O cititoare întreabă: cum ne ajutăm soții să se deschidă emoțional?

Am primit acest mesaj și, cu acordul autoarei, îl public aici anonim și integral pentru voi, în speranța unei dezbateri civilizate pe această temă interesantă și importantă. Eu i-am spus autoarei că aș miza pe terapie pentru fiecare sau împreună sau măcar pentru ea, să afle dacă așteptările ei sunt realiste și dacă relația poate fi salvată sau nu, și pe exemplul personal al unei bune igiene emoționale. Să vadă soții noștri de la noi ce înseamnă să asculți empatic, să comunici pozitiv, asertiv, să ai răbdare și acceptare față de ceilalți. În unele cazuri, se întâmplă magie. În altele nu se schimbă nimic și atunci eu cred că e mai bine să ne reevaluăm relația cu totul.

Urmăresc de ceva timp articolele și postările tale, în special cele despre educația copiilor. Astăzi îți scriu să întreb sau să aduc mai în față o problemă legată de soții noștri, de viața de cuplu. Nu știu dacă se încadrează la „Cititoarele scriu”, poate nu este ceva așa grav pentru mulți, însă pe mine m-a terminat psihic, m-a consumat emoțional și m-a epuizat fizic în ultimii ani. 

Mă gândesc oare dacă oi fi eu singura femeie care se confruntă acasă cu lipsa prezenței și a afecțiunii în relația de căsnicie? Mai sunt femei out there care deși sunt căsătorite (sau într-o relație de cuplu) și locuiesc cu partenerul lor se simt deseori singure? Vorbesc aici despre bărbați care din cauza traumelor din copilărie (a absenței tatălui, a neglijenței suferite, a relațiilor disfuncționale etc) și a temerii de abandon dezvoltă un atașament evitant. Au teama de a se mai atașa și se implică de la distanță (fac ce trebuie de făcut pentru funcționarea unei locuințe, dar cam atât, în relația de cuplu nu sunt prezenți emoțional, fizic, psihic). Iar femeile tânjesc după mângâiere, atenție, afecțiune și își fac continuu speranțe. Iar așteptările sunt greu de doborât. 

Îmi dau seama că vorbesc cu tine la persoana a treia. Poate așa mi-a fost mai ușor să încep? 

EU sunt o astfel de femeie, pentru care deși căsătoria părea la început un vis frumos, acum este ca un bolovan pe care îl duc în spate zilnic. EU și D. suntem căsătoriți de 6 ani de zile. M-a cucerit cu romantismul lui, cu atenția la detalii, cu creativitatea și umorul său, cu faptul că îmi dădea libertatea necesară și că mă aprecia personal și profesional. Era total diferit de ceea ce avusesem până atunci și am vrut să am asta pe viață. Apoi, imediat după căsătorie el s-a schimbat, abia îl vedeam acasă, dar consideram că e cool să fim așa independenți. La aproape 1 an după căsătorie, am început să devin anxioasă pentru că nu înțelegeam de ce nu sunt niciodată pe lista lui de petrecere a timpului, de ce sunt mereu ultima la care ajungea și niciodată o prioritate. Fiind captiv cu munca și cu multele relații de prietenie superficiale cu alți bărbați, nici măcar câteva ore pe săptămână nu reaușeam să obțin. Am ajuns să scad așteptările de la a petrece weekendurile împreună, la a lua măcar un mic dejun pe săptămână împreună. Nu au funcționat stabilirea unor intervale comune sau alocarea unei zile „pentru noi”. Am ajuns să mă bucur de o cafea în oraș împreună din când în când. Vine târziu acasă, când eu deja dorm, pentru că lucrează mult, și se implică în o grămadă de alte proiecte pe lângă muncă. Am fost cicălitoare și frustrată următorii ani și cred că mai rău am făcut. Până anul trecut când am început să merg la terapie, să înțeleg mai bine nevoile mele, să gestionez emoțiile negative puternice, să mă accept și mai important, să îl înțeleg mai bine și pe el, dincolo de comportamentul lui. Dar a trebuit să trec prin depresie și chiar multe intenții de separare. Terapia m-a ajutat însă mult pe mine, dar nu și pe el. El nu ar merge niciodată la terapie, a exclus și opțiunea de terapie de cuplu. Eu am reușit să îl văd pe soțul meu cu empatie, să pricep rolul pe care multe experiențe din copilărie îl au asupra lui și l-au format așa cum este acum. Cu toate acestea, relația noastră s-a cimentat tot în ultimul an. Suntem străni în aceeași casă. Colegi de apartament. Fiecare cu viețile lui paralele. Încerc să mă apropii mai mult de el, să creez conexiunea emoțională necesară, să îl provoc la discuții, să aflu ce simte și ce gândește. Mi-e greu cu așteptările create, cu dorințele neîndeplinite. 

Printre toate aceste gânduri și întâmplări m-am gândit la tine și la comunitatea din jurul blogului. Oare ce putem face ca să ne apropiem mai mult soții de noi? Ce putem face cu cei care sunt cu blocați emoțional? Cum educăm emoțional „copiii” din partenerii noștri de cuplu? Cum să ajungem să avem o viață împlinită amândoi? 

Nu știu dacă te-ai gândit vreodată la „educația emoțională a soților”. Știu că nu e caz de violență domenstică. Știu că fiecare om este responsabil de viața lui. Știu că poate e mult mai ușor să plec, mai ales pentru că nu avem copii. Dar eu îmi doresc să lupt în continuare, să găsesc soluții, să ajungem la acel angajament comun cu care suntem amândoi mulțumiți, un fel de win-win. Și nu cred că cer mult. Un gram de atenție și o îmbrățișare mi se pare oricum mult prea puțin față de cât e nevoie într-o relație să reziste. Dar nici din inerție nu mai putem merge. Nu ajungem nicăieri. Stăm doar „cimentați” în căsnicia noastră, care nici măcar nu este o căsnicie în adevăratul sens al cuvântului. 

Ce zici de această provocare? Cum „topim” inimile de gheață, atitudinile de „soldat”? Cum dărâmăm ziduri de protecție și cum luptăm cu mecanisme de apărare? În căsnicie. Cu partenerii de viață de lângă noi.  Aștept cu multă curiozitate și speranță răspunsul tău, sau din partea femeilor din comunitatea ta online. 

Ce credeți?

82 Comments

  1. A.

    Am trait aceeasi experienta, dar starea lui s-a schimbat o data cu venirea copilului.
    Era vorba de o relatie in paralel cu o colega de munca. Nu stiu ce sfat sa iti dau, eu am mers la terapie, insa problema nu eram eu. Vezi toate variantele.

  2. AlinaM

    Nu esti singura, draga mea! Citeam povestea ta si parca vedeam povestea mea (diferenta fiind ca la noi e si un copil „in joc”) 😔 Urmaresc si eu comentariile cu maxim interes! Si te-mbratisez. Sfatul meu (la 10a de casnicie si in copil de 7a): elibereaza-te cat inca mai poti 😔

    • R.

      Tu nu poti, dar poate ai vrea, nu?

  3. Carmen

    Offf, e tare dureros cand se intampla asta.

    A ramas cu mine intrebarea „cum luptam cu mecanismele de aparare?”. Raspunsul meu e ca nu luptam cu ele, cu atat mai putin cand nu sunt ale noastre. Cu cat luptam mai mult impotriva lor, cu atat se vor intari mai tare, fiindca ele fac exact ce trebuie sa faca: ne apara de ceea ce-ar fi prea dureros sa fie vazut. Si pentru unii dintre noi, a ne deschide inima si a primi iubirea celorlalti e cel mai dorit si in acelasi timp cel mai infricosator lucru din univers.

    Pe masura ce noi crestem si relatiile noastre cu cei din jur se schimba. Schimbarea noastra e o invitatie si pentru celalalt sa se schimbe. Dar asta numai daca e el pregatit. Si daca nu e, ce iti faci tie cu ceea ce el nu face pentru el insusi?

  4. Andre

    Oh,te inteleg atat de bine,de parca as fi scris eu mesajul.Stiu,sunt atat de mari frustrarile si greu vezi iesire.Stiu,relatia sexuala tot praf e,ca nu reuseste sa se apropie,nu vorbeste,daca il iei la discutii ori se enerveaza ori incepe sa se planga el de cu totul alte chestii,numai sa evite subiectul.Draga mea,eu nu am gasit rezolvare,terapia ma ajuta pe mine cum ai zis si tu,noi avem si 2 copii mici,sincer nu stiu daca o sa fac fata frustrarilor pana la capatul vietii impreuna…nu stiu…am impresia ca la un moment dat,cand vor creste copiii mei,voi fugi efectiv la capatul pamantului,la liniste,doar eu cu mine.
    Iti doresc din suflet ca sotul tau sa te vada,sa te iubesca exact asa cum meriti,numai Dumnezeu daca face o minune.Uneori mi.e mila de el,ma gandesc ca a fost copil neiubit,dar de cele mai multe ori imi vine sa il las,ca nu stiu cum voi rezista pana la capat.Am invatat sa ma multumesc cu o imbratisare,dar nici pe aia nu o primesc.Abia astept sa citesc comentariile la subiectul asta.
    Te imbratisesz

    • Cami

      Rezonez cu tot ce spui…suntem multe in aceasta situatie…daca n ar fi fost copiii eu una as fi ales sa ma separ…si in situatia asta nu stiu cat o sa mai rezist…cum spuneai imi doresc si eu liniste si armonie….

    • Elena

      Dupa nașterea copilului, soțul meu m-a anunțat sec că nu mai are sens pentru el să avem relatii intime. Si s-a tinut de cuvant. Locuim in aceiasi casa, discutam despre copil, afacere, ne implicam enorm si e liniște, de cele mai multe ori. Dar, la 37 de ani ma gandesc ca mai trebuie sa treaca minim 17 ani, ca sa creasca minunea de copil si sa pot incepe o viață nouă. Voi avea 50 plus. Sau voi incepe ceva in paralel, incercand sa mentin o stare de normalitate acasa. Dar nu e in regula sa renunt la a fi femeie atatia ani. Sunt socata de cate femei trec prin ce trec eu. Nu poti sa tragi de un om, sa te iubeasca asa, ca la inceput. Si atunci… ce este de facut???

    • @Elena – înțeleg prin ce treci, am avut o relație intimă similară și am plecat. Lipsa relației intime cu soțul/partenerul este groaznică. Nu cred că are rost să te obosești să-l înșeli. Vine cu sentimente de vină inutile. Eu am plecat și mi-am promis să nu mai stau niciodată într-o relație lipsită de sex.

  5. ana

    inainte sa te consumi si sa depui eforturi pentru ceva ce pare doar o casatorie de convenienta, presupun ca, nefiind inca un copil in schema, te-a ales pentru ca esti probabil un trofeu sau i-ai oferit un mare avantaj.

    Faptul ca inainte de casatorie te-a cucerit prin romantism ma face sa cred ca e un caz de narcisism, unde exista trei faze, idealizarea, apoi devaluarea, apoi abandon total (mai sunt si incercari de recucerire). Probabil te apropii de faza de devaluare. Citeste te rog despre mecanismul de actiune al acestui gen de oameni (o sursa buna e Quora, unde multi oameni isi spun povestea).

    Poate nu e chiar asta, poate doar copiaza inconstient un model similar din familie si din alte familii, poate functioneaza sa il intrebi de la obraz, cand e bine dispus, pe ton calm, neacuzator „de ce oare erai asa romantic inainte si acum abia daca ma vezi”?

    • Dia

      In multe și nenumărate casnicii , cred ca de secole, se întâmpla ceea ce ai descris , inclusiv in a mea 🙁
      Deseori m-am gândit dacă nu cumva nevoia aceasta de afecțiune (și modul in care noi ne-o dorim) este alimentata de “filmele americane” , de o imaginea idealistica din exterior dar nerealizabilă prin natura interioara a bărbatului (vânator la origine, provider de surse de viața , care are nevoie mai mult sa fie el cu el și cu alți “vânători”). Ce ne facem însă , ca oricât am încerca sa înțelegem logic , sufletul nostru cere și atentia despre care vorbeai!? Eu încă încerc sa înțeleg ce lectie am de invatat din aceasta conflict interior (intre ce îmi doresc din relație și ce primesc) și probabil ca in acești 20 ani de căsnicie m-au ajutat cărțile lui S.Lazarev care vorbeste deseori despre atașamentul din relații și ordinea prioritatilor pe care ar trebui sa le avem in viața . Eu, când nu mai pot , aplic o tehnica : Hoponopono (spun cu sfințenie timp de 3-5 min de 2 ori/zi, vestitele fraze , vizualizând-ul mental pe el, și țin mâna in dreptul inimii ca sa ma ajute sa aduc acel sentiment de iertare și iubire , mai prezent). De obicei după 1 sapt de “zicere” face minuni .
      Cere Universului sa afli răspunsul la întrebarea care te frământă și îl vei afla ! Fără sa te cunosc , îți trimit o îmbrățișare 🙂

    • R.

      Asa este legat de “trofeu”. Am citit despre cele 3 etape, regasesc tipare. Abuz poate e mult spus, cel putin nu constient. Iti multumesc pentru raspuns.

      Legat de ultima intrebare, pe care am pus-o, de obicei replica e cu gluma sau cel mai serios e “nu stiu”, “aveam mult de lucru”, “se duc fluturasii dupa”.

  6. Nicoleta

    Parcă ai descris familia mea acum câțiva ani… După apariția celui mic, viața noastră s-a schimbat mult! Așa se face că după 12 ani de când suntem împreună parcă încep să îl cunosc și să îl iubesc mai mult…Un om introvertit era soțul meu ,nu știai dacă e in casă , era în lumea lui , căuta mai mereu compania prietenilor decât să fim doar noi…

    • R.

      Tocmai de aceea nu sunt gata pentru copil. Mi-e teama ca ne-ar dezbina mai tare si m-as ineca in grija pentru copil, mi-as trage de acolo, in mod nesanatos, fericirea.

  7. Cristina

    Am inteles ca s-a schimbat imediat dupa ce v-ati casatorit. Te-ai intrebat de ce?
    Nu reusesc sa inteleg atitudinea multor sotii, care accepta “libertatea” acordata si se bucura de ea fara sa realizeze ce pierd. Candva eram invidioasa pe amicele mele care ieseau “ca fetele” oricand doreau! Acum eu inca am o familie, ele nu!
    Imi este greu sa sintetizez ceea ce gandesc in cateva randuri! Putina mandrie si respect de sine, trebuie sa ai! Daca el nu te respecta, fa-o tu!

    • Talida

      Of. „Libertatea acordată” de soții noștri? Pentru că după ce ne căsătorim ei decid care ne sunt drepturile și libertățile acordate? Îmi pare rău că nu ai fost liberă să te bucuri de timpul tău așa cum ți-ai fi dorit, dar cred ca asta nu este nici pe departe cheia succesului în alte căsnicii. Ce nu realizează că pierd soțiile care se bucură de libertatea acordată? Ca să înțelegem care-i lecția.

  8. Alexandra

    Draga mea, parca povestești 1 la 1 situația mea. Si eu cersesc macar o ora pe săptămână doar pentru noi doi și în definitiv ma aleg cu o ora pe lună, dar zic mersi si pentru aia, ca macar aia e plina de comunicare, chiar daca e rar. Cersesc o privire, o îmbrățișare. Avem doi copii, două fetițe de 6 și 10 ani. Pentru ele e tatăl ideal la propriu, el e „gospodina ” în casă, eu nu fac „decat” sa fac curat și să stau cu copiii, în rest el face totul, inclusiv dus si adus de la școală . ( soțul meu e neamț și stăm în Germania. Am pus mulți ani la rând toate lucrurile astea pe seama diferenței de mentalitate dintre români și nemți dar se pare ca problema e mai complexă) . Eu am învățat ca și tine cu ajutorul terapiei sa „supraviețuiesc ” și să am grijă de mine. Din când în când îi atrag atenția la rece și fără reproșuri ca ne înstrăinăm și ca o sa fie greu peste ani sa ne apropiem , și atunci mai face efortul sa isi faca timp și e ok. O dată pe an avem un weekend când plecăm amândoi undeva și mai imi încarc bateriile pentru încă un an. Pe scurt, am gasit un ritm cât de cât eu încerc să îl înțeleg că face destule în casă și pentru jobul lui (lucrează independent în IT) și să mă împac cu ideea ca el clar nu are nevoie de apropiere emoțională desi ma iubeste în felul lui. Si sper ca cu timpul o sa fie mai bine daca nu depun armele și încerc în continuare să mă apropii de el. O prietenă mi-a dat un sfat care mi se pare foarte înțelept, sa modific ce pot eu modifica, sa fac un efort și să port ca și cum el se uita la mine ca la cea mai fenomenală femeie de pe lume. Sa nu mai cersesc. Si când o să mă port asa, o sa ma vada și el așa. Sunt încă la început cu pusul în practică….:) (scuze ca am scris atât)

    • Petrica Daraba

      Se știe clar că :
      bărbatul oferă afecțiune pentru sex
      femeia oferă sex pentru afecțiune

      Așa ca bărbatul ” a învățat ” la nivel INCONȘTIENT și încearcă să facă un efort IMENS pentru el și depune TOATE eforturile” să o cucerească ” să devină prada lui , apoi el REVINE la starea lui NATURALĂ, deoarece acum este a mea nu mai trebuie să muncesc, adică să menținem vie flacăra pasiuni..

      Perioada de îndrăgostire este cea care ne derutează, deoarece acolo este un joc al hormonilor, unde Mama Natura ne susține pentru a perpetua specia…

      După ce dispare acest ” suport ” ne trezim cu ce am construit în acest timp pe plan emoțional, adică mai nimic și îți pui întrebarea ”
      unde este persoana de care m-am îndrăgostit?
      Nu mai este cea dinainte..
      Unde sunt momentele acelea când totul era lapte și miere?
      Unde au dispărut ?

      Ce mai rămâne cât de cât este sexul , care pentru bărbat este tot conectare dar la nivel fizic dar nu reușește să urce la nivel emoțional unde îl aștepta femeia..

      Aici e frustarea unei femei, că bărbatul primește sex dar UITĂ să livreze iubire..

      Cum se simte o femeie când bărbatul după ce și-a terminat treaba se întoarce pe partea cealaltă, nici mai mult nici mai puțin decât FOLOSITĂ iar mai pe șleau un obiect sexual…

      MĂCAR un strâns în brațe , o apreciere „oau ai fost minunată ” , măcar un mângâiat, un privit în ochi, stat cu ea
      un sfert de ora…( nu pe telefon lângă ea ) , iar fi de ajuns…

      Cuvinte de iubire sau altceva ce să mai discutăm , pentru unele persoane este, cum e pentru mine limba chineză, și pe de o parte e de înțeles dacă tu nu ai auzit un ‘te iubesc ‘ in copilarie , de unde să-ți vină aceste cuvinte acum….

      Deci da este o problemă când cineva este mereu pe plus * cu sacii in căruță ” și cineva este mai mereu pe minus, nu prea este echitabil , amândoi merită să fie împliniți în relație.

      Poate ajută și postarea:

      https://www.facebook.com/121467313053745/posts/433934095140397/

    • R.

      Da, in terapie ma echilibrez si imi recapat puterea. Fiind mai stapana pe emotiile si sentimentele mele, probabil in timp, va fi cum zici tu. Iti multumesc asa de mult pentru ca ai impartasit experienta ta, I feel you!

    • R.

      Ce mangaietoare perspectiva unui barbat, multumesc, Petrica!

  9. Andreea

    Traim intr o lume in care lucrurile stricate se arunca, nu se mai repara(aici incadram relatii, casnicii, prietenii).daca in 6 ani nu s a schimbat nimic, daca tu incerci si el nu, daca tu vrei si el nu, da i un ultimatul, macar sa vezi ca incearca, ca face un efort sa depaseasca anumite lucruri ce nu l lasa sa se apropie de tine.dar nu poti incerca la nesfarsit iar cel de langa tinw deloc, pur si simplu vei fi nefericita mereu. Si nu cred ca meriti asta..
    Nu e usor sa fii intr o relatie, sau intr o casnicie, unde mai pui si copii si viata nebuna de azi, dar pt ca ele ea reziste, pt ca amandoi sa fiti impliniti si fericiti trebuie sa lupte ambele persoane. Cand una oboseste, cealalta o ridica, dar nu se poate ca doar una sa o ridice mereu pe cealalta

  10. Dima Adriana

    Daca aștepți răspunsul că timpul vindecă,in cazul acesta timpul devine un inamic șiai puternic!
    Ceva l-am schimbat , află! El este ok așa? Sexul ce loc ocupă pentru el, pentru voi?Mai exista, dorință? Vorbește cu el deschis,descrie tot ce simți,scoate de la el ce simte el și dacă răspunsul nu te mulțumește , plecă!
    Pleacă acum când nu există un copil la mijloc, pentru care să te simți responsabilă.Venirea pe lume a unui bebe duce cuplul in punctul in care te afli acum,cel puțin în prima perioadă,iar daca dragostea nu este prezenta cu adevărat,iar partenerii nu lupta pentru relație,de multe ori se ajunge la divorț!Iar divorțul cu un copil mic este groaznic de dus! Nu merită să te chinui sincer!

  11. Adriana

    Daca aștepți răspunsul că timpul vindecă,in cazul acesta timpul devine un inamic șiai puternic!
    Ceva l-am schimbat , află! El este ok așa? Sexul ce loc ocupă pentru el, pentru voi?Mai exista, dorință? Vorbește cu el deschis,descrie tot ce simți,scoate de la el ce simte el și dacă răspunsul nu te mulțumește , plecă!
    Pleacă acum când nu există un copil la mijloc, pentru care să te simți responsabilă.Venirea pe lume a unui bebe duce cuplul in punctul in care te afli acum,cel puțin în prima perioadă,iar daca dragostea nu este prezenta cu adevărat,iar partenerii nu lupta pentru relație,de multe ori se ajunge la divorț!Iar divorțul cu un copil mic este groaznic de dus! Nu merită să te chinui sincer!

  12. Vera

    Mă regăsesc destul de mult în ceea ce ai scris, numai că eu am „reușit” să-l iau cu mine la terapie. Contează enorm să-și dorească și el să fiți bine, singură nu văd cum ai putea rezolva. Un copil nu „ajută” o relație care nu funcționează, dimpotrivă, deci sfatul meu e să nu încerci varianta aceasta. Așa cum ai descris situația, eu am înțeles că ești deja singură, restul sunt detalii organizatorice. Ai scris frumos, ai un nivel de profunzime și de înțelegere care cred că sunt mult peste ceea ce poate să-ți ofere el.

    • R.

      Vera, iti multumesc mult pentru toate cuvintele tale🤗

  13. MaraMura

    Poate ar fi util un exercitiu: te vezi in relatia asta si peste 10 ani+2 copii? Te vezi crescand singura 2 copii, cu tot ce implica asta? Si daca citesti blogul stii la ce trebuie sa te astepti, nu intru in amanunte 🙂
    M-am intrebat adesea de unde dorinta asta a femeilor de a-l repara, a-l educa pe partener…No judging, been there, done that…
    De ce dorim sa schimbam fundamental pe cel de care nu demult ne-am indragostit? Cum se schimba oamenii asa la 180 de grade? Si de ce nu vrem sa renuntam cu niciun chip la o relatie toxica? De ce insistam sa jucam rol de mame in loc de iubite/sotii???
    E mai mare teama de necunoscut decat rutina aia nefericita, din pacate…
    Dar oare singuratatea oficiala la 30 de ani (+/-) e mai rea decat singuratatea neoficiala in 2?
    Teama e cea care ne tine pe loc, dar ea e, de fapt, doar o inchipuire. Singurul lucru palpabil e prezentul.
    Daca nu esti fericita schimba ceva. Daca el nu vrea/nu poate si tu tot nefericita esti, cu toata terapia, schimba-l pe tatal copiilor tai. Tu meriti un sot, copiii tai merita un tata prezent.
    Imagineaza-ti viata ta fara teama. Atat te rog.

  14. niko

    ”Cum „topim” inimile de gheață, atitudinile de „soldat”? Cum dărâmăm ziduri de protecție și cum luptăm cu mecanisme de apărare? În căsnicie. Cu partenerii de viață de lângă noi. ”

    E foarte in regula ca ai inceput sa cauti raspunsuri dar din ce ai descris voi doi nu mai sunteti practic parteneri de viata .
    NU ai cum sa faci tu pasii pe care EL trebuie sa ii faca. Este o alegere iar daca el nu alege sa isi indrepte atentia, timpul si resursele interioare catre relatia voastra, catre tine….nu ai cum sa ”fortezi” si nici cum sa ”topesti inimi” . NIci nu stiu de ce ai vrea….pentru ca mi se pare ca plecati din posturi diferite si inegale. De ce trebuie ca Tu sa ”topesti” ceva ce ar trebui sa functioneze?
    Daca un om este deconectat de la inima sa si de la ce isi doreste el-nu este problema ta ca partener sa il ”repari” , poti cel mult sa ii arati cu blandete acest adevar si sa il lasi pe el sa faca toata munca necesara, pentru ca da, este o munca imensa sa ;;te cauti ”
    Nu poti forta pe nimeni sa faca nimic-toti avem liber arbitru-iar daca pentru el altele sunt prioritatile iar tu si relatia cu tine nu reprezinta o prioritate….cu toate eforturile tale , admirabile dealtfel…..tot nu vei putea schimba nimic si te vei frustra si iti vei pierde timpul intr-o relatie care te nefericeste.
    Trebuie dorinta comuna spre o directie comuna- trebuie ca si el sa simta ca isi doreste aceste schimbari, sa le caute….sa caute raspunsuri cum si tu o faci.
    MI se pare ca sunteti la momente diferite in viata cu dorinte complet diferite.
    El probabil isi doreste cariera, iar tu iti doresti evolutia personala, apropiere, conexiune….si cauti asta cu el. Dar nu e suficient. Trebuie sa va intalniti la mijloc-iar faptul ca el nu isi doreste asta….este alegerea lui.
    Eu as discuta cu el din perspectiva aceasta-ca daca nu isi doreste sa faca aceste demersuri concrete si sa creeze apropiere cu tine, inseamna ca alege sa ramaneti in situatia actuala-cu care tu nu esti fericita.
    Si din nou-asta inseamna ca cunoscand datele problemei si consecintele totodata, el iata ca alege sa nu faca nimic Sa stii ca si asta e un raspuns si si a nu face nimic este o decizie.
    Si el este la fel de responsabil pentru relatia voastra cum esti si tu. Iti inteleg dorinta de a continua impreuna, da a ‘repara”, de a suplini cand el nu poate si unde simti ca nu poate dar exista totodata si nevoia de acceptare a lucrurilor asa cum sunt, de a intelege ca poate el nu are aceleasi dorinte si nevoi si poate nici nu isi doreste sa iti cunoasca/implineasca aceste asteptari dar de fapt din ce ai scris tu acolo el nu prea se cunoaste nici pe sine….

    ” Și nu cred că cer mult. Un gram de atenție și o îmbrățișare mi se pare oricum mult prea puțin față de cât e nevoie într-o relație să reziste. Dar nici din inerție nu mai putem merge. Nu ajungem nicăieri. ‘
    Din pacate cred ca tocmai acolo e o parte din problema si anume faptul ca nici tu poate nu crezi ca meriti mai mult si te chinui in felul acesta intr-o relatie cu un om care are o atitudine rece, te tine la distanta si iti provoaca aceste dureri emotionale si tu te chinui sa ii demonstrezi ca meriti, ca meriti mai mult ……
    Evident ca meriti atentie si toate celelalte lucruri firesti intr-o relatie dar nu mai incerca sa ii demonstrezi lui asta, opreste-te din a incerca sa il convingi sa iti ofere mai mult .
    NU trebuie sa justifici incapacitatea lui de a se implica emotional-nu il ajuti asa. Da, te-a ajutat sa intelegi de ce face asta, dar asta nu inseamna ca trebuie sa accepti problemele sale ca pe un dat si sa iti traiesti viata in umbra problemelor lui emotionale si a ranilor trecului lui.
    Se va lovi de aceste aspecte in toata viata sa, in toate relatiile, nu doar cele de cuplu.
    Pentru ca atunci cand avem o problema de genul acesta, ea devine sistemica si ne influenteaza in toate ariile/aspectele de viata-profesionala, personala, samd.
    SA nu crezi ca aceste aspecte nu se vor reflecta chiar si in decizile profesionale sau in felul in care el isi va creste/educa copiii sau alte aspecte importante-sa vezi atunci ce te va durea…..Cand va face asta cu copiii…..
    Din moment ce tu ai spus ca el refuza terapia, mie imi este foarte clar ca nu isi recunoaste aceste probleme, ori cand nu recunosti ca ai o problema….esti foarte departe de a gasi solutii sau de a accepta solutiile din partea celorlati.

    Mie mi se pare vital sa nu ne mintim …in special pe noi insine. Mi se pare important sa realizam cand suntem intr-un impas si cu cat recunoastem mai repede o situatie si consecintele care apar din ea….cu atat vom cauta mai gasi solutii sa iesim din ea si ne vom reveni mai repede.
    Cred ca o discutie foarte sincera intai cu sotul si apoi cu tine insati este foarte necesara.
    Si gandeste-te daca poti sa traiesti o viata intreaga asa-refuzandu-ti si negandu-ti aspecte/dorinte pe care poate cu altcineva nici nu ar trebui sa le negociezi, poate ar veni normal, firesc.
    Exista astfel de relatii, in care totul este greu si pentru toate aspectele simti ca efectiv trebuie sa lupti. Mai sunt insa si relatii firesti, care curg si care pur si simplu nu te consuma .
    Iti Inteleg durerea care vine cu o astfel de intelegere a unei situatii si cu acceptarea unui astfel de decizii grele dar nu ai cum sa iti doresti relatia aceasta pentru amandoi, dar sa fi singura care lupta pentru ea.

    • R.

      Niko, terapie curata mesajul tau. Profund si realist. Iti sunt recunoscatoare pentru abordarea ta sincer, si blanda in acelasi timp. Multumesc mult!

  15. Nicio relatie nu e perfecta, noi suntem de 20 de ani impreuna si sunt momente cand imi vine sa-l strang de gat 😀 Dar sunt rare si e implicat. Uneori prea implicat, de ma scoate din minti. In cazul tau nu stiu daca se mai poate vorbi despre o relatie. Si daca mai merita sa mergi inainte. Daca nu sunt si copii implicati in discutie, poate ar trebui sa pornesti pe drumul tau. Asa cum scria si Ana, ceva nu e OK in ceea ce priveste modul in care EL vede casatoria voastra, inteleg sa fie distras, inteleg sa te mai si harai cu el, dar nu inteleg lipsa asta a lui de implicare.

  16. Rosu Aprins

    Ceea ce o sa zic acum este exact ceea ce i-as spune fetei mele daca as avea una si ar povesti ce povesti tu.

    Engleza exprima mai bine ceea ce vreau sa spun: he is not that into you (pura nepotrivire) si/sau are pe altcineva.

    Ma bucur ca tu ai grija de tine prin a merge la terapie insa nu cred ca terapia ajuta in acest caz. Nu este vorba de nestiut sa se eprime, etc… ci pur simplu este indisponibil emotional pentru tine.

    Poti alege sa petreci zeci de ani sperand sa ii schimbi atitudinea fata de tine si sa te sacrifici pana sa renunti la tine ca doar doar va realiza ca esti in acea casa sau poti alege sa iti vezi de viata ta si sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca sau sa fii doar tu cu tine. Nici un terapeut din lume nu poate face asta pentru tine. Curajul de a-ti trai propria viata fara a renunta la tine si fara a te pune pe tine mereu intr-un colt depinde doar de tine daca se materializeaza sau nu.

    Stiu ca doare ceea ce zic dar cu cat accepti si mergi mai departe mai repede, cu atat mai sanatos pentru tine.

    Si nu, un copil sau mai multi nu vor rezolva problema; din contra, ii vei condamna la o viata aiurea si pe ei.

    Nu are nimic de-a face cu educatia lui emotionala ci cu randomitatea faptului ca nu va potriviti.

    Cum imi permit sa astern toate aceste ganduri? Pentru ca am fost in situatia ta. Si tot ceea ce regretam la un moment dat (acum nici macar atat) a fost ca nu am iesit din acea relatie mai devreme. Pentru mine viata mea a inceput cu adevarat cand am iesit din acea relatie.

    Iti doresc sa gasesti curajul…sa iti pese cu adevarat de tine. Meriti o viata faina! Acorda-ti sansa sa o ai.

    • Si eu tind sa cred ca are pe altcineva.

    • Ade

      Si eu cred ca poate fi vorba de o alta persoana cu care are o relatie. Poate fi chiar o colega de serviciu, poate chiar casatorita. Am experimentat asta si a fost foarte dureros. O singura prietena a avut curajul sa imi spuna ca el are pe altcineva dupa ce ii povestisem ca traiesc o viata asa cum ai descris tu ca ti se intampla. In cazul meu nu a dorit terapie tocmai pentru a nu se da de gol si pentru ca de fapt nu dorea sa dea explicatii. Ii era comoda situatia. Cand am aflat, intamplator, a ramas la fel de rece si nu a parut deloc jenat. Problema a fost ca eu statusem prea mult in acea situatie si imi facusem rau si emotional si mi se degradase si sanatatea.
      Gandeste-te bine si ai grija de tine!

    • Turcoaz Deschis

      Mi-as dori sa pot sa nu fiu de acord cu tine, Roșu Aprins, dar din păcate și eu sunt de aceeași părere. Când bărbații devin distanți e la îndemâna sa dam vina pe tipuri de atașament, pe educație alea alea, dar realitatea e ca și-au pierdut interesul din cine știe ce motiv (de obicei motivul este o alta persoana in ecuație) și nu mai ai tu ce sa faci ca femeie. Eu am trăit versiunea light, cu un prieten și o relație la distanță, deci a fost simplu, dar am remarcat in viața multor prietene, când veneau sa îmi spună ca soțul e cumva distant și mai ales dacă nu mai vrea sa facă sex, era întotdeauna din cauza unei terțe persoane.

      Nu vreau sa te necăjesc, vreau sa îți deschid ochii pentru ca și mie a fost nevoie sa mi-i deschidă alții (n-ar face el așa ceva!) și măcar curma-ți suferința și mergi pe drumul tău, vei întâlni o persoana care sa se comporte cu tine așa cum meriți.

      Multe îmbrățișări <3

    • Camelia

      Suna dureros și îmi cer scuze în avans dacă te supăra observația mea, dar mie mi se pare lipsa de interes, nu doar lipsa expresiei iubirii. Însă, tu ești cu el și știi mai bine. Eu as recomanda cărțile dr. Gottman despre cuplu. Uite ce impact a avut în viață unui cuplu lecturasialtepasiuni.wordpress.com

  17. Ionescu Corina

    Ma bucur ca nu ai renuntat la sotul tau. Asta pare cel mai la-ndemana de facut, insa nu e cel mai benefic. Va recomand cartea „Cele 5 limbaje ale iubirii” a lui Gary Chapman, sa o cititi amandoi si apoi intr-un efort empatic si asertiv sa discuti deschis cu el despre nevoile voastre, dupa ce vi le identificati fiecare. Terapia ar ajuta f mult, daca ar accepta, insa poate incepi cu putina rugaciune personala pentru sotul tau, pentru casnicia voastra si usor, usor se va deschide si va accepta sa faca un pas catre tine, catre voi.
    Asa am inceput si eu, la indemnul psihoterapeutei mele. Si a functionat! Eu mai ascult materialele de podcast ale lui Paul Olteanu de pe mindarchitect.ro de unde am inteles multe alte lucruri si ii mai povestesc si sotului in timpul in care apucam sa dezbatem diverse.
    Iti doresc sa nu renunti la voi, sa fii perseverenta si sunt sigura ca toata energia si nervii investiti acum vor fi meritat!

    • R.

      Am citit cartea. Ne-am facut testul impreuna acum vreo 2 ani, stim fiecare ce “limba” vorbeste. Doar ca nu se intampla. La mine e timpul, cel mai mult, timpul impreuna si afectiunea. Si tot aici e cea mai mare durere.
      Sunt o persoana care are o relatie cu Dumnezeu, sunt crestina, si totusi nici rugaciune nu am mai putut in ultimul timp. Am incercat cu mesajele lui Elizabeth Elliot despre acceptare si recunostinta (“Suffering is not for nothing”, “Fii linistit, suflete””). Asa ca inteleg mesajul tau, abordarea si iti apreciez compasiunea! Cu multumiri!🤗

  18. Daria

    Și eu sunt într-o situație asemănătoare, dar cu date de intrare mult mai complicate. Am un copil dinaintea căsătoriei (avea 3 ani când eu și soțul am devenit un cuplu). Ne-am căsătorit după 3 ani de relație la distanță, moment după care ne-am mutat împreună. Am locuit cu părinții mei încă 5 ani și jumătate, perioadă în care a venit pe lume fiul nostru. Ne-am cumpărat un apartament prun credit bancar și ne-am mutat împreună cu cei 2 băieți „acasă la noi”. Am pus ghilimele pentru ca după mai bine de 2 ani aici, încă nu mă simt ca acasă. Acum avem și o fetiță de 2 luni și poate vorbește depresia post natală în locul meu, însă majoritatea problemelor le avem dinainte. În primul rând, comunicarea dintre noi e deficitară spre inexistentă. De fiecare dată când încerc să îi zic ceva ce mă deranjează sfârșim prin a ne certa fără a găsi o soluție. Noi dormim separat de aproape un an, iar intimitatea între noi e la nivelul misiune imposibilă. Oricum el preferă televizorul și telefonul în detrimentul nostru, al familiei. Se mai ocupă de copiii noștri, dar în fața televizorului de cele mai multe ori. Cu fiul meu în schimb, nu comunică deloc. De multe ori nici nu știe dacă e acasă. Fiul meu fiind orfan, îl are doar pe el ca tată, deși nu cred că l-a văzut vreodată așa. Apoi mai este diferența de pregătire profesională. În timp ce eu am masterat și am muncit doar în domeniul meu, el nu are nici studiile medii finalizate. El se simte inferior de multe ori, deși eu nu i-am reproșat niciodată acest aspect. El lucrează independent, având un PFA. A întâmpinat multe dificultăți și deși îmi cerea ajutorul, când vedea ce calcule complicate fac, nu îmi lua în considerare rezolvarea. Din acest motiv am încetat să îmi ofer ajutorul. Iar din aceste probleme rezultă a treia problemă mare: banii. Majoritatea cheltuielilor lunare le acopăr eu, creditul bancar fiind plătit doar de mine. Dacă nu îi spun să plătească ceva, el nu o face. Presupune că e datoria mea să mă descurc cu toate. Am avut luni în care nu a plătit nimic. Iar mie îmi e deja greu creșterea celor 3 copiii, treburile casnice, școala postuniversitara (mă reorientez în carieră pentru a avea mai mult timp pentru copii) și administrarea cheltuielilor. De cele mai multe ori mă simt copleșită. Iar soțul pare să trăiască în altă lume. Lucrează de dimineața până seara, iar rezultatele nu se prea văd. Iubește mult copiii noștri și ăsta e aproape unicul motiv pentru care încă merg înainte cu el, dar e tare greu să fiu singură în căsnicie.

    • Jual

      Daria, imi pare rau pentru situatia ta si mi se rupe sufletul pentru baietelul care, din pacate, nu e iubit de sotul tau. Cind va fi mai mare si va intelege mai mult, va va fi greu tuturor. Mult curaj va doresc!

    • R.

      Daria, nici nu îmi pot imagina amploarea emoțiilor tale.
      Știu cât de greu e la mine, d-apăi să mai fie și copii la mijloc sau alte probleme financiare.
      Cu toate acestea, îți mulțumesc pentru curajul cu care ai scris. Deschiderea ta inspiră și pe alții, se pare.

    • Diana

      Daria, Ai mai trecut prin asta si cel mai bine acum ar fi sa ai cat de multa grija poti de tine insati si de copii. Esti o persoana puternica, fara indoiala, dar odihneste te cand poti si ai grija de ai tai prichindei. Cei mici simt tot, nu au nevoie de cuvinte. Este important, mai ales pentru cea micuta sa simta conexiunea cu tine fara interferente.

      Te imbratisez si numai bine!

    • Andreea R.

      Draga mea, eu cred că tu ai 4 copii, dintre care unul adolescent deprimat și cu frustrarea unui om matur care se simte inferior tuturor… Și cu depresia ta post partum… Trebuie să fie tare greu sa duci tot în spate! Odihnește-te puțin, mai lasă nefăcute câte unele, și când prinzi mai multe puteri și mai crește un pic fata, poate începi să te gândești daca nu cumva ți-ar fi și v-ar fi mai ușor separat… Te îmbrățișez.

  19. Ana

    In realitate, nimic nu se va schimba. Tu vei pierde timp pretios, traim o singura data. Pierzi in viata asta ocazia de a fi iubita si apreciata, de a fi importanta pentru un barbat. Pleaca! Nu il poti repara, ar trebui ani grei de terapie, suferinta pe care el nu e dispus sa o indure. Sa ajungi la el este mereu un joc complicat, consumator de resurse emotionale. In cativa ani vei fi la fel de secata, fara nimic in plus. Pleaca, draga mea. E cea mai buna solutie, sa te salvezi.

  20. Mariamia

    Bună dimineața , eu m-am oprit la informația că așteptăm un gram de atenție și o îmbrățișare.Ma văd pe mine ,in urmă cu câțiva ani când am întâlnit o comunitate de femei care mi-au deschis ochii în legătură cu atașamentele noastre față de soț,obiecte, absolut tot ce ne oprește în loc.Solutia pentru atașamente a fost sa fac lucruri care îmi fac plăcere fără să implice partenerul de viață, ușor , ușor lucrurile s-au schimbat în așa fel încât am găsit echilibrul in familie.Pentru a evita sa cerșești iubirea soluția a fost sa ofer oricând am ocazia , pe stradă,la servici, și nu contează cui ,iubire prin multitudinea de posibilități: o vorbă dulce, o îmbrățișare, un zâmbet orice îl poate face fericit pe cel de langa tine. Oferind iubire, universul îți va trimite iubire,iar orice problemă, grijă as avea mă las in grija lui Dumnezeu .Va îmbrățișez și va iubesc !

    • Delia

      Ce frumos ai spus!

    • Diana

      Asta cu lasatul in grija lui Dumnezeu este pura amageala sau ignoranta. Esti in grija ta, faci cu mainile si cu mintea ta. Icoanele, duhurile si puterile ceresti isi au locul lor, in carti.

  21. Carja Alina Ramona

    Bună, îmi suna atât de familiale toate lucrurile pe care le scrii, tot din cauza copilăriei defectuoase chiar și când e fizic prezent, psihic parca nu e

  22. Am trăit așa ceva. Am tras de căsnicie cât am putut, după 8 ani de căsătorie Am devenit părinți, relația s-a înrăutățit, el avea mereu câte o iubită și ceva mai bun și mai important pentru el de făcut, am ajuns să cântăresc 39 de kg, la 1,60 m înălțime, așa că am făcut ce era mai bine pentru copil, un băiețel de 2 ani și 3 luni. Am plecat la părinții mei. Am fost copleșită de regrete vreo 2 luni, apoi cu ajutorul celor care ne iubeau cu adevărat am reușit să trec peste divorț și am realizat că ne era mult mai bine pentru mine și copil. După aproape 3 ani am cunoscut un om deosebit care știe să ne prețuiască și să fie acolo lângă noi mereu. Am încă un băiețel din a doua căsătorie și actualul soț este mândru că ne are pe toți trei.Nu este totul roz dar e o mare diferență, nu m – aș întoarce înapoi. Lângă actualul soț pot să fiu eu așa cum sunt, cu greșeli, cu tristeți, zile mai bune,.mai puțin bune și putem discuta orice foarte deschis. Îi este foarte bine și băiatului mai mare și asta pentru mine contează enorm.

  23. Casiana

    Sfatul meu, poate suna dur, dar as spune sa iei serios in considerare divortul. Eu mult timp am crezut ca sunt eu cumva defecta pt ca simt nevoia asta de apropiere, afectiune, deschidere si ca ar trebui sa ma multumesc cu ce si cat e pt ca …toti au cate ceva, casa avem, bani avem, ne am casatorit, gata cu giugiuleala si cu alintatura, suntem oameni mari nu?
    Dupa 12 ani de relatie, tot 6 de casatorie si 3 de parinteala, relatia atarna de un fir de ata, suntem cei mai straini si din pacate, copilul are si va avea de suferit in urma lipsei afective a tatalui.
    Asa ca, batalia e lunga si grea desi miza e mare, insa poate sunt sanse catre ceva mai bun decat un coleg de apartament, mai ales ca nu aveti copii si alte fire care „inlantuie” o casnicie (rate comune de ex), e mult mai usor. Cu timpul eu cred ca aceasta problema se adanceste si daca el nu vrea sa se deschida in terapie, e …cam degeaba lupta ta.

  24. Cristian

    Și eu m-am purtat așa, fără să-mi dau seama că era rău. Privindu-mi iubita ca pe un partener, așa cum era în mintea mea, nu auzeam nevoia ei de afecțiune și atașament. Mi se părea că mi se cuvine și mâ jucam cu gândurile. Acum regret enorm.

  25. Gabri

    Am trecut (și poate încă mai trec) prin ceva similar. El: depresie, semne de narcisism, bipolar tip II. Eu: eroina care voia să-l salveze. Din fericire, face terapie cu tot sufletul. Și chestia asta schimbă situația foarte mult.
    Dacă partenerul refuză comunicarea sau orice formă de ajutor (în direcția îmbunătățirii relației de cuplu și nu numai), aș începe să mă gândesc mai mult la sănătatea mea mentală și aș încerca să elimin fantezii de genul „ce ar fi putut fi dacă…”. Îmi doresc să cred că aș avea putere să pun piciorul în prag. Mai ales după mulți ani de încercări… Întrebările pe care mi le-aș pune: sunt fericită? Este și el un motiv de fericire în viața mea? Dar el e fericit? Prezenta mea îi aduce bucurie? Și mai drastic… eforturile mele îi aduc bucurie sau îl chinuie și mai mult?
    Știu, e greu și ne doare sufletul…

    • Cris

      Pfffff…… Ma aflu în aceași situație, simt ca am făcut tot ce am putut sa „ii deschid ochii” dar toate episoadele de schimbare au fost temporare. Nu știu de ce noi femeile credem ca avem super puteri sau e de datoria noastră sa muncim pt doi…. Da de datoria noastră sa incercam dar dacă nu sunt rezultate ca în orice alta situație trebuie sa rezolvam situația indiferent de rezultat. De obicei ezitam sa luam o decizie radicala, ne întrebam dacă puteam face mai mult…. Da, puteam dar de ce sa ne irosim viata ca poate într-o zi va înțelege? Dacă înțelege și cooperează, își asuma și muncește la relație merita efortul dacă nu, este f important sa decidem ce e mai important pt noi. Un copil este ca un joc de noroc, nu zic ca nu poate echilibra o relație dar este și riscul sa nu ajute absolut deloc si ce facem după? Ne simțim vinovate și pt asta și apoi rămânem în relație ca am făcut și un copil? La noi tocmai asta cred ca a schimbat tot, de când a venit copilul a prins o siguranță că nimic rău nu se mai poate întâmpla și acum poate face totul cu mai mult curaj decât înainte…. Vine, pleacă , face ce vrea, când vrea, dacă are chef, timp sau stare…. Mai rău că acum este de fata și copilul și vede relația proasta dintre noi și mai rău ca, copilul nu vede nimic neobișnuit în asta, ar crede ca ceva este în neregula când ar vedea alți părinți care se iubesc, se apreciază și comunica iar asta pe termen lung nu este ok. Din fericire pt mine eu am luat decizia separării și în scurt timp lucrurile se vor schimba și nu am nicio teama de a o lua de la capăt. Îți doresc mult curaj și sa te bazezi doar pe prezent fără sa îți faci vise cum ar arata viitorul dacă ai mai lupta și el ar face echipa cu tine…. Ceea ce trăiești este singura certitudine care o ai iar pe baza ei trebuiesc luate deciziile , părerea mea. Mult curaj în tot ce faci.

  26. Evangeline

    O casnicie e formata din doi oameni. Vorbeste cu el, spune-i ce simti, ce vrei de la el, de la relatia voastra. Fara acuze, fara plans, fara aratat cu degetul. Ca sa functioneze trebuie implicare din partea amandurora. Daca e dispus sa te asculte, sa se implice, cat de putin la inceput, luptati. Cot la cot. Daca nu, pleaca. Nu te uita nici o clipa inapoi. O sa fie al naibii de greu in amandoua situatiile. O sa aveti/ai de trecut prin multe si peste multe. Dar cea mai importanta esti tu. Meriti tot ce e mai bun. Insa sub nici o forma nu va ganditi ca un copil poate schimba situatia. Copilul trebuie sa vina din dragoste, sa fie primit cu bratele deschise, nu ca o posibila solutie pentru problemele parintilor. Succes! Esti puternica!

    • R.

      Mulțumesc, Evangeline.
      În primii ani, exprimările mele erau numai cu acuze, plâns și arătat cu degetul. Nu știam altfel. Nu putem altfel. Eram încărcată de frustrări. Astăzi, în urma terapiei, sunt mai calmă, mai înțelegătoare, pot comunica altfel.
      Da, așa cred și eu în privința copilului. Va destrăma o relație care nu e unită.
      Puternic este și mesajul tău, îți mulțumesc!

  27. Andra

    Si eu sunt intr-o relatie cu un tip rece si inchis sa spunem. Si incetul cu incetul am observat ca se mai deschide. Dar am adunat atatea frustrari, ca la un moment dat o sa se duca naibii totul (sunt impacata cu asta) si cu o floare ici si colo nu se face primavara, doar sunt si mai dezamagita cand dupa doua zile frumoase iara ma trezesc cu blocul de gheata langa mine concentrat doar pe munca. De 6 ani se poarta asa cu tine, e mult timp. Daca nu vrea sa mearga nici la terapie, nu vad ce ai mai putea face. Eu nu am reusit sa ies din relatia mea, nu am curaj, pentru ca stiu ca ma iubeste si in zilele bune e partenerul ideal. Dar mi-as dori sa am. Ceea ce iti doresc si tie! Cu toate meritam alaturi niste oameni care sa isi poata deschida inima. Viata e scurta si frumoasa si e pacat sa o traiesti singur in doi cand se poate si mai bine de atat – o vad la toti prietenii mei apropiati. Sper sa gasim cu toate curajul in noi si sa facem pasul asta destul de infricosator spre noi insine si spre mai bine.

  28. Andreea

    Eu cred ca are pe altcineva si foloseste munca drept scuza. Nu mai sta sa ceri atentie si afectiune de la el. Meriti mult mai mult de la viata.

  29. Eliza

    Am stat intr-o relatie ca a ta 8 ani si jumatate. Te rog sa citesti pana la final acest comentariu. Pe la 3 ani de relatie am vb cu el, i-am spus ca sunt nefericita, ca lucrurile nu mai pot continua asa si el mi-a zis ca intelege si sa fac ce e bine pentru mine. Practic ma lasa sa plec. Eu fraiera, am ramas cu el, il iubeam si am crezut ca asa trebuie sa fac, sa lupt pentru relatie. Acela trebuia sa fie cel mai mare red flag. Dupa acest episod, m-am mutat cu el in Olanda. Nu regret mutarea deloc, mi-am facut o viata minunata aici.
    In orice caz, dupa ce am continuat o relatie moarta, care invia doar un pic cand avea el chef de sex, dupa ce am mers la terapie, am citit carti de comunicare, am schimbat felul meu de a fi cu el, nu l-am mai cicalit, am ajuns sa fiu mai ok cu el dar el tot nu s-a schimbat. Adica, eu am ajuns sa il iubesc asa cum era el, cu indiferenta si raceala lui, sa il admir, sa il consider un om bun, amuzant, pe care ma puteam baza. Dar care nu ma putea iubi cum imi doream eu sa fiu iubita. Asa ca am plecat intr-un final. Cu sufletul rupt, cu multa munca dupa, cu speranta ca poate daca plec isi da seama ca e nevoie sa faca schimbari. Nu si-a dat seama. Il respect in continuare, am vb mult dupa, am analizat ce a mers prost, mi-am lucrat emotiile si am incheiat relatia complet. Viata nu este film. Eu nu il pot face pe el sa simta daca el nu se simte in siguranta cu propria persoana astfel incat sa isi dea voie sa simta.
    Azi, la un an si jumatate de la despartire (fix), eu ma indragostesc de cineva cu care am infinit mai multe in comun, care ma vede frumoasa, ma admira. MA VEDE!!!! Nu mai sunt invizibila pentru fiinta pentru care eu am sentimente. Deseori mi se pare ireal si sunt surprinsa cand ma simt vazuta, pentru ca nu sunt obisnuita. Nu stiu unde o sa mearga ce am acum, dar eu acum ma simt vine, nu mai sunt moarta intr-o relatie la fel de moarta, in care eu incercam sa il „repar” pe el, el nu ma vedea pe mine si nici pe sine. Eu vreau mai mult, merit mai mult, asa ca imi iau ce vreau si ce imi doresc. O sa ii fiu lui recunoscatoare pentru indiferenta lui, mi-a aratat ce vreau de la mine, de la partner si de la relatie. Durerea de acolo mi-a aratat cat de mult vreau altceva de fapt.
    Nu vreau sa iti dau un sfat, dar am vrut sa iti dau experienta mea, poate te ajuta.
    Iti trimit imbratisari, si am credinta ca orice decizie vei lua, ai puterea si resursele sa o gestionezi.

    • Eliza

      As vrea sa adaug aici ca tu ai cerut un sfat pentru cum sa il apropii de tine… el nu este un copil, este un om mare. Este necesar sa vrea sa se apropie. Este responsabil pentru viata lui, iar tu, doar pentru a ta. Nu ii vei putea controla sentimentele sau dorintele, nu este nevoie sa fii tu mai altfel ca el sa te vrea, sa te observe. Lasa-l pe el sa il ia cineva care il poate iubi asa, si mergi si cauta pe cineva care te poate iubi cum vrei tu sa fii iubita. Avem noi tendinta sa credem ca daca avem cerinte rezonabile, poate ce ele vor fi respectate. Dar stii ce? In iubire nu as vrea ca cerintele mele sa includa „putina atentie si putina iubire”. Eu nu vreau putina, nu vreau nici multa, eu vreau cat vreau, si mai ales vreau de la cine vrea sa imi dea. Viata este prea scurta ca sa ma lupt pentru „putin”. Imbratisari!

    • R.

      Eliza, ai descris parcă relația mea! Câte asemănări. Te înțeleg și simt că și tu m-ai înțeles în urma abordării tale și a răspunsului. Îți mulțumesc tare pentru sinceritate și mesajele pline de compasiune și rațiune în același timp.

  30. Michelle

    Dragele mele, vă scriu din perspectiva de terapeut de cuplu si familie.
    (Formare lunga si europeana, pentru ca domeniul asta m’a pasionat si cuplul are o intimitate, o finețe, complexitate si subtilitate a relațiilor care nu poate fi abordata doar cu psihologia/ psihoterapia “clasica.”)

    Nu imi permit să dau cu părerea despre cuplul descris in scrisoare, ci vă spun la modul general.
    Cum ne alegem partenerul si cum construim împreună un spațiu relațional- asta e un fel de Sfântul Graal. Multe femei cred că e responsabilitatea lor, ca si alte chestii menajere, ceea ce duce la o presiune si un stres suplimentare.
    Dragelor, daca nu sunt probleme grave, aveți încredere in voi ca ați ales bine partenerul si dați-va timp sa “tricotati” împreună relația.. chiar daca ea nu va fi perfect simetrica si veți descoperi ca nevoile sunt diferite. Dacă aveți dubii, stabiliți o perioada de timp in care veti incerca sa comunicati diferit, dupa care re-evaluati angajamentul propriu. (Gen “eu cu mine, timp de 5-6 luni las dubiile deoparte și încerc să fiu cât mai prezentă în relație, in “aici și acum”. Văd eu după 6 luni ce și cum se petrece cu mine și cu noi, dacă relaxarea asta ajută la ceva…” si așa mai departe).

    Ce sa facem când partenerul e deconectat de propriile nevoi, asta e greu de spus si va depinde cât de mult îl iubiti si va doriți sa-i ramaneti aproape pe termen mediu/lung.. încercați sa găsiți un moment in care e deschis la o discuție, fără cicăleală, ascultați ce va spune despre el, ce înțelege el din relație, de ce crede el ca terapia de cuplu ar fi sau nu utila. Poate se teme ca-i dus la psiholog ca la sala de judecata si ar vrea sa protejeze cuplul de judecăți dar nu știe cum sa răspundă- cum sa faca. Totuși terapia e ceva neobișnuit în România, cu atât mai puțin pentru un bărbat..

    Desigur, terapia individuală făcută doar de femeie va ajuta. O va ajuta pe ea să fie mai bine, să își vindece unele suferințe vechi- nelegate de soț si pe care soțul oricât ar vrea probabil n’ar știi să le abordeze (chiar și terapeutul= profesionistul poate avea dificultăți, e muncă multă). Terapie o poate ajuta pe ea să aibă așteptări realiste de la el si de la relație. Atenție însă… o implicare foarte mare a oricărei doamnei în terapia și vindecarea proprie, dacă nu e dublată de o atenție la implicarea în relație riscă să agraveze distanța dintre cei doi. Aici e foarte importantă și etica și priceperea terapeutului – care n’ar trebui să facă coaliție contra soțului… auzim multe etichete, si de narcisism si de tipuri de atașament și de traume- toate astea pot fi seducătoare ca explicații dar nu vor schimba nimic, ba chiar pot cristaliza etichete- judecăți- acuzații… feriți-vă de ele si rămâneți mereu curioase:
    “M-a auzit, cum să comunic mai bine? Eu l’am auzit pe el ? El cum comunică ? poate nu vorbeste mult dar face chestii- putem face impreuna, să ne validăm implicarea.. și așa mai departe.. ce mă seduce/ atrage încă la el ? Ce proiecte am avut/ avem impreună? Etc ” (ca intr’o casă, unul pune parchet, altul zugrăveste sau decoreaza, etc… nu e o competitie si toate sunt bune daca se completeaza si merg in acelasi sens).
    Spor la activat curiozitatea, și succes în relații vă doresc.

    • Mirela Glont

      Michelle, faceti mentorat? Am mare nevoie de indrumare. 🙂

  31. Ioana

    Cred ca doar el poate face asta, într-un mod ok pt familia voastră.
    Sigur e ceva sub atitudinea lui rece. Nu stiu daca ai putea tu singura sa faci față la ce iese de acolo.
    Eu cred ca are nevoie de propria terapie dar nu știu cum sa faci un om sa își dea seama de asta. La mine a venit de la mine, degeaba mi-ar fi zis alții ca n-as fi înțeles nimic.
    Iar cu sotul nu am încercat. Si el e mai rece decât as vrea eu dar mergem asa înainte.

  32. Amalia

    intr-adevar cred ca daca pur si simplu dupa casatorie s-a schimbat inseamna undeva e o problema… daca nu ar fi venit in timp si ai fi simtit sa zicem treptat schimbarea.

    Eu sunt undeva diametral opus intr-o relatie de 8 ani cu omul care credeam ca e jumatatea mea si pentru care am lasat totul in urma. si dintr-o data dupa 8 ani in care am facut totul impreuna in care am avut proiecte de viitor si in care nu ne imaginam unul fara celalalt ma anuntat ca nu mai simte nimic pentru mine si ca vrea sa ne despartim. ulterior mi-a marturisit ca a intalnit pe cineva si ca a avut un declic si ca pur si simplu lucrurile intre noi nu mai mergeau (desi n-am resimtit niciodata treaba asta… sau atunci cand simteam ceva in clipa de dupa imi spunea si facea exact ce vroiam sa aud ca sa imi zic ca e doar in imaginatia mea…) e mult mai greu.

    Sincer cred ca mai ales ca nu aveti copii impreuna ar trebui sa faca lucrurile undeva mai usor de solutionat, nu zic ca vor fi mai usoare cred ca va fi chiar mai greu pentru ca te vei regasi tu singura fara a avea neaparat pe cineva pentru care sa lupti si sa avansezi dar lucrurile vor fi mai bune pentru tine, si poate ca vei gasi pe cineva care sa te aprecieze si sa te vada si sa iti ofere afectiunea de care ai nevoie si pe care o meriti

  33. John

    Nu vreau neaparat sa fac nota discordanta cu alte pareri expuse aici, dar eu sunt convins ca atractia e la tine.
    OK, zaboveste mult la serviciu, insa ar fi interesant ca el sa iti raspunda sincer la intrebarea daca o face intotdeauna cu folos? S-au poate uneori prefera sa petreaca timpul acolo decat sa vina acasa ? Alt raspuns interesant ar fi de ce face asta?
    Acum am si cateva intrebari pentru tine: Ce il asteapta acasa ? (Cumva o sotie cicalitoare?) In afara de prietenii lui i-ai aratat ca mai dispretuiesti si altceva din ceea ce este al lui sau din ceea ce face? Ce asteptari ai de la el referitor la cariera profesionala si la venituri? (Cat din aceste asteptari ale tale crezi ca realizeaza?)
    Intrebarile s-ar putea sa nu fie cele mai potrivite, dar imi vin in minte gandindu-ma la situatia in care am fost eu. Frustrarile fostei mele sotii s-au transformat in cicaleala si reprosuri permanente. Orice faceam nu era bine.
    Dar sa nu credeti ca toxicitatea venea doar din partea ei. Cu timpul, pentru mine a incetat sa mai conteze si am ajuns sa raspund prin atitudine pasiv agresiva. Faceam ceea ce credeam ca este de datoria mea sa fac si faceam doar ca sa fie facut. Adica toxicitate si din partea mea.
    Asa cum am spus, atractia e la tine. Decat sa incerci sa-l „pedepsesti” pentru ca nu se ridica la nivelul asteptarilor tale, mai bine lasa-l. Sau, daca il mai iubesti, nu-l lasa. Pentru ca aici e cheia, daca il mai iubesti… Asteptarile tale (sa te iubesca si sa iti arate asta im modul in care vrei tu), chiar daca tie iti par rezonabile, ar putea pava calea spre separare.
    Nu stiu cum se face, dar in toate relatiile importante pe care le-am avut, eu am stiut ce isi dorea femeia de langa mine. Cumva imi transmitea asta. Si, indragostit fiind, asta faceam, chiar daca asta insemna sa imi depasesc limtele pe care mi le stiam. Scurtcircuitul s-a produs cu fosta mea sotie, atunci cand a devenit cicalitoare. Asta pentru ca, daca reprosurile ei ar fi fost la obiect, poate ca mi-ar fi acordat o sansa. Insa reprosurile ei erau de genul : „Asa esti tu cu toata familia ta.” „Daca nu eram eu nu ai fi avut casa asta.” „La serviciu nu ti-au dat mancare?”
    Nu stiu cum ai putea sa cuceresti barbatul pe care il iubesti. Altceva ar trebui sa accepti: IN VIATA MAI SUNT SI PIERDERI. Este valabil si in relatii, se poate intampla si dupa mai multi ani petrecuti impreuna.
    Toate cele bune !

    • R.

      OK, zaboveste mult la serviciu, insa ar fi interesant ca el sa iti raspunda sincer la intrebarea daca o face intotdeauna cu folos? ​S-au poate uneori prefera sa petreaca timpul acolo decat sa vina acasa ? Alt raspuns interesant ar fi de ce face asta?
      – sau, da. Pentru ca isi ia multa valoare din munca, asta il incarca, asta il face sa se simta important, util, avand un statut, o functie, oameni (mai multi, nu doar 1 acasa) in jurul lui care il aclama si lauda.

      Acum am si cateva intrebari pentru tine: Ce il asteapta acasa ? (Cumva o sotie cicalitoare?) In afara de prietenii lui i-ai aratat ca mai dispretuiesti si altceva din ceea ce este al lui sau din ceea ce face?
      – la inceput, da, am fost cicalitoare, aveam propria mea lupta de dus cu emotiile si gestionarea frustrarilor. Acum nu mai este asa.
      – nu dispretuiesc nici prietenii lui, nici munca lui. Nu stiu de unde ai tras aceste concluzii.

      Ce asteptari ai de la el referitor la cariera profesionala si la venituri? (Cat din aceste asteptari ale tale crezi ca realizeaza?)
      – nici una. Avem banii separat, fiecare face ce vrea cu salariul lui, cu exceptia unui fond comun pe care il alimentam amandoi lunar cu o suma fixa, ca sa acoperim cheltuielile casei.

      Reprosurile de care scrii tu la final chiar nu se incadreaza in cazul meu.
      Iti multumesc pentru opiniile tale.

  34. Mirela Glont

    Intai as vrea sa te felicit pentru ca nu aduci un copil in relatia voastra. Copilul cred ca ar fi bine, cu doi parinti care il iubesc, insa presiunea asupra renuntarii la propria ta fericire ar atinge cote uriase.
    Inca sunt la inceput pe drumul de a fi psihoterapeut si incerc sa-mi aleg cele mai bune combinatii de modele de terapie si am inceput un curs de sex terapie, mi se pare esentiala in relatia de cuplu. Vad si aici pe pagina, barbatul aduce imediat viata sexuala in discutie. E natural. Mi-a luat ult sa accept asta, preferam sa fiu apreciata pentru iteligenta mea si a fi dorita mi se parea ca ma subpozitioneaza (nu m-am imprietenit niciodata cu manipularea dorintei masculine, desi am admirat femeile care faceau asta :))).
    In relatiile in care se pierde afectiunea si conexiunea intai m-as uita intai la sex – daca exista, daca este multumitor pentru ambii. Nu mai cred in conexiune adevarata fara sex – asta pentru mine inseamna cum ai zis tu – colegi de apartament. Daca nu este – sunt tehnici de imbunatatire si cred ca se pot face schumbari mari si doar cu un participant in terapie (ideal ambii, dar…).
    Sunt cupluri in care exista atractie si au implinire sexuala, nu sunt relatii extra conjugale si totusi nu exista conexiune, afectiune. Aici se pot descoperi explicatii cum au fost oferite de multe dintre cititoare – poate ca el sufera de narcisism, poate ca sunt traume ale lui (ale tale sunt deja „lucrate” in terapier asa ca merita sa le excludem).
    Ce te-as sfatui eu ar fi sa te uiti la toate aceste posibile probleme (sigur, poate are o relatie extra-conjugala – si peste asta se poate trec si te poti gasi intr-o relatie asa cum ti-o doresti) si sa incerci sa le intelegi si sa le rezolvi. Insa dati o perioada limita pentru asta: 1 an? 2? Vorbim despre o relatie, asa ca daca el nu participa – tu singura nu ai cum sa faci „relatie” si atunci mai bine pierzi ce ai investit pana acum decat sa pierzi la nesfarsit. Poate merita sa faci loc sansei de a fi cu adevarat intr-o relatie frumoasa.

  35. SylverBlue

    Ca sa raspund intrebarilor de la sfarsit: poti, daca studiezi si inveti psihologie si sa manipulezi, sa il aduci pe sotul tau in punctul in care vrei. Intrebarea e daca merita efortul si timpul sa te ocupi de el, in loc sa te ocupi de tine. Pt ca demersul de care vorbesc, acela de a studia tu ca sa inveti cum sa “ii apesi butoanele” ca sa ajunga sa faca ce vrei tu necesita mult timp si o cantitate imensa de energie, iar la final nu stiu daca ai reusi sa te bucuri de rezultat, dupa tot efortul. Parerea mea personala e ca nimeni nu merita asa sacrificii si efort… dar pana la urma, tu trebuie sa evaluezi ce crezi ca poti obtine in relatie si cu ce cost. Din postura unei femei care a trecut printr-o situatie similara, iti pot spune asa:

    1. A contat enorm faptul ca nu doar eu, ci si el, consideram ca relatia noastra merita tot efortul si suntem dispusi sa “punem osul” atunci cand dam de greu

    2. Conteaza la fel de mult faptul ca amandoi vedem viata in mod foarte asemanator si traim dupa aceleasi principii

    3. Suntem constienti ca e foarte greu spre imposibil sa mai gasim alti parteneri cu care sa fim cel putin la fel de compatibili cum suntem noi doi, ceea ce ne face sa apreciem cu atat mai mult relatia

    In momentele in care el era indisponibil emotional si mai distant, aparuse o alta femeie (colega de-a lui) in peisaj. Am trecut prin si peste asta pt ca el stia clar ca nu vrea sa ma piarda, dar tot il tenta sa “se joace cu focul” si a stiut sa o faca la limita (nu m-a inselat propriu-zis/fizic, dar s-a implicat emotional mai mult decat ar fi fost colegial cu respectiva) cat sa nu ma enervez atat de rau incat sa ne despartim.

    4. Eu si sotul am putut mereu sa discutam deschis, oricat de delicata a fost situatia. Stiu clar de la el ca nu ii face placere, dar intelege de ce e necesar pt mine si pt noi si “stim cum stam” dupa astfel de discutii, chiar daca nu intotdeauna exista rezolvare, ci si chestii la care “we agree to disagre”.

    Am povestit toate astea ca sa ajung la intrebarea: tu poti vorbi orice deschis cu sotul tau? Daca discutati, el este capabil sa asculte si inteleaga punctul tau de vedere, indiferent daca e de acord cu tine sau nu?

    Simti ca el face ceva pentru tine si/sau pentru relatia voastra?

    Sotul meu e un om rece, dar vorbesc faptele pentru el. Nu imi spune ca ma iubeste, dar se da peste cap sa imi faca rost de ce imi place sau stie ca imi doresc, de exemplu. Stie ce nu imi place si se straduie sa evite acele comportamente… Urmareste daca partenerul tau e… chiar partener sau, cum spuneai, coleg de apartament?

    5. De la inceputul relatiei mele cu sotul, eu am fost foarte specifica si clara legat de ce comportamente accept si ce nu accept in relatie. De ex. stia ca timpul liber ma are pe mine/pe noi ca prioritate; orice invitatie primim, o discutam intai noi si abia apoi o acceptam sau refuzam, nu face niciunul plan fara sa discute intai cu celalalt; dupa orele de serviciu, mai rarut cu telefoane si solicitari diverse de-ale cunostintelor; weekendul e pentru noi/familie, si abia in plan secundar pt prieteni/cunostinte. “Regulile” astea au fost clare si aplicate de amandoi din start – ceea ce a simplificat mult asteptarile si a eliminat situatii aiurea. Prietenii si cunostintele probabil inca ne considera niste ciudati, dar noi mereu am facut ce am considerat ca e ok pt noi individual/ca si cuplu… si nu ne-a interesat gura lumii sau presiunile din exterior legat de cum sa fim noi ca si cuplu. Daca sotul tau ii pune pe ceilalti pe primul loc, in loc sa te puna pe tine, si vine cu argumente gen “ce-o sa zica X sau Y?!”… iti dai deja seama unde stai in relatie.

    Una e sa fie un om rece, si alta e sa fie un om indiferent!

    Iti doresc sa identifici in primul rand ce vrei tu de la el si de la relatie, apoi sa evaluezi daca e posibil sa obtii ceea ce vrei, si apoi sa iti amintesti vorba cantecului: “What am I doin’? I’m doin’ me!!!”. Pentru ca pana la urma, asta e tot ce merita sa faci: sa lucrezi la tine si sa te construiesti pe tine, nu sa lucrezi/construiesti la alta persoana, fie ea si sotul tau! 🙂

    Iti doresc sa treci cu bine prin situatia asta si sa iesi mai inteleapta si mai puternica din ea!

    Multe imbratisari!

  36. Andreea B

    Citesc comentariile voastre și sunt impresionată. Ma bucur sa citesc povesti ale unor oameni care au vrut nu numai casă, masă și un inel pe deget, ci au vrut mai mult și au fost gata sa o ia de la capăt după ani de relație/căsnicie, cu sau fără copii și care acum sunt mai fericiți și mai impacati cu sine (singuri sau intr-o relație, nici nu are mare importanță). Traiesc ceva asemănător, doar ca (încă) il iubesc pe fraier de nu mai pot. Încă. Cred ca dacă as deschide subiectul cu apropiații și as zice „nu sunt fericită pentru ca am lângă mine un bloc de gheață”, ar zice ca sunt nebună, ca nu exista ce sa iti dorești mai mult decat un soț care nu bea, nu umbla brambura, aduce banii acasă și se implica în creșterea copiilor. Ce sa vrei mai mult? Măcar prind curaj ca nu sunt singura nebună care vrea ȘI apropiere fizică, timp petrecut împreună și… da… și sex.

    • R.

      Clar nu ești singura! O grămadă aici!
      Și da, cazurile noastre poate nu se califică la cele „grave”, de violență domestică, de exemplu, dar asta nu înseamnă că nu există durere acolo, suferință, etc.
      Mulțumesc de perspectivă!

  37. Diana

    A mentionat cineva faza cu „mania reparatului”. Subscriu.. Mai mereu avem tendinta sa cautam scuze, sa reparam noi, femeile. Ceea ce nu este un lucru rau, insa relatia de cuplu ar trebui sa mearga brici, cel putin inainte de copii. Am trecut prin ambele relatii: cea care avea nevoie acuta de reparatii (si desi stiam asta, ma tot amageam singura – ce sa i faci? lipsa asta de afectiune are radacini bine infipte in trecut si tindem sa ne multumim cu putin, cu cat e) si cea wow!, ca-n filme. Acum, privind inapoi (inca sunt in cea „wow!” casatorita de 10a si cu 2 copii mici), nu pot sa ti spun decat: move on! Ai facut deja destul. Suntem adulti si sunt atatea carti despre dezvoltare personala si emotionala. Daca vrei cu adevarat sa repari, sa zicem (si aici reparatorul este el), te autorepari cumva… Dar nu are niciun interes pentru relatia voastra. O ora la cafea e nimic, comparat cu ceea ce ar trebui sa fie. Iar in cazul asta de relatie, nu doar ca are nevoie de terapie pentru voi, ci si pentru el; sa stie cine este si ce vrea.
    Apropierea emotionala exista, imbratisarile exista, „te iubescurile” spuse de catre cei 2 exista, mici detalii si gesturi de cate ori se poate exista, intrebarile zilnic „cum ai dormit?” si „cum a decurs ziua pentru tine?” exista. Spun toate astea, nu ca sa arunc sare pe rana, ci in ideea ca ar putea ajuta – afectiunea vine nu dupa „reparatie” si dupa mult timp de macinare si suferinta. Trebuie sa vina de la inceput; ca apelezi la un moment dat la terapie, dupa ani presarati cu bezele , asta este altceva.
    Din ce povestesti, te evita si ignora. Toti avem nevoie sa dam si sa primim iubire; cel mai probabil este vorba despre o alta persoana.
    Desi ai incercat de nenumarate ori sa deschizi subiectul si mergi la terapie, tot accepti comportamentul lui, pentru ca ramai in continuare acolo. Asta este mesajul at the end of the day. Esti mahnita, dar ramai.

    Iti doresc numai bine!

    • L

      Eu am un singur mesaj pentru tinr draga R.: Fugiiii! Iesi din aceasta relatie cat mai repede! Un copil nu va rezolva problema. Ptr inceput iesi emotional din ea o per. Fa cum face el distanteaza-te, considera ca v-ati desp. Daca nu sesizeaza schimbarea ta, pleaca si fizic!

  38. V.

    Draga mea, relatia cu sotul tau trebuie sa fie locul tau sigur, adapostul tau linistit. Viata e si asa destul de complicata ca sa mai ai si chinul asta mental zilnic. Spui ca te-a terminat psihic aceasta relatie si asta mie mi-a spus totul. Asta nu este dragoste, nu meriti asta, ai nevoie de liniste, in ritmul asta te poti imbolnavi.
    Iti spun sincer si cu toata dragostea ca se poate si altfel! Am plecat de unde esti tu, dupa vreo 4 ani de relatie (dintre care unul de casatorie). De fapt nu am plecat, am fost oarecum impinsa sa plec cand am aflat motivul comportamentului lui: o alta femeie. Si eu ma luptam ca nebuna, trageam de el, am fost la terapie, la biserica, am citit carti, you name it – I did it. Nu merge cand doar tu vaslesti la o barca in care celalalt doarme sau mai sare din cand in cand. Am iesit atat de terminata psihic si fizic din relatia aia incat mi-au trebuit vreo 2 ani sa ma regrupez.
    Acum sunt recasatorita cu un barbat minunat, disponibil emotional, suntem impreuna de 6 ani si avem si un copil si iti spun cu mana pe inima ca se poate alfel, sa te simti iubita, apreciata, prioritatea numarul 1 in viata unui barbat. In realitate, nu doar in filmele americane, cum zicea cineva! Sigur ca exista si conflicte ca in orice relatie, dar una e sa treci prin asta cu cineva dispus sa discute, sa schimbe lucruri, si nu cu cineva absent. Iar de facut copil cu o astfel de persoana nici nu m-as gandi, este un test mare pentru trainicia unui cuplu venirea unui copil si un moment greu pentru tine ca femeie, ai nevoie de un partener care sa fie complet alaturi de tine pentru asta. Cred ca ai scris la un moment dat ca nu simti sa ai un copil in situatia asta si asta spune totul (nici eu nu simteam dorinta de a avea un copil cu primul sot).
    Iarta-ma daca am fost prea directa, dar parca m-am vazut pe mine acum 10-11 ani in povestea ta. Tot ce regret acum e sa nu fi pierdut atat de mult timp atunci si sa nu ma fi agatat cu atata inversunare de ceva despre care inima mea imi spunea ca e in neregula.
    Indiferent ca sotul tau are pe altcineva sau doar e indisponibil emotional, ai incercat suficient, i-ai oferit ani multi din viata ta. Nu simti ca ai stagnat cumva in anii astia? Ca ai fi putut sa-ti canalizezi energia in altceva? Eu cred ca exista altcineva acolo care te asteapta, trebuie doar sa te eliberezi. Multa putere si liniste sufleteasca iti doresc!

  39. Denissa

    Cred ca a încerca să îl schimbi pe celalalt, este extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil.
    Și de ce am face asta? Sa presupunem prin absurd ca am cunoaște „reteta” relației de cuplu perfecta, reteta pe care am da-o omului de lângă noi. Am scrie acolo cu subiect și predicat ce/cand/cum ar fi bine sa se poarte partenerul în relație. Si el ar îndeplini asta. Ar fi ok? Ar fi de-ajuns?
    Mult mai important mi se pare mie ma uit la omul de langa si sa constientizez cum este el. Apoi sa plec de la premisa (deseori adevarata) ca el este asa si va ramane asa o viata intreaga…pentru simplul motiv ca nu simte nevoia sa se schimbe. Iar apoi sa ma analizez si sa imi raspund de ce simt nevoia sa raman în relație cu el? Ce nevoi sunt satisfacute sau beneficii ascunse primesc eu din relația asta? Tot ce ne sta în putință sa schimbam, e doar la propria persoana:)

    • Diana

      Foarte frumos mesajul! Scurt si la obiect.

      Zi frumoasa 🙂

  40. Cris

    De obicei nu intervin cu sfaturi, dar citesc tot ceea ce scrieți aici. De data aceasta, fiind o situatie des intalnita și uneori rezolvata cu iubire
    ( ca si in cazul meu), pot spune ca contează foarte mult apropierea ta fizica si sufleteasca fata de el. Pe langa partea sexuala care este foarte importanta, nu mai astepta de la el imbratisari si apropiere in restul zilei. Ofera tu. Nu cred ca te va respinge. De fiecare data cand simți nevoia sau chiar cand simți ca sunteți cu gandurile in alta parte, mergi la el, imbratiseaza-l, stai cu capul pe pieptul lui, joaca-te cu parul lui, tine-l de mana.. Sunt lucruri care cu timpul o sa l faca sa se apropie mai mult de tine si sa replice si el. Cu alte cuvinte iubeste-l tu fara sa astepti de la el nimic. Nu ai nimic de pierdut daca faci lucrurile acestea, poate vei avea de castigat.

  41. G.

    Eu am un singur mesaj pentru tinr draga R.: Fugiiii! Iesi din aceasta relatie cat mai repede! Un copil nu va rezolva problema. Ptr inceput iesi emotional din ea o per. Fa cum face el distanteaza-te, considera ca v-ati desp. Daca nu sesizeaza schimbarea ta, pleaca si fizic!

  42. Sab

    Interesant subiectul si comentariile. Se vede si e dureroasa lipsa figurii paterne pentru femeile din generatia noastra. Dar vad mult curaj si incredere in sine, de asemenea
    Referitor la problema expusa, din putina mea experienta, cred ca nu te iubeste efectiv. Ca e in stare sau nu, e alta discutie. Greseala e cand incerci sa te faci iubita, sa arati ca meriti, sa tragi de el pt iubire. Cred ca orice femeie stie in sufletul ei daca e iubita sau nu

  43. Maria

    Draga mea, iti transmit toata iubirea si intelegerea mea! Nu-mi permit sa-ti dau sfaturi pentru ca in realitate nu stiu ce este mai bine pentru tine. Iti voi spune insa parerea mea, si anume ca suferinta ta vine din faptul ca te identifici prea mult cu aceasta relatie, cu fericirea pe care ti-o poate sau nu aduce el. Ce faci tu pentru tine, relatia ta cu tine nu este doar despre vindecare ci si din acele lucruri dincolo de oricine altcineva care iti umple tie izvorul de energie. Atunci cand faci lucruri pentru tine, care iti stimuleaza creativitatea, bucuria de viata si fericirea pe care o traiesti atunci cand esti singura! Aceasta energie a omului fericit si implinit prin propria fiinta este un magnet pentru cei din jur, pentru toti, chiar si pentru sotul tau, dincolo de cuvintele pe care i le poti adresa. Ocupa-te de tine, dar nu doar terapie, e foarte buna si aia, dar de ceea ce pui si cladesti in tine! Tu nu poti oferi ceea ce nu ai, chiar tu ai spus ca el isi trage energia din munca, pentru ca nu vede relatia voastra, pe tine, ca pe o resursa de energie. Asta iti va face bine tie, indiferent cine iti va fi alaturi, daca vei alege sa ramai in aceadta relatie sau nu. Iti va reda increderea in tine si in viata si-ti va oferi perspectiva cea mai buna pentru viitorul tau! te imbratisez cu mult drag si-ti doresc sa simti iubirea asa cum iti doresti!

  44. Anca

    Multe femei se regăsesc în postarea ta…prea multe….Si eu. După 15 ani de căsnicie cu 2 copii si 20 de ani de relație am divorțat la 36 de ani. In fiecare zi cand pleci de acasa te întorci altcineva. Ajungi in punctul in care vrei sa pleci sa fii singura, nu mai vrei sa vezi pe nimeni in jurul tau…..Ajungi sa cersesti o privire, o atingere…dar de la altcineva. Este trist sa pleci in vacanta sa iti sărbătorești anii căsătoriei si sa privesti la tv,sa nu faci sex cu lunile…sau sa nu iti mai amintești cand ai facut ultima oara, sa iti plângi de mila in fiecare zi…. Asa ajungi. Asa ca, am un singur sfat. Atentie la voi…in fiecare zi. Trăim vremuri nebune…Cand totul se schimba rapid. Comunicati, atingeti-va, complimentati-va, faceti dragoste…faceti-va planuri. Din pacate, odată dispărute sentimentele, acestea nu mai pot readuse în viața voastră. Va pup!

    • R.

      Multumesc mult. Am acum exemplarul lui “Casnicia, pe roate sau pe butuci?”
      Pare o carte potrivita!

  45. Raluca

    Eu nu cred ca are legatura cu vreo trauma sau ca are ceva personal cu tine. Asa este el, ca persoana. Poate suna aiurea, dar majoritatea barbatilor blazati nu sunt aceste floricele traumatizate, care se vor a fi salvati. Asta e doar o scuza in mintea noastra, ca sa justificam oarecum comportamentul. El va fi la fel chit ca e cu tine sau cu Miss Universe. E greseala pe care am facut-o ani de zile, scuzand comportamente si atitudini de neacceptat si multumindu-ma cu firmituri.
    Fostul avea o familie super ok. Ambii parinti impreuna, casa, masa, plimbari, haine, tot ce isi poate dori un copil si un tanar. Era o persoana cumplita. Daca ne ciondaneam din orice nimic, nu vorbea cu mine doua- trei saptamani. Dar nimic ! The silence treatment. Ma trata ca pe o mobila. Uneori as fi preferat sa ne injuram si sa tipam, dar in final sa se impacam. Nu avea hobby-uri, pasiuni, nu era nimic care sa il entuziasmeze/impresioneze, era genul de persoana care odata deranjat de ceva, o termina definitiv cu persoana cu care a stat in casa niste ani buni, fara nicio remuscare.
    In schimb, sotul meu a crescut fara tata (socrii mei au divortat urat, cu scandal, procese, socrul meu „lovea” in soacra-mea prin intermediul copilului, long story short, a avut o relatie traimatizanta cu taica-su. Nu si-au mai vorbit de 17 ani). Este cel mai afectuos si atent om posibil. Ma asculta, ma sustine, ma pune pe primul plan in fata a orice, job, prieteni, soacra-mea, colegi de serviciu, imi da locul cuvenit ca sotie, pentru el pot sa am 10 kile in plus, ca tot sexy ma face sa ma simt. You got the point !
    Consider ca secretul e comunicarea. Barbatii nu prea pot intui ceea ce vrei cu adevarat. Unora trebuie sa le spui direct. Poate nu ar strica sa plecati doar voi doi undeva si sa ii spui exact ce ai pe suflet. Daca are un minimum de sentiment pentru tine, va veni in intampinarea asteptarilor tale si isi va schimba comportamentul. Daca nu….poate nu e the one si stii ce ai de facut mai departe. Dar singuratatea in doi e groaznica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.