Un paradox strîmb (din nou despre Ioana)

Ieri am stat cîteva ore la o masă cu tatăl Ioanei. M-a invitat să-mi mulţumească şi să-mi povestească despre ea. Am aflat atît de multe lucruri c-am plecat cu stomacul strîns şi cu mintea umbrelă. Săptămîna viitoare o s-o cunosc şi pe ea. Deja ştiu ce-o să-i cumpăr ca dar de bună-cunoştinţă. Am şi visat-o azi noapte, and guess what? Avea două mîini ca şi mine, şi mă bătea la tarnib.

E un copil cuminte şi deştept. Şi-a început să-şi tragă de mînecă tatăl cum că are nevoie mai repede de mîna dreaptă, că-s lucruri pe care alţi copii le fac şi ea rămîne în urmă.

S-au strîns ceva bănuţi în contul ei zilele astea, sînt sigură că mulţi vin de la voi, aşa că vă mulţumesc. Banii sînt intr-un fond din care nu pot fi scoşi pînă nu se adună 100.000 de euro. Ea are nevoie de 185.000 pentru a avea o mînă bionică funcţională. Şi aici sînt incluse toate protezele intermediare (unele dintre ele sînt imobile, menite doar s-o obişnuiască cu greutatea unei mîini pe care acum n-o are), şedinţele zilnice de fizioterapie, crearea traseelor neuronale către mîna care acum nu există, înlocuirea protezelor pe măsură ce oasele ei cresc). Iulian, tatăl ei, mi-a povestit că micuţa are deja are o deviaţie de coloană, pentru că umărul drept e mai uşor, de el neatîrnînd nimic, iar poziţia ei e defectuoasă.

Mi se pare incredibil că tehnologia permite ca micuţa asta blondă să aibă o mînă acolo unde acum nu e nimic. Singurul lucru mai incredibil este că în momentul ăsta, banii par imposibil de adunat. Marele concert de anul trecut organizat pentru ea a strîns doar 5.000 de euro. Tatăl ei a făcut imposibilul atunci, a reuşit să obţină pe gratis Sala Palatului de la stat, pentru o seară. 5.000 din 185.000. Nimic. E clar că nici să vindem lucruşoare, să gătim, să dansăm pentru ea nu va ajuta în timp util. Nu e absurd? Să poţi face rost de o mînă, dar să nu ţi-o permiţi, deşi suma nu e nici pe departe astronomică?

185.000 de euro. Două maşini scumpe pentru nişte oameni care au oricum garajele pline. O mînă pentru un copil, o mînă care nu există şi care în 10 ani poate fi perfect funcţională.

Aşa că m-am gîndit aşa: calea cea mai rapidă este să convingem cîţiva oameni cu mulţi bani să doneze sume mai mari. Aşa că vă rog pe voi să-mi spuneţi dacă ştiţi astfel de oameni şi cum mă puteţi pune în contact cu ei. Am nevoie de 15 minute cu un om bogat, cine ştie, poate pe unii îi vom convinge, eu şi ea, că ea merită banii ăştia.

Vreau să fac mai mult pentru ea. De luna viitoare o să încerc să pun pe blog cîteva bannere. Banii pe care-i încasez îi donez pe toţi Ioanei. Ştiu că nu sînteţi obişnuiţi cu reclamă în regat, dar e o excepţie pe care sper să mi-o toleraţi.

Nu vreau să vă întristez, e sîmbătă şi e soare. Dar copila asta e cu mine cumva tot timpul, rareori mă gîndesc şi la altceva. Diseară mergem la MŢR să vedem Pina, apoi ne mutăm la Arenele Romane pentru Control Day Out. Poate ne vedem în zonă, n-am mai socializat demult şi mi-e dor. Să mă trageţi de mînă dacă-mi vedeţi mutra, bine?

Şi nu uitaţi să-mi spuneţi dacă şi cum mă puteţi ajuta s-o ajut pe Ioana. Ar fi extraordinar ca de ziua numelui ei (şi-al meu) ar putea avea veşti bune de la extrasul ei de cont.

Puteţi dona sunînd în Romtelecom (acum numerele nu merg, sperăm să se remedieze curînd):

0900 900 543 pentru 2 euro
0900 900 545 pentru 5 euro
0900 900 547 pentru 10 euro

Sau puteţi face un transfer în contul tatălui Ioanei, Iulian Mihai.

Cont Volksbank (EUR): RO15VBBU2511UN4740921101 Sucursala Unirea Bucuresti

Cont Volksbank (USD): RO44VBBU2511UN4740923101 Sucursala Unirea Bucuresti

Cont Volksbank (RON): RO77VBBU2511UN4740922701 Sucursala Unirea Bucuresti

CODUL SWIFT VBBUROBU

Pin It

33 Comments

  • A.O. spune:

    185.000 € minus 20 € .

    Cred ca nici macar o picatura nu este. Dar imi doresc sa ii fie bine.

  • zzou spune:

    Este absolut groaznic ce se intampla. Incerc cu o prietena sa ne convingem toate cunostintele din liste sa doneze. Totusi, ar fi grozav daca s-ar putea si prin mobil. Nu stiu cati mai avem fix, si nici cu banca nu-i prea la indemana pentru multi. Crezi ca se poate rezolva asta?

    • raluca spune:

      Prin sms-uri sau sa sunam la un anumit nr de pe mobil ar fi grozav. ms

      • Printesa Urbana spune:

        Din pacate, conform noii legislatii in telecomunicatii, firmele de telecom mobile nu mai pot aloca numere pentru cazuri umanitare particulare, ci doar pentru fundatii si asociatii mari. (plus ca 65% din banii adunati se duc inapoi la firmele de telecom, asta e procentul pe care il pastreaza pentru ei, dar ma rog, asta nu mai conteaza acum, ca nu se mai poate aloca deloc, nici un numar pentru donatii pentru persoane fizice)
        Ne ramine romtelecomul sau drumul la banca.
        Daca vreti, ma intilnesc eu cu voi cind vreti, iau banii si-i trimit Ioanei.

        • marcel spune:

          ceva pute aici… cum adica? eu am abonamente doar in retelele mobile… si azi m-am enervat. cei de la Vodafone au o fundatie umanitara. Am vorbit cu colegii mei si am distribuit un mass message. si nu inteleg jur ca nu inteleg cum adica ei pastreaza 65% din suma? ideea mea e foarte simpla cu cat mai multi oameni cu cat mai repede creste suma de castigat. si un euro daca doneaza fiecare. nu avem nevoie nici de jiji si nici de stupize stupize. si nu am inteles nici asta cu concertul…cu cat mai multi cu atat mai repede adunam suma asta.

  • Andrada spune:

    Oare nu ar merita o incercare sa scrii diverselor firme care au bugete de wellfare? Nu stiu cum functioneaza asta… Nu stiu daca intra in categoria ,,sponsorizari”…

    • Printesa Urbana spune:

      Ba da, o sa fac si asta, din pacate majoritatea au deja contracte cu asociatii mari, putine doneaza pentru persoane fizice.
      Dar o sa incerc, cu siguranta!

  • Am sa dau si eu telefon cand vor functiona liniile (am sa mai incerc zilele astea) si ampus bannerul ei pe blog! Cred ca poti face si o astfel de campanie intre bloggari! Nu stiu, eventual pentru un link, sau pur si simplu sa ii rogi sa puna banner-ul!

    Mai ales cei cu multi vizitatori …. Poti incerca la Blogatu, Cabral, VisUrat si alti bloggari!
    Eu am 8000 vizitatori pe luna din care daca doar 1000 ar da un telefon de 2 euro ar fi 2000 euro! E aproape jumatate suma castigata la concert!

    • Printesa Urbana spune:

      Multumesc, Alice, da, o sa le scriu tuturor bloggerilor, o sa pun si eu banner, o sa scriu si la companii!
      Din pacate, cred ca procentul cititorilor care doneaza e mult mai mic, dar nu conteaza. Daca sintem perseverenti, o sa mearga!
      Weekend frumos!

  • Dora spune:

    Un cont de Paypal ar fi mai usor pentru cei din strainatate. Am mai donat asa si cred ca nu e prea greu de facut. F frumos ce faci!

    • Printesa Urbana spune:

      Dora, exista si cont de paypal, daca intri pe site-ul Ioanei, in coloana din dreapta exista un buton de Doneaza sub categoria Paypal.
      Multumim pentru ajutor!

  • Adina spune:

    Ma bucur ca aceasta fetita te-a gasit … e si asta o bogatie, ce oferi tu, cum vrei sa te implici. Sa vad fotografia aceasta in care rade atat de limpede ma face sa-mi fie rusine de nemultumirile mele. E o lectie. Sper sa-si primeasca manuta!

    • Printesa Urbana spune:

      Da, E o lectie, Adina. Iar dac-o sa il auzi pe tatal ei cum spune ca e privilegiat si ca el stie sigur ca Ioana e un copil norocos si-o sa fie fericita no matter what, iti vine sa te ascunzi sub prima piatra.
      O sa primeasca minuta, nici nu ma gindesc altfel!

  • zoologika spune:

    Zici ca din concert nu a iesit mai mult de 5.000? Poate sunt cinic dar societatea e ciudata. Uneori cred ca judeca nevoia omului pentru caritate pe o scara proprie foarte inumana. Gen fara mana poata sa traiasca, lasa ca dau unuia care tre sa se opereze sau Dumnezeu mai stie ce. Gresesc?

    • Printesa Urbana spune:

      Din pacate, cred ca e foarte adevarat ce spui. oamenii au putini bani de dat si mai degraba aleg sa doneze cuiva care e pe moarte decit cuiva care nu are o mina. pe principiul ca deh, fara o mina poti trai bine mersi…
      E trist.

  • Chocolate spune:

    Printesa cu suflet mare, iti dau o idee. Domnisoara de pe acest blog spune ca 50% din suma pe care o va primit ea va fi donata unui caz umanitar. Link http://spiritnocturn.wordpress.com/2011/09/01/am-o-propunere-pentru-voi/
    Ce ar insemna ca Ioana sa fie norocoasa? 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Investighez imediat, multam!

      • Andreea L. spune:

        Bună ziua! Ştiu de cazul Ioanei şi, atunci când s-a făcut mai multă vâlvă, am ajutat cât am putut, alături de o altă bloggeriţă cu suflet mare. Mă bucur să văd că este adus la iveală cazul ei din nou, atât Doru Panaitescu, cât şi Manafu implicându-se în strângerea de fonduri. Suma strânsă de mine nu este una mare, dar mă voi ţine de promisiunea făcută şi voi dona jumătate din banii primiţi. Cum nu am găsit momentan un caz, voi face donaţia în contul Ioanei şi voi promova cât pot de mult cazul ei. Numai bine vă doresc!

  • adriana spune:

    Cred ca daca s-ar gasi cineva sa te poata pune in legatura cu Gigi Becali s-ar rezolva problema. Este esl prost educat dar mai ajuta oameni.Poate find vorba de un asa ingeras il va impresiona si va dona restul sumei…

    • Printesa Urbana spune:

      Da, m-as duce la Gigi Becali. Desi inteleg ca stie cazul si a refuzat sa se implice. Dar m-as duce. Cine e prieten bun cu el si ma strecoara in palatul domniei sale? 🙂

      • Chocolate spune:

        Cum sa refuze?!? Pai putea si el sa dea 1000 de euro acolo, pentru el era o nimica toata.

        • Printesa Urbana spune:

          Nu stiu toate detaliile, stiu ca l-a rugat tatal Ioanei sa-l ajute cu ceva pentru micuta la un moment dat si l-a refuzat. E drept ca nu i-a cerut bani, poate daca ii cerea, dona…

          • AndreeaG spune:

            Adevarul cred ca e mai trist un pic….prefer sa ma abtin de la comentariile despre Becali dar gandeste-te ce avalansa de cereri de felul acesta (si cate si mai cate altele) are un om de genul lui.
            Multe presupun ca sunt reale, altele mai putin…eu nu as vrea sa fiu in locul lui, sper ca si Printesa sa poata suporta avalansa la care (banuiesc eu) ca s-a expus ajutand in cazul micutei Ioana.
            Nu spun ca nu ar fi trebuit sa se bage dar cazuri sunt mii si mii….e minunat cand reusesti sa ajuti, cererile pot fi interminabile insa, cum decizi pe cine ajuti si pe cine nu? aici nu se mai pune problema deja de cati bani ai sau nu ai….

  • AndreeaG spune:

    Mai…. sa rezolve problema cu telefoanele cat de repede, ar fi un mijloc foarte simplu si rapid de a dona, chiar daca nu se aduna extraordinar de multi bani astfel.
    Eu as fi pus mana pe telefon imediat dar nu am Romtelecom, am dat sa sun si pe la mama sau alte rude/prieteni care stiu ca au Romtelecom dar daca nu merg numerele nu are rost sa-i sun acum, oamenii uita repede daca nu-i bazai constant, sa se miste pana la banca sau altceva nu stiu daca ii comving dar sa doneze printr-un tel e usor…
    O sa incerc sa fructific orice context imi vine la indemana in perioada urmatoare, inca scriu despre biciclete 🙂 (http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/ramnicu-valcea,95,1243/ramnicu-valcea-si-imprejurimi,3601/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__24211.htm#142586 – vezi comment-ul meu lung-lung de azi 🙂 , e link catre tine si al tau Bromptron ) dar promit ca in povestea urmatoarei expeditii, care va fi postata in maxim o saptamana, voi aminti si despre Ioana, daca imi permit cei de pe site-ul respectiv.

  • Ioana spune:

    Stiu ca Andreea Marin Banica s-a implicat in multe proiecte umanitare. Ar putea fi una dintre solutii. Eu voi trimite la toti prietenii mei de pe mess link-ul cu povestea micutei si cu numerele de telefon si sper sa gasesc macar cativa sustinatori. Sper din suflet ca fetita sa fie ajutata pana la realizarea visului ei si al parintilor.

  • Iulian spune:

    Numerele de donatii prin Romtelecom sunt din nou functionale.

  • ady spune:

    Merita incercat si la primaria de sector. Consiliul poate da o hatarare prin care din bugetul local pot fi finantate partial cazurile umanitare.

  • Sabinas spune:

    Cand ma ocupam de campanie, l-am sunat pe Becali personal. Inca mai am nr lui. A vorbit frumos dar mi-a explicat ca nu mai are bani, ca e plin de datorii, ca toata lumea ii cere lui … am incercat atunci si la Prigoana si nu am reusit sa intru in audienta ca era mereu plecat. Ma gandesc serios sa ma reimplic si sa vedem ce putem face.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *