Gata vacanța în România, al patrulea an de plecări…

Dacă vrei să vezi acest articol și sutele de comentarii pe FB, o poți face aici.

În câteva ore plecăm din nou de-acasă spre cealaltă casă. E al patrulea an în care ne petrecem vacanța de vară aici și probabil unul dintre ultimii. Eu voi mai veni, dar copiii nu prea își mai găsesc locul aici, observă lucruri, cer înapoi dincolo.

Dar pentru mine, cel mai ușor cu oamenii e în România. Cel mai ușor să vorbesc, să cer, să primesc. Îmi sunt familiare problemele celorlalți, le exprim mai ușor pe ale mele. Ideile mele vin, majoritatea, în română. Cărțile doar în română le scriu, la fel și majoritatea textelor pentru mine sau pentru voi. Când îmi vine vreo idee de eveniment, mă gândesc întâi cum să-l fac în România.

Și în noua țară, tot aproape de România țin. Sunt implicată în multe evenimente pentru români, vorbesc despre România celorlalte nații, să vină să viziteze, să guste mâncarea, să cunoască oamenii.

Îmi doresc mult să nu fi fost nevoiți să plecăm acum aproape patru ani. Să nu ne facem bagajele de două ori pe an ca să venim înapoi acasă, să ștergem praful de pe rafturi, să ne reinstalăm temporar, ca apoi să ne desprindem iar ca atunci când am plecat cu bilet doar dus, și să ne rupem iar.

Și aici, și acolo.

Prieteni și aici, și acolo.

Planuri și aici, și acolo.

Amintiri tot mai multe acolo, dar încă cele mai multe aici.

De multe ori simt toată această experiență ca un câștig. Trăim intens, experimentăm lucruri variate, ne cunoaștem mai bine, creierul rămâne activ, explorăm și creștem. Copiii sunt trilingvi, adaptabili, au încredere în ei, sunt extrem de toleranți, curajoși și deschiși.

Dar când plecăm de-acasă, e greu.

Nu mă plâng, suntem împăcați cu ce trăim, dar cred că e bine să vorbim despre lucrurile astea deschis, pentru că e greu să pleci, la fel cum și să rămâi poate fi greu.

Ne pregătim să ne urcăm în avion la aceeași oră ca atunci. Diferă culoarea pisicii, căci între timp Ciocolata și-a încheiat călătoria lungă alături de noi, dar Zoey i-a luat locul să ne stăpânească (și să ne umple de păr).

Să ne citim cu bine curând, oriunde ați fi voi, că eu aici o să fiu, sper, încă multă vreme.

PS: Curând se fac 18 ani de când scriu pentru voi, iată, o viață de om.
Ah, și un scurt rezumat al celor patru săptămâni în Ro:
E gata vacanța acasă!

Ne-am văzut cu mai puțini oameni dragi ca de obicei, nu ne-am putut sincroniza mai bine programele, dar am ieşit în fiecare zi (doar noi, dacă altfel nu s-a putut), ne-am dat muuult cu rolele (12-14 km pe zi), am mers cu copiii pe străzile şi în parcurile în care au făcut primii paşi.

Am dat examen la Psiho şi am luat, din toamnă sunt iar studentă! 🙈

Am trecut şi pe la dragii de Monica şi Jean la HairStage, să îmi pregătesc părul pentru multele evenimente care urmează.

Am mâncat multe icre cu ceapă de la Mega.

Mi-am făcut rezerve de Dare cu ciocolată neagră.

Am luat opt sticle de spirt în bagaj. :))

Mi-am refăcut ochelarii de vedere (mi-au crescut dioptriile cu un punct).

Am jucat biliard în IDM cu fiul aproape în fiecare seară (e pasiunea mea secretă).

Am văzut din primul rând un super concert Snow Patrol la Summer Well Festival, cu o super gaşcă de mame!

Am organizat și gestionat cu Mira Loghin prima tabără urbană pentru adolescenți! Mi-a plăcut mult! Aș vrea să mai fac!

Am lansat patru cărți la Roaba de Cultura cu sute de familii faine!

Am descoperit un super salon de masaj aproape de casă, cât masaj minunat aş fi putut face dacă aflam mai devreme… De ce nu mi-ați spus, vecinelor de Kiseleff? UrbanMasaj se numeşte, au mai multe sedii în Bucureşti, eu am mers la cel de la Victoriei, foarte fain, curat, elegant, masajul foarte bun, recomand!

Nu am ieşit la restaurante, baruri, cafenele, am mâncat doar acasă. N-a fost top, dar asta e. Am economisit bani. 🙂

Şi am murit de cald! Am făcut duş la cişmele seara în parc, doar aşa am putut sta pe afară!

Dar a fost bine! 🥰

Ne revedem pe 20 şi 21 septembrie, dragii noştri din Bucureşti! Pe curând!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4340

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *