Trei femei, noi
Bunica mea, zîna mea, o ştiţi, a venit la Bucureşti duminică seara. Mi-a adus must proapăt din via ei şi compot de cireşe amare. Dar nu de-asta a venit. A venit să se lase internată la spitalul de rinichi, pentru…
Blog
Azi nu s-a născut nimeni
Am citit la Andreea ca ieri a fost ziua internaţională a comemorării bebeluşilor şi copiilor. Zeci de mii de oameni care-ar fi trebuit să fie părinţi aprind lumînări pentru nişte vise pe care le-au avut şi care s-au stins fără…
Ciuda frizerului pe părul clientului
Eu cred că stiliştii de păr, cofezii şi frizerii au ciudă pe oamenii cu păr mare. Ceea ce e un pic nepotrivit, pentru că dacă n-ar exista oameni cu părul mare, ei n-ar avea de lucru. Dar altfel nu-mi explic…
Hainele nu contează. Ele doar îmbracă. Unele chiar frumos.
Azi vreau să vă povestesc despre relaţia mea specială cu hainele. Pe scurt, e cam aşa: ţin la cîrpeturile din dulap cam la fel de mult cît ţin şi ele la mine. Păi ele-s bumbac, mătase şi polyester, veţi spune,…
Ceva scurt despre comentatorii mei
Vreau doar să scriu aici (ca să-mi pierd dreptul să mai uit vreodată) cît de nemaipomenit mi se pare că oamenii care trec p-aici revin, comentează, citesc comentariile altora, răspund la ele, reţin detalii, nume, fapte. Mi se pare incredibil.…
Întîi octombrie retrospectiv
Pentru că sînteţi atît de pricepuţi în a mă lua cu binişorul şi pentru că am reuşit să termin de una singură castronul cel galben (despre care mama crede că e de fapt lighean) plin cu cartofi prăjiţi amestecaţi cu…
Mi s-a stricat regatul
Trebuie să scriu. Ştiu că trebuie. E terapia mea. E lucrul meu. E ceea ce fac eu ca să fiu. Alţii cîntă, fumează, citesc sau vorbesc. Eu scriu. Mi s-au adunat atît de multe lucruri în vîrful degetelor că mi…
Final de capitol umanitar
E ultima oară cînd mai scriu despre Ioana. Pentru că e prima oară în patru ani de scris aproape zilnic cînd mi-e frică să deschid panoul de comentarii. Şi Slavă Domnului, au fost înainte de asta zeci de posturi înfipte…
Caritatea ne dezbină, poate mîncarea ne aduce iar împreună
Oameni buni, prea ne-am încăierat adineaori. Era vorba să ajutăm un copil care nu are o mînă, nu să ne demonstrăm unii altora care are pipota mai mare şi argumentul mai gros. Eu refuz să cred că oamenii sînt răi…
35 de ani
De atît avem nevoie să fim generoşi pînă la capăt. Vă explic. Sînt obosită, dezamăgită şi descurajată. Ferească Dumnezeu să ajungi să depinzi de mila oamenilor. Oamenii sînt miloşi doar din vîrful buzelor şi-al degetelor. Puţini sînt generoşi din tot…