Stai fără grijă, o să te țin în brațe cît vrei și încă puțin după asta

Imediat ce te-ai născut și te-am luat în brațe, mi-au spus să nu te țin în brațe prea mult. Și acum îmi spun să nu te țin în brațe, că risc, că nu e bine, că o să fie rău. Eu totuși te țin în brațe și-o să te mai țin cît o să vrei și încă patru secunde după asta.

La început mi-au spus să nu te țin în brațe, că te înveți acolo. Ciudat, mie asta nu-mi suna a amenințare, ci a binecuvîntare. Păi ce, să ții în brațe pe cel mai iubit om pentru că el vrea să-l ții în brațe poate fi vreodată, în vreo lume, în vreo clipă, ceva de rău?

Să nu te țin în brațe decît puțin, rar, uneori, că n-o să mai vrei să adormi sau să trăiești altfel. Și eu am zis și ce dacă, lasă, inima mea e aici, copilul meu trebuie să stea lîngă ea, s-o audă, s-o simtă, încă nu știe altceva pe lume (și ce bine-ar fi, pentru mine, nici să nu afle, dar asta nu se poate). Și te-am ținut în brațe, la lapte, la somn, la plimbare, la joacă, la plîns și la rîs. Și uite că ai crescut și te-ai dat jos, și acum mănînci și adormi singură și rîzi departe de mine. Și ce tare mă doare și mă bucură asta!

Cînd ai făcut un an, mi-au zis să nu te mai iau atîta în brate, că acum se joacă cele mai importante cărți ale firii tale. Și ținutul ăsta în brațe cică te strică. N-am înțeles niciodată cum vine asta, cum a iubi fără cenzură un copil îi poate face rău, că doar nu-l înveți decît că e iubit, perfect, protejat, înțeles. Am riscat iar și te-am ținut în brațe cît ai vrut și încă patru secunde după asta. Foarte bine, dacă e să ți-o iei în cap, barem să fie pentru asta. Da, domnule judecător, copilul meu de 1 an și 8 luni a luat-o pe cărări greșite pentru că l-am iubit așa cum își iubește o mamă copilul și m-am asigurat că el știe asta. Vă rog să mă condamnați pe vecie la privarea dreptului de a-mi mai lua copilul în brațe, că oricum asta e egal cu decapitarea pentru mine.

Uite c-ai făcut doi ani și încă n-am văzut de la tine vreo criză de nervi, vreo încăpățînare supremă, vreo isterie scăpată de sub control, vreo privire răutăcioasă sau premeditată. Deci poate am scăpat și de blestemul ăla care zice că ținutul în brațe răsfață copilul mic și-l face nuștiucum, un nuștiucum rău, oricum.

Acum iar îmi spun să nu te mai primesc în brațe. Că mai vine un copil curînd, și unde o să fie loc de amîndoi? Lasă, lume, că uite ce mult pot să-mi desfac brațele! E loc de cinci copii aici, n-aveți voi grijă că-mi rămîne vreun copil nealinat. Că acum înveți să mă manipulezi. Să obții ce vrei. Păi și ce vrei, copilă? Vrei și altceva decît iubirea mea, pe care ți-o arăt cum pot mai bine, ținîndu-te în brațe cînd vrei, cît vrei și încă puțin după asta?

Nu știu cum sînt alți copii, că n-am prea mulți în jur și chiar și cînd or fi, eu n-am ochi decît pentru tine. Dar mie mi se pare că nu vrei deloc foarte multe. Uneori ai nevoie să plîngi pur și simplu și atunci vrei la mine-n brațe. Și atunci mă bucur că ai înțeles că aici aproape de inima maică-tii poți face, spune, descărca orice. Sînt fericită că mă alegi pe mine. Cum să-ți spun eu atunci: ia du-te, copilă, și plîngi alături, singură acolo, că zice lumea că dacă te iau în brațe cînd îți curg lacrimile te învăț de rău. Și care-ar fi răul ala: să știi că atunci cînd te doare ceva, e cineva mereu acolo să te aline? Să-ți șteargă ochii cînd nu mai e loc pe obraz? Asta e marele pericol? Lasă, fată, că risc și de data asta.

O să-mi mai spună să nu te țin în brațe, sînt sigură. Urmează etape multe și în toate cică-i periculos să-ți îmbrățișezi copiii. Am impresia că-i mai puțin riscant să nu te speli pe dinți, să nu mănînci fructe, să bei apă din lac sau chiar să te arunci de pe bloc decît să te ia maică-ta în brațe. Nu-i nimic, stai liniștită, m-am obișnuit. Eu nu cred că brațele astea ale mele ar putea face ceva mai bun decît să te ia pe tine în brațe oricînd, tot timpul. Așa că sînt aici, și eu, și ele, pentru tine. Și sper să scoți tu singură ce e mai bun din asta, am încredere în tine așa cum și tu ai în mine cînd vii la mine-n brațe și plîngi, eu te întreb dacă te doare ceva, tu-mi spui că nu, eu te întreb cum să te ajut, și tu îmi spui: Doal ștege ochii, mama!

Uneori mi se pare că de-aia te-ai născut, de fapt, ca să mă vindec eu ținîndu-te în brațe, să uit ce-a durut, ce-a fost incert, pustiu.

Eu cred c-are să fie bine așa, tu din cînd în cînd la mine-n brațe, oricînd vrei tu, cît vrei, și încă puțin după asta, că sînt și eu om și nu mă satur să te simt așa lipită de mine, pe dinăuntru și pe dinafară. Asta așa, ca să știi unde să vii cînd o să fii mare și-o să ai nevoie să te țină cineva în brațe, fără explicații și rezolvări, doar ca să-ți șteargă ochii.

Sursa foto preview: bebeluș, via Shutterstock.com

Pin It

82 Comments

  • carmen spune:

    Foarte frumos!O reverenta pina la pamint!Toti avem nevoie de *tinut in brate ,fara explicatii si fara rezolvari*..

    • Ana spune:

      Foarte frumos, foarte emotionant, nu am cuvinte. Abia astept sa imi iau copilul in brate!

    • mihaela spune:

      Felicitari! Foarte frumos articolul, iar despre carte, nu stiu… parca ar fi scrisa de mine… sunt putin mai mare decat tine, dar am trait exact la fel acea copilarie comunista, acele vremuri in care nu aveam voie sa „deschidem gura” in casa parinitlor, acele „nu” uri interminabile, totul imi este foarte familiar si mie… tocmai de aceea eu mi-am crescut copilul liber, fara tipete, fara nu, fara sa-l fortez sa manance tot din farfurie… si, ce sa vezi, este un copil minunat de care sunt foarte mandra, este un foarte bun sportiv, iar la scoala este mereu printre primii, chiar daca inca ne mai lovim de idei comuniste… Andrei, acesta este numele baietelului meu, este in clasa a V a si are parul mai lung pentru ca asa isi doreste el, eu nu vad care este problema, dar foarte multi profesori sunt „deranjati” de parul copilului meu, desi este un copil foarte bun, asa cum spuneam. Insa sper si sunt convinsa ca vom trece peste toate impreuna, iar eu impreuna cu „Omul” (mi-a placut foarte mult) vom fi mereu alaturi de el si il vom sustine, daca el vrea par lung, sa aiba par lung, devreme ce este foarte bun in tot ceea ce face, in ciuda conservatorilor de tot soiul…
      Asadar, sunt mandra ca te-am descoperit si sa stii ca esti deja o parte din viata mea.. inca o data, felicitari pentru tot ceea ce faci pentru familia ta frumoasa si reusita si continua sa scrii, o faci foarte bine!
      Imbratisari,
      Mihaela

  • Ana spune:

    Ooooo, daaa!! Mi s-a spus si mie foarte des, am fost atentionata, apoi mi s-a reprosat: „Uite, i-ai rasfatat! De la atata tinut in brate!”….Acum nu-mi mai e teama decat ca o sa fac vreo hernie pentru ca cea mare are 9 ani (e adevarat ca la cat e de lunga, nu o mai pot lua in brate decat la orizontala), iar mijlociul are 5 ani….Dar nu e bai, se repara si hernia in caz ca apare….in schimb cu imbratisarile alea stranse de nu mai putem respira, nu ne mai intalnim noi….Deci, sunt pentru carat in brate si iubit pana cand vor incepe sa se fereasca de prieteni 🙂

  • Florentina spune:

    Superb!!! Uite c-am inceput dimineata cu un plans sanatos!!! Imi face si mie fata un an azi si primesc aceleasi sfaturi…pe care la fel ca tine…am decis sa le ignor si sa-i arat copilului ca e iubit….cu toate „riscurile” pe care mi le asum.
    Frumos mai spui Printeso cand povestesti despre Delfina 🙂 …. ajungi la sufletul omului !!!
    Va pupam si va iubim! Sarcina usoara si copii sanatosi!

  • catgal spune:

    Superb…ca un copil iubit și ținut în brațe subscriu. Nu există nimic mai frumos, mai bun, mai simplu decât îmbrățișarea de mamă. Cine zice altfel, probabil nu a fost ținut în brațe. Și nu am înțeles niciodată de unde a venit teama asta. De ce un copil ar reacționa atât de oribil la îmbrățișări și s-ar strica? Oamenii mari cum se simt când li se refuză o îmbrățișare? Atunci ce să mai zicem de un copilaș care mai ales la 1 2 3 4 ani tot descoperă lumea mare, mare din ce în ce mai mare. Unde să își regăsească stabilitatea, bucuria, dragostea, dacă nu în brațele mamei?

  • elena spune:

    este un articol asa de frumos scris incat ma facut sa plang!este exact ce am facut cu al meu baiat lam luat in brate cat am putut de mult si de des si desi este un mic alintatzel nu cred ca este din cauza imbratisarilor!daca as avea si 5 copii la fel asa face :)))

  • Loredana spune:

    Normal că e loc, cum să nu fie???? Și eu zic la fel, să o ții în brațe până s-o duce să se mărite, și după aia să continui. Să văd eu că dragostea în exces face rău… Mi-e drag când mi se cuibărește Puștiul de aproape șase ani în brațe și mi-e teamă de zilele când n-o să mai simtă asta, știu că urmează.

    Uite, o întrebare, știu că Sofia doarme în camera ei… dacă ținutul în exces în brațe nu are cum să dăuneze… ce crezi despre dormitul în același pat cu părinții, e o altă treabă controversată…

    • Printesa Urbana spune:

      Eu nu cred ca treburile care tin de placerea si obiceiul fiecarei familii ar trebui sa fie controversate. Adica de ce tre sa am eu o parere (eventual negativa) despre cum dorm altii? Probabil ca si noi am fi dormit cu totii daca Sofia ar fi dorit asta, asa ca daca toata lumea e fericita, inseamna ca totul e perfect! La cit mai mult co-sleepuit si imbratisat!

      • Dumitrita spune:

        Perfect de acord Printesa! Fiica’mea de aproape 4 ani doarme cu mine in pat de cand l-am nascut pe cel mic (desi pana in ianuarie dormea in patul ei), sunt constienta ca e din cauza geloziei, dar asta nu ma impiedica sa o strang la piept si sa adormim imbratisate 😀 cui nu-i convine, sa nu intrebe de obiceiurile noastre legate de somn :p

  • elena serban spune:

    Așa e si mama mea,care nu a putut sa ne tina in brate cat de mult ar fi vrut ea, iar acum, la 33 ani ai mei, parca tot la mama in brate imi incarc si descarc sufletul. Si la fel fac si eu cu puiul meu de 7 luni, chiar daca lumea in jur e paranoia ca se invata. Fix d-aia dorm cu el, fix d-aia spălatul vaselor, călcatul rufelor si alte treburi si persoane vor ramane mereu pe cel putin locul 2. Ha! Sa va vad, uratilor, invidiosilor care nu ati fost tinuti in brate suficient de mamele voastre! Sâc!

  • irina spune:

    Foarte adevarat!!!!E plin de „experti” care iti spun sa lasi copilul sa planga ,sa nu il tii in brate ca se invata asa!Tot ce ai scris e superb,superb,superb…..este esenta iubirii materne….jos palaria.Am si eu o fetita de 1an si 4luni(mai am doua de 23 si 18 ani)si am avut si am parte si eu de asa zisi „expeti” in tinut in brate dar cel mai bun expert este instinctul nostru.Sa ai o sarcina frumoasa si o nastere usoara!

  • Greta spune:

    Nu sunt mamă, dar de câte ori am auzit şi eu celebra „Nu vreau să-l ţin în braţe, că se învaţă”; „Nu vreau să mă duc la el la primul scâncet, că se învaţă şi mă manipulează” (cum poate manipula un sugar de 3-4 luni, Doamne?), sau „Nu vreau să-l adorm legănat, că se învaţă, trebuie să ştie să adoarmă singur”.
    Bietul copil, nealinat, plângând până adoarme de epuizare… Şi o femeie de-asta îşi zice mamă?! Chiar dacă babele şi „atotştiutoarele” îi împuie capul, unde e INSTINCTUL ei matern, cel care-ar trebui s-o îndrume cel mai bine în relaţia cu copilul? Ah, instinctul îţi pune să-l laşi singur plângând? Îndoi-m-aş.

    • alina spune:

      …si aici LIKE 🙂

    • alina spune:

      am doi copii.Baiatul are 10 ani si fata 5 ani.Imi permit sa scriu din experienta mea.I-am purtat,iubit,pupat,fatis. M-am ocupat in proportie de 99% eu ,personal,de ei.Adik nu bone,bunici,matusi…etc…Nu au avut NICIODATA o criza din aceea teribila,cu trantit pe jos sau urlat in nestire.Nu spun asta ca o reteta universal-valabila,cum gresit a fost interpretata Ioana,de unele mame.
      dar sunt sigura ca ati vazut (eu am vazut nu o data) mame/bone/bunici in parc sau alte locuri publice,care,la cea mai mica greseala a puiului,(de altfel foarte iubit),se imbufneaza (in joaca),isi infig mainile la subsuoara si se intorc obstentativ cu spatele,spunand-„nu te mai iubesc! nu ma mai joc cu tine! pentru ca ai fost rau (rea) si nu ai facut cum am vrut eu…” sau,ma rog,ceva de genul,cu diverse variatiuni.In general copilul e foarte mic,1-2 ani,copil care nu intelege atat vorbele,cat gesturile…Si mai sunt cele care zic,atunci cand copilul plange si vine cu manutele intinse spre ele-„Lasa-l,sa planga,sa vada ca a gresit,sa se invete minte…” Copilul care are drept centrul existentei iubirea mamei….
      Apoi,cand apar problemele,nu inteleg ce s-a facut gresit..atunci cand copilul face crize,sau se intoarce cu spatele,sau nu vrea sa imbratiseze la comanda,sau refuza sa comunice….
      nu este suficient sa-i spunem copilului ca-l iubim.Copilul trebuie sa SIMTA asta.in fiecare secunda,nu in functie de programul,toanele,oboselile,”n”-motivele noastre…

  • Oana spune:

    Asa simt si eu … Si tot asa, nu pot sa cred, imi vine greu sa aud sfaturile astea cum ca ii faci RAU copilului, daca il alini cand are nevoie. RAU!

  • Madalina spune:

    Copilul meu are crize de isterie cu trantit pe jos si tot pachetul, desi nu intra in discutie lipsa afectiunii. E iubit, pupat, purtat, si stie ca e iubit. Cu toate astea face crize. Deci nu le lega, pentru ca nu exista nimic in comun intre ele. Fiecare copil e diferit si comportamentul lor, mai ales celebrele terrible two’s tantrums, e gresit sa fie puse in spatele parintilor. Faptul ca Sofia nu le are inca sau nu le va avea niciodata, e o intamplate si un noroc al tau, in niciun caz altceva.
    Sper sa nu te fi suparat, dar sincer, fiind mama de copil care face crize, m-a atins ideea ta preconceputa si generalizata, ca ar fi un efect al lipsei de afectiune. Poate nu asta ai vrut sa spui, dar asta se deduce din text.

    • Printesa Urbana spune:

      Evident ca nu asta am vrut sa spun, am spus doar ca iata, faptul ca am tinut-o in brate nu s-a soldat cu ceea ce ma ameninta lumea ca o sa se intimple, asta nu inseamna ca daca cel mic face tantrumuri nu a fost tinut in brate, nu nu sigur ca nu, inca ma astept sa se intimple si la noi. le consider o etapa necesara si fireasca, pe tantrumuri.

    • Cred ca Ioana a vrut sa spuna, mai degraba, ca tinutul in brate nu duce nicidecum la aparitia „crizelor de rasfat”, cum zice lumea 😀 Zic si eu, ca fi-mea tot lipita de mine a stat de cand s-a nascut, si acum da semne ca pregateste niste tantrumuri de toata frumusetea 😀 (apropie si ea, incet-incet dar parca tot prea repede, 2 ani). Normal ca tinutul in brate nu e reteta unui copil linistit, copilul e asa cum e, fiecare cu temperamentul lui. Dar in niciun caz tinutul in brate nu face un copil „rau” si „rasfatat” 😀 asta e ideea pe care am prins-o eu si cu care sunt 1000% de acord.

      • Andra spune:

        Din cate am inteles, respectivele crize din jurul varstei de 2 ani isi au rostul lor in trecerea copilului la un nou nivel de dezvoltare, intelegere si identificare cu sine iar ceea ce ar trebui sa ne ingrijoreze ar fi tocmai lipsa acestora la un copil.
        Cum era vorba aceea.. copil cuminte si baba frumoasa nu s-au mai pomenit.. si e foarte bine ca e asa 🙂

    • Ana spune:

      Ce bine ca mai sunt si altii in aceeasi situatie, ca tare e greu sa treci prin crizele de nervi ale copilului. Al meu are 2 ani si intotdeauna a fost mai independent. Cand e suparat el se baga intr-un colt si vrea sa fie lasat in pace. Sa nu cumva sa incerci sa I’ll impaci cu ceva sau sa incerci sa ii explici, nu, el vrea sa fie lasat in pace. Sa stiti ca tare e greu asa. Mi-as dori din tot sufletul sa vina la mine cand e suparat de ceva, dar se pare ca prefera sa fie singur 🙁 poate e doar o etapa, ca de altfel toate celelalte cate au venit si au trecut.

  • Maya spune:

    Of, Printeso, ce imi faci tu mie… plang si rad in acelasi timp la birou… dar nu imi pasa, vreau doar sa ajung mai repede acasa sa imi iau puiul in brate. Si pana atunci o sa ii dau si omului meu sa citeasca, sa planga/rada si el!

  • Mi-a mers direct la suflet articolul asta <3 si Sofia mea a domiciliat in brate in primele luni, a dormit in brate pana binisor dupa 7 luni, si imi place din ce in ce mai mult sa ii simt corpul mic-mic si caldut lipit de mine, sa ma ia de gat, sa ma traga de nas si de urechi, sa ii vad fetisoara mica si frumoasa atat de aproape de a mea, razand la mine. Nu stiu cum poate fi asta un lucru rau.

  • Simona spune:

    Si ce incantare sa te citesc luni dimineata!si ca sa le fac in ciuda „vocilor”, nu numai ca mi-am tinut si inca imi tin in brate micuta cand vrea, daaaaaaaar a si dormit pe burta mea multe luni pentru ca nu a mai vrut in patutul ei din motive necunoscute si neinteresante. Sentimentele mele in acele momente imi vor tin de cald multa vreme cand ea va fi ca mine si eu voi fi o batrana.

  • D spune:

    Tare frumos.

  • sabina spune:

    Felicitari, foarte frumos articol si mai ales plin de adevaruri! Nu sunt insa de acord cu perfect, copilul trebuie sa stie ca este bine asa cum este, sa stie ca perfect nu exista, ca oamenii si copiii fac greseli si invata din ele si se dezvolta. Sunt frumosi asa cum sunt! Toti!

    • Printesa Urbana spune:

      Eu spun ca perfect e cum e, cu tot cu defecte, greseli, doar pentru ca face greseli nu inseamna ca nu e perfect. 🙂

  • Mura spune:

    Bravo Ioana!E chiar atat de simplu: iubesti si ii arati puiului tau asta.Eu mi-am propus sa fac propriul „studiu”:sa nu-l las sa planga,sa-l tin in brate,sa-l pup,sa-i spun ca-l iubesc,sa dormim o perioada in acelasi pat toti 3.Apropo de co sleeping,eu am dormit cu ai mei pana pe la vreo 9 ani pentru ca nu aveam camera mea si nu sunt deloc dependenta de ei.Incercati,cele care se tem ca o sa le stea lipit copilul si la 30 de ani, si n-o sa va para rau!Smecheria e doar sa adaptezi totul varstei copilului.Poate multe mame asociaza iubitul cu rasfatul,dar asta e alta discutie:)
    Mai bine un copil iubit,pupat,tinut in brate,decat unul ignorat,jignit,batut.Tinutul in brate nu lasa urme pe corp, doar in suflet;)

    • Printesa Urbana spune:

      Dar e ok sa-l lasi sa plinga, ideea e doar sa nu-l lasi sa plinga singur. Uneori e foarte periculos sa opresti plinsul copilului, plinsul e terapeutic, cum e si pentru noi. Au nevoie sa plinga, dar tinuti in brate…

      • mura spune:

        da, un pic doar presupun ca e ok;am observat si eu,de exemplu, inainte sa adoarma se matzaie 5 minute si apoi gata.Am invatat astfel sa fac diferenta dintre un plans si altul.Eu refuz insa sfatul cu lasatul sa planga,ala din popor, care e sinonim cu ignoratul dupa parere mea de nespecialist, si care era util mamelor casnice din trecut care erau super ocupate(si aici nu e nici o urma de ironie):calcau,spalau, faceau mancare,mai dadeau cu sapa,prin alte parti ale lumii poate sunt fugarite si de leu,ce stiu eu…Eu una nu suport nici la mine si nici la alt bebe sa aud plansul disperat,stii tu ala tanguitor si deznadajduit,minute in sir, si mama care asteapta sa treaca ,criza’, pe motiv ca daca il iau in brate la fiecare scancet o sa se invete asa si ma va manipula pe viitor.Aici ma refer la bebelusi.Si chiar vorbesc serios ca fac un studiu pe al meu:mi-am propus pana la 1 ansa incerc dupa primele minute de plans metode diferite de calmare.Pana la urma ce-o sa iasa rau?O sa invete sa rada mai mult si sa planga mai putin :)Pana acum functioneaza :)Suntem la luna a 5a si cred ca nu a plans mai mult de 1 ora cumulat.
        PS:nu stiu daca va aparea ca raspuns pentru tine,Ioana, sau la comentarii, ca nu ma prea pricep la treburile astea,spre rusinea mea (am apasat pe Raspunde)

  • alexandra spune:

    Salut, am o intrebare: cand era micuta, micuta (primele 3 luni sa zicem) o adormeai in brate si apoi o puneai in patut, sau o puneai in patut si stateai langa ea sa adoarma? eu sunt in saptamana 35 si incerc sa ma pregatesc cu pasi mici de ce urmeaza.

    • Printesa Urbana spune:

      In primele 5 luni a adormit doar in brate, dar na, asta nu spune nimic despre alti copii, cine stie cum o fi al tau… 🙂

      • alexandra spune:

        foarte multumesc. si tot o intrebare tehnica, dat fiind ca impartim cartierul … .ai un medic de familie si un pediatru de care esti multumita? pentru Sofia ma refer. eu am un MF la Medicover (de care nu am avut nevoie pana acuma) dar care nu primeste si copii.

        • Cirius spune:

          Eu am un medic de care sunt foarte multumita. Se numeste Liliana Calapod si eu sunt foarte multumita de ea. O gasesti aici: http://www.bbcare.ro

          • Printesa Urbana spune:

            Medic de familie pt ea avem la Medsana in cotroceni, doamna Niculae, dar e doar pt formalitati (am mers la ea de 2 ori in 2 ani). Pediatra noastra vine acasa, si cu ea interactionam destul de rar, slava domnului, ultima oara a trecut un an intre vizite. 😀

  • Gabriela Ganea spune:

    Mai sunt 2 lucruri pe care le aud des in jur: „lasa copilul sa planga ca sa-si dezvolte plamanii” si „copilul se pupa doar in somn”. Prostii mai mari nu mi-a fost dat sa aud in viata mea. Si eu imi tin copilul in brate si cand e vesel, si cand e trist, si cand se loveste sau cand il tranteste alt copil la pamant si incepe sa planga. Imi place sa-l simt lipit de mine si ma gandesc cat o sa-mi lipseasca asta cand va fi el mare si poate nu va mai avea nevoie de imbratisarile mele sau se va jena cu ele. In curand, in loc de unul vor fi trei si tot imi vor ajunge bratele pentru toti. De fapt, abia astept sa se inghesuie toti pe picioarele mele si sa-i iau la pupacit si la gadilat si la strans in brate.

    • carmen spune:

      Bravo dna Gabriela Ganea!Putere sa aveti sa-i faceti mari pe toti 3 si suflet la fel de mare pt bucurii intreite!

  • Raluca spune:

    SUBLIM!!!!
    Mi-am tinut puiul in brate de la nastere….a dormit muuulte nopti pe burta mea, pana spre 5-6 luni, (nu m-a interesat si nici nu ma intereseaza motivul pentru care);
    Iubesc sa o tin in brate, sa ma incarc de mirosul ei, sa ma tina de gat cu manutele ei pufoase (avem deja 1 an si 9 luni), sa ma gadile cu parul ei carliontat, sa-i spun ca o iubesc, ca o ador, ca e perfecta asa cum e ea, ca sunt mandra si fericita ca sunt mama ei….Iubesc toate astea si muulte altele.
    Nici o clipa nu mi-am pus problema ca o sa fie rasfatata, sau mai stiu eu cum…
    Da, a avut 2-3 episoade de tantrumuri si tot la mine-n brate le-am depasit.
    O iubesc si vreau sa site, sa simta asta!!!

  • Mirona spune:

    Traind pe alte meleaguri am capatat impresia ca prin vestul Europei nu e nici un pericol sa-ti iei copiii in brate. Ba chiar si adultii pot fi luati in brate cand au nevoie. Si tot romanii sunt cei carora li se pare ciudat ca atunci cand ai o fata lunga si parca ti s-au innecat toate corabile, vine un prieten si te ia in brate…

  • gina spune:

    Foarte frumos si mi-a mers la suflet articolul. Dar cu fi’miu nu am putut sa stau mult in brate pentru ca foarte rar vroia sa stea lipit de mine, nu i-au placut nici slingurile, nici leganatul in brate, nici una dintre astea. De mic a dormit in patutul sau si nu a vrut sa doarma langa mine, dar facuse o obsesie pentru adormitul pe picioare. Pentru mine era un chin. De aceea recunosc ca am avut o saptamana in care a trebuit sa fortez putin nota si sa-l las sa adoarma singur, chiar daca plangea (pana la 10-15 min), pentru ca daca stateam langa el nu adormea. Ori pentru el era foarte important sa-si respecte orele de somn. Eu fiind o persoana organizata, am incercat sa-i fac un program de somn pe care sa-l respect zi de zi. Nu a fost traumatizat de acel episod, s-a obisnuit cu ideea ca patutul e locul de somn si nu picioarele mele si m-a acceptat langa el sa adoarma in prezenta mea, mangaiat fiind doar. Si pana in ziua de azi asa adoarme.

    In schimb cand i-a fost rau sau somn ii placea sa adoarma pe mine, cu capul langa umarul meu. Si era unicul mod de a-l calma, de a-l adormi, cand a fost bolnav si am fost internati in spital cu o infectie virala cu afte pe limba care l-a facut sa nu manance si sa bea 3 zile. Pe atunci avea un an jumate si o camera pentru el, desi dotata cu tv si baie, ii erau mai mult decat insuficiente, plus suferintele prin care trecea atunci. Nici nu mi-a trecut prin cap sa nu-l tin doar in brate.

    Acum are deja 2 ani jumate, si cere brate, cand aude un zgomot, cand e certat, cand simte ca ceva il supara. Si i le ofer, cu multa iubire, desi tot eu am fost aia care l-a certat mai devreme. Ii explic cat de mult a gresit daca a lovit sau daca a stricat ceva, dar nu uit sa-l tin langa mine. Eu sunt stalpul lui si el fata de mine se raporteaza mereu. Ma cauta cu privirea. Cum sa-i iau acest punct de sprijin, refuzand sa-l iau in brate? Nu cred nici o secunda ca e manipulare.

  • Maya spune:

    Printeso, dar cum se impaca burtica cu luatul Sofiei in brate?.. Eu am mici retineri.. sa nu fac rau sarcinii…

    • Printesa Urbana spune:

      Nu o prea ridic, o tin in brate stind in genunchi sau pe canapea, scaun, podea. O ridic doar cind e musai musai.

  • Tea Slabeste spune:

    Asa imi face dor de duca intr-ale copilariei scrisorica asta, era asa bine la mama in brate. Sa le pui bine pentru Sofia, sa stie unde sa vina cand ii e mai greu. Miss you, girls – de saptamana viitoare avem capsune la Corbi – te astept, sa stii!

  • Cristina spune:

    Superb!
    Fetita mea draga are doi si un pic si vine la mine spunadu-mi „bebe”, adica sa o iau in brate si sa bea lapticul ca un bebe..ador momentul acesta.

  • Ioana spune:

    Te inteleg perfect si mi se pare naturala iubirea pentru puiul tau, la fel de naturala ca viata insasi…
    Cred ca mai frumos de atat nu exista. Si, pana la urma, ce ne pasa ce zic altii? Sa fie ei sanatosi si noi, fericiti 🙂

  • andreuta spune:

    ce frumos pui tu pe hartie,ma rog,net,gandurile noastre de mame total indragostite de copii lor.tocmai mi am comandat un sling ca am vazut ce bine doarme bebe la mine in brate.dar oare e ok pt spatele lor – a mea are ap 2 luni- sa stea asa usor ghemuiti.eu ii sustin si cu o mana capul,parca mi e teama sa o las asa.

    • Printesa Urbana spune:

      Da, e ok pentru spate, e pozitia naturala. Capul trebuie sustinut de material, in nici un caz lasat liber la 2 luni.

  • flori spune:

    Eu nu vad nimic mai rau decat un adolescent sau adult care intra in panica atunci cand il ia mama in brate, atat de putin familiarizat e cu asemenea gesturi.
    Si nu vad fericire mai mare decat sa stii ca exista un loc in care esti in deplina siguranta si acceptare…

  • Andreea spune:

    Foarte frumos ai scris. Sunt de acord cu fiecare fraza. Si eu fac la fel cu fetita mea de 9 luni, dar eu sunt si pupacioasa si imi place sa spun ca am s-o pup pana ,,rugineste”.

  • adela metaxa spune:

    Eu ii pup pana ii ‘tocesc’. Foarte frumos!

  • camelia spune:

    Imi este dor sa ma tina mama in brate…imi este rusine sa ii mai cer asta. Acum am si eu o fetita pe care o tin mult in brate si imi place.

  • Acte Divort spune:

    Este uimitor cum un copil cat o pisica reuseste sa aiba atata putere asupra noastra si sa ne invete atat de multe lucruri fara sa stie ca face acest lucru !

  • Serban Catalina spune:

    Foarte frumos, felicitari.

  • domnica spune:

    si eu am crescut 2 fete frumoase si nu am incetat sa le tin in brate cand au nevoie chiar daca au ceva ani

  • Dorina spune:

    M-ai facut sa plang…ce frumos spus!

  • alexandraa spune:

    Un text absolut superb! Ai descris in cuvinte exact tot ceea ce noi, mamicile care-si tin in brate puii, simtim. Mi se intampla extrem de des sa aud de la lume ca mi-am invatat copila in brate, iar eu, cu puiul in brate fiind, le intorc spatele si le spun „si ce daca, aici e locul ei”!

  • Paula Moraru spune:

    Uau, minunat!

  • Cristina Manda spune:

    Si eu am o bebica de 5 luni care se simte cel mai bine la mine in brate.Adoarme in brate ,la san.Multi zic ca nu e bine,dar dupa zambetul minunat pe care-l face sunt convinsa ca nu e loc mai bun pentru somnicul ei decat la pieptul meu.

  • Cristina Manda spune:

    Si eu am o bebica de 5 luni care se simte cel mai bine la mine in brate.Adoarme in brate ,la san.Multi zic ca nu e bine,dar dupa zambetul minunat pe care-l face sunt convinsa ca nu e loc mai bun pentru somnicul ei decat la pieptul meu

  • mihaela spune:

    ce comenatariu ? imi sunt ochii plini de lacrimi … triasca bratele mamelor iubitoare , intelegatoare , inteligente , „I am in ”
    AAA…. articolul asta trebuie pus in ” trusa de urgenta pentru mame pentru momente ….stiti voi cand totul pare mai greu , multumesc printesa

  • oana b spune:

    Daaa, si mie mi se spune la fel. De catre soacra, de catre mama. Mai ales sa nu il tin in sisteme de purtare, ca e greu, ca ii stric coloana, ca ma cocosez eu, ca e greu, ca nu se mai poate. Cum sa nu se poata? Daca nu il tin acum, cand sa il mai tin? Eu cred ca cei care recomanda sa nu tii copilul in brate au fost manipulati de sistemul comunist, nu stiu altceva/altcumva, nici nu sunt deschisi sa invete. Incerc sa ma calmez cand primesc astfel de sfaturi si sa le ignor.

  • Joy spune:

    Din cand in cand mai citesc articolul asta… Il am la favorite.
    Cu bebe2 pe drum, hormonii tropaind, si bebe1 pe care abia il mai pot duce in brate, am devenit nostalgica… As vrea sa-i pot tine in brate toata viata si ma intristeaza (si ma bucura in acelasi timp) sa vad cat de independent este bebe1 la 2 ani si jumatate… Parca nu mai are atata nevoie sa fie tinut in brate de mami…

    • Elena spune:

      Pe mine si acum la 30 de ani mama ma tine in brate, ma pupa, la fel si pe fratele meu de 25, dar si noi pe ea. Cum altfel iti poți arata iubirea daca nu prin îmbrățișări si pupat? 🙂

  • BEBEJU spune:

    am citit cu ochii in lacrimi, atat de frumos poti scrie si descrie absolut tot…cand voi scapa de la birou ma voi duce direct acasa si ii da puiului meu o imbratisare maaaare si cu toata inima si o sa imi rasune in cap cuvinetele tale.

  • Irina spune:

    Mi se pare natural ca puiul meu are acces nelimitat… la brate 🙂 Cum a fost si la titi , atata timp cat a vrut. Si cand lucrez ceva, daca el vine la mine cu manutele intinse, las totul balta si il iau in brate. Orice fac in momentul respectiv nu este asa de important ca si nevoia puiului meu de a fi imbratisat. Ma intrebam in ultimul timp de ce vroia din nou sa adoarma in brate le mine… Si am descoperit un canin, care nu stiu cand a iesit. Nu cu plans noaptea, nu cu alte complicatii….doar sa adoarma in brate. Cum sa refuzi asa ceva propriului tau copilas?
    Parerea mea este ca la ora actuala exista atata informatie si acces la ea, incat multe dintre femei uita sa isi asculte ceea ce natura le-a dat : instinctul matern. Nu ca accesul la informatie ar fi gresit. Dar daca toate informatiile ar fi filtrate prin instinctul natural al fiecareia, cred ca foarte multi copii ar fi mult mai fericiti.

  • Cristina O spune:

    Am citit in trecut acest articol si m-am regasit in fiecare cuvintel scris de tine. Asa mi-a spus si mie toata lumea, sa nu-mi tin copiii in brate. Ajunsesem sa ma simt cumva vinovata cand ii luam in brate pentru ca tot aveam impresia ca fac ceva gresit. As fi vrut sa am si eu acces la informatii cand aveam copiii mici, poate as fi fost mai relaxata. Sau macar la experientele altor mamici.
    Dar, ti-am citit articolul si mi-a ramas in minte titlul „O sa te tin in brate cat vrei si inca putin dupa asta”…si mi-l reamintesc deseori si am prins obiceiul sa-mi imbratisez copiii zilnic, de mai multe ori, nu conteaza ca sunt mai maricei, le place, sunt incantati si ne iubim si papam nasut 🙂 Am doi baieti, 7 ani si 10 ani.
    Spre rusinea mea, uitasem si unde citisem articolul…si am vazut azi ca te pregatesti sa-ti lansezi o carte. Wow! Bravo! Felicitari! Ma bucur atat de mult pentru tine de parca te-as cunoaste personal! Am vazut titlul si mi-am reamintit: ” e mamica care m-a facut sa-mi iau copiii in brate mult mai des…si fara sa ma simt vinovata ca-i rasfat” . Multa sanatate si bucurie alaturi de puisorii tai si mult succes!

  • Miruna spune:

    Citesc aceste cuvinte over and over again. Mi se par cele mai frumoase ale tale & cumva… cred ca au legatura cu cartea pe care de-abia astept sa o citesc. Mai am un motiv… sunt scrise/ postate fix cand Lucasone (fiu-meu de 1 an si aproape 4 luni) si cu mine faceam cunostinta face 2 face. Bafta maxima cu lansarea!!!

  • Opr Bianca spune:

    Am plâns si am plâns cu cele mai frumoase lacrimi . Eu cu fata in brațe si cu mama, care m-a ținut in brațe , langa mine , de care a venit momentul sa am grija eu acum după o crunta operație de cancer …. Mulțumesc de aceste lacrimi de amintire , de dor si de speranța …

  • Marius spune:

    Da, asa patim si noi, toti ne sfatuiesc sa nu o invatam de mica asa … noi facem cum stim, ne bucuram sa vedem ca nu suntem singurii care invata asa copii 🙂

  • MOCANU IOANA spune:

    ce frumos si emotionant, in tim pce citeam si plangeam imi mangaim burtica si abia astetp sa imi iau copilul in brate si sa il tin cat mai mult sa ne bucuram una de alta

  • SfatFarma spune:

    Superb articolul! Felicitari!

  • sebastian spune:

    valabil si pentru TATICI 😜

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *