Rost

Vorbeam acum cîteva zile cu o prietenă care-mi spunea cît de bine îi e după ce şi-a găsit rostul. Cum adică, rostul? Da’ ce, omul e o pereche de ciorapi de lînă, să aibă ei rostul de a încălzi picioare cu circulaţie proastă? Omul trăieşte pentru că se naşte şi trebuie să facă ceva cu timpul pe care-l are pînă cînd o să moară. Trăieşte pentru că n-are încotro, nu pentru că are vreun rost. Ei bine, nu! Uite, prietena mea are rostul de a ajuta alte femei să se regăsească, să îşi facă bine. Aşa că a început să le ajute. A pus pe planul doi proiectele care-i aduc bani şi-şi investeşte timpul, competenţele, sufletul, în campanii, proiecte şi interacţiuni care ajută alte femei. Ei, şi de cînd s-a pus la lucru în slujba acestui rost al ei, e bine.

Şi eu vreau să fiu bine. Am fost bine în atît de multe momente, sigur că da, am fost bine cînd m-am întîlnit cu mansarda asta însorită, cînd l-am cunoscut pe ochelaristul care mi-a pus inelul pe deget şi viaţa pe hold, cînd am păşit prima oara în New York Roma Paris Praga Barcelona Nisa Viena Budapesta Nessebar Kaliakra Thassos Istanbul, cînd m-am lăţit toată pe salteaua cu brînduşe naturale, cît am fost însărcinată alea cîteva săptămîni, am fost bine de nişte jdemii de ori. Dar binele ăla mare şi general, încă n-am fost. Poate de-aia, că nu-mi ştiu rostul. Şi nu ştiu nici cum să dau de el.

O vreme am crezut că rostul meu e să fiu mamă de copii. Mda, ştim cu toţii cam cît de departe de adevăr am fost în vremea aia.

O vreme şi mai îndelungată am crezut că rostul meu e să scriu lucruri care să atingă, să ajute, să mişte, să motiveze, să salveze, să panseze. Să salvez lumea (o lume mică, nu pe AIA MARE TOATĂ) prin scris. Uneori încă mai cred asta.

O altă vreme am crezut că rostul meu e să fac măcar un om fericit. Omul ăla pe care-l aleg şi care mă alege. Acum ştiu că nu poate fi ăsta rostul meu, pentru că nu poţi fi mediocră în rostul tău, şi eu sînt mediocră în dragoste, din păcate. Sînt prea impulsivă, prea iute şi prea ascuţită ca să devin sursa de fericire continuă pentru vreun om, inclusiv pentru un om care mă iubeşte. Vreau să dau tot, dar nu ştiu s-o fac şi nu cred c-am să învăţ vreodată.

M-am făcut jurnalistă, tot în căutare de rost. Dar acum nu mai sînt suficient de naivă să cred că vreun jurnalist poate face o diferenţă.

Acum cîteva săptămîni m-am gîndit că poate rostul meu e să învăţ pe alţii. Dar nu s-a înscris nimeni la cursurile mele.

Unii fac haine. Alţii coc pîine. Sau adună gunoiul. Amputează picioare. Cos draperii. Cîntă şi fac oameni să plîngă ca să le treacă dorul. Fac rime despre politică. Salvează cai în deltă. Eu ce fac oare? Voi ce faceţi?

Bun, şi dacă e adevărat că binele, liniştea, echilibrul, nopţile dormite şnur de la cap la coadă vin dimpreună cu găsirea şi implementarea rostului, cum facem noi să dăm de el? Că de-acolo, totul va fi simplu, trebuie doar să uităm de toate celelalte lucruri care ne consumă resursele şi să ne dedicăm rostului nostru. Şi de ce trebuie să fie găsirea lui, a rostului, aşa de complicată? Că doar e genul de chestie care face bine de jur împrejur. Tu eşti fericit că l-ai găsit, familia ta e fericită că tu eşti fericit, încă nişte sute sau milioane de oameni (in funcţie de cît de mare impact are rostul tău) se bucură de roadele rostului tău, mai puţine tristeţi, drame, sinucideri, Dumnezeu poa să-şi ia concediu şi să se ducă la plajă-n Grecia.

Ştim deja că nu există semnificaţii în viaţă. Că nu trebuie să mai căutăm să înţelegem motive, scopuri, sensuri. Ca dacă nu ne întrebăm DE CE şi cînd primim ceva bun (o doamne, de ce mi-ai dat tocmai mie acest bărbat perfect, nu mai bine i-l dădeai vecinei mele de la parter, că ea îl merită mai mult, şi de ce oare am cîştigat eu la loto, oare nu cumva doamna aia de acolo din colţ avea nevoie de bani mai mult decît mine), n-avem dreptul s-o facem nici cînd primim rău. Că Dumnezeu există într-un fel sau altul şi asta nu e subiect de dezbatere. Dar rostul, rostul e? Sînt confuză azi. Ajutaţi-mă să găsesc răspunsuri despre rost. Şi poate aşa mă ajutaţi să-mi găsesc şi rostul. E nevoie de nişte linişte în mansarda asta.

Pin It

60 Comments

  • A.O. spune:

    Este liniste cand taci din gura 😉

    Si despre rost ? Nici eu nu l-am gasit, si nu prea cred sa il gasesc prea curand, ca sunt rasfata si nu imi place oricare, rost ! Stii ce inseamna rost pe germana ? Rugina !

    Have a nice day .

    • Printesa Urbana spune:

      A.O, adevarat de cele mai multe ori, sint insa si seri in care linistea aia de ne-vorbit seamana mai degraba a rau decit a bine. rugina, deci zici. interesanta abordare.

  • gabriela spune:

    Cum il poti gasi? habar nu am, eu inca il caut desi au trecut 30 de ani 🙂 Dar poate ii dai tu de capat si-om intelege si noi.

    • Printesa Urbana spune:

      sau poate sint si oameni care nu au nici un rost.

      • frmshk spune:

        Stii ce mi se pare, totusi, cel mai rau? Sa ai nevoie ca un „rost” sa te ghideze in viata si sa constientizezi ca tu, personal, n-ai, de fapt, nici un rost cu adevarat real… 🙁
        Greu mai e sa fii om, nu?
        Oricum, e incredibil cat de multe ne putem regasi unii in altii… poate de asta te citesc mereu cu interes… ca pui pe tava lucruri pe care multi le simtim dar, poate, n-avem destul curaj, destula deschidere, destul timp… cine stie… vezi, poate fi si asta un rost ( apropo, suma mai multor rosturi mici nu-l rezulta pe cel mare? )… de-a ajuta oamenii sa vada in ei insisi…

  • Robo spune:

    Just enjoy the ride, that’s what I say (but rarely apply).
    🙂

  • Ina spune:

    Rostul o sa il gasesti, sunt convinsa. Poate l-ai gasit deja si e unul dintre cele enumerate, dar inca nu ai descoperit in ce fel te face sa te simti implinita. Sau poate daca nu ai constientizat ca acela e rostul, nu a putut sa work its magic on you. Si eu am o stare permanenta de neliniste, din lipsa de rost. Nu pot garanta 100% ca o sa il gasesc, dar am mare incredere ca asa va fi si asta ma ajuta si ma linisteste. Uneori 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Eu cred ca rostul trebuie cautat pina dai de el. Cred ca merita.

      • Bogdana spune:

        eu cred ca poate nici nu trebuie cautat… ca poate te trezesti intr-o zi ca a trecut viata pe langa tine si tu nu te-ai obosit sa realizezi asta, pentru ca erai prea ocupata sa iti cauti rostul….

        • Printesa Urbana spune:

          Ei, sigur, nici nu ma gindeam ca o sa stam sa ne cautam rostul 8 ore pe zi. Dar sint momente in care ma bat ginduri, si cel in care am scris postul era unul dintre ele. 🙂

  • Londoner spune:

    Referitor la rost, ce am invatat e ca rostul nu e CEEA ce faci ci DE CE faci ceva, e paharul dupa care se muleaza continutul, continut care se poate si cu siguranta se va schimba in timp. Rostul nu e ocupatia pe care o ai… asta e un mod prea simplist de a privi problema. Daca un chirurg considera ca rostul lui/ei este sa opereze si salveze vieti iar dintr-o data nu mai poat face acest lucru (sa zicem din cauza unui accident).. inseamna ca e condamnat sa-si traiasca restul vietii fara rost? Nu… sunt multe alte lucruri pe care le poate face dar aliniate la scopul ei/lui in viata, sa invete pe altii, de exemplu. Numai el poate raspunde la intrebarea asta, care este rostul lui.

    Cum zice Vikor Frankl Ultimately, man should not ask what the meaning of his life is, but rather must recognize that it is he who is asked. In a word, each man is questioned by life; and he can only answer to life by answering for his own life; to life he can only respond by being responsible.

    Eu pot sa-ti spun doar cum am procedat eu. Poate nu merge decat la mine metoda asta, poate e cheesy dar mie mi-a dat speranta atunci cand nu mai aveam speranta, cand nu stiam incotro ma indrept. In loc sa incerc diferite lucruri in speranta ca voi da peste inspiratie, sau in loc sa caut provocari am preferat sa stau sa analizez ce e important in viata mea, ce valori si principii conteaza pentru mine si am si facut multe exercitii de cautare a scopului in viata (cartea Life on Purpose m-a ajutat de asemenea foarte mult).

    Si am scris… pagini intregi, am raspuns la diferite intrebari, am analizat, m-am gandit iar apoi am recitit si am vazut ce teme se repeta si cum se coreleaza ele cu valorile mele personale (pe care le-am ales din lista asta http://www.stevepavlina.com/articles/list-of-values.htm printr-un proces de selectie repetata).

    Rezultatul? Ocupatia mea e aceeasi, slujba careia nu ii mai vedeam rostul, pe care o uram, e tot slujba mea de zi cu zi. Dar am gasit motivatia care imi defineste viata si mi-am reincadrat ocupatia in acest context de rost. Slujba mea e acum in slujba rostului meu in viata si tot ce fac in viata mea incerc sa ma asigur ca este aliniat acestui rost in viata. Sunt sigura ca slujba mea se va schimba, dar stiu ca urmatoarea slujba se va alinia tot rostului meu in viata.

    Iar rostul meu in viata si valorile cele mai importante pentru mine sunt asa (imi cer scuze ca sunt in engleza):

    My life purpose is to have the courage to be true to myself, to be strong, confident, independent, balanced, self-reliant and to have empathy (in other words, be a whole person) so that I can, in turn, inspire, support and celebrate these qualities in others (particularly in women); genuinely and selflessly give; share passionately with others and help those I love most.

    Core values:
    ————
    Freedom/Independence
    Passion/Enthusiasm
    Being true to oneself/Honesty
    Self-reliance/Self-confidence/Inner strength
    Being there for the most important people in my life/Commitment
    Balance/Variety in life

    A trecut un an de cand am asternut pe hartie acest rost si valorile mele personale. Inca sunt valabile si desi stiu ca isi vor modifica usor forma in timp, esenta va ramane aceeasi, valorile vor ramane aceleasi. De activitati ma voi plictisi, vor veni si vor trece. La fel si slujbele. Dar valorile mele fac parte din mine, ele sunt cu mine in fiecare zi iar ele vor dicta ce voi face tot restul vietii.

    • Anca G spune:

      I think you’re a great person! Nu-mi cer scuze ca e in engleza! Ai postat un comentariu superb si foarte folositor! Personal, sunt impresionata deoarece eu nu cunosc nici o alta persoana (me included!) care sa fi facut ce spui ca ai facut tu! Si poate daca am face am fi mai intelepti si cu siguranta mult mai buni! Better yet, am avea mult mai multa incredere in noi si-n ce putem face chestie care e cu adevarat de nepretuit! Felicitari! Sincere!

    • Printesa Urbana spune:

      Ah, ce frumos ai spus. Ma uit si eu acum pe linkul de la tine, e un exercitiu foarte interesant si foarte util, cred.
      Multumim, noi cei de-aici. 🙂

  • Anca spune:

    Rostul nostru e sa ne traim viata cat de bine putem, restul sunt povesti cu care oamenii isi umplu timpul, traind pentru altii, prin altii, pentru altele ca sa uite ca trebuie sa traiasca pentru ei intai.

    • Printesa Urbana spune:

      Hm, Anca, eu cred ca e mai mult de-atit. Oamenii talentati fac mai mult decit sa traiasca, ei schimba si alte vieti, daruiesc bine. Si cred ca toti oamenii au un talent, doar ca putini il si descopera la timp. Talentul si punerea lui in aplicare conform unor trairi intense si altruiste, asta cred ca e rostul. Sigur, nu toti il descopera.

      • Anca spune:

        Sper ca nu te-ai gandit ca a-ti trai viata se refera doar la a manca si a-ti duce traiul de la o zi la alta. Sa iti traiesti viata cat de bine poti presupune sa iti traiesti potentialul maxim, sa iti descoperi talentele, daca le ai, sa incerci sa iti cunosti defectele si sa ti le depasesti, sa fii atent la oportunitatile care iti apar in viata, sa devii un om mai bun, in cele din urma. Dar toate astea incep cu tine, nu poti sari etapele si sa spui „rostul meu e sa fiu o sotie buna pt X”; datoria ta nu e in primul rand fata de X, e fata de tine si daca intelegi lucrul asta vei ajunge si acolo…

  • Alexandra spune:

    Din punctul meu de vedere, rostul tau e sa ne incanti, sa ne dai de gandit, sa ne tulburi, sa ne rupi inima (mai rar), sa ne arati ce inseamna calitatea (la scris cel putin, si asta ti-o spune un filolog, deci tre sa ma crezi), sa ne misti, intr-un cuvant.

    Poate sunt egoista (mai mult ca sigur sunt), dar eu cred ca blogul tau are un cuvant greu de spus in rostul pe care il cauti.

    Daca te consoleaza cu ceva, nici eu nu mi-am gasit rostul, acum imi dau seama de asta, dupa ce am citit postarea ta. Acum imi vajaie intrebarile prin cap. Care e rostul meu? Cel de viitoare sotie? Doctoratul? Cariera de profesor (care e momentan pe hold)? Sau, cum povesteai de prietena ta, sa ii asculti pe ceilalti si sa ma pun in slujba lor?

    Poate ca cei care isi gasesc rostul foarte devreme in viata sunt niste norocosi. Dar toti avem unul, doar ca unii isi dau seama mai tarziu care e.

    Te imbratisez, printesa.

    • Printesa Urbana spune:

      Alexandra, da, sigur si scrisul face parte din rostul meu, ca fara el m-as usca…
      Tu sa mai cauti, uite, poate te ajuta metoda lui Londoner, pare foarte eficienta.

  • Anca G spune:

    Ionouca, i-am spus odata unei prietene foarte bune, foarte dragi, care traversa o perioada cumplita dupa divortul de omul drag si-mi zicea ca nu-si mai gaseste rostul urmatoarea chestie: rostul tau esti tu! Rostul nostru, Ioana draga, suntem noi! Daca noi suntem impacati, fericiti, sanatosi, multumiti sau pe aproape, putem face ca tot ce e in jurul nostru sa fie astfel sau avem energia de a muta Universul si de a alinia planetele dupa bunul plac! Iti spun astazi acelasi lucru: rostul tau esti tu! Inainte de a fi sotie de om bun si ochelarist, mama de fata sau de baiat sau de ambele, inainte de a fi orice esti Ioana si rostul tau esti tu! Nu te cunoaste nimeni mai bine decat te cunosti tu, iar daca nu te cunosti, atunci ai o problema! Daca nu esti prietena cu tine, daca nu stii ce-ti place, ce nu-ti place, daca nu-ti cunosti limitele sau macar daca ai aceste limite…cum ai putea face sa stii care e rostul care ti s–ar potrivi?!? Eu asa zic Ioana, ca rostul fiecaruia suntem noi insine! Ne nastem singuri si de murit murim la fel si atunci rostul nostru este ca intre aceste doua repere sa facem asa fel incat macar sa nu ne simtim singuri! Sau sa ne faca placere sa fim singuri, daca e cazul! M-a surprins si m-a durut sa citesc „Sînt prea impulsivă, prea iute şi prea ascuţită ca să devin sursa de fericire continuă pentru vreun om”…..pai de ce Ioana, de ce?!? Si nu numai pentru un om dar pentru mai multi: mama ta, zina de bunica, omul tau drag….Ioana eu nu stiu sa-mi reped mama, sau copilul, sau fratii! Cu ei nu-s nici impulsiva, nici ascutita, am doar dragoste, imensa, nemarginita…. Iubitul mi-l mai reped, mi-e ciuda dar fac asta! Dar ma stradui sa n-o mai fac, avem o viata intreaga impreuna ca sa si reusesc :-)! Si atunci cand aveam bunici cu ei imi reusea cel mai bine! Eu cred ca fericirea vine atunci cand gasesti puterea de a te lasa pe tine deoparte si a te preocupa de cei dragi! Atentie: nu de toata lumea! De cei dragi! Eu mi-am gasit mari satisfactii in asta! Inafara de mine, rostul meu sunt ai mei, oamenii mei dragi! Si sa stii, Ioana, ca au fost niste zile in care rostul meu ai fost tu, caci si tu imi esti un om foarte drag 🙂
    Te imbratisez

  • Gee spune:

    mai stii cand iti doreai sa te urci pe o scena si sa canti? sau cand iti doreai sa scrii o carte? poate nu cauti unde trebuie, poate trebuie sa mai muncesti pentru rost. spun asta, pentru ca asa cum spune si Alexandra, mai sus, poti misca si sensibiliza. gandeste-te cum ar fi daca ai sensibiliza nu x vizitatori pe blog ci milioane de oameni care iti citesc o carte, sau milioane de oameni care te urmaresc intr-o dezbatere. nu prea cred ca rostul e legat de casa, copii si camin. nu cred ca in 2011 o persoana poate fii deplin fericita stand acasa si fiind mama sau avand un super job si no personal life. daca trandavesti cu Liviu pe o canapea sau va plimbati de mana pe plaja sau aveti o discutie in contradictoriu, poate chiar o cearta, rostul e ca traiesti si te bucuri de ce ai sau tinzi spre fericire. eu personal nu consider ca am un rost in viata.si indiferent ce voi face nu voi asocia cu rostul. cred doar ca traiesc si actionez dupa cum simt, prea a fi fericita.

    • Printesa Urbana spune:

      Pai da, aia e sa traiesti, nu sa traiesti cu rost, zic. Se poate si asa, sint sigura. Da cred ca mie imi trebuie mai mult.

  • ambasadoarea spune:

    Cred ca sa-ti gasesti rostul inseamna sa-ti gasesti linistea. Sa fii in locul ala si sa nu-ti doresti sa fii in alta parte. Sa se linisteasca toate apele si furtunile care vin sa nu te prinda niciodata afara, singur. Nu cred ca l-am gasit. Nu „pe tot”.
    PS: Si eu sunt impulsiva, iute si ascutita, ce ne facem?:)

    • Printesa Urbana spune:

      da, asta zic si eu, pace cu tine, the end of all existential desires.
      Cit despre restul, te anunt vesti bune! Am gasit solutia impreuna cu Cookie. Nu pot sa spui aicisa, las cind ne vedem la BJ iti impartasim tot, pina atunci vom sti si ce roade are strategia noastra. 😛

  • Styletto spune:

    Postul tau m-a pus pe ganduri si,recunosc, nu stiu nici eu daca mi-am gasit rostul sau nu.Si ce-o fi ala „rost”? Sensul vietii tale? Felul cum ti-ai organizat viata material? Spiritual? ca ,,te-ai asezat la casa ta?!” ca faci ceea ce iti place? Ca ti-ai creat un mediu social, un grup de prieteni, cunostinte,colegi,vecini? Ca ai un serviciu bun? Si o familie cu 2-3 copii?
    Mai trebuie sa meditez la asta si multumesc ca am un motiv in plus sa ma gandesc la mine si la viata mea.
    Styletto

    • Printesa Urbana spune:

      Hm, Styletto, cred ca e mai mult decit atit. Citeste comentariul lui Londoner, cred eu ca e foarte relevant…
      Nu stiu cit e de gindit si cit e de trait… 🙂

  • maria spune:

    Rostul meu este sa ii fac pe ceilalti sa zambeasca chiar daca sufletul imi plange.

  • Alina spune:

    Rostul te gaseste el pe tine, nu invers. De obicei atunci cand te astepti mai putin. Te trezesti intr-o zi cu revelatia ca, de fapt, traiesti ceea ce trebuie. Si va fi cu siguranta surprinzator, am asa un feeling ca nimeni n-a descoperit pana acum ca rostul sau pe lume e sa fie super erou, salvatorul omenirii ori Budha al doilea … :P.

  • Rostul tau e sa scri. Muuuuuuuult. Frumoooooooooos. Uneori ciudaaaaaaaaaat. Alteori aciiiiiiid. Sau paradoxal de dur/adevarat/dureros. Rostul tau e sa te faci mare, sa fii iubita puiului cu ochelari. Sa fii mama. OK, daca te-am enervat atunci sa nu fii mama, sa ne fii GURU, e bine? Iar daca nu te-ai enervat, e semn de bine.

    fericirea sta la usa si bate… sta la usa si bate… pana inchidem ochii de tot…

    Rostul tau e sa-ti cauti rostul. (Iara rostul l-ai gasit cand ai incetat sa te intrebi care ti-e rostul…)

  • Andreea spune:

    Draga mea, eu sunt de parere ca atunci cand iti gasesti rostul simti asta din adancul sufletului; nu trebuie sa il cauti tu, cred ca el te gaseste pe tine, trebuie doar sa fim suficient de atenti si sa nu l tratam superficial atunci cand apare..asa cred eu…am trecut prin multe intrebari din astea existentiale, si am facut multe nopti albe macinandu-ma si intrebandu ma ce mi doresc, daca mi am ales meseria bine, daca nu era mai potrivit pt mine sa devin ce mi doream in copilarie si etc…dar am invatat sa iau lucrurile asa cum vin si sa gasesc un „rost” in fiecare activitate, in fiecare om de langa mine si adunand putin cate putin poate candva voi ajunge si la rostul care ma va defini in totalitate..pana atunci…hai sa ne bucuram de fiecare moment din viata si sa gasim un rost in toate lucrurile marunte ce ne definesc si ne fac fericiti…

    Sper Printesa sa gasesti raspunsurile la toate intrebarile pe care le ai si sa fii fericita pt ca esti un om deosebit si meriti din plin sa ai o viata fix asa cum ti o doresti ..pupici

  • Iubitei Anca G
    Imi place cum ai scris. Sensibil.
    Sa-mi dai voie sa zic si eu ceva. Daca rostul meu as fi EU, m-as duce pe-o insula si-as sta singura cuc. Si-as manca si-as benchetui. Si m-ar durea in cot. Si toti cei care nu facem asta ne-am prins ca rostul nostru nu suntem noi. E doar „un bun” al nostru. Sper sa nu fii jignit.

    • Anca G spune:

      Pai nu, nu m-ai jignit deloc! Daca simti ca rostul TAU ar fi sa te duci pe o insula sa maninci si sa benchetuiesti si sa te doara-n cot atunci exact asta ar trebui sa faci! Eu spuneam un pic mai departe in commentul meu ca nu am decat dragoste pentru toti oamenii mei dragi! Sigur, rostul meu nu este sa-i iubesc pe ei dar fiind eu impacata cu mine ALEG voluntar sa fac asta! Insa sa stii ca daca mi-as dori sa plec pe o insula as face asta fara sa ezit; parte din fericirea personala este si asumarea deciziilor. Din putul intelepciunii am auzit eu odata ca sa fi om mare inseamna ca ai toate libertatile DAR trebuie sa-ti asumi responsabilitatea pentru fiecare libertate pe care ti-o iei 🙂
      Uite, acu’ sper ca n-am jignit eu!

  • Rostul nu vine de undeva. Rostul mi-l fac eu singura, zilnic. Nu il astept, nu il caut, insa il gasesc in tot ce aleg sa fac. Personal eu cred ca pentru femei, rostul general e acela de a da viata altui om si a-l urmari cum devine alt om care se intreaba cu indarjire unde e rostul lor pe lume…

    • Londoner spune:

      Cu respect Alexandra, mi se pare o viziune foarte limitata sa spui ca pentru femei rostul general e de a da viata unui alt om. Si daca nu poti sau nu iti doresti copii? Inseamna ca esti condamnata sa iti traiesti viata fara a-ti fi implinit rostul? Iar cand copiii sunt mari si pleaca din cuib, ce faci cu tot restul vietii tale? Il petreci pe tusa privindu-ti copiii cum isi traiesc viata si asteptand sa-ti vina sfarsitul? Sau daca se intampla o nenorocire si copilul iti moare? Care mai e rostul tau atunci? E o viziune foarte trista si simplista dupa parerea mea sa raportezi rostul femeilor la copiii carora le dau viata.

      De asemenea te intreb, daca femeile au acest rol general atunci care este rolul barbatilor? Caci refuz sa cred ca rostul femeilor in viata este mai limitat decat cel al barbatilor. De ce ar fi asa?

      Eu cred ca a fi mama e un rol. Asa cum e cel de sotie, de prietena, de iubita, de scriitor, de chirurg. Sunt roluri care vin si care pleaca, care se schimba mereu. Dar noi nu suntem rolurile pe care ni le asumam, daca ar fi asa atunci am fi complet pierduti atunci cand aceste roluri dispar, mai ales atunci cand dispar fara voia noastra.

      Parerea mea personala e ca rostul e motivul pentru care iti asumi un anumit rol la un moment dat in viata.

      • Cand incepi cu „cu respect” si continui cu „viziune limitata” ma amuz teribil. Limitata sau nu, este opinia mea, transmisa Printesei.
        Cat despre restul ideilor…o sa ma abtin. Pentru ca, revin, eu ii vorbeam femeii minunate care are acest regat aici, si care si-a scris numele pe fronton. Nu tie, oricine ai fi tu in anonimatul tau.

        • Londoner spune:

          Cu respect pentru parerea ta, mi-am exprimat parerea mea, si e clar din comentariul meu ca vorbesc de parerea mea si nu de un adevar absolut.

          Asta inseamna un blog, dezbateri de idei si pareri diferite in public, atat timp cat sunt facute respectuos si cu bun simt. Nu vad ce relevanta are daca suntem anonimi sau nu. Si nu stiam ca avem voie sa ne adresam doar Printesei si sa raspundem doar punctual la posturile ei.

      • Cristina spune:

        Rostul nativ al femeii este sa transmita viata. E un dar, si inca unul divin.
        A fi mama este un rost, a fi sotie, chirurg este un rol; nu le poti pune pe aceeasi linie – asta ar fi o viziune limitata.:) Daca o femeie nu poate avea copii sau nu-si doreste, ar trebui sa se ocupe de evolutia ei spirituala (si aici e o alta poveste: adanca cat te tin ochii; unii sunt miopi, dar se pot trata:) semne sunt pretutindeni)
        pentru a gasi raspunsurile. Pentru ca asta poate fi un semn, nu neaparat rau ci pentru ajutorare. Feminismul a manipulat foarte mult creierul (si asa sensibil:)) al femeii-asta ne face pe cele mai multe dintre noi sa nu ne asumam (si la nivel de subconstient) rolul de mama-„instrumentul” prin care divinitatea creaza viata.

        Am 34 de ani, nu am copii, mi-am cautat rostul,fericirea, dragostea si toate balariile si floricele de pe campii…multi ani.Am facut si exercitiul sugerat de Londoner si multe alte mai adanci, cu multa vreme in urma…Acum imi doresc un copil, dar nu cu prea multa disperare. Deocamdata nu-l pot avea, dar sunt constienta ca solutia si raspunsurile sunt DOAR la/in mine.

        • Cristina, EXACT despre asta vorbeam! Spot on! Rostul nostru pe lume este ca al oricarui alt animal: sa perpetuam specia. De fapt intai sa gasim MANCARE ca sa nu murim, apoi sa perpetuam specia 🙂 (si aici intervine rostul masculului HAHA) Insa in ziua de azi multa lume confunda „gasirea mancarii” cu „fericirea” „libertatea” si „rostul in viata”. De aici o intreaga dezbatere care poate dura mii de ani…da, evident omul e „superior” ca animalelor, e mai destept, e spiritual, si incearca din rasputeri sa isi ridice existenta la ceva mai mult decat un incubator uman…Insa natura invinge mai mereu, asa ca la sfarsitul vietii cand vine momentul sa iti faci curaj sa mori, e bine sa ai niste oameni langa tine. Oamenii aia se cheama familie.

          • Londoner spune:

            Daca intr-adevar rostul primordial al femeilor ar fi sa dea viata asta ar inseamna ca milioanele de femei care aleg sau care nu pot sa faca lucrul asta nu vor fi niciodata la fel de implinite ca acelea care au copii. Ar insemna ca in viziunea asta ele sunt condamnate sa-si traieasca viata cautand un rost mai prejos, un fel de second best, indiferent de cat de fericite sunt cu viata lor asa cum e, indiferent de cat de plina e viata lor si indiferent de cat de multi oameni dragi au in jurul lor (care pot si sunt considerati a fi familie chiar in lipsa legaturilor de sange), doar pentru ca nu se inscriu intr-un tipar general aprobat de majoritatea societatii?

            Am un respect enorm fata de femeile care aduc pe lume un copil si respect parerea fiecarei femei care considera ca a aduce un copil pe lume e rostul ei primordial dar nu pot subscrie la ideea ca toate celelalte femei sunt cumva mai prejos doar pentru ca aleg altfel, doar pentru ca ele simt ca rostul lor este altul sau pentru ca viata le pune in ipostaza in care acest lucru nu e posibil.

            „Insa natura invinge mai mereu” — da, asa e dar nu intotdeauna. Si tocmai lipsa acestui absolutism inseamna ca nu avem dreptul sa desconsideram pe acele femei care nu pot sau care aleg sa nu se conformeze acestui standard, nu avem dreptul sa facem afirmatii cum ca viata acestor femei e cumva mai prejos sau sa dam vina pe feminism ca le-a „manipulat” in a refuza sa se conformeze acestui „normal” cand feminismul nu a facut decat sa ofere femeilor sansa de a-si alege propriul destin.

  • alexandra spune:

    Mi se pare un concept pompos si gol, inventat de unii care au gasit starea de bine in ceva un pic mai complex decat o baie fierbinte sau o prajitura gatita cu prieteni si care scot celorlalti ochii cu asta. Nu exista un unic rost. Si nu cred ca tine de superficialitate sau insuficienta straduinta faptul ca nu-l gasim pe the one rost for us. Viata e scurta, si lumea prea mare si noi, prea faine sa stam sa ne plangem de mila ca nu gasim „the rost”. Plus ca autoconstientizarea rostului nu te face automat cel mai bun in performarea lui 🙂

    • Londoner spune:

      Pentru unii o fi acest concept gol si pompos si asta e ok, fiecare are dreptul la parerea personala. Dar atunci cand intrebarile legate de rost te macina si iti afecteaza viata de zi cu zi, si simti ca esti in deriva continua nestiind incotro te indrepti, atunci inseamna ca ceva in interiorul tau cauta niste raspunsuri. Iar responsabilitatea ta nu e sa maturi aceste intrebari sub pres si sa te anesteziezi cu o baie fierbinte sau cu o prajitura buna, ci sa cauti raspunsurile. Viata te intreaba iar tu trebuie sa raspunzi. Iar raspunsurile, daca si cand le gasesti, nu vin niciodata sub forma unui concept abstract.

      • alexandra spune:

        Din pacate nu ma linisteste nici pe mine baia fierbinte. Imi face pielea zbarcita si imi da durerea de cap agonizanta, dar nu ma face decat temporar sa uit ca am imediat 30 de ani si nu ma cunosc inca suficient de bine sa ma accept. Exercitiul tau e unul de angajament si determinare. Si e minunat ca nu l-ai abandonat pe drum, deci acum esti fericita castigatoare a multumirii de sine, nu? Pentru ca de fapt, nu am negat nicio clipa cautarea de sine. E ceva ce ma macina si ma face inca sa traiesc doar in trecut sau in viitor, gandindu-ma cum ar fi fost sau cum va fi daca. Insa ce nu cred este faptul ca rostul este ceva, ca il vom gasi si va ramne acelasi ceva tot restul vietii. De asta e asa de greu. Pentru ca e dinamic, si nu cred ca poate fi palpabil. Si probabil are la baza finalizarea exercitiului tau. Apoi autoevaluarea si acceptarea. Oare am inteles bine?

  • Raluca spune:

    asta e si problema mea de vreo cativa ani. nu am nicio vocatie care sa ma ravaseasca si sa ma scoata din masa de oameni banali, nu stiu ce-mi doresc sa fac pana la pensie si ii invidiez de la o distanta confortabila pe oamenii care au energia sa faca o mie de lucruri intr-o zi, dintre care jumatate pentru ei.
    dar apoi ma gandesc ca sunt prietena unor oameni care ma pot suna oricand si imi pot cere orice, ca sunt singurul copil al mamei mele si ca poate imbogatesc viata cuiva intr-o zi.
    si nu, nu toata lumea trebuie sa aiba acelasi fel de rost.

  • Sunt undeva in urma ta. Mai exact la al treilea scris bold. Citind raspunsurile tale stiu ca ai sa ma intrebi daca imi reuseste. Poate nu reusesc sa ii fac fericiti, dar din ce imi spun se pare ca ii fac macar sa se simta mai bine. 🙂

  • Ingrid spune:

    Citind unele comentarii, ajung la concluzia ca, din punctul unora de vedere, eu n-am niciun rost. Nu ca le-ar pasa lor de mine sau de milioanele de femei ca mine, for that matter.
    Dar e cumva…. trist sa spui ca rostul unei femei e de-a da viata. Stiti de ce? Voi, cei care spuneti asta? Pentru ca a da viata = un act exclusiv biologic. A face OM din faptura aceea mica si neajutorata, a-l invata sa fie integru, a-l educa… abia acela e rostul.

    Eu abia ce-am scris mai zilele trecute ca o sa ma simt bine cu mine insami cand o sa-mi aflu rostul. Pe care-l caut inca, de altfel. Dar in ansamblu, cred ca rostul fiecaruia dintre noi e de a „planta” amintiri frumoase in sufletele a cat mai multi oameni. Asta daca nu putem face mai mult – sa scriem istorie, adica – si putini sunt aceia in masura s-o faca.

  • ina bixade spune:

    D-na Ioana, te salut din departari si nu mai despica firul in 40 de mii, ca o sa innebunesti:) Crede-ma. Eu aproape am innebunit facind asta si am ajuns la concluzia sa iau viata asa cum mi se ofera ea, nu mai vreau sa fortez nici destin, nici univers, nici stelele sub care m-am nascut. Aproape am scapat de intrebarile si macinarea care, ce crezi? NU au nici un ROST:) Dar toate astea cer timp…tu te afli inca in miezul lor. Midlife crisis este o etapa neplacuta, de asemenea.(sa vezi acolo intrebari grele si… cum sa zic eu? futere de creiere:)) La unii apare mai devreme, la altii mai tirziu, dar…apare. Te puuup si tinem legatura:)

  • Evergreen spune:

    Drago, eu nu stiu care-i treaba cu rostul, dar am renuntat sa-l mai caut. Si traiesc pur si simplu asa cum pot si cum stiu eu mai bine conform cu principiile si valorile alese de mine in jurul celor pe care mi-i doresc aproape. Pe plan material, pffff… inca nu stiu, inca testez.

    Cred ca ne putem gasi rostul pe moment, dar oamenii evolueaza, cresc si asa se schimba si „rostul”, deci nu te intrista sau dezamagi si nici nu cauta ca mi se pare ca pierzi vremea in loc sa fii tu. Trista, impulsiva, uneori mediocra alteori geniala, minunata, fericita…

    🙂

  • Irina spune:

    Nu devine totul „simplu” dupa ce iti gasesti rostul 🙂 . Este in continuare greu. Uneori e greu in fiecare zi. Dar gasitul rostului este ceea ce iti da puterea sa mergi mai departe pe drumul tau, chiar si cand e greu. Si rabdarea sa te opresti si sa te bucuri de priveliste cand e usor si frumos. Cel putin asa e pentru mine…

  • Esqvilyn spune:

    „a da viata = un act exclusiv biologic. A face OM din faptura aceea mica si neajutorata, a-l invata sa fie integru, a-l educa… abia acela e rostul.”
    Face cam inutil ceea ce voiam sa scriu. Felicitari !

    Rosturi si rosturi … Cred ca pentru cei mai multi oameni rostul nu e innascut, ci construit. Ei au nevoia de a-si stabili si urma un rost in viata pentru a se sprijini de el atunci cand le e greu. Atunci cand alte rosturi mai mici ii parasesc indurerandu-i, se intorc la rostul mai mare. De aceea rostul mai mare tinde sa fie ceva care nu se poate pierde sau cel putin se pierde foarte greu.

  • Andrada spune:

    Ia uite, domne, ce de am ratat eu aici. Of, of.
    Ca sa ma bag in seama la spartul targului – nici eu nu prea cred in treaba cu rostul femeii si perpetuarea speciei, desi mi-a placut cum l-a descris Alexandra, aproape ma pacalise :D. Ala e un rol in perpetuarea speciei. Sensul fiecaruia in viata este sa stie sa isi gaseasca locul. Ca o bucatica mica de puzzle care cauta pe ditamai tabla pana face click fix in locul potrivit. Ca unii sunt celebri- poate ei sunt taman bucatica de puzzle care contine poza cu Julieta care sta la balcon – ca unii sunt doar o bucatica din apa asa cum sunt inca 20 de bucatele cu apa din imaginea respectiva -ceea ce va face probabil si mai dificil de gasit si mai ales de acceptat rostul asta, toate piesele de puzzle sunt la fel de importante pentru formarea unei imagini complete. Totul e sa ne gasim locul. Si eu mi-l caut inca, dar si cautarea e placuta. Nu de alta, dar dupa ce ai gasit…ce-ti mai ramane de facut? Asa ca uite ca uneori e mai bine si mai interesant sa fii o bucatica de apa decat piesa cu Julieta la balcon 🙂

  • Diana spune:

    Alții pot spune mai bine decât noi care a fost rostul nostru… cei care primesc rodul rostului nostru… 🙂

  • Printesa Urbana spune:

    Pfuu ce de-a pareri aici, foarte elegant, doamnele mele! Va multumesc!

  • miha.ela spune:

    Fiecare isi stie mai bine rostul decat ce am putea noi banui pentru ceilalti. E greu, unii cred ca rostul lor e sa faca un copil si dupa ce s-a materializat nu ii mai acorda aceeasi atentie. Nici eu nu stiu despre rostul meu, am doar vagi idei..

  • Liv spune:

    Ioana, te pot intreba ce face prietena ta pentru alte femei, cum si-a „gasit rostul” (daca poti da cateva detalii)? Nu e curiozitate deplasata, dar simt eu ca as putea avea un „rost” asemanator, si cine stie…

  • Iarca spune:

    Numai tampenii. Ceva mai filozofic nu ai?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *