Acum 10 ani veneam epuizată de la prima mea zi de muncă la ZIUA şi mă uitam şocată la televizor cum cad turnurile gemene. Cu o lună înainte fusesem şi eu acolo, printre ele, în ele, mă pozasem cu ele, mă minunasem la cît sînt de nesfîrşite, de nemişcate, de cum se vede din vîrful lor curbura Pămîntului. Încă nu-mi vine-a crede că locul ăla nu mai există, că acolo au murit 2.700 de oameni. Mă gîndesc cu inima strînsă la familiile care acum depun flori pe morminte.
Pe vremea aia n-aveam blog. Nici internet n-aveam, cu greu trăiam din 75 de dolari, cît aveam salariu pentru jobul part-time. Şi-mi ajungeau să plătesc chiria garsonierei de 11 metri pătraţi din Berceni, ţigările zilnice, întreţinerea şi otrava pentru cele cinci milioane de gîndaci colocatari.
Au trecut repede mulţi ani. Şi mie-mi place luna asta la fel de puţin. Ziua-mi fierb picioarele-n şosete, iar seara nu ştiu cum să-nfăşor eşarfa mai bine-n jurul grumazului cu piele ca de găină. Mă tem de ploi, de gri, de zile mici, de nopţi degeaba.
Acum trei ani pe vremea asta, mă amăgeam că cele două pisici ale mele pot face viaţa mai bună. Între timp am renunţat şi la o pisică, şi la speranţa că luna septembrie îmi poate aduce ceva bun. Încă nu-l cunoscusem pe Om.
Acum doi ani pe vremea asta, îl cunoscusem pe Om, mă şi măritasem cu el, dar eram tristă din cauza toamnei şi-a lui Murakami, vechea povestea.
Anul trecut pe vremea asta, mă mutam din hruba nedecomandată în mansarda soră cu soarele. Ei da, uite un moment bun, dar meritul nu-l are deloc luna septembrie, cît bunul Dan, care mi-a arătat mansarda pe harta Bucureştiului.
Anul ăsta pe vremea asta, stau complet dezorientată pe canapea, cu o pisică la picioare, cu Omul cuminte în camera lui, cu colecţia completă de H. Murakami departe, în bibliotecă, cu resentimentele mele deloc elegante la adresa toamnei, cu gîndul la Ioana cea mică, despre care vă aduc aminte şi azi.
Nu-i rău, mai ales dacă ai la îndemînă o mitralieră cu apă. Cu care poţi porni la războiu, iar ce va rezulta va fi nu un trash the dress, că o rochie de mireasă nu se strică aşa, cu una cu două, mai ales dacă e făcută-n China cu 130 de dolari, dar măcar ne distrăm în decor romantic.
La doi ani de la nuntă ne-am făcut cadou o sesiune de prosteală foto în outfit de nuntă. Am mers cu două maşini pline de recuzită pe domeniul Cantacuzino de la Floreşti.
Make-up by Iulia Roman
Hairstyle by Anca Macavei
Fotografii by Mircea Oculeanu şi Silviu Pleşa
Lumini: Cătălin Grădinariu
Le mulţumesc lor, iar vouă vă promit încă nişte poze d-astea de prosteală în zilele ce vin, vreo 15 recenzii de restaurante cu care vă sînt datoare, reviewul despre Sony Vaio roz, plus detalii despre Ioana, cu care mă văd mîine în parc. Şi uite-aşa, cu puţin noroc scăpăm de luna asta enervantă…
Eu am iubit mereu luna septembrie, sincer sa fiu. Cred ca e cea mai importanta luna pentru mine, de departe. Iubesc septembrie.
Da a slabit Omul.
Septembrie e frumos daca e de soare si miere, sa nu fie cu ploaie de aia a sinucidere. Cred ca nu-s zdravana ca zic intr-una ca am facut o pasta de coarne … ce bunatate!
Culmea dar mie septembrie mereu imi dadea o stare de bine. N-as putea sa spun de ce. De anul trecut septembrie a devenit luna cand s-a nascut puiul meu de om. Asa ca anul asta e “prima petrecere”…Si da, anii trec prea iute. Mai am momente cand ma gandesc ca vreau sa ma duc sa imi cumpar ghiozdan si caiete si sa ma duc si eu la scoala cu toti copiii.
In legatura cu micuta Ioana, am postat link spre articolele tale pe Facebook si am vorbit cu doi oameni nu “foarte bogati” dar suficient de “bogati”. Amandoi mi-au spus ca vor dona. Sper sa fie asa. Am povestit si unor oameni nu bogati dar buni si cativa euro o sa se stranga si de aici. Am sa spun cat de des pot, unde pot, pentru ca Ioana merita sa se bucure de copilarie si de viata!!Toti ar trebui sa avem dreptul la o farama de bine si fericire!!
P.S:Sper ca a ajuns cartonul meu colorat la tine!!Desi n-am mai dat semne tot zilnic te citesc:)
Pana anul acesta nu mi-am dat seama cat de mult iubesc toamna. Poate din cauza dezinteresului ti-as fi raspuns ca nu imi place . As fi raspuns ca-mi place vara (de fapt imi place marea si soarele … de toamna)
Toamna imi place si o iubesc! Imi plac temperaturile putin mai racoroase, imi place sa port esarfa si nu mai e un accesoriu, imi place cand trec prin parc si imi cad frunzele in cap si pe mine, acum dau limonada pe ceai!
Pozele voastre sunt foarte frumoase, felicitari fotografului si protagonistilor pentru initiativa!
esti foaaarte frumoasa!
Noroc cu machiajul si coafura… 🙂
Sunteti superbi. Va sta minunat impreuna. Si se vede cat de fericiti sunteti.
Sa va pozati la fel si peste 80 de ani.
Doamne/ajuta sa mai intram in hainele de miri atunci! 🙂
Superbe pozele! Esti adorabila!
mi-a placut la nebunie povestea…pozele cu Omul crosetand sunt de pus in rama. ma bucur mult pt voi :*
Septembrie este una dintre lunile mele preferate!
Are culori superbe (mai ales spre sfarsit), are temepraturi mai molcome.
Septembrie e a 9a luna din an, iar 9 e numarul meu preferat! 😛
Pentru mine, luna septembrie e plina, plina, plina de amintiri superbe, de oameni frumosi, de noi inceputuri, de legaturi speciale…
Unde pui ca si pe tine tot in septembrie te-am cunoscut hihi 😛
Nici mie nu mi-a placut toamna. Ma infuriam si eram prost dispusa de fiecare data cand ploua sau cand vantul imi deranja parul proaspat coafat.
Insa acum, fix acum, invat sa iubesc si sa apreciez tot ceea ce inainte ma facea sa ma plang aiurea . Printre care si toamna, cu vanturile si ploile ei, cu copacii ei goliti si norii grosi.
Acum doua luni l-am pierdut pe tata. Mult prea tanar si mult prea bun om. Tata nu va mai vedea vreodata copacii goliti si nu va mai simti vantul rece. Si si-ar fi dorit..
Nu vreau sa mai uit ca traiesc. Vreau sa simt vantul si sa ma plimb prim mormanul de frunze cazute. Vreau sa iau viata asta din plin, asa. Sa nu ma mai plictisesc si sa nu ma mai comport superficial . Sa nu ma mai supere nici toamna nici frigul care-ti intra-n oase iarna. Invat sa vad dincolo de ele, invat acum ca am o viata de trait, cu toamne inclusiv.
Iti doresc o toamne frumoase, draga Ioana.
Hei drago, mie-mi place septembrie. Nu stiu de ce, dar nu ma intristeaza. Dau niste bucurie de la mine la printesa.
Frumoase pozele! :*
Eu sunt un scorpion de octombrie, însă mărturisesc că nu îmi place toamna. N-aş putea aduce un argument logic, dar când văd frunzele căzute pe jos, mă întristez de-a binelea. În fine…cred că are şi acest anotimp rostul lui în vieţile noastre. Frumoase poze, ţineţi-o tot aşa, că vă stă bine!
În altă ordine de idei, am văzut cazul micuţei. O ajut şi eu, mobilizez şi pe alţii, într-un final, trebuie să se rezolve situaţia, mai ales că există o soluţie. Iar când soluţiile există, trebuie să lupţi. Mi-am amintit de o fetiţă, pe nume OLIVIA, pe care am ajutat-o cu o operaţie la picior (avea un picior mai lung şi unul mai scurt, o fetiţă superbă), i-am făcut legătura cu un doctor bun, cred că am ajutat-o şi financiar (a fost cu mulţi ani în urmă) şi am auzit apoi că s-a făcut bine. Nici nu-ţi poţi imagina câtă bucurie am simţit. Aşa că, împreună, trebuie să reuşim. Dacă minunea asta de fetiţă luptă şi nu se dă bătută alături de ai ei, atunci nici noi nu putem. LEXY
Cred ca pentru tine au compus cei de la Green Day : Wake me up when september ends. 😛
Da, cu micul amendament February in loc de September…
Eu cred ca in adincul sufletului, sint urs. Si tocmai am intrat in hibernare.
Printesa sunteti superbi!
Foarte frumoasa joaca voastra! :*
Eu ador toamna!Mereu mi-a placut!Mi-a placut pentru legumele si fructele care apar acum si pentru mirosul de vinete copate pe gratar ce il simt si acum daca inchid ochii ,mirosul mainilor harnice ale mamei care toamna era parca mai agitata ca niciodata sa umple camara cu bunatati!
Ador toamna caci pe 4 septembrie ne-am casatorit si ca peste 4 zile , El implineste niste ani…deci ingerul meu toamna s-a nascut…. ador toamna caci stiu ca nu mai e mult si vine iarna si avem iar brad impodobit si colinde .
Te imbratisez.
Buna Ioana!
Sunt total de acord cu tine. Am resentimente fata de septembrie. E o luna cu prea multe schimbari. Si pe langa asta, ieri, in faimoasa prima zi de scoala, tot drumul meu catre serviciu a fost invadat de tineri elevi fara grija, poate prea putin imbracati si poate prea veseli, facandu-se ca merg catre scoala. M-am simtit un pic trista, un pic melancolica, prea cuminte si tern imbracata. Dar lasa, peste ei va veni capacitatea +bacul, peste mine avansari, realizari profesionale (sper).
A, am uitat sa-ti spun ca ma bucur de cunostinta!
O zi minunata! Lasa ca trecem si pentru septembrie!
Deci ca sa inteleg, pot sa recapitulez ? Ai purtat rochia de mireasa la nunta, la Paris si acum la Cantacuzino ? Preferatele mele raman cele de la Paris sa stii !!! Asa intentionez sa fac si eu, sa port rochia de mai multe ori, nu cred eu in superstitii si ghinioane ! Te pup 🙂
Nu exista ghinioane, e o rochie, nu e sfintul graal, ce doamne iarta-ma…
Si te inseli, rochia am purtat-o la Bucuresti, la Paris, la Piatra Neamt si la Cantacuzino, si cu siguranta mai urmeaza, desi a inceput sa se cap dezlipeasca saraca…. 🙂
Da, musai sa faci la fel!
Foarte frumoase pozele, pacat ca nu v-ati apropiat ceva mai mult de ruinele castelului (putin cam periculos, intr-adevar, dar pozele ies super). Si noi ne-am “prostit” cu Trash The Dress si a fost super-distractie; toata lumea ne-a felicitat peste tot la un an si ceva de la nunta.
PS: felicitari pentru faptul ca inca mai incapi in rochie, putine mirese se pot lauda cu asta 🙂