~90 de oameni, media de varsta undeva la 35 de ani. Din acestia suntem 7 care avem copii, 2 care avem cate 2 copii. Sunt insarcinata cu al 3lea si ghici ce? Toata viata mi-am dorit o familie mare dar sunt terorizata de privirile si judecata oamenilor. Unii banuiesc „in secret” ca-s vreo sectanta :)). Funny enough, sunt agnostica si alegerile mele nu au legatura cu vreo religie. De ce oare repectarea deciziilor nu e both ways? De ce cei care nu au copii simt ca sunt superiori si se uita la tine cu un fel de mila si dezgust cand te intreaba daca nu-s prea multi 3 copii? E valabil si viceversa desigur. Dar de ce nu poate trai fiecare linistit si impacat cu deciziile lui? Eu ma simt foarte pusa la colt si judecata (si probabil asa se simt si cele care aleg sa nu aiba copii) si ma asteptam la asta dar nivelul de hate ce mi-l iau depaseste cu mult asteptarile. Si mai am cateva luni bune, o sa adun o colectie frumoasa de comentarii si intrebari sarcastice. Asta desi nu am cerut nimic la nimeni, ne-am crescut copiii singuri, etc.

    • Citind, mi-au venit imediat replicile astea: “scuze, dar de ce ar fi asta problema ta?!”; “Ti-am cerut bani sa-mi cresc copiii, cumva?”

    • Imi pare rau pentru comentariile pe care le primesti si pentru situatia ta, asa e, ar trebui sa fie both ways. Poate colectivul in care esti nu e potrivit pentru tine sau poate ai putea sa incerci sa pui niste limite acestor comentarii. In orice caz, imi pare din mesajul tau ca te ranesc mult aceste comentarii si acolo trebuie sa lucrezi cu tine si limitele tale, nu cu niste oameni care nu au vreun drept sa iti vorbeasca asa.
      Amuzant e ca si comentariul tau contine o generalizare (minim): „De ce cei care nu au copii simt ca sunt superiori si se uita la tine cu un fel de mila si dezgust cand te intreaba daca nu-s prea multi 3 copii?” Nu toti cei care nu au copii se simt superiori, nu? Eu nu ma simt superioara, dar nu am de gand nici sa ma simt inferioara in fata vesnicelor texte.
      Raspunsul logic e totusi destul de clar: noi cele fara copii, statistic suntem mai judecate, comentate si impunse din toate partile, in asa fel incat de multe ori reactia poate fi disproportionata. Sau poate parea asa. Desigur ca trebuie sa mearga both ways si toate deciziile trebuie respectate, de aia zic ca nu tu trebuie sa fii terorizata, mi se pare foarte trist si imi pare rau.

    • Sa nu-ti para rau, te rog chiar. Sa spui ca-ti pare rau pentru situatia mea implica faptul ca situatia mea este una trista, indezirabila, si nu e deloc asa. Eu sunt foarte bine si I wouldn’t want it any other way. Este exact reactia de mila care nu inceteaza sa ma uimeasca. Asteptam si ideea ca tot eu trebuie sa lucrez cu mine ca doar la mine e problema; nu ma incadrez in standard si aia e, trebuie sa-mi asum. That’s done and dusted a long time ago dar nici nu pot sa ignor ce se intampla in jurul meu. Inca nu am ajuns sa master this skill si parca nici nu vreau. N-as vrea sa ajung sa nu simt si sa nu-mi pese de nimic.
      Nu o sa schimb colectivul pentru atata lucru, am muncit mult de tot, zile si nopti, ani, cu copii atarnand in sistem (din nou, nu ma plang si n-as vrea nici un moment sa fie altfel) si lucrand la proiecte. Am ajuns unde imi doream si nu renunt. Ca idee, colectivul este unul din mediul corporate, oameni foarte educati, minim studii superioare, unii chiar cu doctorat. Daca lasam deoparte disputa asta legata de cine si cati copii ar trebui sau nu sa aiba, sunt oameni foarte misto.
      Daca ai gasit ceva statistici legate pe subiectul „noi cele fara copii, statistic suntem mai judecate, comentate si impunse din toate partile” poate le poti impartasi te rog. As fi curioasa de masuratorile unei astfel de cercetari.

    • Imi pare rau ca ai inteles pe dos ce am vrut sa transmit, ceea ce nu era mila pentru tine personal, ci efectiv parere de rau pentru situatie, adica acele comentarii despre care tu ai zis ca te terorizeaza. Nu e indezirabila situatia in care tu singura zici ca iti iei hate si esti chinuita de aceste comentarii? Am zis eu ca doar la tine e problema? Si ca trebuie sa iti asumi? Deloc. Cred, din nou din ce ai scris si din reactia ta, ca rana ta e foarte adanca si dureroasa si eu m-am bagat nechemata si nepregatita in seama. Iti doresc, deci, sanatate tie si familiei tale!

    • Sa-ti dai cu parerea despre ce rani are sau nu un om din cateva randuri este putin arongant dupa mine. Poate am folosit eu gresit cuvintele ca-s mai pe matematica si cifre dar in nici un caz nu sunt chinuita, nu am cosmaruri despre asta si nu ma ia cu rau de la stomac dar da, mi-ar placea sa nu existe aceste comentarii si priviri. Se poate sa imi doresc asta sau ma face automat traumatizata? In fond e exact ce ne dorim toate (si cu si fara copii) – sa fim lasate in pace si sa ne fie respectate alegerile acestea foarte intime si personale.
      Mi se pare ca am explicat cum ma simt cand sunt judecata numai ca sa ma trezesc si mai judecata si poate ar trebui sa nu ma mai trezesc vorbind… sau scriind. Zi cu soare si numai bine!

    • Wow, Cineva cu copii, din nou, imi pare rau ca am intrat in aceasta discutie si imi cer scuze ca se pare ca te-am suparat si mai rau. Cumva am crezut ca daca ai scris aici erai si deschisa unor pareri, poate, dar nu era asa. Daca tu crezi ca te-am judecat si mai tare, imi pare rau, dar chiar nu e cazul. Nu am avut altceva decat intentii bune, sa zic ca imi pare rau pentru comentariile colegilor tai si ca uneori e bine sa pui limite. ATAT! Din nou, imi pare rau ca ai inteles niste chestii complet paralele cu ce am scris eu care te-au facut sa te simti judecata. Efectiv nu am judecat nimic din ce ai scris, am incercat doar sa ofer si eu o parere. Imi pare rau daca nu am scris corect ce gandeam sau a fost deschis interpretarilor.
      p.s. Reactiile tale si ce ai scris, da, arata o rana, e posibil sa se vada asta din niste randuri si nu, nu sunt aroganta daca am observat si iti zic cu politete ca nu e locul meu in discutia asta si ca nu pot sa ii fac fata. Si nu, nu e o jignire sa zic asta.
      P.S.1. Cateva comentarii mai tarziu, tot ti se pare in regula ca ai scris o fraza despre TOTI oamenii fara copii, cu rol de axioma. Dar stai, eu te judec pe tine aici.
      In fine. Imi cer scuze, sincer. Sper sa iti fie bine.

  13. Mi-as dori ca „doamna” care a emis ineptiile acelea sa poata citi comentariile noastre. Poate ar reusi sa inteleaga ca se poate in zilele noastre sa nu poti face copii. Am 45 de ani, sotul 40, si de 12 ani de cand suntem impreuna am incercat fara rezultat. Cu analize in fiecare an, inseminari intrauterine si doua FIV-uri, fara nici o explicatie plauzibila a esecurilor. Suntem impacati cu ideea, stim ca am facut tot ce a fost omeneste posibil si suntem doi oameni echilibrati care stiu sa se bucure unul de altul si de viata in orice circumstante ? dar ca idee, da, se poate sa „nu se poata face copii” si de asemenea se poate si fericire fara copii, poate o anunta cineva si pe cucoana respectiva. Fericirea vine doar din tine si din atitudinea fata de viata, iar pe ea o asigur ca nu poate fi fericita cu o astfel de atitudine. Din pacate, s-a reprodus si isi va transmite frustrarile, judecatile si generalizarile prin urmasii ei.

  14. Egocentrism și narcisism avem mai degrabă în situația în care nici nu te omori după copii, nici n-ai ce să le oferi, dar tu tot îi faci ca să fii în rând cu lumea, să-ți dai genele mai departe și eventual, după clasica vorbă a românului, „să aibă cine să-ți aducă o cană de apă la bătrânețe”.
    Dar asta e părerea mea de egocentristă narcisistă care nu vrea să se multiplice pentru că știe că are zero instinct matern și n-ar fi corect să aducă pe lume o ființă care să trăiască toată viața simțindu-se neiubită…

  15. La 40 de ani mi-am pus intrebarea sincera daca mai tarziu voi regreta faptul ca nu am copii
    Ma gandeam: sunt fericita acum? Da
    Ce ma impiedica sa fiu fericita pe viitor, cu sau fara copii?
    Nimeni, poate doar eu
    ?

  16. Imi amintesc cand una dintre colegele mele de la vremea respectiva (ea avea 3 copii si vorbea cu o alta colega care avea unul si eu doar eram prin preajma) m-a intrebat: Cati ani ai? Aveam 36. Si apoi a adaugat: it’s time! Stia ea ?. Intamplator eram insarcinata atunci in cateva saptamani, dupa un prim IVF esuat si aveam un hematom care imi cauza sangerari, asa ca eram cu inima cat un purice pentru sarcina aceea. Din fericire totul s-a rezolvat si din sarcina aceea a rezultat fetita mea, nascuta cand aveam 37 de ani. Insa chiar m-au facut sa ma simt rau in acele momente toate acele bagacioase si bagaciosi. A mai fost una care la 10 minute dupa ce o cunoscusem mi-a zis ca ea ar fi preferat sa fie mama mai tanara si sa nu mai astept! Asta in conditiile in care nici nu ma cunostea. E usor sa zici ca se poate sa ai copiii in ziua de azi daca ai ramas insarcinata cand s-a uitat barbatul la tine. Da, exista IVF, surrogacy, adoptie, dar costul mental si financiar al acestor proceduri nu poate fi dus de oricine sau poate fi dus pe o perioada limitata. Persoanele care au incercat o perioada de timp si nu le-a iesit trebuie sa spuna STOP la un moment dat si sa gaseasca o cale de coping printr-o confirmare biased pentru ca altfel chestia asta ajunge sa le manance viata si sa se simta blocate efectiv. Cred ca Delia este in acel punct si e tot dreptul ei sa-si ofere toate motivele din lume pentru a-si putea gasi linistea sufleteasca.

  17. Eu am doi copii pe care i-am dorit și îi iubesc cu tot sufletul! Mi l-am dorit și pe al treilea, dar undeva pe drum, între tot felul de probleme (inclusiv de sănătate), m-a lăsat curajul! Sincer, eu nu îmi pot imagina viața mea fără ei! Totuși, sunt unele momente în care mă întreb dacă nu cumva am fost egoistă că i-am adus în această lume nebună, nesigură, poluată, bolnavă … mă întreb cum va fi viața lor? Vor fi sănătoși? Vor avea o viață bună? Dacă lumea asta merge spre … rău … iar eu i-am adus aici? Mă întreb de multe ori dacă sunt o mamă bună și de ce nu reușesc mereu să fac tot ce e mai bine pentru ei?

  18. Foarte posibil tavalugul a pornit pentru ca Delia a comentat ca sunt de laudat cei care nu fac copii pentru ca x si y. Adica aia cu copii distrugem planeta, ca tot una dintre motivatii era de natura ecologica. Nu urmaresc prezenta in media a doamnei, dar nu o stiu mare ecologista. Atat timp cat ai masina, calatoresti, cumperi chestii etc, nu te bate in piept ca esti ecologist.

    Daca este sa fiu scarba pana la capat, pot concluziona ca familia mea in totalitate e probabil mai „ecologica” decat a doamnei, pentru ca nu ne schimbam masina ca pe chiloti, nu cumpar haine noi in fiecare sezon, nu folosesc deloc machiaj etc. Dar e o prostie sa ne masuram ecologia si sa ne dam peste degete unii altora.

    Au mai deranjat comentarii ca nu mai poti fi fericit cu copii, nu mai calatoresti etc. Aici vin si zi ca bunica-mea, fie iertata, eu am avut viata doamnei Delia, ea nu a avut viata mea. Toti cei cu copii am trait si fara, asa ca stim cam ambele variante. Si niciodata, nici macar in gluma, nu voi spune ca mi-era mai bine fara copil, pentru ca as minti. O ador, este cel mai bun lucru care ni s-a intamplat in viata asta, nu sunt mama model, dar nu imi vad viata fara ea.

    Apreciez enorm comentariile celorlalte doamne de aici, atat de sincere si de corecte. Da, unele au incercat sa aiba copii, nu a mers, este infioratoare durerea si pana la urma inveti sa traiesti cu ea si aceasta „alegere”, care nu e a ta. Imbratisari si multa dragoste, sunteti doamne pana la capat. Iata ca voi nu veniti sa spuneti ca e nasol sa faci copii ca x si y, spuneti sincer „am incercat, nu a mers, mergem mai departe”.

    Daca Delia comenta ceva de genul (in caz ca e adevarat), nu se supara nimeni. Daca spunea pur si simplu ‘sa vedem, inca nu stiu daca vreau sau nu’, probabil nu se lega nimeni de ea. Daca spunea „e treaba mea”, chiar si mai bine.

    Dar a preferat alta varianta si a iesit buba.

    • Delia a fost intrebada de mii de ori de ce nu face copii.Nu de familie si de apropiati ci de ziaristi si mii de necunoscuti care au considerat ca este normal sa ii adresezi o astfel de intrebare unei femei,unei femei despre care nu stii de fapt nimic.
      Eu o urmaresc pe Delia si am vazut ca isi adora nepotii,carora le este si nasa,ca petrece foarte mult timp cu ei.
      Daca are motive medicale nu ne priveste pe noi si nu avem dreptul sa ceream un raspuns pentru ca nu este treaba noastra!
      Ea a dat un raspuns socant dupa ce multi ani a raspuns civilizat,inclusiv a spus ca nu este normal sa ii adresezi o astfel de intrebare unei femei,ca poate este o trauma la mijloc depre care nu vrea sa vorbeasca femeia respectiva!Dar oamenii nu au incetat sa ii adreseze intrebarea asa ca a spus ca raspunsurile ei vor fi la misto de acum incolo si asa nu o va mai intreba nimeni despre copii!

  19. Nu am fost abuzata in copilarie, nu urasc copiii, nu am traume legate de ai mei.
    Pur si simplu nu vreau copii. Da, din egoism. Vreau sa castig bani, sa calatoresc, sa merg la concerte, sa ma bucur de partenerul meu, sa pot sa fiu spontana si sa fac ce vreau eu, cand vreau eu. Nu vreau sa sterg muci, sa schimb pampersi, sa ma trezesc noaptea; nu vreau sa am grija de nevoile altei persoane in afara de mine. Nu vreau sa ma pun pe mine pe planul doi. Si sunt fericita.
    Si asta nu e treaba nimanui. La fel cum nu e treaba mea ce fac altii.

    • Era mai ok ca Delia sa raspunda asa, dar a venit cu vrajeala ieftina cu poluarea planetei si de-aia a iesit ce-a iesit.

    • Pai a raspuns asa de o suta de ori, dar acum a ales sa raspunda altfel, dar tot despre ea, despre opinia ei, dupa ce i s-au spus aceleasi vrajeli la nesfarsit. De asemenea, nu e o vrajeala ieftina cea cu poluarea planetei, e o realitate, ca ne place sau nu, chiar nu vad cu ce argument o poti nega. Nu de „aia a iesit ce a iesit”, ci din cauza ca societatea este misogina, incluzand si femeile, din pacate, si pentru ca unii oameni inca se simt atacati de deciziile altora care ii privesc doar pe ei si au nevoie sa se bage in viata altora si asa mai departe. Despre asta este si articolul acesta.
      Altfel, nu era mai ok nici un raspuns, era mai ok sa nu o intrebe nimeni de ani intregi, mereu, cum e cu copiii, de parca e singurul ei scop pe lumea asta.

    • nu cred ca esti egoista. vrei ce vrei si ce vrei tu nu e treaba nimanui.
      ma deranja mereu ca ma determinau sa dau explicatii ca de ce nu am sau vreau copii.
      explicatii nu mai dau. daca sunt intrebata zic doar…nu. primesc priviri ciudate…dar nu ma mai deranjeaza.

  20. Eu am un singur copil si am ramas foarte greu insarcinata,fara tratamente,natural,dar a durat 6 ani. Cand am vazut ca nu raman insarcinata,ca nu sunt probleme medicale dar ca nu se intampla,ne-am gandit ca poate asta este viata noastra si ne-am dat seama ca este ok si asa,ca vom fi bine impreuna si fara copii.
    Asa ca nu ne-am stresat prea mult,nu am permis nimanui sa ne dea sfaturi si atunci cand a vrut sa vina fiul nostru a fost minunat si ne-am bucurat enorm!Dar viata ar fi fost frumoasa si fara copil!
    Nu ma intelegeti gresit,nu imi mai pot vedea viata fara el si nu imi plang viata de dinainte,spun doar ca poti trai si fara sa ai copii!
    Dar nu am mai vrut un al doilea copil si nici nu am permis sa imi dea nimeni sfaturi necerute,cand cineva imi spunea ca ar fi bine sa mai fac un copil il intrebam daca ma ajuta sa il cresc? Si se facea liniste!
    Traim intr-o tara unde pe toti ii f… grija altora! Si cu internetul au devenit si mai invazivi.

  21. Delia a rabufnit, e foarte simplu.
    @Dojo, pe tine te-au frecat la icre mama si soacra, conostinte peste cunostinte sa faci copii? Incearca sa te pui in locul ei putin.
    Ca femeie care a facut copii la cam mult timp dupa deadlineul din societatea romaneasca, inteleg perfect de ce i-a sarit mustarul. Da, a fost neinspirata, dar inteleg de unde a venit rabufnirea asta. Gunoiul ala de Maruta isi intreba live o invitata in platou (pe Iulia Albu) daca e gravida, atat de normalizata este inspectia chilotilor femeilor la Tzaranoaia, in Romania.

  22. Si pe mine m-a intrebat random intr-o zi la birou o colega de ce nu am copii , ca eu sunt copilaroasa de fel.
    Ce sa zic asa o fi, n-a fost sa se intample, nici candidati la ivf nu suntem eu si partenerul meu. Nu exclud ca poate mai progreseaza stiinta. Totusi, m-a deranjat intrebarea, parca nu vreau sa stau la discutii medicale detaliate cu colegii. In genere nu stii unde calci:unii isi doresc dar nu au un partener/ partenera potrivita, unii nu pot, unii nu se simt inca pregatiti, pare ceva in care mai bine nu te bagi cu intrebarile. Multi care intreaba nu sunt neaparat asa agresivi ca cei care o acuza pe Delia, intreaba pentru ca e normalizat la noi sa te bagi asa in viata oricui.

  23. Am făcut copil la 37 de ani. Atunci s-a putut, atunci am avut și o situație care mi-ar fi permis, din punctul meu de vedere, sa fac un copil. Înainte de vârsta asta nu eram nici căsătorită, nici intr-o relație stabilă. Mi s-a părut normal sa ii ofer copilului și un tata nu numai o mama. Înainte de fetița mea am avut o sarcina pierduta din păcate, pierdere foarte dureroasa emoțional pentru mine. După o lună a trebuit sa mergem la un botez unde un bărbat din familia extinsă a ales sa ma întrebe in gura mare de ce nu fac copii. Un ghimpe in inima. După ce am născut fetița, nici nu am ajuns bine acasă (nu exagerez) ca socrul ii zicea soțului de fata cu mine: mai fa unul, nu mai aștepta ca o sa îți para rău. Și acum ma enervez. De parca imediat după ce ai stat in spital ca ai născut și abia acum te dezmeticești ca trebuie sa ai grija sa ajuți un suflețel sa crească iti mai arde de asta! Ulterior și alte rude: mai fa unul sa fie pereche, sa se ajute, sa te spele la c** când o sa fii baba (exagerez eu aici, dar nu văd relevantă nici sa îmi dea apa) You know what? Nu. La mine, personal, asta e limita. Nu, nu îmi doresc viața de dinainte. Da, e frumos pentru mine și sper și pentru ea. Cresc unul și bine. Mama a făcut doi și una-doua ne arunca la mamaia la țara. Idem alții din familia mea care au avut mai mulți copii dar i-au pasat sa ii crească alții. Singura care ma înțelege este soacra mea: a crescut 2 băieți singura singura fără ajutorul nimănui (nu de la soțul plecat cu săptămânile, nici de la soacra sau mama ei). Drept zicea cineva intr-un comentariu anterior, gura lumii nu o astupi. Prefer sa îmi astup eu urechile 🙂

  24. Fiecare femeie este libera sa hotarasca ce vrea si ce isi doreste. Daca unele vor sa aiba copii bravo lor dar asta nu inseamna ca toate ne dorim acelasi lucru.
    Eu nu am copii si nici nu stiu sigur daca o sa vreau sa fac. Parca ma inclin mai mult spre nu. Cine stie.
    Sunt libera sa hotarasc ce vreau. Corpul meu, decizia mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *