Fragment din minunata carte a minunatului Michael Galyon (neapărat să-l căutați pe Instagram, are cea mai liniștitoare voce din Univers). Cartea lui, Lasă totul să se așeze, e plină de exerciții de liniștire, iubire de sine și conectare cu ceilalți. O puteți citi în două zile și vă poate aduce mult, mult bine. Mă bucur mult că am putut aduce cartea și în limba română, la editura Univers.
Înainte de orice, asta:
Nu trebuie să schimbaţi absolut nimic pentru a fi demn de lucrurile pe care vi le doriţi. Cine sunteţi acum, în acest moment, este suficient. Sper ca, într‑o zi, să începeţi să înţelegeţi că perfecţiunea nu este o condiţie necesară pentru o viaţă trăită cu adevărat, iar străduinţa întru perfecţiune şi amânarea propriei fericiri până când o atingeţi nu fac decât să vă ţină departe de viaţa pe care o meritaţi. – M. Galyon
Opriţi‑vă o clipă şi recunoaşteţi că, fără a schimba în niciun fel cine sunteţi, este suficient, meritaţi şi sunteţi demn de tot ceea ce vă doreşte inima. Încetaţi să vă puneţi piedici raportându‑vă la standarde imposibile şi începeţi să vedeţi cât de frumos sunteţi.
Ce este dragostea de sine?
Ni se spune că, pentru a ne putea exprima iubirea faţă de ceilalţi, trebuie mai întâi să învăţăm să ne iubim pe noi înşine.
Această idee ignoră faptul că mulţi dintre noi am crescut în familii în care iubirea de sine nu era un model, dar ruşinea era, cu siguranţă. Am crescut în familii unde iubirea trebuia câştigată, iar perfecţiunea era o condiţie pentru a fi consideraţi demni de acea iubire. Am fost educaţi într‑o societate care a acordat în mod constant valoare realizărilor externe şi percepţiilor celorlalţi. Din aceste motive, este de înţeles de ce conceptul de iubire de sine poate părea străin pentru mulţi dintre noi.
Aşadar, ce este iubirea de sine? Este înţelegerea faptului că există frumuseţe în fiecare dintre noi. Este o frumuseţe care există în părţile rănite şi zdrobite, în părţile care se aprind repede de furie, în cele care simt profund lucrurile şi în cele care nu reuşesc să facă lucrurile „cum trebuie“. În ciuda acestor părţi şi datorită lor, există o bunătate în fiecare dintre noi care este demnă de iubire. Iar această bunătate nu depinde de repararea sau îmbunătăţirea vreuneia dintre acele părţi. Iubirea de sine înseamnă să privim în interior fără a judeca şi să recunoaştem că fiinţa perfect‑imperfectă care suntem merită iubire şi bunătate.
Cheia iubirii de sine este înţelegerea faptului că niciun efort nu vă va face vreodată mai demn de iubire decât sunteţi acum.
Nicio faptă sau acţiune nu va crea o versiune mai valoroasă a dumneavoastră, deoarece demnitatea nu depinde de nimic altceva decât de simpla dumneavoastră existenţă. Trăim într‑o lume care ne spune constant că valoarea noastră depinde de ceea ce producem şi că, dacă muncim din greu şi dovedim cine suntem, vom fi meritorii. Însă această concentrare asupra realizărilor externe ca validare a valorii de sine creează un sistem în care ne aflăm permanent în căutare de a deveni „mai mult“, în loc să recunoaştem că suntem deja suficient.
Dacă vă consideraţi valoarea personală ca inerentă nu înseamnă că nu sunteţi dispus să creşteţi, să vă schimbaţi sau să fiţi de folos lumii. Înseamnă doar că puteţi face toate acestea fără a urmări ceva anume. Această perspectivă elimină nevoia de a vă strădui şi vă permite să găsiţi recunoştinţă şi apreciere pentru simplitatea de a fi. Această atitudine creează o lume care nu este condusă de o căutare egoistă a meritului, ceea ce ar necesita ca alţii să fie mai puţin valoroşi pentru ca dumneavoastră să vă simţiţi suficient de valoros. Nu mai este nevoie să vă credeţi mai bun decât altcineva pentru a vă recunoaşte propria valoare.
Această perspectivă contrastează, cel mai probabil, cu ceea ce aţi fost învăţat, aşa că este firesc să vă simţiţi în conflict cu ea.
Însă renunţarea la această căutare a meritului vă va permite să fiţi mai productiv, mai influent, mai conectat şi mai autentic în viaţa dumneavoastră.
Căutarea unui spaţiu pentru dragoste
Pe parcursul propriei mele călătorii spre mine însumi, am înţeles că eram perfect capabil să ofer iubire, dar mi se părea imposibil să o găsesc în mine. Îmi doream să încep să‑mi vorbesc mai blând şi să mă văd ca pe o persoană valoroasă şi demnă, dar tiparele mele de gândire adânc înrădăcinate erau greu de schimbat, iar orice afirmaţii sau cuvinte amabile adresate mie păreau false. Practicam deseori meditaţia Bunătate iubitoare, în care extinzi urări de iubire, bunătate, grijă şi compasiune către diferite persoane sau grupuri din viaţa ta printr‑o serie de fraze (capitolul 14). Reuşeam cu uşurinţă să le spun altora aceste cuvinte, chiar şi celor cu care avusesem conflicte, dar când venea rândul meu, mă simţeam fals. Vocea din capul meu începea să identifice toate motivele pentru care nu meritam să aud acele cuvinte.
Dar, într‑o zi, în timpul unei meditaţii, profesoara ne‑a ghidat printr‑o vizualizare în care recunoşteam o persoană dragă care ne spunea cuvinte de bunătate iubitoare. Imediat m‑am gândit la bunica mea, una dintre puţinele persoane de la care simţisem întotdeauna o iubire profundă şi necondiţionată. Era genul de persoană care îţi recunoştea unicitatea, te lăuda în faţa tuturor celor pe care îi întâlnea şi se asigura că fiecare dintre nepoţii ei ştia cât de iubit era, indiferent de situaţie. La ultima vizită pe care i‑am făcut‑o, înainte să plece dintre noi, a prins‑o pe asistenta de la azil şi s‑a asigurat că‑i spune cât de special sunt eu. Chiar şi îndurerată, voia să se asigure că toţi cei din viaţa ei îi simţeau dragostea. Eu nu reuşeam să‑mi văd bunătatea inerentă, dar ea era pe deplin conştientă de ea şi încerca, prin fiecare interacțiune să mă facă să o văd şi eu. Să mi‑o imaginez şi să o aud rostind acele cuvinte mi‑a dat o putere imensă şi, pentru un scurt moment, în timpul meditaţiei, vocea critică din capul meu a fost redusă la tăcere, lăsând loc unui sentiment de iubire pentru mine însumi.
Am început să mă joc cu conceptul de vorbire pozitivă cu sine, prin prisma bunicii mele. Ori de câte ori deveneam conştient de gânduri negative, mă opream un moment şi mă întrebam: „Mă apropie acest gând de acceptarea de sine sau mă îndepărtează de ea?“. Dacă un gând nu era de ajutor şi mă îndepărta de iubirea de sine pe care încercam să o cultiv, îl înlocuiam cu o afirmaţie care venea de la ea. În timp, vocea ei a început să o înlocuiască pe cea critică (vezi capitolul 5). În cele din urmă, în momentele în care aveam nevoie, am reuşit să simt acea iubire venind chiar din mine.
Conectarea la dragostea de sine
Vizualizarea ghidată a iubirii de sine tinde să provoace un răspuns emoţional profund. Ea ajută la conectarea cu cineva din viaţa dumneavoastră în care aveţi încredere şi pe care îl recunoaşteţi ca având o viziune asupra dumneavoastră mai clară decât cea proprie. Imaginaţi‑vă că persoana dragă vă împărtăşeşte cuvinte simple, dar semnificative. În acelaşi timp, concentraţi‑vă pe răspunsurile fizice, emoţionale şi mentale care apar atunci când auziţi acele cuvinte. Aceste răspunsuri servesc drept puncte de referinţă pentru cum se simt iubirea şi grija. Când sunt îndreptate spre interior, aceste răspunsuri pot deveni modele pentru a începe să vă exprimaţi iubirea de sine, bunătatea şi grija faţă de propria persoană.
La fel ca în cazul tuturor lucrurilor, există un proces şi o practică pentru a găsi un sentiment de iubire de sine. Am descoperit că utilizarea zilnică a acestei Vizualizări ghidate a iubirii de sine permite oamenilor să se conecteze cu sentimentele de iubire şi să înlocuiască vocea gremlinului dinăuntrul lor. În timp, atunci când acea voce începe să vorbească urât despre dumneavoastră, întrebaţi‑vă ce v‑ar spune persoana dragă. E destul să existe acel punct de vedere opus ca să apară conştientizarea gândului şi abilitatea de a alege cum să răspundeţi.
Prin întoarcerea la vocea unei persoane dragi şi lăsând‑o pe ea să vă conducă, începeţi treptat să dezvoltaţi acea voce ca fiind a dumneavoastră. Oamenii adoptă vocea gremlinului de frică şi dintr‑o întărire externă a negativităţii; putem adopta vocea iubirii de sine din grijă şi consideraţie pentru binele nostru propriu.
Urmaţi acest proces în cinci paşi pentru a cultiva iubirea de sine.
Pasul 1: Identificaţi pe cineva din viaţa dumneavoastră la care ţineţi mult
Acordaţi‑vă un moment pentru a vă gândi la cineva din viaţa dumneavoastră la care ţineţi mult. Ar putea fi un prieten, un membru al familiei, un mentor sau orice persoană care v‑a arătat iubire şi susţinere necondiţionată. Dacă nu vă vine nimeni în minte imediat, încercaţi să vă imaginaţi o versiune mai tânără a dumneavoastră sau chiar un animal care v‑a adus consolare şi bucurie.
Pasul 2: Creaţi o practică zilnică de conectare cu acea persoană
Luaţi‑vă angajamentul de a vă conecta zilnic cu această persoană, chiar dacă este doar în gândurile dumneavoastră.
Rezervaţi câteva minute în fiecare zi pentru a vă gândi la ea, pentru a exprima recunoştinţă pentru prezenţa sa în viaţa dumneavoastră şi pentru a reflecta asupra conexiunii profunde şi semnificative pe care o împărtăşiţi. Această practică zilnică vă va ajuta să vă simţiţi mai conectaţi şi susţinuţi, chiar şi atunci când persoana nu este prezentă fizic.
Pasul 3: Folosiţi vocea ei ca ghid pentru iubirea de sine
În timpul practicii zilnice, folosiţi Vizualizarea ghidată a iubirii de sine descrisă mai jos pentru a vă conecta cu afirmaţiile şi bunătatea exprimate de această persoană. Imaginaţi‑vă că vă spune direct cuvinte de iubire şi încurajare, aşa cum ar face‑o în viaţa reală. Observaţi cum vă fac să vă simţiţi cuvintele ei şi permiteţi‑vă să interiorizaţi mesajele ei iubitoare.
Pasul 4: Combateţi criticul interior cu vocea ei iubitoare
Ori de câte ori îşi face apariţia criticul interior, imaginaţi‑vă ce ar spune această persoană specială dacă v‑ar auzi vorbind în acest fel despre dumneavoastră. Vizualizaţi cum vă oferă cuvinte de bunătate, asigurare şi încredere în valoarea dumneavoastră. Înlocuiţi vocea critică prin cuvintele ei iubitoare şi încurajatoare, amintindu‑vă de iubirea şi acceptarea pe care o are pentru dumneavoastră.
Pasul 5: Înlocuiţi vocea gremlinului cu una a iubirii
Ori de câte ori observaţi că se strecoară vocea gremlinului, vorbind urât sau provocându‑vă îndoieli de sine, înlocuiţi‑o conştient cu vocea iubirii şi susţinerii din partea acestei persoane speciale din viaţa dumneavoastră. Amintiţi‑vă că sunteţi demn de iubire şi acceptare, aşa cum crede ea că sunteţi.
Cultivaţi o practică de compasiune de sine şi blândeţe, folosind vocea ei iubitoare ca ghid pentru o iubire de sine şi acceptare mai mari.
